duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 66

Comăneștiul construiește un Centru de zi pentru seniori

    Primarul orașului Comănești, Viorel Miron, împreună cu managerul de proiect, Gabriela Munteanu, și alți membri ai echipei de implementare, au efectuat o vizită de lucru pe șantierul unde se construiește Centrul de zi pentru seniori.

    Pe parcursul vizitei au fost analizate etapele de execuție și respectarea graficului de lucrări. Proiectul reprezintă o investiție majoră pentru comunitatea locală, menită să ofere persoanelor vârstnice condiții moderne și servicii adaptate nevoilor lor.

    Noul Centru de zi va fi ridicat pe un teren din domeniul public al orașului, în incinta Spitalului Orășenesc „Ioan Lascăr” Comănești. Construcția va avea o suprafață de 561,61 mp, desfășurată pe 1.118,86 mp, cu regimul de înălțime demisol + parter + etaj.

    Obiectivul este destinat unui număr de 50 de vârstnici, care vor beneficia de servicii de recuperare și îngrijire, precum și altor 25 de persoane vârstnice, ce vor primi îngrijire la domiciliu și vor avea acces la activități de recreere și socializare.

    Centrul va include dotări și facilități moderne, printre care:

    • sală de gimnastică în grup,

    • sală de gimnastică analitică,

    • sală de terapie pe aparate,

    • cabinete de fizioterapie, psihoterapie și consiliere psihologică.

    Este un pas important pentru îmbunătățirea calității vieții seniorilor din Comănești. Ne dorim ca acest centru să fie nu doar un loc de îngrijire, ci și un spațiu de socializare și recuperare activă, unde vârstnicii să se simtă sprijiniți și integrați în comunitate”, a declarat primarul Viorel Miron.

    Prin realizarea acestui obiectiv, Primăria Comănești confirmă angajamentul față de investițiile în oameni și în creșterea calității vieții.

    „Noaptea Muzeelor la Sate 2025”

      Complexul Muzeal de Știinţele Naturii „Ion Borcea” organizează în data de 6 septembrie 2025 cea de a III-a ediție a evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate” la Casa Memorială „Ion Borcea” din comuna Racova, județul Bacău între orele 18.00-23.00 (22.30 fiind ora de intrare a ultimului vizitator).

       Evenimentul cultural este unic în Europa, fiind derivat din manifestarea europeană “Noaptea Europeană a Muzeelor”.

      Noaptea Muzeelor la Sate, la Casa Memorială „Ion Borcea” se desfășoară sub titlul „Ion Borcea – un univers al științei și cunoașterii”.

      Casa Memorială Ion Borcea ocupă un loc important în peisajul cultural și arhitectural al județului Bacău, fiind un reper al memoriei locale și o mărturie a vieții unei personalități culturale românești cu origini băcăuane.

      Spaţiul expoziţional de la Casa Memorială „Ion Borcea” include patru săli și un hol unde sunt prezentate cronologic mărturii ale biografiei marelui savant. Prima sală prezintă mobilier şi obiecte ce au aparţinut familiei Borcea, precum şi portrete ale părinţilor savantului Ion Borcea.

      A doua sală ilustrează căutările savantului pentru a descifra şi promova curentele ştiinţifice ale vremii sale privind evoluţionismul. Ion Borcea a fost preocupat şi de teoriile enunţate de alţi oameni de ştiinţă cum sunt Darwin și Lamarck.

      Activitatea ştiinţifică a profesorului Ion Borcea este ilustrată în sălile a doua şi a treia, pe domeniile de cercetare: ihtiologie, hidrobiologie, biologie marină și entomologie.

      În ultima încăpere a muzeului sunt prezentate cronologic aspecte legate de viaţa şi activitatea marelui savant.

      Holul expoziţiei prezintă o galerie de imagini cu profesori şi studenţi care i-au fost alături în decursul vieţii, pe calea ştiinţei: Gheorghe Hasan, Mihai Băcescu, Ioan Gh. Botez, Mihai Constantineanu, Petre Jitariu şi mari biologi români discipoli ai marelui savant: Constantin Motaş, Paul Bujor, Emil Racoviţă, Grigore Antipa, Petre Şuster, Ioan Teodor Simionescu.

      Casa Memorială Ion Borcea se află în comuna Racova, judeţul Bacău şi a fost locuinţa familiei savantului Ion Borcea, fiind construită în secolul al XIX-lea.

      A fost donată de sora savantului, Eufrosina Borcea Petrovanu, Muzeului de Ştiinţele Naturii (4 camere şi un hol) şi este înscrisă în lista monumentelor istorice, cod BC-IV-m-B-00940.

      Intrarea este gratuită!

      Agricola Bacău Bets on €32 Million Investments Despite 2025 Economic Headwinds

      Agricola Bacău, one of Romania’s largest producers of poultry, cold cuts and ready-meal products, is navigating a more challenging 2025 as the economic climate takes its toll. Shrinking purchasing power and tighter household budgets are weighing on consumption, with effects felt across the food industry, company president Grigore Horoi told Ziarul Financiar in an interview.

      Although inflation has been eroding incomes since 2022, consumers relied on savings to sustain spending. Those reserves, however, have now been depleted, leaving households facing new budget constraints that are increasingly impacting the business environment.

      Horoi notes that the VAT hike and energy market liberalization have not yet had a major impact, but the effects will become clearer with winter and rising utility costs. In spite of these pressures, Agricola Bacău is pressing ahead with its investment plans. For 2025, the group has earmarked €32 million—roughly 2.5 times more than in 2024—for the modernization and expansion of its Prăjești slaughterhouse, the development of a new ready-meal product line, and the construction of new poultry farms. Horoi says the company is targeting moderate growth, constrained by its production capacity.

      The group closed 2024 with revenues of 1.23 billion lei, up 6% compared with 2023, and projects more than 5% growth in 2025, to 1.3 billion lei. Its portfolio includes several subsidiaries—Agricola Internațional, Salbac, Europrod, Avicola Lumina and Aicbac.

      Modern retail remains the company’s main sales channel, followed by the shrinking traditional trade segment and HoReCa. Exports account for around 18% of revenues, while Agricola’s portfolio of more than 3,000 products secures its place among the leading players in Romania’s food industry.

      Seară plină de emoții la lansarea de carte a Andreei Lichi

        „Eu și piesele din puzzle-ul meu. De la fragmentare la întregire” este titlul celei de-a doua cărți care poartă semnătura psihologului Andreea Lichi, volum lansat joi, 4 septembrie, eveniment găzduit de sala de evenimente a Complexului EMD.

        Blocul din centrul orașului, în care proprietarii urcă cu lanterna!

        Începând din data de 3 Septembrie 2025 scara A, Blocul 151 din Calea Mărășești, zona Tic Tac a rămas fără energie electrică.

        Astfel nu funcționează interfonul, liftul și bancomatul care este montat la intrare în scară.
        Noi, locatarii, am semnalat acest aspect încă din primele momente, însă răspunsurile au fost : “ astăzi s-a achitat factura” ori “ va merge astăzi cineva de la Asociația nr 31 și va discuta la E on, să vedem poate se rezolvă” și alte răspunsuri aberante.

        Nimeni din cei din conducere și alți membri nu a venit în sprijinul nostru.

        Scara are doua niveluri unde nu sunt apartamente și alte 10 niveluri cu apartamente, așadar locatarii de la ultimele etaje se roagă să nu li se termine bateria telefonului până ajung la ultimul etaj.

        Ori să nu se împiedice de vreun om al străzii care poate intra fără grijă în scară oricând vrea și să-și facă nevoile.

        Lipsa de comunicare și incompetenta de care dă dovadă conducerea Asociației de proprietari nr 31, cat și a altor membri este răspunsul pe care locatarii acestei scări îl primesc de 3 zile.

        Sunt cu siguranță și alte nereguli care se mușamalizează.

        Un locatar

        Informare Publică: Avarie pe bulevardul Oituz!

          Astăzi, 05 septembrie 2025, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe bulevardul Oituz nr. 4, din municipiul Onești, județul Bacău.
          Pentru desfășurarea lucrărilor de reparație, în intervalul orar 13:30 – 16:30, furnizarea apei potabile se va realiza cu presiune scăzută către consumatorii din cartierul Quartal și de pe bulevardul Oituz (nr. 2-10). La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a acesteia.
          Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe utilizatorii din zonă că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei la parametri optimi, în cel mai scurt timp posibil.
          Biroul de Comunicare

          Sărituri în apă: Costa Popovici, „CSMeul” de aur, argint și bronz

          Rezultatele internaționale obținute între 2023 și 2025 îl creditează pe campionul antrenat de Adrian Gavriliu la CSM Bacău drept cel mai performant sportiv al Bacăului în ultimele două decenii

          În toamna lui 2022, când încă avea doar 33 de ani, Constantin Popovici se afla mult mai aproape de retragerea din activitate decât acum, când se pregătește să aniverseze 37 de ani. Un paradox? Mai degrabă un concurs de împrejurări. În toamna lui 2022, Costa, care venea după un titlu continental cucerit la aceeași ediție a Europnelor la care se lansase cu aur și David Popovici, acuza o accidentare sâcâitoare și o relație contondentă cu antrenorul de la Steaua București, clubul său la acea vreme. Situația era una de aut aut pentru săritorul în apă. Ori se lăsa, ori își căuta un nou antrenor. Alergic la gândul retragerii, Costa l-a contactat pe Adrian Gavriliu:

          „Aș vrea să lucrăm împreună, Adi. Vreau să vin la CSM Bacău, să fii antrenorul meu. Crezi că se poate?”. De putut, s-a putut. Dar nu a fost ușor. Chiar deloc. Mai ales că a trebuit achitată o clauză către Steaua. O clauză al naibii de piperată. Iar din rațiuni de ordin legal, banii nu aveau cum să vină de la CSM Bacău. „O parte din bani au fost dați de Costică, iar o parte am suportat-o eu, din buzunarul propriu. Problema e că nu aveam banii aceștia la vremea respectivă, iar Florin Grapă, Dumnezeu să-l odihnească, s-a oferit să mi-i împrumute. Ba chiar a insistat să o facă; un gest foarte frumos, cu atât mai mult cu cât acest gest a fost făcut, practic, de pe patul de moarte”, a mărturisit, ulterior, Adrian Gavriliu, care a concluzionat: „Fără sprijinul lui Florin Grapă, poate că nici nu s-ar fi putut realiza transferul lui Constantin Popovici la Bacău”. Pierderea ar fi fost mare, trebuie să o recunoaștem.

