joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3570

Un sofer cu permisul suspendat a provocat un accident rutier pe Calea Republicii

    La data de 29.12.2014, în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victime, pe strada Calea Republicii din municipiul Bacău.

    Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 27 de ani, care conducea un autoturism pe strada Calea Republicii spre ieșirea din municipiul Bacău, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune coliziune cu un autoturism oprit, la volanul căruia se afla un tânăr de 26 de ani.

    Conducătorul auto de 26 de ani și pasagerul de 18 ani din același autovehicul au fost transportați la Spitalul Judetean de Urgențe Bacău, unde au primit îngrijiri medicale fără a necesita internare.

    Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

    Din verificările efectuate a rezultat că tânărul de 27 de ani are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere cu permisul suspendat.

    Pe drumurile judetene se poate circula

      In judetul Bacau se circula greu, in conditii de iarna, dar se circula. In zonele in care viscolul a adunat zapada, au fost mobilizate utilaje.

      „Am scos autofrezele la Sascut, Gaiceana-Pincesti si la Runc. Actionam si pe drumul Parincea-Vultureni, care e blocat la Nastaseni de un dop de zapada”, a declarat Valentin Palea, directorul Serviciului Public Judetean de Drumuri (SPJD) Bacau.

      Si la Bartasesti, comuna Ungureni, a fost trimis un utilaj pentru a deschide calea masinii BGS, care aduce in Bacau persoanele dializate.

      „Nu sunt probleme deosebite. Mai avem la Sarata o zona strangulata de vreo 200 de metri, unde se circula pe un fir. Vom trimite si acolo o autofreza. Eu spun ca ne-am facut bine treaba si am trecut cu bine acest examen”, a precizat Valentin Palea.

      O gravida si doi bolnavi au fost salvati cu elicopterul de la Podu Turcului

        FOTO: Dragos Bighiu

        – pacientii au fost adusi la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau unde au ramas internati

        O misiune de amploare s-a derulat, ieri dimineata, in judetul Bacau. O gravida, in vârsta de 19 ani, care ajunsese la termen si se internase la spitalul din Podu Turcului in cursul noptii de luni spre marti, a trebuit sa fie transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, pentru ca avea o sarcina cu probleme.

        Cum drumul era impracticabil, o ambulanta senilata de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau a fost trimisa acolo pentru preluarea pacientei, insa, in acelasi timp, s-a hotarât si solicitarea unui elicopter militar care sa vina din Iasi cu personal medical. Alte doua ambulante din Bacau au plecat pe doua rute diferite, astfel incât, pentru femeia insarcinata, sa existe cât mai multe variante de transport catre unitatea spitaliceasca.

        Elicopterul a aterizat, in jurul orei 10.00, la circa doi kilometri distanta de spital. Pâna la sosirea acestuia, medicii de la Podu Turcului au constatat ca alti doi bolnavi, aflati si ei in stare grava, trebuie transferati in Bacau.

        „Este vorba despre un barbat de 75 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral, iar un altul, de 79 de ani, era diagnosticat cu ocluzie intestinala”, a declarat cpt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la ISUJ Bacau. Pacientii au fost transportati cu o ambulanta la punctul de aterizare, de unde au fost imbarcati si adusi in Bacau. Alte doua echipaje de salvare i-au asteptat pe Aeroportul Bacau, de unde i-au preluat si dus la spital.

        Pagina 1

          pagina1

          Concediu de odihna pentru Romeo Stavarache

            Romeo Stavarache

            Consiliul Local Bacau a aprobat in sedinta sa ordinara de luni ca primarul suspendat al Bacaului, Romeo Stavarache, sa primeasca un rest de 12 zile de concediu de odihna cuvenit pe anul 2014, pe care sa il efectueze in cursul anului 2015.

            „Primarul este deja in concediu, de 180 de zile, chiar trebuie sa ii mai acordam si cele 12 zile?”, a intrebat in plenul sedintei, amuzat, consilierul local Stefan Daniel Dragos (UNPR).

            De la prezidiul sedintei, i s-a replicat ca intrebarea sa e rautacioasa si ca zilele de concediu sunt cuvenite proportional cu perioada lucrata de Stavarache in prima jumatate a lui 2014, pâna când au inceput problemele sale cu Justitia.

            Romeo Stavarache isi va putea efectua concediul imediat ce iese din arestul la domiciliu.

            Cei mai buni sportivi ai judetului

            Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Bacau a dat publicitatii Top 10 pe 2014

            Ca la fiecare final de an, este timpul bilanturilor. Si, evident, al ierarhiilor. Directia Judeteana pentru Sport si Tineret a dat publicitatii clasamentul primilor zece sportivi bacauani ai anului. Interesant este ca pe podium figureaza sportivi de la trei cluburi diferite, singurele de altfel, ce se regasesc in TOP-ul 10 realizat de Directia condusa de Georgel Cojocaru. Locul 1 a revenit, asa cum era de asteptat, campioanei europene la gimnastica, Silvia Zarzu, de la CSM Onesti, club care are si cei mai multi reprezentanti in ierarhia DJTS. Pe pozitia secunda s-a plasat vice-campionul continental la haltere pentru Tineret, Ionut Ilie (CS Stiinta Municipal Bacau), pentru ca locul trei sa fie ocupat de un alt vice-campion european, de data aceasta la lupte greco-romane rezervate juniorilor, Alexandru Botez (SCM Bacau).

