Acasă Blog Pagina 3306

Depistați în timp ce comercializau, fără drept, articole pirotehnice

    Peste 150 de articole pirotehnice, care urmau să fie comercializate către cetățeni, au fost confiscate de polițiști în urma unei acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale în domeniu.

    La data de 24 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor Legii 126/1995 privind comercializarea articolelor pirotehnice.

    În cadrul acțiunii, în municipiul Bacău, a fost depistată o persoană de sex feminin de 43 de ani, administrator al unei societăți comerciale, care oferea spre vânzare, către persoane fizice, fără drept, articole pirotehnice din categoriile 2 si F2.

    Polițiștii au identificat și ridicat în vederea cercetărilor 92 baterii de artificii din categoriile 2 și F2.

    În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

    De asemenea, în municipiul Moinești, polițiștii au depistat, în flagrant, un tânăr de 28 de ani, din localitate, care avea asupra sa, în vederea comercializării, 60 de petarde.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

    Alte sfaturi de la Politia rutiera

      Pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, al neadaptării vitezei la condițiile meteo, al consumului de alcool la volan și a altor cause generatoare de evenimente rutiere nedorite, Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române organizează frecvent acțiuni, la nivel national, la care participă și polițiști rutieri din cadrul structurilor de ordine publică.

      Pentru a nu fi implicați în accidente rutiere, Poliția Română recomandă conducătorilor auto:

      Contribuie la siguranța rutieră! Nu conduce autovehicule dacă ai consumat băuturi alcoolice!

      Planifică-ți din timp călătoria! Dacă vremea este nefavorabilă renunță la utilizarea automobilului propriu și folosește transportul în comun.

      Pe carosabil se pot forma zone alunecoase înainte ca termometrul să arate 00C. Ia în calcul iminența apariției poleiului!

      Pleci la drum de sărbători? Nu risca să conduci oboist, ia pause dese!

      Este foarte important să ai o bună vizibilitate în trafic. Nu pleca la drum până nu ai curățat complet toate geamurile mașinii.

      Este ilegal să conduci sub influenţa substanţelor psihoactive, inclusiv a unor medicamente care conţin asemenea substanţe.

      Distanţele de frânare pot fi de până la 3 ori mai mari pe drumuri alunecoase. Adaptează-ţi viteza şi circulă cu prudenţă!

      Dacă ai consumat câteva pahare cu alcool în cursul serii, este posibil ca dimineaţa să fi încă sub influenţă. Nu risca să conduci astfel!

      Asigură-te că sistemul de control al stabilităţii autovehiculului tău este pornit, pentru a-ţi asigura o tracţiune optimă.

      Nu accepta să te urci într-o maşină condusă de un şofer băut! Anunţă imediat poliţia.

      Dacă drumarii acţionează pentru deszăpezire creează-le spaţiu de lucru! Nu-i depăşi şi facilitează-le acţiunea!

      De asemenea, în condiții de ceață, adaptați viteza în funcție de vizibilitate şi starea carosabilului şi măriți distanţa în mers.

      Porneşti la drum lung de sărbători? Ca tine procedează alte câteva mii de şoferi! Ia-ţi o rezervă de timp!

      Pagina 1

        pagina1

        Românii din strainatate bat toba pe la frontiere

        Pentru proasta organizare din ultimele zilei a activitatii punctelor de trecere a frontierelor si pentru dezinteresul demonstrat în momentul în care a fost informat ca acolo s-au format cozi kilometrice, românii raspânditi prin Europa cer demisia domnului Petre Toba din fruntea Ministerului Afacerilor Interne. Ne-a dat un astfel de semnal chiar presedintele Federatiei Asociatiilor de Români din Europa (FADERE), Daniel Tecu.

        Trebuie sa recunosc, nu m-am gândit la o astfel de rezolvare atunci când am vazut cozile de la vamile din vestul tarii, la intrarea in România. Vorba ceeea: ce nu te atinge nu te intereseaza. Dar cu democratia nu te joci, iar românii au prins si cu curaj si gust de a cobori democratia din pod oricând apare ocazia. Prin urmare, nu merge treaba cum trebuie intr-un domeniu, jos cu ministrul de resort!
        Românii de dincolo – intre care sunt si destui bacauani – spun ca este inadmisibil ca în apropierea sarbatorilor de iarna, când foarte multi se întorc în tara, autoritatile sa fie luate din nou „prin surprindere”. Însa, ei au vazut ca domnul Toba pe lânga faptul ca frontierele nu au fost pregatite pentru acest moment, dupa ce a fost înstiintat ca exista cozi foarte mari s-a comportat în continuare cu dezinteres si nu a rezolvat problema.

        În Europa – spun cei de la FADERE – locuiesc în jur de trei milioane si jumatate de români care trimit foarte multi bani în tara si care se întorc acasa în numar covârsitor de doua ori pe an: de Craciun si în perioada vacantei de vara.

        „Suntem indignati de sutele de telefoane si mesaje pe care le-am primit din partea românilor, care în loc sa fie primiti cu bratele deschise de România, sunt tinuti la granite si sunt tratati înca odata cu dispret – ne scrie domnul Daniel Tecu. Speram ca adevaratul motiv pentru care s-au formate cozile uriase sa fie doar incompetenta. Ar fi mult mai grav daca situatia ar fi o razbunare politica pentru votul diasporei sau si-ar avea originea în obiceiul politistilor de frontiera si al vamesilor corupti care cauta în bagajele românilor pâna îi fac sa le dea spaga pentru a putea intra în tara”.

        Cu democratia nu te joci. Te lasa fara portofoliu.

