Diamant celebru descoperit în India „Munte de lumină” în limba persană. Are 105,6 carate ( 21, 12 g) și 66 de fațete. Face parte din bijuteriile Coroanei Britanice

„Omul își câștigă în fiecare zi
dreptul de a avea un mâine.”
M.S. Regele Mihai

Să fie un mâine al nostru, plin de speranță! Speranța se naște din sănătate. Sănătatea fizică și psihică este rodul preocupării noastre. Zestrea noastră fizică și psihică crește odată cu înțelepciunea, dăruirea, bunătatea, recunoștința și iubirea pe care le dobândim în urma acțiunilor noastre. Timpul care se scurge poate să ne aducă și convingerea că suntem din ce în ce mai bogați din punct de vedere uman, nu să ne facă indiferenți și lipsiți de suflet. În asta constă dezvoltarea omului.
Fiecare dintre noi are un plan de viață care nu este altceva decât traiectoria optimă pentru evoluția spirituală. Beneficiem de o minte și un corp sănătos, în măsura în care, în acțiunile noastre, gândurile, vorbele și faptele s-au aliniat pe principii sănătoase. Viciile, gândurile, vorbele și faptele rele slăbesc starea de sănătate a omului. Omul are posibilitatea în proporție foarte mare să acționeze conform voinței sale ( consecințele faptelor îi arată dacă a făcut bine sau nu).
După cum știm, fiecare organism viu are nevoie de energie. La oameni, energia se procură din hrană și odihnă. Trebuie să ne hrănim corect și să ne odihnim suficient pentru ca organismul să poată trăi și funcționa bine. Buna funcționare vizează gândirea, respirația, circulația, digestia, excreția, mișcarea și multe ale funcții. Corpul și mintea noastră, ca să funcționeze, au nevoie de odihnă. Așa au fost ele concepute. Altfel nu se poate.
„Munte de lumină” în întunericul nopții, somnul rămâne cea mai bună odihnă. Nu degeaba se spune că unul dintre cele mai importante aspecte ale unei decizii bune este somnul, de unde și expresia: „noaptea este un sfetnic bun”. Corpul omenesc, așa cum este el creat, are cel mai bun randament când i se oferă ceea ce i se cuvine, adică: odihnă zilnică(6-8 ore de somn pe noapte), odihnă săptămânală( o zi de relaxare pentru odihnă de suflet) și odihnă anuală( concediu sau vacanță, după caz).

Privarea de somn are un efect îngrijorător: îi face pe oameni irascibili, lipsiți de idei, îi determină să mănânce mai multe grăsimi și implicit, accentuează tendința de a se îngrășa. Somnul insuficient ar modifica, totodată, gustul, făcându-i pe oameni să consume alimente grase și dulci, mai bogate în calorii. Aportul caloric cerut de organism în cazul unui somn insuficient ar consta într-un plus caloric destul de mare față de aportul zilnic ideal al acelei persoane. Înțelegerea mecanismelor care asociază oboseala cu îngrășarea devine o problemă de sănătate publică în perioada actuală în care obezitatea crește în același ritm cu lipsa somnului.
Știți care este cea mai mare problemă a societății de azi? Stresul. Vestea minunată este că cei ce respectă orele de somn au o putere mai mare de control asupra stresului. Somnul suficient ne ajută să fim în fiecare dimineață calmi, logici, ageri, vioi, cu plăcere de viață și de muncă. Ne vom trezi cu un bagaj energetic debordant care ne va ajuta încet-încet pe parcursul zilei, fără să ne simțim la sfârșitul acesteia epuizați peste măsură.
Există alimente care ne ajută să dormim mai bine. Insomnia poate fi combătută prin consumul de linte, anghinare, fasole, spanac, nuci, migdale. În trezirea prea devreme sunt recomandate morunul, scoicile, cartofii( fierți), lintea și spanacul(fiert). Pentru a elimina oboseala din timpul zilei putem consuma ton, ficat de vită, gălbenuș de ou și lapte de vacă.
Pentru a avea un somn odihnitor, cina trebuie să fie cât mai ușoară și servită cu cel puțin 4 ore înainte. Baia cu apă calduță, (nu fierbinte) poate relaxa și urgenta apariția somnului. Exercițiile fizice seara nu sunt recomandate sub nicio formă. Atenție la cafea, ceai verde, ceai negru, energizante și ciocolată! Nu sunt recomandate în a doua parte a zilei. Alcoolul perturbă calitatea somnului prin producerea apneei (boala se definește prin existența a cel puțin trei pauze de respirație, de minim zece secunde, în timpul unei ore de somn).
Un nou început- mâine! Indiferent de problemele cu care ne-am confruntat în timpul zilei, gândirea pozitivă să fie primul pas spre un somn odihnitor ce ne aduce un altfel de mâine.
Ce înseamnă să dormi BINE, conform Fundației Naționale a Somnului din SUA:
85% din timpul petrecut în pat ai fost adormit;
Ai adormit în mai puțin de 30 de minute;
Nu te-ai trezit mai mult de o dată în timpul nopții și nu mai mult de cinci minute.
Eu aș fi adăugat ca primă concluzie a studiului ca somnul să înceapă de la orele 22-22:30. Somnul dinainte de miezul nopții este cel mai important, cel mai odihnitor. Este de preferat să te trezești dis-de dimineață, la ora 4 sau 5, decât să te culci la ora 1-2 noaptea și să te trezești la 9- 10 dimineața. Este o problemă ce ține doar de felul în care te educi. Orice învăț are și dezvăț!
Oare de ce este odihna atât de importantă? Somnul dă organismului răgaz să se refacă. Ajută la vindecarea rănilor, a infecțiilor și a altor probleme, înlătură traumele emoționale și întărește sistemul imunitar, crescând astfel rezistența organismului la îmbolnăvire. Odihna adecvată reprezentată printr-un somn de calitate este capabilă să prelungească durata vieții. Conform studiilor făcute, persoanele care dorm regulat 7-8 ore pe noapte au un indice de mortalitate mai scăzut decât cei care dorm fie mai puțin de 7 ore, fie mai mult de 8 ore pe noapte. Deloc de neglijat este frumusețea fizică pe care ne-o dăruiește somnul. Chipul este mai luminos, privirea este blândă și inima dulce, ca de mamă.
Oare aceasta să fie totul? Nu…sunt multe de spus. Esența cred că a fost împărtășită…Fii pe fază! Somnul reprezintă o parte importantă a ritmului sănătății. Dacă ne vom respecta pașii, ritmul va fi perfect, în armonie cu noi înșine. Koh-i-Noor îți aparține! Protejează-l! Cât timp strălucește, strălucești și TU!
El revarsă un „Munte de lumină” asupra sănătății tale!

Carmen Barcan, terapeut


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