            Locul 1: Silvia Zarzu (gimnastica ,CSM Onesti/ antrenor: Ileana Hrisca). Gimnasta in vârsta de 16 ani, pe care i-a implinit pe data de 16 decembrie, s-a laureat in acest an campioana continentala, impreuna cu echipa României, la Europenele desfasurate la Sofia. Produs al scolii onestene de gimnastica, unde a fost decoperita de Ileana Hrisca, Silvia Zarzu este componenta a lotului olimpic de la Izvorani.

            Locul 2: Ionut Ilie (haltere/ CS Stiinta Municipal Bacau/ antrenor:George Calin). Adus in Bacau in urma cu doi ani, de la Botosani, de Ion Sarban, care ocupa, in acea perioada, functia de director al SCM Bacau, Ionut Ilie a confirmat din plin. 2014 a fost un an de vârf pentru elevul lui George Calin, care a cucerit o medalie de argint si doua de bronz la Campionatul European de haltere pentru Tineret.

            Locul 3: Alexandru Vasile Botez (lupte greco-romane, SCM Bacau/ antrenor: Ion Sarban). Medaliat cu bronz la Mondialele din 2013, de la Sofia, Sandu Botez a „recidivat” anul acesta cu prilejul Campionatului European de juniori, unde si-a adjudecat argintul. „Marele meu vis ramâne, insa, o medalie olimpica”, a marturisit sportivul pregatit de Nelu Sarban, care, in 2015, va fi nevoit sa schimbe atât categoria de vârsta, cât si cea de greutate.

            Locul 4: Irinel Botez (lupte greco-romane, SCM Bacau/ antrenor: Ioan Butucaru). Hotarât lucru, 2014 a fost anul luptelor greco-romane! Urmând exemplul varului sau, Alexandru Botez, Irinel Botez s-a inscris, la rândul sau, pe orbita medaliatilor la Mondiale. Astfel, Irinel a urcat pe cea de-a treia treapta a podiumului la Campionatul Mondial de cadeti din Slovacia.

            Locul 5: Bianca Perie (atletism, SCM Bacau/ antrenor: Lucica Cucos). Aruncatoarea de ciocan romascana a cucerit aurul la cea de-a 73-a editie a Balcaniadei si a prins finala Europenelor de la Zurich, unde a obtinut o clasare pe locul 7, cu un rezultat de 69,26 metri, cu aproape zece metri mai putin decât câstigatoarea probei, poloneza Wlodarczyk.

            Locul 6: Alexandru Novac (atletism, CS Stiinta Municipal Bacau/ antrenor Mihaela Melinte). An plin pentru sulitasul adjudean in vârsta de 17 ani. Elevul Mihaelei Melinte s-a laureat vicecampion olimpic de Tineret in China, campion balcanic de Juniori si multiplu medaliat la Nationalele de Juniori si Tineret. Totodata, Novac a figurat pe locul 4 in topul mondial la aruncarea sulitei de 700 grame dat publicitatii de IAAF.

            Locul 7: Andreea Panturoiu (atletism, CSM Onesti/ antrenor: Mihaela Nicoara). In 2014, Andreea Panturoiu a reusit un rezultat remarcabil la Internationalele României in proba de triplusalt: 14.20 metri! Participanta la Europenele din Estonia, Panturoiu isi poate continua ascensiunea care are drept indicator Olimpiada de la Rio de Janeiro, din 2016.

            Locul 8: Cristina Zoltan (lupte libere, CSM Onesti/ antrenor: Sorin Iordache). Pentru al doilea an consecutiv, Cristina Zoltan a cucerit titlul de vice-campioana europeana de cadeti la lupte libere. Spre deosebire de editia desfasurata in 2013, in Serbia, la Europenele din 2014, eleva lui Sorin Iordache a scapat de „complexul ucrainean”, reusind sa o invinga pe detinatoarea titlului la 38 kg.

            Locul 9: Mihai Nistor (box, CS Stiinta Municipal Bacau/ antrenori: Relu Auras, Neculai Cara). Intr-un an fara Mondiale si europene, Nistor s-a „consolat” cu un nou titlu national la super-grea, cu un bronz la WSB si cu prima victorie româneasca in cadrul AIBA Pro Boxing, divizia profesionistta lansata de forul pugilatului amator mondial. „Tinta noastra ramâne Rio”, a tinut sa precizeze antrenorul lui Mihai, Relu Auras.

            Locul 10: Mirela Lavric (atletism, CSM Onesti/ antrenor Viorica Pintilie). Spre deosebire de 2013, când a tinut prima pagina a ziarelor pentru performantele sale sportive (dar si pentru o controversa cu logodnicul sau, care se putea incheia tragic), Mirela Lavric a lasat garda jos in acest an. Titlurile nationale si balcanice cucerite de vasluianca legitimata la CSM Onesti o mentin, insa, in Top 10 al DJTS.

            Si talentul poate fi dobândit

              Numele meu este Radu Ionut Tataru. Sunt student la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, Informatica – anul al II-lea. Totul a inceput din pura curiozitate. Am inceput sa desenez acum 6 ani, când eram in clasa a VII-a. Nu am avut talent si nici nu consider ca am. Pot marturisi ca in clasa a VI-a imi rugam parintii sa imi deseneze ce aveam nevoie pentru scoala, deoarece nu eram in stare sa desenez nici macar o vaza simetric.

