sâmbătă, 13 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2688

Arta schimbă lumea!

    Trăim într-o lume aflată în continuă mișcare. O lume care se schimbă, care vrea mereu ceva nou, care ține pasul cu moda. Ce se poartă? Cui ne adresăm atunci când ne dorim altceva în viața noastră, când vrem să eclipsăm atunci când ne facem apariția la un eveniment monden sau de familie? Ne-am propus să vorbim, acum, despre coafuri, machiaj și manichiură. Iar pentru acest lucru am apelat la un profesionist în materie, Emma Grădinaru, hairstylist colorist specialist, care ne-a prezentat tendințele must-have în acest domeniu.

    Trendurile reinventează personalitatea fiecăruia, iar noi, ca profesioniști, redescoperim în clienții noștri laturi ale expresivității lor încă neexplorate. Este minunat să lucrezi pentru femei, fiecare în parte are o idee despre frumusețe, fiecare se transpune într-o imagine, uneori non-vizuală, pe care o exprimă prin gesturi sau, de cele mai multe ori, își caută modele și spun… „cam așa mă văd”.

    Spectacolul începe în timpul consilierii, iar discuția îi poate dărâma mitul la care ea a fost fidelă chiar ani de zile. Devine curioasă, interesată și dornică să schimbe ceva în look-ul ei, iar confortul și starea sa să aibă o energie înaltă. Este fascinant să abordezi un client care știe de-o viață că are o față rotundă, iar tu să-i arăți că are o față cu formă ovală și care-și poate permite orice tip de tunsoare. E acel moment când vii la coafor cu ideea ta și pleci din salon cu mitul dărâmat, dar cu o imagine nouă despre tine, cu o mai mare încredere și mai multe informații care îți vor folosi în viitor.

    Pentru că Salonul „by Emma” este un centru care se adresează cu precădere femeii, vom vorbi astăzi doar despre EA, despre dorințe, experiențe și rezultatele la care ajungem în urma „intervențiilor” pe care le facem noi, profesioniștii. Femeia este, în general, un izvor de frumusețe și inspirație, un tot absolut complex, greu de explorat! Ea vine la noi la centru să își găsească o nouă stare de spirit, în primul rând, apoi vrea o imagine nouă, dorește să investească puțin timp, iar rezultatul să fie … wow! Grele provocări! Aceste dorințe ale ei ne obligă însă pe noi să studiem foarte mult, să ne antrenăm, să fim în actualitate, cu tot ce înseamnă tendințe, să fim tehnici, atât de tehnici încât să sfidăm regulile, să le încălcăm cu încredere pentru un rezultat inovator și unic.

    Recomandările noastre pentru acest sezon sunt bazate pe anumite criterii ce sunt în interesul clientului. Voi începe cu câteva sfaturi pentru îngrijirea părului. Folosiți șampoane recomandate, care să acopere nevoile firului dumneavoastră, căutați produse fără săpun și sulfați, nu uitați de masca de păr, care îmbunătățește calitatea firului și creează noi legături ale fibrelor. Nu încărcați părul cu produse de la brand-uri diferite, nu toate sunt compatibile ca formulă chimică. Bazați-vă pe stilist pentru a obține cele mai bune rezultate!

    În materie de culoare… nimic nu este interzis. De nenumărate ori repet acest lucru clientelor mele. Este important să descoperi acea culoare care îți vine mănușă, care îți conferă o regăsire cu tine când te privești în oglindă, care face parte din tabloul ochilor tăi și a pielii. Combinațiile monocrome nu se vor demoda niciodată! Purtați-le cu încredere și atitudine.

    Explozia culorilor în păr poate să fie una provocatoare, să atragă atenția la o simplă privire, sau poate fi una caldă, fină, fără început și fără sfârșit! Styling-urile pentru ocaziile speciale pot fi lejere, naturale, ușor dezordonate, cu texturi contrastante, împletituri seducătoare care să confere volum, dar la fel de bine pot arăta și cele perfect conturate, extravagante, cu accesorii prețioase (de exemplu flori naturale, materiale prețioase, perle, pietre semiprețioase etc) sau accente colorate din șuvițe de păr.

    Este clar că în domeniul nostru lucrurile evoluează cu o viteză amețitoare. Apar tehnici noi, produse revoluționare, care, folosite, conferă servicii de calitate. În ultimii ani, vopsitul părului, de exemplu, s-a transformat într-un adevărat spectacol, culorile folosite trec prin niște filtre de compunere sau chiar de recompunere și ajung la un nivel atât de fin încât îți este greu să definești nuanța.

    Echipa „by Emma”

    Iubesc culorile fine, iubesc să creez unicat pentru fiecare clientă în parte, iubesc formulele simple, în felul lor, dar atât de complicate prin perfecțiunea lor! Să transpui în realitate o dorință înseamnă să lucrezi în echipă, să faci front comun cu clienta și să alegi împreună cea mai bună variantă de propunere. Forma, culoarea și tehnicile de abordare a fiecărei provocări sunt diferite. Dar noi încercăm să oferim idei cât mai actuale, look-uri estivale, culori și styling-uri într-o legătură perfectă cu sinele celui din oglindă.

    În materie de machiaj, inspirația însăși este clienta. Ea este unică și diferită. Aproape că fața își cere singură culorile, doar tehnica diferă. Make-up-ul este imaginea stării de spirit, este culoarea sufletului fiecăruia așezat la vedere. Un om frumos al cărui chip este machiat transmite emoții și noblețe. De la machiajul insesizabil sau cel care face ca fața să arate nude, la machiajul foarte puternic, foarte conturat, cu accent pe ochi și spâncene sau buze, poate arăta foarte interesant, dacă nu se exagerează cu restul componentelor care întregesc look-ul (coafura, de exemplu).

    Pentru manichiură, clientele pot lăsa imaginația să lucreze. Culorile marmorate, strălucitoare, sau culorile pale, combinate cu picturi manuale, pietre, strasuri, ștampilare pun în actualitate manichiura modernă și transformă unghiile în adevărate podoabe.

    Mâna fermă a specialistului poate transforma un concept într-un adevărat tablou admirat și dorit. Totul este o artă, care poate schimba lumea!

    Bacăul e plin de fum provenit de la groapa de gunoi

      FOTO: Sorina Butnaru

      – asta după ce vântul şi-a schimbat direcţia şi bate de la sud către nord

      În această seară, mai mulţi băcăuani au sunat la 112, după ce cartierele în care locuiesc, respectiv Izvoare sau URA, au fost invadate de fum.

