Acasă Blog Pagina 52

UPDATE ora 15.20 – Intervenție pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Onești!

    Din cauza unor dificultăţi de ordin tehnic, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a intervenției, până în jurul orei 20.00. Sunt în continuare afectați de aceste lucrări consumatorii de pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Serelor și Eternității.

    Ne cerem scuze și vă mulțumim pentru înțelegere!

    Biroul de Comunicare RAJA S.A.

    Grigore Filip, propus pentru titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Bacău”

      Grigore Filip

      Municipiul Bacău se pregătește să acorde una dintre cele mai înalte distincții locale unei personalități marcante a industriei aeronautice românești. În cadrul unei expuneri de motive înaintate Consiliului Local, a fost propusă conferirea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Bacău” domnului Grigore Filip, pentru merite profesionale excepționale și o contribuție decisivă la dezvoltarea economică și industrială a orașului.

      Inițiativa se bazează pe prevederile Codului administrativ și ale regulamentelor locale privind acordarea titlurilor onorifice, fiind susținută de activitatea remarcabilă desfășurată de Grigore Filip de-a lungul a peste patru decenii în domeniul ingineriei aeronautice și al managementului industrial.

      Născut la 16 februarie 1954, la Roman, județul Neamț, Grigore Filip este absolvent al Facultății de Aeronave din cadrul Universității Politehnica din București. Parcursul său profesional a început la INCREST București (actualul INCAS), continuând ulterior la întreprinderea de aviație din Bacău, actuala Aerostar S.A., unde a activat timp de peste 35 de ani.

      În cadrul Aerostar, Grigore Filip a ocupat numeroase funcții-cheie, de la șef secție reparații aeronave și director de program pentru modernizarea avionului MiG-21, până la director executiv al direcției tehnice și director general al diviziei sisteme. Începând cu anul 1998, acesta a deținut simultan funcțiile de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General, coordonând transformarea companiei într-un lider regional al industriei aeronautice și de apărare.

      Sub conducerea sa, Aerostar a devenit unul dintre cei mai importanți angajatori din regiune, cu aproximativ 2.000 de locuri de muncă directe și un ecosistem economic format din peste 600 de furnizori naționali, dintre care 15% provin din județul Bacău. Compania s-a impus atât în domeniul apărării, prin integrarea de sisteme moderne pentru aeronave militare, cât și în aviația civilă, ca producător de aerostructuri și componente destinate pieței globale.

      Un capitol important al activității manageriale îl reprezintă investiția în educație și formarea tinerilor. Prin parteneriatele dezvoltate cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, colegii tehnice și licee de profil, Aerostar a facilitat accesul elevilor și studenților la stagii de practică, mentorat și burse de excelență. Doar în anul școlar 2023–2024, 273 de elevi au beneficiat de burse în valoare totală de peste 430.000 de lei.

      Totodată, la inițiativa lui Grigore Filip, a fost înființat un centru propriu de formare profesională, acreditat de ministerele de resort, prin care trec anual aproximativ 300 de angajați, majoritatea tineri, consolidând astfel competitivitatea companiei pe o piață internațională extrem de exigentă.

      Decizia finală privind conferirea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Bacău”, împreună cu Diploma de Cetățean de Onoare și „Cheia Orașului”, urmează să fie luată de Consiliul Local Bacău în cadrul unei ședințe viitoare.

      Propunerea a fost făcută de filiala Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și filiala Bacău a Uniunii Generale a Inginerilor din România

      Centrele militare pot chema recruții și rezerviștii de până la trei ori pe an. Ce prevede noua lege a apărării

        Regulile privind evidența și chemarea cetățenilor cu obligații militare au fost modificate la începutul acestui an, odată cu intrarea în vigoare a unei noi legi care schimbă cadrul legal al pregătirii populației pentru apărare. Noile prevederi extind atribuțiile centrelor militare și lărgesc categoriile de persoane aflate în evidența acestora.

        Începând cu 12 ianuarie 2026, Legea nr. 5/2026 a adus modificări și completări importante legislației existente, respectiv Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.