              „Desenul este cel care m-a fascinat”

              ROXANA - NOVIX PRESS studenti (3)La ceva timp dupa acest eveniment, a devenit popular internetul. Am ales sa fac ceva constructiv din acest lucru si, descoperind Youtube, am inceput sa invat tot felul de lucruri pe care mi-am dorit mereu sa le incerc. Am invatat iluzionism, sa cânt la chitara si, bineinteles, sa desenez. Dintre toate acestea, desenul este cel ce m-a fascinat si m-a prins cel mai mult. Prima oara când am vazut portrete si desene realizate in creion, mai ca nu imi venea sa cred ca dintr-o simpla bucata de lemn si un carbune pot fi realizate asemenea lucruri. Cu gândul de a reusi si eu acelasi lucru, am inceput sa urmez tot felul de tutoriale, reproducând desen dupa desen. Bineinteles ca, initial, rezultatele nu erau nicidecum satisfacatoare. Insa, motivatia m-a facut sa continui. In decursul a câteva luni de zile, am trecut de la a nu fi in stare sa desenez o vaza, la primul meu premiu I pentru desen, primit in clasa a VIII-a, la un concurs pe scoala. Poate ca nu era mult, insa, pentru mine, insemna enorm si asta m-a facut sa tintesc sus, sa pot desena si eu cât mai realist.

              De la desen la informatica

              „Fiecare copil este un artist. Problema este cum sa ramânem artisti si dupa ce vom creste.” (Pablo Picasso)
              Din pacate, terminând clasa a VIII-a si intrând la liceu, a trebuit sa ma axez pe invatat, iar desenul a devenit ceva ce practicam tot mai rar. In ciuda acestui lucru, de fiecare data când aveam timp sa desenez, dorinta de a recupera timpul pierdut m-a ajutat sa evoluez mai rapid. Desenele mele au inceput sa prinda un stil, iar eu am inceput sa imi imbunatatesc tehnica. Tot ce tinea de arta devenise deja o pasiune, petreceam ore intregi pentru a termina desene cât mai complexe. Cel mai complicat desen a durat circa 8 ore, in care nu am luat nicio pauza. Apoi, am decis sa maresc „miza” si m-am apucat de facut portrete, lucru de care mi-era teama sa ma apuc. Consideram ca e foarte dificil sa exprimi trasaturile unei persoane pe o simpla foaie de hârtie, insa, din nou, o data cu munca, au venit si rezultatele. Portretele mi-au iesit din ce in ce mai bine si, astfel, majoritatea desenelor pe care le-am facut de atunci incoace au fost portrete. Cu timpul, mi-am surprins prietenii si familia, oferindu-le câte un portret cadou, iar ei m-au surprins pe mine cu reactiile si felicitarile oferite. Nici nu le pot multumi indeajuns pentru sprijinul pe care mi l-au acordat. In clasa a X-a, m-am decis sa ma transfer la liceul de arta. Desi eram la profil mate-info si nu mai facusem vreodata un curs de desen, nu imi pasa si eram foarte hotarât sa fac acest pas. Asta pâna când am discutat cu diferite persoane din domeniu, printre care si cel care m-a ajutat cel mai mult, un cunoscut critic de arta al judetului nostru. Acesta mi-a apreciat desenele (desi la timpul respectiv inca imi imbunatateam tehnica), insa mi-a deschis ochii in ceea ce priveste decizia mea de a ma muta si ii multumesc pentru asta.

              In liceu, doar hobby

              Am realizat ca deja pierdusem doi ani de studiu in acest domeniu si mi-ar fi fost foarte greu sa ma acomodez. Pe lânga asta, din pacate, e dificil sa iti câstigi o pâine din arta si asta nu doar in România. Astfel, am renuntat la idee si am continuat studiul in C.N. „Gh. Vrânceanu”, pastrând desenul ca pe un hobby. In clasele a XI-a si a XII-a am câstigat câte un premiu la concursurile de desen organizate cu ocazia zilei de Dragobete. In clasa a XII-a, când deja toti stiau ce facultati isi doresc sa urmeze, eu eram inca foarte indecis. Având in vedere ca nu imi puteam transforma pasiunea in cariera, am ajuns sa imi transform cariera in pasiune. Cum mereu am avut un interes pentru calculatoare, m-am decis sa studiez mai bine informatica. Desi in anii precedenti nu am privit-o cu interes, am descoperit cât de usoara poate fi aceasta materie si am descoperit cum pot combina arta cu informatica.

              Cum e sa combini utilul cu placutul

              Studiind, am reusit sa intru la Universitatea „Vasile Alecsandri”, unde ma simt cel mai bine facând ceea ce imi place si reusind sa invat sa combin desenul cu informatica. De ceva timp exista ceea ce se numeste „arta digitala”. Mai exact, cu ajutorul unei tablete grafice (aceasta fiind practic o tableta de plastic cu un pix special cu ajutorul caruia orice miscare pe tableta este transpusa in calculator) am inceput sa realizez lucrari digitale. Acest lucru iti ofera posibilitati nenumarate. Cu ajutorul informaticii, al programarii si al artei, mi-a fost foarte usor sa creez pagini web cu un design cât mai original, imbinând astfel utilul cu placutul. Am invatat cum pot folosi desenul pentru a face jocuri sau aplicatii ce necesita design, ce necesita personaje sau obiecte. Nimic nu poate fi mai placut decât sa combini doua lucruri care iti plac in unul singur, iar pasiunea isi spune cuvântul in rezultatul final. Oricât de ocupat as fi, imi fac intotdeauna timp pentru a mai realiza câte un portret. Evident, mai am foarte multe de invatat, atât in desen, cât si in informatica, si nu sunt nici macar pe aproape de marii artisti sau de punctul in care vreau sa ajung. Anul acesta voi merge cu bursa ErasmusA la Bilgi Üniversitesi Istanbul, Turcia, abia astept sa traiesc experienta de a studia informatica in strainatate.
              Stiu ca orice imi va rezerva viitorul, desenul o sa fie mereu o parte din viata mea. De asemenea, in opinia mea, nu trebuie sa te nasti cu talent, oricine il poate dobândi prin multa munca si pasiune.