      Nu era însă vorba despre vreun incendiu izbucnit în zonă, ci fumul era degajat de incendiul de la groapa de gunoi, care arde de o săptămână, dar acum vântul şi-a schimbat direcţia şi îl aduce către municipiul Bacău. Şi nu aduce doar fumul, ci şi mirosul de gunoi.

      În continuare pompierii de la ISU Bacău intervin pentru lichidarea incendiului de la depozitul de deşeuri, însă misiunea lor este îngreunată de faptul că sunt focare de adâncime.

      Foto: Diana Fracase

      Săptămâna trecută, când a început incendiul, pompierii recomandau populației din municipiul Bacău să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă ușile și ferestrele locuințelor pentru evitarea pătrunderii fumului, să părăsească zona inundată cu fum și să se deplaseze în locuri aerisite.

      Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană contestată fix în ultima zi în care se putea face acest lucru

        Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Bacău a fost blocată, deocamdată, după ce consilierul indenpendent Cristian Ghingheș a contestat documentul chiar în ultima zi în care se putea face acest lucru.

        Într-un comunicat de presă dat publicității astăzi, municipalitatea băcăuană îl acuză pe independentul Cristian Ghingheș ca vehiculează informații false referitoare la derularea consultării publice și avizării de mediu a Planului de mobilitate urbană durabilă (PMUD).

        Afirmații lipsite de fundament, de tipul ‘PMUD este aprobat pe repede înainte’ sau ‘PMUD nu are nevoie de evaluare de mediu’, lansate în spațiul public – în mod irepsonsabil – de consilierul C. Ghingheș, sunt contrazise de realitatea factuală: PMUD, alături de Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU), a fost pus în consultare publică încă din 16 mai 2017 (cu mai bine de 3 luni în urmă)” – se arată în comunicatul Primăriei. „Împreună cu consultanții Municipiului Bacău – Search Corporation (PMUD), respectiv GEA Strategy & Consulting (SIDU) – a fost elaborată o ‘Strategie de informare și comunicare’ având drept obiectiv promovarea în spațiul public a celor două documente programatice, tocmai pentru ca acestea să ajungă la cunoștința cât mai multor băcăuani. Ca parte a strategiei sus-menționate, în intervalul 22 – 24 mai 2017 au avut loc 4 consultări/grupuri de lucru publice în care s-a diseminat conținutul PMUD & SIDU, s-au făcut propuneri, sugestii, amendamente etc de către „stakeholderii” implicați.

        Minciuna și falsul vehiculate constant de consilierul C. Ghingheș sunt cu atât mai evidente cu cât, potrivit datelor oficiale, el a fost invitat – prin mesaj e-mail, la data de 22 mai 2017, să participe la dezbaterile prilejuite de lansarea în consultare publică a PMUD al Municipiului Bacău.

        Deci avea cunoștință despre organizarea acestora, nu a participat la niciuna dintre dezbaterile menționate. Ba, mai mult, timp de 3 luni consilierul C. Ghingheș nu a formulat nicio propunere, amendament sau obiecție în raport de conținutul PMUD” – se menționează în comunicatul citat.

        La data de 17 iulie 2017, Municipiul Bacău a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului emiterea avizului de mediu pentru PMUD. La 7 august 2017, după o evaluare amănunțită a PMUD și SIDU, APM Bacău a decis că cele două documente nu necesită evaluare de mediu, urmând a fi adoptate în forma prezentată.

        Atât PMUD, cât și SIDU au fost concepute împreună cu consultanții Municipiului Bacău având ca obiectiv un impact cât mai redus asupra mediului, cu respectarea întocmai și întru-totul a normativelor în vigoare ce guvernează domeniul protecției mediului.

        Pe cale de consecință, proiectele cuprinse în fișele descriptive existente în PMUD și SIDU NU ÎNCALCĂ și NU CONTRAVIN legislației de mediu. Mai mult decât atât, la data implementării fizice a acestora, proiectele tehnice și/sau studiile de fezabilitate aferente vor parcurge, încă o dată, avizarea de mediu (pentru fiecare proiect în parte)” – se arată în comunicatul municipalității.

        Primăria îl acuză pe Ghingheș că urmărește blocarea proiectelor municipale prin șicanarea avizării PMUD și SIDU, care au ca termen limită de depunere, la ADR Nord-Est, data de 30 octombrie 2017. Mai mult, se paote ajunge și la ieșirea din termenul limită prevăzut în calendarul de depunere a proiectelor pe AXA 4 a POR, transmis de Ministerul Dezvoltării și Fondurilor Europene, respectiv 31 decembrie 2018.

        În replică, consilierul Cristian Ghingheș spune că la întrunirea de pe 23 mai a fost invitat de pe o zi pe alta și nu a putut participa intrucat era ocupat cu examenele de finalizare a studiilor de master in Managementul Organizatiilor si Serviciilor Publice.

        El critică, însă ceea ce numește „felul deficitar in care Primaria Bacau a organizat si promovat acea dezbatere publica”, adunand doar 15 cetateni, majoritatea implicati in structurile administratiei publice locale.

        Cat despre faptul ca nu am cuvantat pe tema PMUD in ultimele 2 luni, nu aveam ce sa comentez pentru ca PMUD este un document bine realizat de catre Search Corporation. Problema mea e cu lipsa evaluarii de mediu, care cred ca e necesara mai ales atunci cand vorbim de o planificare atat de vasta, ce include lucrati inclusiv in aria protejata Natura 2000 de pe teritoriul municipiului Bacau” – a declarat Ghingheș pentru Desteptarea.ro.

        El spune ca a depus contestatia abia vineri deoarece a fost nevoit sa analizeze integral si SIDU astfel incat sa argumenteze pe larg in fata Agentiei pentru Protectia Mediului Bacau de ce crede ca aceste documente strategice au nevoie de aviz de mediu.

        Nu am niciun interes sa blochez realizarea si adoptarea PMUD si SIDU pentru ca, mai ales pentru PMUD militez inca din 2015, in calitate de initiator Bacauanii vor piste pentru biciclete” – a mai spus Cristian Ghinghes.

        Caravana „Aripi Frânte”: Fără sprijin, victimele clachează și devin agresori

          Asociația „Necuvinte”, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, va organiza un eveniment de informare, conștientizare și sensibilizare cu privire la fenomenul violenței în familie. Acțiunea va avea loc pe 24 august, cu începerea de la ora 11, în sala mare a Consiliului Județean (CJ) Bacău.