          Mai ales văzând câte reușite a avut Costa în numele Bacăului și a CSM-ului din 2023 încoace. De altfel, multitudinea de succese internaționale obținute între 2023 și 2025 îl creditează pe campionul antrenat de Adrian Gavriliu la CSM Bacău drept cel mai performant sportiv al Bacăului în ultimele două decenii. Și vorbim nu numai despre un sport extrem- sărituri în apă de la mare înălțime (platforma de 27 metri, echivalentul unui bloc cu zece etaje) și ci și extrem de spectaculos și popularizat în întreaga lume. Numai că la finalul lui 2022, atunci când Adi Gavriliu și Costa Popovici și-au dat mâna, parafând o înțelegere ce avea să se dovedească de aur, argint și bronz, nimic din ce avea să vină nu părea cert. Existau, totuși, unele garanții. Pe de o parte, ochiul lui Gavriliu:

          Am mare încredere în Costică. Știu că va face performanță de cel mai înalt nivel la CSM, iar Bacăul se va putea mândri cu un sportiv cu mare vizibilitate la nivel mondial”. Iar pe de altă parte, voința de fier a lui Popovici: „Deși sunt bucureștean, eu aici, la Bacău, am început săriturile în apă. În plus, chiar și când eram legitimat la Steaua, veneam și mă antrenam în Bacău. Cu Adi Gavriliu mă cunoșteam de mai multă vreme, iar când s-a oferit posibilitatea de a veni la CSM Bacău nu am stat pe gânduri. Aș vrea să se știe că banii nu au contat. Cei de la Steaua au venit cu o contra-ofertă pentru a mă păstra, au invocat și clauza din contract care era substanțială financiar, însă eu le-am explicat că pentru mine primează performanța. Sunt fericit că am venit la CSM Bacău, unde am toate condițiile pentru a ridica și mai mult ștacheta”. Și „CSMeul” a ridicat-o.

          La finalul lui mai 2023, Constantin Popovici a cucerit, în premieră, Cupa Mondială la high diving, la Fort Lauderdale, în Statele Unite ale Americii. Și a făcut-o punându-și, la propriu, semnătura, pe spectaculozitatea întrecerii, de vreme ce a reușit cea mai dificilă săritură a Cupei Mondiale: stând pe mâini înapoi, triplusalt și jumătate, triplu șurub în poziția echer. „My signature”, a zâmbit Costa, care a continuat să dea autografe la scară mondială. Iar în august 2023 a venit titlul suprem: cel de campion al lumii la high diving cu prilejul Campionatului Mondial de Natație din Japonia, competițial la care a clacat celălalt Popovici, David. „România continuă să triumfe cu Popovici. Dacă nu e David, atunci este Constantin”, a fost ecoul presei internaționale.

          Dar ecourile erau departe de a se stinge. Sportivul pregătit de Adrian Gavriliu a mai reușit o premieră în sezonul 2023. Un sezon 2023 încheiat în… ultimul weekend din ianuarie 2024, atunci când, la Auckland, în Noua Zeelandă, Constantin Popovici a devenit primul român din istorie laureat cu Trofeul King Kahekili destinat câștigătorului Red Bull Cliff Diving World Series, întrecere care adună, la fiecare etapă, fie că se dispută la Paris ori Polignano a Mare, Atena ori Boston, El Nido, în Filipine sau Takachiho, în inima Japoniei, zeci de mii de fani veniți din toate colțurile lumii.

          Mi-am îndepllnit un vis”, spunea Costa în calitate de câștigător al Red Bull Cliff Diving. Și pentru că visele nu mor întotdeauna în zori- chiar dacă vorbim de zorii anului 2024- Popovici a continut să viseze cu ochii larg deschiși. Deschiși către o nouă Cupă Mondială, cea din Bahrain 2024. Și către un nou titlu în Red Bull Cliff Diving, de data aceasta de vice-campion, de asemenea anul trecut. Iar vara care tocmai s-a încheiat l-a găsit pe Costa Popovici mai întâi pe treapta a treia a Campionatului Mondial de Natație, derulată în iulie, în Singapore și apoi în postura de medaliat cu argint la Cupa Mondială găzduită de localitatea italiană Porto Flavia în ultimele zile ale lui august. Aflat aproape de retragerea din activitatea competițională în toamna lui 2022, Constantin Popovici s-a dovedit în ultimii ani un ambasador de mare succes al Bacăului și al României în întreaga lume. Un „CSMeu” adevărat. De aur, argint și bronz.

          Covoare living – Întreținerea corectă a confortului din casă

          Covoarele living sunt printre cele mai populare alegeri atunci când vine vorba de decorarea și confortul unei locuințe. Pe lângă rolul estetic, ele contribuie la izolarea fonică și termică a spațiului. Însă, pentru a păstra aspectul plăcut și funcționalitatea, întreținerea corectă este esențială.