              Radu Ionut Tataru, anul al II-lea,
              Facultatea de Stiinte, Informatica

              Rubrica NoviXPress coordonata de:
              conf. univ. dr. Bogdan Patrut
              si
              as. univ. dr. Florinela Floria

              Voluntarul anului: „Imi plac activitatile prin care ii pot ajuta pe altii”

                Numele ei este Ioana Petrea, are 18 ani si urmeaza cursurile Colegiului National Catolic „Sf. Iosif” Bacau, fiind eleva in clasa a XII-a. Anul acesta a fost declarata „Voluntarul anului” de catre Crucea Rosie, filiala Bacau, intr-o gala a tinerilor, care a avut loc la inceputul lunii decembrie.

                „Imi plac foarte mult activitatile ce ma pot dezvolta pe mine si prin care ii pot ajuta eu pe ceilalti”, ne-a spus sincer, atunci când ne-am intâlnit si am intrebat-o de ce a ales sa fie voluntar la Crucea Rosie Bacau.

                E o persoana foarte sociabila, in cautarea multor prieteni si se dedica complet, cu cea mai mare responsabilitate, atunci când ii place o activitate.

                „Fac voluntariat la Crucea Rosie Bacau de trei ani. Totul a inceput din curiozitate. Auzisem de Crucea Rosie, dar nu stiam exact cu ce se ocupa. Insa imi placea ideea de a ajuta si cred ca asta ma atragea cel mult.”
                Ioana Petrea

                De-a lungul timpului s-a implicat foarte mult pe sectiunea Social a activitatilor derulate de Crucea Rosie Bacau, mai ales pentru ca ii place foarte mult sa comunice cu oameni de diferite vârste. A invatat sa daruiasca din suflet si sa se multumeasca cu ceea ce are. Fara a cere nimic in schimb. Pur si simplu ajuta.

                ROXANA - Ioana Petrea, voluntarul anului (1)„Oamenii pe care ii intâlnesti iti dau o mereu o lectie de viata. Poate cea mai importanta. Te invata sa privesti viata asa cum este, cu zâmbetul pe buze si sa lupti cât poti, sa ramâi unit cu membrii familiei tale si sa ai credinta in Dumnezeu. Multi cei din jur ne judeca si nu inteleg de ce facem voluntariat pentru ca, dupa ei, «nu câstigam nimic».

                Insa eu spun ca ne dezvoltam personalitatea. In plus, cel mai mare câstig este multumirea primita de la oamenii pe care nu ii cunosti, dar reusesti sa ii ajuti, care cu bucuria din privirile lor si zâmbetul larg ne primesc in viata lor”, a mai completat Ioana.

                Se pregateste pentru psihologie

                S-a implicat in toate activitatile Crucii Rosii in toti cei trei ani de când este voluntar aici. Asa a inceput sa isi formeze o parere despre ce vrea sa devina in continuare dupa terminarea liceului. Initial a vrut sa se orienteze spre Asistenta Sociala, dar, pentru ca a dorit sa ramâna in Bacau, a ales deja Psihologia – Terapie ocupationala.

                Este o cariera prin care isi doreste sa implineasca profesional si prin care sa continue sa ajute pe cei care au nevoie de o mâna de ajutor. Anul trecut a primit premiul pentru „Voluntarul anului pe Social” in Bacau si, de asemenea, a fost nominalizata la Gala voluntarului 2013 la Bucuresti, pe aceeasi sectiune.

                Si alte activitati

                Pe lânga Crucea Rosie, anul trecut a mai fost membru al unui program sustinut de Fundatia Comunitara Bacau,YouthBank – un program format din tineri, pentru tineri. Acolo a invatat cum sa strânga fonduri, cum sa relationeze pentru a obtine ceea ce-si dorea, cum sa pastreze relatiile cu posibilii parteneri care urmau sa finanteze activitatile lor.

                Acum, timpul nu-i mai permite sa se ocupe de toate acestea, pentru ca se pregateste intens si pentru examenul de bacalaureat. Ioana Petrea. O tânara bacauanca, un ajutor, un exemplu. Si un model ce poate fi urmat de oricine.

                Masuri suplimentare de siguranta la Psihiatrie, dupa crima

                  Dupa incidentul grav petrecut, in data de 22 decembrie, in Sectia de Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau, când un bolnav a fost omorât in bataie de un coleg de salon, iar un altul a fost grav ranit, conducerea unitatii medicale vrea sa puna in aplicare o serie de masuri de siguranta.

                  „Incepând de anul viitor, se vor lua noi masuri. Este vorba despre un sistem de supraveghere video, pentru ca in prezent nu exista, si masuri de contentie. Este vorba despre dispozitive speciale folosite pentru imobilizarea pacientilor, in cazul in care este nevoie, si care sa-i tina in siguranta”, a declarat Adrian Popa, managerul SJU Bacau.

                  In ceea ce priveste ancheta interna demarata pentru a afla ce s-a intâmplat in sectie, cum de s-a ajuns la crima si daca putea fi prevenita, oficialii spitalului spun ca rezultatul il vor face public abia dupa ce se va incheia si ancheta procurorilor. Acelasi raspuns l-au dat si cei de la Directia de Sanatate Publica Bacau, care au facut verificari proprii, dar au preferat sa tina rezultatul la sertar.