          Întâlnirea este parte a caravanei prin care asociația promovează Campania națională „Aripi Frânte”. În cadrul evenimentului de la CJ Bacău va fi vizionat un film documentar, vor fi distribuite materiale și se va discuta despre metodele de prevenire și ieșire dintr-o relație de tip abuziv, dar și despre importanța colaborării interinstituționale în eliminarea acestui fenomen.

          Punctul central al campaniei îl reprezintă filmul documentar „Aripi Frânte”, care prezintă cazuri ale unor deținute aflate în Penitenciarul de Femei Târgșor.
          Documentarul este construit în jurul poveștilor unor femei care, de frică, au suportat mulți ani abuzuri și suferințe îngrozitoare, nu au cerut ajutorul și au ajuns să clacheze, devenind din victimă agresor, făcându-și singure dreptate.

          În cadrul campaniei „Aripi Frânte” a fost realizat și Ghidul Siguranței Victimelor Violenței în Familie care până la finalul anului va fi distribuit în toate secțiile de poliție la nivel național.

          Ghidul este însoțit de afișe care vor fi lipite în scările de bloc, la aviziere. Afișele vizează „cifra neagră” a violenței, acele persoane necuprinse în statistici, care nu au vorbit niciodată despre amenințările cu moartea și bătăile crunte pe care le-au îndurat.

          Asociația „Necuvinte” luptă împotriva discriminării, abuzului și violenței îndreptate împotriva femeilor și a copiilor, încearcă să ofere speranță, să lucreze pentru schimbarea socială, conștientizarea drepturilor, crearea de alternative în condiții de confidențialitate și înființarea de centre de tranzit pentru victimele abuzurilor.

          Memoria Oituzului

            Doamna prefect Maricica Cosa a participat astăzi 19 august împreună cu subprefectul județului, Ivancea Valentin, alături de președintele Consiliului județean Bacău, domnul Sorin Brașoveanu,vicepresedintele Consiliului Județean Bacău, Marius Gabriel Gheorghiță și alte oficialități locale si județene, la evenimentele reunite sub egida ”Memoria Oituzului”.

            La această importantă manifestare au mai participat domnul Mircea Dușa, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, domnul Viorel Ilie. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Ioachim și a fost urmată de un ceremonial militar și religios la Monumentul Eroilor din comună.

            ”Memoria Oituzului” se înscrie în sfera amplă a manifestărilor dedicate Centenarului luptelor din 1917 când, pe aceste meleaguri au avut loc bătălii hotărâtoare pentru soarta războiului, dar și a României, în anii ce au urmat.

            FOTO: Baza 95 Aeriana

            Fermierii strâng rândurile pentru refacerea sistemelor de irigații

            Unitatea Bacău a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) și Direcția pentru Agricultură Bacău au organizat prima reuniune a membrilor organizațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI) și a producătorilor agricoli încă neorganizați, pentru a analiza situația sistemului de irigații din județ și pentru a propune crearea unei organizații asociative care să reprezinte puternic producătorii agricoli interesați de irigarea culturilor.

            La întâlnirea cu fermierii au venit directorul Direcției pentru Agricultură, Simona Barzaghideanu, directorul adjunct George Ifrim, care coordonează Unitatea ANIF Bacău, și reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului și ai Administrației Bazinale de Apă Siret.

            „Vrem să avem o forță asociativă puternică în Bacău în acest domeniu – a spus George Ifrim – , pentru că noi, unitatea ANIF, suntem doar o instituție de stat, executivă, organizată conform legii. Vrem o asociere de forță așa cum este, de exemplu, Liga Asociațiilor producătorilor Agricoli din România (LAPAR), să putem combate birocrația. Avem nevoie de irigații, pentru că fenomenul de deșertificare este tot mai prezent. Unii ar spune că nu există un asemenea fenomen, că avem câmpuri frumoase. Dar în sol nu mai este multă apă, iar seceta este un fenomen ascuns”.

            În județ – a precizat George Ifrim -, din 36 de stații de pompare a apei mai sunt întregi 34, dar nefuncționale, cu tehnologie din anii 1970-1980, uzată fizic și moral. Au fost înființate doar opt OUAI, în anul 2007, pentru zonele agricole Dămienești, Racova, Filipești, Berești-Bistrița, Itești, Letea Veche, Tamaș, Dieneț și Sascut, iar în acest an mai pot apărea două, la Negri și la Berești-Bistrița (OUAI Pădureni). Înainte de 1990, în județul Bacău erau 20.000 ha de teren agricol irigate ale statului, plus cele ale cooperativelor agricole, asociațiilor legumicole, pomicole, zootehnice etc., și se udau cam 40.000 ha. Acum suprafața irigată este infimă. În unele zone se mai irigă terenurile agricole datorită gravitației care ajută curgerea apei prin rețelele vechi.

            Reprezentantele APM și ABA Siret au făcut precizări cu privire la dosarele de obținere a autorizațiilor pentru rețelele de irigare, dar utilizatorii de apă au reclamat principalele probleme cu care se confruntă în încercarea de a înființa rețele de irigații, precum problema proprietății terenurilor pe sub care ar trebui să treacă rețele de apă, datorită căreia fermierii sunt mereu la mâna proprietarilor de teren, dar și birocrația excesivă care descurajează agricultorii interesați de irigarea culturilor. „Vom sesiza imediat cu aceste probleme Ministerul Agriculturii – a spus Simona Barzaghideanu -, pentru că sunt probleme reale”. De asemenea, directoarea Direcției Agricole a propus ca următoarea întâlnire a utilizatorilor de apă pentru irigații să aibă loc în luna septembrie, când este posibil ca fermierii să-și aleagă și un lider care să-i reprezinte. O propunere a fost deja făcută pentru Daniel Ciobanu, președintele Asociației Județene Bacău a Producătorilor Agricoli și vicepreședinte al LAPAR.

