Acasă Blog Pagina 2681

Un tânăr „alcoolizat” a provocat un accident rutier

    La data de 17 noimebrie a.c, în jurul orei 00.30, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din Filipeşti, care, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din judeţul Suceava.

    Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoare zero pentru bărbatul de 49 de ani, iar pentru tânărul de 22 de ani, valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Cei doi au fost conduşi la Spitalul Judeţean Bacău, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

    Poliția în acțiune

      Furt din locuinţă, cercetat de polițiștii din Oituz

      La data de 16 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Oituz au fost sesizaţi de o bătrână de 79 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuinţă.
      În urma investigaţiilor efectuate de polițiști a rezultat că, în noaptea de 11/12 noiembrie a.c., doi tineri de 15 ani, din comuna Oituz ar fi sustras bunuri din locuinţa bătrânei, cauzând un prejudiciu în valoare de 2500 de lei.
      Poliţiştii au recuperat întreg prejudiciul pe care l-au restituit păgubitei şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

      Sancţiuni aplicate de poliţişti pentru comerţ ambulant fără documente legale

      La data de 17 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Gioseni au depistat pe raza de competenţă, un bărbat de 45 de ani, din judeţul Iaşi şi o femeie de 34 de ani, din Bacău, în timp ce ofereau spre vânzare articole de uz gospodăresc fără documente de provenienţă.
      Poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale conform Legii 12/1990 şi au ridicat în vederea confiscării, bunurile depistate.

      Problematica asigurării protecției persoanelor vârstnice, precum și crearea unui climat de siguranță civică sunt și vor fi în continuare obiective primordiale ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

      Activităţi ale poliţiştilor pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

      Polițiștii din județul Bacău desfăşoară permanent activităţi pe linia prevenirii și combaterii tăierilor, transportului și comercializării ilegale de arbori, precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor ce încalcă prevederile legale din domeniul silvic.

      La data de 17 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Dofteana au identificat doi bărbaţi, unul de 29 de ani şi altul de 31 de ani, ambii din localitate, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de distrugere şi furt.
      Din verificările poliţiştilor a rezultat că cei doi bărbaţi ar fi tăiat 12 arbori, speciile mesteacăn, stejar şi arin, de pe terenul proprietatea unui localnic de 37 de ani şi ar fi sustras patru dintre aceştia.
      Poliţiştii au recuperat în totalitate materialul lemnos sustras şi au întocmit dosare penale pe numele celor doi bărbaţi, continuând cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi furt.

      La aceeaşi dată, polițiștii din Comăneşti au depistat un bărbat de 31 de ani, din localitate, în timp ce transporta cu un atelaj hipo cantitatea de 1mc lemn de foc, specia alun, fără a deţine documente legale de provenienţă şi transport.
      Materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodia Ocolului Silvic Ciobănuş, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional.

      Cercetat de poliţişti pentru branşare ilegală la reţeaua electrică

      Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Sănduleni au depistat o femeie de 54 de ani, din localitate, în timp ce avea imobilul branşat ilegal la reţeaua electrică.
      Din verificări a rezultat că locuinţa femeii era branşată ilegal la reţeaua electrică, prin intermediul unui cablu improvizat, energia consumată nefiind înregistrată.
      A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.

      Depistat de poliţişti la volan sub influența alcoolului

      La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii oneşteni au depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Helegiu, în timp conducea un autoturism pe Bulevardul Oituz sub influenţa alcoolului.
      În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Oneşti în vederea recoltării probelor de sânge și a stabilirii alcoolemiei.
      În cauză s-a întomit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

      Poliţiştii comunei Sărata alături de elevi de Ziua Drepturilor Copiilor

        Ziua Drepturilor Copiilor a fost adusă în prim plan de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sărata, care, împreună cu reprezentanții Primăriei Sărata au desfășurat activități preventiv- educative alături de elevii de la Școala Gimnazială Nr.1 din localitate.

        În acest context, elevii au devenit actorii principali care și-au imaginat o comunitate guvernată de drepturi, obligații și dorințe , prioritare pentru ei, ce au luat forma unui copac, ce a fost transmis autorităților de la nivel local pentru a le duce la îndeplinire .

        Prin aceste activităţi preventive, poliţiştii doresc să atragă atenţia asupra faptului că, pentru a-i pregăti pe copii și adolescenți pentru viitor nu este suficient să fie susţinuţi și să li se asigure un mediu lipsit de pericole, trebuie ca în egală măsură să fie pregătiţi să devină responsabili și conștienți că fiecare drept aduce cu el tot atâtea obligații.

        ALDE mai face o mutare: Mihaela Geaboc, liderul Filialei Onești, schimbată din funcție

          Presedinta filialei municipale a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) Onești și-a pierdut funcția. Deputatul Constantin Avram, liderul organizației județene, afirmă că la Onești era o situație de interimat.

          Mihaela Geaboc, fosta primăriță a comunei Helegiu, a preluat funcția de conducere a filialei municipale după alegerile locale din 2016.

          „Ea rămâne membră a ALDE și a Consiliului Local Onești. Schimbarea este determinată de faptul că organizația a bătut pasul pe loc, în loc să se dezvolte în plan organizatoric”, a declarat Constantin Avram.

          „Dezvoltarea” presupunea creșterea numărului de membri, restabilirea responsabilităților pe zone după alegerile locale și conlucrarea în sprijinul majorității din CL Onești, „nu doar declarații politice la nivel local”.

          Am încercat să o contactăm pe Mihaela Geaboc pentru a obține un punct de vedere, dar nu am reușit.

          Președintele județenei ALDE armă că, în afară de activitatea viceprimarului, filiala din Onești nu s-a remarcat prin nimic.

          „Sigur că pentru funcția de președinte avem în vedere câteva nume, dar deocamdată suntem preocupați de reorganizarea filialei.

          La momentul potrivit vom lua decizia finală”, a declarat deputatul Constantin Avram.

          Hublou: Un destin frumos împlinit

          Având multe drumuri de făcut în ultima perioadă, pentru că toamna este plină de festivaluri teatrale, n-am avut cum să fiu prezentă la unele evenimente din urbea noastră, dar recuperez cumva, mai ales când este vorba despre lansări de carte. Cărțile rămân și ajung astfel la ele.

          Ăsta e marele câștig, dintotdeauna al scrisului. Am astfel acum în mâini o carte care poartă numele actorului Stelian Preda, alcătuită de Cornel Galben, care s-a îngrijit de o minuțioasă documentație și de aranjarea ei într-o necesară ordine cronologică. Apărută la editura Corgal Press Bacău, cartea Stelian Preda sau Viețile unui vis:Teatrul, este una despre o pasiune mistuitoare, după cum o spune, foarte explicit, titlul ei.

          Am citit-o cu interes, cu plăcere, pentru că îmi readucea în memorie multe momente frumoase din perioada când am lucrat împreună, la Botoşani, la Teatrul „Mihai Eminescu”, unde domnia sa m-a angajat ca referent literar, schimbând ceva foarte important în viaţa mea.

          Adică dându-mi prilejul, într-o vreme când trebuia să respecți strict niște repartiții guvernamentale, adesori absurde de-a dreptul, să-mi urmez pasiunea pentru teatru. Ca director, unul de vocaţie reală, cu stofă de lider, cu spirit organizatoric, Stelian Preda (care a condus trei teatre în patru intervale diferite de timp) ţintea mereu sus, spre lucruri de valoare şi de rezonanţă.