        Chemări mai frecvente la centrele militare

        Una dintre cele mai relevante schimbări vizează frecvența cu care pot fi chemați la centrele militare cetățenii încorporabili, recruții și rezerviștii. Conform noilor reguli, aceste categorii pot fi convocate de până la trei ori pe an, în scopul clarificării situației militare.

        Anterior, legislația permitea o singură chemare anuală, strict pentru actualizarea sau verificarea datelor legate de statutul militar. Noua formulare oferă centrelor militare mai multă flexibilitate administrativă, dar presupune și obligații suplimentare pentru persoanele aflate în evidență.

        Obligații pentru românii aflați temporar în străinătate

        Legea introduce și prevederi care îi vizează pe cetățenii români plecați temporar în afara țării. În anumite situații, aceștia vor fi obligați să se prezinte la centrele militare din România, pentru clarificarea situației lor militare, chiar dacă nu au domiciliul stabil în țară pe perioada respectivă.

        Pregătire militară voluntară, contra cost

        Un alt element de noutate este introducerea posibilității de pregătire militară de bază la cerere, deschisă atât bărbaților, cât și femeilor. Programul va avea o durată de patru luni, iar persoanele care îl finalizează vor primi o sumă de peste 25.000 de lei, potrivit noilor reglementări.

        Această măsură are ca scop stimularea participării voluntare la instruirea militară și crearea unei rezerve mai largi de personal pregătit.

        Extinderea evidenței militare

        Totodată, Legea nr. 5/2026 prevede extinderea categoriilor de cetățeni români care trebuie luați în evidența centrelor militare. Astfel, mai multe persoane vor intra sub incidența procedurilor de evidență, actualizare a datelor și, după caz, convocare.

        Prin aceste modificări, autoritățile urmăresc adaptarea sistemului de pregătire pentru apărare la noile realități de securitate și la mobilitatea crescută a populației.

        Intervenție pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Onești!

          Astăzi – 26 ianuarie 2026, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Alexandru Ioan Cuza, din orașul Onești, județul Bacău.

          Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei potabile în intervalul orar 11.15 – 17.00, către consumatorii de pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Serelor și Eternității. La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a apei.

          Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

          Biroul de Comunicare RAJA S.A.

          Cum a pierdut un Airbus A319 Dan Air navigația GPS în apropierea Bacăului

            Un avion Airbus A319-100 aparținând companiei Dan Air a fost implicat într-un incident grav în seara zilei de 2 decembrie 2025, în timpul apropierii de Aeroportul Internațional Bacău, după ce aeronava a suferit defecțiuni repetate ale sistemelor de navigație, care au dus la o abatere semnificativă de la traiectoria corectă de zbor.

            Conform Flight RouteXplorer,  aeronava, înmatriculată YR-URS, opera zborul DN-402 pe ruta Londra Luton – Bacău. Pe măsură ce avionul cobora spre destinație și se pregătea pentru apropierea instrumentală, echipajul a început să primească alerte ECAM repetate de tipul „NAV GPS 1 and 2 FAULT”, semnalând indisponibilitatea ambelor sisteme GPS ale avionului.

            Defecțiunea a apărut într-o fază critică a zborului, când precizia poziției este esențială pentru stabilirea corectă pe axa procedurii ILS. În lipsa GPS-ului, sistemele de navigație ale aeronavei au trecut pe surse alternative, iar echipajul a constatat că avionul se afla la aproximativ patru mile nautice la dreapta axei localizatorului, o deviație considerabilă pentru o apropiere de precizie.

            În timp ce piloții încercau să recaptureze ghidajul lateral și vertical, situația s-a deteriorat rapid. Sistemul de avertizare a proximității solului (EGPWS) a emis o alertă de tip TERRAIN, indicând un risc potențial de impact controlat cu terenul. O astfel de avertizare impune, conform procedurilor, întreruperea imediată a apropierii, indiferent de alți parametri de zbor.

            Echipajul a reacționat prompt, a inițiat procedura de go-around, a urcat aeronava până la FL110 și a solicitat vectori radar de la controlul traficului aerian pentru a se repoziționa în siguranță. Cu sprijinul ATC, aeronava a fost adusă din nou pe traiectoria corectă, iar aterizarea pe pista 34 a avut loc fără alte incidente, la aproximativ 25 de minute după abandonarea primei tentative.