            „Am chemat la întâlnire pe cei care deja au organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații, dar și pe cei care intenționează să facă asemenea organizații. Au venit cam puțini, din ambele categorii, dar le dau dreptate celor absenți: sunt pesimiști, iar după peste 20 de ani de distrugere a sistemului național de irigații acum poate nu mai cred că se mai poate construi ceva. Noi însă, la această reuniune, le-am arătat celor prezenți că s-au făcut unele lucruri, că se pot face și mai multe. Ar trebui să avem și sprijinul Consiliului Județean, pentru că ne vom confrunta cu obținerea de avize și autorizații și aici sunt destule probleme cu proprietatea terenurilor, dar și altele. Trebuie să ne asociem, să luăm exemplul LAPAR, care este o organizație puternică și are un președinte și un vicepreședinte din Bacău.”
            George Ifrim, directorul Unității ANIF Bacău

            Campanie de donare de sânge

              Federația Tinerilor din Bacău va organiza o campanie de donare de sânge care se va derula în două etape. Într-o primă fază, programată în intervalul 21-27 august, va avea loc o campanie de informare și programare a cetățenilor, după care, campania de donare propriu-zisă se va derula între 28 august și 1 septembrie la Centrul de Transfuzii Bacău.

              „Sângele nostru ne pune în mișcare zi de zi, ne alimentează, ne împuternicește. El este o resursă a noastră, și, din fericire, o putem împărtăși. Donarea de sânge rămâne, în continuare, un principiu elementar într-o societate sănătoasă, care își amintește că suntem oameni, nu mașini. Că avem părinți, copii, rude, prieteni, cunoștințe. Că vrem să îi păstrăm cât mai mult în viață, mai ales atunci când viața lor atârna de o transfuzie. Nu credem în motive pentru a dona, ci credem în conștiința fiecăruia, și în dorința fiecăruia de a fi alături de cei care, la un moment dat în viață, le pot fi și ei donatori, la rândul lor”, se arată într-un comunicat emis de Federația Tinerilor din Bacău.

              „Inițiativa acestei campanii a venit de la tineri și este bine venită. Peste vară, ca în fiecare an, scade numărul de donatori. Dacă într-o lună normală avem aproximativ 750 de donatori, în lunile de vară numărul acestora scade cam cu 100. Cu toate acestea stăm bine dar nevoia de sânge este permanentă. Sperăm ca în urma acestei campanii să avem donatori noi, tineri, pe care să-i fidelizăm”, a declarat dr. Adriana Ghindă, directoarea Centrului de Transfuzii Bacău.

              Această campanie își propune să adune cel puțin 300 de cetățeni ai orașului Bacău ca și donatori benevoli de sânge.

              Cum au apărut primele animale pe Pământ

                O înmulțire explozivă a algelor, care s-a petrecut brusc în urmă cu 650 de milioane de ani, a fost catalizatorul apariției pe Pământ a primelor animale, conform rezultatelor unui studiu realizat recent de o echipă de cercetători din Australia.

                Profesorul asociat Jochen Brocks de la Universitatea Națională din Australia (ANU) a explicat într-un comunicat dat publicității joi că echipa sa a ajuns la această concluzie după ce a analizat conținutul unor roci sedimentare străvechi pe care le-a ”zdrobit” transformându-le într-o pulbere fină.

                Potrivit lui Brocks, oamenii de știință au reușit astfel să antedateze urme de organisme până în urmă cu 650 de milioane de ani. ”Am zdrobit aceste roci în pulbere și am extras din ele molecule de organisme străvechi”, a arătat cercetătorul.

                ‘Aceste molecule ne spun că lucrurile au devenit cu adevărat interesante în urmă cu 650 de milioane de ani. A fost o revoluție a ecosistemelor, a fost ascensiunea algelor”, a completat Brocks.

                Cronologia arată că înmulțirea explozivă a algelor a avut loc după o epocă glaciară de 50 de milioane de ani în timpul căreia ghețarii și formațiunile glaciare ”au măcinat zonele muntoase”, fapt ce a dus la eliberarea de nutrienți în oceane, a explicat Brocks, potrivit sursei citate. AGERPRES

                Elevi din Măgirești pe urmele Eroilor români

                  Școala Gimnazială Măgirești, împreună cu Parohia „Adormirea Maicii Domului” din satul Stănești, a organizat, joi, 17 august, pentru un numeros grup de elevi o excursie cu tema „Pe urmele eroilor români” – ne-a informat președintele Subfilialei Cultul Eroilor din comună, Constantin Dospinescu.

                  Sub îndrumarea directorului școlii, Nicolae Chira și a preotului paroh Constantin Florariu elevii au vizitat, astfel, monumentele și cimitirele eroilor din Târgu Ocna, Cireșoaia, Măgura și de pe Vârful Coșna, dar au ajuns și în Stațiunea Slănic Moldova, unde s-au oprit la Cimitirul Eroilor și unde au vizitat și obiectivele turistice ale acesteia.

                  Acțiunea se înscrie în suita manifestărilor dedicate Centenarului intrării României în Primul Război Mondial, moment de referință pentru istoria noastră, care a facut posibilă Marea Unire și a marcat destinul european al României.

                  Văz şi auz

                  LIMBA PINGUINĂ E ŞI LA NOI. Mult lăudatul film „Mumble, cel mai tare dansator” – în care oamenii sunt extratereştri, iar eroii, pinguini inteligenţi – propune limba pinguină. Nimic nou pentru cei ce dezlegau careuri de cuvinte încrucişate ori se deconectau cu literatură diversă din suplimentul „Pinguin”, în anii 1980. Mircea Micu, unul dintre realizatorii apreciatului magazin publicistic, întrebat ce face, a răspuns şi pentru ceilalţi: „Pinguim, pinguim”. Tocmai pregătea un nou număr din placheta absentă din „Istoria jurnalismului din România” (2012).

                  CÂT DE… SINGULAR E BOTOŞANIUL. „Bilet de îmbarcare”, de la RRC, este una dintre cele mai reuşite producţii ale Societăţii Române de Radiodifuziune. Andreea Ionescu se plimbă cu folos prin ţară, una dintre halte fiind la Botoşani. Ghidul, muzeograf, a mers la pas cu redactoarea, prin oraş, prezentându-ne fiecare construcţie, stradă, monument, cu istoria aferentă. Mereu însă a folosit forma de singular… plural articulat: „Botoşanii a atras multă lume bună…”, dar „Faima Botoşanilor a străbătut timpul…”, încât realizatoarea însăşi se contrazice: „Botoşani (în loc de Botoşaniul, ca Zalăul, Iaşiul) este singurul oraş din Moldova care a conservat centrul vechi”. Şi încă ceva: nu se poate găsi şi o piesă muzicală românească pentru a agrementa emisiunea care, de altfel, merită nota maximă?

