marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3618

Milionarii Bacaului, in Top 300 Capital

Revista Capital a facut, ca in fiecare an, un top al celor mai bogati români. In total, cei 300 de oameni de afaceri din toata tara inclusi in top detin o avere de 22,47 miliarde de euro, in crestere fata de 2013.

In rândul celor clasati in top, se afla, si de aceasta data, afaceristi bacauani care, prin brandurile create si dezvoltate, au facut ca Bacaul sa se numere printre regiunile cele mai cunoscute din tara. Astfel, cei noua bacauani inclusi in top detin, in total, un capital de peste 1,3 miliarde de euro.

In Top 300 Capital, sunt enumerate cele mai mari averi care au trecut de pragul de 14-15 milioane de euro. Prima pozitie in clasament este ocupata, de data aceasta, de Ion Tiriac (75 de ani), antreprenor care detine o avere calculata la 1,2-1,3 miliarde de euro, cu afaceri in domeniile auto, banci, asigurari si petrol. Este urmat, pe locul 2, cu „numai” 1-1,1 miliarde de euro, de Ioan Niculae (60 de ani), cu afaceri (inclusiv in Bacau) in chimie, agricultura, energie si fotbal.

Cei mai buni

Locul 3 revine fratilor bacauani Dragos (48 de ani) si Adrian (46 de ani) Paval, detinatorii celui mai cunoscut si raspândit brand din retailul de bricolaje – Dedeman. Averea celor doi afaceristi este, potrivit calculelor Capital, de 650 milioane de euro. Cu peste 40 de unitati, imprastiate in toata tara, in care activeaza peste 7.200 de angajati, compania Dedeman a realizat, in 2013, venituri de 606 milioane, reprezentând o treime din piata de profil din tara. Numai profitul net din ultimii patru ani (2010-2013) trece de 200 de milioane de euro. Si ascensiunea fratilor Paval nu se opreste aici, daca socotim ca, in acest an, bugetul alocat extinderii retelei de magazine a fost de circa 65 de milioane de euro. De altfel, cei doi tineri antreprenori au planuri serioase de extindere si peste granita, primul pas fiind programat sa fie facut in Republica Moldova. „Gândul de a investi în Republica Moldova îl am din anul 2007. Tot de atunci vizitez periodic Chisinaul pentru a analiza evolutia lucrurilor de aici. Deschiderea magazinelor noastre va permite si dezvoltarea industriilor locale, care ne vor furniza produsele lor”, a precizat Dragos Paval.
Fratii Paval nu aveau cum sa nu fie atrasi si de lumea sportului, asa ca s-au decis sa construiasca un teren de tenis in fiecare magazin pe care-l vor deschide de acum incolo. Initiativa a fost parafata prin parteneriatul semnat cu numarul 3 mondial din tenis, Simona Halep, prin care compania Dedeman se va putea folosi, in scop publicitar, de imaginea sportivei.

Performanta si in mediul bancar

Urmatorul bacauan aflat in Top, pe locul 11, este afaceristul Dorinel Umbrarescu, cu o avere de 390-400 de milioane de euro, obtinuta prin cele doua firme arhicunoscute la nivel national, Spedition UMB si Tehnostrade, ambele din domeniul constructiilor. Cifra de afaceri cumulata a fost, in 2013, de peste 180 de milioane de euro si un profit de peste 35 de milioane de euro. De altfel, antreprenorul bacauan, ale carui profituri au scazut, in ultimul an, are meritul de a finaliza, in premiera pe tara, cu sase luni mai devreme fata de termenul stabilit, lucrarile la un tronson de autostrada de lânga Timisoara. In plus, lucrarile de pe aceste tronsoane au fost cele mai bine executate – spun specialistii – (in comparatie cu cele realizate de celelalte trei firme prezente pe acel santier – una straina si doua românesti). Mai mult, recent, firmele lui Dorinel Umbrarescu au reusit, din nou, sa predea, mai devreme cu aproape un an, lucrarile executate la reabilitarea DN 29 Suceava – Botosani. Din acest an, antreprenorul bacauan a intrat si in breasla bancherilor, achizitionând 93 la suta din ATE Bank România, devenita, ulterior, Banca Româna pentru Credite si Investitii (BRCI). Tot in 2014, Dorinel Umbrarescu a achizitionat si un imobil de birouri care a apartinut companiei Romtelecom, aici urmând a se stabili sediul central al BRCI. Insa, afacerile bacauanului se deruleaza si in domeniul sanatatii (spitalul privat din Podu Turcului realizând, in 2013, o cifra de afaceri de 1,5 milioane de euro si un profit de 37.000 de euro), dar si in cele auto sau productia de energie.

Bani din asfalt si cereale

Costel Casuneanu (55 de ani) este cel de-al patrulea bacauan aflat in acest top, pe locul 47, cu o avere de 95-100 de milioane de euro, bani realizati din afaceri in transporturi, constructii si industria lemnului. Costel Casuneanu controleaza compania PA&CO International, aflata, insa, intr-un serios declin, de anul trecut. Cunoscut mai ales pe plan local, Casuneanu a reusit sa incheie si contracte in afara tarii, cu parteneri din Republica Moldova, Orientul Mijlociu, Emiratele Arabe si Turkmenistan. Eusebiu Gutu (38 de ani) ocupa locul 125 in Top 300 Capital, cu cele 46-48 milioane de euro obtinute din afaceri cu cereale, morarit si panificatie. Detinator al firmei Popas Trebes, Eusebiu Gutu a inregistrat, anul trecut, afaceri in scadere (cu aproape 22 la suta) si profit la fel, diminuat, la doar 2 milioane de euro.