          Aspirarea covoarelor living trebuie făcută regulat, ideal de două ori pe săptămână, mai ales în zonele cu trafic intens. Aspiratoarele robot pot fi o soluție practică, însă eficiența lor variază în funcție de tipul covorului. Cele cu fir lung pot pune probleme, deoarece firele se pot încurca în perii sau pot bloca mecanismul. În schimb, covoarele cu fir scurt sunt mult mai prietenoase cu aspiratoarele robot, permițând o curățare uniformă și rapidă.

          Spălarea covoarelor din living se face în funcție de material și de gradul de murdărie. Covorul textil, realizat din fibre naturale sau sintetice, poate fi spălat cu soluții speciale, dar trebuie evitat excesul de apă. În cazul covoarelor care conțin fibre precum poliesterul sau polipropilena, spălarea este mai simplă, deoarece aceste materiale sunt mai rezistente la umezeală și pete. Este recomandat ca spălarea profundă să se facă de două ori pe an, preferabil primăvara și toamna, când umiditatea din aer permite uscarea rapidă.

          Un alt aspect important în alegerea covoarelor living este grosimea și densitatea firului. Covoarele cu fir lung oferă un confort sporit, fiind ideale pentru zonele de relaxare, cum ar fi în fața canapelei sau lângă fotolii. Acestea creează o atmosferă caldă și primitoare, dar necesită o întreținere mai atentă. Praful și murdăria se pot acumula rapid în adâncimea fibrelor, iar curățarea devine mai dificilă. În plus, animalele de companie pot lăsa urme vizibile, iar firele lungi pot fi sensibile la ghearele acestora.

          Pe de altă parte, covoarele cu fir scurt sunt mai ușor de întreținut, mai rezistente la uzură și potrivite pentru familiile cu copii sau animale. Acestea se curăță mai ușor, iar riscul de deteriorare este mai mic. În plus, sunt compatibile cu majoritatea aspiratoarelor robot, ceea ce le face ideale pentru persoanele care preferă soluții automate de curățare.

          Materialul din care sunt fabricate covoarele living influențează nu doar aspectul, ci și durabilitatea și modul de întreținere. Covoarele textile, din lână sau bumbac, oferă o senzație naturală și sunt plăcute la atingere, dar pot fi mai sensibile la pete și umezeală. În schimb, covoarele din fibre sintetice, precum polipropilena sau poliesterul, sunt mai rezistente și mai ușor de curățat. Acestea sunt ideale pentru zonele cu trafic intens, cum ar fi livingul, și pot fi o alegere inspirată pentru familiile active.

          Pentru a menține covoarele living într-o stare bună, este recomandat să le rotești periodic, astfel încât uzura să fie uniformă. De asemenea, folosirea unor protecții sub picioarele mobilei poate preveni deformarea fibrelor. În cazul petelor, intervenția rapidă este esențială – cu cât acționezi mai repede, cu atât șansele de a îndepărta complet murdăria sunt mai mari.

          Când alegi covoare living, este important să iei în calcul nu doar designul, ci și compatibilitatea cu aparatele de curățare pe care le folosești. Un aspirator robot poate fi un aliat de nădejde, dar doar dacă covorul permite o curățare eficientă. În plus, materialul covorului influențează atât durabilitatea, cât și modul în care trebuie întreținut. Alegerea unui model potrivit pentru stilul de viață al familiei tale poate face diferența între un spațiu mereu curat și unul care necesită eforturi constante.

          Indiferent de alegerea făcută, covoarele living rămân un element central în amenajarea locuinței. Cu o întreținere corectă și o alegere inspirată, ele pot transforma orice spațiu într-un loc primitor și elegant. Alegerea unui model potrivit pentru stilul de viață al familiei tale poate face diferența între un spațiu mereu curat și unul care necesită eforturi constante.

          În plus, nu trebuie neglijat nici impactul vizual al covoarelor living. Un model bine ales poate deveni punctul central al camerei, completând armonios mobilierul și cromatica. Astfel, între funcționalitate și estetică, covorul potrivit aduce echilibru și personalitate fiecărui colț din locuință.

          Claudiu Târziu: „Agricultura românească, din nou în pericol!

             

            „Mă voi opune acordului UE–Mercosur care amenință fermierii români și siguranța alimentară a Europei”

            Incident la Autogara Bacău: femeie reținută după ce a amenințat trecătorii cu un cuțit

              În această dimineață, în jurul orei 09:00, un apel la numărul unic de urgență 112 a semnalat prezența unei femei care amenința cetățenii cu un cuțit, în incinta Autogării Bacău.

              Un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău s-a deplasat de urgență la fața locului. Forțele de ordine au constatat că situația se confirma și au intervenit prompt, imobilizând persoana agresivă înainte ca cineva să fie rănit.

              Femeia a fost condusă la sediul unității de jandarmi, iar pe numele acesteia au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare cu armă albă. Dosarul urmează să fie înaintat organelor de urmărire penală competente, care vor continua cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale incidentului.

              👉 Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar intervenția rapidă a jandarmilor a prevenit producerea unor consecințe grave.

              Începe școala. Sub semnul austerității

                Din păcate, e adevărat. Vacanța s-a cam terminat iar părinții, cei mai mulți, nu știu pe unde să scoată cămașa, în fața cheltuielilor din ce în ce mai mari. Bucuria începerii unui nou an școlar, parcă nu mai e la fel ca altă dată. Cei mici își doresc de toate, iar părinților li se rupe inima că nu le pot face pe plac, mai ales când vine vorba de școală.

                E un subiect sensibil. Am încercat să vorbim cu mai mulți părinți, familii cu mai mulți copii care, de luni, vor merge la școală. Când le-am spus că sunt de la ziar, au lăsat capul în pământ și au spus că le este greu, dar nu vor ca povestea lor să fie făcută publică. „E greu, dar ce să face? Nu vrem să ne plângem. Suntem o familie numeroasă cu cinci copii și toți merg la școală”, ne spune… Cristian. Așa l-am botezat noi pentru că omul nu vrea să îi apară numele la ziar.

                Nu vreau să mă știe lumea. Și, oricum, nu vreau nimic de la nimeni. Noi suntem mulțumiți că suntem sănătoși cu toții și că atunci când ne strângem în jurul mesei, chiar dacă nu avem mare lucru de pus pe ea, noi suntem fericiți”, mai spune… Cristian. Familia lui locuiește undeva în partea de nord a orașului Buhuși iar el muncește pe unde poate, cu ziua. Mădălina – botezată de noi –n.r. – are grijă de cei cinci copii. Mezinul trece în clasa pregătitoare. Urmează unul de clasa a II-a, două fete de-a IV-a și a V-a, iar cel mare trece în a VII-a. Cristian e mulțumit de copiii săi.

                Chiar dacă nu sunt cei mai buni din clasă, învață. Și sunt foarte cuminți”, își laudă Cristian copiii. Chiar dacă sunt doar niște copii, se vede că au o anumită maturitate, și asta probabil din pricina vicisitudinilor din viață. Cei mai mari poate și-ar dori și ei un telefon, cu jocuri, așa cum au văzut la colegii lor. Dar nu e așa. Nu vor decât rechizite. Și dacă se poate, haine noi să meargă la școală. Cel mai dificil va fi, cel mai probabil, pentru mezin. Pentru el se deschide o lume nouă, o lume ce poate îi va oferi o altă perspectivă.

                Deja știe că e frumos la școală și că va cunoaște mulți copii și că va învăța lucruri noi. Deocamdată nu realizează ce înseamnă să ai caiete, creioane și alte rechizite, dar când va păși în clasă și va sta în bancă alături de colegii săi, poate că va observa că ghiozdanul unui coleg este mai…bogat. Ce va fi în mintea și în sufletul lui… cine știe? O altă poveste asemănătoare este a unei alte familii, la fel de numeroasă, dar în care părinții erau ceva mai supărați pe viață. Cu șase copii e tare greu, atât au vrut să ne spună, fără nume sau alte comentarii. Totuși, când am întrebat de rechizite, oamenii au strâns din umeri și au zis că…o să vadă. Recunosc totuși că mezinii lor se bucură de sprijinul colegilor de clasă și că unii le mai dau câte un caiet, un creion și o radieră.

                Însă, ce-o fin sufletul acestor copii? Dumnezeu știe! Iar noi n-am mai vrut să mai „săpăm” momentan, că parcă ai senzația că intri cu „bocancii murdari” în viața lor și nu-i poți ajuta cu nimic. Sau poate că da… Ideea e că, dacă puteți să faceți un gest pentru astfel de copii, nu ezitați să îi ajutați. Dacă aveți copii și deja bugetul vă e strâmtorat, dacă o să cumpărați un caiet un plus, nu va fi un capăt de țară și nu veți sărăci. Și nu o faceți să vă vadă cineva, ci să o faceți doar dacă așa simțiți. Cu bucurie….

                Direcția de Asistență Socială din Bacău oferă sprijin prin tichete pentru energie

                  Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat că Direcția de Asistență Socială (DAS) continuă să sprijine persoanele vulnerabile prin acordarea tichetelor pentru energie, în valoare de 50 de lei fiecare.

                  Potrivit declarației primarului, acest sprijin se acordă persoanelor cu venit net lunar mai mic de 1.940 de lei și familiilor cu venit net lunar pe membru mai mic de 1.784 de lei. Beneficiarii venitului minim de incluziune primesc tichetul automat, fără a fi necesară depunerea unei cereri.

                  Solicitanții pot depune cererile atât online, cât și în format tipărit, la oficiile poștale sau la primărie. Pentru a beneficia de sprijin în perioada curentă, cererile trebuie depuse până la 27 septembrie 2025; după această dată, acordarea tichetelor se face începând cu luna depunerii cererii.

                  Perioada de valabilitate a tichetelor este 1 iulie 2025 – 31 martie 2026, iar acestea pot fi utilizate exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică.

                  Primarul a precizat că toate informațiile suplimentare privind procedura de obținere a tichetelor pot fi obținute la sediul DAS, situat în aceeași clădire cu primăria, pe strada Pictor Th Aman.