          Repertoriul teatrelor pe unde a trecut îi datorează multe premiere pe ţară şi absolute din dramaturgia originală şi străină (cum au fost „Demiurgul” de Vasile Voiculescu, „Coloana infinitului” de Mircea Eliade, în care a şi jucat, „Vânătoarea de raţe”, de A. Vampilov etc.), băcăuană. La Botoșani, aveam un ritual zilnic de stat la sfat. Ne chema, pe Dorin Glăvan, secretarul literar, și pe mine, bătând în perete, birourile noastre fiind alăturate, în fiecare dimineață când era în teatru, dezvăluindu-ne ce planuri noi are, și cerându-ne părerea.

          Și cam tot ce-și punea în gând îi reușea, fiindcă Stelian Preda e un oltean ambiţios, un amestec, adesea contrariant, de mare orgoliu, înflăcărare, entuziasm, de curaj, pasiune (de Sturm und Drang), dar şi de candoare, vanitate, visare idealistă, sentimentalism. Are o natură uşor inflamabilă şi e un mare romantic, până în fibra lui cea mai intimă. Nu întâmplător a jucat o pleiadă de juni-primi şi eroi, de personaje cu aură mitică. I-a dat chip lui Eminescu (din piesa lui Mircea Ştefănescu) şi a întruchipat voievozii din trilogia lui Delavrancea, pe Ştefăniţă, Rareş şi Ştefan cel Mare. Dar a fost şi timidul Miroiu, şi simpaticul aiurit nonconformist Ciriviş din Capul de rățoi, un admirabil spectacol jucat pe scena băcăuană.

          A făcut multe roluri importante din dramaturgia românească și din cea universală, a lucrat cu mari regizori, dar toată viaţa l-a pomenit pe mentorul său, pe meşterul Şahighian, Şahul multiubit. Pe lângă teatru, drogul său cel de toate serile (leacul împotriva singurătăţii), are o mare pasiune pentru poezie, pe care ştie s-o rostească expresiv, vibrant pe scenă. Despre captivanta viață a unui împătimit de teatru vorbește, inspirat, cartea recent apărută. Ea cuprinde multe amintiri vii, fremătătoare, pline de culoare, care refac drumul, deloc simplu și ușor, străbătut de un tânăr absolvent de teatru, de la debut până la împlinirile maturității și cele ale unei vârste mai târzii.

          Cu multă acribie, Cornel Galben a reunit și a ansamblat judicios fragmente din pagini de ziar, din cronici dramatice, interviuri, mărturii, confesiuni, a refăcut etapele unui parcurs de creație, cu o mulțime de spectacole și alte evenimente importante, reușind să ni-l apropie, la modul cel mai empatic, pe Stelian Preda, care spune despre actori că „sunt responsabili de destine”. Sensibil, generos, cu trăiri pasionale, cu o existență demnă, total dăruit artei sale, Stelian Preda are un destin frumos împlinit.

          Interviu cu Andreea Darie

          „Îmi doresc să caut și să greșesc. Îmi doresc să descopăr, să mă descopăr. Îmi doresc să devin actor, nu să fiu deja.”

          Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…

          Andreea Darie: Teatrul Municipal „Bacovia” este un început. Rămâne de văzut ce voi reuși să înțeleg din această experiență. Consider că acest popas este cât se poate de necesar. Cu toții trebuie să pornim de undeva. Eu am ales Bacăul.

          Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest teatru.

          Încerc să caut cuvântul cel mai potrivit… poate tumultoasă? Hmm… Poate. Nu știu, nu mă consider o persoană greu adaptabilă, însă pot spune acum că nu a fost una dintre cele mai ușoare acomodări. Știi, eu caut vibrația locului în care mă aflu.

          Ce îți dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?

          Îmi doresc să caut și să greșesc. Îmi doresc să descopăr, să mă descopăr. Îmi doresc să devin actor, nu să fiu deja. Știu că statutul meu este denumit astfel, dar dacă practic mă voi raporta astfel, nu știu ce valențe noi îmi vor mai fi revelate.

          Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?

          Curaj! Haideți să avem curaj să facem teatru cum vrem noi, nu cum se face, cum se știe, cum e! Teatrul e cum vrem noi, de aceea e teatru! Teatrul e viață, să ne raportăm la el exact așa cum o facem cu profunzimea și banalitatea fiecărei zi. Haideți să avem curaj să ne jucăm de-a viața! Câți oameni au șansa asta?

          Ivona Lucan,
          Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

          S-a reluat furnizarea apei la Onești

            Din dumineața zilei de sâmbătă, 18 noiembrie, s-a reluat furnizarea în parametri normali a apei potabile în Onești.

            Oprirea apei fusese estimată până la sfârșitul zilei.

            Apa a fost oprită vineri, 17 noiembrie, în jurul orei 15,00, în urma unei avarii la conducta de aducțiune administrată de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB).

            Avaria a fost localizată în zona localității Dofteana. Conducere Societății RAJA de la Centrul Zonal Onești s-a deplasat la Dofteana, unde a discutat cu personalul operativ al CRAB despre perspectiva reluării furnizării apei.

            Omul, ultima grijă a… Omului

            Socrate, condamnatul la moarte, are statuie în inimile noastre și pentru faptul că, după ce ne-a argumentat că ființa umană este ființa ființării (discurs care avea să fie minunat reluat/nuanțat de Heidegger), sesizând începutul destrămării ei, ne-a făcut cadou, luându-ne frumos de guler, un imperativ: „Nosce te ipsum!” Lipsit de concurență în marea sa vanitate, Omul s-a îmbogățit mai mult teoretic din esența acestui „Cunoaște-te pe tine însuți!”.

            Altfel spus, mie Socrate mi-a trimis și un avertisment, sugerându-mi, imperial, că Omul este ultima grijă a… Omului. Averea, Puterea și Egoismul sunt vedetele grijii ființării sale. Ființă ambiguă, zămislit din natură și cultură, înzestrat cu instincte, dar și cu rațiune și conştiinţă, el poate aplauda simultan adevărul și minciuna, valorile și nonvalorile, ipocrizia și sinceritatea. Discursul a fost reluat grozav, în „Despre demnitatea omului”, de Giovani Pico della Mirandola, care, prin vocea „Părintelui Dumnezeu, supremul arhitect”, îi amintește lui Adam:

            „Te-am pus în centrul lumii (…) Nu te-am făcut nici ceresc, nici pământean, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca tu singur să te înfățișezi în forma pe care tu însuți o preferi (…) Vei putea să decazi în cele de jos ce sunt lipsite de inteligență; vei putea, prin hotărârea spiritului tău, să renaști în cele de sus ce sunt divine”.

            Dar omul a continuat să cultive mai ales fiara care se zvârcolea în el. Destrămarea esenței ființei fiind din ce în ce mai evidentă, și Kant, în „Critica rațiunii pure”, ne-a trimis alt avertisment celebru: „Acționează astfel ca să folosești umanitatea atât în persoana ta, cât și în persoana oricui altcuiva, totdeauna în același timp ca scop, iar niciodată numai ca mijloc”.

            După atâtea veacuri, folosim ființa umană mai ales ca mijloc… Și Isaac Newton, preocupat prioritar de problematica legilor naturii, a avut timp să ne spună ceva cutremurător: „Oamenii sunt singuri, deoarece construiesc ziduri în loc de poduri.”
            Zidurile construite între noi rămân o elevată obsesie a contemporaneității; chiar și în discursul muzicii rock de mare calitate. Nu întâmplător, unul dintre albumele de mare succes ale trupei britanice Pink Floyd se numește The Wall. Mesajul metafizic este tulburător.

