luni, 12 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 60

21 de ani de activitate ai Jandarmeriei Montane Bacău – siguranță și devotament pe culmile muntelui

    Astăzi, Jandarmeria Montană din județul Bacău marchează 21 de ani de activitate, alături de aniversarea a 24 de ani de la înființarea acestei structuri la nivel național. Evenimentul a fost celebrat prin activități preventive și educative desfășurate în parteneriat cu turiștii din Mina Salina Târgu-Ocna, unde jandarmii montani din cadrul Posturilor Slănic Moldova și Târgu-Ocna au vorbit despre importanța siguranței pe munte.

    Scopul acestor acțiuni a fost informarea și conștientizarea publicului privind comportamentele de risc în zonele montane, precum și promovarea unui dialog deschis între jandarmi și turiști. Prin aceste inițiative, Jandarmeria Montană își reafirmă rolul de protector al comunităților și al iubitorilor de natură.

    Indiferent de condițiile meteo – ploaie, ninsoare sau soare – jandarmii montani sunt prezenți zilnic pe traseele turistice din Slănic Moldova, asigurând ordinea publică, intervenind în situații de urgență și protejând populația de eventualele pericole, inclusiv de animalele sălbatice.

    Pentru a marca momentul aniversar, publicul a avut ocazia să admire autospecialele și echipamentele din dotare, iar jandarmii au oferit sfaturi practice despre comportamentul responsabil pe munte și protejarea mediului înconjurător.

    Înființată în anul 2000, Jandarmeria Montană are misiunea de a menține ordinea și siguranța în stațiunile montane, pe pârtiile de schi și pe traseele turistice, precum și de a interveni în acțiuni de căutare și salvare a persoanelor aflate în dificultate. Postul de Jandarmi Montan Slănic Moldova, creat în 2003, reprezintă un punct de referință în activitatea jandarmeriei montane băcăuane.

    Jandarmii montani sunt instruiți prin cursuri specializate în alpinism, schi, tehnici de salvare și acordarea primului ajutor, fiind dotați cu echipamente moderne ce le permit să acționeze eficient în cele mai dificile condiții.

    Numeroși turiști și localnici au transmis mesaje de apreciere pentru activitatea jandarmilor:
    „Jandarmii montani sunt adevărați îngeri păzitori ai munților! Curajul și dăruirea lor ne dau încredere că, indiferent de situație, vom fi în siguranță.” – a spus Ana M., turistă pasionată de drumeții.
    „Munca lor este o dovadă de sacrificiu și responsabilitate. Fiecare intervenție salvează vieți și păstrează frumusețea naturii pe care o iubim cu toții.” – a adăugat Mihai P., localnic din zona montană.
    „Le mulțumesc din suflet jandarmilor montani pentru sprijinul oferit atunci când am avut nevoie. Profesionalismul și empatia lor fac diferența!” – a declarat Ioana V., o turistă salvată în trecut.
    „Felicitări pentru această aniversare! Sunteți adevărați eroi în uniformă care ne protejează munții și ne oferă liniște sufletească.” – a transmis Radu D.

    De asemenea, Mirela Ionela Talabă, directorul Minei Salina Târgu-Ocna, a subliniat importanța colaborării cu structurile de jandarmi:
    „Colaborarea frumoasă și eficientă cu jandarmii băcăuani a fost și este importantă pentru siguranța turiștilor care ne vizitează. Le mulțumim pentru profesionalismul și devotamentul de care dau dovadă și le dorim multă sănătate, putere și succes în misiunile viitoare!”

    Cu profesionalism, curaj și dăruire, jandarmii montani din Bacău rămân o prezență constantă pe traseele turistice, gata să intervină în orice moment pentru a asigura siguranța celor care aleg să exploreze frumusețile naturale ale județului.

    La mulți ani, Jandarmeriei Montane!
    Respect și recunoștință pentru cei care, zi de zi, veghează ca fiecare pas pe munte să fie mai sigur și fiecare drumeție – o experiență de neuitat.

    Murala care spune povestea primei Cantine Sociale din Bacău

      Bacăul are, începând din această toamnă, un nou reper al solidarității: o murală impresionantă, realizată de artiștii Silviu Berdila (Monk) si Diana Diaconu (Valori Murale), care marchează deschiderea primei Cantine Sociale din oraș. Lucrarea, de mari dimensiuni, nu este doar o operă de artă urbană, ci și un manifest vizual despre importanța sportului, a educației și a sprijinului primit atunci când, simplu și dureros, „strigi că îți este foame”.

      Proiectul a prins contur după doi ani de eforturi, iar muralul a fost posibil și datorită susținerii lui Andrei de la Brecht, care a încurajat finalizarea lui. Rezultatul: un mesaj puternic pentru întreaga comunitate băcăuană, exprimat prin culoare, formă și emoție.

