miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3571

Viscolul suspenda examinarile auto in Bacau

    Peste 60 de candidati la obtinerea unui permis de conducere vor fi reprogramati sa sustina proba practica.

    Cms. sef Constantin Mihaescu, seful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Bacau spune ca s-a decis suspendarea probei practice de examen din cauza conditiilor meteo nefavorabile.

    „Bacauanii care trebuiau sa sustina examenul practic pentru obtinerea permisului auto au fost amanati. Majoritatea strazilor sunt impracticabile iar din aceasta cauza s-a luat decizia de a suspenda sustinerea testarilor in oras. Ne gandim la siguranta elevilor, a instructorilor dar si a celorlalti participanti la trafic”, declara cms. sef Constantin Mihaescu, seful S.P.C.R.P.C.I.V. Bacau.

    Candidatii amanati vor fi reprogramati si anuntati in prealabil.

    Romeo Stavarache intra in noul an tot in arest la domiciliu

      Primarul suspendat al Bacaului, Romeo Stavarache, va petrece Revelionul in arest la domiciliu. Astazi, Curtea de Apel Bacau a prelungit cu 30 de zile masura preventiva in cazul edilului local, dar si al celor doi oameni de afaceri Liviu Goian si Liviu Cenusa, cercetati intr-un dosar de coruptie.

      Masura s-a prelungit pâna la 30 ianuarie 2015, dar nu este definitiva. Inalta Curte de Casatie si Justitie va judeca, cel mai probabil in primele zile ale anului viitor, contestatiile inculpatilor impotriva hotarârii Curtii de Apel.

      Stavarache, Goian si Cenusa au fost arestati preventiv la 1 iulie, dupa ce au incalcat obligatiile impuse de controlul judiciar. Dupa circa doua luni, ICCJ a inlocuit masura cu arestul la domiciliu.

      Avocata lui Stavarache, Doinita Boana, a sustinut in instanta ca incalcarea controlului judiciar nu mai reprezinta un motiv pentru mentinerea arestului la domiciliu.

      Femeie prinsa la furat bautura

        Polițiștii din comuna Helegiu au fost sesizați în noaptea de 28/29.12.2014, în jurul orei 00.30, de către un tânăr de 28 de ani, despre faptul că o persoana necunoscută a pătruns în locuința bunicului său 78 de ani.

        Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au prins în flagrant o persoană de sex feminin de 44 de ani, din localitate, care încerca să sustragă băuturi alcoolice din frigiderul aflat intr-una din camerele imobilului.

        În cauză se efectuează cercetări sub aspectul tentativei la infracțiunea de furt calificat.

        A furat doua pachete de tigari

          Polițiștii au fost sesizați, la data de 28.12.2014, în jurul orei 00.15, prin 112, de către un tânăr de 26 de ani despre faptul că o persoană de sex masculin a sustras bunuri dintr-un magazin din municipiul Bacău.

          La fața locului a fost dirijată o patrulă mixtă de siguranță publică și în scurt timp în apropierea unității comerciale a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din Bacău, bănuit de comiterea faptei.

          Din cerectările efectuate a rezultat că tânărul în cauză, in jurul orei 00.00, s-a deplasat la magazinul cu program non-stop, pentru a cumpăra ţigăriș si cipsuri. Acesta a profitat de neatenția vânzătoarei, a introdus mâna prin geamul prin care se face vânzarea şi a sustras două pachete de ţigări, după care a fugit.

          Țigările sustrase au fost restituite părții vătămate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat.

          Un sofer baut a provocat un accident cu cinci raniti

            La data de 27.12.2014, în jurul orei 17.30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victime pe strada Atelierelor din Moineşti.

            Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 34 de ani, din comuna Măgireşti, în timp ce conducea un autoturism strada Atelierelor, din Moineşti, nu a păstrat o distanţă de siguranță faţă de autovehiculul din faţa sa, condus regulamentar de un bărbat de 29 de ani și a intrat în coliziune cu acesta.

            În urma impactului, cinci pasageri din cele două autoturisme, cu vârste cuprinse între 5 și 54 de ani, au primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Unul dintre pasageri, un bărbat de 34 de ani, a rămas internat.

            Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ în cazul celui de 29 de ani și 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto de 34 de ani.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

            Amenzi de 85 000 de lei date de Politia Rutiera

              In perioada 25-28 decembrie a.c., poliţiştii au constatat 29 de infracţiuni, dintre care 13 de natură judiciară, 10 la regimul circulaţiei rutiere, una conform Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive şi 5 alte genuri.

              Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 532 de sancţiuni, în valoare totală de 85 090 de lei.

              Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 78 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.

              De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 416 sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 98 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.

              Totodată, poliţiştii au retras 8 certificate de înmatriculare şi au reţinut 33 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

              În acestă perioadă polițiștii au depistat 9 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, 2 dintre acestea fiind reţinute şi 2 arestate.

              Un tanar de 22 de ani, prins baut la volan, a refuzat sa i se ia sange

                La data de 28.12.2014, in jurul orei 04:00, polițiștii au oprit în trafic pe strada Alecu Russo din Bacău, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 22 de ani.

                Acesta emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău, unde acesta a refuzat recoltarea probei biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea probelor biologice.

                Drumul Bacau – Vaslui a fost inchis

                  La solicitarea autoritatilor din Vaslui si cu aprobarea Ministerului Afacerilor Interne, Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, care coordoneaza si Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta, a decis inchiderea drumului catre Vaslui (DN 2 F) deoarece autoritatile din judetul vecin nu reusesc sa faca deszapezirea in zona de granita si exista riscul ca masinile sa ramâna blocate in câmp.

                  Pot circula doar cei care locuiesc in comunele tranzitate de acest drum.

                  Tot din cauza viscolului puternic, 26 de localitati, majoritatea din sudul judetului, au ramas fara curent electric, insa mai multe echipe ale E.On sunt pe teren pentru remedierea problemelor.

                  Au fost afectate si cartierele Slobozia Noua din Onesti, un cartier din Tg. Ocna, dar si zona Stefan cel Mare din Bacau.

                  In ceea ce priveste dializatii, aproape 30 dintre ei, care locuiesc in zone cu risc de inzapezire, au fost preluati inca de ieri de catre ambulante si transportati la spital. Trei bolnavi au refuzat.

                  FOTO: Bacaul sub zapada

                    Dupa o noapte in care a nins din belsug, bacauanii s-au trezit cu orasul acoperit de zapada.

                    [wonderplugin_gallery id=”130″]

                    FOTO: Desteptarea, George Ababei, Serban Lucian, Sorin Viteazu, Cosmin Filimon, Melinda Mihaela M, Antal Marilena, Laurentiu Sipos

                    Trei drumuri inchise din cauza viscolului

                      In judetul Bacau, trei drumuri au fost inchise preventiv, pentru a se evita inzapezirea unor masini sau persoane. E vorba despre DJ 207 F Padureni-Iliesi (zona Racova), DJ 252 ) Ocheni-Gaiceana si DJ 252 B Gioseni-Pincesti.

                      „Inchiderea lor era prevazuta in planul de iarna. Sunt drumuri cu valori de trafic foarte scazute si nu se justifica sa facem cheltuieli cu deszapezirea lor”, a declarat Valentin Palea, directorul Serviciului Public Judetean de Drumuri (SPJD) Bacau.

                      In rest, toate drumurile judetene sunt deschise, dar pe cele asezate perpendicular pe directia de propagare a viscolului se circula pe un singur fir in anumite zone.

                      Probleme sunt in sud, la granita cu judetul Vrancea, care se afla sub avertizarea de cod rosu, pe DJ 119 A Sascut-Urechesti si Sascut Sat – Cornii de Jos, DJ 206 A Dealu Morii – Podu Turcului, DJ 241 Izvoru Berheciului – Colonesti (Spria) si pe DJ 117, care leaga comuna Poduri de municipiul Moinesti.

                      De intretinerea drumurilor judetene raspunde grupul de firme Servrut Construct Racaciuni – RKS Drumuri Bacau – Sotirex Bacau. Au fost organizate sapte baze de deszapezire, dotate cu antiderapant si utilaje. In total, sunt 16 autobasculante cu lama si raspânditor, 8 autogredere, 7 incarcatoare, 7 buldo-excavatoare, 3 autofreze, 1 macara si 1 trailer. Autobasculantele au GPS si sunt monitorizate de SPJD Bacau.