            Accentele sunt aruncate pe singurătate, zid, destrămarea ființei, strigăt. Construirea/dărâmarea zidului/zidurilor reprezintă un leitmotiv tulburător… „Mamă, crezi că vor aruncă bomba? (…)/ Mamă, ar trebui să clădesc zidul?” „Ooh, puiule, sigur că mama te va ajuta să clădeşti zidul”. „Hei tu, de dincolo de Zid,/ (…) Ajută-mă!”, „Hei tu,/ Nu-mi spune că nu mai e nicio speranţă/ Împreună vom răzbate,/ Înstrăinaţi ne prăbuşim”. „De vreme ce, prietene, ţi-ai dezvăluit cea mai adâncă temere/Te osândesc să fii expus înaintea semenilor tăi./ Dărâmă-ţi zidul!” Ce osândă: dărâmarea zidului, aruncarea în zgomotul cel mare al lumii!…

            Prin 195 Î. Ch., în textul „Asinaria”, al lui Plaut, găsim acel celebru „Homo homini lupus…”, reconfirmat/nuanțat de către Thomas Hobbes. În contemporaneitate, drama ființării omului, a societății umane, a fost cel mai nimerit sintetizată de Sartre, prin acea tragică sintagmă: „fraternitatea linșorilor”. Suntem împreună, înălțăm imnuri emoționante pentru egalitate, respect, altruism, iubirea de aproape, dar, fundamental, rămânem cu ochii (și nu numai) pe beregata celuilalt. Trăim inautentic, ar zice Pirandello, într-o lume în care există „mai multe măști decât chipuri”. De după mască este mai ușor să viețuiești conform… „fraternității linșorilor”…

            Doi soți, accidentați mortal de o mașină

              Un accident mortal a avut loc vineri seară, în județul Bacău. Două persoane, soţ şi soţie, au fost spulberate de un autoturism în timp ce încerceau sa treacă strada printr-un loc neregulamentar.

              Cei doi soți, ambii în varstă de 52 de ani, de loc din Constanța, ar fi vrut sa traverseze șoseaua de la un popas, la masina lor, aflata într-o parcare, moment în care au fost loviți în plin de un autoturism.

              Impactul a fost extrem de violent, cei doi au fost pur şi simplu striviţi.

              Şoferul a intrat în stare de şoc, dar a mărturisit că pur și simplu s-a trezit cu cele două persoane în fața mașinii și nu le-a mai putut evita.

              În urma impactului puternic, barbatul a fost aruncat lângă șosea, în timp ce soția lui a fost târâtă pe carosabil câțiva metri.

              Șoferul de 37 de ani s-a grabit să le acorde primul ajutor și a sunat de urgență la 112. Pentru victime a fost însă prea tarziu.

              „In cauza s-a intocmit dosar penal in care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, urmand ca la finalul acestora sa fie prezentata o solutie de catre Parchetul competent.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase bauturi alcoolice anterior producerii accidentului”, a precizat comisarul șef de poliție Nădejde Aurelian Constantin, șeful serviciului rutier Bacău.

              Comunitatea din Cârligi își caută rădăcinile

                Cârligi

                În luna noiembrie, în satul Cârligi din judeţul Bacău, un grup de fii ai satului s-a reunit din proprie iniţiativă, în vederea întocmirii arborilor genealogici ale propriilor familii.

                La începutul întâlnirii, iniţiatoarea, dr. ing. Marilena Rozenberg, a prezentat câteva considerente teoretice despre această ştiinţă auxiliară a istoriei, care este genealogia.

                Aceasta a mai vorbit şi despre paşii ce vor fi urmați pentru realizarea proiectului. Mihai Știrbu, inginer și membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Iaşi, şi-a întocmit deja arborele genealogic al familiei.

                Se pare că acesta are rădăcini de prin sec. IV (cu înaintaşii probabili); culegând informații despre ultimele 11 generaţii. Nicu Paraschiv, colonel în rezervă, a spus că va sprijini acest proiect cu ajutorul asociaţiei pe care o deține.

                Cei care au răspuns pozitiv invitației inițiatoarei proiectului sunt: Maricica Frigură, Marilena Rozenberg, Georgeta Zaim, Ticu Ghirgu, Nicu Paraschiv, Rădiţa Brumă, Vasile Tudor și Steluţa Canache.

                Proiectul se va finaliza cu publicarea arborilor genealogici într-un volum.

                Cine ştie ce câştigă ?…

                Încercaţi-vă forţele lingvistice

                Alegeţi: 1. Cine ştie, câştigă. 2. Cine ştie – câştigă. 3. Cine ştie câştigă.

                A vorbi cu… subiectivă şi regentă

                Dacă formula simplă „subiect şi predicat” e uşor de folosit în scris pentru că încă din clasa I se disting părţile principale ale unei propoziţii, echivalentul primei este greu de identificat pentru a-l feri de nedorita virgulă sau de linia de pauză.

                Cum ieşim din impas?

                Reţeta este la îndemână: nu avem decât să comprimăm (lingviştii îi spun contragere) propoziţia subiectivă într-un cuvânt, care devine subiect. Ceea ce rezultă nu este întotdeauna o unitate existentă în limba română, dar ni se permite imaginarea unui produs lexical ad-hoc, de regulă pornind de la acelaşi radical. De exemplu, subiectiva „Cine ştie” se poate reduce la „ştiutorul” (cu radicalul „şti-”), subiect pentru predicatul „câştigă”. Şi cum între cele două părţi principale de propoziţie nu se pune virgulă, nici după echivalentul substantival nu vom pune vreun semn de punctuaţie. Pentru a vă convinge că aşa stau lucrurile, aplicaţi metoda drumului invers: dezvoltaţi un subiect la nivelul unei propoziţii corespunzătoare. Astfel, „Mincinosul se dă singur de gol” devine „Cine minte se dă singur de gol”, unde subiectul „Mincinosul” este totuna cu subiectiva „Cine minte”.

                Fraze simple, fraze ample

                Deseori subiectiva este urmată de una sau mai multe propoziţii subordonate, care întregesc înţelesul, dar ne pun la încercare abilităţile ortografice: „Cine încearcă să pună piedici unui proiect care aduce beneficii colective se va alege cu oprobriul colectiv”. Suntem tentaţi să plasăm virgulă înaintea verbului „se va alege”, ca să izolăm pachetul de informaţii (alcătuit din trei propoziţii) de deznodământul enunţului. Punem întrebarea elementară pentru a afla subiectul acestui verb-predicat: „Cine se va alege?” Răspunsul este în prima parte a construcţiei: „Cine încearcă”, echivalentă cu „*încercătorul” sau „imprudentul”, adică descoperim o subiectivă, înlocuibilă cu un subiect.

                Bine, dar dacă schimbăm ordinea cuvintelor?

                Suntem întrebaţi dacă regula este valabilă şi în cazul topicii inverse: „Câştigă cine ştie”, ceea ce ne-a făcut să răspundem că nu numai între subiect şi predicat nu se pune virgulă („Ştiutorul câştigă”), ci şi între predicat şi subiect („Câştigă ştiutorul”); prin extensie, „Cine ştie câştigă”, dar şi „Câştigă cine ştie”.
                „Mai bine nu pun deloc virgule!”
                Aşa s-a hotărât cineva după ce a constatat că există situaţii (nu foarte numeroase) când virgulele pot fi compromiţătoare pentru cel ce utilizează limba română. E şi aceasta o formă de comoditate (unii, mai neiertători, i-ar spune laşitate). De fapt, cu o sumă minimă de cunoştinţe gramaticale (atenţie: nu ne sunt de folos deprinderile morfologice, ci doar cele care ţin de sintaxă) şi cu antrenarea logicii, se poate pune virgula unde trebuie.

