Prima duminica din aprilie aduce noi bucurii iubitorilor de teatru. Scena mare a Teatrului Municipal Bacovia va gazdui doua productii cu titlul de recomandare. Mai intâi, pentru cei mici, de la ora 11.00, actorii de la sectiunea animatie vor juca in renumita poveste „Cei trei purcelusi”, o dramatizare de Andreea Raducan in regia lui Gheorghe Balint. Papusile vor prinde viata, fiind mânuite si interpretate cu iscusinta de actorii: Andreea Sandu, Adina Iftimie, Tiberiu Gabor-Bitere, Alina Neagu, Marian Puiu Gheorghiu si Ion Cosa. Publicul larg este asteptat de la ora 19.00 la spectacolul „Vârciorova. Carantina” in regia lui Alexandru Dabija. Pentru cei care nu stiu nimic despre aceasta piesa, o sa citam prezentarea de afis: „O prostie mare cu cântece ragusite si coruri zbierate, de Matei Millo si Vasile Alecsandri, prelucrata si mai prosteste de Catalin Stefanescu, cu ajutorul substantial al lui Doru Mares”. Piesa ii are in distributie pe actorii: Firuta Apetrei, Eliza Noemi Judeu, Simona Nica, Florina Gazdaru, Alina Simionescu, Daniela Vrinceanu, Corina Goranda, Adelaida Perjoiu, Bogdan Buzdugan, Matei Bogdan, Stefan Alexiu, Dumitru Rusu si Stefan Ionescu. Muzica si versurile sunt semnate de Ada Milea.
„Ada Milea este un fenomen, ca sa nu spun un geniu muzical. Ada reuseste in câteva versuri si câteva strofe de cântec sa transmita direct, limpede, aproape aforistic ce se intâmpla cu noi, de ce suntem, cum suntem si când suntem buni si foarte buni. Transmite perfect in formule concise tot ce se intâmpla in mintea românului”, a spus regizorul Alexandru Dabija in urma colaborarii cu cântareata Ada Milea la acest spectacol.

Când este vorba despre filosofie, recunosc un lucru: nu ma prea trage inima la lectura decât daca-i vorba despre niste scrieri atractive si prin stil. Citesc, asadar, eseuri, de obicei, frumos scrise, unele chiar sclipitoare. Acum, în vremea din urma, pentru ca în perioada studiilor am citit, la istoria filosofiei, si ce nu-mi placea, evident. Ca doar aveam examene, care nu erau o joaca la o facultate serioasa. Dar ce m-a atras dintotdeauna la cartile cu subiecte din sfera filosofiei este o scriitura empatica si expresivitatea formularilor aforistice. În care stralucea Cioran al nostru, dar sunt multi autori francezi, în primul rând, pentru ca stilul despre care vorbeam le este propriu, care m-au delectat de-a lungul timpului, începând cu Montaigne. Si, recent, i-am citit lui Alain Finkielkraut ultimele eseuri publicate sub titlul „si daca dragostea ar dainui”, carte aparuta le Humanitas. Eram familiarizata cu scrierile reputatului eseist si om de televiziune francez, pastrând o frumoasa amintire de la penultima lectura, „O inima inteligenta”. Iar acum, vine cartea aceasta cu un titlu atât de ispititor, intentionat lasat fara vreun semn de punctuatie explicit. Ca sa stârneasca uimire, curiozitate, reflectie. „Si daca dragostea ar dainui” cuprinde patru eseuri pe marginea unor opere literare foarte cunoscute (pornind de la „Principesa de Clèves”), semnate de autori ca Ingmar Bergman, Philip Roth, Milan Kundera. Astfel ca semnificatia majora a cartii este o minunata declaratie de dragoste pentru literatura, la care subscriu cu entuziasm, cum altfel? Dar Alain Finkielkraut, un fermecator idealist, de fapt, se refera si la sentimentul propriu-zis al iubirii pentru un barbat sau o femeie, declarând ca nu se împaca defel cu noul caracter efemer al dragostei din vremurile noastre, marcate de dezordine amoroasa, la care s-a referit pe larg într-un volum anterior, scris împreuna cu Pascal Bruckner. Acesta scrie câteva rânduri de prezentare pe coperta a patra a volumului, afirmând cu „nu mai putem iubi precum parintii nostri, întoarcerea la acele timpuri este imposibila”. Oricum ar fi fost acele timpuri, cu alte presiuni sociale, alte moravuri, alte prejudecati, eu sunt sigura ca, dintotdeauna, dragostea a fost cel mai fragil sentiment. Si mereu l-am invocat pe Shakespeare, pentru ca el are dreptate când spune: iubirea este ca matasea/ o porti, n-o porti, se rupe. Pentru ca amorul, „copilul pribeag devenit rege”, suporta cu greu povara timpului. Desigur, vorbesc despre iubirea dorinta, iubirea pasiune. Înlocuita, dupa o perioada de convietuire, de rutina, obisnuinta sau chiar o cumplita sastiseala. Unul sau altul dintre cei doi parteneri (fiinte vii, în transformare) sau si unul si celalalt sfârsesc prin a se satura îngrozitor de traiul în comun. Orice urma de atractie a disparut si repetitia sufocanta a devenit atotstapânitoare. Ca si „vorbaria fara sir a necontenitei ranchiune”. Am vazut, deseori, soti care parca trageau la jug, si de fapt, cam asta si faceau, având rate, datorii de platit, în fine, obligatii contractuale. Acriti de aceste obligatii, comportându-se ca niste învinsi, suportând doar o conventie sociala, la urma urmei. Golita de orice substanta reala, golita de viata, de placere, de bucurie.
Dar cum poate dragostea dainui, totusi, dupa Alain Finkielkraut? O sa va spun data viitoare, când voi reda si câteva sprintare replici schimbate de autorul nostru cu Frédéric Beigbeder, un alt scriitor francez contemporan (critic literar si eseist, în egala masura) de mare succes.
Carmen Mihalache

