duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2675

Primarul Necula a reclamat la DNA fosta administrație pentru neregulile de la groapa de gunoi

    Primarul Necula a reclamat la DNA fosta administratie pentru neregulile d ela groapa de gunoi

    Primarul Bacăului a anunţat că a depus o plângere la DNA pentru ca procurorii să investigheze activitatea fostei administraţii în legătură cu groapa de gunoi.

    Plângere a fost depusă după izbucnirea incendiului de la Celula 1 a depozitului de deşeuri, incendiu care a fost transformat în argument politic de adversari, susţine Necula.

    El spune că incendiul a izbucnit pentru că gunoiul din Bacău nu se colectează diferenţiat şi la groapă au ajuns materiale inflamabile.

    Cosmin Necula spune că nu acceptă ca persoanele vinovate de dezastrul de la groapa de gunoi să dea lecţii de administraţie şi să susţină că, la vremea lor, au făcut bine ceea ce au făcut.

    „Nu este normal ca administraţia pe care o conduc să deconteze demenţa unora care nu şi-au făcut treaba” – spune primarul Necula.

    „Dacă acest depozit ar fi fost făcut cum trebuie, nu ne-am fi aflat în această situaţie. Din păcate, decidenţii politici şi administrativi au încălcat cu rea credinţă atât obligaţiile de colectare selectivă cât şi obligaţiile de operare selectivă a deşeurilor”.

    Plângerea a fost depusă la DNA deoarece este vorba despre fonduri europene, groapa de gunoi fiind un proiect ISPA.

    Măgirești: ÎPS Ioachim își lansează volumul de poeme și meditații

      Măgirești: ÎPS Ioachim își lansează volumul de poeme și meditații

      Comuna Măgirești a fost aleasă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim pentru a găzdui un eveniment absolut special pentru credincioșii ortodocși și pentru iubitorii de poezie.

      E vorba despre lansarea volumului „Poeme – meditații lirice la duminici și sărbători”, al cărui autor este ÎPS Ioachim, apărută la Editura „Filocalia”.

      „Manifestarea este organizată în parteneriat cu Fundația culturală «Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat», Ziarul «Lumina» și Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române”, arată Ionică Câdă, primarul comunei Măgirești.
      Moderator va fi prof. univ. dr. Constantin Parascan, iar invitat special, actorul Dorel Vișan, care va susține conferința „Omul și taina lui”.

      Evenimentul va avea loc sâmbătă, la Muzeul Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat, începând de la ora 17.
      Volumul „Poeme – meditații lirice la duminici și sărbători” a mai fost prezentat la Mănăstirea Buna Vestire din Tisa Silvestri, pe 6 august, în ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului.

      Primăria Oncești organizează Ziua Comunei

        Mihai Puteanu primar Oncesti
        Mihai Puteanu primar Oncesti

        Vineri, 8 septembrie, când creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, Primăria Oncești organizează Ziua Comunei.

        E și hramul bisericii din satul Bărboasa, bâlciul care are loc aici de zeci de ani fiind renumit în zonă. În urmă cu trei decenii, o ploaie mare a umflat Berheciul, care nu era regularizat atunci, iar apa a luat toate tarabele și corturile, își amintesc oamenii. Anul acesta va fi vreme bună, deci nu e nicio primejdie.

        Cum Onceștiul se află la răscruce de drumuri și la jumătatea distanței dintre Bacău și Podu Turcului, numărul celor care participă la această sărbătoare e tot mai mare, de la un an la altul.

        „Cred vor participa aproape două mii de oameni, căci vin și din Filipeni, Izvoru Berheciului, Colonești, Stănișești, Vultureni… Vor cânta Vasilica Tătaru, Maria Tătaru, Anton Achiței și formația Kraft. Am fi vrut să invităm mai mulți artiști, dar acestea au fost posibilitățile”, mărturisește Mihai Puțeanu, primarul comunei.

        Pentru copii, atracțiile principale vor fi caruselul și vata de zahăr. Pe platforma special amenajată și destinată târgului săptămânal, vor fi prezenți negustori din tot județul, care îi vor ademeni pe clienții mai mari și mai mici cu dulciuri, jucării, mărgele, curelușe și eșarfe.

        Fiind toamnă, nu vor fi lipsi legumele și pepenii.

        Fotbal/ Cupa României: Aerostar- Csikszereda in turul 3

        Rivale în campionat, acolo unde se luptă pentru accederea în Liga a II-a, Aerostar Bacău și Csikszereda Miercurea Ciuc se vor afla față în față săptămâna viitoare, în faza a treia a Cupei României.

        Confruntarea va avea loc în manșă unică, pe stadionul „Aerostar”, marți, 12 septembrie, de la ora 16.30. Până atunci, ”aviatorii” va evolua sâmbătă, în campionat, pe terenul nou-promovatei Sănătatea Darabani, în timp ce gruparea ciucanilor va juca vineri, la Roman.

        „Înainte de toate, sper să luăm cele trei puncte la Darabani, după care să ne impunem și în Cupă. Meciul cu Csikszereda se anunță deopotrivă interesant și dificil, însă, având în vedere că vom juca pe teren propriu, dorim să ne calificăm”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici.

        Gică Contra, cu orice preţ

        Oare o să scăpăm, vreodată, de stafiile trecutului, care, din păcate, încă mai bântuie prin tot oraşul? Nu de-altceva, dar aceste fiinţe – cât se poate de materiale, în cazul nostru -, aceste fumuri care, între timp, au atras și alte forțe proaspete, continuă să provoace rău oraşului, şi aşa secătuit, falimentat, de „ciuma galbenă”, ca să parafrazez o etichetă anti-pesedistă, născotită, cred, tot de servicii.

        Îi văd ca pe niște stafii tocmai pe acei aleși locali care îmi dovedesc, pe zi ce trece, că nu s-au dus la primărie fiindcă îi durea inima de oamenii locului. S-au cocoţat acolo ca să facă musai pe Gică Contra, cu orice preţ, c-aşa vor ficaţii lor. Sau şefii de partid ori…

        Parcă-i şi văd cum îşi trimit SMS-uri în timpul şedinţelor, gen „Vezi, să nu dai votul punctului x de pe ordinea de zi, că ştii ce-am hotărât. Nu trece nimic de noi, cum n-au trecut nici nemţii la Oituz”. Ei bine, aceşti indivizi, după părerea mea, nici măcar nu mai au demnitate, iar, mai presus de toate, prin acțiunile lor așa-zis de opoziție provoacă rău tocmai băcăuanilor (din toate categoriile). Căci, până la urmă, cu toții formăm marea masă a Bacăului, cu drepturi şi obligaţii egale, şi, din păcate, cu toţii plătim facturile uriașe ale nesăbuințelor aleșilor. Mai dihai, parcă, le-am plătit pe cele lăsate moştenire de legislatura trecută. Inutil să le amintesc pe toate şi imposibil, totodată.

        Am auzit, însă, că o astfel de factură, de vreo 1,2 milioane de lei, a invocat-o în şedinţa CL (în care, atenţie!, Gică Contra de serviciu a respins tot) chiar primarul în funcţie al oraşului nost’…O mulţime de bani, aş zice, pe care chiar justiţia a impus-o primăriei, deci mulţimii întregi a Bacăului. Şi ştiţi de ce? Tocmai pentru că primarul de tristă amintire de atunci, împreună cu ciracii lui, a refuzat să facă un lucru normal: să actualizeze la inflaţie preţul biletelor de călătorie cu autobuzul. Şi asta cinci ani la rând.

        Dreptu-i? Să plătească ei, dară! Şi-apoi, şi pentru cheltuiala de la insulă, şi pentru reabilitarea „liniei lu’ 14”, dar şi pentru centura ocolitoare sau…câte şi mai câte. Nu sunt susținătorul niciunui politician, indiferent în ce barcă s-ar afla. Am mai spus-o şi în alte dăţi. În schimb, apreciez buna-cuviință a aleşilor (dacă e cazul), şi mai ales aplecarea spre interesul comun al urbei, şi nu cel de grup. Vreau să o ducem bine, mai bine, domnilor! E o crimă?