      O investiție pentru viitorul comunității

      Cantina Socială „Cuvioasa Paraschiva” nu este doar un spațiu unde se pregătesc mese calde, ci o investiție în viitorul copiilor și al familiilor vulnerabile. Cu una dintre cele mai moderne bucătării din oraș, cantina își propune să hrănească zilnic peste 200 de beneficiari – în special elevi care încă merg la școală flămânzi.

      Sfințirea spațiului marchează începutul unui drum plin de provocări, dar și de speranță. Următorul pas va fi organizarea unor sesiuni speciale de „bucătăreală comunitară”, unde firmele din Bacău vor putea forma echipe pentru a găti împreună pentru cei care au nevoie.

      Cifrele unui vis curajos

      Pentru a funcționa, cantina are nevoie de un buget lunar de aproximativ 100.000 de lei:

      • 30.000 lei pentru salarii și întreținere,

      • 5.000 lei pentru utilități,

      • restul pentru materii prime și ambalaje.

      Asigurarea bugetului pentru primele șase luni este vitală pentru ca proiectul să înceapă cu adevărat. În paralel, echipa a început deja discuții cu producători și comercianți locali pentru reducerea risipei alimentare: în loc de produse aruncate, copiii ar putea primi direct mâncare gătită cu grijă și dăruire.

      „Este greu, pentru că nu știm niciodată ce alimente vom primi. Tocmai de aceea vrem să fim pregătiți și să păstrăm acea bucurie a surprizei, ca atunci când eram copii și deschideam un ou kinder: încântarea de a găsi ceva bun pe masă”, spun inițiatorii.

      Un proiect al întregii comunități

      Cantina Socială este gândită ca un proiect al întregului Bacău, nu doar pentru un cartier sau pentru un grup restrâns. Este o invitație la responsabilitate și implicare, o chemare la solidaritate și respect față de cei mai vulnerabili.

      „Nu construim pentru Bronx, construim pentru comunitatea noastră. La fel ca toate proiectele noastre, și acesta este dedicat oamenilor din Bacău, celor care cred că împreună putem schimba destine”, transmit organizatorii.

      Iar murala de pe zidul cantinei nu este doar artă. Este un angajament vizual și emoțional: o promisiune că nimeni nu trebuie să rămână flămând atunci când comunitatea își pune umărul la bine.

      Un om al muntelui și al datoriei – sergentul major Moise Daniel, jandarmul montan din Slănic Moldova

        De aproape doi ani și jumătate, sergentul major Moise Daniel face parte din echipa Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău. În tot acest timp, s-a remarcat prin profesionalism, dăruire și pasiunea cu care își îndeplinește misiunile, fie că este vorba despre patrulări pe traseele turistice, intervenții în situații de urgență sau acțiuni de protejare a mediului montan.

        Absolvent al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, Moise Daniel a ales cariera de jandarm montan din dorința de a îmbina disciplina militară cu dragostea pentru natură. „Am admirat dintotdeauna oamenii în uniformă, iar viața montană îmi oferă provocări și satisfacții pe măsură. Îmi place să fiu util și să contribui la siguranța turiștilor și protejarea naturii”, spune el cu modestie.

        Pregătirea sa profesională reflectă seriozitatea cu care își tratează meseria. A absolvit cursuri de specializare în alpinism, schi și conducere de autovehicule în mediul montan, toate desfășurate la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan „Regele Carol I” Sinaia. Aceste competențe îl ajută să intervină prompt și eficient, indiferent de condițiile terenului sau de gravitatea situației.

        Un exemplu recent de devotament a fost intervenția sa în salvarea unui turist de 72 de ani, care a suferit multiple înțepături de albine în Parcul Central din Slănic Moldova. Sergentul major Moise Daniel a fost primul care a ajuns la fața locului și i-a acordat victimei primul ajutor, stabilizându-i starea până la sosirea echipajului medical. „În astfel de momente, fiecare secundă contează. Suntem pregătiți să răspundem prompt și să facem tot ce ține de noi pentru a salva vieți”, povestește el.

        În spatele uniformei se află un om calm, atent și dedicat, care își petrece mare parte din timp patrulând pe traseele turistice, consiliind vizitatorii și asigurându-se că natura rămâne curată și protejată. „Muntele te învață răbdarea, disciplina și respectul pentru viață”, spune sergentul major Moise, convins că fiecare zi petrecută în slujba oamenilor este o zi câștigată.

        Zi de zi, jandarmii montani din Slănic Moldova, alături de colegii lor din întreaga țară, veghează la siguranța turiștilor, protejând mediul și oferind sprijin comunităților montane. Iar printre ei, sergentul major Moise Daniel rămâne un exemplu de profesionalism, modestie și devotament față de uniforma albastră.

        VIDEO: Progrese majore pe Autostrada Moldovei A7: a început montarea tablierului metalic al pasajului din zona Garoafa

          Lucrările la Lotul 1 al Autostrăzii Moldovei A7 – Focșani-Bacău avansează rapid, iar în aceste zile a început montarea tablierului metalic aferent pasajului peste autostradă, în zona Garoafa, la nord de municipiul Focșani.

          Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, în această zonă traficul de pe DN2 a fost deviat temporar pe o bretea provizorie, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construcție pe aliniamentul drumului național. După finalizarea pasajului, circulația pe DN2 va fi redirecționată peste noua structură, urmând ca lucrările la corpul principal al autostrăzii să continue sub aceasta.

          Pe cei aproximativ 36 de kilometri ai tronsonului Focșani – Domnești Târg, constructorul român UMB este mobilizat cu peste 1.500 de muncitori și 420 de utilaje, iar până în prezent s-a așternut asfalt pe aproape 30 de kilometri.

          „Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 80%, iar dacă ritmul actual se menține, circulația pe acest lot va fi deschisă până la finalul anului”, a precizat Scriosteanu.

          Valoarea contractului pentru construcția acestui tronson al Autostrăzii A7 – Focșani-Bacău este de 2,3 miliarde de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

          Autostrada Moldovei A7 reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră a României, menită să conecteze regiunea Moldovei cu rețeaua națională și europeană de autostrăzi.

          Șoferii cu permis categoria B pot conduce tractoare agricole și forestiere de până la 40 km/h. Legea a fost promulgată

            Președintele României a promulgat decretul de modificare și completare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Actul normativ introduce o noutate importantă pentru conducătorii auto: posesorii de permis de conducere categoria B vor putea conduce legal tractoare agricole și forestiere din noua categorie Tr1.

            Categoria Tr1 se referă la tractoare cu viteză maximă constructivă de 40 km/h. De acum înainte, orice șofer cu permis B va putea conduce nu doar un tractor Tr1, ci și ansambluri de tractor și una sau două remorci, fără limită de masă totală autorizată, dar cu respectarea vitezei maxime de 40 km/h.

            Măsura se aplică imediat, fără examen suplimentar. Echivalarea B ↔ Tr1 va fi înscrisă pe noile permise de conducere în termen de maximum 90 de zile, dar până atunci șoferii pot circula legal chiar dacă pe document nu apare mențiunea.

            Vârsta minimă pentru conducerea tractoarelor Tr1 este de 18 ani, iar permisul are aceeași valabilitate administrativă ca la categoria B – 10 ani.

            Legea nu modifică cerințele pentru tractoarele mai rapide sau cu alte caracteristici tehnice, care rămân în categoria Tr și pentru care este necesar permisul specific.

            Alertă în cartierul Narcisa: intervenție a pompierilor băcăuani după deplasarea balustradei podului

              FOTO: Dumitru Chelaru

              Sâmbătă după-amiază, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în zona podului din cartierul Narcisa, după ce una dintre balustradele laterale ale construcției s-a deplasat.

              „Este vorba despre deplasarea balustradei laterale a podului. Asigurăm zona cu măsuri PSI pentru prevenirea oricărui incident”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău.

              La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri și poliție, care au delimitat zona afectată și au dispus restricționarea temporară a traficului pentru siguranța participanților la circulație.

              Autoritățile urmează să evalueze stabilitatea structurii și cauzele deplasării elementului metalic, pentru a stabili dacă sunt necesare lucrări urgente de consolidare.

              Traficul rutier a fost reluat în condiții de siguranță după finalizarea intervenției. Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nici alte pagube materiale.

              Guvernul a aprobat serviciul militar voluntar. Tinerii care se înrolează vor fi plătiți cu 6000 de euro

                Două proiecte de lege esențiale pentru apărarea României au fost adoptate joi, în ședința de Guvern. Printre acestea se află instituirea serviciului militar voluntar, care le oferă cetățenilor români cu vârste între 18 și 35 de ani posibilitatea de a urma un stagiu de pregătire militară de bază, cu durata de patru luni.

                La finalizarea programului, participanții vor primi o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute (aproximativ 6.000 de euro) și vor fi trecuți automat în rezerva operațională a Armatei Române.

                Pe parcursul pregătirii, voluntarii beneficiază gratuit de cazare, hrană, echipament, asistență medicală și indemnizație lunară similară militarilor în termen. Înscrierea se face pe bază de selecție și de angajament semnat pe propria răspundere.

                Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a subliniat necesitatea proiectului, explicând că „rezerva operațională este îmbătrânită”, iar anual mii de gradați ies la pensie. În următorii trei ani, peste 350.000 de militari vor părăsi rezerva din cauza vârstei.

                Cel de-al doilea proiect adoptat modifică legislația astfel încât Armata să poată lovi ținte aflate și în afara granițelor României, în contextul obligațiilor asumate prin apartenența la NATO.

                Ambele proiecte merg acum în Parlament, pentru dezbatere și vot.

                Fotbal/ Liga 2: FC Bacău, surclasată la Târgoviște: 0-4 cu Chindia

                La o săptămână după ce a obținut prima victorie acasă, 3-0 cu ASA Târgu-Mureș, pentru FC Bacău a venit cel mai sever eșec în campionatul Ligii 2.