                      Pagina 1

                        pagina1

                        Jandarmii vor fi in strada si in ultima zi din an

                          Militarii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau vor petrece ultima zi din an in strada, unde vor asigura misiuni de ordine la evenimentele anuntate de autoritati. In municipiul Bacau, intre orele 21.00 – 1.00, în centrul orasului, se va organiza „Revelion în aer liber si foc de artificii”.

                          La Onesti, intre 8.00 si 13.00, în fata primariei, va avea loc Parada Datinilor si Obiceiurilor Stramosesti, iar de la ora 23.00, în Piata Casei de Cultura „Revelion în aer liber”. La Comanesti, în Parcul Central, se va desfasura „Revelionul Tineretului”, iar la Tg. Ocna, intre 8.00 si 14.00, în piateta din fata primariei este programata Parada Datinilor si Obiceiurilor Stramosesti, urmata, la miezul noptii, de un spectacol cu foc de artificii.

                          Tot cu artificii vor intâmpina noul an, in centrul orasului, si buhusenii. La Darmanesti, între orele 10.00 si 18.00, în centrul localitatii, va avea loc un alt spectacol de datini si obiceiuri, dar jandarmii vor fi prezenti si în comunele Asau, Brusturoasa, Palanca, Beresti-Tazlau, Solont, Berzunti, Bogdanesti, Oituz, Dofteana, Racaciuni si Gârleni, unde vor avea loc diferite manifestari specifice sarbatorilor de iarna.

                          Militarii de la Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau vor fi prezenti, intre 31 decembrie si 2 ianuarie, la Oituz, unde are loc obiceiul „Spargerea caprelor”. Acolo, dupa ce colinda doua zile prin sat, pe 2 ianuarie cetele isi dau intâlnire pentru marea confruntare, insa, fortele de ordine au sfatuit si anul trecut organizatorii sa renunte la violente, pentru a nu se alege cu dosare penale.

                          Ultima sedinta a Consiliului Local, din 2014

                            Consiliul Local Bacau se va intruni, luni, in cadrul ultimei sedinte ordinare din acest an, pentru a discuta o ordine de zi foarte bogata, cu peste 30 de puncte. Unul dintre subiectele principale este parafarea taxelor si impozitelor locale pe care le vor achita bacauanii in anul 2015, situate la acelasi nivel ca si in ultimii doi ani.

                            De asemenea, se vor stabili obiectivele de investitii pe anul 2015, pâna la aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al orasului. Este vorba despre diverse lucrari edilitare incepute deja, precum reabilitare de retele termice, de imobile, sau unele noi, precum reabilitarea mai multor strazi, construirea unui sediu SMURD, consolidarea cladirii fostului Cinema „Orizont”.

                            In planuri, figureaza si obiective mai vechi, dar aparent abandonate, precum modernizarea Insulei, realizarea unui centru de agrement la padurea Tamasi, consolidarea Stadionului Municipal, reabilitarea haldei de fosfogips de la Amurco, etc.

                            Sedinta Consiliului Local Bacau are loc incepând cu ora 10, la Centrul de Afaceri si Expozitii.

                            A crescut numarul copiilor neglijati si abandonati

                              In pofida faptului ca am iesit din recesiune, dupa cum sustin economistii, numarul copiilor care sunt neglijati, abuzati sau abandonati este in crestere. In judetul Bacau, in acest an, au intrat in sistemul rezidential 88 de copii: 5 au ajuns la diverse asociatii sau fundatii, iar diferenta, in centrele de ocrotire ale Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, fiind preluati din familiile naturale. Daca facem o medie, mai mult de 7 copii pe luna au ajuns in centre.

                              Minorii au fost institutionalizati din cauza ca erau malnutriti, aveau parinti alcoolici si extrem de saraci, care nu erau in stare sa-i ingrijeasca, dar si din cauza ca, la nivelul comunitatilor, lipsesc serviciile sociale primare care sa fi venit in sprijinul acestor familii si sa previna abandonul.

