Consiliul Județean Bacău a lansat calendarul programului de finanțări nerambursabile destinat organizațiilor neguvernamentale în anul 2026, punând la dispoziția societății civile un buget total de 800.000 de lei pentru proiecte de interes public din domeniile educației și social.
Anunțul a fost făcut de președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, care a subliniat importanța sprijinirii organizațiilor care desfășoară activități în beneficiul comunității.
„Cred că dezvoltarea unei comunități înseamnă și susținerea celor care aleg să se implice în viața oamenilor. De multe ori, ONG-urile sunt cele care ajung cel mai aproape de nevoile copiilor, ale vârstnicilor, ale persoanelor vulnerabile și ale tinerilor. Tocmai de aceea, Consiliul Județean Bacău continuă să fie un partener al societății civile și pune la dispoziție, în acest an, 800.000 de lei pentru finanțarea proiectelor de interes public”, a transmis Cristina Breahnă-Pravăț.
Din suma totală, 200.000 de lei sunt destinați proiectelor din domeniul educației, iar 600.000 de lei vor finanța inițiative din domeniul social.
Valoarea finanțării poate fi cuprinsă între 20.000 și 50.000 de lei pentru proiectele din educație și între 20.000 și 100.000 de lei pentru cele din domeniul social, în condițiile respectării cerințelor de cofinanțare prevăzute în ghidul solicitantului.
Proiectele pot fi depuse exclusiv online, prin platforma dedicată, în perioada 8–26 iulie 2026, până la ora 23:59. Evaluarea dosarelor va avea loc între 27 iulie și 7 august, rezultatele finale urmând să fie publicate pe 11 august. Proiectele selectate vor fi implementate în perioada 20 august – 20 noiembrie 2026.
Documentația completă, care include ghidul solicitantului, metodologia de finanțare, calendarul și formularele necesare, este disponibilă pe site-ul Consiliului Județean Bacău.
Conducerea instituției îi încurajează pe reprezentanții ONG-urilor să depună proiecte care răspund nevoilor comunității și contribuie la dezvoltarea județului, subliniind că fiecare inițiativă finanțată poate aduce beneficii concrete pentru copii, familii și persoanele aflate în situații vulnerabile.
















