Tragedia s-a petrecut in aceasta noapte pe drumul european, in localitatea Gh. Doja.

O familie din judetul Neamt se intorcea din concediu din Bulgaria. La volan se afla barbatul de 43 de ani care, cel mai probabil obosit din cauza drumului lung, a pierdut controlul asupra volanului, s-a izbit de un podet dupa care s-a rasturnat.

In urma impactului, soferul a murit pe loc, iar sotia, tot de 43 de ani, si fiica de 9 ani au murit ulterior la fata locului desi medicii le-au resuscitat aproape o ora.

Fiul lor de 11 ani a fost transportat la spital, dar si el este in stare critica.

Daca treci pe strada Vasile Alecsandri, din centrul Bacaului, nu ai cum sa nu observi casele darapanate, care stau sa cada, de la numarul 51. Poarta de lemn, scorojita, e larg deschisa. Permanent. In curtea mare sunt, de fapt, trei cladiri, cu peretii netencuiti, cu acoperisuri din tabla ruginita, cu urme de igrasie pe peretii exteriori, cu bucati de caramida cazute.

In capat, in doua dintre aceste cocioabe, stau trei familii de romi. Cinci frati si mama. O cumnata si vreo 13 copii. Cel putin asa ni se spune. Nu poti sti exact ce e acolo, câti sunt, cum dorm si cum se gospodaresc. Sunt de-a lui Goranda, batrâna se recomanda a fi Niculina Munti, pe alt frate l-ar chema Aurel Ciprian. Isi spun tigani, fara pretentii. Traiesc in lumea lor, intr-o viata parca rupta de realitate.

Prea matinali

Noi i-am vizitat ieri dimineata. Am fost matinali. Ei nu. Era ora 8.00 si nimeni nu se trezise inca, desi toate usile erau deschise, iar geamurile, la fel. Ne-au intâmpinat doi câini inchisi in doua custi negre, amplasate la intrarea in curte, printre care mai misunau inca vreo patru puiuti, de nici doua luni.

Pe sârma improvizata, legata de doi copaci, erau intinse la uscat rufe – camasi barbatesti, tricouri de copii, o fata de perna, o cuvertura. Alaturi de cladiri trona o masa improvizata, iar lânga era aruncata o saltea murdara. Lânga una dintre imobile, un butoi mare albastru, gol. Aveam sa aflam ca acela era folosit la carat apa din parcul mare.

„Stau claie peste gramada”

„Dorm toti la ora asta. Nu-i gasiti prin curte. Doar daca intrati in casa”, s-a auzit o voce de barbat, in linistea diminetii. Am facut cunostinta. Era Constantin Gutu, proprietarul primului imobil din curte. Om calm, respectuos, tata a doi baieti, unul mai mare, altul care va intra anul acesta in clasa a V-a.

„Stau claie peste gramada cu totii acolo. Nu stii câti sunt. S-au aciuat cu totii aici. Stau de 39 de ani in aceasta curte si numai eu stiu câte am vazut.

Sunt si femei, si barbati, copii, umbla noaptea, treaba lor ce fac. Am avut si eu probleme, am facut reclamatii peste tot, nu m-a bagat nimeni in seama. Or fi ei vecini cu mine, dar nu ne vorbim deloc. Eu unul m-am saturat de ei, dar imi striga in nas ca sunt proprietari acolo si nu am ce sa le fac. Oare toti stau legal aici? Intreb si eu”, ne-a mai spus omul, suparat.

Banii vin din strainatate

Intre timp, din casa micuta spoita cu var bleu, una dintre acele cocioabe, a iesit cu prichindel. Cu o pereche de adidasi rosii in picioare, imbracat cu pantaloni trei sferturi de trening si o bluzita, a disparut de dupa poarta ce da in cartierul de blocuri dinspre parc. A revenit imediat, cu doua cafele in pahare de plastic in mâna.

Mi-a zis timid ca-i pentru bunica. Asa am trezit-o si noi pe … bunica. Femeia a iesit din casa putin buimaca de somn, iar apoi au aparut si fiii ei. Unul e Ciprian Aurel, de 34 de ani, cu un copil, iar al doilea, Vicentiu Santer Goranda (daca i-am inteles bine numele, n.r.), de 26 de ani. Mai aflu ca batrâna e Niculina, dar si ca, in casa de alaturi, mai sta si cumnata, care are vreo 8 copii.