Cel mai tânar antreprenor

Catalin Grigoriu (38 de ani), locul 130, este unul dintre cei mai tineri milionari in euro din România, cu o avere calculata de Capital la 45-46 milioane de euro, cu business in comertul de cereale, morarit si panificatie. Catalin Grigoriu, absolvent de studii superioare in Canada, detine compania Comfert, ridicata pe un proiect al tatalui sau, Mihai Grigoriu, fost director la combinatul de ingrasaminte chimice (CIC) Bacau, in perioada de dinaintea privatizarii acestuia. Tânarul Grigoriu este plasat de revista Capital in onorabilul top tocmai „pentru ca are viziune, stie sa riste si a avut norocul de a fi ruda cu fratii Paval, proprietarii Dedeman. Acestia i-au imprumutat capitalul initial si l-au ajutat cu partea administrativa a businessului”. Asa s-a ajuns ca afacerile firmei Comfert sa ajunga, in 2013, la aproape 130 de milioane de euro. Insa, Catalin Grigoriu este si un priceput agricultor, judecând dupa cele 8.000 de hectare luate in arenda si cele 250 de hectare detinute in proprietate. La toate acestea se mai adauga afacerea Pambac, preluata, in parteneriat cu Eusebiu Gutu, dupa o negociere de peste un an, la care se inregistrase alti 18 pretendenti. „In Pambac, s-a oprit declinul si am reluat cresterea, atât a cifrei de afaceri, cât si a profitului”, declara Catalin Grigoriu, referindu-se la refacera retelei de magazine.

Tripleta de final

Damian Mereu (56 de ani) ocupa locul 135 in Top 300 Capital, cu 42-45 milioane de euro. Proprietarul marcii de biscuiti Croco din Onesti, lider national in domeniu, Damian Mereu a reusit, practic, sa-si dubleze afacerile in ultimii doi ani. Fapt ce i-a permis sa demareze doua investitii majore, fiecare in valoare de 6 milioane de euro, din fonduri structurale, in depozite noi, linii tehnologice si in retehnologizarea capacitatilor deja existente. De altfel, una dintre aceste investitii a si fost finalizata, urmând ca cea de-a doua sa fie incheiata in vara anului viitor. In felul acesta, capacitatea de productie a fabricii Croco va creste cu 30 la suta. Ovidiu Budeanu (52 de ani) este pe locul 217, cu o avere calculata la 24-25 de milioane de euro. Afacerile lui Budeanu sunt cantonate in domenile hotelier, imobiliar, salubritate si organizari de evenimente. De altfel, omul de afaceri este cunoscut mai ales prin vânzarea fostei fabrici Partizanul si construirea singurului mall din Bacau pe una dintre suprafetele firmei de incaltaminte. In prezent, Ovidiu Budeanu a ajuns la un consens cu spaniolii de la Fadesa (fostii proprietari ai fabricii Diana Forest) ce detine, in vecinatatea Arena Mall, un teren pe care afaceristul bacauan intentioneaza sa execute, la anul, lucrari de extindere a magazinului de fite cu inca 5.000 de mp. Vasile Ciobanu (47 de ani), locul 241, cu 20-21 de milioane de euro, incheie plutonul bacauanilor milionari aflati in topul revistei Capital. Ciobanu este considerat „berarul supermarketurilor”, distribuind acestor unitati branduri proprii de bere (Albrau, Dobru si Zimbru), dar si alte marci. Compania Albrau din Onesti a realizat, in 2013, o cifra de afaceri de 9,8 milioane de euro (in plus cu 23 la suta). Ciobanu mai are in proprietate si Complexul Hotelier Moldova.

Vom avea pista pentru Boeing

    Numarul de pasageri pe Aeroportul International „George Enescu” din Bacau a crescut in ultimii ani, uneori mai spectaculos, alteori moderat. Anul acesta, la sfârsitul lunii octombrie, ajunsese la 275.799. Din pacate, pistele de decolare-aterizare nu au fost modernizate, nefiind in stare sa suporte avioane grele si un numar mare de curse.

    Pentru ca e nevoie urgenta de investitii, iar bani nu prea sunt la buget, se va apela la fonduri europene. Studiul de fezabilitate arata ca necesitatea si oportunitatea investitiei e determinata „de starea de degradare accentuata si de capacitatea portanta extrem de scazuta a pistei de decolare-aterizare si a cailor de rulare”, situatie care nu mai permite operarea aeronavelor moderne. Documentatia a fost intocmita de Geo Arc SRL, la solicitarea Regiei Autonome (RA) Aeroportul „George Enescu”.

    „Investitia in Aeroport este vitala, reprezinta viata, in continuare, pentru Aeroport. Viata comerciala, cu implicatii in economie, turism, in confortul cetatenilor si in asigurarea transportului celor care au relatii de munca sau de afaceri in strainatate.”
    Oana Chelaru, director RA Aeroportul „G. Enescu”

    Investitia presupune demolarea structurii existente si refacerea pistei astfel incât portanta acesteia sa creasca de la 19, cât este in prezent, la 65. De asemenea, vor fi refacute caile de rulare rezervate aviatiei civile, va fi extinsa platforma de imbarcare-debarcare pentru a asigura distanta de siguranta intre axul caii si avioanele stationate pe platforma, va fi inlocuit sistemul de balizaj actual cu unul modern si va fi refacut sistemul de drenare. Valoarea totala a investitiei depaseste 46 milioane de euro. Avionul luat in calcul la realizarea documentatiei este Boeing B 767-200.

    In Master Planul de Transporturi, pe baza rolului si potentialului de a atrage pasageri, aeroporturile sunt clasificate astfel: Aeroport International Major, Aeroport Hub International, Aeroport Regional si Aeroport Regional Mic. In prezent, Aerportul Bacau este regional, dar se poate transforma intr-un hub international datorita faptului ca atrage calatori din toata Moldova. Daca va fi modernizat, numarul pasagerilor ar putea ajunge la 1.190.261 in 2020 si la 1.473.001 in 2025.

    Noi audieri in dosarul impotriva OMV Petrom

      Evacuatii vor ca OMV Petrom si autoritatile sa plateasca

      Dosarul civil impotriva OMV Petrom si autoritatilor din judet, deschis de familiile evacuate dupa explozia din 2010 la o casa din Zemes, scoate la lumina mai multe nereguli.

      Juristul Consiliului Judetean a recunoscut in instanta ca la institutia publica nu exista autorizatii de construire pentru sonde si nici cereri pentru obtinerea acestora.

      „Asta nu inseamna ca s-a construit fara autorizatie”, s-a grabit sa completeze consilierul juridic al OMV Petrom.

      Tot acesta a incercat, la termenul trecut, sa se foloseasca de orice tactica pentru a nu pune la dispozitia instantei actele cerute de avocatii pagubitilor, invocând, printre altele, legea documentelor clasificate in care s-ar incadra inclusiv acordul si autorizatia de exploatare incheiate cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.

