Consilierii liberali, supravegheați de niște misterioși cetățeni conduși de consilierul Petrică Mihăilă, foto: Răzvan Bibire

Ședințele Consiliului Local Bacău nu atrag, de obicei curioșii; de aceea este extrem de interesant cum, pentru a două oară, consecutiv, același grup de oameni lați în spate, îmbrăcați în trening și geci de piele s-a așezat, strategic, în spatele consilierilor PNL.

Cetățenii respectivi erau coordonați de consilierul județean PNL Petrică Mihăilă, fost pretendent la șefia organizației municipale și care, din când în când, se mai consultă cu liderul de grup al liberalilor, consilierul Daniel Miclăuș.

Nu este, deci, de mirare, că nici de data aceasta, consilierii PNL nu au vrut să voteze proiectul referitor la Societatea de Servicii Publice (SSP).

Numai că, astăzi, nu au mai ieșit din sala de ședințe, ci au stat pe locurile lor. Cum era de așteptat, proiectul a fost respins întrucât cele 12 voturi ale coaliției majoritare nu au fost suficiente deoarece era necesar votul «pentru» a două treimi din numărul consilierilor în funcție.

Un nou măr al discordiei: grila de evaluare

Consilierii PNL s-au abținut și de la votul referitor la stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bacău. Liberalii, prin vocea liderului Daniel Miclăuș, s-au declarat împotriva ideii ca salariații din Primărie să fie plătiți după performanțe.

Miclăuș a mai spus că nu are încredere în evaluarea care va fi făcută de șefii de compartimente. Discuțiile s-au întins pe mai bine de o oră, liderul grupului liberal lăsând impresia că, de fapt, caută nod în papură.

Prima dată el s-a declarat scandalizat de faptul că primarul Cosmin Necula a apreciat că numai 15% din salariații instituției și-au făcut treaba bine anul trecut.

Apoi a cerut explicații cum s-a ajuns la acest procent, a spus mai apoi că nu e de acord cu expunerea de motive, pe urmă s-a declarat împotriva unor evaluări subiective pentru ca, ulterior, să interogheze liderul de sindicat din Primărie ca să vadă exact când au început negocierile deoarece i s-a părut suspect că procesul verbal s-a semnat la o zi după convocarea sindicaliștilor.

Nu e un proiect singular

Liderul de sindicat i-a răspuns că negocierile au început în decembrie și s-au finalizat în februarie iar secretarul Ovidiu Popovici a explicat că procesul verbal este doar finalitatea unui proces de negociere iar invitația a fost făcută pentru semnarea documentului, nu pentru negocieri.

Tot Ovidiu Popovici a explicat că, modelul pe care vrea Bacăul să-l implementeze nu este singular, multe alte primării având deja această grilă aprobată. Cu toate acestea, consilierii PNL s-au abținut dar proiectul a fost adoptat cu majoritatea simplă a voturilor.

„Nu voi încuraja lipsa performanțelor și nici formele ieftine de populism. Să fie foarte clar: prin acest proiect venim cu o grilă de evaluare în care fiecare șef de compartiment are posibilitatea să-și evalueze oamenii. Nu putem fi toți egali din punct de vedere al salariului, indiferent dacă unii muncesc iar alții nu. Această etapă istorică a trecut”.
Cosmin Necula,
primarul municipiului Bacău

8 COMENTARII

  1. Inca o dovada ca sunt o adunatura de iresponsabili carora nu le pasa de oras si de stadiul de comuna spre care se indreapta, astia nici pentru ce e bine nu voteaza, ce vor astia? Sa le dea primarul posturi si la neamurile lor, ca de multe ori asta este problema. Iar pentru zilele in care nu au votat sa le fie taiate salariile, oricum le primesc degeaba. Iar la viitoarele alegeri sa se aminteasca despre faptele specimenelor astora, speram sa nu le mai vedem burtile prin consiliu.

  2. Îmi vine să râd…tăntălăul de Mihăilă conduce 5 fraieri. Aprindeți becul, fraților…Ăsta a fost 3 mandate consilier județean şi ce dracu a făcut?!?

  3. Nesimțirea este mare in continuare din partea opoziției,nu cumva sa lucreze in favoarea oamenilor care i-au votat pentru a se realiza ceva în acest oras…
    Ei fac precum liderii lor de la capitala “SUNTEM CONTRA CU TOT CE DORESTE PUTEREA. ” Oare cand o sa fiti un tot unitar pentru schimbarea si bunăstarea acestui oras, cand o sa scoateți capul acestui oras in lumea bună a acestei țări, din mocirla care fostul lider si primar al vostru (nu al meu, nu m-a reprezentat niciodată) în ultimii 12 ani!?!?!? Cand o sa lasati această meteahnă, mentalitate balcanică? Măcar in anul centenarului încercați sa fiti ROMÂNI,nu numai cu numele si din interes…..

  4. Cate comentarii penibile “la ordinul”…(nu mai zic). Ghinges, te-a luat “el baron” Benea sub aripa ca la noile alegeri sa candidezi tu in locul lui Necula(i) sau ai primit vreo pomana sa iti tii gura de pitic verde la procesul cu SSP-ul? 😂😂😂😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here