Directorul Administrației Bazinale de Apă Siret, Relu Adam, a efectuat marți o vizită de lucru la barajul Lac Agrement din municipiul Bacău, alături de reprezentanți ai structurilor de specialitate din cadrul instituției, pentru verificarea stării tehnice și a condițiilor de exploatare ale amenajării hidrotehnice.
Potrivit unui comunicat transmis de Apele Române Siret, vizita a avut un caracter aplicat, fiind analizate atât aspectele ce țin de funcționarea și întreținerea barajului, cât și modul de exploatare curentă a obiectivului.
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Siret au subliniat că instituția își reafirmă angajamentul pentru gestionarea responsabilă a infrastructurii hidrotehnice și pentru colaborarea interinstituțională în proiectele de dezvoltare locală, în contextul în care proiectul municipalității privind amenajarea promenadei Bistriței se apropie de finalizare.
Amenajarea formată din barajul și lacul de agrement a fost construită pe râul Bistrița în perioada 1972-1974 și a fost pusă în funcțiune în decembrie 1974. Obiectivul se află în administrarea Administrației Bazinale de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău.
Lacul de agrement are o suprafață de 53 de hectare și un volum de aproximativ 1,68 milioane de metri cubi. Potrivit sursei citate, principalele funcțiuni ale amenajării sunt redresarea debitelor evacuate în aval din acumularea Bacău II, apărarea împotriva inundațiilor prin digul de pe malul drept, asigurarea diluției pentru apele uzate epurate și menținerea debitelor necesare ecosistemelor acvatice, precum și activitățile de agrement.
Insula de Agrement, creată artificial, este administrată de Primăria Municipiului Bacău.


