                Sâmbătă, în etapa 9, băcăuanii au fost surclasați la Târgoviște, de ocupanta locului 3, Chindia: scor 0-4. De altfel, după nici 20 de minute de joc gazdele conduceau deja cu 3-0 prin reușitele lui Daniel Florea (min. 4), Alexandru Albu (15) și Ivans Persic (18).

                La zece minute de la reluare a venit și ultimul gol al întâlnirii, realizat de Plaza, dintr-un penalty dictat pentru un fault comis de Forisz. Costel Enache a început jocul de la Târgoviște în formula Anton- Bordea, Cimbru, Forisz, Coajă- M. Ursu, I. Chirilă, Mitrică- A. Pavel, R. Ciobanu, Luncașu, pe parcurs mai intrând Cîrstean, Burlacu, Oasenegre și Blaj.

                În urma înfrângerii de la Târgoviște, FC Bacău ocupă locul 15, cu 9 puncte, iar etapa următoare, care va avea loc peste două săptămâni, pe data de 18 octombrie, va juca acasă cu Sepsi Sfântu-Gheorghe.

                Două persoane depistate cu substanțe interzise în orașul Comănești de jandarmii băcăuani

                  Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în misiune de ordine publică în orașul Comănești, a observat în zona centrală două persoane care au manifestat un comportament suspicios și ezitant la vederea forțelor de ordine. Acestea au încercat să evite contactul cu jandarmii, însă intervenția promptă a acestora a dus la stabilirea identității celor două persoane.

                  În urma verificărilor, asupra acestora au fost găsite două grindere ce conțineau resturi de substanțe vegetale de culoare verde oliv, cu un miros înțepător, precum și două pliculețe care conțineau o substanță vegetală de culoare verzuie, cu un miros specific, susceptibilă a fi substanțe interzise.

                  Jandarmii au ridicat aceste obiecte în vederea confiscării și au înaintat materialul, împreună cu actele de constatare, către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău pentru continuarea cercetărilor.

                  Jandarmii băcăuani acționează zilnic pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri, fiind conștienți de pericolul major pe care substanțele cu efect psihoactiv îl reprezintă asupra sănătății și siguranței comunității.

                  Peste 2.600 de articole pirotehnice, descoperite fără autorizație în Bacău

                    Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au desfășurat o acțiune de verificare a respectării legislației privind articolele pirotehnice.

                    În cadrul controalelor, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Bacău, polițiștii au descoperit peste 2.600 de articole pirotehnice, în greutate totală de aproximativ 50 kg și în valoare de peste 3.000 de lei, depozitate fără autorizație valabilă.

                    Întreaga cantitate a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de comercializare neautorizată a articolelor pirotehnice din categoria F1.

                    1.640 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

                       Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară până la data de 17 octombrie 2025 activitatea de recrutare a candidaților pentru admiterea în școlile postliceale ale Poliției Române – sesiunea septembrie-decembrie 2025.

                                    Numărul de locuri aprobate pentru anul școlar 2025-2026 este de 1.640, repartizate astfel:

                      1.340 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina;

                      300 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.

                                    Înscrierea candidaților se realizează pentru o singură școală postliceală, prin transmiterea cererii-tip, completată și semnată olograf, exclusiv în format electronic, la adresa:

                      resurseumane@bc.politiaromana.ro, până la data de 17 octombrie 2025.

                                    Candidații cu domiciliul sau reședința în județul Bacău pot depune dosarele de recrutare la sediul I.P.J. Bacău – Serviciul Resurse Umane, str. Alexei Tolstoi nr. 2, până la data de 03 noiembrie 2025, în zilele lucrătoare, între orele 08.00-16.00.

                                Etapele concursului:

                      evaluarea psihologică – până la 03 noiembrie 2025;

                      proba sportivă – 07-12 noiembrie 2025, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni;

                      proba de evaluare a cunoștințelor – 15 noiembrie 2025, la unitățile de învățământ;

                      examinarea medicală – 24 noiembrie – 19 decembrie 2025.

                                    Rezultatele finale ale admiterii vor fi afișate până la data de 24 decembrie 2025.

                       

                                    Detalii suplimentare privind condițiile de înscriere, documentele necesare și tematica probelor se regăsesc pe site-ul oficial al I.P.J. Bacău: http://bc.politiaromana.ro, secțiunea Carieră – Admitere instituții învățământ.

                      Judo/ CN Ne-Waza: Andrei Popescu- campion al României U16, David Niță- vice-campion național U14

                      Cei doi sportivi antrenați de Paula Diaconescu la CSM Bacău au urcat pe podium la Naționalele găzduite de Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”

                      Fotbal/ Liga 3: Aerostar o învinge pe FC Bacău și urcă pe locul 2

                      Vineri, în debutul etapei a șaptea din Seria 1 a Ligii 3, Aerostar a obținut a patra victorie stagională. În fornula Tancău- Olteanu, Benchea, T. Antohi, Prențu- Șchiopu (Catău), Pruteanu (Matei), Aeroaiei, Oancea (Tilibașa)- Băisan (Bușagă), Pantelei (Lupu), „aviatorii” s-au impus cu 2-0 (2-0) la Ruși Ciutea, contra „lanternei” FC Bacău 2, în urma golurilor marcate de Pantelei și Oancea.