                              „Trebuie sa gasim o solutie ca sa ajungem cu serviciile cât mai aproape de familie, arata Sorin Brasoveanu, directorul general al DGASPC. Toate aspectele sunt importante, de la dreptul la identitate, care se concretizeaza in existenta certificatului de nastere, dreptul la sanatate, care incepe cu inscrierea la un medic de familie, caci unii copii nu sunt dusi de parinti la medic, dar altii nu sunt primiti, si pâna la consilierea si constientizarea parintilor asupra acestor drepturi.”

                              Si parintii trebuie educati

                              Din cei 88 de copii, 37 se afla, in prezent, in cele doua centre de primire in regim de urgenta (CPRU si Adapostul de Zi si de Noapte „Morcoveata”). In afara de cei 88, alti 68 de minori au intrat in reteaua de asistenti maternali profesionisti. Dintre acestia, 33 de copii au fost preluati din unitatile sanitare ale judetului Bacau, restul fiind adusi din familiile naturale. In 2013, au fost 56 de intrari in sistemul rezidential, iar in 2014 – 88, prin urmare s-a produs o crestere de peste 30 la suta a numarului de copii pentru care s-a instituit o masura de protectie speciala. La asistentii maternali profesionisti, au ajuns 62 de copii, anul trecut, iar, in 2014, cu doar 6 in plus.

                              DGASPC Bacau are un proiect derulat in parteneriat cu UNICEF, in cadrul caruia au fost identificati mii de copii neglijati, proiect care va continua in 2015. Pe lânga serviciile destinate copiilor, proiectul se ocupa si de parinti, oferindu-le consiliere, caci lipsa educatiei are efecte mai grave decât lipsa resurselor. Sorin Brasoveanu arata ca foarte importanta e cooperarea actorilor sociali: „Acolo unde comunitatile au fost interesate de educarea copiilor si a adultilor, oferind servicii gen «scoala dupa scoala» si de consilierea familiei, unde invatatorul, dirigintele, medicul de familie, preotul s-au implicat si au colaborat, numarul copiilor neglijati e mult mai mic.”

                              „Daca eu insumi am fost neglijat sau abuzat in copilarie, voi repeta acest comportament, ca adult, in relatia cu propriii copii. Ca sa nu repete acest model, parintii au nevoie de educatie. O alta problema e lipsa specialistilor in comunitate. Multe primarii nu pot face angajari, iar cele care pot incadra personal nu pot oferi salarii motivante.”
                              Sorin Brasoveanu, director general DGASPC Bacau

                              Ce bauturi punem pe masa de Revelion

                                Noaptea dintre ani este una speciala, din toate punctele de vedere, iar pentru aceasta, fiecare dintre noi isi doreste tot ce este mai bun. Toate aspectele legate de aceasta noapte, considerata de unii magica, devin foarte importante. De la cum ne imbracam si pâna la locul ales pentru trecerea in noul an, cu cine petrecem si ce punem pe masa si lista ar putea continua. De aceasta data, insa, ne oprim la capitolul bauturi. Evident ca este un segment foarte discutat si, mai mult decât atât, cel mai important este gustul individului, peste care, orice ar fi, nu poti trece.

                                Am ales sa stam de vorba cu doi oameni care activeaza in aceasta lume, a bauturilor, si care sunt cunoscatori ai acestui fenomen.

                                Pe Paul Musat l-am intâlnit la magazinul pe care-l conduce, „Crama Musatinii”, de pe strada Energiei. Din capul locului, Paul Musat a tinut sa precizeze ca totul pleaca de la sumele de bani pe care ni le permitem sa le alocam pentru masa de Revelion. In privinta vinurilor pe care le alegem pentru acest eveniment deosebit, administratorul de la „Crama Musatinii” a tinut sa se refere doar la sortimentele pe care acesta le aduce clientilor sai.