      “Se incearca incadrarea acestor acorduri in categoria documentelor clasificate pentru ca ele contin drepturile si obligatiile partilor, masurile care trebuiau luate de OMV Petrom si ar dovedi faptele ilicite si vinovatia OMV”, a acuzat avocatul Marius Bogdan.

      „Chiar si dupa explozie, in urma cu un an, s-au construit si alte sonde”

      Doi martori au fost audiati in instanta si au confirmat ca, dupa alunecarile de teren din 1992, sondele afectate nu au fost scoase din functiune, ci pur si simplu au fost lasate in paragina.

      „Exista riscul producerii unei noi explozii in orice moment. Sunt emanatii de gaze si se simte mirosul chiar in centrul comunei. Sunt conducte rupte care emana gaze. Trebuiau infundate, dar nimeni nu a facut nimic. Chiar si dupa explozie, in urma cu un an, s-au construit si alte sonde. Si din cele afectate, unele mai functioneaza, altele sunt parasite.

      Sunt zone in care apar balti de petrol, ceea ce arata ca nu au fost sigilate conductele. Solul, acolo unde au aparut aceste balti, nu mai poate fi folosit, cultivat. Cea mai apropiata sonda este la 50-60 de metri de prima locuinta. Nu cred ca este o distanta sigura. Nimeni nu a luat masuri pentru a remedia situatia dupa alunecarile de teren. OMV trebuia sa instaleze niste stâlpi din beton ca sa n-o mai ia pamântul la vale, dar s-au pus numai 30.”
      – Ioan G., localnic

      „Din ’92 trebuia evacuata zona”

      Doina R. a fost nevoita sa se mute din 1992, când au avut loc alunecari de teren, iar casa ei a fost inghitita cu totul de pamânt. 17 case au fost afectate atunci si 50 de sonde.

      „Din ’92 trebuia evacuata zona. Autoritatile stiau de atunci ca exista riscul unor explozii. Unii au cerut stramutarea, dar nu li s-a aprobat.

      Trebuia stabilizat versantul, trebuiau amenajate niste conducte pentru eliminarea gazelor. Nu s-a facut nimic. Sunt 12 fântâni care nu mai au apa potabila din cauza gazelor. Nici terenurile pe care s-au format balti de petrol nu mai pot fi cultivate.”
      – Doina R., localnica

      Aeronava parasita in hangarul Aerostar risca sa ajunga la fier vechi

      Avionul, scos la licitatie de Fisc, nu are „noroc” la vânzare / foto: Liviu Maftei

      Avionul aflat in custodia Administratiei Judetene a Finantelor Publice (AJFP) Bacau nu si-a gasit nici in prezent cumparator, la mai bine de un an de când se tot incearca valorificarea lui.

      Initial, finantistii bacauani incercasera sa il vânda la pretul de 12.909.516 lei, insa, dupa sase licitatii repetate, toate nefinalizate cu valorificarea aparatului de zbor, s-a stabilit un pret minim de 25 la suta din valoarea obiectului, respectiv 3.227.379 lei.

      Astfel ca, din primavara, Fiscul a decis sa il scoata la vânzare pe Bursa. Dupa alte 7 anunturi facute pentru vânzare la licitatie cu strigare competitiva la Bursa Româna de Marfuri – sucursala Piatra Neamt, aeronava a ramas tot la stat.

      „Un client din Anglia a oferit doar 1,3 milioane de lei, ceea ce este prea putin. Sigur, aparatul de zbor nu este utilizabil, la starea lui actuala, fiind nevoie de investitii semnificative, plus obtinerea de acreditari si alte acte, care sa-i permita sa se ridice de la sol. Dar, nici nu putem accepta un pret sub limita legala. De aceea, noi i-am informat pe superiorii nostri de la Administratia Regionala a Finantelor Publice din Iasi, pentru a face mai departe demersuri la Bucuresti, in vederea efectuarii unei noi evaluari a avionului.”
      Dragos Badioiu, directorul interimar al AJFP Bacau

      Se pare ca nici varianta valorificarii avionului la fier vechi nu e o solutie, intrucât cea mai buna oferta nu depaseste 60.000 de lei. Reamintim ca, in 2012, Fiscul a reusit sa valorifice un alt avion, Boeing 737-200, abandonat de o companie nigeriana tot la Aerostar. Atunci, Finantele au incasat 80.000 de euro. Noul proprietar il cumparase pentru a-l transforma in restaurant-bar, in localitatea Brazi.

      Aeronava, fabricata in 1996, a apartinut unui controversat politician din India si a ajuns in custodia statului dupa ce proprietarul nu a mai avut bani sa achite reparatia lui. Acum, este adapostit in hangarul fabricii de avioane Aerostar. Politicianul indian se afla, la un moment dat, in arest preventiv in tara sa natala, fiind implicat intr-un caz de sinucidere a unei foste angajate a companiei aeriene care detinea avionul abandonat. In 2009, insa, compania si-a incetat operatiunile, pentru ca un an mai târziu, sa fie preluata de Emirates Airlines.

      Lipsa de interes la Festivalul Studentiada 2014

        A debutat Festivalul Studentiada 2014. Actiunea se desfasoara la nivel national, in 14 centre universitare, printre care si Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau.

        Deschiderea oficiala a avut loc de la ora 10.00, in aula universitatii, unde au participat doar 39 de studenti, fapt remarcat si comentat chiar si de prorectorul institutiei de invatamânt superior, prof. univ. dr. Adriana Gertruda Romedea.

        Dupa deschiderea oficiala a avut loc si prima activitate, un flash-mob intitulat „Viata de student”. Festivalul Studentiada 2014 se va derula pâna pe 24 noiembrie si va cuprinde 25 de activitati adresate celor aproximativ 5.100 de studenti din universitatea bacauana.