Am adresat unor scriitori, poeti, dramaturgi, istorici si critici literari, profesori universitari, intrebarea: ,,De ce mai scrieti, într-o vreme în care nici macar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?” Raspunsurile sunt minunate…

,,Scriu, de multi ani, pentru ca nu mai pot trai altfel…”

Stefan Munteanu (foto), prof. univ. dr., membru al Uniunii Scriitorilor din România: „Fara a cugeta prea mult, recunosc, deschis, ca in ultimii ani, având in vedere demersul publicistic, mai simt presiunea doar a doua forte: obligatia si pasiunea. Sunt obligat, adesea, sa scriu din ratiuni didactice, desi suport cu durere constatarea ca marea majoritate a studentilor nu-mi mai citesc textele decât în masura în care tintesc o nota de trecere. Sunt obligat, uneori, sa scriu, din ratiuni sociale, despre câte o carte în care nu am totala încredere. Finalul este la fel de dureros întrucât, fiind incapabil sa mint, în loc sa-mi fac noi prieteni mi-i îndepartez si pe cei conventionali. În asemenea situatii descopar faptul ca sunt foarte putin kantian, ca nu pot intelege datoria ca pe un fapt pur de constiinta, ca nu traiesc intr-o societate ideala, ca nu-mi pot sacrifica pasiunea. Si atunci, pentru a câstiga ceva consolare, inclin sa cred ca ratiunea si pasiunea omului nu trebuie puse în conflict, ca ratiunea nu trebuie sa omoare pasiunea, dupa cum nici pasiunea nu trebuie sa neglijeze prezenta ratiunii. Scap astfel si de povata schopenhaueriana si ramân cu Eminescu, pentru a-mi descoperi si rafina asimptotic pasiunea.
Asadar, scriu, de multi ani, pentru ca nu mai pot trai altfel, pentru ca am fost ajutat de geniul eminescian, fara a-mi cere nimic în schimb, sa inteleg ca bulevardul conditiei mele nu poate fi incadrat decât între conditia fiarei si conditia ingerului. Altfel spus, pentru a întelege acest adevar, esential, am avut nevoie de poezie si filozofie, de pasiune si ratiune, nu separate, ci conjugate, tocmai ca in viziunea eminesciana. Fapt este ca eu vreau sa inteleg din ce in ce mai bine acest mister. Pentru aceasta citesc, apreciez si scriu. Si, daca voi reusi sa scriu cu noima, voi descoperi si cititori, poate chiar printre studentii care, deocamdata, inca nu si-au descoperit pasiunea. Indiscutabil, daca exista pasiune, exista si speranta, exista si bucurii, exista si neimpliniri, care vor trebui consemnate”.