                  Agricola Bacău pariază pe investiții de 32 milioane euro, în ciuda provocărilor economice din 2025

                    Grupul Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, mezeluri și produse ready-meal din România, traversează un an 2025 mai dificil din cauza contextului economic actual. Scăderea puterii de cumpărare și reducerea bugetelor familiilor afectează consumul, iar efectele se resimt și în industria alimentară, explică președintele companiei, Grigore Horoi, într-un interviu pentru Ziarul Financiar.

                    Deși inflația a început încă din 2022, oamenii au folosit economiile acumulate pentru a-și menține consumul, însă acum economiile s-au epuizat, iar noile provocări bugetare ale populației se resimt asupra mediului de business.

                    Horoi subliniază că majorarea TVA și liberalizarea pieței energetice nu au avut, cel puțin momentan, un impact major, dar efectele se vor vedea mai clar odată cu iarna și creșterea costurilor pentru utilități. În ciuda acestor dificultăți, Agricola Bacău continuă planurile de investiții.

                    Compania alocă pentru 2025 un buget de 32 milioane de euro, de circa 2,5 ori mai mare decât cel din 2024, pentru modernizarea și extinderea abatorului de la Prăjești, dezvoltarea unei noi linii de produse ready-meal și construcția de ferme noi de păsări. Horoi declară că obiectivul companiei este o creștere moderată, limitată de facilitățile de producție.

                    Grupul a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri de 1,23 miliarde de lei, în creștere cu 6% față de 2023, și estimează pentru 2025 o creștere de peste 5%, până la 1,3 miliarde de lei. Din grup fac parte mai multe firme: Agricola Internațional, Salbac, Europrod, Avicola Lumina și Aicbac.

                    Principalul canal de vânzare rămâne retailul modern, urmat de comerțul tradițional, care se restrânge, și HoReCa. Exporturile reprezintă aproximativ 18% din cifra de afaceri, iar portofoliul total include peste 3.000 de produse diferite, menținând compania printre cei mai importanți jucători din piața alimentară din România.

                    Bacăul, capitala tinereții și a credinței: peste 1000 de participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși

                      Municipiul Bacău a devenit marți capitala tinereții și a credinței, găzduind Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) – Bacău 2025, un eveniment de anvergură care a adunat peste 1000 de participanți din întreaga eparhie. Sub genericul „Credință și cultură pentru o generație cu rădăcini”, tinerii au trăit o zi plină de comuniune, rugăciune și cultură, desfășurată în mai multe locații din municipiu.

                      Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată simultan în 15 biserici din oraș, urmată de ateliere duhovnicești și de mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a chemat tinerii la responsabilitate și statornicie în valorile credinței.

                      În a doua parte a zilei, accentul a căzut pe activitățile educative și formative. Universitatea „Vasile Alecsandri”, Agricola Internațional și Casa Sterian au găzduit conferințe, expoziții și prezentări susținute de ierarhi, profesori universitari și specialiști, între care Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, pr. conf. univ. dr. Cezar Hârlăoanu și pr. lect. univ. dr. Petru Cernat. În paralel, Biblioteca Județeană, Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii „Ion Borcea”, Centrul de Cultură „George Apostu” și Casa Memorială „George Bacovia” au oferit tinerilor experiențe interactive menite să îmbine educația cu recreerea.

                      Seara, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, evenimentul s-a încheiat cu un spectacol cultural-artistic susținut de Ansamblul de percuție Spirit, trupa MB Project și Ansamblul folcloric profesionist „Busuiocul”. În fața celor peste 1000 de tineri, pe scenă au urcat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Preasfințitul Părinte Teofil, precum și reprezentanți ai autorităților locale – Ionela-Cristina Breahnă-Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău, și primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

                      „Fiți ancorați în tradiție și cultură, dar deschiși provocărilor lumii contemporane, devenind mărturisitori ai credinței prin faptele voastre”, a fost îndemnul Înaltpreasfinției Sale către participanți.

                      Întâlnirea Tinerilor Ortodocși – Bacău 2025 a fost organizată de Protoieria Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, și cofinanțată de Consiliul Județean Bacău prin programul de finanțări nerambursabile. Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor implicați – preoți, profesori, voluntari și parteneri instituționali – subliniind că evenimentul a confirmat încă o dată rolul Bacăului ca spațiu în care credința și cultura se împletesc în sprijinul tinerei generații.

                      Bătrân prins în flagrant în timp ce fura porumb la Scorțeni

                        Un bărbat de 77 de ani, din comuna Scorțeni, a fost surprins în flagrant de polițiști în timp ce sustrăgea porumb de pe un teren agricol. Incidentul a avut loc în urma unui apel la 112, efectuat de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Bacău, care a observat persoana necunoscută pe terenul cu pricina.

                        Patrula din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti s-a deplasat imediat la fața locului și a depistat suspectul, asupra căruia au fost găsite aproximativ 200 de kilograme de porumb. Întreaga cantitate a fost recuperată și restituită proprietarului.

                        Polițiștii atrag atenția că furturile de produse agricole rămân o problemă frecventă în mediul rural și transmit câteva recomandări preventive:

                        • asigurarea paznicilor sau folosirea câinilor de pază, întrucât hoții profită de lipsa supravegherii culturilor;

                        • prudență în angajarea zilierilor, mai ales dacă nu sunt persoane cunoscute și de încredere;

                        • evitarea achiziționării produselor agricole de la vânzători ocazionali, pentru a nu încuraja comerțul cu bunuri provenite din furturi.