            În urma evenimentului, Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației (SIAA) a deschis o investigație oficială, clasificând cazul drept incident grav. Ancheta va analiza cauzele pierderii ambelor sisteme GPS, modul în care a fost afectată poziționarea aeronavei în faza de apropiere, încărcarea de lucru a echipajului și succesiunea exactă a evenimentelor care au condus la alerta de teren.

            Deși zborul s-a încheiat în siguranță, incidentul evidențiază cât de rapid se poate degrada o situație aparent controlabilă atunci când defecțiuni tehnice apar într-o fază critică de zbor. Decizia echipajului de a întrerupe apropierea este considerată, din punct de vedere profesional, una corectă și esențială pentru evitarea unui scenariu mult mai grav.

            De ce poate dispărea semnalul GPS la o aeronavă

            Pierderea simultană a ambelor sisteme GPS la o aeronavă de linie este un eveniment rar, dar cunoscut în aviație. În cazul unui mesaj de tip „NAV GPS 1 and 2 FAULT”, specialiștii iau în calcul mai multe cauze posibile:

            • Interferențe GPS (jamming sau spoofing)
            Semnalul GPS este slab și vulnerabil la bruiaj radio. Emițătoare terestre ilegale, echipamente defecte sau activități de testare pot degrada sau anula recepția semnalului pe zone limitate. În astfel de situații, aeronava pierde ambele surse GPS aproape simultan, fără o defecțiune fizică propriu-zisă.

            • Defecțiuni comune ale lanțului de recepție
            Deși sistemele GPS sunt redundante, ele pot avea elemente comune, precum antene apropiate, cablaje sau surse de alimentare. Probleme de mediu (umezeală, gheață, variații mari de temperatură) sau conectori uzați pot afecta ambele sisteme în același timp.

            • Incoerențe de date în sistemele de navigație
            Calculatoarele de bord pot invalida automat datele GPS dacă acestea devin incoerente cu informațiile furnizate de alte sisteme (inerțiale sau radio). În acest caz, mesajul ECAM nu indică un defect hardware, ci o pierdere a încrederii în acuratețea poziției.

            • Condiții de recepție nefavorabile
            La altitudini joase, geometria defavorabilă a sateliților, relieful sau interferențele electromagnetice locale pot contribui la degradarea semnalului. Singură, această cauză este rar suficientă, dar poate agrava alte probleme existente.

            • Factori de mentenanță sau configurare
            Lucrări recente de întreținere, montarea incorectă a antenelor sau probleme apărute după intervenții tehnice pot genera pierderi temporare sau recurente ale semnalului GPS.

            Investigația oficială va stabili dacă pierderea GPS a fost un fenomen localizat, o defecțiune tehnică a aeronavei sau rezultatul unei combinații de factori tehnici și operaționali.

            Ziua Unirii, sărbătorită cu amenzi de aproape 30.000 de lei

              Manifestările organizate în municipiul Iași cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române s-au încheiat cu aplicarea unor sancțiuni contravenționale în valoare totală de 28.000 de lei. Măsurile au fost dispuse de jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, ca urmare a unor încălcări ale legislației privind ordinea și siguranța publică.

              La Insula de Agrement

              Nu avem nici un mijloc de transport public

              Mă numesc Gociu Vali și sunt locuitor al satului Dumbrava, comuna Răchitoasa, județul Bacău. Vă scriu pentru că trăim o situație care, sincer, pune în pericol vieți omenești, iar acest lucru pare să nu mai intereseze pe nimeni.

              Satul Dumbrava este complet izolat. Nu există niciun mijloc de transport public. Singurul microbuz care ajunge este cel școlar, destinat doar copiilor. Pentru restul oamenilor – bătrâni, bolnavi, persoane cu dizabilități, familii fără mașină – nu există nicio soluție.
              Drumul nu este asfaltat. Pentru a ajunge la un drum practicabil trebuie să mergem 3–4 kilometri pe jos, iar până în comuna Răchitoasa aproximativ 7 kilometri, pe noroi, gheață sau praf. Iarna și pe ploaie, drumul devine aproape impracticabil. Sunt situații în care ambulanța nu poate ajunge, iar oamenii sunt nevoiți să meargă pe jos sau să fie transportați improvizat.