                                Paul Musat„Avem vinuri de la «Crama De Sub Tei» de la Jaristea, vin alb demidulce, demisec si sec, dar si rosu demisec. Cel mai bun este «Sarba», care este un vin specific zonei Odobesti-Panciu-Jaristea, acesta fiind obtinut dintr-un strugure creat in statiunile de cercetare de la Odobesti, in anii ’80. Este un vin foarte bun, aromat, demisec. Mai recomand «Muscat Otonel» de la Jaristea si «Galbena de Odobesti», care este acelasi vin pe care il stim de demult. Mai avem alt produs bun din podgoriile Nicoresti, de la Crama Buciumeni, «Sauvignon Blanc» sec si demisec, vinuri care merg foarte bine la meniuri speciale din peste si paste.”
                                Paul Musat – „Crama Musatinii”

                                El mai spune ca din zona Olteniei, de la Crama Oprisor, ajung vinurile albe, seci si roze, dintre care se evidentiaza „Caloian”, premiat cu medalie de argint la International Wine Contest Bucharest 2014. In plus, de la Casa de Vinuri Cotnari, putem trece in lista „Feteasca Neagra”, „Tamâioasa” si „Busuioaca de Bohotin” demisec. „Din punctul meu de vedere, cel mai recomandat pentru noaptea de Revelion ar fi un vin elegant, si ma refer aici la «Caloian» sau «Domenii». Pentru cei de «cursa lunga», ar fi «Sarba» sau «Muscat Otonel». Sigur, totul depinde de gustul omului, de aceea, la noi, toate vinurile pot fi degustate”, mai spune Paul Musat.

                                Sampania sau spumantul, o alegere perfecta all night long

                                La rândul lui, Bogdan Ghervan, administrator la magazinul „La Maison du Vin”, ne-a povestit despre mai multe bauturi si despre insemnatatea acestora la un eveniment special, cum este noaptea de Revelion. La fel, si el a subliniat importanta bugetului alocat pentru acest eveniment, insa, cum noaptea dintre ani este atât de importanta, bugetul ar trebui lasat pe locul doi.

                                Bogdan Ghervan6027
                                „Din punctul meu de vedere, bautura defineste barbatul, si conteaza foarte mult ce bea fiecare barbat. Mai ales ca este un moment important, atunci când lasi totul in urma si te gândesti ca vine noul an, cu noi realizari. Consider ca sampania, spumantul, e placut, are o nota de eleganta si da greutate evenimentului.”
                                Bogdan Ghervan – administrator la „La Maison du Vin”

                                El este de parere ca, daca pleci pe spumant, e bine sa continui pâna la ultimul pahar cu acelasi tip de vin. Din pacate, in zona noastra a Moldovei, spumantul si sampania sunt apreciate doar pentru efectul de „pocnit” obtinut la desfacerea sticlei si mai putin pentru valoarea acestor licori bahice. Prin urmare, lumea bea doar o gura, doua si…cam atât. Avantajul este ca se pot consuma linistit astfel de bauturi pe toata durata unui eveniment, pastrându-se, evident, masura. Ca in toate.

                                „Gazda trebuie sa-si respecte invitatii cu un vin de calitate”

                                „Taria as lasa-o la urma. Noi suntem obisnuiti sa bem taria inainte, când, de fapt, bautura tare este un digestiv si se bea la urma, dupa masa. Daca alegi sa-ti cumperi singur bauturile pentru noaptea de Revelion, trebuie sa fii mai atent, sa lasi anumite marci ieftine deoparte, pentru ca sunt alte bauturi, mult mai bune si mai naturale”, recomanda specialistul nostru. De la Bogdan Ghervan mai aflam ca, atunci când te asezi la masa de Revelion, poti sa incepi cu un vin alb, pentru primul aperitiv, ceva mai taninos, sa continui cu un vin roze, la felul doi, si sa inchei cu un vin rosu, la friptura de vita sau de porc.

                                Cel mai „urât” e sa mergi pe un singur vin. E plictisitor, spune Ghervan, nu schimbi nimic, nici o aroma, nici o textura, nu se intâmpla nimic, obosesti si bei pentru ca trebuie sa bei. Atunci când schimbi culorile, schimbi aromele, texturile, nu te plictisesti, iar, la final, iti dai seama ca ti-a adus placere si ca a fost o noapte deosebita.