                        Autoritățile reamintesc că vigilența comunității și colaborarea cu poliția sunt esențiale pentru protejarea proprietăților agricole și descurajarea faptelor de acest tip.

                        Etapa Națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență s-a încheiat. ISU Bacău, campion național!

                          Timp de patru zile de foc, această competiție de amploare a reunit cei mai buni profesioniști ai inspectoratelor pentru situații de urgență din întreaga țară. Prin fiecare probă, concurenții au demonstrat că determinarea, pregătirea și spiritul de echipă sunt valori fundamentale, arătând că standardele performanței pot fi mereu depășite prin muncă, disciplină și dăruire.

                          Clasamentul general al ediției 2025:
                          Locul I – ISU Bacău – Campioni naționali
                          Locul II – ISU Bihor
                          Locul III – ISU Sibiu

                          Rezultatele pe probe:

                          Scara de fereastră (echipe):
                          Locul I – ISU Bacău
                          Locul II – ISU Neamț
                          Locul III – ISU Bihor

                          Pista cu obstacole (echipe):
                          Locul I – ISU Bacău
                          Locul II – ISU Botoșani
                          Locul II – ISU Gorj

                          Ștafeta 4×100 m:
                          Locul I – ISU Mureș
                          Locul II – ISU Bacău
                          Locul III – ISU Sibiu

                          Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă:
                          Locul I – ISU Bihor
                          Locul II – ISU Botoșani
                          Locul III – ISU Sibiu

                          Duel:
                          Locul I – sg. maj. Nistor Raul – ISU Sibiu
                          Locul II – sld. Ardeleanu Andrei Marian – ISU Bacău
                          Locul III – sld. Avram Claudiu Constantin – ISU Bacău

                          Scara de fereastră (individual):
                          Locul I – sg. maj. Nistor Raul – ISU Sibiu
                          Locul II – sld. Avram Claudiu Constantin – ISU Bacău
                          Locul III – sld. Creangă Cosmin – ISU Bacău

                          Pista cu obstacole (individual):
                          Locul I – sg. maj. Baltag Andrei – ISU Botoșani
                          Locul II – sld. Ardeleanu Andrei Marian – ISU Bacău
                          Locul III – sg. maj. Neculai Gabriel – ISU Constanța

                          Premiul Fairplay: ISU Bistrița-Năsăud

                          Festivitatea de premiere s-a bucurat de participarea inspectorului general al IGSU, general Dan-Paul Iamandi, care a transmis un mesaj de încurajare și apreciere pentru toți concurenții:

                          „Toți ați demonstrat, în această competiție, ce înseamnă să lupți cu secunda. Pentru noi, toți sunteți cei mai buni. Ați câștigat experiențe valoroase, care se reflectă nu doar în pregătirea voastră, ci și în siguranța cetățeanului, care are încredere că este protejat de profesioniști dedicați. La anul, vă încurajez să obțineți timpi și mai buni, să vă autodepășiți și să transformați fiecare limită într-un nou început. Prin munca și perseverența voastră, ridicați standardele competiției și, mai ales, prestigiul uniformei pe care o purtați cu onoare.”

                          Felicitări tuturor pentru dăruirea și forța de care au dat dovadă! Această ediție a fost o demonstrație de profesionalism și unitate, care a ridicat ștacheta tot mai sus.

                          Conducerea SJU Bacău anchetează cazul unui pacient internat la Psihiatrie, care acuză că a fost abuzat

                            Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău a avut astăzi o întrevedere cu un pacient care și-a exprimat recent nemulțumirea, în spațiul public, față de modul în care a fost tratat în secția de Psihiatrie a unității medicale. La discuție au participat managerul interimar Ion-Marius Savin, dr. Ancuța Grigoriu – locțiitor al Directorului Medical, și as. lic. Rebeca Mîndrescu – Director de Îngrijiri.

                            Întâlnirea a fost inițiată de managerul interimar, care a dorit să afle direct de la pacient detalii despre circumstanțele incidentului reclamat. În cadrul discuției, acesta a subliniat intoleranța sa față de orice comportament abuziv sau inadecvat în cadrul spitalului și a precizat că vor fi luate măsuri pentru prevenirea unor situații similare.

                            După ce i-au fost ascultate doleanțele, pacientul a oferit celor prezenți exemplare din volumul său recent publicat de poezii, ca semn de apreciere pentru deschiderea conducerii în abordarea problemei.

                            Conducerea spitalului a dispus încă din 3 septembrie declanșarea unei anchete interne, vizând atât verificarea procedurilor de lucru și respectarea drepturilor pacientului, cât și identificarea eventualelor disfuncții în comunicarea dintre medic și pacient.

                            Spitalul subliniază, totodată, că pacienții și aparținătorii au posibilitatea de a sesiza orice situație în care consideră că drepturile lor au fost încălcate, prin depunerea de petiții direct pe site-ul instituției.

                            Insula de Agrement Bacău are hartă tactilă: un pas important pentru accesibilizarea spațiilor publice

                              Insula de Agrement Bacău devine mai prietenoasă și mai accesibilă pentru persoanele cu deficiențe de vedere, prin inaugurarea unei hărți tactile care facilitează orientarea independentă în acest spațiu recreativ.