        „Vrem sa informam toti studentii despre activitatile pe care le avem. Activitatile studentesti vor fi educationale, educative, sportive sau multe altele ce tin de viata de student. Toate evenimentele pe care le organizam sunt importante si sunt adresate tuturor studentilor de la noi din universitate.”
        Viorel Mihai Munteanu, presedintele Ligii Studentesti din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau

        Fotbal/ Liga a III-a: Tismanaru, omul cu golul si cu zborul

        Clar, e omul cu golul. Adica exact ce lipsea Aerostarului. Si nu doar Aerostarului. „Gata, ne-am luat atacant! Cu Edi Tismanaru in teren si cu Giani Florian pe banca, n-avem cum sa nu decolam”, anunta presedintele sectiei de fotbal a divizionarei C, Valerian Voicu la inceputul lui octombrie, adica in perioada in care Aerostarul avea doar cinci puncte adunate in sase etape. Acum, la final de tur, „aviatorii” se afla pe locul 5, cu 17 puncte, iar contributia lui Tismanaru este una semnificativa. „Nu mi-am facut decât datoria”, spune atacantul in vârsta de 27 de ani, care, iata, stie sa joace si in aparare.

        – OK, Edi, nu ti-ai facut decât datoria. Spune-ne, totusi, cum de a reusit un fotbalist care nu mai jucase de un an de zile, sa-si faca datoria intr-atât de bine, incât Aerostarul sa devina revelatia turului?

        -Sa fim bine intelesi: e meritul tuturor. Noi am crescut de la un meci la altul, dând dovada de caracter, iar aici s-a vazut mâna domnului profesor Giani Florian, un antrenor care impune respect si seriozitate. In ceea ce ma priveste, am fost foarte bine primit de baieti, lucru care m-a stimulat si m-a ajutat sa trec cu usurinta peste faptul ca ma aflam in urma cu pregatirea fizica. A fost o perioada foarte buna. Pacat ca s-a incheiat turul!

        -In sase jocuri ai marcat patru goluri. Cel mai frumos?

        -Ultimul, in jocul câstigat sâmbata, la Miercurea Ciuc. Am sutat din afara careului, deschizând scorul. A fost un joc cu dus-intors. Am avut 2-0 la pauza, am fost egalati prin Bajko, un atacant foarte bun, care ar putea juca lejer in liga secunda, iar noi ne muscam mâinile la 2-2. Pentru noi, remiza era ca o infrângere. Noroc ca la ultima faza, Ichim a marcat golul de 3-2. Ar fi fost nedrept sa nu incheiem cu o victorie deoarece suntem pe un drum bun.

        – Apropo de drum: vei continua la Aerostar in retur sau te intorci in Norvegia, la munca?

        -Buna intrebare. Sincer, mi-as dori sa ramân, pentru ca ma simt bine aici, dar nu depinde numai de mine. Cred ca cel mai sigur voi putea da un raspuns dupa data de 15 decembrie, dar, repet, mi-as dori sa ramân.

        -Exista varianta Aerostar, exista varianta Norvegia, dar mai exista si o alta posibilitate. Uite, Sport Clubului ii lipseste un golgheter de profilul tau. Cine stie, poate ca din aceasta iarna, Tismanaru va deveni „omul cu golul” la nivel de liga secunda.

        -La Sport Club sunt doi oameni care stiu foarte bine ce au de facut pentru ca Bacaul sa conteze din nou in fotbal: nea’ Cristi Popovici si nea’ Ghita Poenaru. O spun cu toata sinceritatea. Si, la fel de sincer, nu cred ca se gândesc ei la mine.

        -Totusi, daca ar aparea o oferta, ce ai raspunde?

        -As fi onorat macar sa fiu sunat. De ce sa nu recunosc ca mi-as dori sa joc din nou cu Bacaul in liga a doua, insa pentru moment sunt la Aerostar, unde ma simt mai bine.

        Rachitoasa: Batrâna batuta in propria casa de doi indivizi mascati

          Criminalistii au mers la fata locului pentru cercetari / foto: Geta Panaite

          – tâlharii i-au rupt o mâna si i-au dislocat un umar, dupa care au plecat cu mai multe bunuri – victima a ramas internata in Spitalul Judetean Bacau

          S-a intâmplat in noaptea de luni spre marti, in satul Burdusaci, din comuna Rachitoasa. O femeie, in vârsta de 75 de ani, s-a trezit in puterea noptii cu doi indivizi care aveau cagule pe fata si care au inceput sa o ameninte ca sa le dea banii.

          Au lovit-o fara mila, i-au ravasit intreaga casa, s-au asezat la masa si au baut vin, iar unul dintre ei chiar a incercat sa o violeze. Au batut-o atât de tare ca i-au dislocat umarul stâng si i-au rupt mâna dreapta. Timp de trei ore au chinuit-o pe biata femeie, iar in final au plecat din casa ei cu 50 de lei, un telefon mobil si televizorul.
          Pe acesta l-au abandonat insa in apropierea portii, cel mai probabil ca era prea greu sa-l care. Se pare ca in tot timpul in care ei au rascolit locuinta, unul ar fi stat in curte sa asigure paza. Au actionat insa in liniste pentru ca batrâna locuia in afara localitatii, iar cea mai apropiata casa era la circa 400 de metri.

          Abia când s-a luminat de ziua, victima a reusit sa iasa pe drum si cu putinile puteri s-a dus pâna la prima vecina si a cerut ajutor. „A venit dezbracata si batuta aici la o vecina ca sa sune la politie. Ea sta izolata acolo si nu avea cine sa auda. Acum se va vedea cine a intrat peste ea”, spunea un localnic.

          Politia a deschis o ancheta

          Un echipaj de la Ambulanta a preluat-o si transportat-o la unitatea medicala din Podul Turcului unde a primit primele ingrijiri , iar de acolo a fost transferata la Spitalul Judetean Bacau pentru a fi internata in Sectia de Ortopedie.

          „Au venit sa le dau bani. Mi-au dat doi pumni in cap si m-au lovit de mi-au rupt mâinile. Mi-au luat telefonul, lanterna si câtiva bani. S-au urcat si in pod, ca stiau ca aveam generator, sa vada daca mai este. Au luat si televorul, dar l-au lasat in curte.”
          batrâna agresata

          In gospodaria ei au ajuns politistii de la Criminalistica, dar si cei de la Investigatii Criminale. Acestia au ridicat probe si au inceput verificarile pentru identificarea si prinderea suspectilor.

          Când vor fi prinsi, acestia vor fi acuzati de infractiunea de tâlharie si tentativa de viol. Femeia locuieste singura de mai bine de 13 ani, de când sotul ei a decedat. Desi rudele din sat au vrut sa o ia sa locuiasca impreuna, ea a refuzat si a ales sa stea in casa ei, chiar daca riscul sa fie atacata de hoti era foarte mare.