                                „De ce? Din cauza vinului. E foarte simplu. E adevarat, conteaza foarte mult si mediul unde bei si cu cine bei. Spuneam ca bautura defineste un barbat. In egala masura defineste si o femeie, dar si un cuplu. Sunt cupluri care stiu sa aleaga un vin, un vin bun, se respecta prin asta, si vor sa bea ceva bun si ceva cu poveste in spate, eventual. Astfel se marcheaza un moment. Sunt oameni care stiu sa se respecte, dar si oameni care nu stiu asta, oameni care nu urmaresc decât sa se ameteasca, sa ajunga repede la efect, iar a doua zi…”, explica admnistratorul de la „La Maison du Vin”. Prin urmare, el recomanda bacauanilor sa nu accepte bauturi ieftine si proaste, tocmai pentru ca e noaptea de Revelion, una speciala pentru toti.

                                „Vine Anul Nou, sunt noi sperante si asa mai departe. Cum il intâmpinam? Când ai o bautura ieftina, de fapt, te pacalesti pe tine. Este ca in dans. Nu poti sa zici ca esti bun, daca tu nu confirmi pe ring. Sunt bauturi ale marilor producatori, care au istorie. Produsele lor s-au consumat la evenimente deosebite, au fost preferate de regi si regine, de imparati si printi. Nu intâmplator au ajuns aceste bauturi medaliate si recunoscute la nivel mondial.

                                Gazda trebuie sa-si respecte invitatii, servindu-le un vin de calitate”, ne mai destainuie Bogdan Ghervan. Asadar, sunt oameni care vor sa se respecte, si care apreciaza o bautura si inteleg ce beau, si oameni care incearca sa pacaleasca sistemul. La final, mai retinem ca, pentru noaptea de Revelion, este exclusa berea, intrucât e o bautura de toate zilele, de duzina, de „racoreala”, de sete – ne spune Ghervan – si nu este o bautura pentru a marca un eveniment important. In concluzie, esentialul este sa nu amestecam bauturile si, foarte important, sa consumam cu moderatie.

                                Programul de depistare a cancerului de col uterin continua si in 2015

                                  Ministerul Sanatatii a anuntat ca Programul national gratuit de depistare a cancerului de col uterin se va derula si anul viitor, iar fondurile vor fi mult mai mari. „Continuam acest program în scopul prevenirii si combaterii cancerului de col uterin si pentru reducerea incidentei formelor invazive de boala si a mortalitatii datorate acestora. Ne propunem ca în 5 ani de program sa testam 65% din populatia eligibila si, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babes Papanicolau”, a declarat Nicolae Baniciou, ministrul Sanatatii.

                                  Oficialul face insa apel la medicii de familie sa fie ceva mai activi si sa-si incurajeze pacientele sa se testeze. Prin acest program se urmareste depistarea bolii in stadii incipiente, pentru ca, astfel, se poate trata si vindeca. Testarea este gratuita si poate fi facuta de femeile care au vârste cuprinse intre 25 si 64 de ani.

                                  Doua retele de screening in judet

                                  In primele noua luni ale acestui an, peste 2.300 de femei, din judetul Bacau, au fost testate, dintre care 702 in trimestrul trei. Dintre cele testate in perioada iulie- septembrie, 39 au primit rezultat pozitiv, dupa ce li s-au descoperit leziuni minore pâna la maligne. Cele doua retele de screening din Bacau sunt la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau si la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti.

                                  43 de cazuri de cancer, depistate intr-un an

                                  Acest program de screening a debutat in 2012, insa numai anul trecut au fost testate 8.600 de femei. Dintre acestea, 43 au primit vestea ca sufera de cancer de col uterin si au inceput imediat terapia. Fata de anul trecut, in 2014, numarul femeilor testate s-a redus.

                                  Zeci de bacauani au ajuns la spital, de Craciun

                                    Nu toti bacauanii au petrecut sarbatorile acasa. In prima zi de Craciun si noaptea care a urmat, la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) a Spitalului Judetean Bacau au ajuns peste 150 de persoane care au cerut ingrijiri medicale.

                                    Printre pacienti s-au numarat victime ale agresiunilor, nelipsite din fiecare raport de garda, dar si bacauani care si-au neglijat afectiunile vechi si au venit la unitatea medicala chiar in zilele de sarbatoare.

                                    „Noaptea de joi spre vineri a fost de pomina. Au curs cazurile pur si simplu. A fost o incaierare intr-un bar si au venit mai multi agresati. Au fost foarte multi pacienti si macar de ar fi fost urgente. Au venit cu afectiuni neglijate de zile intregi.

                                    Au asteptat sa treaca ajunul, prima zi de Craciun si abia apoi au venit la spital”, spune dr. Elena Bilbor, medic sef la UPU Bacau. Pacientii au cerut in urgenta ingrijiri medicale pentru gastrite netratate sau lombosciatica instalata de o luna.

                                    Bataie intr-un bar din Bacau

                                      Petrecerea de Craciun s-a terminat prost intr-un bar din municipiul Bacau. Din cauza alcoolului consumat in exces, s-a iscat o bataie, din care mai multe persoane s-au ales cu leziuni si au ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau, printre care si o barmanita si un agent de paza.

                                      Unul dintre indivizii raniti avea si o plaga injunghiata nepenetranta. La fata locului, au fost chemati politistii care i-au identificat pe cei implicati in scandal si au intocmit un dosar penal pentru infractiunea de loviri si alte violente.

                                      In functie de numarul de zile de ingrijiri medicale, se va face, ulterior, incadrarea juridica a faptei.

                                      Amenzi de peste 3,3 miliarde de lei vechi, primite de comerciantii bacauani

                                      Comisarii bacauani de la Protectia Consumatorilor nu au slabit motoarele, ci dimpotriva, au intensificat controalele la agentii economici, stiind faptul ca, in aceasta perioada, consumatorii, in graba lor dupa cumparaturi, nu sunt foarte atenti la ceea ce achizitioneaza. Astfel, au fost efectuate actiuni tematice de control pentru anumite grupe de produse alimentare specifice sarbatorilor de iarna (tematici ANPC si tematici proprii).

                                      S-a urarit cu precadere modul de comercializare, etichetare, prezentare si publicitate a produselor alimentare specifice sarbatorilor de iarna, cum ar fi produse din carne, carne preambalata, produsele zaharoase, ciocolata si produse din ciocolata, pâinea si produse de patiserie, fructele si legumele proaspete din import. Controalele s-au desfasurat în reteaua comerciala (distribuitori si comercianti) atât în mediul urban, cât si în mediul rural.

                                      „Pâna la aceasta data, Comisarii CJPC Bacau au desfasurat 92 actiuni de control, în urma carora au fost încheiate 86 procese verbale de constatare a contraventiei, prin care s-au aplicat 20 avertismente si 74 amenzi, în valoare totala de 191.500 lei”
                                      – Alin Nastasa, seful Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor Bacau

                                      În aceeasi perioada, s-au desfasurat si actiuni de control si la produsele nealimentare, prin verificarea respectarii prevederilor legale privind protectia consumatorilor la comercializarea jucariilor, a ghirlandelor electrice, produselor din sticla si cristal, articole si accesorii pentru bucatarie, produselor textile si a echipamentelor pentru sporturile de iarna. De asemenea, au fost verificate saloanele de coafura si frizerie.

                                      Din pacate, si pe aceste segmente s-au descoperit nereguli. Astfel, in urma celor 73 actiuni de control la produse nealimentare, au fost încheiate 68 procese verbale de constatare a contraventiei, prin care s-au aplicat 16 avertismente si 62 amenzi, în valoare totala de 144.200 lei (peste 1,4 miliarde de lei vechi).

                                      Actiunile de control se desfasoara în toata luna decembrie 2014. Trebuie stiut ca, in perioada sarbatorilor de iarna, se va asigura un serviciu de permanenta, zilnic între orele 8:00 si16:30, pentru situatiile de urgenta, de unde se vor prelua reclamatiile telefonic, la 021/9551, apelabil din orice retea de telefonie fixa sau mobila, telefon cu tarif normal in reteaua Romtelecom.

                                      In perioada sarbatorilor de iarna, comisarii de la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bacau au efectuat peste 160 de actiuni de control pe sase tematici. In urma acestei activitati de control, au fost date 136 de amenzi, totalizând 335.700 lei (peste 3,3 miliarde de lei vechi). Sactiunile au fost aplicate atât agentilor economici care comercializau produse alimentare, cât si celor din domeniul produselor de sezon.