„Suntem sarmani. Numai noi stim cum traim. Eu am vândut toata viata samânta, domnita, si din asta mi-am crescut copiii. Acum nu mai pot. S-au ridicat baietii si ma ajuta ei. Am grija de cei mici, iar ei muncesc prin strainatate”, ne-a spus bunica. De faptul ca veniturile vin din afara tarii, am primit confirmari si din partea baietilor, care au intrat si ei in dialog cu noi, destul de reticenti, la inceput.

Nu stau legal. O recunosc chiar ei.

„Eu muncesc afara. Am grija sa trimit bani la mama si la fata. Pe fata o am la scoala. Invata bine, e pasionata de muzica si de pictura. O sa faca facultatea la Paris. Acolo, o sa o tina toti pe palme, ca e talentata. Numai ca in România e greu”, a continuat si Aurel. Incet-incet, au inceput sa-si faca aparitia si copiii, cumnata, celalalt frate.

Toti cu ochii cârpiti de somn. „Nu vrem sa facem probleme. Ne ducem si noi traiul cum putem. Eu am crescut aici de mic copil, ma stie toata lumea. Suntem sarmani, dar nu ne plângem. Vrem ca si copiii nostri sa invete carte, sa fim ca românii, nu tratati ca tigani”, adauga si Vicentiu.

Pareau incomodati de intrebari, duceau discutia numai in directia ce le convenea lor. De la vecin stiam ca au vreo trei copii la scoala, ca unul a ramas repetent vreo doi ani, insa, de la ei am aflat ca doar fata cea mare invata si, de anul acesta, mai intra inca doi, la pregatitoare. Niciunul nu are acte legale.

Au marturisit, mai cu jumatate de gura, ca nu au buletine, ca cel mare ar fi un fel de proprietar, desi casele sunt ale primariei. „Ce sa facem? Nu ne lasa sa ne trecem toti pe acelasi domiciliu, ca suntem multi. Asa ca ne-am descurcat cum am putut si ne-am facut buletine pe alte adrese, prin Bicaz, pe unde am apucat, dar de stat, stam cu totii aici”, a recunoscut sec acelasi Vicentiu.

In stilul lor inconfundabil, au inceput sa se caine ca le este greu, ca n-au bani, ca abia se descurca. Si ca Protectia Copilului a vrut sa-i ia pe cei mici. „Ca cica n-au parinti. Dar eu ce sunt? Sunt bunica lor si am grija de ei. Maica-sa si taica-su trebuie sa munceasca undeva, ca sa avem ce pune pe masa”, a mai spus bunica.

Discutii tipice lor

Discutiile s-au aprins putin, incomodati de prezenta noastra acolo. Mai aflam si ca nu au apa, ca li s-a pus sigiliu pe apometru.

„Se poate asa ceva in România, doamna? Sa nu avem cu ce ne spala?”, ne-a intrebat Aurel, pentru ca tot el sa-mi spuna apoi ca nu mai au apa din cauza unei datorii de peste 10 milioane de lei vechi, daca nu si mai mult. Asa ca apa aduc, ni se mai spune, din parc, in acel butoi mare, albastru. Se simt discriminati, ameninta ca isi pot face ei propria lege, spun in gura mare ca vor copii educati, desi stiu ca sunt in neregula, se jura ca sunt curati ca lacrima. Tipic lor.

Lumea lor. A tiganilor, asa cum isi spun. Ai nostri sunt, aici, pe Alecsandri 51. Si au viata lor, departe de lumea reala.

Friederike Lenen este o tânara nemtoaica de 31 de ani, economist, de profesie. Am intâlnit-o intâmplator, in aceasta vara, pe când se afla prin parcul Cancicov, impreuna cu sotul sau, Johanns Zillhardt, profesor de muzica, in Berlin.

M-a atras la cei doi tineri joaca pe care incercau sa o infiripe pe aleile parcului la vederea sotronului pictat pe astfalt. M-am apropiat de cei doi, in ideea de a-i admira, insa nu m-am putut abtine sa nu le si transmit entuzismul meu vizavi de gestul celor doi de a se apropia de copilarie.