        Campanie de prevenire a furturilor din locuinţe

          Conferinţa de lansare a fost susţinută de chestorul de poliţie Vasile Oprişan, şeful IPJ Bacău / foto: G.P.

          – în judeţul Bacău, numărul caselor călcate de hoţi este în scădere, dar fiecare persoană trebuie să ştie să-şi protejeze proprietatea de infractori

          „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!” este sloganul unei noi campanii de prevenire a furturilor din locuinţe demarată la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu o societate de asigurări, şi care se va derula şi în judeţul Bacău, până la sfârşitul acestui an.

          Oamenii legii vor merge în teren, în special în locurile aglomerate, şi le vor explica cetăţenilor ce trebuie să facă pentru ca locuinţa lor să nu fie ţinta hoţilor. „Noi ne-am propus, în cadrul acestor activităţi, să informăm cetăţenii cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia în vederea prevenirii furturilor din locuinţe. Activităţile preventive, derulate de noi până acum, au dus la scăderea infracţiunilor de furt din locuinţe.

          În ceea ce priveşte modul de operare, vorbim de furturi prin efracţie, prin ruperea butucului de la yală, folosirea de chei adevărate sau mincinoase, prin escaladare, prin împrietenire”, a explicat chestorul de poliţie Vasile Oprişan, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. Campania va fi derulată de către poliţiştii de prevenire, în colaborare cu poliţiştii de proximitate.

          „Vom expune afişele campaniei şi broşurile în toate secţiile de poliţie. Deja am început distribuirea materialelor, se vor organiza întâlniri cu grupurile ţintă, cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari”, a precizat şi sinsp. Măriuca Amariei, ofiţer în cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii. Poliţiştii vor merge şi în şcoli, în centrele comerciale, dar şi în alte locuri aglomerate, având de distribuit 75.000 de flyere şi 6.500 de afişe.

          Statistici

          La nivelul judeţului Bacău, anul acesta, s-au înregistrat 124 de fapte de furt din locuinţe, în scădere cu 20 de infracţiuni faţă de anul trecut, cele mai multe fiind prin efracţie. Totuşi, s-a constatat că, la modul de operare prin împrietenire, numărul a crescut de la 12 la 16 fapte, iar poliţiştii atrag atenţia că aici este vorba în special de copii, lăsaţi singuri acasă, care sunt abordaţi de infractori şi care sub pretextul că sunt trimişi de părinţi să ia anumite bunuri din casă, intră în locuinţă şi sustrag lucrurile de valoare. De aceea, părinţii trebuie să le explice minorilor să nu primească în casă persoane necunoscute.

          Sfaturi pentru băcăuani:
          – să monteze un sistem de alarmă conectat la o firmă de pază
          – încuietoarea de la uşă să fie una performantă
          – cei care locuiesc la parter sau etajul I să monteze grilaje
          – intrarea în bloc să fie prevăzută cu interfon, care să fie corect utilizat
          – să nu se lase ferestrele deschise atunci când locatarii nu sunt acasă
          – cei care stau la casă pot monta un sistem de supraveghere video în exterior, iar prezenţa unui câine i-ar putea descuraja pe hoţi

          Prețul poliței RCA, în cădere liberă

          – pentru şoferii diciplinaţi, poliţa de răspundere auto civilă s-a redus cu aproape 50 la sută, în unele cazuri

          Veşti bune pentru şoferii care, în ultimul an, nu au provocat daune, în trafic, altor şoferi. Astfel, în această perioadă, conducătorii auto disciplinaţi se vor bucura de ieftiniri consistente ale poliţelor de răspundere auto civile RCA.

          Potrivit brokerilor de asigurare locali, costul unei poliţe RCA a scăzut chiar şi cu 50 de procente în unele cazuri.

          „În mod cert, pentru cei 96% dintre șoferii fără daune la activ, polița RCA este semnificativ mai ieftină, în prezent. De exemplu, pentru o mașină cu motor de 1.300 cmc, asigurarea obligatorie, încheiată pe o jumătate de an, la aceeaşi companie, costă cu peste 30 lei mai puţin.

          La alte companii, preţurile sunt şi mai mici, mai ales dacă posesorul auto alege să-şi facă asigurarea RCA pe un an”, a declarat Gina Bujor, broker de asigurări din Bacău. Bunăoară, RCA-ul s-a ieftinit cu aproape 200 lei, într-un singur an, de la 466 la 275 lei, la aceeași firmă de asigurări. În schimb, șoferii neglijenți vor plăti prețuri mai mari şi cu aproape 200%.

          Cine e de vină pentru că Phenianul a intrat în clubul puterilor atomice?

          După ce a tot luat la mişto programul nuclear nord-coreean, Occidentul s-a văzut nevoit să admită că regimul de la Phenian a reuşit să producă atât arme atomice, cât şi – ceea ce e mai grav – rachetele care să le poarte la mii de kilometri distanţă. Teoretic, armele nord-coreene pot atinge teritoriul SUA, ceea ce provoacă un deranj destul de mare la Washington, guvernul american fiind învăţat, până acum, să fie singurul care ameninţă cu represalii militare ţările care nu i se supun.

          Demonstraţiile de forţă nord-coreene au pus, deocamdată, batista pe ţambal, administraţia americană stopând, momentan, retorica belicoasă la adresa Phenianului. Echilibrul din regiune s-a modificat şi toate ţările cu interese în zonă se văd puse într-o situaţie nouă şi destul de dificilă pentru că, după ani de zile în care au considerat că deţin pârghiile necesare pentru a ţine regimul nord-coreean în şah, situaţia s-a schimbat radical.

          Coreea de Nord este, într-adevăr, o dictatură. Asta nu înseamnă mare lucru, până în 1987 şi Coreea de Sud a avut parte de regimuri dictatoriale şi n-a fost o problemă pentru SUA să o susţină. Coreea de Nord încalcă drepturile omului, ni se spune, dar acelaşi lucru îl face şi Arabia Saudită şi ţara a primit preşedinţia comisiei ONU pentru drepturile omului.

          Problema este că nu ştim exact ceea ce se întâmplă în ţară. În parte din cauza cenzurii exercitate de regimul nord-coreean, în parte din cauza propagandei regimului sud-coreean, care are o imaginaţie extrem de bogată când vine vorba de vecinul său, majoritatea „ştirilor” apărute în presa internaţională despre execuţii cu tunul sau generali daţi la câini dovedindu-se false.

          Așadar, un regim dictatorial (ca multe altele de pe planetă), care nu se supune regulilor americane în Marea Japoniei, cade sub sancţiuni economice şi este izolat diplomatic timp de decenii, după un război devastator în care asupra ţării s-a aruncat o cantitate de bombe mai mare decât cea folosită de SUA în întreg războiul din Pacific. Phenianul a văzut cum alte ţări sunt invadate sub diferite pretexte: Irakul pentru a se căuta arme de distrugere în masă, Afganistanul pentru atacurile de la 11 septembrie, Libia pentru implementarea democraţiei… N-a aşteptat să i se întâmple şi a ales calea descurajării nucleare.

          Dacă dăm la o parte propaganda, manipularea, discuţiile despre drepturi (am văzut că nu contează în politica internaţională din moment ce Arabia Saudită este cel mai bun aliat al SUA în Golf), ce avem? O Coree de Nord care a fost pusă la colţ în permanență şi arătată cu degetul, ameninţată cu represalii, chiar cu schimbarea regimului şi invazia. Nu a existat un dialog real niciodată, ci doar ameninţări. Acum, regulile jocului se schimbă. Occidentul va fi nevoit să poarte un dialog cu Phenianul. Iar dialogul este întotdeauna cea mai bună cale pentru rezolvarea unei probleme.

