Locuitorii din Comănești sunt tot mai aproape de finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de investiții din ultimii ani. Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se află în ultima etapă de execuție, autoritățile locale anunțând că lucrările au ajuns la un stadiu de aproape 100%.
Intervențiile au fost realizate în cadrul componentei C5 – „Valul Renovării”, program care urmărește creșterea eficienței energetice a clădirilor și reducerea consumului de energie.
Proiectul a vizat modernizarea mai multor blocuri din oraș, prin lucrări complexe de anvelopare termică, refacerea acoperișurilor, înlocuirea tâmplăriei cu ferestre eficiente energetic și modernizarea instalațiilor și spațiilor comune. Pe unele dintre imobile au fost instalate și panouri fotovoltaice, care vor contribui la reducerea consumului de energie pentru părțile comune.
Pe lângă reducerea pierderilor de căldură și a costurilor cu întreținerea, investiția schimbă și aspectul cartierelor din Comănești, blocurile renovate oferind o imagine unitară și modernă a orașului.
Reprezentanții administrației locale spun că echipele de constructori execută în această perioadă ultimele finisaje și remediază detaliile rămase înainte de recepția lucrărilor.
„Suntem pe ultimii 100 de metri”, au transmis reprezentanții Primăriei Comănești, care le-au mulțumit locatarilor pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe parcursul șantierului.
Finalizarea investiției va aduce beneficii directe pentru proprietari, prin creșterea confortului termic, reducerea facturilor la energie și sporirea valorii locuințelor, dar și pentru întreaga comunitate, prin diminuarea emisiilor de dioxid de carbon și îmbunătățirea aspectului urban.
Proiectul face parte din strategia administrației locale de modernizare a orașului și de adaptare la obiectivele europene privind eficiența energetică și dezvoltarea durabilă, Comăneștiul numărându-se printre localitățile care au valorificat fondurile din PNRR pentru renovarea fondului locativ.
















