În Evanghelia duminicii I din Advent, Isus îi ceartă şi îi încurajează pe cei care îl urmau să rămână alerţi în spirit. El urma să-i părăsească pentru o anumită perioadă de timp. Prin credinţa şi angajamentul lor faţă de Isus, ucenicii săi sunt asemenea oamenilor care s-au trezit din somnul spiritual. Însă timpul absenţei sale va fi un timp de încercare pentru viaţa lor de credinţă, când vor fi ispitiţi să adoarmă. El le porunceşte să rămână treji şi să vegheze, pentru ca oricând va veni la ei să nu îi găsească dormind, ci veghind în credinţă, gata să-l primească.
Intrăm în perioada Adventului, un timp special de pregătire pentru venirea Domnului. În Evanghelia după sfântul Marcu, portretul portarului care veghează să fie poarta deschisă, dacă cumva stăpânul vine pe neaşteptate, apare ca imaginea stării în care trebuie să ne aflăm întreg anul, dar în special în perioada Adventului. Portarul stă treaz pentru a-l recunoaşte şi a-l primi pe Domnul atunci când va veni. Credinţa, de asemenea, ne transformă în oameni capabili să-l recunoască pe Domnul, dornici să-l primească. Recunoaşterea este esenţială, deoarece Domnul nu este întotdeauna uşor de recunoscut. La Betleem, el a apărut sub forma unui nou-născut, iar oamenii nu l-au recunoscut. În parabola judecăţii de apoi, Isus a spus că a venit printre noi sub chipul celor mai nevoiaşi şi mai mici oameni din această lume, şi mulţi nu l-au recunoscut. Cei cu credinţă adevărată îl recunosc şi îl slujesc în aceşti oameni care trăiesc în afara sferei de interes a societăţii. Credinţa este, în primul rând, un mod de a vedea viaţa, apoi un mod de a o trăi.
Printre cei trimişi în iad la judecata de apoi vor fi şi cei care au aşteptat venirea de pe urmă a Domnului, eşuând să-l recunoască în venirea lui de zi cu zi printre noi. Şocul în acea parabolă îl dă faptul că Isus Cristos vine în vieţile noastre sub chipul oamenilor obişnuiţi şi al evenimentelor obişnuite. Trebuie să fim treji în credinţă pentru a-l recunoaşte şi pentru a-i sluji lui Cristos în aceste locuri banale. Nu ne va folosi la nimic să-l recunoaştem la judecata de apoi, dacă nu reuşim să-l recunoaştem şi acum, în fiecare dintre zilele vieţii noastre.
În final, să mai spunem ceva despre afirmaţia lui Isus: „Despre ziua şi ceasul acela nu ştie nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul, ci doar Tatăl” (Mc 13,32). Putem lua afirmaţia literal, în sensul că Isus nu ştie data din calendar când va fi sfârşitul lumii. Dar o putem înţelege şi ca o strategie pentru ca ucenicii de lângă el să nu-l mai întrebe despre acel moment. Oricum ar fi, concluzia pentru noi este aceeaşi: gata cu speculaţiile privind sfârşitul lumii. Deschideţi ochii credinţei pentru a-l vedea pe Dumnezeu prezent şi activ în viaţa voastră, în lumea voastră. Deschideţi inimile şi casele pentru Domnul care vine zi de zi sub chipul celor nevoiaşi. Acesta este cel mai bun mod de a pregăti venirea Domnului, atunci când va fi sfârşitul lumii.
Pr. Ciprian Antălucă, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