                Aşa da!

                „Cine plăteşte iubeşte?!” (Deşteptarea, 28 aug. 2017; editorial), comparabil cu „Plătitorul iubeşte?!”

                Aşa nu!

                „Cine papă bine, are trup frumos” (publicaţie locală, Chişinău, 2 sept. 2016); „Cel ce nu se crede prea mare, valorează mai mult decât crede”; „Acela care caută să informeze lumea asupra tuturor însuşirilor pe care crede că le are, este un îngâmfat şi fiecare îl ocoleşte”; „Dorinţa de a avea o părere bună despre sine, se cere a fi întotdeauna sprijinită de dovezi” (Reflecţii şi maxime, Buc., Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, p. 33, 34, 35). În ultimele două cazuri, virgula este între subiect („Acela”; „Dorinţa”) şi predicat („este un îngâmfat”; „se cere”).

                Strada Florilor, o promisiune onorată după trei ani

                  Strada Florilor

                  – strada Florilor a intrat în reparații după mai bine de trei ani de intervenții pe la ușa autorităților – strada a fost omisă în urmă cu câțiva ani dintr-un amplu program de modernizare al cartierului Bistrița Lac

                  După trei ani de umblat pe la ușa autorităților locale, conducerea Asociației de proprietari nr. 106 a reușit în sfârșit să atragă atenția reprezentanților Primăriei Bacău.

                  În tot acest timp, Dorel Trofin, președintele Asociației de proprietari nr. 106, a mers de nenumărate ori în audiențe la reprezentanții Primăriei Bacău pentru a cere sprijin în vederea reparării străzii Florilor din cartierul Bistrița Lac.

                  Strada pietruită, plină de gropi, devenise impracticabilă, iar proprietarii de mașini nu mai îndrăzneau să intre cu autoturismele în parcarea ecologică amenajată în zonă. Așa a ajuns parcarea să fie nefolosită.

                  „Ultima dată am avut o discuție pe tema străzii Florilor cu viceprimarul Dragoș Ștefan. Spre marea mea surprindere, iată că s-a ținut de cuvânt și au demarat lucrările. Începuseră să niveleze strada, când i-am întrebat pe constructori dacă există toate utilitățile trase.

                  Așa am descoperit că mare parte din canalizare era înfundată, iar cu această ocazie au curățat-o”, declară Dorel Trofin, președintele Asociației de proprietari nr. 106

                  Drum în lucru

                  La fața locului, pe strada Florilor, este o adevărată desfășurare de forțe. Drumul de piatră a fost nivelat și se lucrează la decolmatarea canalizării.

                  Strada Florilor
                  Însuși viceprimarul Dragoș Ștefan s-a deplasat în teren ca să ia pulsul lucrărilor. „Sperăm ca până la sfârșitul anului strada Florilor să fie modernizată. În acest moment se lucrează la canalizare și la tot ce înseamnă rețele.

                  Termenul de finalizare pe care îl are constructorul este de 30 de zile, iar până la sfârșitul anului sperăm să fie și asfaltată”, declară Dragoș Ștefan, viceprimarul municipiului Bacău

                  Strada Florilor se întinde de la nr. 32 până la nr. 38 și pe lângă faptul că va aduce civilizația în centrul orașului, va rezolva și problema parcărilor, asigurând astfel accesul deținătorilor de mașini în parcarea ecologică amenajată în apropiere.

                  Ramona Ionescu
                  Ioana Bour

                  Expoziţie de pictură şi fotografie

                  Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 12.00, la Universitatea „George Bacovia” va avea loc venisajul expoziţiei „Time For Art – Tabără de Creaţie pentru Tineri Ghimeş – Palanca – Făget”.

                  Proiectul este realizat cu sprijinul primarului municipiului Bacău și al Consiliului Local.

                  Coordonator, Geanina Iustina Ivu-Vlad, asistenţi proiect, Oana Felicia Gheorghe și Constantin Dumitru Broşu.

                  Expun participanţii în tabără, artişti profesionişti şi tineri selecţionaţi în urma unui concurs: Geanina Ivu, Marius Crăiţă Mândră, Ion Mihalache, Elena Samburic, Violeta Savu, Oana Gheorghe, Constantin Broşu, Mara Bucur, Carina Gheorghe, Teodor Vlad, Alexandra Creangă, Teodora Tuduriu, Maria Vlad, Vlad Cazimir, Diana Iftime, Călin Vizante, Bogdan Novac, Bianca Gheorghe, Ana Trăistaru Ivu, Andrada Elena Broşu.

                  Alternative pentru elevii care vor să învețe o meserie. Calificări de pe băncile școlilor

                    „Drum sigur”. Aceasta este premisa pentru care elevii aleg să urmeze cursurile învățământului tehnologic. Un drum sigur care le garantează o calificare încă de pe băncile școlilor prin procesul de pregătire teoretică și beneficiile unei practici chiar în domeniul ales.

                    De mai bine de trei ani, acest tip de școlarizare a fost reintrodus în licee, înlocuind practic ceea ce odată erau școlile de arte și meserii. Numai că acum poartă denumirea de învățământ profesional cu durata de 3 ani, organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învățământului superior secundar. În Bacău, sunt astfel de cursuri la colegiile tehnice „A.Saligny”, „Gr.Antipa”, „D.Mangeron”, „Petru Rareș” „N.V.Karpen” și la Colegiul Economic „Ion Ghica”. În județ sunt astfel de licee și în Onești, Comănești, Tg. Ocna, Parincea, Dărmănești, Podu Turcului, Ghimeș Făget, Sascut și Răchitoasa. Iar calificările sunt numeroase: de la brutari, ospătari, bucătari, până la mecanic auto, lăcătuș, tâmplari, zidari, instalatori sau comerciant și lucrători în agroturism.

                    Bursă de 200 lei/lună

                    Pentru a veni în sprijinul acestor elevi, statul susține acest tip de școlarizare și acordă, lunar, o bursă de 200 de lei fiecărui elev în parte. Bursa profesională se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, a pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii examenului de certificare a calificării profesionale.

                    Dar, atenție! Elevii declarați repetenți nu beneficiază de acest ajutor pentru anii de studiu pe care îi repetă. Distinct de acest sprijin financiar, cei care urmează învățământul profesional cu durata de 3 ani pot beneficia și de susținere financiară, stimulente și alte forme de sprijin acordate direct de partenerul de practică. Absolvenții acestui tip de învățământ care promovează examenul, la final, primesc certificat de calificare profesională și suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass. Ei își pot continua apoi studiile, pe ruta progresivă și, pot susține, dacă vor, inclusiv examenul de bacalaureat.

                    Contracte între firme și școli

                    Și dacă tot vorbim de partenerul de practică, pentru o mai bună aplicabilitate a acestui tip de educație, în fiecare an școlar între firmele care pot asigura practică la locul de muncă și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, implicit, apoi, și unitățile de învățământ, se încheie contracte-cadru pentru derularea acestor ore. Chiar în aceste zile, la ISJ se definitivează listele cu agenții economici care și-au arătat disponibilitatea de a se implica în aceste pregătiri profesionale, pentru anul școlar viitor. Prin aceste aceste contracte, agenții economici se obligă să asigure baza materială necesară desfășurării pregătirii elevilor pentru dobândirea calificării profesionale, dar și resurse umane calificate, care să învețe cursanții la locul de practică. O situație finală, avizată și de Ministerul Educației, a acestei liste va fi cunoscută abia săptămâna viitoare, dar deja se vorbește de peste 230 de firme.