                                      Minifotbal / Sporting Bacau creste ca-n poveste

                                      Au crescut intr-un an cât altii in trei. Asa, ca in poveste. Iar povestea pustilor de la Sporting Bacau este una cu cântec; cu cântec, inainte! „Ii dam inainte si zic ca-i dam bine deoarece copiii nostri cresc vazând cu ochii, la propriu si la figurat. Cresc si ca vârsta sau inaltime, dar, mai ales, cresc din punct de vedere fotbalistic. De la un turneu la altul sau, in unele cazuri, chiar de la meci la meci. Progresele sunt vizibile, iar asta ne bucura cel mai mult”, declara antrenorul celor de la Sporting Bacau, fostul jucator de banda al FCM Bacau, Florin Ganea.

                                      Colectie de trofee

                                      In 2014, Sporting Bacau a inregistrat succese pe toate planurile si la toate categoriile de vârsta. Astfel, in vitrina clubului au ajuns, printre altele, Cupa „Aerostar”, Cupa „Viitorul”, „Grapes Cup” sau Trofeul „Viva Activ”, iar jucatori precum Nicholas Horvat, Mario Stroe, George Florea, Mario si Denis Ganea au figurat, frecvent, pe lista laureatilor la categoria „distinctii individuale”. Totodata, Sporting si-a trecut in cont calificari la fazele zonale ale unor competitii precum „Gh. Ene” si „Gh. Ola”, grupa de 2006 având in palmares si o finala, pierduta la penalty-uri, in fata Academiei „Hagi”. In fine, sa notam ca in campionatul juniorilor E, Sporting este lidera neinvinsa.

                                      „Viva Activ”

                                      Ultima reusita a gruparii bacauane s-a inregistrat in urma cu o saptamâna, la turneul in sala desfasurat la Buhusi si dotat cu Trofeul „Viva Activ”. Aici, grupele 2004, 2006 si 2007 au evoluat in compania unor adversari mai mari cu un an sau chiar cu doi. „Dar handicapul de vârsta nu s-a simtit, dovada ca, la 2004, de exemplu, am jucat finala mica, dupa ce in grupa trecusem cu 2-0 de Ceahlaul Piatra Neamt. Nu ne-am axat pe rezultate, ci pe posibilitatea unor jocuri cu grad ridicat de dificultate”, precizeaza antrenorul Florin Ganea.

                                      Finala in familie

                                      Singura categorie de vârsta la care Sporting a participat (cu doua echipe chiar) „an pe an” a fost 2005. Rezultatul? Finala a fost una in familie, intre Sporting II si Sporting I, prima echipa impunându-se cu 4-1. Asta dupa ce in grupa s-au inregistrat alte victorii la scor: 9-0 cu Aerostar si 5-0 cu FC Bacau. „2005 este o grupa cu un potential remarcabil”, spune Florin Ganea, care are si un regret vizavi de turneul buhusean: „Imi pare rau ca, din cauza numarului mare de echipe inscrise, nu am putut deplasa inca o grupa. Dar va veni si vremea ei, mai ales ca in ianuarie si februarie avem turnee la Miercurea Ciuc si Brasov”. Povestea continua.

                                      Grupele de vârsta cu care Sporting a participat la „Viva Activ”t
                                      2004: Mihai Boca- Mario Ganea, Denis Ganea, Razvan Rauta, Stefan Popa, Eduardo Zaraf, Vladut Moraru, Razvan Rontu.
                                      2005 (Sporting I si Sporting II): Bryan Cadar, George Florea, Razvan Istrate- Stefan Ciuchi, Denis Sumanaru (golgheterul competitiei), Mario Stroe, Rares Gherasim, Nicholas Horvat, Danut Lica, Diego Bilis, Bogdan Bacalu, Darius Pintilie, Stefan Oancea, Lucas Bondaret, Rares Tatomir, Robert Nutu, Alex Antochi.
                                      2007: George Florea- Luca Budau, Matia Popescu, Mihai Bucur, Vladut Susnea, Ianis Huiban, Stefan Stoleru, Danut Bilis, Tudor Axinte, Tudor Diaconu.