              În sat trăiesc bătrâni care nu pot ajunge la medic, persoane care amână tratamente pentru că nu au cum să se deplaseze, oameni care nu pot ajunge la farmacie, la serviciu sau la instituții publice. Aceasta nu mai este doar o problemă de confort – este o problemă de siguranță și demnitate umană.

              Această situație este cunoscută de Primăria Răchitoasa, de conducerea acesteia și de autoritățile locale, însă, în ciuda anilor care au trecut, nu s-au luat măsuri reale pentru:
              introducerea unui transport public;
              asfaltarea drumului;
              asigurarea unor condiții minime de acces pentru locuitori.

              În anul 2026, într-un județ european, există un sat unde oamenii merg kilometri pe jos pentru a ajunge la medic sau la o pâine. Ne simțim abandonați, uitați și lipsiți de orice sprijin.

              Vă rog să faceți publică această situație. Poate doar atunci când se va vorbi despre Dumbrava la nivel public, autoritățile vor fi obligate să reacționeze, înainte să se ajungă la o tragedie.

              Nu cerem favoruri. Cerem dreptul la viață normală, la acces, la siguranță.

              Vă mulțumesc pentru timpul acordat și sper ca această realitate să nu rămână ignorată.
              Cu respect,

              Gociu Vali

              Sat Dumbrava, comuna Răchitoasa, județul Bacău
              Data: 25.01.2026

              Strada Gării, Bacău, anii ’70 – iarna ca stare de spirit

              Fotografia surprinsă pe Strada Gării din Bacău, undeva în anii ’70, este o mărturie a unei etape de tranziție urbană, când orașul trăia simultan două realități – una modernă, industrială, și alta încă profund rurală.

              Zăpada, abundentă și neatinsă pe alocuri, domină cadrul. Nu este o simplă ninsoare decorativă, ci un strat gros, compact, care redefinește spațiul: drumul devine potecă, trotuarul dispare, iar gardurile joase și copacii toaletați grosolan capătă rol de repere. „Când zăpezile erau zăpezi” nu e doar o expresie nostalgică, ci o realitate fizică – iernile aveau greutate, durată și consecințe.

              De o parte și de alta a străzii se aliniază case joase, cu acoperișuri încărcate de omăt, curți delimitate de garduri simple din lemn. Aceste locuințe, tipice periferiei urbane de atunci, vorbesc despre un Bacău care nu era încă pe deplin oraș: gospodării cu anexele lor, ritmuri de viață apropiate de sat, vecinătăți unde toată lumea se cunoștea. În fundal, însă, se întrevăd blocurile – semn clar al industrializării accelerate și al presiunii modernizării socialiste.

              Strada Gării era, prin însăși poziția ei, un spațiu al contrastelor. Apropierea de infrastructura feroviară și de noile zone industriale aducea muncitori, navetiști, zgomot și mișcare, dar țesutul urban păstra încă forma vechilor mahalale. Imaginea reflectă acest amestec: un oraș care se construiește, fără a-și fi șters complet trecutul.

              Absența oamenilor din cadru accentuează senzația de liniște grea, specifică iernilor de odinioară. Viața nu lipsește, ci pare suspendată, retrasă în spatele ușilor, așteptând ca vremea să-și spună cuvântul. Este o tăcere densă, spartă doar de scârțâitul zăpezii sub pași sau de zgomotul îndepărtat al unui motor.

              Privită astăzi, fotografia are valoare documentară, dar și una emoțională. Ea vorbește despre un oraș aflat între lumi, despre un timp în care natura încă impunea reguli clare vieții urbane și despre o comunitate care trăia mai aproape de ritmurile anotimpurilor. Strada Gării din anii ’70 devine astfel un simbol al Bacăului „parțial rural”, prins între tradiție și transformare, între zăpadă și beton.

              Un caz de delincvență juvenilă și responsabilitate colectivă în presa anului 1973

              În ediția din 25 ianuarie 1973 a ziarului Steagul roșu este publicat un articol cu caracter de relatare și comentariu social, semnat de căpitanul Adam Niță, din cadrul Miliției orașului Moinești. Textul pornește de la o sesizare penală aparent banală și se transformă într-o analiză amplă a contextului social și moral care a favorizat un caz de delincvență juvenilă.

              Faptele prezentate

              Articolul relatează cazul unui minor, bănuit de comiterea mai multor furturi din apartamentul unei vecine,  în perioada primăverii–toamnei anului 1972. În lipsa proprietarei de la domiciliu, minorul ar fi pătruns în mod repetat în locuință folosind o cheie identică cu cea a ușii de acces, cheie despre care acesta declară că a „găsit-o”.

              În urma cercetărilor, minorul recunoaște sustragerea mai multor bunuri, de la obiecte mărunte (o râșniță de piper) până la ceasuri și articole de îmbrăcăminte, pe care le-a vândut ulterior diferitelor persoane din oraș. Din punct de vedere strict juridic, cazul este prezentat ca fiind clarificat: făptașul a fost identificat, iar organele de miliție urmau să aplice măsurile prevăzute de lege.

              Contextul social al minorului

              Elementul central al articolului nu este însă infracțiunea în sine, ci analiza mediului în care minorul a evoluat. Autorul subliniază că T. Nicu a absolvit doar cinci clase și era încadrat ca cizmar la cooperativa „Arta meșteșugarilor” din Moinești. În acest mediu de muncă, minorul ar fi fost expus influenței unor adulți care încurajau comportamente considerate vicioase: consum de alcool, fumat și jocuri de noroc.

              Un rol important în această descriere îl are șeful de secție, prezentat ca fiind preocupat de câștiguri personale și aflat, la momentul publicării articolului, în curs de cercetare pentru delapidare. Minorul ar fi fost frecvent trimis să cumpere băuturi alcoolice și ar fi participat la consumul acestora alături de colegi majori, unii dintre ei părinți la rândul lor.

              Rețeaua de „cumpărători”

              O parte consistentă a articolului este dedicată celor care au achiziționat bunurile furate. Sunt menționate nume și profesii (cizmari, șoferi, șefi de secție), iar tranzacțiile sunt descrise ca fiind făcute la prețuri mult sub valoarea reală a obiectelor. Autorul ridică explicit întrebarea dacă acești adulți nu au bănuit proveniența ilicită a bunurilor și sugerează că interesul material a prevalat în fața oricărei responsabilități morale.

              De asemenea, sunt menționate situații în care minorul oferea bunuri ca „recompensă” pentru plimbări cu mașina sau alte favoruri, ceea ce, în opinia autorului, a contribuit la adâncirea comportamentului infracțional.

              Dimensiunea morală și mesajul final

              Din punct de vedere legal, articolul notează că este posibil ca acești „cumpărători” să nu fie trași la răspundere penală, întrucât declară că nu cunoșteau proveniența bunurilor. Totuși, textul insistă asupra unei vinovății morale colective, argumentând că lipsa de reacție și tolerarea unor astfel de fapte echivalează cu încurajarea lor.

              Articolul se încheie cu o reflecție de ordin etic, lăsând cititorilor libertatea de a-și formula propria opinie, dar reafirmând o maximă morală: „Cine nu împiedică fapta rea, atunci când poate, acela îndeamnă la ea.”

              Semnificație documentară

              Privit retrospectiv, textul publicat în Steagul roșu este relevant nu doar ca relatare a unui caz concret, ci și ca document al discursului oficial din România anilor ’70, în care delincvența juvenilă era explicată prin influențe negative ale mediului și prin lipsa de responsabilitate a adulților, mai degrabă decât prin factori individuali sau structurali mai largi. Articolul reflectă, totodată, rolul presei locale ca instrument de educație morală și de consolidare a normelor sociale promovate de statul socialist.

              AUTOSTRADA A7 Bacău – Pașcani

                Imagini surprinse pe 22.01.2026 de la nodul rutier turbion care leagă A7 de A8, pe Autostrada Moldovei, sectorul Bacău – Pașcani, Lotul 3. Un punct-cheie de infrastructură care începe să contureze noua hartă a mobilității din regiunea Moldovei, între Bacău și Pașcani.

                „Prințesa” Ramona Verman câștigă aurul în Germania, învingând-o pe campioana olimpică și dubla campioană a lumii, „regina” Malaika Mihambo!

                Super-reușită pentru sportiva antrenată de Aura Balaban la CSM Bacău, care, la primul concurs al anului, și-a trecut în cont un rezultat de 6,59 metri ce i-a permis să se impună la Dusseldorf în fața unui gigant mondial al săriturii în lungime, germanca Mihambo. „O experiență minunată”, a declarat, în exclusivitate pentru „Deșteptarea”, campioana Europei Under 23 la săritura în lungime și, totodată, cea mai bună sportivă a Bacăului în 2025

                Început de an supercalifragilistic pentru atleta băcăuană Ramona Verman! DA, DA, DA, SU-PER-CA-LI-FRA-GI-LIS-TIC! Majusculele se impun de la sine. Și merită scandate. Dacă în 2025, anul care i-a adus titlul de campioană europeană U23 la săritura în lungime, Ramona debuta cu un succes impresionant la Naționalele de sală, unde, cu recordul personal de 6,53 m o depășea pe super-favorita Alina Rotaru Kotmann, medaliata cu bronz a Mondialelor de Seniori de la Budapesta, din 2023, acum, în 2026, sportiva antrenată de Aura Balaban la CSM Bacău a avut un start și mai și.

                Unul de aur, în care, cu un rezultat 6,59 metri a câștigat meetingul Indoor Silver Tour de la Dusseldorf, în Germania și unde a învins-o pe nimeni alta decât Malaika Mihambo! Declarată trei ani la rând cea mai bună sportivă (atenție, sportivă, nu atletă!) a Germaniei, Mihambo este un autentic gigant al probei de săritură în lungime. În vârstă de 31 de ani (va face 32 la începutul lui februarie), Malaika Mihambo (tată tanzanian, mamă nemțoaică, licențiată în științe politice și cu un master în știința mediului înconjurător) este dublă medaliată olimpică (aur la Tokyo, în 2021 și argint la Paris în 2024), de două ori campioană a lumii (în 2019 și 2022), vice-campioană mondială en-titre (statut adjudecat anul trecut, la Tokyo) și deținătoarea la zi a titlului de campioană a Europei de Senioare!

                Recordul personal? 7,30 m ce i-a adus la Doha, în 2019, primul din cele două titluri de campioană mondială la lungime. Ei bine, sâmbătă, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, „regina” Malaika Mihambo a fost nevoită să se încline, pe propriul teren, la Dusseldorf, în fața Ramonei Verman, „prințesa” de 21 de ani (va împlini 22 pe 3 martie), din Bacău, România. La cea de-a șasea ediție a Istaf Indoor din Dusseldorf, Ramona a reușit să sară 6,59 metri (un excelent rezultat de sală pentru începutul de an), cu care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. „CSMeoiaca” a fost urmată pe podium de suedeza Khaddi Sagnia și de Malaika Mihambo, ambele cu rezultat identic, 6,56.

                „Este ceva nemaipomenit, pentru care Ramona merită toate felicitările. Mai ales că, pentru prima oară în întreaga sa carieră, ea a mers neînsoțită de un antrenor sau de vreo colegă la un concurs internațional. O bucurie și o mândrie greu de exprimat în cuvinte în condițiile în care Ramona Verman a reușit să învingă o super-forță a atletismului precum Malaika Mihambo într-un concurs cu un nivel foarte ridicat”, a declarat antrenoarea campioanei U23 de la CSM Bacău, Aura Balban. Târziu în noapte, la ore bune după concurs, Ramona Verman s-a destăinuit în exclusivitate pentru „Deșteptarea”:

                „A fost o experiență minunată! De fapt, încă o experiență înmagazinată. Este a doua oară când am avut posibilitatea de a concura cu Malaika Mihambo și, probabil, acum nu am mai fost intimidată. Este un start de sezon fantastic, peste cel de anul trecut. Cu multă sănătate o pot ține tot așa sau- de ce nu?- chiar mai bine”. Dacă este adevărat că ziua bună se vede încă de dimineață, atunci 2026 se anunță pentru Ramona Verman un an de aur. Sau, mai bine zis, încă unul de aur!