                      Prin acest succes, Aerostar a urcat temporar pe locul 2, cu o zestre de 14 puncte, două în plus față de Cetatea Suceava, care va evolua sâmbătă, acasă, contra Gheorgheniului. Indiferent de situație, „aviatorii” antrenați de Andrei Vatră și Dan Bolfă nu pot coborî de pe podium la finele rundei a șaptea.

                      În ceea ce o privește pe FC Bacău 2, care a mizat vineri pe un „11” de start alcătuit din Gumenco, Lungu, Baciu, Macovei, Turcea, Dunăre, Ribiță, Perniu, Baban, Păun și Grosu, aceasta rămâne pe ultimul loc al Seriei 1, cu 3 puncte.

                      Cea de-a treia divizionară C a județului, Viitorul Onești va evolua sâmbătă, pe terenul Vasluiului.

                      Duminica a XXVII-a din Timpul de peste An (C)

                      Fragmentul evanghelic care ne este propus pentru Duminica a XXVII-a din Timpul de peste An (Lc 17,5-10) este alcătuit din două părți care nu par să aibă legătură între ele. Prima parte ne vorbește despre credință („Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar…”), iar adoua parte ne vorbește despre slujire („Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem”).

                      Adesea reducem credința la o simplă idee, la un concept abstract. Dar credința nu este doar o convingere a intelectului, ci presupune o relație vie și personală cu Dumnezeu. Credința nu se limitează la afirmația „Dumnezeu esxistă”, ci trebuie să devină întâlnire, dialog, să producă o schimbare.

                      A crede înseamnă a trăi Evanghelia. Iar trăirea Evangheliei ne îndeamnă la slujire. Papa Leon al XIV-lea spunea că prioritatea noastră trebuie să fie cultivarea relației cu Dumnezeu, pentru ca el să ne facă vestitori ai Împărăției sale și să ne trimită în lume ca martori ai iubirii sale. În acest sens, credința nu se închide în sine, ci se deschide spre misiune, devine rodnică prin fapte.

                      Dacă inima noastră este pătrunsă de iubirea lui Dumnezeu, nu putem păstra această iubire doar pentru noi. Este normal ca ea să fie împărtășită și celorlalți.

                      Duhul Sfânt ne însoțește, ne luminează și ne face instrumente ale iubirii sale. Aceasta este adevărata misiune a creștinului: să fie o lumină în lume, să strălucească în fiecare moment al existenței lui. Nu doar prin fapte izolate sau prin gesturi vizibile, ci prin întreaga viață, care devine o mărturie constantă a iubirii ce a răscumpărat lumea.

                      Așadar, rugăciunea apostolilor rămâne mereu actuală: „Doamne, mărește-ne credința!” (Lc 17,5). O credință autentică, o credință puternică nu înseamnă doar idei clare sau argumente solide. O credință adevărată presupune o relație profundă, o dăruire generoasă și disponibilitate sinceră de a sluji. Doar în felul acesta credința și slujirea se împletesc, iar viața noastră devine un semn al prezenței Împărăției lui Dumnezeu în lume.

                      Inspirați de cuvintele apostolilor, să cerem și noi în rugăciune: „Doamne, mărește-ne credința! Fă-ne slujitori umili și statornici, gata să trăim iubirea ta în fapte și în viața noastră de zi cu zi!”

                       

                      Pr. Octavian Sescu, Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, Valea Seacă

                       

                      Matematica libertății și iubirii evanghelice

                      Ființăm într-o lume în care, de cele mai multe ori, cunoașterea lui Dumnezeu, viața noastră, precum și gândirea sunt înțelese greșit. Nu este surprinzător faptul că noțiuni importante, precum cele de libertate și de iubire, sunt incorect înțelese și interpretate. Am dori, în cele ce urmează, să ne oprim asupra unui aspect esențial: care este raportul dintre libertatea lui Dumnezeu și libertatea omului. De la bun început, însă, trebuie să admitem faptul că libertatea absolută și necondiționată aparține doar lui Dumnezeu, în timp ce autonomia umană este întotdeauna determinată și, în consecință, una care nu poate fi absolută. Dumnezeu nu trăiește în cadrul unor categorii. El este! El nu este definit și influențat în niciun fel de vreo necesitate interioară sau de circumstanțe exterioare, nici în actul de creație și nici în relațiile cu lumea. El nu este constrâns nici din interior și nici din afară. El nu este niciodată, dacă-mi permiteți, la timpul trecut. Este întotdeauna în mod suprem și activ. Omul… dimpotrivă, își trage existența din voia lui Dumnezeu. A existat un timp în care el nu era. A fost un moment în care a fost dorit și chemat la existență și, de atunci, începe ființarea și libertatea sa. Prin urmare, nu se poate pune problema unei libertăți absolute, în sensul uneia care se definește pe ea însăși. Ea este dată, deci este limitată!

                      Omul nu își alege și nu își definește natura. Natura umană, oricare ar fi măreția vocației sale, este un dat. Nu există decât un punct în care omul posedă putere fără limite. Acesta este actul care-i permite a da, sau nu, inima sa. Sfântul Maxim Mărturisitorul, exprimându-se cu privire la libertate, ne arată că Dumnezeu poate totul, în afara unui singur lucru: El nu poate constrânge niciuna dintre creaturi să-L iubească, pentru că a iubi reprezintă libertatea absolută. În afara unei libertăți supreme, care să se poată refuza sau da, actul iubirii este imposibil.

                      Într-un pasaj din cartea profetului Isaia, ce poate fi parcurs la vecernia Nașterii Domnului, citim că înainte chiar de a distinge binele de rău, Copilul care va fi Mântuitorul lumii, din iubire va alege binele tuturor. Doar o ființă perfect normală și sănătoasă nu poate să se înșele atunci când alege Viața, Binele și pe Dumnezeu, contra morții, distrugerii și a răului. Prin dragostea Fiului, Cerul așterne rouă de sens peste viețile noastre! Să-I urmăm bucuroși! Lecția este pentru noi, cei neliberi afară de El!

                       

                        Inspector scolar,

                      pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

                       

                      Auchan sărbătorește 19 ani prin Aniversariada cu peste 1.300 de oferte, beneficii speciale MyCLUB și Marea Tombolă cu premii de peste 220.000 lei

                       Auchan România sărbătorește luna aceasta 19 ani de prețuri mici zi de zi, de parteneriate durabile cu producători locali, de inovație și responsabilitate cu o sărbătoare de oferte, alături de clienți și angajați. Între 1–21 octombrie, în toate magazinele Auchan, clienții vor putea beneficia de peste 1.300 de oferte, promoții și avantaje extra prin cardul de fidelitate.

                      Peste 1.300 de oferte reprezentative îi așteaptă pe clienți în magazinele Auchan

                      Pentru a marca dezvoltarea și crearea de valoare pentru români în 19 de ani de activitate Auchan, până pe 21 octombrie, magazinele întâmpină clienții cu oferte avantajoase și reduceri substanțiale la mii de produse. În cadrul Aniversariadei, clienții vor beneficia de reduceri între 30-50%, la categorii de consum precum alimente proaspete & băcănie, snacks & dulciuri, precum și produse de îngrijirea casei, jucării & timp liber, casă & menaj.

                      Tombola aniversară recompensează clienții cu premii în valoare de peste 220.000 lei

                      În semn de apreciere pentru loialitatea clienților, Auchan organizează până pe 21 octombrie și o tombolă specială, prin care membrii MyCLUB Auchan care folosesc cardul de fidelitate la cumpărături de minimum 190 lei sunt înscriși automat în marea tragere la sorți. În cadrul acesteia, clienții pot câștiga:

                      Premiul I: 10 câștigători × 19.000 lei cash în cont

                      Premiul II: 10 câștigători × 1.900 lei (vouchere pe cardul de fidelitate)

                      Premiul III: 100 câștigători × 190 lei (vouchere pe cardul de fidelitate)

                      Beneficii speciale și surprize pentru membrii MyCLUB Auchan

                      Membrii MyCLUB Auchan beneficiază de un extra-bonus de reciclare: pentru fiecare ambalaj cu sigla SGR predat la scanarea cardului de fidelitate, primesc 60 de bani sub formă de voucher de fidelitate, cu 10 bani în plus față de garanția SGR. Până pe 21 octombrie, clienții care reciclează folosind cardul pot primi un voucher de 50 € pentru achiziția unui telefon nou în magazinele Vodafone, prin programul buy back, prezentând în magazinele Vodafone și ale partenerilor voucherul primit în aplicația mobilă Auchan.

                      În plus, până pe 21 octombrie, livrarea pe auchan.ro este gratuită pentru comenzi de minimum 300 lei.

                      Evenimente speciale în Aniversariadă

                      Pe 10 octombrie, ora 19:00, are loc „Cursa ofertelor campioane” în hipermarketuri și supermarketuri: 19 produse special semnalizate vor fi oferite gratuit primilor 3 clienți rapizi care le vor găsi în magazine și se vor prezenta cu ele la casele marcat, alături de un voucher de 500 lei pe cardul MyCLUB. Pe www.auchan.ro, primii 3 clienți la nivel național care comandă toate cele 19 produse semnalizate special primesc gratuit produsele și un voucher de 500 lei.

                      Pe 16 octombrie este marcată Ziua Alimentației în magazine, cu selecție specială de preparate realizate de maeștri bucătari. Iar pe 19 octombrie, are loc Ziua Aniversară, cu tort festiv, pastel de nata și surprize în magazine.

                      Sustenabilitate, inovație și parteneriate

                      Pe lângă stimulentele pentru reciclare prin MyCLUB și acțiunile dedicate alimentației responsabile, Auchan este, în această perioadă, partener al Climate Change Summit și partener de sustenabilitate la Bucharest Fashion Week, susținând economia circulară și inițiativele cu impact pozitiv pentru comunitate.