                  L-a strâns de gât

                  Reamintim ca un barbat de 56 de ani a fost omorât in salon de un altul de 50 de ani, sub privirile altor bolnavi. Un alt pacient a fost batut si internat in sectia de Neurochirurgie, iar acum se simte bine. Agresorul a fost transferat la un spital de specialitate din Iasi pentru a i se efectua o expertiza psihiatrica.

                  De altfel, el a fost internat in spitalul din Bacau tot pentru o expertiza care sa stabileasca daca avea sau nu discernamânt in momentul in care a savârsit o infractiune. Potrivit unor surse, pacientul cercetat pentru omor ar fi fost luptator in Legiunea Straina si a aplicat pe victima tactici de ucidere profesioniste.

                  L-a lovit cu pumnii si picioarele, dar se pare ca l-a si strâns de gât pâna ce i-a rupt osul hioid, asta in conditiile in care ii fusese administrate sedative. Dosarul este in lucru la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau, care trebuie sa faca lumina in acest caz.

                  Marele Premiu al Campaniei Farmaciilor Sf. Spiridon a fost câstigat de doamna Elena Secara

                    S-a incheiat campania „Uita de griji! Farmaciile Sf. Spiridon iti platesc facturile casei pe 1 an de zile”, lansata de reteaua de Farmacii Sf. Spiridon, pe 7 octombrie 2014.

                    Marti 23 decembrie 2014, la sediul organizatorului din Calea Moldovei nr 197, a avut loc extragerea câstigatorului Marelui Premiu, din cele peste 60.000 de taloane înscrise în concurs, în farmaciile Sf. Spiridon din judetele Bacau, Neamt si Iasi.

                    Câstigatorul Marelui Premiu – plata facturilor casei pe 1 an de zile – în valoare de 5.952 lei net, este doamna Elena Secara din Piatra Neamt.

                    sf2Fiecare pacient, care în perioada campaniei – 7 octombrie – 21 decembrie 2014 – a cumparat de minimum 25 lei pe un bon fiscal, din oricare dintre farmaciile Sf. Spiridon din judetele Bacau, Iasi si Neamt, a avut sansa de a se înscrie in cursa pentru Marele Premiu sau de a câstiga zilnic, pe loc, oricare din cele 3.000 de produse gratis oferite în campanie.

                    Pe tot parcursul campaniei au fost atribuite peste 2.200 de premii gratis. Lista câstigatorilor din fiecare farmacie a fost afisata saptamânal în farmaciile Sf. Spiridon din Bacau, Iasi si Piatra Neamt.
                    Numele câstigatorului Marelui Premiu împreuna cu lista finala a câstigatorilor premiilor gratis poate fi consultata pe www.farmaciilesfspiridon.ro, începând cu 24 decembrie 2014.

                    Benzina a coborât sub pragul de 5 lei pe litru

                    Pretul carburantilor auto incheie anul cu un nivel sub 5 lei pe litru. Astfel, pentru prima data în ultimii patru ani de zile, pretul la benzina in reteaua de benzinarii apartinând OMV Petrom, unicul producator de petrol si gaze din România, a coborât sub pragul psihologic de 5 lei pe litru.

                    Fenomenul este pus pe seama prabusirii pretului la barilul de petrol, de la un maxim de 115 dolari în iunie, la 60 de dolari în prezent. Astfel, soferii bacauani pot cumpara un litru de benzina de 95 (cel mai solicitat sortiment), daca fac alimentarea de la statia Petrom din Milcov, cu 4,98 de lei, in vreme ce la benzinaria de Calea Republicii, acelasi tip de benzina poate fi cumparat cu 4,97 lei, iar motorina cu 5,18 lei. In total, in Bacau, sunt patru statii de alimentare în care benzina poate fi cumparata la 4,980 lei pe litru în timp ce litru de motorina se poate cumpara cu 5,19 lei, respectiv 5,18 lei în functie de statie. Ieftiniri la pompa s-au inregistrat sub pargul de 5 lei si la ceilalti operatori din piata, cum ar fi Lukoil, Socar etc.

                    Petrom este cel mai mare operator din piata petroliera locala, având o retea de 545 de statii, potrivit datelor disponibile. Aproximativ 58% din pretul unui litru de benzina, respectiv 54% din pretul la motorina, se ajung la bugetul statului, sub forma accizei si a TVA.

                    In acest context, trebuie mentionat ca vânzarile OMV Petrom au înregistrat o scadere semnificativa, cea mai mare parte a acestei scaderi fiind explicata prin reducerea vânzarilor de carburanti. Profitul net al companiei a ajuns la un miliard de lei în al treilea trimestru, cu 20% mai mic fata de aceeasi perioada a anului trecut. Per total, la finalul primelor noua luni din 2014 compania a avut vânzari de 16,19 miliarde de lei, în scadere cu 11%, si un profit net de 2,4 miliarde de lei, cu 34% mai mic.

                    Proclamarea IPS Ioachim ca Arhiepiscop al Romanului si Bacaului

                    Dupa ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales acum doua saptamâni pe Preasfintitul episcop Ioachim Bacauanul in scaunul de arhipastor al Eparhiei Romanului si Bacaului, sâmbata, 3 ianuarie, si duminica, 4 ianuarie 2015, vor avea loc slujbele de proclamare oficiala a intronizarii celui de-al 77-lea arhiepiscop pe care Romanul si Bacaul l-au avut de-a lungul veacurilor.

                    Manifestarile organizate cu acest prilej urmeaza sa se desfasoare in municipiile Bacau si Roman, la ele urmând a participa ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, oficialitati judetene si locale, oameni de cultura, preoti, monahi, teologi si credinciosi.

