Pe 26 octombrie 2025, România va trăi un moment istoric de o profunzime aparte: sfințirea Catedralei Naționale, simbol al credinței și unității românești, care marchează totodată centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie. Ceremonia, oficiată de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului și Patriarhul României, va aduna zeci de mii de credincioși, în interiorul și în curtea lăcașului, și va fi transmisă în direct la televiziuni și pe ecrane amplasate în jurul edificiului monumental.
O idee născută din jertfă
Puțini își mai amintesc că visul unei Catedrale a Mântuirii Neamului s-a născut din recunoștința față de eroii căzuți în Războiul de Independență din 1877. Regele Carol I, impresionat de sacrificiul soldaților, a decis atunci alocarea sumei uriașe pentru acea vreme de cinci milioane de lei aur pentru ridicarea unei catedrale reprezentative. Intenția nu era doar arhitecturală, ci și spirituală: edificiul trebuia să fie un monument al unității credinței ortodoxe și al identității naționale.
De-a lungul deceniilor, proiectul a traversat momente de entuziasm și de tăcere. S-au propus amplasamente variate în București – de la Piața Unirii la Dealul Arsenalului – însă războaiele mondiale și perioada comunistă au înghețat orice inițiativă. În anii ’80, ideea a fost chiar interzisă, într-un context politic ostil oricărei manifestări religioase publice.
După 1990 – o speranță reînviată
Abia după căderea regimului comunist, ideea Catedralei a fost repusă pe masa publică. În anii ’90 și 2000 s-au succedat propuneri, studii, concursuri, dar fără o concretizare reală. Momentul decisiv a venit în 2010, când Patriarhul Daniel a reușit să mobilizeze energiile instituționale și sociale pentru a începe efectiv construcția. Amplasamentul a fost stabilit pe Calea 13 Septembrie, în vecinătatea Palatului Parlamentului, un loc încărcat de semnificație pentru istoria recentă a României. Un concurs național de arhitectură a desemnat proiectul câștigător, realizat de o echipă de arhitecți români, iar în scurt timp au fost demarate lucrările. Proiectul prevedea o catedrală capabilă să găzduiască peste 5.000 de persoane, cu o înălțime de 120 de metri, dominând vizual capitala. Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar un spațiu liturgic, ci și un complex cultural și memorial, ce include muzee, biblioteci și spații dedicate eroilor naționali.
Simboluri ale credinței și identității
Noua Catedrală îmbină tradiția bizantină cu elemente moderne de arhitectură. Cupola centrală, mozaicurile și vitraliile evocă istoria mântuirii, dar și destinul spiritual al poporului român. În interior se regăsesc simboluri care trimit la unitatea provinciilor istorice, la sfinții ocrotitori ai neamului și la jertfa eroilor din toate timpurile. Este, în sensul cel mai profund, o catedrală a memoriei colective.
Multe dintre lucrările de ornamentație și pictură au fost realizate în ateliere din țară, implicând artiști, meșteri și teologi. Materialele provin în mare parte din România, de la piatra de Albești până la marmura sculptată în ateliere locale. Prin această opțiune, Patriarhia a dorit să sublinieze caracterul național al edificiului, o creație „din popor, pentru popor”.
Sfințirea – o celebrare a unității ortodoxe
Slujba din 26 octombrie va fi oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Preafericitul Părinte Daniel, într-o ceremonie care se anunță grandioasă. În interiorul Catedralei vor fi aproximativ 3.000 de invitați – clerici, demnitari și credincioși – iar în esplanada exterioară se estimează prezența a zeci de mii de pelerini. Evenimentul va fi transmis în direct la televiziunile naționale și pe ecrane uriașe amplasate atât în interior, cât și în exterior, pentru ca toți cei prezenți să poată urmări slujba. În paralel, parohiile din întreaga țară vor organiza momente de rugăciune și comuniune, într-un gest de solidaritate spirituală cu momentul de la București.
O catedrală a secolului XXI
Dincolo de dimensiunea sa spirituală, Catedrala Națională reprezintă și un proiect tehnologic de excepție. Structura sa de beton armat, consolidată pentru a rezista la cutremure de mare magnitudine, este considerată una dintre cele mai performante din Europa de Est. Sistemele de ventilație, iluminat și acustică sunt proiectate la standarde internaționale, iar clopotnița adăpostește cel mai mare ansamblu de clopote din România, turnate în Germania, cel mai mare având peste 25 de tone. De asemenea, ansamblul arhitectural include spații multifuncționale – o aulă patriarhală, o sală de conferințe și un centru social-caritabil, care vor deservi atât activitățile Bisericii, cât și proiecte educaționale și culturale.