                  UN FALS NEVINOVAT. Dan Grigore, care se declară bun cunoscător al limbii ruse, rosteşte mereu Tolstói, cu accent pe ultima silabă (RRC, Siesta, cu Ioana Goia). Oare de ce noi, ceilalţi, nu spunem aşa? Poate pentru că-l percepem ca pe un derivat cu sufixul augmentativ -oi (căsoi, pietroi). Ce spune Giorge Pascu în „Sufixele româneşti“ (1916) despre aceasta? mă întreb eu, care cu o zi în urmă am vorbit la telefon cu fiica lingvistului băcăuan, Corina Tîrnăveanu, din Târgu-Mureş?

                  SEMNE BUNE, SEMNE RELE…
                  Învăţătorul Constantin Mihăiloiu, din Râmnicul Sărat (da, da, cu -l şi fără cratimă), ne trimite un catren dintr-o proiectată cărticică de învăţare a limbii române: „Nu te laud, nici te critic,/Dar de nu pui diacritic/Este şi acesta semn/Că ai un limbaj de… lemn”. Mai aşteptăm.

                  … ŞI SEMNE ÎN PLUS. La fişierul din holul Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Oneşti găsesc cu bucurie „Problema şcoalei active”, de Grigore Tabacaru, din 1927. Cu pic (cu acribie, adică) bibliograful a scos căciuliţele lui Tăbăcaru, pentru a ajunge la forma corectă. Într-o evidenţă bibliografică exactă, vei căuta în zadar autorul cu diacritice.

                  POMPIERII, CA ŞI SALVAREA. Mă preocupă de mai multă vreme prezenţa/absenţa celui de-al doilea i de pe maşinile celor care ne păzesc de necazul focului. Pe unele apare forma articulată, pe altele nu atât în Bacău, cât şi în ţară (bănuiesc că sunt inscripţionate undeva la nivel central). Problema este dacă nu cumva a devenit facultativ al doilea i şi în limbajul administrativ, că e foc! Raţiunea obligativităţii celor doi i este simplă: toate cele trei entităţi care ne asigură liniştea au nume articulate. Câtă vreme vedem scris Salvarea/Ambulanţa şi Poliţia (nu Salvare/Ambulanţă sau Poliţie), articolele -a, şi -i sunt la locul lor.

                  ROMÂNA DIN NORD DE ȚARᾸ. RRA anunţa cândva (4 febr. 2016) că în municipiul Satu Mare va fi ridicat un monument închinat limbii române (o tânără mamă/învăţătoare cu un copil alături, o carte, un pom…). Argumentul: Eminescu a scris că în această parte de ţară se vorbeşte cea mai curată limbă română. Dacă veţi vizita Muzeul de Artă din oraş, veţi admira, în curte, acest minunat grup statuar.

                  Băcăuan, condamnat în Norvegia pentru tentativă de viol

                    Curtea de Apel Bacău a admis cererea Ministerului Justiţiei din Norvegia privind recunoaşterea hotărârii judecătoreşti, pronunţate de Tribunalul Municipal de Primă Instanţă din Stavanger – Norvegia, prin care s-a dispus condamnarea unui băcăuan acuzat de tentativă de viol. B.V., în vârstă de 21 de ani, va trebui să execute 4 ani de închisoare, sentinţa fiind definitivă din februarie 2017.

                    Instanţa a dispus transferarea tânărului în România pentru continuarea pedepsei. Inculpatul a refuzat să execute restul de pedeapsă într-un penitenciar din România, însă acordul său nu era necesar, în condiţiile în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus şi expulzarea, precum şi interdicţia de a mai intra pe teritoriul Norvegiei.

                    Bărbatul a fost arestat, în 2013, pe teritoriul Marii Britanii, ulterior fiind extrădat în Norvegia, iar pedeapsa urmează a fi considerată ca executată în februarie 2020.

                    Tabăra de sculptură „Împreună cu George Apostu la el acasă”

                    Ca în fiecare an, la Stănişeşti, satul în care s-a născut sculptorul George Apostu, în Muzeul grădină de la Casa Memorială se organizează Tabăra de creaţie plastică “George Apostu”, la care sunt invitaţi artişti consacraţi sau aflaţi la începutul carierei.

                    “În perioada 20 august – 3 sptembrie, ne spune Dinu Apostu, organizatorul taberei, nepotul artistului, se lucrează în frumuseţea pură, sculptând cu strălucirea mediului natural, cu elemente umane şi cu obiecte de lucru specifice, cu dragoste şi respect pentru marele artist, în lemn de stejar, marmură şi bronz, fiecare artist invitat lăsând posterităţii nu numai o lucrare ci şi câte puţin din sufletul lui, drept omagiu frumuseţii şi geniului, aducând pasiunea sculpturii la ea acasă, cu credinţă, har şi inspiraţie.”

                    În toamna trăirii a acestui an, 2017, la Stănişeşti vor crea artişti din generaţia lui George Apostu, prieteni şi colegi ai artistului: Ioan Deac Bistriţa, lucrare în lemn de stejar – “Mugur“, Constantin Marinete, lucrare în marmură – “Scară la cer” şi “Mărgelele Reginei“, Dumitru Pasima, lucrare în bronz – “Portret George Apostu”, Napoleon Tiron, lucrare în lemn de stejar – “Semn 17“.

                    Tabăra beneficiază de sprijinul Consiliului Judeţean şi al Asociaţiei de Prietenie Româno-Franceză.
                    Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 3 septembrie, despre om şi arta lui va vorbi criticul de artă Roxana Păsculescu (Radio România), după care va urma un recital Ducu Bertzi.

                    Hublou / Platon în loc de Prozac?

                    Carmen Mihalache
                    Carmen Mihalache

                    Există oare cineva care să nu-și dorească să se simtă bine, să fie echilibrat, să aibă un tonus excelent? Să fie cât mai cool, cum se zice acum, adică să arate trăznet, bucurându-se de succes pe toată linia, în societate, în afaceri, în amor?

                    Femeile vor să fie frumoase, să aibă dimensiuni ideale, și cât mai mult sex-appeal, iar bărbații vor și ei cât mai mult de la viață, și, în primul rând, vor să rămână cât mai multă vreme, ce altceva decât bărbați? Adică să fie potenți sexual, și pentru asta le-a venit ceva în ajutor, albastra pastiluța minune, Viagra. Acum, mai nou, cică există își în varianta pentru femeile care nu mai au apetit sexual din diferite motive. Ce bine e când știința și medicamentele le rezolvă pe toate.