          Karate/ Campionatul National SKDUN pe Echipe: Superiori si in inferioritate

          La finalul saptamânii trecute, sala „Apollo” din Bucuresti a gazduit ultima competitie interna oficiala din calendarul SKDUN: Campionatul National de Karate pe Echipe. CS Stiinta Bacau a fost reprezentata de 11 sportivi care au concurat la kumite, la categoriile lor de vârsta si de greutate.

          Bacauanii si-au trecut in cont sase medalii, dintre care doua de aur: la Seniori, masculin A70 kg si la Tineret mixt. Interesant este faptul ca echipa bacauana care a concurat la Tineret mixt a avut un sportiv in minus, ceea ce a insemnat, inca din start, un meci pierdut.

          „In ciuda acestui handicap, baietii au reusit sa cucereasca aurul la Tineret mixt, ceea ce constituie o performanta remarcabila. Totodata, as vrea sa mentionez si faptul ca toate echipele pe care le-am introdus in competitie au urcat pe podium”, a declarat antrenorul CS Stiinta, Adrian Loghin, care a facut si un scurt bilant la final de 2014:

          „Si acest an competitional a fost unul reusit, cu titluri nationale, europene si mondiale. Consider ca daca am fi putut conta pe efectivul complet la fiecare competitie, rezultatele ar fi fost si mai bune, insa l-as mânia pe Dumnezeu daca nu m-as declara multumit de evolutia sportivilor nostri”.

          Iata rezultatele obtinute de CS Stiinta la Campionatul National pe Echipe SKDUN:

          Locul 1: Tineret mixt (Alexandru Palma, Ady Romeo Mazere, Cristian Popescu, Elena Ciosu) si Seniori masculin A70 kg (Alexandru Palma, Robert Giurgea, Adrian Loghin).
          Locul 2: Tineret masculin -65 kg (Cristian Popescu, Rares Anitei, Codrin Bulai) si Tineret masculin A65 kg (Alexandru Mazere, Ady Romeo Mazere, Robert Stan).
          Locul 3: Senioare feminin (Elena Ciosu, Madalina Panfil, Alexandra Ciuperca) si Seniori mixt (Alexandra Ciuperca, Madalina Panfil, Alexandru Palma, Robert Giurgea, Adrian Loghin).

          Centralistii câstiga teren in cartierul Cornisa

            Explicatie foto blocuri: "Foarte putini locatari au ramas fideli CET-ului"/ foto: Ramona Ionescu

            Din 417 de apartamente arondate Asociatiei de proprietari nr. 17 „Sfântul Vasile” din cartierul Cornisa, doar 40 de locuinte au mai ramas bransate la reteaua centralizata de furnizarea a agentului termic.

            Locatarii spun ca au optat pentru un alt sistem de incalzire deoarece retelele CET-ului sunt depasite moral, supradimensionate si in lipsa consumatorilor, apa calda nu mai este recirculata iar la robinet curge tot apa rece.

            „Probleme similare sunt pe partea de caldura. In lipsa unor servicii de calitate, inclusiv eu am renuntat la serviciile CET-ului”, declara Vasile Cernat. Plângeri din partea locatarilor cu privire la lipsa agentului termic au ajuns de nenumarate ori si la conducerea asociatiei .

            „Zeci de locatari au cerut in timp sa fie debransati de la reteaua centralizata si le-au fost intrerupte utilitatile. De la an la an, tot mai multi locatari si-au montat centrale termice de apartament, dar sunt si multe locuinte care nu au nicio sursa de caldura, proprietarii fiind plecati din localitate”, declara Neculai Lungu, presedintele Asociatiei 17.

            Singura solutie ca locatarii sa mai revina la CET Bacau – transformat in societatea Termoenergy Group SA Bacau – consta in regândirea si redimensionarea sistemului centralizat de furnizare a agentului termic. „Sunt blocuri intregi in care nu mai este niciun consumator CET.

            Retelele care au ramas functionale sunt vechi si cedeaza când ti-e lumea mai draga. Daca furnizorul de agent termic nu vrea sa-i piarda pe toti consumatorii, trebuie sa investeasca urgent in confortul bacauanilor”, declara Constantin Cojoc, administratorul Asociatiei de proprietari nr. 17.

            „Toamna in operele literare” la „Gradinita Crai Nou”

              Copiii de la Gradinita „Crai Nou”, structura a Scolii „Mihail Sadoveanu” din Bacau, au participat ieri la o frumoasa activitate organizata in parteneriat cu Biblioteca Judeteana „Constantin Sturdza”. Activitatea face parte din proiectul „Educatie in oglinda”, iar acum a avut ca tema „Toamna in operele literare”.

              Cei mici au repovestit scene din povestile preferate, au recitat versuri si au cântat despre toamna, au audiat povestiri, legende, povesti care surprind aspecte specifice acestui anotimp: „Greierele si furnica”, „Ciubotelele ogarului”, „Puiul”, „Balada unui greier mic” etc, apoi au promovat prin joc de rol, povestire, vers, cântec, dans si lucrari artistico-plastice operele literare cunoscute.

              In cea de a doua parte a activitatii s-a organizat o frumoasa sezatoare – „Toamna cu alaiul ei”, in care copiii au prezentat un mic program artistic. Au spus prezent la toata aceasta manifestare prescolarii de la Grupa mare A si Grupa mijlocie C, coordonati de prof. Mariana Carmen Isop, educatoarele Niculina Vulpe, Ariadna – Elena Rogojinaru – de la Scoala „Mihail Sadoveanu” si Marinela Tofanescu, bibliotecar la Biblioteca Judeteana „C.Sturdza”.

              Tot acum, copiii de la grupa mare au primit si permisul de cititor al bibliotecii (valabil 5 ani), instrument foarte util in ciclul primar, atât celor mici, cât si parintilor.

              Inspectoratul Scolar a câstigat procesul impotriva Curtii de Conturi

                Curtea de Apel Bacau a respins recursul facut de Curtea de Conturi in procesul deschis de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) prin care a contestat raportul auditului financiar din februarie 2012. Curtea de Conturi a dispus atunci mai multe masuri, dupa ce a constatat ca au fost alocate nelegal sume de bani pentru plata cheltuielilor de personal – indemnizatii de conducere acordate personalului fara a fi indeplinite cerintele functiilor de conducere.