                              Proiectul face parte din inițiativa DiverCity, derulată de Asociația Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD), în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și cu sprijinul financiar a două companii private. Harta tactilă a fost realizată cu implicarea studenților, care au contribuit la design și la adaptarea acesteia pentru utilizatorii nevăzători.

                              Un beneficiar direct al proiectului a declarat:
                              „Deși mulți dintre noi frecventăm insula, până acum nu aveam o imagine clară asupra felului în care sunt dispuse spațiile, zonele de relaxare și cum putem ajunge la ele în mod independent.”

                              Primăria Municipiului Bacău s-a alăturat demersului și a sprijinit montarea panoului informativ pe insulă, marcând astfel un pas semnificativ în direcția conștientizării și promovării accesibilizării spațiilor publice.

                              Reprezentanții RYMD subliniază importanța acestei inițiative:
                              „Pentru noi, această hartă înseamnă mai mult decât orientare. Este o dovadă că atunci când comunitatea, tinerii și instituțiile lucrează împreună, putem crea locuri cu adevărat incluzive și prietenoase pentru toți.”

                              Harta tactilă va putea fi descoperită și testată de public pe 6 septembrie, la evenimentul „Începem toamna împreună”, organizat pe Insula Mică de Agrement. Programul va include muzică live, ateliere creative, mâncare și activități interactive, toate având ca scop promovarea diversității și a incluziunii.

                              Hollywood Icon Eric Roberts Shines in Romania at Exclusive “I Success” Event

                              Romania rolled out the red carpet for Eric Roberts, as the Hollywood legend made a rare appearance at an exclusive I Success gathering, the global platform created by Eduard Irimia.

                              The star-studded evening brought together top entrepreneurs, cultural figures, and I Success award winners from the past year – all eager to meet one of cinema’s most iconic names.

                              The event, powered by Oliveris (the premium brand owned by Cosmina Mahara of Oradea), blended glamour, business, and inspiration in equal measure. One of the most memorable highlights? The emotional encounter between Roberts and rising Romanian boxing talent Dragoș Dulhac from Bacău.

                              Irimia, a pioneer in the combat sports industry, proudly introduced the young fighter to the actor. Roberts was visibly impressed, congratulating Dulhac personally for his achievements and determination.

                              Adding even more exclusivity, just 20 hand-picked guests were invited to a private dinner with Roberts – an intimate affair held in an elegant, refined setting.

                              Among those present were Cristina and Felix Cancel, the visionary founders of Venus Luxury, whose international reputation for elegance and quality matched the tone of the evening. Their presence, alongside Dulhac, underlined the mix of sophistication, talent, and ambition that defined the event.

                              Beyond their entrepreneurial success, the Cancels are also known for their commitment to supporting Romanian excellence – from elite athletes to cultural initiatives with a positive social impact.

                              The celebration unfolded at the National Golf Resort near Bucharest, a stunning venue that perfectly reflected the prestige and global reach of the I Success brand.

                              “It was an honor to share Dragoș Dulhac’s story and fighting spirit with Eric Roberts. These moments prove that Romania has champions and talents deserving worldwide recognition,” said Eduard Irimia, the mastermind behind the event.

                              Europa își ajustează Politica de Coeziune la noile realități: Raportul coordonat de Dragoș Benea, adoptat în Comisia REGI

                                Uniunea Europeană își reconfigurează direcțiile de investiții pentru a răspunde mai bine provocărilor actuale de securitate și reziliență.

                                Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) a Parlamentului European a adoptat, cu 27 de voturi „pentru”, Raportul privind evaluarea la jumătatea perioadei de bugetare a Politicii de Coeziune, coordonat de europarlamentarul român Dragoș Benea.

                                Documentul, care va merge în plenul Parlamentului European pentru votul final, oferă statelor membre instrumente noi pentru a direcționa fonduri către domenii considerate vitale în actualul context geopolitic.

                                Printre priorități se numără investițiile în industria de apărare, infrastructura „dual-use” (cu utilizare civilă și militară), consolidarea infrastructurii energetice critice, construirea de locuințe accesibile pentru clasa de mijloc și asigurarea accesului comunităților la apă.

                                Oricât de inovativi sau idealiști am fi, nimic nu se poate realiza durabil și predictibil fără a asigura securitatea pe continentul european. Modificările aduse Politicii de Coeziune reprezintă baza de la care putem construi în fața noilor provocări”, a declarat Dragoș Benea după adoptarea raportului.

                                Noile prevederi permit guvernelor naționale să mute, în mod voluntar, până la 10% din fondurile alocate prin cadrul financiar multianual 2021–2027 pentru a susține aceste priorități.

                                România se află printre potențialii beneficiari direcți: regiunile de la granița cu Ucraina, inclusiv Nord-Estul, vor avea la dispoziție o prefinanțare suplimentară de 370 de milioane de euro pentru proiecte ce vizează apărarea, energia, locuințele și infrastructura de apă.

                                Adoptarea raportului marchează un pas important în adaptarea Politicii de Coeziune la un context european dominat de provocări de securitate, crize energetice și nevoia de reziliență comunitară.