„Sunt mocan din Cașin, get beget. Aici s-au născut părinții și străbunicii mei. Iar unul dintre ei a fost primar la Mănăstirea Cașin” – spune primarul din Cașin, Daniel Soroiu, aflat la al doilea mandat, pe listele PNL, după alți patru ani de viceprimar. Mândria descendenței din cetele de bârsani și de mocani din Dragoslavele și Rucăr (Argeș) care s-au stabilit aici acum 350 – 400 de ani o afișează, în comună, și alți locuitori. Iar modul lor de a fi (spiritul antreprenorial, negustoresc, dragostea de cai, de oi și de cărăușie etc.), dialectul specific în care vorbesc, dar și zestrea genetică afișată pe chipurile multora sunt dovezi certe în acest sens. Însuși primarul Daniel Soroiu, bărbat tânăr, cu ochi migdalați și tenul alb, e un exemplu.
Sunteți, deci, mocan, domnule primar. Vă trageți din dragosloveni sau rucăreni. Numele Soroiu vine tot de acolo?
Numele familiei noastre, Soroiu, se regăsește în zona Argeșului, dar și a Sibiului.
Are comuna Cașin un specific al ei prin această descendență a populației. O genă aparte s-a cuibărit aici.
Obișnuiesc să spun și că la noi, în Cașin, s-a născut românismul. Și nu întâmplător. Aici se regăsesc locuitori din Țara Românească, din Țara Bârsei (din Făgăraș) și din Moldova. Astfel, la cășuneni ai să vezi hărnicia ardeleanului, istețimea moldoveanului și spiritul negustoresc specific celor din Țara Românească.
Ați pronunțat cuvintele „spirit negustoresc”. Cum apare el la cășuneni?
Dragostea de cai, cel puțin, e o dovadă. Până acum vreo 20 de ani negustoria se făcea aici cu caii și căruțele. Acum comunitatea s-a modernizat. Timpul nu stă pe loc. Negustoria se face în alt chip, cu mijloacele motorizate. Însă dragostea pentru cai s-a păstrat. E moștenită de la cei din Rucăr și Dragoslavele. Acolo, aceste localități fiind la granița cu Imperiul Austro-Ungar, paza graniței se făcea călare. Oamenii de acolo erau, însă, și mari iubitori de oi. Noi, cășunenii suntem, la origini, și mocani, pentru că și astăzi unii se ocupă de creșterea oilor. Avem circa 10.000 de ovine, cred că cel mai mare efectiv din județul Bacău, deși suprafața de pășunat e mult mai mică decât în alte comune.
Mai țineți legătura cu frații din Rucăr și Dragoslavele? Sunt înfrățite localitățile?
Noi suntem genetic frați. Chiar am fost în acele localități, curios să văd dacă voi regăsi nume ale familiilor din Cașin și pe acolo. M-am documentat într-un cimitir, unde găsești atâtea nume. Am constatat că 80% din nume sunt asemănătoare. Dar și portul nostru popular este muntenesc, precum cel din Dragoslavele, obiceiurile la fel. La noi se păstrează un dialect muntenesc, de aceea vorbim cu „dă” și cu „pă”, nu moldovenește ca în comunele învecinate. Suntem chiar mândri că suntem cea mai închegată comunitate de munteni ai Moldovei. Cei din Soveja (Vrancea), comună cu două sate care se numesc Dragosloveni și Rucăreni, parcă nu e chiar așa. Și în Cașin între dragosloveni și rucăreni a fost mereu o întrecere, o rivalitate, cum era, pe vremuri chiar în satele de origine datorită stăpânirii graniței statale. Și la Cașin e o rivalitate între deal, (unde ar fi fost stabiliți dragoslovenii) și vale (unde erau rucărenii). Acum, însă, e armonie.
Cei veniți în Cașin mai au rude în satele din Argeș?
Or fi legături, dar relații de rudenie strânse nu s-au păstrat. S-au perindat pe aici vreo cinci generații de atunci.
Se vorbește de originile celebrei Miorița, care ar fi aici, în zona Cașinului și a Sovejei. Este încă o dovadă a românismului care, spuneți, aici s-ar fi născut?