                „Prin deciziile emise de conducerea Inspectoratului Scolar Judetean, au fost numiti in functia de director, in cadrul diferitelor unitati scolare din judet, mai multe cadre didactice, in baza imputernicirii speciale care inceteaza la organizarea concursului pentru ocuparea acestei functii, dar nu mai târziu de un an scolar.

                Succesiv, acestia au fost numiti pe postul de director, fara a li se incheia contract de management si fara indeplinirea conditiilor legale impuse pentru ocuparea acestei functii, asa cum rezulta din fisa individuala a postului.

                S-a constatat ca actele administrative emise de ISJ Bacau, care au stat la baza ocuparii acestor functii de catre cadrele didactice, nu pot substitui conditiile legale pentru ocuparea functiilor de conducere din invatamântul preuniversitar. Pentru aceste motive, plata indemnizatiilor de conducere nu intruneste conditiile de legalitate.

                Un alt aspect evidentiat cu ocazia auditului a fost acela al stabilirii indemnizatiilor de conducere, in procente maxime, desi persoanele desemnate sa ocupe aceste functii nu indeplineau cerintele legale. Delegarea temporara a personalului didactic in functii de conducere, prin acte administrative ale ISJ Bacau, tinde sa substituie prevederile legale care precizeaza ca ocuparea se face prin concurs, detasarea/delegarea fiind o situatie exceptionala care in multe cazuri capata un caracter de continuitate (pâna la patru ani)”, se arata in raportul Curtii de Conturi.

                In actiunile in instanta, ISJ a sustinut ca detasarile pe functia de director a persoanelor care nu aveau cel putin gradul II s-a facut in mod exceptional pentru sapte cadre didactice, deoarece in unitatile scolare respective fie nu existau cadre care sa aiba macar gradul didactic II, fie nu au acceptat functia de conducere.

                Se cauta gaze naturale la Beresti-Bistrita

                  Dupa comuna Poduri, in care s-au gasit si se exploateaza gaze si titei, au intrat in vizorul firmelor care cauta resurse comunele din zona de nord a judetului. Locuitorii din Beresti-Bistrita urmaresc cu interes si cu speranta activitatea expertilor.

                  „Se face o cartografiere a intregii zone. Au venit la noi, s-au recomandat, au toate avizele, totul e in regula. Cauta gaze naturale”, a declarat Ionel Alcaz, primarul comunei Beresti-Bistrita. Pentru terenurile private pe care fac explorari, societatea a incheiat contracte cu cetatenii, iar pentru domeniul public, cu Primaria Beresti-Bistrita, afirma Ionel Alcaz.

                  „Eu m-as bucura sa gaseasca ceva pentru ca prezenta unui investitor in comuna inseamna locuri de munca si bani in plus la buget.” Societatea Nationala de Gaze Romgaz Medias precizeaza ca lucrarile „au impact nesemnificativ asupra mediului”, ca „proprietarii sunt despagubiti in mod echivalent cu pagubele produse” si ca e vorba de gaze naturale conventionale, si nu de gaze de sist.

                  Explorarea se face de catre SC Prospectiuni SA, in baza unui contract incheiat cu Romgaz. Conform documentatiei, cercetarile vizeaza o arie mai extinsa, care include opt localitati: Beresti-Bistrita, Buhusi, Damienesti, Filipesti, Itesti, Negri, Ravova si Saucesti.

                  Studenti francezi in practica la Scoala agentilor de penitenciare

                    In aceasta saptamâna, Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare (SNPAP) Tg. Ocna efectueaza un stagiu de practica cu tema „Managementul detinutilor periculosi si al violentei” pentru doi studenti care au venit aici de la Scoala Nationala de Administratie Penitenciara din Franta.

                    „Cei doi studenti francezi vor asista la lucrarile practice ale modulului de învatamânt Psihologie penitenciara cu tema «Agresivitatea în mediul închis» si astfel ei vor putea afla informatii utile despre agresivitatea în mediul penitenciar, formele agresivitatii, factorii implicati în generarea acesteia, gestionarea si aplicarea metodelor specifice de detensionare a persoanelor private de libertate în mediul penitenciar”, explica scms. de penitenciare Mihaela Braila, purtator de cuvânt la SNPAP Tg. Ocna.

                    Studentii straini vor asista si la o ora de autoaparare în care viitorii agenti îsi însusesc tehnica prin care se pot apara în cazul unui atac. Pentru ca stagiul de practica sa fie unul complet, acestia vor vizita si Penitenciarul Spital Tg. Ocna, Penitenciarul Bacau si Centrul Educativ Tg. Ocna. In timpul liber ei vor putea vizita si punctele de interes turistic ale zonei.

                    A crescut considerabil numarul inmatricularilor de autovehicule

                    Scaderea preturilor la autoturismele second hand i-a incurajat pe bacauani sa-si cumpere masina. Conform datelor furnizate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bacau, in primele noua luni ale anului 2014 au fost emise 13.728 de certificate de inmatriculare.

                    In aceeasi perioada au fost efectuate 7.432 de radieri din evidenta acestui serviciu si au fost eliberate 13.105 autorizatii de circulatie provizorii. Persoanele interesate sa afle ce documente sunt necesare pentru inmatricularea sau radierea vehiculelor, pot face acest lucru accesând site-ul institutiei.

                    „O crestere semnificativa s-a inregistrat si la eliberarea de numere rosii, justificata si prin faptul ca detinatorii de autoturisme pot cere de trei ori eliberarea numerelor rosii pentru o masina. Acestea au valabilitate doar 30 de zile, iar odata expirate detinatorii de autoturisme sunt nevoiti sa-si inmatriculeze masinile.”
                    cms. sef Constantin Mihaescu, seful SPCRPCIV Bacau

                    Club de afaceri pentru elevi si tineri

                      Centrul European pentru Strategii Durabile a derulat in perioada iulie – noiembrie 2014 proiectul „Club de afaceri pentru elevi si tineret”. Proiectul a avut ca scop dezvoltarea capacitatii de munca in echipa si dobândirea unor cunostinte concrete legate de mediul de afaceri care sa contribuie la formarea si consolidarea competentelor antreprenoriale.