                    „Noi avem încheiate parteneriate de practică cu diferite societăți din domeniile hotelărie, alimentație publică, protecția mediului sau electronică și automatizări. În școală, practica elevilor se realizează în două ateliere de alimentație publică și în două laboratoare.”
                    prof. Daniela Bilbor, director adjunct la Colegiul „Gr. Antipa”

                    Aerostar pregătește viitori specialiști în mai multe colegii băcăuane

                    Compania Aerostar Bacău, de exemplu, a solicitat ISJ sprijin pentru a identifica toate colegiile tehnologice care pot pregăti viitorii specialiști în meseriile importante pentru domeniul său de activitate, industria aeronautică.

                    Astfel, Colegiul Tehnic „N.V. Karpen” va avea o clasă de profesională de electromecanici pentru stații și aparatură de bord la aeronave, dar și o clasă de tehnicieni de aviație cu profil electricitate. Vor fi, însă, și clase la Colegiul „Anghel Saligny”, pentru lăcătuși construcții de structuri de aeronave și pentru meseria „structuri de aviație”, cu preponderență pe domeniul mecanic.

                    Tot acolo va fi cel puțin o jumătate de clasă de operatori de mașini cu comandă numerică. „Ne-am dori, a declarat Dan Paul Mălin Popa, directorul de resurse Umane și Inginerie Industrială, să obținem autorizări și pentru clase de mecanici de aviație. Poate în 2018 sau 2019 să reușim. Suntem în discuții și pentru alte meserii”.

                    Holzindustrie Schweighofer are deja o școală profesională, în Moinești

                    Compania Holzindustrie Schweighofer (HS), care are în Comănești cea mai mare fabrică de panel din lume organizată într-o singură locație, HS Baco, și este cel mai mare investitor în industria lemnului din România, are de un an în Moinești cea mai modernă școală profesională de prelucrarea lemnului din Moldova. Proiectul, în valoare de 280.000 de euro, a fost pus în practică la Colegiul Tehnologic „Gr. Cobălcescu”, unde funcționează o clasă profesională cu 28 de elevi.

                    14 dintre ei vor fi formați în meseria de lăcătuș mecanic, iar alți 14, în meseria de electrician de joasă tensiune. Pe lângă bursa de la stat, ei primesc de la firmă și burse de până la 750 de lei lunar, în funcție de rezultatele școlare obținute. Mai mult, în limita locurilor disponibile, acestora li se va oferi oportunitatea de angajare în cadrul Holzindustrie Schweighofer, în aceste calificări. Tot la Colegiul „Cobălcescu”, OMV Petrom susține funcționarea Școlii Petroliștilor, o școală profesională de trei ani pentru meserii din domeniul petrolului.

                    „Asistăm la revenirea învățământului profesional la o stare de normalitate pe care a mai cunoscut-o în trecut, prin acest parteneriat între școală, elevi și părinții lor, și agenții economici, spune prof. Stelian Ivan, directorul colegiului tehnic din Moinești. Cel mai important este accentul pus pe practică. Ponderea orelor de teorie scade abrupt după primul an. În clasa a XI-a elevii fac practică 70% din timpul de studiu, într-o unitate de producție modernă, cu dotările cele mai bune din industrie și îndrumați de profesioniști.”

                    „Gândim pe termen lung, iar viziunea noastră asupra dezvoltării unei afaceri sustenabile include și susținerea comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Clădim punți pentru viitor. Un loc aparte îl reprezintă educația: contribuim la formarea viitorilor specialiști din industria lemnului. Avem parteneriate valoroase cu instituțiile de învățământ din România, cărora le acordăm sprijin pentru a le oferi tinerilor oportunități de formare profesională la cel mai înalt nivel.”
                    Dan Bănacu, director general al Holzindustrie Schweighofer

                    Roxana Neagu
                    Petru Done

                    Ce facem în weekend?

                    Duminică, 19 noiembrie, publicul băcăuan se poate bucura din plin de evenimente din zona teatrului și a muzicii clasice.

                    De la ora 11, la Filarmonica “Mihail Jora” – Sala Ateneu are loc un recital duo ”Darclee”, susținut de soprana Antonia Maria Palazzo și pianistul Paolo Scibilia. Din program fac parte lucrări precum G. Puccini O mio babbino caro (da “Gianni Schicchi”), G. Puccini Vissi d’arte (da “Tosca”), A. Boito L’altra notte in fondo al mare (da “Mefistofele”), G. Verdi Pace, pace mio Dio (da “Forza del destino”) etc.

                    De la 11.00, copiii, dar nu numai, sunt așteptați la Teatrul Municipal Bacovia, la spectacolul “Oblio”, o poveste emoționantă despre “toleranță, candoare și rostul lucrurilor”, în regia lui Gheorghe Balint.

                    De la ora 18.00, pe aceeași scenă, actrița Florina Găzdaru va juca triplu rol în spectacolul “Eu, mama și bunica” de Krzysztof Bizio, în regia și adaptarea actriței Firuța Apetrei.

                    Reprezentația face parte din monodramele prezentate și susținute de Teatrul Municipal “Bacovia” în stagiunea curentă.

                    Tot duminică, “un tip curios, pasionat de paranormal pleacă în Munții Buzăului să verifice o teorie care bântuie internetul”. Adică, nu. Povestea acestuia va fi prezentată, în cadrul unui spectacol de tip One Man Show, de către actorul Valentin Braniște. Spectacolul se numește Portal (regia Vali Bolat) și se va juca în seara amintită, în Mixology Pub, de la ora 19.00.

                    ___________________

                    Vineri, 17 noiembrie, “Dacă norii ar putea” – și chiar așa va fi! – , la Villa Borghese din Bacău va fi cântare live cu Adrian Sărmășan. De la ora 20.00.

                    Pentru cei care n-au astâmpăr și doresc să cânte și/sau dănțuiască până în zori, vineri, de la orele 21.00, la Mixology Pub din Bacău este “Karaoke Night”, iar în The Stage, petrecere “Never Settle Nights” cu MVTEO la “butoane”. De asemenea vineri, dar de la ora 20.00, în Times Bacău (fostul Police Club) va fi petrecere alături de Daniela Gyorfi&Band.

                    Băcăuanii pasionați de astronomie au, în acest weekend, toate motivele să treacă pe la Observatorul Astronomic “Victor Anestin”, pentru o sesiune de observații specifice. Mai exact, în noaptea dintre 17 spre 18 noiembrie, între orele 19.00 – 22.00, “în condițiile în care cerul va fi senin, se vor face observații astronomice asupra curentului meteoric Leonide precum și a planetei Uranus, galaxiei Andromeda și a unor roiuri stelare (Pleiade, Hyade)”.

                    Sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 14.00, pasionații sportului Kendama sunt așteptați la Arena Mall, la “Ziua Națională depozitul Kendama” (ZNDK), eveniment – concurs organizat de Depozitul Kendama împreună cu Bacău – Capitala Tineretului din România. ZNDK este cel mai mare concurs de kendama organizat în România, având loc pe 18 noiembrie 2017, simultan în mai multe orașe din România.

                    Eleganță și dinamism la Balul Bobocilor Colegiului Național „Vasile Alecsandri”

                      Teatrul de Vară „Radu Beligan” a fost astă seară gazda unei seri de excepție plină de culoare și multe momente artistice.

                      Astfel, puțin peste ora 16.00, spectacolul a debutat cu un moment dinamic pregătit de majorele liceului.