                    Programul liturgic al celor doua zile va debuta cu slujba Vecerniei cu Litie ce se va savârsi sâmbata, 3 ianuarie, de la ora 16.30, la Catedrala „Inaltarea Domnului” din Bacau in prezenta IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei si a celorlalti ierarhi invitati la slujba de intronizare.

                    Duminica, 4 ianuarie, de la ora 9.00, la Catedrala Arhiepiscopala „Sfânta Cuvioasa Parascheva” de la Roman se va desfasura Sfânta Liturghie arhiereasca ce se va incheia cu slujba de intronizare si citirea Gramatei mitropolitane de instalare a PS episcop Ioachim Bacauanul ca Arhiepiscop al Romanului si Bacaului si oferirea insemnelor chiriarhale. Evenimentul de la Roman va fi transmis in direct de catre Trinitas TV.

                    Discriminari la plata taxei de salubritate

                      * bacauanii care locuiesc in blocuri de zece etaje cu tobogane de gunoi in functiune vor achita o taxa dubla de salubritate, adica 288 de lei pe an * in Consiliul Local, s-a cerut ca taxa de salubritate sa fie achitata pe membru de familie si pe locuinta, ca in prezent, fiindca si astfel se creeaza discriminare

                      Consiliul Local Bacau a aprobat, ieri, impozitele si taxele locale pe care bacauanii le vor plati incepând cu 1 ianuarie 2015, pe tot parcursul anului urmator. In general, acestea sunt la acelasi nivel ca in ultimii doi ani, insa, pe ultima suta de metri, dupa ce proiectul de hotarâre a trecut si de dezbaterea publica fara modificari, a primit un amendament chiar in sedinta de ieri a Consiliului Local.

                      Acesta a venit din partea viceprimarului Iulian Stoican, care a propus ca locatarii din blocurile turn unde mai functioneaza tobogane de gunoi sa plateasca o taxa dubla de salubritate, adica 288 de lei, fata de 144 lei pe an, in cazul tuturor celorlalti bacauani.

                      Motivatia acestuia a fost ca gunoiul aruncat pe tobogan nu se poate depozita in conditii corespunzatoare cu legislatia de mediu si, de aceea, Protectia Mediului da amenzi Primariei fiindca nu rezolva problema.

                      „Este o masura coercitiva, pentru ca sa-i determinam pe acesti locatari sa isi inchida toboganele si sa duca pungile de gunoi la ghena, asa cum fac toti ceilalti locatari. Astfel, se poate face si o colectare selectiva a deseurilor.”
                      viceprimarul Iulian Stoican

                      Propunerea a iscat dezbateri aprinse si a fost cel mai disputat subiect al ordinii de zi, pe care au mai figurat alte 35 de puncte. „Este aberant ceea ce propuneti! Se creeaza discriminare! Acesti cetateni au devenit locatarii blocurilor cu tot cu tobogane, nu au nici o vina si nu trebuie pusi la plata inutil. Este vorba despre o proprietate privata. Mai intâi, ar trebui sa dam un avertisment si, dupa aceea, sa taxam nerespectarea deciziei”, a spus Gheorghe Huluta, consilier local UNPR. „Locatarii trebuie sa desfiinteze toboganele, nu sa achite taxe mai mari”, a fost de parere si Neculai Nechita, consilier local PNL.

                      Birul propus de viceprimarul Stoican vizeaza locatarii din 24 de blocuri turn din Bacau, adica in jur de 1.050 de familii care vor achita o taxa de salubritate de doua ori mai mare, doar fiindca au tobogane deschise in imobilele in care locuiesc.

                      „Este o masura prost gândita, pompieristica. Degeaba se vorbeste despre colectare selectiva, fiindca nu se face mai nimic in acest sens. In al doilea rând, liftul se defecteaza destul de des si e cam greu sa cobori si sa urci opt-zece etaje cu punga de gunoi. Nu in ultimul rând, cei de la Salubritate trec oricum cam rar ca sa ridice gunoiul, asa ca nu stiu cine face mai multa mizerie: eu, ca imi arunc punga de gunoi in ghena blocului, sau ei, ca nu ridica gunoiul la timp si se formeaza munti de gunoaie in jur? Ca sa nu mai spun ca, oricât de selectiv as colecta eu gunoiul, ei tot la un loc pun totul. Sa ne lase in pace cu initiativele astea”, spune Vasile Paraschiv, locatar intr-un bloc turn din Cornisa.

                      O alta problema care nu a fost lamurita este ce se va intâmpla daca o familie, din cele 1.050 vizate, isi va achita anticipat taxele, pentru a primi bonificatia de 10%, dupa care imediat se va inchide si toboganul din blocul in care locuieste si nu va mai fi in situatia sa achite taxe majorate?. „Va primi inapoi aceasta familie diferenta platita in plus la Primarie?”, l-am intrebat pe viceprimarul Stoican.

                      „Va depune o cerere, trebuie sa gasim ceva”, a raspuns, nesigur, viceprimarul. Chiar daca opozitia multor consilieri locali a fost vizibila si chiar exprimata verbal, ei au votat totusi in unanimitate, conform opiniei de grup politic, iar amendamentul a fost aprobat.

                      Consilierul Gheorghe Huluta a mai propus si revenirea la sistemul de plata a salubritatii pe membru de familie si nu pe familie, cum este in prezent. „De exemplu, trebuie sa facem diferenta intre un batrân singur care achita 144 de lei pe an si o familie care plateste aceeasi suma si care produce mai multe deseuri, dar probabil are si venituri mai mari”, a spus consilierul Huluta. Problema a ramas nesolutionata, insa.