                    Dai fuga la farmacie, iei niște pilule și gata, te simți ca un zmeu. Chestie care-mi amintește de hazlia reclamă de la filmul „Profesorul trăznit”: „în orice mototol zace un gigolo care se zbate să iasă la iveală”. Deși, eu una mă cam îndoiesc. Dar, cine știe cum voi avea și eu vreo revelație, cum voi fi surprinsă? Și aștept să fie o surpriză plăcută, nu să pățesc precum ministrul Justiției, atins de nedumerire în fața faptului că, din ce în ce mai des, infractorii o șterg din România atât de ușor, scăpând de mandatele de arestare.

                    În fine, să revin la ideea după care toată lumea vrea să arate bine și să-și prelungească tinerețea, mitul tinereții fiind marea obsesie a timpului nostru. Oamenii merg la sală, fac periodic antrenamente îndelungate, trag de fiare ca de niște instrumente moderne de tortură.

                    Alții ajung și pe la chirurgul estetician, ca să mai facă niște modificări, pe ici pe colo, ca să se tuneze sau să-și injecteze ceva botox. Fetele fac cure de slăbire aberante, și dau în anorexie, în fine, lumea se chinuie ca să obțină un look cel puțin agreabil, dacă nu de-a dreptul spectaculos. Există apoi o obsesie a vitaminizării, a suplimentelor naturiste, a melatoninei, pastilelor de calciu, zinc, magneziu, cu toate B-urile, cu Omega, cu endorfine, cu anti-stres, etc. O goană după endorfinele alea simpatice, magice, care ar induce o stare de fericire. Degeaba însă, că vin alți specialiști și spun că totul pornește din interior, de la psihic.

                    Acolo-i toată tărășenia. Acolo, în interiorul nostru, e un fel de făbricuță care produce gânduri pozitive și încrederea în noi înșine. Sau nu le produce. Că a intrat în insolvență, a dat faliment. Or, noi nu putem acționa, funcționa normal decât dacă avem încredere în niște forțe benefice, altfel dăm de naiba și peste noi se abat numai belele. Suferim de tot felul de blocaje, picăm la fandacsie, intrăm în depresie. Și, vai, nu e bine deloc. Trebuie să scăpăm de stările astea nocive, să scoatem din noi tot ce e toxic. Sigur, cel mai rău lucru ar fi să ne închidem în noi, să nu mai comunicăm cu ceilalți, și să refuzăm orice ajutor. Și cel mai bun ar fi să ne propunem să descoperim lucruri noi, să facem exeriențe, să încercăm altfel de senzații, etc. Ideal ar fi să avem zilnic la îndemână o pastilă de umor. Care nu se găsește la farmacie, dar care poate fi inventată de fiecare dintre noi. De aceea, ea nu costă nimic, e imaginară, dar grație ei lumea apare altfel, mai colorată, mai veselă.

                    Oricum, acceptabilă. Iar lucrurile capătă alt înțeles, alt sens când le privești în relativitatea lor. Dacă ne întoarcem la vechile cărți ale filosofiei, la vorbele înțelepților din toate timpurile, vom găsi, fără doar și poate, multe răspunsuri la ce ne frământă. De aceea, îndemnul plin de umor dintr-un titlu al unei cărți de self-help (care sunt din ce în ce mai cerute pe piață) „Înghite Platon, nu Prozac!” nu e de neglijat, dimpotrivă, e de luat serios în seamă.

                    Duminică, extragerea Loteriei bonurilor fiscale

                    O nouă extragere a anului 2017 în Loteria bonurilor fiscale a fost programată pentru duminică, 20 august. La extragere vor participa bonurile emise în luna iulie. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câștigătoare.

                    Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile la orice administrație fiscală din structura Administrației Naționale a Finanțelor Publice – ANAF.

                    Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere.

                    Potrivit legislației în vigoare, plafonul anual de premii pentru Loterie este stabilit anual prin Ordin al ministrului Finanțelor Publice, iar extragerile au loc în prima duminică de după data de 15 a lunii ulterioare celei pentru care are loc extragerea.
                    Ministerul alocă un fond anual de premiere de 14 milioane de lei în 2017 pentru Loteria bonurilor fiscale. Fondul anual de premiere se repartizează la nivelul de un milion de lei pentru fiecare extragere lunară și se majorează cu sumele necesare rotunjirii valorii câștigului aferent unui bon fiscal.

                    Fondul de premiere alocat extragerilor ocazionale se stabilește prin ordin al ministrului Finanțelor Publice cu cel puțin 15 zile înainte de data extragerii.

                    Traseul lepădării de sine: ,,Sunt un dobitoc”– maleficul I.Q.

                    „Aş vrea un cap, unul care să inspire încredere. Şi fără amintiri, vă rog. Fără amintirile mele, se-nţelege. Cum? Dacă al meu mai poate servi? Desigur. Dar altcuiva. Altfel de ce m-aş prezenta pentru schimb? Nu am nici o intenţie să încalc legea. Capul meu e în regulă, e perfect. Pentru viitorul posesor, va fi chiar o surpriză plăcută. Funcţionează, nu e uzat. Dar pur şi simplu m-am săturat de el. Am nevoie urgent de alt cap. Ce spuneţi? De ce m-am săturat? Cum să vă explic… e mai complicat…” Vă face cu ochiul perspectiva aceasta? Cel puțin din când în când, atunci când am vrea să ne descotorosim de amintirile noastre negre… Dar numai așa: ca o toană trecătoare, desigur…

                    Zilele trecute, l-am visat pe ministrul Educației, Liviu Pop, stând la ghișeul instituției care se ocupă cu schimbarea capetelor. Exact ca în ,,Cuvântul din cuvinte”, minunata carte a Monicăi Lovinescu (Humanitas, 2007, București), din care am citat (pag.83). Omul era imperativ (ministru, deh!), chiar voia schimbarea. Îl incomoda teribil capul său. Probabil că după episodul cu maleficul I.Q.-ul, de care cred că vă amintiți… Vise…

                    „Aceasta teoremă cu inteligența și cu I.Q.-ul e la fel ca oricare altă teorie a conspirației. Mulți cred (…) că există extratereștri, alții cred că dacă te speli pe dinți nu mai faci carii și, în fine, alții au impresia că Pământul e rotund, când noi știm de la chimie că are forma unui disc plat, acoperit de o cupolă”.

                    Asta a cuvântat ministrul, aruncând la coșul de gunoi al istoriei trei achiziții culturale: tot ceea ce știu pruncii despre spălatul pe dinți, speranța noastră în existența unor extratereștri care ne-ar putea scăpa de niște miniștri ca dânsul și teoria I.Q.-ului. Despre I.Q. crede că este o conspirație ticăloasă a lui Soros. Pentru a argumenta, se prezintă pe sine ca material didactic, precizând că are un IQ de 60.

                    Deși nu l-a contrazis nimeni în privința standardului declarat al inteligenței sale, a revenit și a spus că toată zicerea sa a fost un pamflet… După aventurile acestea în problematica igienei bucale, a științei extratereștrilor și a psihologiei aplicate, este firesc să te așezi la ghișeul unei instituții care schimă capete, nu?…

                    Dacă ar fi deschis vreodată măcar manualul de Psihologie al celor din clasa a X-a (ciclu inferior…), ar fi sesizat că I.Q.-ul este fundamentat științific, are formulă (vârsta mentală/vârsta cronologică x 100) iar Alfred Binet și Theophile Simon, care au elaborat primele teste pentru calculul I.Q., sunt cercetători stimabili.

                    E drept că aceste teste sunt ca un brici în mâna unui țânc, dacă nu sunt corect aplicate, dar ele sunt încă utilizate și de instituții celebre care apreciază performanța. Cel mult, dacă ministrul voia să salveze cât de cât eșuarea în penibil, ar fi putut invoca opinia unui Karl Popper: ,,Nu cred în coeficientul de inteligență; pentru mine, el este una dintre marile neghiobii ale lumii noastre” (,,Viitorul este deschis…”, Editura Trei, 1977, București, pag. 89).

                    Dar Popper nuanțează zicerea sa, o argumentează fără a recurge la teorii ale conspirației. Mi-ar fi plăcut și dacă ministrul s-ar fi luptat la baionetă cu I.Q.-ul, luând ca aliat pe Daniel Goleman (vezi bibliografie pentru ministru: ,,Inteligența emoțională” Editura Curtea Veche, București, 2008). Goleman zice că inteligența emoțională (E.Q.) este capacitatea de a te comporta cu înțelepciune în relațiile umane, dar nu vorbește, cel puțin deocamdată, despre o preeminență a sa în raport cu I.Q., ci despre o conviețuire fericită.

                    Discursului ministrului este jenant. Îl mai așteptăm într-o grădiniță, pentru muncă în folosul comunității, ca să le spună pruncilor că a glumit pe tema spălatului pe dinți, și la o șuetă cu profesorii de chimie, cărora ar trebui să le argumenteze de ce a inclus în programă un capitol revoluționar, despre forma Pământului, furându-le, astfel, pâinea profesorilor de geografie. Oricum ar fi, în istoria noastră, de la celebra lepădare de sine a lui Tudor Postelnicu (,,Sunt un dobitoc!”), încercarea de lepădare de sine a ministrului Educației este un alt reper al standardului pentru jena intelectuală.

                    De-aici și semi-pamfletul nostru… Și avertismentul-concluzie, mai puțin optimist, al Monicăi Lovinescu: ,,Un cap nu se dă orișicui. Unde o să ajungem dacă oricine se crede îndreptățit la un cap?” (Ibidem, pag. 82). Credeți că Tudor Postelnicu n-ar fi vrut să-și schime capul? A murit însă, recent, ca proprietar al aceluiași cap pe care i l-au mobilat, la începuturi, cum au vrut/putut, ursitoarele.

                    “Vacanţă în siguranţă”

                      Vineri, 18 august a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost alături de copiii prezenţi la Şcoala de vară “Împreună deschidem ferestre spre cer”, organizată de Parohia “Sfântul Gheorghe” Bacău.

                      La activitatea de informare au fost prezenţi poliţişti din cadrul Serviciului Rutier şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii care s-au adresat unui număr de 45 de copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.

                      Mesajul poliţiştilor Serviciului Rutier a avut un caracter preventiv, cuprinzând informaţii referitoare la traversarea corectă şi respectarea semnelor de circulaţie, unde, cum şi de la ce vârstă se pot deplasa cu bicicleta, semnificaţia indicatoarelor rutiere. De asemenea, poliţiştii au prezentat aparatul etilotest, copiii având posibilitatea să vizualizeze modalitatea de funcţionare a acestuia.

                      Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au oferit elevilor materiale video cu caracter preventiv, având ca temă prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor cu referire la siguranţa pe internet, dar le-au vorbit şi despre măsuri de prevenire a furturilor. Copiii au fost sfătuiţi să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute, să fie prudenţi în discuţiile cu persoane necunoscute, atât în viaţa reală cât şi în cea online, dar şi să fie atenţi la lucrurile personale în momentul în care se deplasează pe stradă sau în mijloacele de transport în comun.

                      Activitatea desfăşurată se subscrie campaniei “Vacanţă în siguranţă”, care are ca scop creşterea gradului de informare a copiilor şi tinerilor în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a acestora în activităţi infracţionale în timpul vacanţei.

                      Peste 500 kg peşte sustras dintr-o fermă piscicolă depistat de poliţişti

                        Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au reţinut şase bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

                        La data de 17 august a.c., în jurul orei 04.00, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au depistat în flagrant şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 39 ani, toţi din judeţul Iaşi, în timp ce sustrăgeau cantitatea de 530 kg peşte specia crap, caras şi fitofag din bazinul unei ferme piscicole din comuna Motoşeni.

                        Două bărci pneumatice, vâsle, saci de rafie, trei pompe, o plasă din poliamidă tip setcă în lungime de aproximativ 100 m, cu ochiuri de 8 cm şi alte unelte de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de peşte fiind restituită fermei piscicole din Motoşeni.

                        În cauză s-a dispus reţinerea celor şase bărbaţi pentru 24 de ore şi urmează se fie prezentaţi instanţei de judecată cu propuneri legale.

                        Consiliul Județean Bacău a fost invitat să adere la Euroregiunea Siret-Prut-Nistru

                          Președintele Consiliului Județean Bacău a primit joi, 17 august vizita directorului executiv al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru(ESPN), Tudor Jijie. Acesta a adresat Consiliului Județean Bacău, în numele instituției pe care o reprezintă, invitația de aderare la Euroregiune, în contextul extinderii acordurilor de cooperare și colaborare.

                          ”Am primit cu interes invitația domnului Tudor Jijie și trebuie să subliniez faptul că suntem deschiși parteneriatelor care pot aduce beneficii reciproce. Este vorba despre oportunități de a realiza proiecte comune, în domeniile economic, social și cultural. La nivelul comunităților din județul Bacău s-au realizat mai multe acorduri de cooperare și înfrățire cu raioane din Republica Moldova.