Ne-am salutat discret, afisând un zâmbet timid, si am dat sa-mi continui drumul. M-am oprit, pentru o secunda – doua, doar ca sa le fac o poza. Intr-un târziu, mi-am dat seama ca, de fapt, cei doi tineri nu erau de pe la noi si am incercat sa le transmit, prin gesturi mai mult, ca nu doresc sa le deranjez jocul nevinovat.

„I-am zis lui Johanns ca am jucat sotronul foarte mult când am fost copil, iar el m-a intrebat daca mai stiu. Asa ca i-am aratat”, se destainuie zâmbind tânara blonda.

De la Schineni la…Cambodgia

Am aflat de la fata ca e din Berlin si ca a revenit pe meleagurile bacauane dupa 9 ani. Prima data, ne-a vizitat prin 2002 – 2003, când a venit ca voluntar la Casa de copii „Sfânta Familie” de la Schineni, finantata de o fundatie din Germania. Acolo, sunt ingrijiti de catre maicute catolice copii proveniti din familii foarte sarace.

A aflat de asezamântul de la Schineni de la o prietena a mamei sale, care stia de acest loc si a dorit sa ajunga si ea. De altfel, Friederike este o fire energica si mai ales curioasa, care, desi este nascuta si crescuta in tumultul metropolei germane, a decis sa incerce experiente inedite, pe alte tarâmuri.

Asa a ajuns, bunaoara, chiar in Cambodgia si in Filipine, pentru lucrarea sa de doctorat. La fel, si cei doi frati ai Friederikei au incercat voluntariatul, dar in alte parti ale lumii. Fratele ei, de exemplu, a fost in Bolivia, iar sora s-a in Italia.

„Cred ca este o experienta foarte importanta pentru noi, tinerii. De fapt, am vrut sa vad ce vreau sa fac in viata mea, ce vreau sa ajung mai târziu, m-a ajutat sa ma formez ca om. Pentru ca, la noi, faci scoala, pleci la universitate si apoi direct la serviciu. Nu ai timp sa experimentezi. La Schineni, de exemplu, a fost o experienta foarte interesanta. Sa vii din Berlin intr-un sat din România, unde sa asculti linistea si sa stai in apropierea vacilor care pasc…e extraordinar.

Acolo, la casa de copii, se lucreaza cu micutii din satele vecine, care provin din familii extrem de sarace. Nu m-a obligat nimeni sa fac voluntariat, dar am vrut o experienta, sa vad si eu cum este in alta tara. Mi-a placut foarte mult cultura româneasca. România, din fericire, nu este o tara saraca, iar in ultimii ani chiar s-a schimbat mult. In bine, desigur”, povesteste tânara femeie.

Viata satului

Friederika a cutreierat aproape intreaga lume, insa, marturiseste ca, de prima data, s-a indragostit de România. Mai ales de felul simplu al oamenilor de la tara. Nu stia o boaba româneste, dar satenii au ajutat-o sa inteleaga tot ce este in jur, sa le vorbeasca in graiul locului, sa observe obiceiurile gospodarilor de aici, sa invete de la ei lucruri inedite, namaiintâlnite, niciunde in aceasta lume, mare si rotunda ca o minge.

„Satenii, chiar daca erau saraci, mi-au dat tot ce am vrut. Au avut, intr-adevar, o inima foarte mare. Sa nu credeti ca nu avem si noi tarani, ma rog, fermieri, dar ei sunt mai reci, mai distanti, mai inchisi decât românii. Or, eu asta am cautat la voi, sa cunosc oameni, sa le inteleg obiceiurile, sa discut deschis cu ei, sa particip la viata lor”, explica Friederike.

Admite ca i-a fost si greu. Mai ales cu lipsa apei curente. „Dar, pâna la urma, am vazut ca se poate si asa”, se bucura ca un copil Friederika. Apreciaza tot ce este in România, faptul ca lumea a evoluat in ultimii ani, au mai multi bani, poate, si-au cumparat cam tot ce si-au dorit, dar mai ales pentru ca si-au pastrat traditiile.

„La sat, cred ca si-au pastrat mai bine traditiile, obiceiurile, si asta imi place. Am ajuns si in nordul judetului, in zona Comanesti, dar am mers si mai departe, in judetul Sibiu, undeva la munte, la Sibiel, unde am vazut multe traditii”.