                      Zeci de utilaje de deszapezire pe strazile Bacaului

                        Zeci de utilaje, de la sararite la tractoare cu lama si buldoexcavatoare au iesit pe strazile municipiului Bacau pentru a inlatura, pe cât posibil, efectele ninsorilor abundente din ultimele ore.

                        Comandamentul de iarna instituit la nivelul Primariei a actionat inca din noaptea de duminica spre luni, astfel ca luni dimineata se putea circula relativ bine pe strazile orasului, in principal in zonele centrale.

                        La redactia „Desteptarii” au sosit insa numeroase semnale ca utilajele nu au fost vazute prin foarte multe zone, in cartiere, unde drumurile au ramas in nameti si s-a circulat foarte greu. De asemenea, in afara de zona centrala, trotuarele au fost impracticabile, iar pietonii au facut slalom printre masinile din trafic, pe carosabil.

                        „Viscolul nu ne lasa sa ne facem treaba si tot ce am realizat noaptea a fost acoperit de zapada in orele urmatoare. Cu toate acestea, datorita interventiei utilajelor, se circula omeneste prin oras”, a spus primarul interimar Vasile Tescaru.

                        Viceprimarul Iulian Stoican a precizat ca sunt peste 50 de utilaje implicate in lupta cu zapada si ca imediat ce viscolul si ninsorile vor mai slabi, se va intra, treptat, pe toate arterele, iar zapada va fi inlaturata.

                        De mentionat ca agentii economici sunt obligati sa deszapezeasca trotuarele din dreptul propriilor spatii comerciale.

                        Jandarm veteran sarbatorit la 90 de ani

                          Militarii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi (IJJ) Bacau i-au pregatit o surpriza celui mai in vârsta jandarm, veteran de razboi, colonel in retragere Eugeniu Plamada, care la 28 decembrie a implinit 90 de ani.

                          Jandarmii de astazi l-au vizitat pentru a-i spune „La multi ani” si i-au oferit in dar un tort personalizat si o diploma de excelenta.

                          „Familia jandarmilor bacauani, împreuna cu presedintele Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi din MAI-Filiala Bacau, col. (r) Nastase Ghirau, îi transmit, si pe aceasta cale, multa sanatate, multumire sufleteasca si bucurii alaturi de cei dragi.”
                          lt. col. Sebastian Cretu, ofiter de relatii publice IJJ Bacau

                          jandarm sarbatorit (2)

                          Colonelul in retragere Eugeniu Plamada se numara printre putinii veterani de razboi care mai sunt in viata. A luptat in cel de-al Doilea Razboi Mondial, a fost ranit, alungat din armata si chinuit de boala. A ajuns la 90 de ani si contrar vârstei înaintate, veteranul continua sa aiba forta si taria caracteristica unui soldat.

                          Un spectacol gratuit

                          Consiliul Local Bacau a incheiat, luni, anul de munca printr-o sedinta ceva mai animata si mai lunga decât de obicei. Uneori, când nimeni nu are chef de munca sau de vorba, ordinea de zi se consuma intr-un sfert de ora, cu unanimitate de voturi.

                          Asa se intâmpla de multe ori, de prea multe ori. Alteori, cum a fost ieri, unii consilieri fac opozitie constructiva, iar alteori o fac, aparent, cu malitiozitate. Uneori, consilierii care poate ar avea ceva de spus sunt nevoiti sa taca, fiindca ori nu isi citesc materialele de la mapa de sedinta, ori materialele sunt furnizate la mapa prea „din scurt”. Si, uneori, chiar se intâmpla ceea ce ar trebui sa se intâmple mai mereu, adica sa se dezbata punctele de pe ordinea de zi, sa se exprime orice nelamurire, sa se arunce pe masa argumente pro si contra, fara ironiile ce strica atmosfera cu aer de neseriozitate.

                          Sedintele sunt, insa, in majoritatea lor, lipsite de sare si piper, fiindca toata lumea da aprobator din cap la orice. E bine sa se stie ca sedintele de consiliu local sunt publice, poate participa oricine, in mod civilizat, fara „ba” si „huo”.

                          A asista la asa ceva este o experienta utila. Nu de alta, dar acest consiliu local, acesti oameni, pe care i-am votat de multe ori fara sa stim nici cum ii cheama sau ce hram poarta, decid câti bani ne scot din buzunare si decid pe ce ii cheltuie. Din taxele si impozitele locale, care sunt mot peste cele nationale, avem si curatenie urbana, si servicii politienesti, si strazi luminate sau nu, asfaltate sau nu, apa curata sau murdara la robinet, scoli bune sau nu pentru copiii nostri si atâtea multe lucruri de care ne impedicam sau ne folosim zi de zi.

                          Extrem de rar, practic nesemnificativ, la sedinte, a mai participat câte un cetatean ratacit, poate din curiozitate, poate fiindca avea vreun interes personal. Cel mai fervent participant din afara a fost vulcanicul si incomprehensibilul Vasile Botomei, care de multe ori s-a aburcat pe hotarârile de consiliu ca un cowboy pe un cal naravas de rodeo. Dar, nu i-a iesit mai nimic. Ba, mai mult, acum e la racoare, asa ca s-a zis si cu interesul cetateanului. Vorba aceea: ii lasam sa munceasca si, daca gresesc, ii taxam la alegerile viitoare. Insa, cine gândeste asa si nu da doi bani pe implicarea cetateneasca nu face decât sa se amageasca si isi interzice propriul drept de a contesta.