Poate unii ne invidiază și pentru obârșia Mioriței. La Mănăstirea Cașin, Vârful Zboina Verde este singurul loc geografic din România comun al celor trei ținuturi din Balada Miorița, ținuturile bacilor moldovean, ungurean și muntean. Despre Miorița putem vorbi și pe Valea Tarcăului și în alte locuri, acolo unde sunt oierii. Dar geografic numai pe Zboina Verde e punctul de unire a celor trei ținuturi. Am și inițiat o serie de manifestări anuale sub genericul „Obârșia Mioriței”, la care vin oameni de știință și de cultură din România și din Republica Moldova. Asemenea manifestări vor avea loc și în acest an, în perioada 12 – 15 august, de Zilele comunei. Tot atunci îi vom comemora și pe cei peste 3.600 de eroi din luptele care s-au dat pe Valea Curiței în cele două războaie mondiale și care au fost hotărâtoare pentru soarta României. Acolo vom ridica și un monument comemorativ, pe care îl vom dezveli tot de Zilele comunei.
Vorbeați de pasiunea pentru cai a cășunenilor. Dar și despre influențele modernizării vieții oamenilor. Mai sunt cai? Mai sunt pasionați de cai?
Sunt oameni care țin cai mai mult de plăcere. Noi vrem să păstrăm tradiția aceasta, a căierilor, iar din 2013 de Zilele comunei organizăm „Parada căruțelor cu coviltir”, unică în România. Noi conservăm coviltirele care au mai rămas. Dragostea pentru cai rămâne din tată în fiu.
Caii, porțile de lemn și Miorița sunt simboluri ale comunei.
Pe stema comunei, desenată cu vreo 15 ani în urmă, apare și capul de cal. Stema nu este omologată, e o problemă de heraldică aici, dar vrem o astfel de stemă, pe care calul va avea locul lui.
Mitologiile și istoria comunei fac din Cașin o zonă de legende. Comuna a evoluat, însă, economic și social?
Aici am un regret, vizavi de populația comunei, pentru că mulți tineri pleacă în străinătate, după locuri de muncă și venituri mai mari, alții la studii, dar nici cei din urmă nu se mai întorc, rămân în marile orașe. Însă numărul populației crește datorită migrației orășenilor din Onești, care își construiesc case la noi. La intrarea în comună, dinspre oraș, s-a înființat un cartier rezidențial, Andrășești, după numele moșiei boierilor vechi.
Andrășești ar putea fi un fel de „vatră a satului”? De unde vine, atunci, numele Cașin?
Ceea ce știm este că oamenii care s-au stabilit în zona noastră, veniți din sud, aveau un staroste, un conducător. Al cărui nume ar fi fost Ion Casin. De aici și numele râului și al satului Cașin, cuvânt în care litera „ș” a apărut prin moldovenizarea pronunției.
Cert este că în Cașin vin și acum oameni din alte părți, adică într-un fel se repetă istoria de acum peste 300 de ani. Numărul locuitorilor crește. În 2002 erau numai 3.749 de locuitori, iar acum aproape 5.500. Evoluția, dar și starea materială a noilor familii susțin bugetul local?
Tocmai avem în lucru modificarea Planului Urbanistic General al comunei, pentru a uni zona Andrășești cu Vatra Cașin (satul Cașin). Poate în 10-20 de ani în Cașin vom avea în jur de 10.000 de locuitori. Dacă lucrurile vor evolua cum au început.
Dar în Onești lucrau foarte mulți oameni din Cașin, pe când industria era în floare. Nu era Cașinul, la doar câțiva kilometri de oraș, un fel de cartier al acestuia? Sau măcar un fel de comună suburbană?
Noi, cășunenii, suntem oameni făloși. Niciodată nu ne-am vedea comuna cartier al Oneștiului. Vrem să fim statornici, să ne conducem singuri. Nu cred că e bine ca localitățile mici să se unească la cele mai mari. Să luăm modelul francez: să lăsăm localitățile cum sunt, oricât de mici, pentru că așa vor avea interes să se dezvolte. Ca parte în administrații mai mari, ar fi tratați la capitolul „și alții”. În Onești sunt și acum cartiere mărginașe, care nu au apă și canalizare.
Adică în Cașin stați mult ai bine la aceste capitole.
Numai într-un mandat de primar am asfaltat 15 km de drumuri. Acum avem un proiect aprobat pentru alți aproape 6 km, în faza de licitații. Și nu sunt proiecte pe culoare politică. Eu sunt de la PNL, dar aprobările mi le-a dat actualul ministru al Dezvoltării. Mai rămâne jumătate din comună de asfaltat, de fapt mai puțin de 10 km de drumuri. E posibil ca din 2018 să ne apucăm și de apă și canalizare pentru restul comunei. Rețea de gaze avem, cu excepția satului Curița, dar mă lupt pentru un proiect și acolo. Lucrăm cam unul-două proiecte pe an, în funcție de posibilitățile de finanțare. La Ministerul Dezvoltării avem depuse cinci proiecte.