A cunoscut, la Schineni, foarte multi oameni care i-au scris in tot acest timp in care n-a mai trecut prin România si care o asteapta sa le calce din nou prin batatura. „De exemplu, trebuie sa ajung la o fata pe care am cunoscut-o in urma cu 9 ani, la Schineni, si pe care am ajutat-o foarte mult când era micuta. Acum se casatoreste si are nunta undeva, la Saucesti. Ma bucur asa de mult… Cred ca va fi o petrecere foarte mare. M-au invitat si pe mine”, incheie surâzatoare tânara nemtoaica.

Friederike Lenel a studiat Economia la Universitatea din Freiburg, a urmat cursurile MBA la Scoala de Business Neeley, Texas. Lucrarea sa de doctorat a examinat exemplul crizei economice în strategiile de gestionare a riscurilor din Indonezia sub incertitudinea economica si importanta accesului la pietele financiare. Înainte de a veni la compania DIW din Berlin – Institutul german pentru Cercetari Economice, una dintre cele mai mari institutie de cercetare economica din Germania, Friederike a lucrat la Planet Finance, un ONG care ofera consultanta de microfinantare institutiilor.

Militarii din Batalionul 631 Tancuri „Oituz” din Bacau s-au alaturat campaniei de donare de sânge intitulata „Sacrificiul impune respect!” si derulata de Ministerul Apararii Nationale, constienti ca o picatura din sângele lor va strabate inimile celor aflati in suferinta.

Actiunea din cadrul campaniei se desfasoara pâna pe 5 septembrie, dar va continua pâna la finele anului, promit militarii, la Centrul de Recoltare si Transfuzie de Sânge din municipiul Bacau.

„Prin acest gest umanitar, tanchistii bacauani au dovedit, inca o data, ca indiferent de situatie sunt in slujba celor in nevoie si nu numai, aducând o raza de speranta tuturor celor care se confrunta cu probleme medicale grave”, a declarat capitan Ion Anghel.

La 1 septembrie, Casa Judeteana de Pensii (CJP) Bacau a inceput vânzarea biletelor de tratament balnear, alocate pentru cea de-a XIV-a serie din acest an, al carei debut (ziua de plecare in statiune) va fi in 10 septembrie.

Pentru aceasta serie, CJP Bacau a primit 372 bilete, mai ales in statiunile 1 Mai, Amara, Bala, Baltatesti, Caciulata, Calimanesti, Covasna, Eforie Sud, Govora, Lacu Sarat, Moneasa, Nicolina, Olanesti, Pucioasa, Sarata Monteoru, Saturn, Sinaia, Slanic Moldova, Sovata, Tirgu Ocna, Techirghiol, Tusnad si Vatra Dornei. 367 sunt rezervate unui numar egal de pensionari care au intrunit punctajul necesar si sunt asteptati sa le ridice de la CJP Bacau pâna in data de 4 septembrie.

Locurile ramase sunt scoase la vânzare libera. Tot la vânzare libera sunt si alte 5 bilete (Bala si Moneasa), pentru care nu s-a inregistrat nicio solicitare.

Pensionarii vor prezenta cuponul de pensie din luna august, precum si actul medical de la medicul de familie ori specialist din care sa rezulte ca pot face tratamentul balnear indicat.

Persoanele cu dizabilitati, care vor sa beneficieze de gratuitate, vor aduce, pe lânga certificatul de incadrare in grad de handicap, si „Programul individual de reabilitare si integrare sociala”.

De ziua Crucii, pe 14 septembrie, la Buhusi, de zeci de ani este organizat bâlciul. De câtiva ani, administratia locala a adaugat acestei manifestari traditionale si concerte sustinute de nume importante ale unei anumite ,,aripi’ din show-bitz-ul românesc.

In miez de noapte, manifestarile primeau cireasa de pe tort: un spectacol pirotehnic interesant. In acest an, concertele si focul de artificii vor lipsi.

,,Vom avea doar bâlciul traditional, ne-a spus primarul Ionel Turcea. Au intervenit investitii neprevazute, motiv pentru care nu mai exista resurse financiare pentru concerte si focul de artificii. La spital vom investi 2 miliarde de lei vechi in aparatura, suma care reprezinta obligatia/partea noastra dintr-un proiect derulat la aceasta institutie.

In plus, avem nevoie de resuse financiare pentru a finaliza lucrarile de pe strazile Orbic si Libertatii”.