                      Cei care au avut rolul de a ține publicul în priză au fost Ana-Maria Grigore, Victor Olaru și Cosmin Palade.

                      În cursa către titlurile de Miss și Mister Boboc ale Colegiului Național „Vasile Alecsandri” nouă perechi de elevi frumoși și talentați.

                      Au alternat momentele artistice pregătite de elevii colegiului, cu cele pregătite de majorete, dar și de Ansamblul „Ciucurelul”, Clubul Haka , și concurenți. Nu a lipsit nici prezentarea de modă, de acestă dată, cu tema „The one whit the prom”.

                      Practic, elevii au avut de redat în fața spectatorilor o defilare a celor mai cunoscute personaje din cele mai urmărite seriale ale momentului.

                      Dintre acestea nu au lipsit: „Suits”, „Friends”, „Narcos”, „Prison Break” sau „Game of Thrones”, spre bucuria liceenilor care nu au pierdut niciun episod.

                      Juriul, format din profesori și reprezentanți ai sponsorilor și elevilor, a decis în final și câștigătorii:

                      Locul I și titlul de Miss Boboc – Nicoleta Popa

                      Locul I și titlul de Mister Boboc – Tiberiu Kerekeș

                      Locul II: Alexandra Bușagă și Erik Radu Monoranu

                      Locul III: Andreea Ioana și Răzvan Popa

                      Miss și Mister Popularitate: Raluca Ioana Mihăilă și Sergiu Andrei Oiegar.

                      Ședință maraton: Instituția Prefectului i-a chemat pe parlamentari la „Dialog”

                        Sala mare a Palatului Administrativ a fost arhiplină, vineri, la ședința comună a Colegiului Prefectural și a Comisiei de Dialog Social, organizată de Maricica Luminița Coșa, prefectul județului.

                        Tema aleasă a fost „Prezentarea disfuncționalităților în aplicarea unor legi, precum și propuneri de modificare a acestora.”

                        Au participat șefii structurilor care fac parte din cele două grupuri de lucru ale Prefecturii Bacău: sindicate, patronate, instituții publice, asociații profesionale. Noutatea a constat în faptul că Maricica Luminița Coșa i-a invitat la dezbateri și pe parlamentarii de Bacău, așa cum promisese.

                        La fel de surprinzător a fost faptul că au răspuns solicitării opt parlamentari: Lucian Stanciu Viziteu, deputat USR, de la PNL, Tudorița Lungu și Ionel Palăr, deputați, și Daniel Fenechiu, senator, apoi Constantin Avram, deputat ALDE, iar de la PSD, deputații Theodora Șotcan, Ionel Floroiu și Costel Dunava. Cu alte cuvinte, patru la patru, Opoziția și Puterea.

                        „Am organizat această întâlnire din dorința ca dumneavoastră, parlamentarii prezenți în sală, să duceți mai departe problemele cu care se confruntă sindicatele și patronatele din județul Bacău. Inițiativa este izvorâtă din numeroasele întâniri pe care Instituția Prefectului le-a avut cu sindicatele și patronatele și din convingerea că numai dumneavoastră, reprezentanții noștri în Parlamentul României, ne puteți ajuta”, a declarat Maricica Luminița Coșa.

                        A spart gheața Gheorghe Huluță, liderul filialei CNSRL Frăția, care a apreciat această „întâlnire unicat”, apoi a vorbit despre Codul Fiscal și Legea 62. „În privința Codului Fiscal, avem o temere, că nu toți salariații vor beneficia de trecerea contribuției de la angajator la angajat”, a declarat Huluță.

                        Președintele CNSRL a explicat că s-a întâlnit cu Mihai Tudose și a apreciat faptul că premierul nu este un tip conflictual și nu și-a pierdut răbdarea chiar dacă au existat critici dure. „Am reușit să ajungem la încheierea unui protocol și să stabilim că vom monitoriza împreună efectele actului normativ, apoi vom pune pe masă toate inadvertențele constatate”, a declarat Gh. Huluță.

                        El a vorbit și despre Legea Dialogului Social nr. 62, în care au fost compilate 5 legi și care a provocat disfuncții în activitatea sindicală. În final, Gh. Huluță a solicitat să reapară Contractul colectiv de muncă la nivel național, care ar asigura cadrul legal pentru transferul contribuției.

                        Sprijin pentru Statutul Polițistului

                        Reprezentanții sindicatului din World Machinery Works (fosta IMU) au cerut sprijinul parlamentarilor pentru salariații care au lucrat în condiții grele și au dreptul să fie încadrați în grupa a II-a de muncă, iar liderul Sindicatului Polițiștilor, susținerea a patru proiecte.

                        Marian Pavel a vorbit despre dificultățile întâmpinate de polițiști în teren, neplata amenzilor, lipsa de autoritate și pregătire, necesitatea modificării Statutului Polițistului în folosul polițistului, dar mai ales al cetățeanului. Inițiativa cu privire la statut a fost susținută de chestorul Vasile Oprișan, comandatul IPJ Bacău.
                        Ionel Palăr, deputat PNL, a afirmat că sindicatele și patronatele, angajații și angajatorii, cetățenii și aleșii, indiferent de culoare politică, trăind în același oraș, trebuie să acționeze unitar.

                        El s-a referit și la disciplina relațiilor de muncă. „Atâta vreme cât angajatorul nu-l va respecta pe angajat, iar angajatul nu-l va respecta pe angajator, lucrurile nu pot merge înainte. Societatea românească are nevoie de dialog”, a declarat Ionel Palăr, apoi a felicitat inițiativa prefectului, apreciind faptul că discuțiile nu se transformă într-o luptă politică.

                        Ionel Palăr a promis că, alături de Ionel Floroiu și Constantin Avram, care fac parte din aceeași comisie a Camerei Deputaților, va sprijini propunerile sindicatelor. Tudorița Lungu, deputat PNL, a afirmat că toate solicitările merită și trebuie susținute, iar Theodora Șotcan, deputat PSD, le-a amintit sindicaliștilor că toate aceste probleme sunt pe ordinea de zi a Parlamentului României.

                        Nu va veni Apocalipsa!

                        Șirul revendicărilor a continuat. Doru Leonte, reprezentat al SLÎ, a prezentat solicitările cadrelor didactice, iar Remus Tudor Halău, BNS, s-a referit la faptul că Guvernul poate garanta plata contribuțiilor doar pentru cei cu salariul minim și cei din sistemul bugetar. „Problema e că în programul de guvernare erau prevăzute creșteri salariale și acestea se pot face doar pe hârtie”, a intervenit Lucian Stanciu Viziteu, deputat USR.

                        În schimb, Constantin Avram, deputat ALDE, s-a declarat convins că de la 1 ianuarie nu va veni Apocalipsa, așa cum anunță unii. „În opinia mea, salariile nu vor fi afectate de la 1 ianuarie, iar urgența acestui act normativ este dată de urgența de a avea un buget al asigurărilor sociale și un buget de stat pentru 2018”, a declarat el, adăugând că „salariile nu vor scădea și pentru că impozitele vor scădea de la 16 la 10 la sută.”

                        Constantin Avram a vorbit și despre faptul că nu trebuie avute în vedere doar măsurile punitive, ci și cele care stimulează „conformarea voluntară” a antreprenorilor, cei care produc taxe și impozite.

                        Reprezentanții Asociației Medicilor de Familie, Cătălin Andriescu și Mihaela Căliman, s-au referit la prea multele sarcini și veniturile mici ale medicilor și asistenților medicali în raport cu omologii din policlinici, solicitând creșterea finanțării și diminuarea birocrației, iar liderul sindicatului de la Ambulanță, despre „mașinile supărător de uzate” și numărul mic al angajaților acestui serviciu.