Cu tineretul comunei, spuneți, ar fi o problemă. Mulți au plecat. Dar cei care au rămas?
Unii au început să fie mici arendași. Toate terenurile noastre arabile (nu foarte multe, dar sunt) au fost cultivate. Unii cresc ovine și bovine, alții au mici ateliere (de prelucrare a lemnului, de exemplu), avem aici un abator cu vreo 60 de angajați (singurul de pe Valea Trotușului), deschis cu fonduri europene, dar și o societate specializată pe înființarea de plantații de vie în toată țara. Astfel de unități ne aduc puncte în plus la noile proiecte de finanțare. Pe baza aceasta avem și ceva bani la buget, dar dacă s-ar legifera descentralizarea teritorială poate ne-ar rămâne mai mult la buget, să nu mai dăm bani la Centru. Am fi o comună mai bogată. S-a promis că din ianuarie impozitul pe venit va rămâne pe plan local.
Apropo de buget. Vă descurcați cu cât adunați?
Mai avem și finanțare europeană și, cu ce avem noi, ne descurcăm. Unele proiecte de dezvoltare le depunem prin GAL Valea Trotușului. De exemplu, pentru dotarea unui Centru de tineret, pentru instrumente muzicale, instrumente și materiale pentru pictură și sculptură. Acolo vor fi predate de profesori specializați lecții tinerilor nu doar din comuna Cașin. În comună avem tradiție în astfel de arte. În satul Curița avem un local de școală trecut în conservare din 2011. Am modernizat clădirea, la parterul ei am deschis o grădiniță, un dispensar, iar la etaj vrem să deschidem Centrul de tineret. Avem acolo și un teren de fotbal, pentru că satul are echipă în liga a patra (în comună sunt două echipe de liga a patra).
În comună mai apar, însă, și probleme grele, de genul inundațiilor. Și pentru ele e nevoie de cheltuială.
Am avut destule astfel de evenimente. Chiar anul trecut, la Curița au fost luate de ape trei poduri, au fost drumuri rupte. Am avut și ajutor de la județ și chiar de la guvern, iar în mandatul de primar care s-a încheiat am terminat 310 ml de gabioane pe Cașin (apărări de maluri), patru praguri de fund de vad, inclusiv pe Pârâul Curița. În lucru mai avem aprobate vreo 300 ml de gabioane.
CAȘIN
Cu 5.420 de locuitori (populația după domiciliu, în datele Direcției Județene de Statistică la 1 ianuarie 2017) comuna Cașin depășește media județeană în mediul rural. Comună cu numai două sate, Cașin și Curița, așezată la numai șapte kilometri de municipiul Onești, Cașin are însă o istorie aparte, din care în prezent locuitorii ei scot tot mai mult în evidență descendența lor din Dragoslavele și Rucăr. Și astăzi portul popular, dialectul vorbit și numele unor familii atestă această descendență. Porțile de lemn și stilul actual al porților turnate în beton sunt o altă dovadă.
Izvoarele scrise dau, după unii cercetători, ca atestare documentară a satului Cașin data de 15 martie 1410, când Alexandru cel Bun a dăruit familiei Miclouș mai multe sate, între care și Cașin, dar și data de 20 iunie 1433, când Ștefan al III-lea a întărit lui Vlașin Crețescul o siliște pe Cașin, mai sus de Stan Cașin.
Zona Cașin este aparte și în istoria eroică a poporului român, prin luptele crunte duse de armata română aici în Primul și Al Doilea Război Mondial. În primul război – spun analiștii militari – soarta evenimentelor și a României ar fi fost hotărâtă chiar de luptele de la Cașin. Pe 19 aprilie 1918, Regina Maria a vizitat cimitirul eroilor din Cașin – Curița.
Comuna Cașin a fost cunoscută întotdeauna prin caracterul locuitorilor ei, prin înclinația către afaceri și comerț, prin dragostea oamenilor pentru cai, cărăușie și creșterea animalelor.
Toponimia locală, subliniată de unii cercetători, arată că numele Cașin ar veni de la natura hidrografică a zonei, prin care trece Râul Cașin, iar numele ar proveni din slavul „kaša” (terci, piure). Numele Curița în limba slavă înseamnă „găină”.