          Următoarea oprire: Liga Națională

          CSȘM Bacău este pregătită pentru campionatul care începe pe 17 septembrie și care ar trebui să-i aducă promovarea pe prima scenă

          Principalul atu

          Zece zile până la start. Până la startul unui sezon care are ca unic obiectiv promovarea în Liga Națională. Dacă anul trecut CSȘM Bacău își propunea, înainte de toate, rodajul unei generații de excepție- cea care a cucerit medalii pe bandă rulantă la juniori în perioada 2014-2017- în campionatul care va începe pe 17 septembrie, gruparea pregătită de Gabi Armanu are ca țel ridicarea ștachetei. „Personal, am obosit să mai stau în Divizia A. Iar dacă o spun eu, ca antrenor, gândiți-vă cum se simt jucătorii”, mărturisește Gabi Armanu, care consideră că principalul atu al „csmeilor” în noul sezonul este chiar „dorința de promovare și plusul de responsabilitate”.

          Campionat mai slab

          CSȘM Bacău este una din favoritele Seriei A. Băcăuanii înregistrează un plus valoric față de ediția precedentă, iar concurența se anunță una în scădere. „Într-adevăr, spre deosebire de anul trecut, când existau două-trei echipe cu pretenții justificate, acum campionatul pare mai slab. Asta nu înseamnă însă că nu vom întâmpina rezistență. Alexandria este o echipă incomodă, în special pe teren propriu, în timp ce formații ca Buzăul și Galațiul ne-au învins anul trecut. Oricum, nu trebuie să ne preocupe prea mult ce e în ograda altora; esențial e ce facem noi”, a precizat Armanu.

          Multe amicale

          ”Suntem pregătiți pentru noul sezon. Am disputat mai multe meciuri amicale, majoritatea cu formații din Liga Națională, prilej cu care am reușit să facem reglajele necesare. Ce-i drept, am pus mai puțin accent pe pregătirea fizică, însă contăm pe jucători profesioniști, jucători tineri care știu să-și dozeze bine eforturile”, a adăugat tehnicianul băcăuan, care se confruntă cu o singură problemă de ordin medical, portarul Richard Freiwald acuzând o accidentare la genunchi. Freiwald s-a deplasat în cursul acestei săptămâni la Târgu-Mureș pentru un consult amănunțit, primele investigații medicale evidențiind o leziune a meniscului.

          Reveniri la matcă

          Din vară, lui Hanțaru, Rusu și Broască li s-a adăugat și unul dintre jucătorii reprezentativi ai perioadei Știința MD Bacău: Rareș Păunică. „Venirea lui Rareș ajută mult echipa. Experiența sa constituie, fără îndoială, un plus”, au marturisit tinerii jucători băcăuani. „Repatrierea” lui Păunică ar putea fi urmată, în cazul în care CSȘM va face pasul către Liga Națională, de alte come-back-uri. Răducu Tamaș sau Ionuț Rotaru sunt numele cele mai vehiculate în acest sens. „Eu sunt convins că dacă lucrurile vor evolua așa cum ne-am propus și cum ne dorim, la echipă ar putea reveni și alți jucători care au făcut istorie cu Știința MD”, a admis Gabi Armanu.

          Echipament de prezentare

          Săptămâna aceasta, directorul CSȘM Bacău, Adrian Gavriliu, s-a întreținut cu componenții echipei de handbal. „Le-am spus jucătorilor că există toate condițiile pentru realizarea promovării în Liga Națională. Am încredere că echipa își va îndeplini obiectivul, iar din 2018, Bacăul va reveni pe prima scenă a handbalului masculin”, a punctat Gavriliu, care a adăugat: „Până la startul sezonului, vom achiziționa un echipament de prezentare, în ton cu blazonul și statutul clubului nostru”.

          Serie cu 10 echipe

          Anul acesta, Seria A va număra doar zece echipe, CSȘM Bacău va începe campionatul pe 17 septembrie, cu un meci pe teren propriu, contra celor de la CSU Suceava II, urmând ca în runda secundă să se deplaseze la Medgidia. Turul se va încheia pe 26 noiembrie, returul urmând să debuteze pe 4 martie 2018. Divizionara A băcăuană va acoperi golul competițional de aproape trei luni cu mai multe partide de verificare, dar și cu o serie de turnee, printre care și unul peste hotare, la Chișinău. În Liga Națională promovează prima clasată, în timp ce echipele de pe locurile 2-3 vor da „baraj”.

          Programul CSȘM Bacău în turul de campionat al Diviziei A
          Etapa 1 (17 septembrie): cu CSU Suceava II, acasă.
          Etapa 2 (24 septembrie): cu CS Medgidia, în deplasare.
          Etapa 3 (8 octombrie): cu CSM Târgoviște, acasă.
          Etapa 4 (16 octombrie): cu CNOT Brașov, în deplasare.
          Etapa 5 (22 octombrie): cu Atletico Alexandria, acasă.
          Etapa 6 (6 noiembrie): cu Danubius Galați, în deplasare.
          Etapa 7 (12 noiembrie): cu HC Buzău 2012.
          Etapa 8 (19 noiembrie): cu CSM Bucureștii II, în deplasare.
          Etapa 9 (26 noiembrie): cu AHC Dobrogea Sud Constanța II, acasă.
          Dan Sion

          Golden Boys își află adversarele

          În această seară, cu începere de la ora 21.00, Golden Boys Bacău își va afla adversarele din grupele Ligii Campionilor la minifotbal, competiție care se desfășoară în perioada 8-10 septembrie, în localitatea slovenă Terme Catez.

          La start se prezintă peste 80 de echipe din 24 de țări. Sfert-finalistă a campionatului intern, Golden Boys este singura reprezentanta a Bacăului în Liga Campionilor. Alături de gruparea băcăuană, la cea mai importantă competiție europeană inter-cluburi mai sunt prezente alte opt formații românești: campioana națională Ary&Roby Buftea, MAV Glissando Timișoara, Old Boys București, Luceafărul Cluj Florești, Juventus Sibiu, Boromir Râmnicu-Vâlcea și Imperium EBS Iași. Anul trecut, Golden Boys a părărist Liga Campionilor fără a pierde vreun meci.

          După ce a câștigat grupa cu trei victorii în tot atâtea meciuri, echipa băcăuană a fost eliminată la penalty-uri în optimile de finală. „Ediția aceasta vrem să ridicăm ștacheta. Sperăm să avem și un dram de noroc la tragerea la sorți”, a declarat portarul celor de la Golden Boys, Gabi Coșa.

          Un altfel de colegiu profesoral la „Ferdinand I”

            O zi plină de emoții la Colegiul Național „Ferdinand I”. Miercuri, 6 septembrie, zi în care se serbează bicentenarul Mihail Kogălniceanu, la „Ferdinand” a avut loc întâlnirea colegiului profesoral care a avut printre altele pe ordinea de zi alegerea membrilor unor consilii, discutarea unui raport privitor la anul școlar precedent ș.a.

            Întâlnirea a debutat însă cu un moment presărat cu emoții, dar și cu lacrimi de tristețe și de bucurie. Motivul? Trei cadre ale colegiului băcăuan au ieșit la pensie. Este vorba despre prof. Marieana Dobre, prof. Gheorghe Rață și de Maria Bălinișteanu, secretar șef al unității de învățământ.

            Directorii colegiului, dar și alte cadre didactice au luat cuvântul și au vorbit despre relația profesională pe care au avut-o cu cei trei proaspeți pensionari, au evocat câteva pasaje în care drumurile lor s-au intersectat și le-au urat celor trei viață lungă și numai bine. „Este un moment prin care onorăm ieșirea la pensie a celor trei cadre din școala noastră, trei oameni de mare calitate”, a subliniat prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct al Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău. Emoțiile i-au copleșit și pe cei trei „tineri pensionari”, așa cum s-au declarat chiar ei.

            Profesorul Gheorghe Rață a fost la catedra de Educație fizică și sport a Colegiului „Ferdinand I” de la 1 septembrie 2001, înainte fiind inspector de specialitate.
            Marieana Dobre a strâns în cariera sa 37 de ani de profesorat dintre care, ultimii 18, la Colegiul Național „Ferdinand I”. A predat Geografia mai întâi la Liceul „Letea”, apoi la Liceul 4, actualul „Grigore Antipa”, după care a fost inspector de specialitate.