                      Mai multe detalii despre evenimentele din această perioadă și tombola aniversară sunt disponibile pe www.auchan.ro.

                      Auchan România la 19 ani

                      Având în portofoliu aproape 500 de magazine, Auchan a dezvoltat pe parcursul celor 19 ani de activitate în România un comerț omnicanal și o rețea multi-format, compusă din hipermarketuri Auchan, hipermarketuri ATAC Hiper Discount, supermarketuri Auchan, magazinul autonom Auchan Go, magazine de ultra-proximitate MyAuchan, majoritatea în stațiile Petrom, magazine în franciză Simply by Auchan și magazinul online auchan.ro. Astăzi, Auchan este prezent în toate județele, având o rețea formată din 26 de hipermarketuri, 8 hipermarketuri discount ATAC, 9 supermarketuri, 395 de magazine MyAuchan, majoritatea în stațiile Petrom, 54 magazine Simply by Auchan și o strategie client omnicanal.

                      Cu cca. 7.000 de angajați care activează în peste 50 de meserii, Auchan se numără printre cei mai mari angajatori din țară, oferind un mediu de lucru incluziv, cu oportunități reale de promovare, programe de dezvoltare și pachete competitive de beneficii și compensații. Vechimea medie în companie este de 10 ani, aproape jumătate dintre angajați având o experiență de 10 ani, iar peste 320 fac parte din echipa Auchan încă de la înființarea companiei.

                       

                      Despre Auchan România

                      Auchan România are în portofoliu peste 490 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 8 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, peste 50 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2024 de peste 1,7 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile competitive, în fiecare zi.

                       

                       

                      Claudiu Târziu, europarlamentar și președinte al partidului Acțiunea Conservatoare: „Subvențiile pentru partide și întreținerea unui Parlament supradimensionat reprezintă o imoralitate strigătoare la cer”

                        Într-o Românie în care milioane de cetățeni trăiesc la limita subzistenței, unde prețurile la alimente și energie cresc într-un ritm amețitor, salariile stagnează, iar taxele și impozitele sunt tot mai apăsătoare, clasa politică își permite un privilegiu greu de justificat: finanțarea partidelor politice din bani publici și întreținerea unui Parlament supradimensionat, contrar voinței exprimate la referendum.

                        Claudiu Târziu, europarlamentar și președinte al partidului Acțiunea Conservatoare, denunță public aceste practici pe care le consideră „expresia cea mai clară a ipocriziei și aroganței politice” și cere implementarea de urgență a unor măsuri ferme pentru restabilirea încrederii în instituțiile statului.

                         

                        Subvențiile pentru partide – bani publici risipiți pe propagandă și sinecure

                         

                        Potrivit raportului Expert Forum, în primele 9 luni din 2024, partidele politice au încasat 173 de milioane de lei de la bugetul de stat. Până la sfârșitul anului, suma va depăși 284 de milioane de lei.

                        Departe de a fi utilizate pentru consolidarea democrației, aceste sume ajung în cea mai mare parte la capitolul „presă și propagandă” și la întreținerea unor aparate de partid paralele cu instituțiile statului.

                        „Este scandalos ca românii să plătească, prin taxe și impozite, salariile unor activiști de partid și campanii de propagandă politică. Acești bani ar fi trebuit să ajungă în spitale, în școli, în infrastructură sau în proiecte sociale. În schimb, ei se duc pe luxul partidelor, care își cumpără imagine, privilegii și loialități. Contribuabilul ajunge astfel să finanțeze manipulare a la care este supus”, a declarat Claudiu Târziu.

                        Exemple de cheltuieli partinice:

                        PSD: 75,8 milioane cheltuiți (61,4 milioane pe propagandă);

                        AUR: 34 milioane primiți (16 milioane pe propagandă, 2 milioane pe deplasări);

                        PNL: aproape 28 milioane cheltuiți (10 milioane pe imobiliare, 9 milioane pe propagandă);

                        USR: 24,7 milioane (7,5 milioane pe personal, 5 milioane pe propagandă);

                        UDMR: peste 64 milioane de lei primiți direct de la buget printr-un mecanism separate dedicate asociațiilor minorităților naționale, chiar mai generos decât al altor partide parlamentare.

                        Opt partide majore sug, an de an, bani din bugetul public. „Este o cratiță comună, în care fiecare bagă lingura cât poate de adânc”, atrage atenția europarlamentarul Claudiu Târziu.

                         

                        Argumentul fals al „independenței politice”

                         

                        Partidele justifică aceste subvenții prin necesitatea de a fi independente de sponsori dubioși. În realitate, schema actuală nu elimină influențele private, ci doar le adaugă pe cele de la stat.

                        „Avem o dublă imoralitate: partidele iau bani și din privat, și din buget, dar continuă să ia decizii care servesc interese obscure, deseori contrare celor ale alegătorilor. Subvențiile nu garantează independență, ci întrețin o clasă politică parazitară și ruptă de realitate”, subliniază europarlamentarul.

