ActualitateCleja, punctul-cheie al Autostrăzii Moldovei. Pasajul de peste 1,2 kilometri prinde contur,...

Cleja, punctul-cheie al Autostrăzii Moldovei. Pasajul de peste 1,2 kilometri prinde contur, iar UMB lucrează cu 1.900 de oameni pe șantierul dintre Adjud și Bacău

Pe șantierul Autostrăzii Moldovei (A7), la Cleja, ritmul de lucru rămâne unul susținut. Pasajul care traversează calea ferată, una dintre cele mai importante structuri de pe tronsonul dintre Adjud și Bacău, începe să capete forma finală, în timp ce pe întregul sector de 47 de kilometri echipele constructorului român UMB Spedition lucrează simultan la mai multe obiective.

În această perioadă, privirea este atrasă de impresionantul pasaj de la kilometrul 83+548, o construcție cu o lungime de 1.215 metri. Pe structură se montează grinzile, muncitorii toarnă placa de suprabetonare pe mai multe deschideri, iar rigolele sunt deja în faza de betonare. Este una dintre lucrările care vor permite traversarea în siguranță a căii ferate și care reprezintă un punct important în apropierea municipiului Bacău.

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, afirmă că evoluția lucrărilor este una bună și că, în paralel cu execuția pasajului, constructorul avansează și cu lucrările de finisaj pe restul traseului. Între Adjud și Răcăciuni se amenajează șanțurile pentru scurgerea apelor pluviale, se finalizează parcările și se montează gardurile de protecție care vor delimita autostrada.



Mobilizarea de pe șantier rămâne impresionantă. Potrivit datelor prezentate de CNAIR, pe cei 47 de kilometri dintre Adjud și Bacău lucrează aproximativ 1.900 de muncitori, sprijiniți de aproape 400 de utilaje, ceea ce face din acest sector unul dintre cele mai active șantiere de infrastructură din România.

Progresul lucrărilor confirmă apropierea de finalizarea unei părți importante a proiectului. Lotul 2, între Domnești-Târg și Răcăciuni, a depășit pragul de 95% execuție, în timp ce lotul 3, dintre Răcăciuni și Bacău, a ajuns la aproximativ 80%.

Cele două loturi însumează peste 60 de kilometri de autostradă și reprezintă o investiție de 4,18 miliarde de lei, fără TVA, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Dincolo de cifre, miza este una mult mai mare. Finalizarea acestor tronsoane va reduce considerabil timpul de deplasare spre Moldova și va scoate traficul greu din numeroase localități aflate pe actualul DN2.

Cristian Pistol și-a reafirmat obiectivul ca, până la sfârșitul acestui an, șoferii să poată circula pe un traseu continuu de 397 de kilometri de autostradă, de la București până la Pașcani. Acesta va include cei 62 de kilometri ai Autostrăzii A3 dintre București și Ploiești, cei 319 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7 între Ploiești și Pașcani, precum și cei 16 kilometri ai Variantei Ocolitoare Bacău, oferind, pentru prima dată, o legătură rapidă între Capitală și nord-estul țării.



spot_img
spot_img