Moștenirea unei idei vechi de un secol și jumătate
Prin sfințirea sa, Catedrala Națională nu marchează doar încheierea unui șantier început acum 15 ani, ci și împlinirea unui ideal născut acum aproape 150 de ani. Este un semn că, în ciuda vicisitudinilor istoriei, idealurile spirituale pot fi duse la capăt. Pentru Patriarhia Română, momentul are o încărcătură dublă: 100 de ani de Patriarhie și prima sfințire completă a Catedralei Mântuirii Neamului. Este, așa cum au subliniat ierarhii Bisericii, „un dar pentru întreaga națiune română și pentru generațiile care vor urma”.
Credință, identitate, continuitate
Catedrala Națională nu este doar un monument al credinței, ci și un reper al identității românești. Într-o lume tot mai grăbită și mai confuză, ea reamintește că spiritualitatea și memoria sunt temeliile durabile ale unui popor. După aproape un secol și jumătate de așteptare, România își vede împlinit visul unei catedrale a mântuirii sale, ridicată pe stânca credinței, cu fața către viitor.
Catedrala, proiectată de un băcăuan
Puțini știu, dar arhitectul care a gândit și a proiectat Catedrala Mântuirii Neamului din București este băcăuanul Constantin Amâiei — același om care a proiectat și Catedrala „Înălțarea Domnului” din orașul nostru, dar și alte proiecte de importanță națională și regională.
E o mândrie greu de pus în cuvinte: să știi că un fiu al Bacăului a ridicat în inima capitalei un simbol al credinței întregului neam românesc. Privind spre Catedrala Mântuirii Neamului, simțim că vedem întrupat un vis vechi de generații. E mai mult decât o construcție — e o mărturie a puterii de a spera și de a crea ceva ce va dăinui peste veacuri. În liniile ei monumentale, în turlele care ating cerul, se simte mâna unui om care a înțeles adânc frumusețea tradiției, dar și nevoia de modernitate. Și cumva, ne bucură că acea mână a prins forță și formă chiar aici, la noi, în Bacău.
Ne amintim cu nostalgie cum, la începutul anilor ’90, se ridica încet, în centrul orașului, Catedrala „Înălțarea Domnului”. Era, la vremea aceea, cel mai mare șantier al speranței. Ani la rând am văzut cum cresc zidurile, cum se înalță turlele, cum rugăciunile se împletesc cu praful și sunetul metalului. A fost un vis colectiv, o lucrare a comunității. Iar acum, știind că același arhitect a dat formă și marii Catedrale din București, parcă simțim că între cele două lăcașuri există o punte nevăzută — una făcută din credință, talent și dragoste de neam. Nu putem decât să ne înclinăm în fața celor care au avut curajul și priceperea să ducă la bun sfârșit asemenea opere.
Într-o lume grăbită și adesea cinică, o asemenea construcție e o amintire vie că România are încă meșteri, visători și oameni care pot ridica pietre până la cer. Constantin Amâiei a arătat că rădăcinile nu se uită, ci se duc cu tine în fiecare arc, în fiecare cupolă, în fiecare detaliu ce vorbește despre frumusețea credinței românești.
De aceea, pentru noi, băcăuanii, aceste două catedrale sunt mai mult decât locuri de rugăciune: sunt oglinda unei dăruiri care a pornit de acasă și s-a înălțat până la cer. Să le păstrăm cu respect și să ne amintim mereu că din mâinile unui om născut între colinele Bacăului s-a născut și una dintre cele mai impresionante construcții ale României moderne.
La doar 9 ani, Ingrid Țimiraș, o fetiță talentată din Bacău, elevă în clasa a III-a,în cadrul Scolii Gimnaziale “Mihai Drăgan” își urmează cu pasiune visul de a deveni artistă. Îndrăgostită de muzică și dans încă de la vârsta de 4 ani, Ingrid a demonstrat că seriozitatea și munca pot merge mână în mână cu bucuria copilăriei.
Melodia, care s-a lansat în urmă cu câteva zile pe YouTube, vorbește despre curajul de a visa și de a-ți urma propria cale, indiferent de obstacole.
Ingrid le mulțumește din suflet celor care au contribuit la acest vis devenit realitate — Robert Lukian, producătorul muzical, Carla Iliași și Anastasia Ioniche, autoarele muzicii și ale versurilor, echipei DipRecords Music Studio pentru înregistrare, precum și lui Ionuț Vrabie pentru realizarea videoclipului filmat la Lotca by ARCA, în Bacău.