            „Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot acest drum l-aș alege. Și asta aș spune și colegilor mei, să se bucure de orice clipă, pentru că acești copii pe care noi îi învățăm sunt suflete pure care ne percep foarte bine”, a spus Marieana Dobre, aflată vizibil sub imperiul emoțiilor. Chiar dacă a ieșit la pensie, profesoara de geografie va continua activitatea didactică pentru că dorește să-și încheie proiectele începute.

            „Nu pot să stau departe de școală pentru că școala a fost viața mea”, a specificat Marieana Dobre.

            Fosta secretară șefă a colegiului, Maria Bălinișteanu, a ocupat această funcție din 1990, iar soțul său, Constantin Bălinișteanu, a fost profesor de germană la același colegiu din 1970, fiind prezent și el la această manifestare. „De 27 de ani lucrez în acest liceu și sunt foarte mândră că am lucrat aici. Mi-am respectat toți colegii profesori, am fost în relații foarte bune, însă a venit momentul când trebuie să încep o altă etapă a vieții”, ne-a mărturisit fosta secretară șefă a colegiului. Și copiii celor doi au absolvit acest colegiu, deci vorbim practic de o famile de „ferdinandiști”. „Sunt bucuroasă că am ajuns la acest moment. Privesc cu încredere pe mai departe. Familia se va bucura cel mai mult pentru că de acum voi fi disponibilă doar pentru ei”, ne-a mai spus Maria Bălinișteanu. A urmat apoi, ca între colegi, depănarea amintirilor pe care le-au trăit împreună sub acoperișul reputatului colegiu băcăuan.

            5 ani închisoare pentru infracţiuni informatice, cu o pagubă de peste 350.000 coroane suedeze

              Un inculpat condamnat pentru şapte infracţiuni informatice a reuşit, la Curtea de Apel Bacău, să obţină anularea sentinţei şi rejudecarea dosarului. Practic, a câştigat doar timp. Sentinţa a rămas aceeaşi.

              Bărbatul a contestat sentinţa Tribunalului Bacău, motivând că nu a fost legal citat. Ar fi fost citat la adresa din buletin şi nu la adresa unde locuieşte efectiv, deşi în dosar s-ar afla date în acest sens. Cinci ani de închisoare a fost pedeapsa dată de Tribunalul Bacău, în 2015, în cazul lui Florinel P., acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, constituire a unei grupări infracţionale, punere în circulaţie a unui instrument de plată electronică falsificat, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic. Instanţa a luat în calcul şi faptul că bărbatul are antecedente penale, fiind condamnat pentru fapte similare în Olanda.

              Conform rechizitoriului DIICOT, în perioada 2010 – 2011, Florinel P. a intermediat vânzarea dispozitivelor de fraudare a cardurilor bancare către persoane aflate în Italia şi a asigurat asistenţă tehnică pentru funcţionarea echipamentelor. De asemenea, a fabricat, împreună cu alt membru al grupării, dispozitive de fraudare a cardurilor, pe care ulterior le-a folosit pe teritoriul Italiei sau le-a pus la dispoziţia altor persoane.

              Tot în 2010, Florinel P. şi alţi suspecţi au mers în Slovenia, în zona oraşului Ljubljana, unde au pus în circulaţie instrumente de plată electronică falsificate pe care le-au folosit la efectuarea de retrageri frauduloase de numerar, accesând astfel ilegal sistemul informatic al băncii şi cauzând un prejudiciu de 352.092 coroane suedeze (cca. 170.000 lei sau 40.000 euro), spun procurorii. Din probele puse la dispoziţie de autorităţile judiciare din Slovenia rezultă că retragerile frauduloase s-au făcut prin folosirea datelor unor carduri bancare emise de bănci din Suedia.

              Autorităţile judiciare din Suedia au confirmat că pe un bancomat aparţinând Băncii Swedbank a fost montat un dispozitiv de skimming, fiind astfel compromise sute de carduri bancare aparţinând băncilor Swedbank (prejudiciu de 241.613,09 coroane suedeze), Skandinaviska Enskilda Banken (prejudiciu de 86.685,11 coroane suedeze), Danske Bank (prejudiciu de 12.545,35 coroane suedeze), Nordea Bank AB (prejudiciu de 11.284,80 coroane suedeze), Svenska Handelsbanken AB (fără prejudiciu). Cardurile compromise au fost folosite la mai multe bancomate din Ljubljana.

              Prima instanţă l-a obligat pe Florinel P. să plătească Nordea Bank AB, drept despăgubiri, suma de 30.762 coroane suedeze, iar către Danske Bank, suma de 5.163,78 coroane suedeze, obligaţii menţinute şi în rejudecare. A doua condamnare este tot de 5 ani închisoare, iar dosarul a ajuns din nou la Curtea de Apel, după ce inculpatul a contestat sentinţa.

              7 septembrie 2017

                O frumoasă aventură, pentru copiii de la țară

                  O frumoasă aventură, pentru copiii de la țară

                  Alături de britanici au descoperit facebook-ul, muzica, dansul și pictura
                  Copiii din estul județului Bacău s-au bucurat, în ciuda sărăciei crunte din zonă, de o vacanță adevărată.

                  Acestor puști care, vara întreagă, duc vaca la păscut, scot apă, prășesc și seceră, „Școala de Vară” a Fundației de Sprijin Comunitar (FSC) le-a oferit șansa de a se întâlni și a participa la activități distractive, de a viziona filme și de a-și face noi prieteni.

                  Au fost alături de ei, în calitate de organizatori și traineri, voluntari din Bacău și din Marea Britanie – Asociația Girlguiding. „În felul acesta ne propunem și reușim să sporim interesul copiilor, dar și al părinților, pentru școală și educație în general, să le oferim activități educative și recreative desfășurate cu metode interactive și extrem de atractive, activități la care nu au acces, în mod obișnuit, aici, în comunitatea lor”, mărturisește Gabriel Măgurianu, coordonator voluntari FSC.

                  Au avut la dispoziție calculatoare, rețele de socializare, cărți, acuarele, jucării și jocuri. Școlile de vară s-au desfășurat, pe rând, în Motoșeni, Colonești, Podu Turcului, Godinești, Dealu Morii, Stănișești, Panu și Corbasca. În Dealu Morii au fost adăugate încă patru zile. Voluntarii nu au rezistat rugăminților, astfel că s-au mobilizat, au strâns resursele necesare și au creat o ultimă și frumoasă aventură înainte de începerea școlii, arată Gabriel.

                  Programul a inclus activități sportive, cluburi, ore de engleză, muzică, artă, ateliere hand made, concursuri cu premii și jocuri de echipă, experimente stiințifice distractive. „O noutate a acestei ediții au fost atelierele de dezvoltare personală. Au fost abordate tematici de actualitate: utilizarea internetului și a rețelelor de socializare, relația dintre părinți și copii, relații de prietenie cu persoane de sex opus, despre BTS și alte subiecte de acest gen”, afirmă Gabriel Măgurianu. La ediția din această vară au participat peste 800 de copii și 72 de voluntari.

                  AVANCRONICA MUZICALĂ: Triumvirat armonic

                  Trei concerte în această săptămână la Sala Ateneu. Iulia Cibişescu Duran – care a beneficiat de o rezidenţă la compoziţie în Connecticut, SUA – începe programul pe care îl dirijează cu propria sa lucrare, Simfonia cu nr.2, compusă pe parcursul a patru ani. Invitaţi, pianiştii italieni Chiara Nicora şi Ferdinando Barrofio interpretează Concertul pentru pian la patru mâini de Leopold Kozeluh.

                  Acest Duo pianistic s-a înfiinţat în anul 1993 şi a susţinut concerte apreciate de public şi critici în Italia. Simfonicul se încheie cu Simfonia a II-a din creaţia lui Ludwig van Beethoven.

                  În această seară, un Concert de concerte dirijat de Ovidiu Bălan. Solişti: Botond Szöcs – student la Facultatea de Muzică din Braşov, la clasa profesoarei Stela Drăgulin – va interpreta Concertul nr.3 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven. Zece premii I în concursuri de pian, un repertoriu solistic şi de recital cuprinzător, apariţiile în compania orchestrelor din ţară şi pe scenele din Anglia, îl recomandă ca important exponent al generaţiei sale.

                  Cele două Concerte pentru pian aparţinând lui Maurice Ravel sună sub cupola Ateneului, în interpretarea orchestrei, concerte interpretate adesea la Concursurile de la Cantu, Italia. Vom audia Concertul pentru mâna stângă, în Re Major, solistă Segawa Yasuyo, care a susţinut concerte în Europa şi Japonia. Din 2005, când suferă de distonie focală, a abordat repertoriul pentru mâna stângă. Anca Păduraru – fostă elevă a Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”, ulterior profesoară, actualmente doctorand la UNMB, autoarea unor proiecte interpretative Claude Debussy, Olivier Messiaen sau de jazz, ne va interpreta Concertul în Sol Major pentru pian şi orchestră de Ravel. În prezent, ea colaborează cu profesorul Ratko Delorko, din Germania – cel care va susţine vineri, de la 18.30, un recital cu lucrări de pian, compuse de: Pasquini, Haendel, Dussek, Mozart, Cimarosa, Chopin, Schubert şi din creaţia sa.

                  Ozana Kalmuski Zarea

                  Consilierii care l-au luat pe NU în braţe

                  Consiliul local a votat împotriva alocării de fonduri pentru igienizarea școlilor

                  – liberalii au votat împotriva alocării de bani pentru igienizarea școlilor – proiectul care viza construirea unei parcări supraterane a căzut deoarece consilierii PNL și PSRo s-au împotrivit – o hotărâre de scoatere la licitație a unor parcele în Târgul de mașini a fost respinsă, pentru că unii consilieri s-au supărat că proiectul nu a fost amânat

                  Imaginaţi-vă o grădiniţă de copii în care vreo 20 de puştani se ceartă între ei dacă să se joace la nisip cu găletuşa sau dacă să meargă la tobogan. Dacă o astfel de ceartă se petrece la grădiniţă, nu e nici o problemă, când, însă, cei 20 de copii zgomotoşi sunt consilieri locali, care votează decizii care ne afectează viaţa, datele problemei sunt altele. Pentru că, de o bună bucată de vreme, consilierii locali ai Bacăului par mai preocupaţi să-şi tragă unii altora preşul de sub picioare decât să vegheze la treburile oraşului. Aşa se face că proiecte care vizau probleme importante – cum ar fi deratizarea şcolilor – sau obiective de interes – cum ar fi o parcare supraterană – au fost respinse fără ca aleşii să poată oferi un motiv pertinent.

                  Liberalii votează contra deratizării în şcoli

                  Un amendament propus la rectificarea de buget şi care se referea, între altele la alocarea de fonduri pentru deratizarea şcolilor sau amenajarea unui loc de joacă la Școala „Alexandru cel Bun” a fost respins ca urmare a votului negativ al consilierilor PNL, cărora li s-au raliat aleşii PSRo şi independentul Cristian Ghingheș. Liderul liberalilor, Mircea Fechet, a motivat că s-a votat împotrivă pentru că amendamentul a fost propus în timpul şedinţei şi nu a fost adus la cunoştinţă consilierilor din timp, pentru a fi studiat. O motivație cel puțin ciudată, din moment ce legea nu prevede așa ceva. „E dreptul oricărui consilier să propună amendamente”, l-a contrazis primarul Cosmin Necula. „În plus, ar fi fost un gest de normalitate ca în momentul în care discutăm de şcoli să găsim o anumită deschidere, nu să căutăm motivaţii politice pentru a vota împotrivă”. Viceprimarul Dragoş Ştefan le-a cerut consilierilor care au votat contra să-şi asume politic faptul că nu se va face deratizare în şcoli.

                  Probleme cu transportul public

                  Mai mult de o oră, consilierii municipali s-au contrat, ieri, pe tema noului regulament cu privire la transportul public. De fapt, este vorba despre schimbarea abonamentelor pe carton, utilizate de pensionarii care primesc gratuitate, cu abonamente tip card, care înregistrează fiecare călătorie. Mircea Fechet a reproşat administraţiei locale şi societăţii Transport Public SA că s-au conformat prea greu solicitării Curţii de Conturi care ar fi stabilit ca termen pentru acest lucru luna aprilie 2017. În plus, Fechet a cerut ca Primăria să nu mai deconteze întreaga valoare a abonamentului dacă posesorul său nu îl utilizează prea des, ci să plătească doar contravaloarea numărului de călătorii efectuate. „E foarte important să spunem adevărul şi să prezentăm minciunile. Vreau să fim bine înţeleşi: controlul Curţii de Conturi din septembrie anul trecut a vizat activitatea administraţiei băcăuane între 2010 şi 2016”, a spus primarul Necula. „Abaterile constatate au fost făcute într-o perioadă în care nici eu şi nici mulţi dintre dvs. nu eram la Putere, ci nişte domni galbeni care aveau cuţitul şi pâinea. Dar vitejii de azi de pe Facebook vin şi urlă că de ce nu se face”, a răspuns primarul Bacăului, cu referire directă la postările lui Fechet.


                  „Problema cu Transport Public este o ciorbă reîncălzită. Dacă s-a luptat Stavarache cu societatea de transport, a început şi Fechet să se lupte, crezând că va câştiga capital politic”.
                  Cosmin Necula
                  primarul municipiului Bacău

                   

                  Primăria trebuie să despăgubească Transport Public

                  „Pentru a fi clari şi exacţi trebuie să facem precizări, să spunem lucrurilor pe nume despre relaţia dintre municipiul Bacău şi societatea Transport Public” – a mai spus primarul Cosmin Necula. „Municipiul Bacău a fost dat în judecată acum doi ani de Transport Public pentru că nu s-a permis actualizarea tarifelor cu rata inflației. Această cerinţă era legală. În martie 2017 municipiul Bacău a pierdut procesul definitiv şi – surpriză! – are de plătit 1,2 milioane de lei către Transport Public SA, bani care trebuiau daţi între 2010 şi 2015. Avem de dat 1,2 milioane de lei. Domnule Fechet, eraţi consilier local și atunci. Vreau să le spuneţi domnilor liberali: cum plătim? Vă trec la caiet, plătim în produse? Cine dă banii? Îi dă PNL, îi daţi dvs?” Mircea Fechet a replicat că 1,2 milioane de lei reprezintă o sumă „neimpresionantă” pentru municipalitatea băcăuană, care plăteşte subvenţii de miliarde pentru transportul public. El a contraatacat, aducând în atenţie faptul că serviciul de transport public ar fi fost concesionat ilegal pe o perioadă de 25 de ani, în condiţiile în care legea ar permite numai şase ani. Primarul Necula i-a replicat că instanţa de judecată a decis că acel contract de 25 de ani este legal, iar Primăria nu are ce face în aceste condiții. „Nu spuneţi jumătăţi de adevăr”, l-a avertizat Necula pe Fechet. Consilierul independent Cristian Ghingheș a adus în discuţie termenul pe care l-ar fi dat Curtea de Conturi pentru trecerea la carduri de abonament. Adrian Botez, directorul societăţii Transport Public SA a precizat că a fost vorba doar de o recomandare a Curţii de Conturi, nu despre o obligaţie şi, oricum, nu s-ar fi putut implementa sistemul, care a costat 300.000 de euro, într-o perioadă atât de scurtă. În ceea ce priveşte decontarea, directorul Botez a precizat că propunerea avansată de Mircea Fechet deja este agreată şi va intra în vigoare de la 1 octombrie: dacă un pensionar nu face mai mult de 20 de călătorii pe lună cu autobuzul, acel abonament nu se va deconta la valoarea sa, ci se va plăti societăţii doar echivalentul preţului biletului pentru acel număr de călătorii.

                  Fechet: concesionarea transportului public a fost o idee bună

                  Până la urmă, după mai bine de o oră de discuţii, liberalul Mircea Fechet a declarat că el consideră că prin concesionarea serviciului de transport public în Bacău către un operator privat, activitatea este mai bună, fără firme-căpuşă, fără angajaţi de la partid. „Se pot scrie romane despre dvs., liberalii, cum aţi încercat să omorâţi un operator privat de pe piaţă”, i-a replicat primarul Necula. Noul regulament a fost aprobat în unanimitate de către consilierii prezenţi, chiar dacă un amendament propus de Mircea Fechet a fost respins.

                  Cardurile puteau fi introduse încă din 2007

                  Sistemul de ticketing electronic care este introdus în această toamnă de către societatea Transport Public SA nu este o noutate. Conform celor declarate de Adrian Botez, directorul societății, încă din 2007, Dumitru Sechelariu dorise să implementeze cardurile electronice.

                  „Domnul Sechelariu voia să fie mereu în pas cu vremurile și a început implementarea acestui sistem” – a declarat directorul Botez.

                  „Validatoarele din autobuze puteau accepta, pe lângă bilete, și carduri. Societatea noastră a fost printre primele din țară care avea așa ceva. Însă, chiar atunci, administrația liberală, condusă de primarul Stavarache, a început să ne pună piedici; s-a încercat să se facă o nouă licitație pentru concesionarea serviciului, s-a ajuns la instanță, și, pentru că nu se știa cum va evolua situația, societatea a renunțat la a doua etapă a proiectului, introducerea cartelelor electronice”.

                  Între timp, tehnologia s-a perimat iar, acum, SC Transport Public SA a fost nevoită să actualizeze sistemul.

                  Uite parcarea, nu e parcarea

                  Ideea parcării de la Autogară a căzut pentru că unii consilieri – acuză primarul Necula – au votat cum le-a cerut partidul, fără să știe de ce votează împotrivă. Pe locul fostelor ateliere ale Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, acum ajunse niște ruine, municipalitatea intenționează să construiască o parcare tip „park and ride”, destinată celor care vin cu mașina la oraș. „Cei care vin în municipiul Bacău sau care se află în acea zonă, lasă mașina acolo și de acolo schimbă cu alte mijloace de transport în comun sau bicicleta” – a menționat Cristian Ghingheș, consilier independent, care a observat că sunt, deocamdată, prea puține opțiuni de transport.

                  ,,Această propunere vine din Planul de Mobilitate Urbană, este unul dintre elementele sale și demersurile pentru acestă parcare sunt începute mai de mult, acum se concretizeză o parte dintre ele. Pot să vă spun că în momentul în care se va finaliza acestă parcare, va fi luat în calcul întregul sistem de transport din municipiul Bacău pe principiul mobiliății urbane, în Planul de Mobilitate Urbană.” – a declarat Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău. El a mai spus că parcarea din zona Autogării este doar un prim pas către un sistem de parcări care va fi făcut la nivelul municipiului Bacău. Ieri trebuia să se voteze doar schimbarea destinației terenului respectiv, însă votul consilierilor PNL și PSRo a fost negativ, ceea ce a determinat respingerea proiectului.

                  „Eu am votat împotrivă pentru că așa a votat colegul meu”, și-a motivat votul consilierul PSRo Romică Botoi.

                  Colegul său, Cristinel Manolache, nu a motivat votul, în schimb, Cătălin Bogdan Crețu (PNL) a spus că nu e de acord, ca acum, când educația profesională este deficitară, să se facă o parcare pe locul unor ateliere școlare. Declarația a atras râsetele asistenței și o explicație din partea primarului Necula: „Povestea că noi protejăm învățământul este o mare minciună. Acolo aveați niște ruine care erau praf și au fost de pe vremea când adminstrația Stavarache demontase bucată cu bucată, fără vreo responsabilitate. Acum, am obținut toate avizele de la organele statului iar, în paralel, cei care au conceput Planul de Mobilitate Urbană, la care nu v-ați opus, au spus că acolo trebuie să fie acest tip de parcare.”

                  ,,Dumnevoastră vreți acolo o parcare, din tot ce ați spus până acum nu am găsit un argument pentru care eu să pun acolo o parcare, ca arhitect – i-a replicat Cătălin Bogdan Crețu. „Nu sunt omul care să țină partea acestei administrații, dar Planul de Mobilitate Urbană este bazat pe niște studii aprofundate vizavi de traficul din municipiul Bacău și tot acolo se specifică clar de ce trebuie o parcare rezidențială de tip «park and ride»”, a spus și independentul Cristian Ghingheș.

                  Nu vreţi să amânaţi proiectul? Îl respingem!

                  Dacă pe 31 august, liberalii au părăsit şedinţa determinând suspendarea ei deoarece nu fusese pus pe ordinea de zi un proiect propus de ei, de data aceasta nu au mai părăsit lucrările, chiar dacă proiectul respectiv nu a ajuns nici acum pe ordinea de zi. În schimb, au votat împotriva unui proiect referitor la închirierea prin licitaţie a cinci parcele din Oborul Șerbănești, supăraţi că acest proiect nu a fost retras de pe ordinea de zi, după cum au solicitat. Proiectul a fost respins, alăturându-se celorlalte proiecte de închiriere de la Piaţa Centrală care au fost respinse ca urmare a votului negativ al consilierilor PNL. Miza acestui scandal o constituie dorinţa liberalilor de a micşora garanţia de participare la licitaţie, lucru cu care actuala administraţie nu este de acord deoarece consideră că o valoare mai mică a acestei taxe încuraja „trântirea” licitaţiilor.

                  Fosta Bibliotecă Judeţeană devine Casa Căsătoriilor

                  Fosta clădire a Bibliotecii Judeţene va deveni noul sediu al Stării Civile, după ce consilierii au votat pentru trecerea din proprietatea publică a judeţului în proprietatea publică a municipiului Bacău a jumătate din clădire, cealaltă jumătate fiind deja în patrimoniul Primăriei. Primarul Necula a spus că actualul sediu al Stării Civile este nepotrivit şi va fi transformat în Centru de Informare pentru Cetăţeni. Clădirea bibliotecii a fost cândva sediu al Primăriei Bacău.

                  Răzvan Bibire
                  Ioana Bour

                  S-a stins Oscar Aizic, ultimul comerciant de marcă al Bacăului

                    Unul dintre ultimii comercianți de marcă ai Bacăului, poate chiar ultimul, Oscar Aizic, s-a mutat la Domnul.

                    A plecat discret, așa cum a fost cunoscut toată viața, deși era apreciat pentru spiritul său de întreprinzător, pentru maniera în care știa să-și conducă afacerile și chiar pentru bonomia pe care o afișa ori de câte ori se afla între oameni.

                    Aceste calități au impus respectul pe care mulți i l-au arătat încă din anii în care la noi se vorbea de capitalism numai într-un anume fel. De numele lui Oscar Aizic băcăuanii leagă însă cel mai frecvent amintirea unor excelente magazine de haine de blană și, în ultimii peste 15 ani, renumele Complexului Hotelier Dumbrava, devenit unul dintre cele mai căutate mai ales în sfera turismului de business.

                    Oscar Aizic s-a născut în comuna Secuieni, într-o familie de comercianți evrei cu trei copii, de la care a moștenit, evident, excepționala înclinare către lumea afacerilor.

                    A lucrat, înainte de 1990, între altele, la celebra DCA – unitatea care colecta piei de animale și lână. Spiritul său de comerciant înnăscut s-a manifestat liber după 1990, când a rămas în țară și a înființat și administrat societatea Conpil Bacău, al cărei obiect de activitate era tot colectarea pieilor de animale și a lânii, dar și prelucrarea și comercializarea lor.

                    Cu banii câștigați din această afacere au fost preluate acțiuni la societatea Agroindustriala, care deține și în prezent cunoscuta crescătorie de vulpi argintii, dar și Complexul Hotelier Dumbrava, din Bacău, afacere de care se ocupă în mod egal fiul și fiica sa, dar pe care a supravegheat-o atent, cu aceeași discreție care l-a caracterizat toată viața.

                    Pentru spiritul său de comerciant înnăscut și pentru rolul jucat în economia județului Bacău, Oscar Aizic a fost nominalizat și prezentat de Camera de Comerț și Industrie, în anul 2014, în grupul managerilor de elită ai județului.

                    Sagittarius A, gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee, are o „soră” mai mică

                      Sagittarius A, gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, un „monstru” cu o masă de aproximativ 4 milioane de ori mai mare decât a Soarelui, are o „soră” mai mică, o gaură neagră cu masă intermediară, de aproximativ 100.000 de ori mai mare decât a Soarelui, care se află tot în nucleul galactic, ascunsă de nori de gaze cosmice, conform rezultatelor unui studiu coordonat de profesorul nipon Tomoharu Oka și publicat în cel mai recent număr al revistei Nature Astronomy.

                      Această descoperire este importantă pentru că, până acum, nu au fost observate găuri negre de masă intermediară, găuri negre a căror fuziune ar forma „monștrii” întunecați supermasivi din centrul aglomerărilor galactice, așa cum este Sagittarius A.

                      Aflată la aproximativ 25.000 de ani lumină de Pământ, această gaură neagră de masă intermediară ar putea oferi răspunsuri la o serie de întrebări cu privire la evoluția galaxiei noastre. Această gaură neagră a fost descoperită prin intermediul sistemului de radiotelescoape ALMA (Atacama Large Millimeter/submillimeter Array), din Anzii chilieni, într-un nor de gaz molecular al cărui comportament i-a trădat existența.

                      Nivelul înalt de sensibilitate al sistemului de radiotelescoape ALMA a permis observarea acestui nor de gaz molecular aflat la doar 195 de ani lumină de centrul Căii Lactee, locul unde se află gaura neagră supermasivă Sagittarius A.

                      O serie de studii recente au arătat că acești „monștri” cosmici îndeplinesc roluri esențiale în procesul de formare al galaxiilor, al stelelor și chiar în apariția vieții. Găurile negre supermasive din centrele nucleelor galactice cântăresc aproximativ 0,5% din întreaga masă galactică, fiind considerate adevăratele „motoare” ale evoluției galaxiilor. Deși găurile negre supermasive sunt prezente în nucleele tuturor galaxiilor, nimeni nu știe cum s-au format și în ce condiții au ajuns să aibă mase atât de mari, de la sute de milioane până la zeci de miliarde de mase solare.

                      Misterul originilor găurilor negre supermasive ar putea fi descifrat acum, după descoperirea în premieră a unei găuri negre de masă intermediară. Astfel, găurile negre supermasive din centrul galaxiilor ar putea fi rezultatul fuziunii dintre mai multe găuri negre de masă intermediară, de tipul celei descoperite de cercetătorul japonez.

                      Această gaură neagră nu a fost descoperită direct, ci prin studierea efectelor sale asupra regiunii înconjurătoare. Profesorul Tomoharu Oka și colegii lui au apelat la simulări computerizate pentru a demonstra că mișcările de mare viteză ale norilor de gaz aflați la aproximativ 195 de ani lumină de centrul galaxiei pot fi explicate doar prin existența unei astfel de găuri negre intermediare ascunse în vecinătatea lor.

                      Descoperirea unei găuri negre de masă intermediară pune capăt dezbaterii cu privire la existența acestor obiecte cosmice cu masa cuprinsă între câteva sute și câteva sute de mii de mase solare.

                      „Deși până recent au fost propuse mai multe candidate de găuri negre de masă intermediară, niciuna nu a fost acceptată definitiv. Noi am descoperit însă recent un nor de gaz molecular special, aflat în apropierea centrului Căii Lactee”, a explicat profesorul Oka de la Universitatea japoneză Keio. „Pornind de la analiza atentă a mișcării acestui nor, am ajuns la concluzia că în interiorul său se ascunde un obiect cosmic compact, cu masa de aproximativ 100.000 de mase solare”, a adăugat el. „Acest obiect masiv este o gaură neagră de masă intermediară inactivă, care deocamdată nu absoarbe materie”, a precizat profesorul nipon.

                      O serie de studii teoretice au avansat ipoteze conform cărora în galaxia noastră s-ar afla între 100 de milioane și 1 miliard de găuri negre, dar până în prezent astronomii nu au reușit să descopere decât aproximativ 60 de astfel de obiecte cosmice. AGERPRES

                      Bacăul anilor 70 (VI) Spre Grădina Mare – Parcul Trandafirilor

                      Trandafiri au crescut acolo încă de pe vremea lui Tudor Vladimirescu. Și Alexandru Ioan Cuza, în „Drumul Unirii” spre București, le-ar fi apreciat mirosul. Nu mai zic de ofițerii francezi, apoi nemți, apoi ruși, cuceriți de această floare gingașă dar cu spini, simbol al Moldovei. Ce a mai rămas din parcul de altădată…. își merită numele.
                      Abia de-am ajuns iar pe Strada Centrală, în tumultul unei după-amiezi obișnuite. Veneam dinspre Grădina Mică, prin fața terasei Comalrid. Stăm pe locul unde aveau să se înalțe scările circulare ale magazinului „Luceafărul”.

                      Gradina Mare perioada interbelica
                      Gradina Mare in perioada interbelica

                      L-am lăsat în urmă pe Mișu, fotograful ambulant. Am trecut și pe lângă Fabrica de casănci, care s-a transformat în cămin pentru fetele de la Fabrica Proletarul, cu locația peste drum de Starea Civilă, de astăzi. În locul Comalridului se ridică acum un alt grandios edificiu.

                      Adevărul e că, privind blocurile cu 10 etaje care încercuiesc zona Stării Civile, nu-ți poți imagina în locul lor clădiri doar cu un singur etaj. „Noi veneam pe străduța asta, tinerii care aveam gagici la căminul lui Proletaru. Trăgeam o fluierătură mare și apărea câte una la geam. Și-apoi auzeai cum strigă: Măndicaaa! Te-așteaptă Viorel jos! Sau… Luțicaaa! Te caută Costel”. La ieșirea – intrarea principală din – în parcul mic, era o construcție rotundă, cu panouri și sticlă, ce-i găzduia pe fruntașii în întrecerea socialistă.

                      Marile întreprinderi știau să onoreze astfel profesionalismul și sârguința celor mai buni angajați, creând modele de urmat pentru ceilalți. Viorel Roman merge mai departe cu destăinuirile. Umblă la portofel.

                      Din pliurile învelite în piele, scoate cu gesturi de magician o fotografie alb-negru, îngălbenită de vreme. Văd tras în sepia, un tânăr tuns îngrijit, cu părul pieptănat peste cap. Steaua de Fruntaș în Întrecerea Socialistă strălucește lângă rever. Mă privește peste frunte încrezător în viitor. Îl studiez mai cu atenție pe posesor… să simt niscaiva diferențe.

                      S-au adunat ceva riduri dar ochii au aceeași strălucire. Tânăr tipograf, să te vadă lumea la gazetă, în centru, nu era la îndemâna oricui.„Am fost singurul din tipografie!” ține să precizeze. Schițăm împreună, cu creionul pe hârtie, ordinea în care erau înșiruite vechile clădiri înainte de a fi demolate. Luăm ca punct de reper locul unde am ajuns: clădirea vechii poște.

                      Posta veche
                      Posta veche

                      „La telefoane, în colț, era oră programată la intrare. Noi, iarna, după hoinăreală, abia așteptam să ajungem aici. Aveau un calorifer pe hol și era foarte cald. Din hol dădea o ușă către cabinele telefonice. Ne încălzeam puțin și o zbugheam iar afară.” După Poștă, pe dreapta către centru era o frizerie și chioșcul cu ziare. Apoi Restaurantul „Consum”, o farmacie și o cofetărie. Abia după aceea venea Cinematograful Tineretului și strada Ion Păun Pinciu care se prelungește în Str. Șoimului, care începe unde e acum Farmacia Nr 1. apoi Macul Roșu, Librăria și cofetăria Rîndunica, cu mica ei grădiniță.