                      Beneficiarii acestui proiect au fost 20 de elevi si tineri cu vârste intre 15 si 35 de ani. Pe perioada derularii proiectului, tinerii au participat la colocvii, module practice si un workshop, unde, impartiti pe echipe, au elaborat planuri de afaceri, care au fost evaluate de specialisti din firmele si institutiile partenere in proiect. La finalul proiectului a avut loc o conferina, care s-a desfasurat la Palatul Copiilor, festivitate in care cei 20 de tineri au primit certificate care atesta participarea la acest eveniment.

                      „Prin acest proiect, am vrut sa coagulam in Bacau un centru de afaceri pentru elevi si tineret, cu toate informatiile necesare, unde cei cu experienta in domeniu sa poata impartasi din cunostintele lor, sa fie un fel de «cenaclu de business».”
                      Niki Vrânceanu, coordonator de proiect

                      „Am aflat de aceasta actiune de pe internet si am completat un test online. Am vrut mai mult de la mine, in ideea realizarii unei afaceri pe cont propriu. Am invatat si lucruri noi, iar altele, pe care le stiam, le-am aflat spuse in alt fel. Mi s-au elucidat anumite dileme. Am pus intrebari si am primit raspunsuri. Participarea la acest proiect a fost de un real folos.”
                      Anca Stefanica, beneficiar proiect

                      Curiozitatile din curtea unui ceferist nonagenar

                      Hâtrul Octavian Floares, un mare pasionat de flori

                      Exista o casa in Cartierul CFR de unde primavara pare ca nu vrea sa plece niciodata. E o casa obisnuita, cu o curte mica, la poarta careia te intâmpina cu latraturi un catel ceva mai mare decât un pechinez.

                      „El e Adrian Nastase. Asa l-am botezat. A cam imbatrânit, are 12 ani acum”, explica gazda, Octavian Floares, un nonagenar hâtru.

                      Mai incolo ne arata un motan frumos, alb, pe nume Victor Ponta, pe lânga care tocmai trecea in fuga o pisica tarcata, pe nume Elena Udrea.

                      In curte i s-au aciuat mai multe pisici, dupa ce o casa din vecinatate a fost demolata, iar stapânii le-au abandonat. Pe toate le-a botezat cu nume de politicieni, fiindca a simtit nevoia sa aiba aproape de el un guvern mai serios decât cel adevarat.

                      La cei 90 de ani, isi cauta tot timpul de lucru, cât mai relaxant, fiindca supararile iI provoaca riduri, iar el le evita.

                      Iar deviza lui, scrisa pe o pancarta aninata de o magazie, este “Foaie verde bat / De n-ai treaba, fa-t !”.

                      Curtea cu ghiocei

                      Gazda noastra are insa o mare pasiune pentru flori si tot felul de ciudatenii botanice. Chiar zilele acestea, in curtea sa mijesc pâlcuri-pâlcuri de ghiocei, care probabil ca pe la prima zapada vor si inflori, plapânzi, albi ca neaua. Toata iarna, in curtea domnului Floares, ghioceii tin piept cu stoicism frigului.

                      Pe la Boboteaza se implineste obiceiul sa apara o noua generatie de ghiocei, asa cum se intâmpla de 20 de ani. Ghioceii domnului Floares nu cresc intâmplator in curtea sa.

                      “Acum doua decenii am primit câtiva bulbi de ghiocei de la o cunostinta de la Gradina Botanica din Bucuresti. Sunt o specie aparte, cu flori mari, nu ca plantele din vegetatia spontana, de pe la margini de padure. De atunci, ii cultiv permanent.

                      Chiar si atunci când e ger si zapada, florile sparg gheata si isi fac drum spre lumina”, spune Octavian Floares, care isi priveste florile firave ca pe propriii sai copii.

                      Pensionarul nu s-a gâdit vreodata sa vânda ghioceii. “Florile nu se vând, se dau gratis. Bani de pâine am suficienti”, spune pensionarul.

                      Pasiune

                      La viata sa, Octavian Floares a fost ceferist, iar sotia, Florica Floares, a fost secretara la Spitalul Judetean timp de peste doua decenii. Barbatul a muncit mult, dar a si calatorit pe masura, asa ca a avut ocazia sa vada si multe tari straine.

                      A profitat din plin de asta pentru a-si cultiva propria pasiune pentru natura si mai ales pentru flori si curiozitati vegetale.

                      “Am ajuns si in Insula Rhodos si de acolo am adus o specie uriasa de usturoi, a carei capatâna cântarea 400 de grame, de am avut probleme si la vama, ca nu stiau ce e minunea”, povesteste Octavian Floares.

                      Tufele cu ardei de toate culorile
                      Tufele cu ardei de toate culorile

                      Pentru o vreme, a cultivat usturoiul, dar plantei nu i-a mers prea bine in clima de la noi. Din alte zari a adus semintele unei flori care a crescut in curtea sa din cartierul CFR pâna a ajuns la inaltimea de patru metri.

                      A mai avut si o specie de dovleac ce se lungea pâna ajungea la doi metri si multe altele asemenea, ca intr-o minigradina botanica. Acum, in prag de iarna, ciudateniile de pe lânga casa sunt un lamâi, care insa nu a rodit, asa ca i-a atârnat printre ramuri niste patlagele mici si rosii. Apoi, mai are câteva tufe care au rodit ardei iuti de toate culorile, simultan: când sunt cruzi sunt mov, apoi devin verzi, iar la maturitate sunt rosii.

                      Insa marea sa pasiune ramân florile, ce ii umplu peticul de pamânt din jurul casei de când da coltul ierbii si chiar peste anotimpul friguros, când Baba Iarna se instaleaza pe aici cu toate bagajele si catrafusele ei.

                      Comision lunar nou de 5 lei pentru extrase de cont la Trezorerie

                      Titularii a sapte tipuri de conturi care solicita Trezoreriei Statului eliberarea extraselor de cont trebuie sa plateasca acum un comision lunar de cinci lei. Un Ordin al ministrului delegat pentru Buget stabileste ca Trezoreria Statului percepe comisioane pentru plati derulate prin intermediul sistemelor de decontare a platilor de mica si mare valoare in relatia cu institutiile de credit si pentru alte servicii prestate la solicitarea titularilor celor sapte tipuri de conturi.