                        Și Aurel Crețu, președintele „Sanitas”, a lăudat Prefectura pentru organizarea acestei întâlniri și pentru celeritatea cu care a înaintat Guvernului propunerile înaintate în ședința precedentă.

                        Codul Administrativ ajunge în Parlament

                        Solicitări punctuale au mai prezentat Gheorghe Gavrilă, liderul Federației „Meridian”, președintele Asociațiilor de Proprietari din Bacău și Petru Bordeianu, președintele Federației Naționale a Formatorilor Auto.

                        Toată lumea a părut mulțumită după cele trei ore de discuții în care directorii de instituții au dat lămuriri în privința unor posibile soluții, parlamentarii au promis că vor sprijin amendamentele și cererile, iar sindicaliștii au acceptat promisiunile.
                        În final, Ionel Floroiu a făcut un anunț: „În dezbaterea Parlamentului va ajunge foarte curând Codul Administrativ și vă rog, pe toți cei implicați în administrație, să ne trimiteți amendamente clare, în scris, pentru ca noi să le preluăm deoarece comisia care dă raport pe Codul Administrativ este Comisia de Administrație Publică și Dezvoltare Regională. Suntem ultima comisie care dă raport pe acest cod foarte important.”

                        Și pentru că a venit vorba despre Codul Administrativ, și prefectul Maricica Luminița Coșa a avut o solicitare pentru deputați:

                        „Vă rog ca, la propunerile dumneavoastră, să adăugați câteva probleme: nu toate prefecturile din țară au aceeași organigramă, ar trebui să existe o organigramă comună, și doi, prefectul este reprezentantul Comitetului pentru Situații de Urgență și răspunde de deszăpezire, dar drumurile naționale, conform legii, nu sunt în coordonarea sa, drumurile județene nici atât. Totuși, în fața Guvernului răspunde prefectul.

                        Cred că sunt niște aspecte de luat în calcul. Prefectul trebuie să facă tot, dar nu are cadrul legislativ. E încărcat de responsabilitate, ar duce la bun sfârșit responsabilitatea sa, dar nu poate. Pârghiile sunt în altă parte.”

                        Fotbal/ Liga a III-a: Pavel l-a „potcovit” pe Potcoavă

                        Aerostar- AFC Harman 1-0 (1-0)

                        Punctaj maxim pentru Aerostar în meciurile susținute pe teren propriu în acest tur de campionat. Vineri, în deschiderea etapei a 13-a, „aviatorii” și-au trecut în cont o nouă victorie.

                        De dată această contra Hărmanului. Gruparea antrenată de Cristi Popovici a dispus de trupa lui Buga, Forika, Stîngă și Poverlovici cu 1-0. Suficient pentru a-și consolida poziția de lidera în Seria I din Liga a III-a.

                        Diferența a făcut-o Andrei Pavel, care a finalizat cursa impetuoasă din min. 24 cu un șut de la 20 metri fără speranțe pentru portarul oaspeților, Potcoavă. În ciuda faptului că putea face 2-0 la ocaziile lui Pavel (’35), Chirilă (’59) și Sahru (’72), Aerostarul a tremurat destul în partea secundă. Și nu de frig!

                        Brașovenii au dominat copios, au țintit și o bară transversală prin Prejemeran, dar bacauanii au păstrat ograda curată. Mai mult, în prelungiri, cuplul Vraciu – Tudorache a fost aproape de majorarea diferenței însă lipsa de precizie a făcut că rezultatul să rămînă cel stabilit în min. 24.

                        Cu 28 de puncte și fără infringere în campionat, Aerostar se pregătește de derby-ul de la Galați, cu Oțelul, de rundă viitoare, penultima a turului.

                        «Teatrul în educaţie», un proiect generos pentru introducerea teatrului în școli

                        „Teatrul în educaţie”,

                        O iniţiativă public – privată pentru introducerea teatrului în şcoli, de educaţie prin teatru şi joc a avut loc şi în Bacău vineri, de la ora 14.30, la Sala Mare a Teatrului Municipal „Bacovia”.

                        Organizată de Asociaţia Teatrul Vienez de Copii, în parteneriat cu Das Wiener Kindertheater Austria, Ministerul Educaţiei Naționale, Inspectoratul Şcolar al Județului Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Colegiul Naţional „Ferdinand I” şi BCR. La conferinţă au participat peste 250 de cadre didactice (educatori, învăţători, profesori, inspectori şcolari, cadre universitare şi medicale), oficialităţi locale.

                        Teatrul Vienez de Copii – „Copiii joacă teatru” este o asociaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, înfiinţată cu scopul de a dezvolta abilităţile de comunicare ale copiilor şi tinerilor, în diverse domenii, a creativităţii şi lărgirea orizontului de cunoaştere. De asemenea, prin proiectul „Copiii pe scenă 2008-2017” s-a intenţionat atragerea copiilor spre Teatru, ca modalitate educaţională şi recreativă de petrecere a timpului liber. Conferinţa”Teatrul în Educație”, parte integrantă a proiectului Inițiativa Educațională Națională, își propune să introducă teatrul ca disciplină facultativă ȋn ȋnvăţământul preuniversitar românesc și se adresează deopotrivă copiilor, adolescenților, cadrelor didactice și părinților.

                        Moderatorul Conferinţei a fost Vali Răcilă, cunoscutul cantautor, voluntar în cadrul proiectului.

                        Temele importante ale conferinţei au fost prezentarea şi discutarea implicațiilor atelierelor de teatru în dezvoltarea și comportamentul copiilor și tinerilor şi abordarea creativă a procesului de predare prin jocuri și tehnici teatrale. La Teatrul Municipal Bacovia, vorbitorii au subliniat cât de importante sunt activităţile creative pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor şi tinerilor, şi s-a insistat în special asupra efectelor pozitive pe care atelierele de teatru le au asupra dezvoltării competenţelor sociale şi de comunicare ale copiilor şi tinerilor.

                        Intervenţiile din deschiderea conferinţei au aparţinut Florentinei Cîrlan, director Cancelaria Prefectului Județului Bacău, prof. univ. dr. Dănuţ Nicu Mârza Dănilă – prorector al Universităţii „Vasile Alecsandri”, care a precizat: „Vom sprijini cu toate mijloacele derularea acestui proiect şi în Bacău. Universitatea noastră are experienţă şi expertiză şi consideră că teatrul poate da copiilor mişcare, exuberanţă, creativitate, inventivitate şi nu în ultimul rând jocul, ca formă a educaţiei moderne.”

                        O poziţie identică, de sprijin şi apreciere a avut şi Silviu Parvăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean: „Teatrul, teatrul-joc, în vremurile moderne este şi trebuie să devină un mijloc de cunoaştere, de autocunoaştere, de comunicare şi de dezvoltare a capacităţilor creative ale copiilor. Consiliul Judeţean vă asigură de sprijinul instituţional, astfel ca proiectul să aibă succes în judeţul Bacău.” Pe aceleaşi coordonate ale modernismului în şcolile noastre s-a situat şi directorul interimar al Centrului de Cultură „George Apostu” care a adus în discuţie lipsa unor săli te teatru în cartierele oraşelor, în mediul rural.