                Fotbal/ Liga 3: Aerostar, învingătoare în primul amical al anului

                „Aviatorii” s-au impus sâmbătă, cu 3-2 (1-2) pe terenul colegei de serie ACS USV Iași prin golurile marcate de Roman, Corban și Solomon

                Primul amical al anului, prima victorie pentru divizionara C Aerostar Bacău. Sâmbătă, „aviatorii”, care au încheiat maxi-turul de campionat pe locul 8, s-au impus cu 3-2 (1-2), pe terenul vecinei de clasament, ACS USV Iași, ocupanta poziției a noua în Seria 1 după 17 etape. Pentru echipa băcăuană au înscris una din noile achiziții, Corban și juniorii Roman (an de naștere 2008) și Solomon (2009).

                Aerostar a început testul de la Iași în formula: Negrea- Prențu, Bușagă, Benchea, Paveluc- Pruteanu, Matei- Oancea, Roman, Băisan- Pantelei. În partea secundă, oaspeții au mizat pe garnitura: Tancău- Olteanu, Antohi, Ganea, Budău- Mazilu, Pruteanu- Dănilă, Belciu, Solomon- Corban.

                Și dacă tot aminteam de jucători nou veniți, pe lângă Alex Corban (în fapt, un come-back pentru atacantul de 28 de ani care și-a reziliat anul trecut contractul cu FC Bacău), Aerostar și-a completat efectivul cu Andrei Mazilu (un mijlocaș de 2004, care, după ce a jucat în Liga 2 cu CSM Focșani, a evoluat în maxi-tur la Adjud), Luca Budău (fundaș stânga născut în 2007 venit de la FC Bacău) și Filip Belciu, revenit și el la gruparea „aviatorilor” după paranteza numită CSM Bacău.

                La capitolul plecări, Aerostar s-a despărțit în această iarnă de Lupu, Catău, Cucu și Șchiopu, în timp ce Tilibașa a fost împrumutat la CSM Adjud 1946. „Testul de la Iași a fost unul util pentru noi”, a comentat Andrei Întuneric, cel care va prelua în mod oficial de la 1 februarie funcția de antrenor al Aerostarului. Următorul test al „galben-albaștrilor” va avea loc sâmbăta viitoare, pe terenul unei alte colege din Seria 1 a Ligii 3, Știința Miroslava.

                Zi solicitantă pentru salvatorii montani din Bacău, pe Pârtia Nemira din Slănic Moldova

                  Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău au avut parte de o zi extrem de solicitantă pe Pârtia Nemira din stațiunea Slănic Moldova.

                  Romanian Student Wins Double Gold at International Science Competition in the U.S.

                  Alexandru-Ioan Jicu, a student at Gheorghe Vrănceanu National College in Bacău, Romania, achieved outstanding results at the NeoScience Olympiad, recently held in the United States.

                  Jicu won gold medals and first prizes in both Chemistry and Physics, placing him among the top competitors at the international level.

                  School officials said the performance highlights not only the student’s academic excellence, but also his dedication to science and continuous learning. Coordinating teachers Marinela Bușteagă and Delia Pintilie were praised for their support and guidance.

                  “The real goal of such competitions goes beyond medals—it is about sustained growth, passion for knowledge, and building a strong academic and professional future,” the school said in a statement, adding that Jicu’s success reflects “enthusiasm, curiosity, and a genuine desire to learn.”

                  Romanian Man Declared Dead by Authorities Despite Being Alive

                  A man from Bacău County, eastern Romania, was officially declared dead due to a bureaucratic error, despite being alive and well, local authorities confirmed.

                  The case came to light after Eugen Popa posted on social media that a document issued by the county’s General Directorate of Social Assistance and Child Protection (DGASPC) listed him as deceased. His post, written in an ironic tone, quickly went viral and sparked public reaction.

                  DGASPC later acknowledged the mistake, saying the error was caused by incorrect wording in an administrative notice. The institution clarified that Popa had undergone a reassessment and no longer qualified as a person with a disability under Romanian law, which led to the termination of certain benefits. The term “death” was mistakenly used instead of the correct administrative classification.