                      Acestea sunt cont 50.69 „Disponibil al operatorilor economici”; cont 50.98 „Disponibil al operatorilor economici si al organismelor neguvernamentale nonprofit aferent proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile postaderare”; cont 53.01 „Disponibil din sume reprezentând garantie de buna executie”; cont 80.F.98 „Excedent al bugetului institutiilor publice din administratia publica centrala finantate integral din venituri proprii”; cont 82.F.98 „Excedent al bugetului institutiilor publice din administratia publica locala finantate integral din venituri proprii”; cont 23 F „Cheltuieli ale bugetului institutiilor publice din administratia publica centrala finantate integral din venituri proprii”; cont 24 F „Cheltuieli ale bugetului institutiilor publice din administratia publica locala finantate integral din venituri proprii”.

                      Handbal masculin / Rau inainte de greu

                      Handbalistii Stiintei MD Bacau se pregatesc pentru prima mansa din turul al treilea al Cupei EHF pe care o vor disputa sâmbata, 22 noiembrie, de la ora 20.30, pe terenul danezilor de la Team Tvis Holstebro.

                      Bacauanii vor pleca in cursul zilei de joi la Bucuresti, de unde vineri dimineata, in jurul orei 6.00, vor decola spre Danemarca, via Amsterdam. Daca Holstebro merge ceas in campionatul intern, unde ocupa locul 3, ca urmare a unei serii de cinci rezultate pozitive (patru victorii si o infrângere), in schimb, Stiinta MD este la un pas de play-out! Echipa lui Mateo Garralda, care a stat in ultima runda a Ligii Nationale, a ajuns pe locul 8 (ultimul care permite accesul in play-off), la doar doua puncte peste cuplul Poli Timisoara- Potaissa Turda si la zece in urma liderei CSM Bucuresti.

                      Rezultatele etapei a 12-a: Potaissa – HC Vaslui 25-25, Dunarea Calarasi – Energia Târgu-Jiu 27-22, CSU Suceava- HCM Constanta 27-27, Minaur- HC Odorhei 23-24, Dinamo – Steaua 26-27, CSM Bucuresti – Poli Timisoara 31-30.

                      Bogatiile unora, iluziile altora

                      Un economist explica, pe la inceputul crizei economice, ca un adevarat om de afaceri isi demonstreaza anvergura si priceperea prin modul in care stie sa se descurce tocmai in conditiile dificile ale crizei.

                      Adica, atunci când preturile se duc la vale, când exista blocaje financiare majore, când riscul de insolventa este major, când trebuie sa taie din cheltuieli, pentru a se mentine pe o linie de plutire. Problema e complexa, dar topul celor mai bogati români din anul 2014, abia aparut, ne da o imagine asupra acestor oameni care au stiut sa supravietuiasca sau chiar sa isi majoreze considerabil averea.

                      In Bacau ii avem probabil pe cei mai de succes oameni de afaceri din România ultimilor ani: fratii Paval, de la Dedeman. Cu tenacitate si mai ales cu mult curaj, ei au investit in toti acesti ani in care pe ceilalti i-a batut crivatul economic.

                      Când preturile au ajuns la pamânt, au cumparat ieftin cam tot ce le-a trebuit pentru a-si extinde afacerea de retail si astfel au dublat, poate chiar au triplat, cifra de afaceri, profit, valoarea mijloacelor detinute. Este adevarat, nu sunt singurii care s-au orientat in ceata densa a crizei, dar au avut cel mai mult de câstigat. Pe ansamblu, averea cumulata a milionarilor României este în crestere fata de 2013.

                      Unii vad in asta luminita de la capatul tunelului, semnul ca a luat sfârsit criza. Sa nu uitam ca guvernantii spun de vreo trei ani ca tot vad luminita, desi nimeni altcineva nu o vede nici acum. Insa evolutia mediului de business, unul dintre principalii indicatori ai evolutiei economice, pare in sfârsit sa se afle pe drumul cel bun, chiar daca averea bogatilor tarii a scazut la aproape jumatate fata de 2008, când toata lumea traia pe credit si când economia duduia in mintea prim-ministrului de atunci, Calin Popescu Tariceanu.

                      Semnele bune sunt insa umbrite de multe alte probleme, precum lipsa locurilor de munca, lipsa investitiilor, dezordinea si incertitudinile fiscale. Toate acestea le resimt insa afacerile private, in vreme ce statul isi continua drumul triumfal al risipei si ineficientei.

                      Cresterea de aproape un miliard de euro a averii bogatilor României, din ultimul an, este totusi o veste buna: economia pare ca da primele semne de viata, de normalitate dupa o lunga perioada de asteptare. Mai ramâne sa ne intre normalitatea si in portofele si apoi mai vorbim.

                      Ce astept de la domnul Iohannis

                      Asteptarile sunt multe, asa se intâmpla când vine o figura noua, mai ales daca a fost prezentata ca un medicament pentru toate problemele.

                      Insa, inainte de aspectele concrete, astept de la presedintele Iohannis sa condamne anumite excese care s-au petrecut in campania electorala.

                      De exemplu, as dori ca presedintele României sa spuna clar si raspicat faptul ca votul este o optiune individuala si nimeni nu are dreptul sa judece o persoana sau o categorie de persoane prin prisma votului acordat.

                      Ca niciun român nu trebuie condamnat pentru ca a avut o alta preferinta electorala. Ca aceia care au facut acest lucru in campanie au gresit si trebuie sa-si ceara scuze.

                      Tot de la domnul presedinte astept sa spuna raspicat ca nimeni nu are dreptul sa influenteze votul, nici macar in gluma. Ca mesajele care au circulat pe retelele sociale, in care se vorbea de ascunderea actelor parintilor sau ca acestia nu vor mai primi bani din strainatate daca voteaza intr-un anume fel sunt abuzuri care nu au ce cauta intr-o democratie.

                      Astept de la Klaus Iohannis sa spuna limpede ca nu exista vot „bun” si vot „rau”, ci exista numai vot. Ca nu exista detinatori ai adevarului absolut si ca nimeni nu poate decide ca intreg electoratul trebuie sa voteze la fel.

                      Ma astept ca presedintele sa atraga atentia ca exista inca libertatea de expresie si ca amenintarile la adresa celor care-l critica, injuriile, nu fac parte din peisajul democratiei.