                         

                        Parlamentul supradimensionat – un afront la adresa voinței populare

                         

                        Românii nu plătesc doar pentru luxul partidelor, ci și pentru un Parlament cu 465 de membri (Camera Deputaților și Senat), deși la referendumul din 2009 o majoritate covârșitoare a cetățenilor a votat reducerea la 300 de parlamentari.

                        „Este revoltător ca la 16 ani după acel referendum, votul românilor să fie complet ignorat. România, cu 19 milioane de locuitori, nu are nevoie de aproape 500 de parlamentari. Țări cu populații similare sau chiar mai mari, precum Polonia sau Spania, au parlamente mai restrânse și mai eficiente. Actualul număr nu reflectă o nevoie democratică, ci doar dorința partidelor de a multiplica sinecuri și privilegii”, a spus Târziu.

                         

                        Soluțiile propuse de Acțiunea Conservatoare

                        Președintele Claudiu Târziu și partidul Acțiunea Conservatoare solicită adoptarea imediată a două măsuri fundamentale:

                        1. Eliminarea subvențiilor de la buget pentru partide – formațiunile politice trebuie să se finanțeze exclusiv din cotizațiile și donațiile membrilor și simpatizanților;

                        2. Reducerea numărului de parlamentari la 300, conform referendumului din 2009 – respectarea voinței populare și eficientizarea instituției legislative.

                        „Până când aceste două reforme nu vor fi puse în aplicare, orice discurs despre responsabilitate politică, reformă sau respect față de cetățeni nu este altceva decât ipocrizie. Politicienii trebuie să înceteze să mai trăiască din banii poporului pe care îl sărăcesc și să accepte verdictul urnelor”, a conchis președintele partidului Acțiunea Conservatoare.

                         

                        Apel la cetățeni

                        Acțiunea Conservatoare îndeamnă cetățenii să ceară cu fermitate respectarea voinței lor și să sancționeze prin vot partidele care refuză să elimine aceste abuzuri.

                        „Nu putem construi o Românie puternică și demnă dacă acceptăm risipa și impostura. România are nevoie de un stat responsabil, de politicieni care dau socoteală și de o clasă politică reformată radical”, transmite Claudiu Târziu.

                         

                        Vrei o carieră militară? Înscrierile la școlile de subofițeri jandarmi încep acum!

                          Candidații interesați de o carieră militară se pot înscrie la concursul de admitere organizat de instituțiile militare de învățământ ale M.A.I., sesiunea septembrie-decembrie 2025. Pentru școlarizarea viitorilor subofițeri jandarmi sunt disponibile 700 de locuri, distribuite astfel:

                          • Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” – Fălticeni: 350 locuri, dintre care 3 pentru cetățenii de etnie romă și 3 pentru alte minorități.

                          • Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgășani: 350 locuri, dintre care 3 pentru cetățenii de etnie romă și 3 pentru alte minorități.

                          Înscrierile se fac prin intermediul platformei „Hub de servicii la nivelul M.A.I.”https://hub.mai.gov.ro/, secțiunea „Învățământ”, până pe 17 octombrie 2025, inclusiv în weekend. Candidații trebuie să își creeze un cont, să-l valideze conform instrucțiunilor și să completeze datele de înscriere, încărcând documentele necesare (dimensiunea maximă: 2 MB).

                          Etapele concursului:

                          • Depunerea dosarului de recrutare: până pe 3 noiembrie 2025, prin platforma Hub.

                          • Evaluarea psihologică: data și locația vor fi anunțate ulterior pe platforma Hub.

                          • Proba de evaluare a performanței fizice: 7–12 noiembrie 2025, locația va fi comunicată ulterior.

                          • Proba de verificare a cunoștințelor: 15 noiembrie 2025, la unitățile de învățământ alese de candidați. Bibliografia și tematica sunt disponibile pe platforma Hub.

                          • Examinarea medicală: 24 noiembrie – 19 decembrie 2025, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri, în ordinea descrescătoare a notelor finale.

                          Candidații declarați apți medical și cu mediile cele mai mari la proba de verificare a cunoștințelor vor fi declarați „Admis”. Rezultatele finale vor fi afișate până la 24 decembrie 2025 pe site-ul unității de învățământ și pe portalul MAI.

                          Informații suplimentare: Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, Serviciul Resurse Umane, tel. 0234 543131, int. 24537, 24407.

                          Bărbat reținut după ce ar fi lovit un alt localnic în comuna Sărata

                            Polițiștii Postului de Poliție Sărata au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 51 de ani, din localitate, suspectat de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acesta a fost introdus în arestul I.P.J. Bacău.

                            Din cercetări a reieșit că, pe 25 septembrie 2025, în timp ce se deplasa pe o stradă din comuna Sărata, bărbatul ar fi lovit un alt localnic, în vârstă de 47 de ani, care a necesitat îngrijiri medicale.

                            Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.