Au crezut ca scapa de saracie si au ajuns pe mâinile unor proxeneti care le-au promis ca vor avea grija de ele.

Din nefericire, aceasta este soarta multor minore ce provin din familii dezorganizate, fara venituri, care fac eforturi supraomenesti sa supravietuiasca. Noua proxeneti sunt judecati pentru trafic de minori si rele tratamente aplicate minorilor intr-un dosar cu sapte victime cu vârste intre 13 si 17 ani. Unii au recunoscut faptele si au primit deja condamnari cu inchisoarea intre trei si sase ani.

Cinci dintre proxenetii arestati si trimisi in judecata anul trecut si-au recunoscut faptele, iar Tribunalul si Curtea de Apel Bacau s-au pronuntat si i-au condamnat la pedeapsa cu inchisoarea intre trei ani si patru luni si sase ani si opt luni. Pentru alti trei inculpati, va continua procesul penal. Cea mai mare pedeapsa a primit-o Nicolae Ciubotaru, din Onesti, recidivist si coordonatorul retelei de proxeneti, dar si concubina lui, Florica Ungureanu.

Procurorii au aflat despre aceasta retea, dupa ce una dintre victime a depus plângere la Politie. Proxenetii racolau tinere, in special minore, din zona municipiului Onesti si localitatile invecinate, provenite din familii dezorganizate si sarace, pe care le atrageau cu sume modice de bani, mâncare si un adapost in care sa duca o viata mai buna. Traficantii speculau orice problema din familia victimelor, cum ar fi saracia sau neintelegerile dintre tinere si parinti.

“Am hotarât sa ma mut acasa la el (la un proxenet, n.r.), fiindca aveam conditii mai bune ca la mine acasa. Ma ducea la Slanic Moldova, la piscina, si imi dadea bani de buzunar”
– Alexandra C., minora de 15 ani.

O alta fata de 14 ani sustine ca a plecat de acasa din cauza tatalui vitreg care era alcoolic si nu mai putea locui cu el. Victima a proxenetilor a ajuns si o copila de 13 ani, abandonata de parinti care au decis sa se mute in Italia.

Dupa moartea bunicului matern care o avea in grija, fata a fost usor de pacalit de proxeneti care s-au oferit sa se ocupe de ea si sa o protejeze. Fetele erau duse la locuintele traficantilor din Onesti si Manastirea Casin, izolate si plasate la diversi clienti. In naivitatea lor, ele credeau ca banii produsi sunt strânsi de „protectorii” lor pentru a le ajuta sa plece in Franta, unde ar fi câstigat mai multi bani.

Rolul determinant in racolarea tinerelor le aveau fiicele proxenetilor, implicate activ de parintii lor in activitatea de proxenetism. Cu vârste apropiate victimelor, 13-15 ani, acestea reuseau mai usor sa le atraga pe fete in locuintele lor. Fiicele minore aveau sarcini precise – le supravegheau pe victime, negociau tarifele cu clientii si incasau banii.

Fiica de 16 ani a altor doi proxeneti, Gheorghe si Emilia C., fata de care continua cercetarea judecatoreasca, a practicat prostitutia impreuna cu fetele racolate. „C. Gheorghe, impreuna cu sotia lui, C. Emilia, a cazat-o in locuinta din Manastirea Casin pe minora C.A., de 14 ani, care practica prostitutia impreuna cu fiica lor minora, de 16 ani, incurajând aceste activitati ilegale si profitând de banii obtinuti de cele doua fete din prostitutie”, spun anchetatorii.

In acest dosar, mai este trimis in judecata un italian, cercetat in libertate pentru patru infractiuni de acte sexuale cu minori si pornografie infantila in sisteme informatice. Acesta a refuzat sa dea declaratii in fata anchetatorilor si instantei. Un alt proxenet avea rolul de a negocia vânzarea fetelor altor traficanti si de a pune la punct planul pentru transferarea victimelor in Franta, unde ar fi continuat sa fie exploatate sexual.

Specialistii spun ca unele dintre victime au dezvoltat sindromul Stockholm, manifestând sentimente de simpatie si empatie fata de exploatatori si ajungând sa creada ca acestia sunt, de fapt, oameni cumsecade care le-au facut numai bine. Unele dintre fete se simteau chiar datoare fata de proxeneti pentru ca le gazduiau si hraneau.