                  Authorities stressed that the document had no legal effect on Popa’s civil status and apologized for the incident. An internal investigation has been launched to determine how the error occurred and to prevent similar cases in the future.

                  No legal consequences resulted from the mistake, officials said.

                  Significant Increase in Respiratory Illnesses and Flu Cases in Bacău County

                  Image by freepik

                  The Bacău Public Health Directorate has released data on respiratory illnesses and influenza cases recorded at county level for the period January 12–18, 2026. The figures indicate a high number of infections, particularly among children and the elderly.

                  During the reporting period, 2,194 cases of acute upper respiratory tract infections were registered. The highest number of cases occurred in the 5–14 age group (584 cases) and among adults aged 15–49 (576 cases). Of the total, 49 patients required hospitalization, most of them children under the age of five.

                  At the same time, 319 cases of pneumonia and bronchopneumonia were confirmed, with 96 patients hospitalized. The most affected age group was people over 65 years old, with 100 reported cases, followed by adults aged 15–49. No deaths associated with these conditions were recorded during the analyzed period.

                  Regarding influenza, health authorities reported 264 new cases in the week of January 12–18, 2026. Since the beginning of the flu season, 1,709 cases of influenza type A and B have been recorded in Bacău County. The highest number of cases was reported among children aged 5–14 (473 cases), followed by the 2–4 age group (355 cases) and adults aged 15–49 (333 cases).

                  The Bacău Public Health Directorate also noted that, starting September 1, 2025, a total of 36,493 people have received the seasonal flu vaccine, according to reports from family physicians. Vaccination is carried out through pharmacies, based on medical prescriptions, in line with current legal provisions.

                  Health authorities recommend that the public follow preventive measures, seek medical attention at the onset of symptoms, and get vaccinated against influenza, especially individuals belonging to high-risk groups.

                  Avansare la cel mai înalt grad în Poliția Română pentru un băcăuan

                    Președintele României a semnat decretul de avansare în grad a domnului Benone‑Marian Matei, inspector general al Poliției Române, la gradul profesional de chestor general de poliție, cea mai înaltă treaptă ierarhică din structurile polițienești.

                    Originar din municipiul Bacău, chestorul Benone-Marian Matei reprezintă un exemplu de profesionalism, consecvență și dedicare în domeniul ordinii publice. Parcursul său profesional s-a construit etapizat, prin muncă susținută și rezultate remarcabile, ocupând de-a lungul timpului funcții de maximă responsabilitate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

                    În cariera sa, acesta a:

                    • condus Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău;

                    • îndeplinit funcția de director adjunct al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate;

                    • fost director al Direcției Operațiuni Speciale în perioada 2018–2021;

                    • iar din anul 2021 ocupă funcția de inspector general al Poliției Române.

                    Avansarea la gradul de chestor general de poliție confirmă atât experiența profesională acumulată, cât și încrederea instituțiilor statului în capacitatea sa managerială și în integritatea cu care și-a exercitat atribuțiile.

                    Pentru comunitatea băcăuană, această reușită constituie un motiv de mândrie: un profesionist format aici ajunge la vârful Poliției Române, demonstrând că seriozitatea, competența și perseverența sunt recunoscute la cel mai înalt nivel.

                    Parcursul său reprezintă un model de carieră pentru generațiile tinere din sistemul de ordine publică și o dovadă că performanța este răsplătită.

                    Recunoștință pentru Domnul Unirii

                      Elevii din clasa a VI-a B, coordonați de doamna dirigintă, prof. Mona Dascălu, precum și cei din clasa a VI-a C, coordonator, prof.diriginte, Ioana Andrei, și-au arătat recunoștința și respectul față de Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, prin depunerea unei jerbe la statuia domnitorului din fața școlii.

                      Emoționați, cu inima curată, cu stegulețe în mâini, copiii au aflat câteva aspecte legate de Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, rolul lui Alexandru Ioan Cuza (prof. Iulia Apostol), au dansat și au cântat „Hora Unirii”.

                      Activitatea a încheiat seria manifestărilor dedicate acestui eveniment, care a dus la formarea statului român modern, temelie a României Mari!

                      ULTIMELE ȘTIRI

                      blugi

                      d1

                      d3

                      d2