                          Consider că este un aspect important faptul că Euroregiunea Siret-Prut-Nistru dorește o extindere a cooperărilor, fără a se mai rezuma strict la domeniul transfrontalier. Cu cât suntem mai mulți parteneri și abordăm integrat relațiile de înfrățire cu atât cresc posibilitățile de parteneriat și de realizare a unor proiecte comune, relaționarea externă în interiorul Euroregiunii ne aduce o șansă mai mare de a accesa bani europeni”, a precizat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului județean Bacău.

                          Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reunește 28 de raioane ale Republicii Moldova, Municipiul Bălți, Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia și două consilii județene din România, Iași și Prahova. Pe baza bunelor relații stabilite în Ucraina, în noiembrie 2012, instituția a semnat un acord de cooperare cu Euroregiunea Nistru care include în lista membrilor regiunea Vinitsa din Ucraina și 7 raioane de pe frontiera de nord și nord-est a Republicii Moldova.

                          Activitățile și proiectele Asociației ESPN acoperă domenii variate de interes, de la economie, infrastructură, protecția mediului, turism, agricultură și dezvoltare rurală, dezvoltarea resurselor umane și servicii sociale și până la educație, societate informațională și cultură, în concordanță cu strategiile de dezvoltare ale administrațiilor locale.

                          “Pe aici nu se trece” a împlinit 100 de ani

                            – eroii Oituzului sunt comemorați pe 18 și 19 august

                            Timp de două zile, întreaga comunitate oituzeană își concentrează atenția asupra evenimentelor dedicate Anului comemorativ al Centenarului bătăliilor de la Oituz. Atât biserica cât și reprezentanții autorităților locale au pus pe afișul manifestărilor o serie de activități care au legătură directă cu împlinirea celor 100 de ani de la Primul Război Mondial.

                            Astfel vineri, 18 august, manifestările încep la ora 15.00 cu sfințirea Troiței și Lumânărarului, după care, oituzenii se deplasează la Școala Gimnazială Oituz, unde va avea loc deschiderea manifestărilor. Tot vineri după-amiază, comunitatea este invitată să participe la vernisajul expoziției cu tematică istorică, la lansarea albumului “Valea Oituzului – Jertfa unui neam – 100 de ani de la împlinirea cuvintelor “Pe aici nu se trece”, urmat de simpozionul “Valea Oituzului 100 de ani”. Despre eroi se va vorbi în continuare la biserică, unde se va ține slujba de Vecernie și se va citi din Psaltire. Ziua de sâmbătă debutează tot sub semnul ortodoxiei, cu Slujba Utreniei. În jurul orei 8.30, enoriașii îl pot întâmpina pe Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care va oficia Sfânta Liturghie Arhierească.

                            În jurul orei 11.00, manifestările se mută în vecinătatea bisericii, unde va fi resfințit Monumentul de la Cimitirul Eroilor și vor avea loc ceremoniale militare și religioase. În jurul prânzului, se va ține Slujba Parastasului pentru Eroii Neamului Românesc, se vor ține alocuțiuni și se vor înmâna distincții omagiale. Evenimentul declarat “Anul Mărăști, Mărășești, Oituz – 100” se va bucura de prezența garnizoanei Bacău, a reprezentanților primăriei Oituz, Consiliului Județean și Instituției Prefectului Bacău. Deși inițial s-a vehiculat că la Oituz va veni ministrul Apărării Naționale și chiar președintele României, se pare că la eveniment vor veni doar secretari de stat.

                            Nuntă în uniformă

                            – Adina și Cosmin și-au pus uniformele de ceremonie și au spus un “DA!” răspicat în fața ofițerului de stare civilă – cununia a avut loc la Adjud, locul natal al Adinei, urmând ca nunta să aibă loc în Bacău, orașul lui Cosmin – au făcut împreună aceste alegeri pentru că au vrut să împace ambele familii – de altfel și colegilor de muncă le este mai ușor să vină la nuntă, decât să care mirii aproximativ 200 de invitați tocmai la București

                            Adina și Cosmin Grigoraș sunt proaspeți însurăței. Ea este din Adjud, el din Bacău. S-au cunoscut la Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu și de atunci au fost mereu împreună.

                            Cosmin a urmat-o pe Adina chiar și atunci când iubita lui și-a ales specializarea, așa că ambii au optat pentru arma geniu. Au absolvit academia în anul 2013, iar după șase luni de specializare, au primit repartiție în București și tinerii locotenenți lucrează în prezent la Centrul 70 Geniu Aviație.

                            În urmă cu doi ani, Cosmin a cerut-o pe Adina de soție, cu tot fastul necesar, iar de atunci, au demarat primii pași pentru organizarea nunții lor. Au contractat formația, fotograful, au rezervat restaurantul, iar timpul a trecut și i-a adus în fața Stării Civile.

                            Nu și-au făcut prea multe griji în ceea ce privește costumele de zi, pentru că au căzut de comun acord să se îmbrace în ținută militară, ca mulți dintre colegii lor care au trecut înaintea lor pe la Starea Civilă.

                            Așa că au scos din șifoner ținuta de ceremonie pe care au purtat-o la absolvirea academiei și s-au oprit la Starea Civilă. Au spus “DA!”, iar duminică, după ceremonia religioasă care va avea loc tot la Adjud, petrecerea se mută la cort, în Bacău, undeva pe lângă Centrul de Afaceri și Expoziții. Adina va schimba uniforma cu rochia de mirească mult visată, însă, Cosmin va rămâne fidel ținutei militare.

                            “O să plimbăm puțin nuntașii între Adjud și Bacău, însă, așa am hotărât de comun acord cu soțul meu. Așteptăm la petrecerea noastră aproximativ 200 de invitați. Avem familie numeroasă, iar acestora li se vor alătura și colegii noștri.

                            După nuntă trebuie să ne întoarcem la muncă, așa că mutăm săptămâna de miere în luna septembrie. Atunci vom zbura către însorita Grecie, unde, ne vom răsfăța din plin”, declară Adina Grigoraș

                            Având în vedere specializarea mirilor, petrecerea se anunță una “explozivă”. De explozivi, cei doi soți se vor ocupa pe mai departe în carieră. Ambii au de parcurs niște etape obligatorii de pregătire, iar când își vor atinge țelul, se vor gândi și la extinderea familiei.