In Scrisoarea pastorala trimisa cu ocazia Pastelui din acest an, Excelenta sa, Petru Gherghel, episcop de Iasi, indeamna credinciosii la incredere in marea iubire a lui Dumnezeu si la curajul de a da marturie in mod public despre aceasta incredere: „Celebrând cu bucurie misterul mortii si invierii Domnului, ne indreptam cu mare incredere, toti impreuna, spre Cristos, cel care, iubindu-ne, ne-a iubit pâna la sfârsit, indemnati de cuvintele ingerului, care ne vesteste si noua ca Isus e viu, asa cum avea sa le spuna femeilor sfinte la mormânt: Nu va inspaimântati! Il cautati pe Isus Nazarineanul cel rastignit? A inviat, nu este aici! Iata locul in care il pusesera! (Mc 16,6). Primind de la inger aceasta marturie si convinsi de acest mister al invierii, trebuie sa alergam si noi asa cum au facut femeile sfinte, spunând cu insufletire fratilor nostri marea bucurie ca Isus a inviat cu adevarat”.

Biserica Catolica celebreaza in zilele de joi, vineri si sâmbata, 2 – 4 aprilie 2015, triduum-ul pascal, patima si moartea Domnului nostru Isus Cristos, cel care si-a dat viata pentru rascumpararea noastra. Va urma apoi marea sarbatoare a Pastelui, duminica, 5 aprilie, când vom celebra cu mare bucurie triumful Domnului nostru Isus Cristos asupra mortii, prin glorioasa sa Inviere.

In zilele premergatoare Pastelui, pâna sâmbata la amiaza, preotii sunt disponibili la scaunul de spovada, pentru ca toti credinciosii sa se poata reconcilia cu Dumnezeu si sa intâmpine cu suflet curat sarbatoarea Invierii.

Joi, de la ora 10.30, toti preotii, in jurul episcopului, au participat la Iasi la Liturghia crismei (a uleiurilor), in catedrala „Sfânta Fecioara Maria, Regina”. In cadrul celebrarii s-au sfintit uleiurile pentru catehumeni, pentru bolnavi si crisma (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preotilor, consacrarea altarelor etc.). Preotii si-au reinnoit fagaduintele din ziua hirotonirii. Tot joi, seara, in toate parohiile s-a celebrat Sfânta Liturghie In coena Domini, in care s-a comemorat instituirea Sfintei Euharistii si a Sfintei Preotii. La aceasta Sfânta Liturghie, preotul a spalat picioarele a douasprezece persoane, in amintirea gestului plin de iubire si de umilinta pe care la facut Isus. Tot joi, pâna la miezul noptii, credinciosii au avut posibilitatea de a sta in adoratie in fata Sfântului Sacrament.
Vineri, zi de post si abstinenta, nu se va celebra Sfânta Liturghie. In schimb, seara, de la ora 18.00, va avea loc ritul venerarii Sfintei Cruci. Toate aceste celebrari pregatesc marea Sarbatoare a Invierii Domnului.

In Biserica „Ss. Petru si Paul”, ceremoniile prilejuite cu ocazia acestui mare moment de har al Pastelui vor incepe sâmbata, 4 aprilie, la ora 21.00. La sfârsitul sfintelor celebrari, in jurul orei 23.00, va porni procesiunea cu lumânarea pascala pe strazile din jurul bisericii. Procesiunea se va desfasura pe urmatorul traseu: plecarea de la biserica „Ss. Petru si Paul”, apoi strada Mihai Viteazu, strada Nicolae Balcescu si cu revenire pe lânga Casa de Cultura pâna la biserica, unde va avea loc incheierea procesiunii si a sfintei Liturghii a invierii Domnului Cristos. Dupa procesiune, in biserica vor fi binecuvântate alimentele pascale.

La aceasta celebrare din Noaptea de Pasti, cea mai importanta din an, sunt asteptati toti credinciosii, copii, tineri si adulti, pentru a primi lumina si bucuria celui inviat.

Pe siteul Decanatului de Bacau, www.decanatcatolicbacau.ro, precum si pe www.ercis.ro, pot fi urmarite in direct, audio si video, toate celebrarile de catre toti cei care nu pot participa fizic la slujbele religioase.

Cu ocazia sarbatorilor pascale, preotii din Decanatul de Bacau, in frunte cu pr. paroh si decan Isidor Dâsca, adreseaza tuturor credinciosilor din orasul nostru si tuturor oamenilor de bunavointa salutul plin de bucurie si de speranta: „Sarbatori fericite! Cristos a inviat!”