                        „Prin această iniţiativă se poate umple aceste goluri, este de datoria noastră să investim în educaţia copiilor, a tinerilor, iar teatrul este, cu siguranţă, un cadru şi un mijloc de descoperire a talentelor, dar mai ales de deschidere spre informaţie, de joc şi de socializare”, a spus Doina Barbu, director interimar al Centrului „George Apostu”. Ca reprezentant al BCR, sponsorul principal al Conferinţei, Nicoleta Druică a arătat deschiderea instituţiei în sprijinirea proiectelor destinate copiilor şi tinerilor: „Suntem la al doilea proiect de acest gen din ultima perioadă, ambele de o anvergură deosebită. Şi pentru noi teatrul înseamnă emoţie, teatrul modelează suflete, formează caractere. Împreună cu dumneavoastră, copii şi dascăli, dorim să schimbăm lumea, să deschidem oportunităţi pentru imaginaţia copiilor, pentru creativitate şi talent, dar să nu uităm că jocul, teatrul sunt cele mai frumoase îndeletniciri ale copiilor, cât şi ale adulţilor. Vă doresc succes!”

                        Proiectul se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste între 7 şi 18 ani, care vor fi îndrumaţi de dascălii lor, participanţi la conferinţă, dar şi la atelierele specifice care s-au desfăşurat la Colegiul Naţional „Ferdinand I”. Ideea introducerii teatrului în școli este vizată de către toți organizatorii, din motive specifice, care au un numitor comun: stimularea minții, trupului și sufletului copiilor, printr-o educație flexibilă și plurivalentă.

                        Comunicări ştiinţifice de suport tehnic şi emoţional al proiectului

                        În partea a doua a conferinţei, au avut intervenţii aşteptate cu interes de participanţi Sylvia Rutter, actriţă, regizor, fondator şi director al „Das Wiener Kindertheater” Viena, preşedinte al Asociaţiei Teatru Vienez de Copii, care a făcut o prezentare a „Metodei Rotter”, implementată după o experienţă de peste 20 de ani în lucrul cu copiii. Comunicarea a avut ca suport o metodă studiată şi certificată printr-un experiment ştiinţific efectuat în două şcoli din Austria, la care au particiapt 126 de copii, studiu realizat împreună cu dr. Brigitte Sindelar și prof. dr. Max H. Friedrich. Studiul a căutat să identifice și să cuantifice îmbunătățirea anumitor abilități la copii și tineri, în urma implicării acestora în ateliere teatrale. Rezultatele au arătat îmbunătăţiri în domeniul cognitiv, dar şi în cel al personalităţii, creşterea cu peste 50 la sută a memoriei verbale, perfecţionarea percepţiei corporale, a nivelului de atenţie, a flexibilităţii atenţiei etc. Studiile au vizat şi rolul muzicii, al cântului, al improvizaţiei şi creativităţii în timpul derulrării proiectului, care a inclus şi studii pe anumite piese de teatru cât şi jocul unor piese de teatru.

                        „Noi nu am venit să vă dăm lecţii, ci doar să vă sugerăm, să vă împărtăşim din experienţa noastră. Noi ştim, cred că şi dumneavoastră, că a te juca înseamnă a învăţa. Când am pus bazele, în 2008, a Iniţiativei Educaţionale am dorit să contribuim în mod constructiv la dezbaterea privind învăţământul”, a spus reputata profesoară austriacă. Comunicări interesante, bazate pe cercetări, „Pedagogia teatrală în relaţie cu dezvoltarea cerebrală a copiilor”, a susţinut conf. univ. dr. Gabriela Raveica, de la Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii a Universităţii „Vasile Alecsandri”, iar lect. univ. dr. Dana Maria Ciocan a vorbit despre „Teatru în educaţie”. A mai participat la dezbateri şi a susţinut o comunicare prof. Camelia-Elena Popa, inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare, în care a susţinut importanța unor astfel de proiecte sprijinite de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Indiferent de domeniile în care activează şi pe care le reprezintă, părerea vorbitorilor a fost unanimă: teatrul trebuie să se regăsească în programa şcolară ca materie opţională.

                        „Metoda Sylvia Rotter”, pe ateliere

                        A doua zi, pe 18 noiembrie 2017, la Colegiul Național ‚,Ferdinand I’’, 60 de profesori au participat la o sesiune de ateliere de formare în „metoda Rotter” de lucru cu copiii. Profesorii au primit şi un ghid pentru folosirea exerciţiilor şi tehnicilor proprii actoriei, indiferent dacă este vorba despre predarea unei materii în mod creativ sau pregătirea unei trupe de teatru. Volumul este intitulat „Sus cortina…pentru viață!”, scris de Sylvia Rotter și Brigitte Sindelair, care a fost tradus şi publicat în anul 2014 cu sprijinul UNATC Bucureşti şi care se află acum la a doua sa ediţie.

                        Orașul Onești a rămas fără apă

                          apa in Bacau

                          În urma unei avarii apărută astăzi – 17 noiembrie 2017, în jurul orei 15,00 la conducta de aducțiune apă potabilă aparținând CRAB (Compania Regională de Apă Bacău), în zona localități Dofteana, SC RAJA SA a fost nevoita să întrerupă furnizarea apei potabile în orașul Onești.

                          In jurul orei 16,30, echipele de intervenție CRAB au ajuns la fața locului și au preconizat remedierea avariei într-un interval de 12 ore. Având în vedere lungimea și diametrul conductei de aducțiune, dar și rețeaua de distribuție de la nivelul orașului, perioada de umplere și intrare a sistemului în presiune este de circa 12 ore. Cu alte cuvinte, onestenii vor avea apă la robinete la presiuni normale mâine seară – 18 noiembrie 2017, ora 20,30.

                          Având în vedere lungimea conductei de aducțiune, dar și vechimea acesteia, încă de la preluare, lucrătorii RAJA au luat măsurile necesare ca în cazul apariției unei avarii pe acest tronson, orașul Onești să nu sufere de lipsa apei potabile aproximativ 24 de ore. Astfel, echipele de permanență au avut grijă ca rezervorul de apa Cuciur sa fie plin. În această situație, SC RAJA SA va realimenta orasul Onești, cu apă potabilă din rezervor, în această seară, în intervalul 19,00 – 20,00 și mâine, 18 noiembrie 2017, în intervalul 08,00- 09,00 ; 18,00-20,00.

                          Șapte localități nu au apă

                          Avaria produsă în zona Dofteana, pe conducta de aducțiune apă potabilăDărmănești – Târgu Ocna – Onești, a întrerupt alimentarea cu apă pentru celpuțin șapte localități. Este vorba despre comunele Dofteana, Pârgărești,Cașin, Borzești (SC Chimcomplex SA), Târgu Trotuș și orașele Târgu Ocna și Onești. Echipele de intervenție au identificat defecțiunea și au estimat că golirea tronsonului avariat și execuția lucrărilor vor dura aproximativ 12 ore. După aceste operațiuni, instalațiile vor fi reumplute treptat, iar consumatoriivor avea din nou apă.

                          Avarie rezolvată în Bacău

                          Cu lipsa apei s-au confruntat și o parte dintre consumatorii care locuiesc în zona de sud a orasului. Mai exact, pe strada Chimiei nr. 4 , a fost înregistrată o pierdere, iar dispeceratul Companiei Regionale de Apă Bacău a intrat în alertă. O echipă de intervenție s-a deplasat la fața locului vineri după-amiază, apa a fost oprită pe tronsonul avariat, iar lucrările s-au finalizat în jurul orei 17.45, când instalațiile au fost reumplute cu apă. Reprezentanții CRAB susțin că programul de furnizare a revenit la normal în cursul serii. (R.I.)

                          ULTIMELE ȘTIRI