Mi-e greu să-nțeleg ce-o fi fost în mințile celor de la guvernare când au ales cine să fie ministrul învățământul românesc. Nu am nimic personal cu ministru Educației, despre care nici nu prea s-a auzit până acum vreo doi-trei ani. Și asta cu toate că omul, înțeleg, și-a trăit viața de adult numai pe la catedră. Socot că mai potrivit ar fi fost să preia frâiele Educației un personaj care, într-adevăr, are ceva de spus, e cocoșat de o carieră strălucită, are titluri de tot felul (toate luate pe bune) etc. Nu am să-l judec neapărat pentru ce debitează în spațiul public (cu toate că și ăsta e un criteriu de luat seamă de oricine cu mintea acasă). Căci, măcelari ai limbii române (cum e supranumit „actualul”), dar și ai învâțământului în sine, au tot fost.
În schimb, mă pot alarma de situația în care a fost adus învățământul de către guvernările deșănțate de până acum, în care fiecare ministru al Educației a încercat să-și lase amprenta personală asupra sistemului (doar pentru că la un moment dat a trecut prin acel fotoliu, și nu în funcție strict de nevoile elevilor și ale studenților). Un „fost” s-a umplut de penibil când încerca să-i convingă pe niște elevi de gimnaziu că pe steagul UE sunt 15 stele, și nu 12 cum insistau țâncii de-a cincea. Apoi, predecesorul ministrului actual al Educației s-a făcut de râs cu manualele de sport (începând cu Laura și Laur care s-au cunoscut la prima Olimpiadă de acum câteva milenii, continuând cu povestea mersului pe jos, de la faza târârii până la poziția bipedă prin care se păstrează contactul – sprijinul – permanent al unui picior cu solul etc).
Or, tocmai aberații ca astea, dar și altele, desigur, au dus la starea dezastruoasă din prezent a învățământului. Asistăm la incredibila situație în care, la Bac, se prezintă tot mai puțini candidati, astfel încât Inspectoratul Școlar este nevoit să comaseze centrele de examen. Nu mai zic despre candidații din seriile anterioare care încă mai încearcă marea cu sarea. Multora nici nu le mai vine să dea pe la școală. Alții au aflat de la părinți că gluma ce se cheamă acum învățământ nu e nici pe departe ce-a fost…cu doar trei decenii în urmă.