                          „Da’, muieti-s posmagii?”

                          De fiecare data, când vine câte o furtuna de zapada, ies la iveala doua categorii de personaje. Intr-una se afla cei care, desi au fost avertizati ca vine furtuna, au plecat, totusi, la drum lung cu autoturismul si au ramas blocati in nameti, de unde suna disperati la radiouri si televiziuni, acuzând ca autoritatile au fost surprinse nepregatite si nu-si fac datoria.

                          In a doua categorie, intra cei care, iesind din scara blocului, dau peste troienele de zapada de pe trotuare si care injura Primaria ca nu le-a curatat, fara sa le dea o secunda prin minte ca, de fapt, ei sunt cei care trebuie sa dea omatul la o parte.

                          Românii s-au boierit, de la o bucata de vreme, si uita ca, in afara de drepturi, au si indatoriri. Una din aceste indatoriri, consfintita si prin lege si HCL, este aceea ca trotuarul din fata blocului sau a casei trebuie curatat de cel care locuieste acolo. Strada este, intr-adevar, datoria Primariei, dar trotuarul este in grija locatarului.

                          Am vazut un articol dintr-un ziar din 1945 in care Primaria Bucurestiului luase decizia sa taie lumina celor care nu-si curatau de zapada trotuarele din fata casei.

                          Astazi, probabil, daca s-ar ameninta cu taierea Internetului, poate s-ar face ceva.
                          Cât despre cei ramasi troieniti in drum, vina le apartine in totalitate.

                          Autoritatile au anuntat din timp ca vremea se strica si ca recomanda sa nu se plece la drum. Iar, deszapezirea nu se face asa usor, cum crede lumea: intri cu freza in troiene si ii dai bice.

                          In tarile civilizate, se asteapta sa se domoleasca furtuna si abia apoi se intervine, pentru ca, altfel, e doar o pierdere de timp si de bani.

                          Campioana-i ca furnica

                          Volei feminin/ Stiinta se antreneaza pe 30 decembrie si pe 2 ianuarie

                          E ultima care paraseste Sala Sporturilor in 2014, antrenându-se inclusiv astazi, pe 30 decembrie. Si prima care isi reia pregatirile in 2015: pe 2 ianuarie va fi, deja, la lucru, de o parte si de alta a fileului. Campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau ramâne harnica precum o furnica. O obliga exigenta antrenorului Florin Grapa, dar si programul competitional. Practic, noul an incepe in forta pentru studente.

                          Pe data de 9 ianuarie, de la ora 19.00, Stiinta va primi vizita CSM-ului Bucuresti, in prima mansa a „sferturilor” Cupei României, returul urmând sa aiba loc pe 18 februarie, in Capitala. Dupa confruntarea cu CSM Bucuresti, bacauancele vor avea parte de alte doua meciuri-soc. Ambele, in mai putin de o saptamâna: pe 14 ianuarie vine Azeryol Baku, pentru jocul din runda a patra a Ligii Campionilor, iar pe data de 17 este programata deplasarea de la Blaj, din prima etapa a returului Diviziei A1.

                          „Avem parte de un start comprimat si cu un grad ridicat de dificultate pe toate cele trei fronturi: campionat, Cupa si Liga Campionilor. Din acest motiv nici nu le-am dat prea multa vacanta fetelor. Au fost cele cinci zile dinaintea Craciunului si aceste doua de Revelion. In plus, nicio straniera nu a plecat acasa de Sarbatori”, a declarat antrenorul Stiintei Florin Grapa, care doreste sa-si intareasca lotul pâna la reluarea campionatului.

                          In vizor se afla un libero si o tragatoare secunda, in ambele cazuri fiind vorba despre jucatoare din strainatate. „Speram ca aceste mutari sa se concretizeze, chiar daca, deocamdata, nu este nimic cert. Vreau sa ne intarim, insa ramâne de vazut si in ce masura vom reusi acest lucru”, a spus Grapa. Totodata, antrenorul campioanei a anuntat ca va intensifica in 2015 campania prin care se urmareste (re)aducerea publicului spectator alaturi de cea mai performanta echipa a Bacaului.

                          Inceputa in decembrie, cu „Tombola Sarbatorilor de Iarna”, prin care au fost premiati 12 fani ai echipei, campania va continua la jocurile cu CSM Bucuresti si Azeryol Baku. „Pregatim o serie de mici surprize pentru fanii nostri pe care ii asteptam alaturi de noi la jocurile din 2015”, a concluzionat Grapa.

                          Si-a ucis nevasta in bataie

                            Un barbat de 62 de ani, din comuna Tatarasti, a fost arestat de judecatorii de la Tribunalul Bacau sub acuzatia de loviri cauzatoare de moarte, dupa ce si-ar fi ucis in bataie sotia, in vârsta de 57 de ani.

                            Pe data de 22 decembrie, acesta si-a lovit nevasta fara mila, fiind internata in spital, insa nu a mai putut fi salvata si a murit dupa câteva zile de la internare.

                            Suspectul risca ani grei de puscarie, daca va fi gasit vinovat.

                            Aproape 200 de bacauani, internati din cauza virozelor

                              Afectiunile respiratorii continua sa faca ravagii printre bacauani.

                              Potrivit ultimei raportari a Directiei de Sanatate Publica Bacau, in numai o saptamâna, peste 1.200 de persoane au fost diagnosticate cu infectii acute ale cailor respiratorii si pneumonie sau bronho-pneumonie.

                              Din total, aproape 200 de pacienti au avut nevoie de internare, cei mai multi fiind copii cu vârste de pâna la 14 ani.