26 aprilie 2024
ActualitateUn deţinut cere despăgubiri de 40.000 de euro

Un deţinut cere despăgubiri de 40.000 de euro

Un deţinut băcăuan a dat în judecată statul român şi reclamă că este victima unei erori judiciare.

Un băcăuan, recidivist şi deţinut în Penitenciarul Iaşi, cere despăgubiri de la statul român în sumă de 40.000 de euro. P.I. susţine că, în 2003, a fost reţinut 24 de ore, după care arestat în perioada ianuarie – iulie 2004.

Ulterior, mai spune el, a fost găsit nevinovat şi achitat de Tribunalul Bacău. Deţinutul consideră că a fost reţinut abuziv şi că i-au fost încălcate drepturile.



P.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, fapte ce ar fi fost comise în 2003. Pe parcursul procesului, însă, s-au constatat mai multe contradicţii în declaraţiile unor martori.

Astfel că, în 2004, Tribunalul l-a achitat pe P.I. după ce a ajuns la concluzia că faptele nu au fost săvârşite de el. Dar, câteva luni mai târziu, prin decizia Curţii de Apel Bacău s-a admis apelul Parchetului, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul Tribunalului Bacău în vederea administrării unor noi probe.

Ulterior, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I. într-o altă cauză, fiind în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi. În acţiunea deschisă la Tribunal împotriva statului român, P.I. susţine că pentru cele două fapte de tâlhărie a fost achitat şi nu ştie ce s-a mai întâmplat cu dosarul său după ce a fost întors la Parchet, deşi de atunci au trecut 13 ani.

Pentru că bărbatul nu a putut depune niciun document privind stadiul cercetărilor şi soluţia anchetatorilor, instanţa a cerut Parchetului Tribunalului informaţii în acest sens.

Răspunsul a venit la sfârşitul anului trecut, când Parchetul Tribunalului a trimis o adresă prin care informa că dosarul a fost transferat pentru soluţionare Parchetului Judecătoriei Bacău, iar în martie 2008, s-a dat ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală. La acest moment, trebuie clarificat dacă ordonanţa a rămas definitivă şi, din acest motiv, procesul de despăgubiri a fost amânat până pe 21 februarie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri