marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 125

Bucurie și Entuziasm la Ziua (Inter)națională Impact în Bacău

    Clubul Impact PLATONIENII a sărbătorit Ziua (Inter)natională Impact, Ediția a II-a, împreună cu comunitatea locală din Bacău, duminică 15 Iunie 2025.

    Membrii clubului, împreună cu elevii Școlii Gimnaziale Constantin Platon Bacău, părinți ai elevilor și alți copii care se aflau împreună cu părinții pe Insula de Agrement din Bacău au organizat și coordonat jocuri interactive, au savurat o limonadă rece pregătită de Platonieni, au petrecut împreună un timp de calitate.

    Parteneri în derularea evenimentului au fost : Primăria Municipiului Bacău, Fastrackids Bacău, Prisaca din Vale. 

    Bucuria și entuziasmul participanților de toate vârstele sunt încurajatoare atât pentru membrii Clubului Impact PLATONIENII cât și pentru profesorii coordonatori.

    Misiunea Clubului Impact Platonienii este aceea de a derula activități cu impact în folosul comunității și de a dezvolta abilități civice, social-emoționale în rândul participanților.

    Nicolas Constantinescu, de la Aerostar Bacău la Farul Constanța!

    La capătul unui sezon foarte bun, în care a înscris 12 goluri, atacantul de 18 ani crescut în curtea „aviatorilor” a făcut pasul către gruparea lui Gheorghe Hagi: un salt de la Liga 3 direct în Superligă

    Lovitură importantă dată de divizionara C Aerostar Bacău! Clubul băcăuan care i-a lansat, printre alții, pe Costel Pantilimon și Andrei Burcă a ieșit din nou la rampă, cedându-l pe atacantul de 18 ani (va face 19 la începutul lui septembrie), Nicolas Constantinescu direct în prima ligă. Și nu oriunde, ci în curtea „Regelui” Gheorghe Hagi, la Farul Constanța, club care are în spate cea mai bună Academie din România.

    „Venind dintr-o ligă inferioară la Farul, care are cea mai bună Academie din țară, am zis că aici pot să mă dezvolt cât mai bine și cât mai repede într-un timp cât mai scurt”, a declarat Nicolas Constantinescu luni, la prezentarea sa de către gruparea de pe Litoral. Deși născut în Italia, la Brescia, „Noul Cămătaru”, așa cum i se mai spune lui Nicolas Constantinescu, este un produs sută la sută al Aerostarului.

    Datorez foarte mult acestui club”, mărturisea, toamna trecută, Nicolas Constantinescu, atunci când trecea în revistă, pentru „Deșteptarea”, antrenorii ce și-au pus amprenta pe evoluția sa la Aerostar:

    „Primul meu antrenor a fost domnul Ovidiu Ciobanu. De-a lungul timpului am avut mai mulți antrenori, iar de la fiecare am avut de învățat. Cei care au contribuit cel mai mult la formarea mea au fost domnii Vali Cioancă și Cornel Elisei, asta și pentru că pe dânșii i-am avut o perioadă mai lungă. La prima echipă m-a debutat domnul Mișu Ionescu, iar acum lucrez sub comanda domnului Andrei Vatră, care mă cunoaște foarte bine deoarece mi-a fost antrenor și la juniori”.

    În ciuda faptului că nu a avut nicio convocare la un lot reprezentativ până acum, „Cămătaru al Aerostarului” a fost dorit în această vară de mai multe echipe de Superligă. Motivul? Sezonul foarte bun de Liga 3 avut de Nico sub comanda lui Andrei Vatră, dovadă și cele 12 goluri marcate în ediția recent încheiată.

    „Am convingerea că pe Nicolas Constantinescu îl vom vedea în curând sus de tot”, anticipa, în primăvară, președintele CS Aerostar, Doru Damaschin. Și iată că atacantul „aviatorilor” s-a înălțat și la figurat, așa cum o face deseori la propriu, în mijlocul defensivilor adverse. Iar în zborul său a ajuns la Farul Constanța, club care a câștigat concurența pentru transferul lui Constantinescu cu FC Botoșani și Oțelul Galați, interesate, la rândul lor, de „vârful” de 18 ani. De notat este că, în baza înțelegerii cu clubul constănțean, Aerostar păstrează un procent de 20 la sută dintr-un eventual viitor transfer al lui Constantinescu de la Farul.

    „Suma de transfer rămâne una confidențială, însă este una rezonabilă și respectă diferența care separă Liga 3 de Superligă. Scopul Aerostarului este de a crește și de a forma jucători care să facă pasul cât mai sus, așa cum este, iată, și cazul lui Nicolas Constantinescu. Plecarea sa la un club precum Farul demonstrează că managementul clubului nostru are la bază principii sănătoare”, a declarat pentru „Deșteptarea” managerul general al Aerostarului, Remus Pozînărea.

    Intervențiile pompierilor băcăuani din weekend: 95 de misiuni desfășurate în doar trei zile

      În perioada 13–15 iunie 2025, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au intervenit în 95 de situații de urgență, acționând cu promptitudine și profesionalism pentru protejarea vieților omenești și a bunurilor materiale.

      Dintre cele mai relevante misiuni, pompierii băcăuani au desfășurat 35 de recunoașteri în teren, în scop preventiv și pentru actualizarea informațiilor operative necesare intervențiilor viitoare. Echipajele SMURD au intervenit în 20 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical de urgență.

      Totodată, au fost executate 19 alte tipuri de intervenții, dintre care 14 au vizat montarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon în locuințele persoanelor vulnerabile – o măsură esențială pentru prevenirea tragediilor. Pompierii au intervenit, de asemenea, în cazul a 8 incendii, acționând rapid pentru localizarea și stingerea focarelor, limitând astfel pagubele și prevenind extinderea flăcărilor.

      Printre misiunile din weekend s-a numărat și salvarea unui animal aflat în pericol, dar și desfășurarea unui exercițiu cu forțe și mijloace în teren de către Detașamentul de Pompieri Onești, în vederea antrenării continue a capacității de răspuns în situații critice.

      Aceste intervenții subliniază angajamentul permanent al pompierilor băcăuani față de siguranța comunității, dar și importanța colaborării cetățenilor cu autoritățile responsabile.

      Mesajul pompierilor este clar: Prevenirea salvează vieți!

      Pentru informații utile despre modul de acțiune în caz de urgență și măsuri de prevenție, populația este îndemnată să acceseze platforma națională www.fiipregatit.ro și să descarce aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

      Firmele lui Umbrărescu domină clasamentul constructorilor

        Sectorul construcțiilor își confirmă statutul de motor economic în România, fiind, alături de energie și retailul alimentar, unul dintre puținele domenii unde toți jucătorii din top 10 au depășit în 2024 pragul de un miliard de lei în cifră de afaceri. O analiză realizată de Ziarul Financiar, pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor și rapoartelor companiilor, arată o creștere spectaculoasă pentru marile firme de profil, în fruntea cărora se află grupul controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.

        Expansiunea pieței este alimentată de deschiderea de noi șantiere în infrastructura rutieră (se estimează finalizarea a 250 km de autostradă în 2024), modernizarea aeroporturilor, dezvoltarea rețelei feroviare și lucrări civile. Aceste contracte, în principal cu statul, alimentează o creștere fără precedent a industriei.

        Trio-ul Umbrărescu, lider absolut pe piață

        Pe primul loc în topul constructorilor se află SA&PE Construct, parte a grupului de firme controlat de Dorinel Umbrărescu. Compania a reușit o dublare a cifrei de afaceri, de la 2,8 miliarde lei în 2023 la 5 miliarde lei în 2024, cu un profit net de 229 milioane lei, în creștere spectaculoasă de la 67,9 milioane.

        Urmează Spedition UMB din Bacău, cu afaceri de 5 miliarde lei, în creștere cu 61% față de anul anterior, și profit net de 81,7 milioane lei. Tehnostrade, tot din grupul Umbrărescu, a raportat o cifră de afaceri de 4,36 miliarde lei și un profit net de 417,4 milioane lei – cel mai mare profit net dintre toate firmele din top.

        Astfel, grupul Umbrărescu – SA&PE Construct, Spedition UMB și Tehnostrade – cumulează afaceri de peste 14 miliarde lei în 2024, confirmând dominația sa absolută în sectorul construcțiilor. Cele trei companii derulează, printre altele, lucrările la Autostrada A7, care va lega Moldova de București, un proiect esențial pentru reechilibrarea dezvoltării regionale.

        Premieră în România. Țara noastră a găzduit pentru prima dată Cupa Mondială de E-Mountain Bike

          Cupa Mondială de E-Mountain Bike (din cadrul WES Series) și-a început sezonul 2025 cu primele două runde la Cheile Grădiștei, jud. Brașov, sub organizarea ACS ProCyling.

          Weekendul 14-15 iunie a adunat în inima României cei mai împătimiți și cei mai buni rideri de biciclete electrice din Europa. Locația a oferit toate instrumentele necesare, iar vremea a fost perfectă pentru un spectacol electric. Pentru România, acest eveniment a fost o adevărată premieră, fiind prima oară când țara noastră a găzduit o Cupă Mondială la ciclism. 

          Prima zi de cursă 

                        La startul primei zile s-au aflat 33 de rideri din peste 10 țări diferite, iar în prima parte a zilei programul începea cu cursa de calificare. La feminin, Anna Spielmann (Haibike) a ocupat primul loc, iar la masculin, Théo Charmes (Teewing Factory Team) a stabilit cel mai rapid timp, învingându-i la limită pe Andrea Garibbo (Haibike) și Mirko Tabacchi (Thok Askoll), cei trei terminând atât de aproape, anticipând o mare luptă în următoarea cursă oficială.

          Competiția era deja strânsă încă de la proba de calificări, iar cursa principală promitea un adevărat spectacol. Sportiva austriacă Anna Spielman, a fost constantă și și-a găsit ritmul pe parcursul celor opt tururi solicitante, învingând-o pe campioana mondială en-titre, Sofia Wiedenroth (Specialized) din Germania. Giulia Bertoni (Teewing Factory Team) a avut un debut impresionant, ocupând locul trei și asigurându-și un binemeritat loc pe podium pentru echipa sa italiană. 

          Cursa băieților a fost cu adevărat plină de spectacol. În timpul primului tur, elvețianul Joris Ryf (Specialized) a făcut o mișcare timpurie pentru a-l depăși pe francezul Charmes și a prelua conducerea. Până în al treilea tur, însă, italianul Mirko Tabacchi a preluat controlul cursei și nu l-a mai pierdut niciodată, cucerind prima sa victorie această din serie. Italianul Andrea Garibbo a fost probabil, cel mai tehnic rider din cursă, urcând de pe locul patru pe locul doi în ultimele două ture. Théo Charmes a completat podiumul, obținând un rezultat puternic, marcând un debut de neuitat pentru echipa Teewing Factory. 

          În ce privește participanții români, Karina Kubat a fost singura reprezentantă a țării noastre, urmată la cursa masculină de Nicoară Dragoș, Mărginean Alexandru, Râpea Sebastian, Bejenari Dumitru, Moldovan Laurentiu, Tamas Szekeli, Ionescu Bogdan, Saragea Bogdan, Kinda Geza, Grecu Alexandru ș Stoica Tudor. La finalul zilei, cel mai bine poziționat român a fost Nicoară Dragoș, care a încheiat prima rundă pe locul 10. Pe podiumul românilor, Dragoș a fost urmat de Alexandru Mărginean (locul 12) și Sebastian Râpea (locul 13).

           A doua zi de cursă

           În a doua zi de cursă, participanții au parcurs același traseu, doar că în sens invers. Riderii au fost provocați să participe pe un traseu solicitant din punct de vedere tehnic, care a combinat urcări abrupte și coborâri rapide. 

          Anna Spielmann a oferit o performanță constantă de la început până la sfârșit, menținându-și conducerea în fața lui Wiedenroth. Giulia Bertoni (Teewing Factory Team) a impresionat din nou, asigurându-și un alt podium și rămânând în primii trei pe tot parcursul weekendului de debut. Tereza Kurnická (Echipa Națională a Slovaciei) a adus mândrie țării sale cu un loc patru, iar Santina Malacarne (Bergstrom Factory Racing) a completat top cinci.

          La masculin, Théo Charmes nu a renunțat niciodată la conducere, revenind pe primul loc al podiumului după prima sa victorie la WES Bologna, în 2023. Adrián Cuellar Alonso (Bafang Factory Artesana), care și-a demonstrat potențialul sezonul trecut, a impresionat încă o dată, urcând de pe locul patru pentru a ocupa locul doi în doar trei tururi. Câștigătorul primei runde, Mirko Tabacchi (Thok Askoll), a avut ca scop obținerea aceleiași performanțe puternice în două zile la rând, dar a trebuit să se mulțumească cu locul trei. 

          La participanții români, Dragoș Nicoară a continuat să fie cel mai bine poziționat, de data asta terminând pe locul 12. A fost urmat de aceiași Alexandru Mărginean și Sebastian Râpea în ierarhia celor mai buni români. 

          Rezultatele complete pentru ambele zile de cursă pot fi găsite la următorul link – https://www.worldebikeseries.com/racing/2025-results/. 

          Sponsorii evenimentului: Auchan, Mountain Dew, Banca Transilvania

          Partenerii evenimentului: Federația Română de Ciclism, Agenția Națională pentru Sport, Resort Cheile Grădiștei.

          Organizator: ACS ProCycling

          Un nou început în uniformă albastră: subofițeri absolvenți s-au alăturat jandarmilor băcăuani

            Cinci subofițeri jandarmi, proaspăt absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, au fost repartizați la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, unde își încep oficial cariera în structurile operative ale Jandarmeriei Române.

            Tinerii subofițeri au fost primiți cu încredere și deschidere de colectivul unității, într-un moment care marchează începutul unui nou drum profesional. Motivați de dorința de a contribui la siguranța comunității și de a-și pune în valoare cunoștințele dobândite în școală, aceștia vor face parte din structurile de ordine publică și intervenție ale grupării.

            În perioada următoare, fiecare dintre noii jandarmi va fi îndrumat de un tutore profesional – un subofițer cu experiență – care le va facilita integrarea în colectiv și le va asigura sprijinul necesar în procesul de adaptare la cerințele activităților din teren. Prin mentorat, exerciții practice și participare la misiuni, aceștia vor fi formați pentru a acționa cu profesionalism și responsabilitate.

            Reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și-au exprimat încrederea că noii subofițeri vor demonstra seriozitate, disciplină și spirit de echipă, contribuind la îndeplinirea misiunilor instituției cu onoare și dăruire.

            𝐍𝐨𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐞𝐢 𝐈𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐉𝐚𝐧𝐝𝐚𝐫𝐦𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̗𝐞𝐚𝐧 𝐁𝐚𝐜𝐚̆𝐮!

            Șase absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș ” Fălticeni și-au început astăzi cariera de subofițeri în cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, marcând astfel un moment important în cariera lor profesională.

            Prin pregătirea temeinică dobândită în timpul studiilor, aceștia vin în sprijinul comunității cu entuziasm, responsabilitate și dorința de a contribui activ la menținerea ordinii și siguranței publice.

            Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău le oferă tot sprijinul necesar în această etapă de început și le urează succes în toate demersurile viitoare. Îi întâmpinăm cu brațele deschise și convingerea că vor onora cu profesionalism și devotament uniforma de jandarm

            De azi până duminică: Controale ale polițiștilor băcăuani la alcool și droguri

              Începând de astăzi și până duminică, 22 iunie, polițiștii rutieri desfășoară acțiunea coordonată la nivel național, „Alcohol&Drugs”, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2023 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), pentru combaterea conducerii pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. 

              Polițiștii acționează pentru a reduce riscul rutier pe drumurile publice și pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul conducerii sub influența alcoolului și a drogurilor. 

              Vineri, 20 iunie, este organizată operațiunea „Alcohol&Drugs Marathon”, în cadrul căreia polițiștii rutieri vor desfășura timp de 24 de ore, preponderent acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive. 

              Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii acționează cu mijloacele tehnice din dotare și folosesc în cadrul acțiunilor aparate etilotest și etilometru, precum și aparate drugtest. 

              În primele 3 luni ale acestui an, în județul Bacău s-au produs 7 accidente rutiere pe fondul consumului de alcool.  

              În perioada de referință, 71 de conducători auto au fost depistați conducând autovehicule pe drumurile publice în timp ce se aflau sub influența alcoolului, având concentrații de alcool peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

               Referitor la numărul infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, în primele 3 luni ale acestui an au fost constatate 18 infracțiuni. 

              Celor 89 de conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind întocmite dosare penale. 

              Consumul de alcool sau droguri conduce, printre altele, la scăderea funcțiilor vizuale, la scăderea atenției distributive, limitează capacitatea de a urmări obiecte în mișcare și conduce la reacții întârziate în situații limită în trafic.  

              Riscul de implicare în accidente rutiere crește substanțial în momentul în care conducătorul auto se confruntă cu capacitate de concentrare și procesare a informațiilor reduse, precum și cu dificultăți în a controla vehiculul, toate acestea fiind consecințe ale consumului de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive.  

              Nu conduceţi vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a acestor substanțe! 

              Nu uitați că vă puteți pierde dreptul de a conduce autovehicule pentru cel puțin 90 de zile, concomitent cu pedepse cu amendă cuprinsă între 9 și 20 de puncte amendă sau pedeapse cu închisoarea, dacă conducătorul auto are o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influența substanțelor psihoactive.

              Fotbal/ Liga 2: Va continua FC Bacău și în Liga 3?

              Promovați, în premieră, pe cea de-a doua scenă fotbalistică a țării, „alb-roșii” nu exclud varianta unei-echipe satelit care să activeze în eșalonul al treilea

              FC Bacău pregătește primul său sezon de ligă secundă. Gruparea antrenată de Costel Enache își va relua antrenamentele la începutul lunii iulie, debutul campionatului urmând să aibă loc pe data de 2 august.

              Pentru a veni în întâmpinarea propriilor suporteri, „alb-roșii” intenționează să dispute meciurile de pe teren propriu din sezonul 2025-2026 pe „Constantin Anghelache” (Letea).

              Dacă se va ajunge la un acord cu municipalitatea și, în egală măsură, cu CSM Bacău (care ar urma să ia în administrare, începând cu această vară, baza sportivă de pe Letea), conducerea FC Bacău se va angaja să suporte financiar operațiunile de modernizare ale arenei „Constantin Anghelache”: teren de joc, tribune și vestiare.

              În aceste condiții, baza proprie de la Ruși Ciutea va continua să fie folosită de FC Bacău pentru antrenamente și pentru echipele Under. Dar nu numai.

              Proaspăta divizionară secundă nu exclude înființarea unei formații-satelit care să evolueze în stagiunea viitoarea, 2025-2026, în eșalonul al treilea sub denumirea FC Bacău 2 și care să joace partidele de acasă la Ruși Ciutea. O astfel de variantă ar asigura continuitate jucătorilor care, din varii motive, nu ar face obiectul permanent al primei echipe.

              Înscrierea FC Bacău 2 în Liga 3, al cărei start se va da pe pe 30 august, s-ar face din oficiu, „alb-roșii” fiiind eligibili, conform normelor FRF, pentru a avea o formație satelit în eșalonul al treilea. Deocamdată, FC Bacău 2 se află doar la stadiul de proiect. Iar punerea în practică a acestui proiect este condiționat de suportul financiar.

              „E adevărat, că ne-am dori să continuăm și în Liga 3 cu o echipă satelit, însă totul depinde de buget. Toate eforturile noastre se concentrează pe ceea ce avem de făcut la nivel de Liga 2 deoarece promovarea echipei presupune un salt de calitate din toate punctele de vedere, ceea ce nu-i deloc ușor în plan economic. Trebuie să analizăm totul foarte bine”, a declarat președintele FC Bacău, Cristian Ciocoiu.

              Așadar, FC Bacău își îndreaptă toată atenția către Liga 2. Dar nu întoarce spatele eșalonului al treilea. Și a unei echipe-satelit. De urmărit.

              Deschiderea cutiilor CS2: între pasiune și strategie

                De când oamenii au început să deschidă cutii speciale într-un joc numit Counter-Strike: Global Offensive, să văd cum cineva deschid aceste cutii a devenit foarte popular, cu o mulțime de copii și adulți care se acordau. Există o bară de învârtire amuzantă care arată ce ai putea obține, un fel de joc de noroc sau o roată de ruletă. Oamenii realizează videoclipuri cu momentele incitante în care primesc articole rare și speciale și tuturor le place să-și vadă reacțiile. Chiar și atunci când nu există multe actualizări ale jocului, oamenilor le place în continuare să deschidă cutii, deoarece este distractiv să vezi imaginile grozave și poate obține ceva rar. Fiecare cutie este ca o mică poveste despre ceea ce este înăuntru, noroc și colecția de lucruri interesante.

                Esența mecanicii

                Imaginați-vă că aveți o cutie care ascunde skinuri speciale (cum ar fi costume interesante pentru personajele din joc). Aceste skin-uri sunt grupate în funcție de cât de rare sunt – unele sunt comune, iar altele sunt cu adevărat rare. Trebuie să cumpărați o cheie separat pentru a deschide cutia. Când îl deschideți, un program de calculator alege aleatoriu ceea ce obțineți, urmând șansele stabilite de joc. S-ar putea să sune plictisitor cu toate matematica, dar ceea ce contează cu adevărat este cât de interesant se simte. În doar câteva secunde, afli ce premiu ai primit, iar sentimentul rămâne cu tine mai mult timp. Dacă primești un articol super rar numit Covert, toată lumea din chat devine foarte entuziasmată, iar momentul tău devine celebru online. De aceea, jucătorii continuă să deschidă aceste cutii, chiar dacă știu că este greu să obțină lucrurile cu adevărat rare și că poate fi nevoie de multe încercări.

                Unde se pot deschide cutii

                Inventarul Steam rămâne locul clasic, însă mulți pasionați preferă un site cu cutii CS2 care reproduce aceleași procente într-un mediu web prietenos, cu animații dedicate și statistici detaliate la vedere. Platformele licențiate îți permit să vezi în timp real ce se întâmplă și, uneori, să participi la giveaway-uri sau battles cu alți utilizatori. Totuși, regulile de bază nu se schimbă: cheia costă la fel, iar algoritmul rămâne corect atâta timp cât platforma respectă API-ul oficial. Dincolo de interfață, experiența depinde de felul în care știi să-ți dozezi resursele.

                De ce rămâne o activitate actuală

                Atât timp cât Valve adaugă colecții noi, interesul nu are cum să dispară. Fiecare patch introduce finisaje originale, inspirate de graffiti urban, folclor japonez sau pur și simplu combinații cromatice îndrăznețe. În plus, conceptul de „flex digital” a devenit monedă de prestigiu pe servere: un AK-47 cu fade impecabil funcționează aproape ca un trofeu de turneu local. Conform datelor publice de pe Wikipedia, lunile de după lansarea Source 2 au rămas constant peste 20 de milioane de cutii deschise, dovadă că entuziasmul este departe de final. Dacă la asta adăugăm posibilitatea unui profit real, ecuația pare completă.

                Înțelegerea rarităților

                Mai jos se află o sinteză a cotelor oficiale, valabilă pentru majoritatea colecțiilor:

                Nivel de raritate

                Probabilitate aproximativă

                Mil-Spec (Albastru)

                79,9 %

                Restricted (Violet)

                16,0 %

                Classified (Roz)

                3,2 %

                Covert (Roșu)

                0,64 %

                Special Item (Cuțit)

                0,26 %

                Patru din cinci deschideri vor genera un skin comun, iar un cuțit apare statistic abia la aproximativ 400 de încercări. Cifrele pot descuraja, însă ele oferă și claritate: știi exact la ce te expui. În consecință, bugetul nu ar trebui să depindă de norocul unui jackpot rar, ci de plăcerea momentului.

                Cum să-ți protejezi bugetul

                Prima regulă este simplă: stabilește un plafon lunar și transferă suma într-un portofel digital separat. Astfel, tentația suplimentării se reduce drastic. A doua regulă: urmărește perioadele de reduceri Steam, când cheile ajung să coste cu 10-15 % mai puțin, influențând direct rentabilitatea. În fine, limitează sesiunile la 3-5 cutii — destule pentru a simți emoția, dar insuficiente pentru a provoca goluri serioase în cont. Mulți colecționari reinvestesc doar profitul imediat, menținând balanța pe zero și transformând hobby-ul într-o activitate sustenabilă pe termen lung.

                Trucuri rapide pentru rezultate mai bune

                Alege colecții recent lansate: numărul mic de iteme pe piață crește valoarea inițială.

                Vinde skin-urile comune imediat pentru a evita deprecierea naturală.

                Consultă graficele de preț pe Steam Community Market înainte de a păstra un item Classified.

                Diversifică deschiderile: alternează cutiile pentru a reduce dependența de un singur drop.

                Transformă deschiderea într-un bonus după un meci reușit, nu într-o rutină mecanică.

                Listele nu garantează cuțite legendare, dar aduc structură și reduc impulsivitatea.

                Capcanele psihologice și gestionarea lor

                Loot box-urile exploatează mecanica recompensei variabile, aceeași care menține oamenii lipiți de slot-machines. Semnale de alarmă includ cheltuieli neplanificate, sesiuni prelungite nejustificat și dorința de „recuperare” a pierderilor. Un cronometru de pauză la fiecare 30 de minute poate părea banal, dar în practică salvează portofele. La fel de util este un jurnal al deschiderilor: cifrele „la rece” demitizează senzația că ești „aproape” de următorul drop rar. Dacă sentimentele de frustrare devin apăsătoare, e cazul să consulți resurse de suport specializat.

                Rolul comunității și al pieței secundare

                Piața secundară este ca o mare piață online unde oamenii cumpără și vând skinuri virtuale (designe speciale pentru personajele jocului). În fiecare zi, mii de tranzacții ajută la deciderea cât valorează fiecare skin, cam cum se schimbă prețurile într-un magazin. Grupurile și forumurile de chat online sunt pline de presupuneri și presupuneri despre prețurile viitoare, unele corecte și altele nu. Când un nou set de skin-uri este lansat și nu mai este vândut în magazinul principal, skin-urile rare pot deveni brusc foarte scumpe. Fanii fac echipă pentru a cumpăra pachete sau a face schimb de skinuri pentru a obține oferte mai bune, iar a avea o reputație bună vă ajută să obțineți prețuri mai bune. O skin simplă astăzi ar putea deveni un articol foarte special și valoros mâine dacă știi unde să te uiți.

                Concluzii durabile

                Deschiderea cutiilor CS2 nu este doar un joc al norocului, ci un amestec de estetică, strategie și piață liberă. Cui îi place suspansul își poate găsi locul fără să își pericliteze economiile, atâta timp cât respectă limite clare. Cifrele oficiale nu mint, dar nici nu omoară distracția; ele oferă un cadru responsabil peste care fiecare își poate picta propria experiență. Atât timp cât Valve menține fluxul de colecții și comunitatea rămâne activă, subiectul va fi mereu actual. În cele din urmă, cheia stă în echilibru: bucuria clipului viral sau a inventarului lucios merită doar dacă nu vine la pachet cu nota de plată a unei dependențe.

                 

                Se anunță o vară fierbinte la Lake House în Parcul Cancicov

                De 6 ani, restaurantul Lake House din Parcul Cancicov oferă băcăuanilor, dar și oaspeților ce ne vizitează urbea, un ambient plăcut ce te face să te simți ca în vacanță.

                Dincolo de atmosfera excelentă, în care te poți relaxa cu familia sau prietenii, Lake House poate fi considerat un restaurant de top din toate punctele de vedere.

                Atât prin gama variată a produselor din meniu, a băuturilor diversificate și de calitate, dar cel mai important, al prețurilor care sunt pentru toată lumea.

                Chiar dacă Parcul Cancicov se află într-un proces de reconstrucție, chiar dacă vremea a fost un pic atipică, Lake House vă întâmpină cu prietenie și este pregătit să vă ofere, ca de fiecare dată, clipe de neuitat.

                Și pentru că se anunță o vară fierbinte, și lungă, fără doar și poate, Lake House reprezintă varianta optimă pentru a-ți scrie poveștile cu care ai să te încălzești la iarnă. Mai mult decât atât, cei de la Lake House, așa cum fac de fiecare dată primăvara și toamna, vin cu noi propuneri culinare de neratat. Așa este cazul și în acest sezon, când bucătăria Lake House lansează noi provocări amatorilor de gusturi excelente.

                Noutăți în meniul Lake House

                Restaurantul Lake House este renumit pentru burgerii pe care îi produce după rețete proprii, chiar la ei în bucătărie. Iar în această vară vă așteaptă cu noi provocări. Una dintre acestea este smashburgerul, care este foarte popular, dar și un blue cheese burger, un burger altfel față de cum v-a obișnuit.

                Și segmentul de paste, unul foarte renumit la Lake, vine cu noutăți în această vară și vorbim aici de pastele Amatriciana. Rețetele pe bază de fructe de mare și-au păstrat savoarea. Notăm aici ca și noutate humusul cu creveți, paella – foarte gustoasă și o porție generoasă, servindu-se în platouri pentru mai multe persoane.

                Unul din produsele vedetă – creveți în sos de unt și lămâie rămâne în topul cerințelor clienților. Iar pentru că a fost cerere foarte mare, a revenit în meniul Lake House și steak-ul de ton.

                La capitolul carne, Lake House excelează cu cel mai bun mușchi și antricot de vită prime USA, importate direct din America.

                Noile rețete de pizza

                Anul acesta Lake House a modificat rețeta pentru aluatul de pizza, adoptând un blat de pizza mai…napoletan, cu o margine mai pufoasă și mai subțire la interior, ceea ce a adus un feedback foarte bun. În plus, ai de unde alege o pizza! Dintre cele 20 de sortimente, cele mai apreciate sunt pizza cu fructe de mare și pizza Quattro formaggi cu salam picant.

                Pe lângă toate acestea, să nu uităm de preparatele din bucătăria românească. Știm cu toții că cei mai gustoși mici îi găsești în Parcul Cancicov, la Lake House. Din categoria produselor românești, amintim cârnăciorii, ceafa de porc, șnițele și multe altele.

                Și nu în ultimul rând, amintim deserturile delicioase pregătite în bucătăria Lake House. Dintre acestea, noutățile verii sunt profiterolul cu fistic și vanilie si tortul crocant cu Peanut Butter. Lava cake-ul Lake House rămâne preferatul multora.

                Toate noutățile din meniu din această vară, alături de rețetele standard de la Lake House, împreună cu băuturile rafinate dar și populare, aliniate într-o locație de vis și o ambianță relaxantă fac din restaurantul de la lăcușorul din Parcul Cancicov un punct de atracție forte. Terasa generoasă cu lumini ambientale, crează o atmosferă potrivită pentru seri romantice, întâlniri de zi sau petreceri relaxante. La toate acestea se adaugă și serile tematice, cu dj sau seri cu vizionări a unor meciuri sau evenimente sportive.

                Și nu în cele din urmă, Lake House are o echipă profesionistă și amabilă – staff-ul este lăudat pentru atitudine atentă și prietenoasă. Feedback-ul este constant pozitiv, iar pe diverse platforme de specialitate Lake House a primit cele mai bune recenzii.

                Trebuie subliniat că, în această perioadă în care Parcul Cancicov este în reconstrucție, accesul la restaurantul Lake House se face pe la intrarea de la Teatrul de Vară, iar în caz de ploaie există un „pod” din material lemnos pentru a evita deplasarea în condiții potrivnice.

                În același timp, reamintim că Lake House deține o terasă la Insula de Agrement, pe ponton, într-un cadru excelent, unde poți servi preparate excelente, ca și în Parcul Cancicov.

                Meniul restaurantului Lake House poate fi consultat și pe internet, iar alte detalii puteți afla și viziona pe conturile de pe paginile de socializare ale restaurantului de pe Tik-Tok, Instagram și Facebook.

                Pescuit ilegal depistat pe râul Siret

                  În seara zilei de sâmbătă, 14 iunie 2025, în jurul orei 21.00, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău a depistat un barbat care desfășura activități de pescuit ilegal pe râul Siret, pe raza comunei Buhoci, județul Bacău.

                  Persoana în cauză folosea o plasă monofilament cu o lungime de aproximativ 30 de metri și o lățime de 3,7 metri, interzisă prin legislația privind protecția resurselor acvatice vii. Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare pentru continuarea cercetărilor.

                  Recomandări pentru pescari:

                  * Informați-vă cu privire la reglementările legale privind uneltele de pescuit permise.
                  * Este interzisă deținerea și utilizarea plaselor de tip monofilament!
                  * Pescuiți doar în afara perioadelor de prohibiție și în zone autorizate.
                  * Asigurați-vă că dețineți un permis de pescuit valabil.
                  * Păstrați un comportament responsabil față de natură.

                  Resursele acvatice sunt limitate și trebuie protejate!
                  Pescuitul trebuie să rămână o activitate recreativă desfășurată cu respect față de natură și lege.

                  Dacă sunteți martorii unor activități de pescuit ilegal sau observați persoane care folosesc unelte interzise, nu rămâneți indiferenți! Astfel de fapte pot afecta grav echilibrul natural al râurilor și distrug resursele piscicole pentru toți.

                  Vă încurajăm să semnalați imediat orice astfel de situație prin apel la 112. Împreună putem proteja natura și asigura un viitor durabil pentru pescuitul recreativ și sportiv.

                  Cazinouri fără cerințe de rulaj minim: oportunități pentru jucătorii noi

                   

                  Printre utilizatorii platformelor de jocuri de noroc, cazinourile fără cerințe de rulaj minim devin o opțiune tot mai frecvent întâlnită, mai ales în rândul celor care sunt la început de drum în acest domeniu. Alegerea unui astfel de cazino poate simplifica semnificativ procesul de revendicare a bonusurilor, eliminând preocupările legate de condiții complicate de pariere sau termeni dificili.

                  În continuare, vom analiza modul în care funcționează aceste promoții și ce trebuie să ai în vedere atunci când iei în considerare o ofertă fără rulaj.

                  1. Ce înseamnă cazinourile fără rulaj minim pentru jucătorii novici?

                  Cazinourile fără cerințe de rulaj minim au câștigat popularitate în rândul jucătorilor noi, datorită modului simplificat în care sunt gestionate condițiile de utilizare. Spre deosebire de platformele tradiționale, care impun adesea reguli stricte înainte de a permite retrageri, aceste cazinouri oferă o abordare mai directă și mai ușor de înțeles.

                  Această structură permite utilizatorilor să gestioneze mai eficient propriile resurse și să aibă o imagine mai clară asupra modului în care funcționează serviciul, fără presiunea unor termeni tehnici sau condiții greu de parcurs. În plus, eliminarea cerințelor de rulaj poate contribui la o experiență mai clară și mai predictibilă.

                  Pentru cei aflați la început de drum, acest tip de platformă poate reprezenta o variantă accesibilă pentru a se familiariza cu funcționarea generală a unui cazino online, într-un cadru lipsit de complexitate suplimentară.

                  De aceea, ar trebui să te uiți peste oportunitățile oferite de cazinourile fără rulaj de pe Cazino.ro, atent selecționate de o echipă de specialiști cu experiență în domeniul cazinourilor online din România.

                  2. Avantajele jocului fără cerințe de rulaj

                  Jocul fără cerințe de rulaj vine cu o serie de avantaje semnificative, care pot transforma în mod pozitiv experiența ta în cazinourile online:

                  • Principalul beneficiu este libertatea de a-ți retrage câștigurile obținute din cadouri fără a îndeplini cerințe complexe de pariere, ceea ce înseamnă că poți fructifica câștigurile mai rapid și mai eficient.
                  • În plus, ai și un avantaj clar în gestionarea bugetului, deoarece poți să-ți evaluezi cu precizie câștigurile și pierderile reale.
                  • Acest tip de joc este transparent și oferă încredere, deoarece regulile sunt clare și lipsite de ambiguități. Pentru jucătorii noi se reduce stresul asociat cu înțelegerea și îndeplinirea cerințelor complicate, și ei se pot concentra mai mult pe strategia și plăcerea jocului.

                  3. Promoții pentru jucătorii noi

                   

                  Când începi să explorezi lumea cazinourilor online, promoțiile fără cerințe de rulaj sunt un stimulent excelent pentru jucătorii noi.

                   

                  Poți beneficia de diverse tipuri de oferte, precum rotiri gratuite sau bonusuri de bun venit, care îți oferă posibilitatea de a testa jocurile și de a formula strategii fără a-ți risca fondurile personale. Absența cerințelor de rulaj înseamnă că atunci când câștigi, banii sunt ai tăi și poți să-i retragi sau să-ți continui strategia de pariere cu mai multă flexibilitate.

                  4. Cum identifici un cazinou potrivit pentru tine?

                  Identificarea unui cazinou potrivit pentru tine necesită o analiză atentă a mai multor factori esențiali:

                  • Începe prin a verifica licențele cazinoului, asigurându-te că operează în conformitate cu legile și standardele de siguranță din România.
                  • Alege platformele care oferă bonusuri și promoții fără cerințe de rulaj, lucru care îți va permite să te bucuri din plin de câștiguri fără complicații.
                  • Explorează diversitatea jocurilor disponibile și alege cazinouri care îți pun la dispoziție jocurile preferate.
                  • De asemenea, citește recenziile altor jucători pentru a te asigura că platforma este de încredere și că respectă promisiunile făcute în materie de servicii și plăți.
                  • Un alt aspect important este asistența oferită de echipa de suport, care ar trebui să fie accesibilă, eficientă și prietenoasă, gata să-ți răspundă la orice întrebare sau să rezolve eventualele probleme.

                  Evaluând aceste criterii, te poți asigura că alegerea făcută este nu numai sigură, ci și adaptată nevoilor și așteptărilor tale de jucător.

                  5. Sfaturi pentru a evita capcanele comune

                  Pentru a te proteja de capcanele comune în domeniul jocurilor de noroc online, este esențial să fii informat și precaut:

                  • În primul rând, asigură-te că alegi doar cazinouri licențiate.
                  • Evită platformele care promit câștiguri garantate sau care par prea bune ca să fie adevărate.
                  • Citește întotdeauna termenii și condițiile bonusurilor și promoțiilor pentru a înțelege pe deplin cerințele.
                  • Fii atent la recenzii și la feedback-ul altor jucători legat de orice experiențe negative sau probleme de retragere.
                  • Nu ezita să contactezi echipa de suport pentru clarificări și asistență, verificând în același timp rapiditatea și eficiența răspunsurilor lor.

                  Ce zici? Ești gata să te alături și tu celor care descoperă plăcerea unui joc de cazino online fără constrângeri?

                  Sursa foto: Pexels.com

                  Băcăuanca Ana Maria Crăciun, bronz la o categorie superioară de vârstă

                  O nouă medalie în contul judoka de la CSM Bacău. Una cu străluciri de bronz. Cu atât mai prețioasă cu cât a fost adjudecată la o categorie superioară de vârstă.

                  Reușita aparține Anei Maria Crăciun, prezentă pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere la Campionatele Naționale Under 14 și U16 de la Cluj, care au reunit, weekendul trecut, un număr foarte mare de sportivi din întreaga țară.

                  Deși se încadrează în limitele U15, „CSMeoaica” antrenată de Simona Aruș a ridicat ștacheta, concurând la Cluj la Naționalele rezervate judoka U16.

                  Provocarea s-a dovedit una încununată de succes, Ana Maria Crăciun cucerind bronzul la categoria de de greutate 40 kg.

                  Un rezultat foarte bun, dătător de speranțe pentru întrecerile interne, dar și internaționale din viitor.

                  Imagini actualizate de pe Lotul 1 al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani: Săucești – Trifești

                  În data de 12 iunie 2025 au fost realizate noi imagini din dronă care surprind evoluția lucrărilor pe Lotul 1 al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani, tronsonul Săucești – Trifești. Acest segment face parte din proiectul major de infrastructură A7 – Autostrada Moldovei, care va asigura conectarea regiunii de est a țării la rețeaua națională și europeană de autostrăzi.

                  Tronsonul Săucești – Trifești, aflat în construcție, are o importanță strategică pentru fluidizarea traficului și dezvoltarea economică a zonei. Autostrada A7 este considerată coloana vertebrală a infrastructurii rutiere din Moldova și o investiție esențială pentru reducerea decalajelor regionale.

                  Lucrările sunt executate de compania UMB, recunoscută pentru ritmul accelerat de execuție și calitatea lucrărilor în infrastructura rutieră. În imaginile filmate se pot observa utilaje în teren, structuri în curs de consolidare și sectoare unde stratul de asfalt este deja turnat parțial, semn că lucrările avansează într-un ritm susținut.

                  Filmarea a fost realizată pe 12 iunie 2025 și oferă o imagine clară asupra stadiului actual al lucrărilor, fiind un indicator important al progresului înregistrat pe acest lot.

                  Proiectul Autostrăzii A7 este cofinanțat prin fonduri europene și reprezintă un pas esențial în modernizarea infrastructurii României, cu termene de finalizare ambițioase și obiective clare privind mobilitatea și siguranța rutieră.

                  Schimbarea domiciliului poate afecta reducerea la tren pentru studenți: Ce trebuie să faci ca să păstrezi facilitățile

                    Normele metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru studenți au fost recent modificate, odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 535/2025. Una dintre cele mai importante schimbări vizează situațiile în care studenții își schimbă localitatea de domiciliu. Aceștia trebuie să urmeze o procedură clară pentru a continua să beneficieze de reducerea de 90% la transportul feroviar.

                    Călătoriile reduse, valabile doar între domiciliu și centrul universitar

                    Conform noilor reglementări, reducerea de 90% pentru biletele de tren este acordată exclusiv pentru traseul dintre localitatea de domiciliu și cea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat. Astfel, dacă un student se mută și își schimbă domiciliul în acte, ruta subvenționată nu mai este aceeași, iar biletele cu reducere trebuie reemise pentru noul traseu.

                    Ce pași trebuie urmați dacă îți schimbi domiciliul

                    Pentru a putea beneficia în continuare de reducerea la transport, studenții trebuie să:

                    1. Actualizeze cartea de identitate, astfel încât să apară noua localitate de domiciliu.

                    2. Se prezinte la casele de bilete ale operatorilor de transport feroviar cu următoarele documente în original:

                      • noua carte de identitate sau cartea de identitate provizorie (sau pașaportul, după caz);

                      • carnetul de student vizat la zi / legitimația / adeverința de student;

                    3. Solicite actualizarea traseului pentru care se aplică reducerea de 90%.

                    Doar după prezentarea acestor documente, personalul de la casele de bilete poate stabili noua rută eligibilă pentru facilități.

                    Ce se întâmplă când călătoria implică mai mulți operatori

                    HG 535/2025 clarifică și situațiile în care traseul nu poate fi parcurs integral cu un singur operator feroviar. În acest caz, călătoria cu reducere se acordă pe porțiuni, până la stațiile de legătură, unde se schimbă mijloacele de transport. La emiterea biletului, se va preciza ruta exactă pentru fiecare segment de drum.

                    Cine beneficiază de facilități

                    Potrivit HG 811/2023, reducerea de 90% este valabilă pe tot parcursul anului calendaristic, atât timp cât studentul are calitatea de student activ, confirmată prin vizarea legitimației de transport. De aceste facilități beneficiază atât studenții români, cât și cei străini, înmatriculați la instituții de învățământ superior din România.

                    Concluzie

                    Schimbarea domiciliului implică mai mult decât o modificare în acte — pentru studenți, ea presupune și o actualizare a drepturilor la transport. Pentru a evita situațiile în care biletele nu mai pot fi achiziționate cu reducere sau în care apar probleme la control, este esențial ca studenții să își reînnoiască documentele și să actualizeze traseele în sistemul operatorilor feroviari cât mai curând după mutare.

                    Pentru informații suplimentare despre pașii de urmat și documentele necesare, studenții sunt sfătuiți să consulte site-urile operatorilor feroviari sau să se adreseze direct personalului de la casele de bilete.

                    Google limitează performanțele bateriei la Pixel 6a după cazuri de supraîncălzire

                    Pixel 6a, unul dintre cele mai apreciate telefoane lansate de Google, se confruntă cu o problemă serioasă care ar putea afecta siguranța utilizatorilor. Publicația Android Authority a raportat două incidente în care bateria modelului Pixel 6a s-a supraîncălzit până la punctul în care dispozitivul a luat foc.

                    Ca măsură preventivă, Google a inclus în cea mai recentă versiune beta a Android 16 funcții de limitare a capacității bateriei și a vitezei de încărcare pentru acest model. Astfel, compania dorește să reducă riscul de supraîncălzire, în special după ce bateria trece de 400 de cicluri de încărcare.

                    „O parte dintre telefoanele Pixel 6a vor necesita o actualizare software obligatorie pentru a reduce riscul de supraîncălzire a bateriei. Actualizarea va activa funcții de gestionare a bateriei care vor limita capacitatea și performanța de încărcare după 400 de cicluri. Vom contacta clienții afectați luna viitoare, oferindu-le toate informațiile necesare pentru a rezolva problema”, a transmis Google pentru Android Authority.

                    Deși suportul software pentru Pixel 6a este garantat până în iulie 2027, acesta este al treilea model din seria Pixel care se confruntă anul acesta cu probleme legate de baterie. În luna ianuarie, Google a lansat o actualizare pentru Pixel 4a care a redus durata de viață a bateriei pentru a îmbunătăți stabilitatea. În aprilie, compania a demarat un program de reparații și compensații după apariția unor cazuri de „umflare” a bateriilor la Pixel 7a.

                    Utilizatorii Pixel sunt sfătuiți să fie atenți la eventuale semne de supraîncălzire, iar în cazul în care observă comportamente neobișnuite ale telefonului, să contacteze serviciul de suport Google.

                    Tragedie la Comănești: O adolescentă de 17 ani a murit lovită de un tren de călători

                      FOTO: unupetrous.ro

                      O seară obișnuită de duminică s-a transformat într-o tragedie greu de imaginat pentru o familie din Comănești, județul Bacău. O tânără de 17 ani a fost accidentată mortal de un tren de călători, în timp ce traversa calea ferată. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18:21, în zona Gării Comănești.

                      Potrivit primelor informații furnizate de autorități, adolescenta ar fi avut căști în urechi și ar fi ascultat muzică în momentul în care a încercat să traverseze șinele, ignorând semnalele sonore transmise de mecanicul trenului. Garnitura de călători circula pe ruta Miercurea Ciuc – Mărășești și, deși mecanicul ar fi acționat frâna de urgență, impactul nu a mai putut fi evitat.

                      Conform unupetrotus.ro, martorii spun că fata părea neatentă și nu a reacționat în niciun fel la apropierea trenului. Echipajele SMURD ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața – victima suferise leziuni incompatibile cu viața.

                      „Este o tragedie care ne lasă fără cuvinte. O fată tânără, frumoasă, plină de viață… S-a dus într-o clipă. Nu pot să cred…”, a declarat, vizibil marcată, o vecină a familiei.

                      Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Trupul neînsuflețit al adolescentei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

                      Tragedia readuce în atenție pericolul real pe care îl reprezintă utilizarea necorespunzătoare a căștilor în spații publice, mai ales în apropierea zonelor feroviare. Autoritățile fac apel la cetățeni, în special la tineri, să manifeste prudență și să fie atenți la semnalele sonore și vizuale din trafic sau în preajma infrastructurii feroviare.

                      Comunitatea din Comănești este în stare de șoc. În fața tragediei, rămân durerea și întrebările fără răspuns. O viață s-a frânt în mod nedrept și fulgerător, lăsând în urmă o familie devastată și un oraș îndoliat.

                      The 95th Air Base in Bacău – 105 Years of Excellence in the Service of Romanian Aviation

                      The President of the Bacău County Council, Cristina Breahnă-Pravăț, attended today the anniversary ceremony marking 105 years since the establishment of the “Hero Captain Aviator Alexandru Șerbănescu” 95th Air Base – one of Romania’s most prestigious military units.

                      The event celebrated the remarkable history of the 95th Air Base, founded in 1920 in Tecuci as a training center and relocated in 1968 to the Bacău airfield, becoming ever since a strategic pillar in the defense of national airspace.

                      “Flight is not only about conquering the sky, but also about elevating the spirit,” stated Cristina Breahnă-Pravăț in her speech, highlighting the unit’s historic contribution to the training of over 5,500 pilots and aviation specialists. She also emphasized the current importance of the base, which comprises approximately 700 military personnel and civilian staff, equipped with modern systems that allow missions to be carried out to the highest standards.

                      On behalf of the County Council, the president reaffirmed her continued support for strengthening the interinstitutional partnership with the 95th Base, stressing both its strategic value and its positive impact on the local community.

                      “Respect and admiration for all those who continue to write this elite chapter of Romanian aviation, here in the heart of Bacău County. Happy anniversary to the 95th Base!” was the message delivered by Cristina Breahnă-Pravăț at the close of the event.

                      Atletism/ Campionatul Național, etapa 1: Băcăuancele Ramona Verman și Federica Apostol, calificate la Europene!

                      Bacăul are vedere spre Europa. De la Craiova. Nu e o greșeală. Nici de redactare, nici de geografie. Două dintre cele mai performante atlete băcăuane, Ramona Verman și Federica Apostol și-au asigurat în acest weekend, la Craiova, biletele de participare la Campionatele Europene ce vor avea loc în această vară în Slovenia și Norvegia.

                      La Craiova, gazda primei etape a Naționalelor de Seniori, cele două sportivele antrenate de Aura Balaban la CSM Bacău au obținut rezultate foarte bune, echivalente cu baremurile de participare la Europene.

                      Astfel, Ramona Verman a câștigat proba de lungime cu 6,59 metri (record personal), rezultat care o va duce atât la Cupa Europei pe echipe ce va avea loc la Maribor, în Slovenia, între 28 și 29 iunie, cât și la Campionatul European Under 23, programat în perioada 17-20 iulie, la Bergen (Norvegia).

                      La Europene U23 din Norvegia va concura și Federica Apostol, care, cu un rezultat de 1.80 (record stagional), a câștigat proba de săritura în înălțime la etapa inaugurală a Naționalelor de Seniori din Bănie.

                      Așadar, din Bănie, „CSMeoaicele” pregătite de Aura Balaban privesc cu încredere către Europa: la Maribor și Bergen!

                      Ciucaș a poposit în Gherăiești: o zi de relaxare adevărată pentru băcăuani

                      Pe 15 iunie, Parcul Gherăiești din Bacău a devenit gazda unei zile memorabile, odată cu oprirea Caravanei Ciucaș în inima naturii.

                      Sub mesajul „Natură curată, relaxare adevărată”, brandul a transformat poiana recent reamenajată într-o oază de voie bună și liniște, dedicată tuturor celor care au dorit să evadeze din agitația cotidiană.

                      Vizitatorii s-au bucurat de muzică live, activități recreative pentru toate vârstele și premii-surpriză, într-o atmosferă de festival relaxat.

                      Momentul de vârf al zilei a fost întâlnirea cu Văru Săndel, ambasadorul relaxării marca Ciucaș, care a adus zâmbete și bună dispoziție celor prezenți.

                      Evenimentul a oferit nu doar distracție, ci și răgazul unei beri reci savurate în mijlocul naturii, într-un spațiu amenajat cu grijă și respect pentru mediul înconjurător. Astfel, Gherăieștiul s-a alăturat celor 28 de poieni din 24 de județe în care Ciucaș creează mici refugii de verdeață și calm.

                      Caravana continuă, dar în Bacău va rămâne amintirea unei zile în care simplitatea și relaxarea au fost în centrul experienței.