                      Parcul, in stanga
                      Parcul, in stanga

                      „Între Librărie și Macul Roșu era un magazin de manufactură și mezeluri a fostei fabrici Pascal. Cele mai bune mezeluri se găseau acolo. Patronul avea și fabrică, pe strada Leca, spre fostul abator. Când s-a desființat, în clădirea abatorului a funcționat ICIL-ul un timp, până s-a făcut fabrica de la gară.” După parcul mic era o cofetărie. Și după ea era o altă cantină. Cantina ICSI Alimentara. (Întreprinderea Comerțului de Stat Industrial), cantina industrialelor cum i se mai spunea. Acolo se organizau baluri, la care veneau tinerii din oraș sâmbăta și duminica. Fetele nu plăteau intrarea. Spre stânga, după panoul de onoare era o plăcintărie, gostatul și câteva locuințe, ansamblul încheindu-se cu atelierul fotografului Segal, despărțit de Grădina mare de o străduță.

                      Balena Moby Dick

                      „Pe străduța asta, nu mai țin bine minte anul, oricum până-n 70, când a venit circul în fața biserici Sf. Neculai, a fost adusă de către americani o balenă, în starea ei naturală. S-o vedem și noi cum arată. Era pusă pe trei platforme de mașină. Ocupa toată strada. Avea montate în ea instalații frigorifice. Era întreagă și arăta… normal, așa cum ar fi înotat în ocean.

                      Părea vie. A stat mult timp acolo, blocând toată strada. Balena Moby Dick. Așa-i dăduseră numele. Nouă nu ne venea a crede că poate fi așa de mare. Platformele erau trase de un camion. Nu plătea nimeni nimic. Cred c-au trecut aproape toți băcăuanii care au aflat, s-o vadă, timp de două săptămâni, până a plecat circul ambulant, în interesele lui.

                      Trotuarul nu era ocupat nici de o parte, nici de alta. Treceai pe lângă ea și o vedeai de câte ori vroiai.”

                      Parcul trandafirilor
                      Parcul trandafirilor

                      Străduța era unde avea să se ridice blocul dinspre Parcul Trandafirilor, cu restaurantul și terasa lui Petrescu. În spate era Teatrul de vară, cu cinema în aer liber, cam în dreptul bisericii Sf. Ioan. Parcul era mult mai mare. Bustul maiorului Constantin Ene, eroul băcăuan căzut la Rahova pe 7 noiembrie 1877, avea să fie dezvelit abia după un secol de la Războiul de Independență. Dar fântâna arteziană exista. Pe unde este Statuia lui Ștefan cel Mare era WC-ul public.

                      Parcul trandafirilor

                      Loc de răgaz, aproape, era încă în picioare Restaurantul Parcul Trandafirilor, cu terasa transformată toamna în mustărie. Nelipsită din meniu, pastrama de oaie, pârpolită pe grătare, potolea foamea primilor navetiști. Autogara era la doi pași, cam pe unde s-a ridicat în 1980, ceasul solar, loc de parcare acum pentru Hotel Moldova. Nu lipsea nici peștele proaspăt.

                      Pescarii înrăiți îl dădeau la schimb pe o ciorbă, țigări și băutură. Doar capturile mari se negociau pe bani. În chioșcul rotund din lemn, în zilele de sărbătoare cânta fanfara.

                      Parcul trandafirilor a
                      Parcul trandafirilor

                      De la ,,o botină, din cea mai fină”, la melodiile tânărului Dan Spătaru. Microbiștii făceau pronosticuri . Îndrăgostiții căutau ,,lalele”, ,,turturele”, melodii care le înlocuiau pe cele patriotice, compuse de băcăuanul Luigi Ionescu, la mare vogă, plăcute și astăzi. Lăzărică, cu acordeonul, o dădea pe Gică Petrescu.

                      Eram și eu pe atunci elev de gimnaziu, fără prea mare dor de uniforma școlară. Ce lume! Ce viață! Nu ca acum, când privesc în jur și toți sunt cu nasul în ecrane. Visam privind la cer, căutându-mă prin buzunare după fondul de rulment. Sfatul tatei, care nu m-a întrebat niciodată ce note am luat la școală, mi-a fost literă de lege: „băiete, cum îți așterni, așa dormi!”

                      Parcul trandafirilor a
                      Parcul trandafirilor

                      Dacă tot eram elev navetist, treaz de la ora 5, până să înceapă orele, descindeam primul dimineața pe la casele de bilete, unde rulau filme în premieră. La Muncitorul, la Forum lânga gară, Tineretului. La Flamura Roșie unde dădeam peste „omul tî biletul”, personaj multiplicat mai apoi, prezent fictiv la toate cozile mai lungi, indiferent că erau la intrarea în stadion sau la carne.

                      Cinematografele Central și Orizontul s-au inaugurat în 1980. Seara, până la cursa de 19.30, îmi triplam investiția, cinstit. Tânăr utecist, aveam satisfacția că pot fi, financiar, independent. Am făcut această divagație pentru că, pe pagina de internet a ziarului ,,Deșteptarea”, la comentarii, am primit de la un cititor o întrebare, care poate fi și răspuns, raportată la decalajul dintre generații.

                      Parcul trandafirilor
                      Parcul trandafirilor

                      Citez: „Dacă spun că am avut o copilărie tare faină, nu mă arestează ăștia, pe banuiala că aș fi comunist, nu-i așa ?… lo!”

                      Colegiul George Vrănceanu avea să delimiteze zona de nord a centrului orașului în anul 1961. Se numea atunci Școala Medie Nr. 4, Bacău. Planul urbanistic propus în 1970, a venit cu linii drepte, micșorând parcul și deschizând perspectiva spre podul dinspre Șerbănești.

                      De la Teatrul „Licurici”, fost teatru de păpuși, zona numită astăzi Parcul Catedralei urma să fie noul centru administrativ al orașului. Ce s-a dorit și ce-a ieșit, se vede acum. Va urma!

                      Elevi în stagii de practică prin Europa

                        Elevi în stagii de practică prin Europa

                        Pentru prima dată, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bacău a fost beneficiarul unui proiect VET( Vocational Education and Traning), în anul școlar 2016-2017, cu un buget alocat prin programul Erasmus + de 93.766 euro.

                        Echipa de proiect coordonată de Mariana Rățoi și formată din cadrele didactice Ioan Stan, Angelica Farcaș, Sorin Gutunoi și Oana Cristina Dănăilă au promovat imaginea liceului la nivel local și european prin creșterea atractivității lui.

                        Obiectivul general a fost de a crește calitatea formării inițiale a elevilor de la profilul turism și alimentație (liceu și școală profesională) prin organizarea a două stagii de practică în colaborare cu parteneri din Spania și Cipru.

                        Participanții, în număr de 34, elevi din clasele a X-a și a XI-a (liceu și școală profesională), au efectuat stagii de practică, câte 3 săptămâni, pentru fiecare flux. Fluxul 1, format din 16 elevi, a desfășurat trei săptămâni de practică în sudul Spaniei, orașul Granada, iar fluxul 2, format din 18 elevi, a desfășurat stagiul de practică în Cipru, orașul Paphos.

                        În urma mobilității, beneficiarii au dobândit competențe și abilități practice specifice domeniului de pregătire – turism și alimentație. În Granada, elevii și-au desfășurat stagiul de practică în 5 unități de alimentație publică, iar în Paphos, la două unități de alimentație. Elevii au lucrat în echipă sub îndrumarea managerilor de proiect Bernard Trujilo (Spania ), Michalis Papatherapontos (Cipru) și Mariana Rățoi (România).

                        În urma evaluărilor finale elevii au primit certificate pentru recunoașterea competențelor dobândite de tip Europass Mobility. Pe lângă obiectivul de bază care a vizat formarea profesională, elevii au mai participat la cursuri de limbă spaniolă și limbă greacă, dar și la programele culturale pentru descoperirea tradițiilor și obiceiurilor populare.

                        Pregătirea culturală a inclus o serie de excursii pentru vizitarea unor atracții turistice din Granada, Sevilla, Malaga, Paphos și Limassol (Castelul Alcazaba Malaga, Muzeul Picasso, Alhambra-Granada, Palatul Regal din Sevilla, Catedralele din Granada, Malaga și Sevilla, Sacromonte, Parcul Natural Sierra Nevada, Parcul Arheologic din Paphos, Marina Limassol, Castelul și Mormintele Regilor din Paphos, Coloana Sfântului Petru, locul de naștere al Aphroditei Petra tou Romiou, „Stone of the
                        Greek”).