        Superstitiile la romani. Azi: prima scalda de dupa botez

        Daca in privinta ritualului de botez, nu este aproape nici o problema, regulile fiind destul de clare si bine stabilite, in ceea ce priveste baia de a doua zi a copilului, treburile sunt foarte incurcate. Si asta deoarece ritualul este unul “dupa ureche”, in care fiecare participant vine cu cate o idee.

        De exemplu, trebuie puse unele lucruri sub copaia in care se va imbaia micutul iar altele, in apa.

        Inainte de asta, mare grija, ca unghiile taiate prima data vor trebui adunate si puse deoparte, pentru ca, peste un an, vor fi lipite pe ceara cu parul taiat lipit pe ban.

        Ca sa fie mintos, trebuie pus un caiet si un pix sub cadita dar merge, la o adica, si o carte. Daca-i fata, pune-i un ruj, sa fie cocheta, pune-i si niste bani, sa aiba ce cheltui, dar pune si niste bani in apa.

        In apa, deja e o problema. Ca, la cate idei sunt, in final o sa iasa o omleta, nu baie si va trebui micutul spalat inca o data cu jet de apa, ca sa se duca toate cate le-au pus babele in cadita.

        Asadar, daca o bunica spune ca trebuie pus in apa si lapte, sa fie pielea copilului alba ca laptele, alta va spune ca trebuie pus si galbenus de ou, bine batut. O sa mai fie o voce care o sa spuna ca trebuie pusa si faina de porumb, ca sa-i placa mamaliga.

        De petale de trandafiri, nu mai vorbesc, ca este deja pe trend; dar trebuie si busuioc, neaparat sfintit, cu care sa fie frecat copilul pe corp, ca daca nu, i se coscoveste pielea.

        Mai trebuie fugarita o gaina din care sa fie smulse niste pene, pentru ca fata sa fie usoara ca o pana. Daca stati la bloc, nu e problema, spargeti o perna de la soacra si luati cativa fulgi.

        Daca vrei sa fie bogat, ii pui si niste orez in apa, ardei iute, ca sa fie cat mai iute, marar, ca sa fie placut asa cum e placut mararul in mancare, menta ca sa cresaca frumos, mac, ca sa doarma bine, seminte de canepa ca sa creasca repede, sare, grau pentru cinste si asa mai departe, pana te intrebi daca imbaiezi copilul sau pregatesti mancarea pentru cumatrie.

        Copilul nu trebuie sa atinga cadita, asa ca in apa se pune un prosopel. Acesta va fi stors dupa imbaiere si ascuns dupa o oglinda din casa. Apa care se pune trebuie sa fie buna din prima, caci nu mai e voie sa se toarne apa rece dupa aia, decat daca vrei sa-ti condamni copilul sa se casatoreasca de mai multe ori!

        Iar apa, dupa ce au fost scosi banii si luati de moasa, trebuie aruncata la radacina unui copac roditor, ca sa aiba si pruncul rod ca si copacul!

        Si nu in ultimul rand, cand e scos copilul din apa, trebuie scos cu de urechi, pentru ca micutul sa creasca subtire.

        Si or mai fi niste superstitii pe care e posibil sa le fi ratat.

        Bacauanii prefera revelionul in tara, dar nici strainatatea nu-i prea sperie

        Toata lumea spera ca, macar de Revelion, sa ninga

        Bacauanii, ca toti românii de altfel, calatoresc in acest an mai mult pentru a petrece Revelionul 2016. Ei au preferat si destinatiile externe, dar mai ales pe cele din tara, un motiv important fiind evenimentele care au avut loc, in toamna, mai ales in Franta. Agentii de turism si proprietarii sau administratorii de restaurante si pensiuni se declara multumiti.

        „In acest an, din ultimii prin care am trecut, cu revelionul stam cel mai bine – ne-a declarat directorul general al Agentiei Inter-Tour Bacau, Dumitru Nanescu. Evenimentele din Franta i-au determinat pe oameni sa aleaga sa petreaca Revelionul acasa, in România. Am vândut destul de bine revelioane in special in zonele Prahova si Vatra Dornei. In plus, agentia noastra are toate autocarele inchiriate in perioada Sarbatorilor de iarna, chiar pâna pe 20 ianuarie”.

        Aflat, recent, in Bacau, pentru lansarea ofertelor anului 2016, managerul operational al Agentiei de turism Christian Tour, Marius Berca, spunea insa ca agentia are destule grupuri de români care calatoresc in strainatate in perioada Sarbatorilor de iarna, care au mers deja pentru shoping la Budapesta, la Viena sau la Praga, pentru Craciun la Viena si la Praga, si vor fi de Revelion in Italia, la Napoli, pe Coasta de Azur, la Nisa, sau in Spania. „Din punctul nostru de vedere – preciza Marius Berca – turistii isi desfasoara vacanta planificata”.

        Revelionul de lânga casa

        Pentru a fi chiar lânga casa, bacauanii au avut la dispozitie zeci de oferte pentru seara dintre ani. Putine unitati au fost inchise dupa controale al Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta (ISU), iar anuntatul control al celor de la Antifrauda, de la Finante, nu pare sa sperie foarte tare pe cineva.

        La Slanic Moldova, Vila Teleconstructia a lansat o oferta de revelion pentru patru zile (trei nopti), cu 2.000 de lei de persoana, in care intra doua cine festive, dar si servicii la piscina, la sauna, in salile de fitness si tenis de câmp. In plus, bauturile alcoolice si racoritoarele sunt nelimitate

        „Nu am avut controale de la ISU, dar in Slanic au fost in toate localurile si au gasit numai nereguli care pot fi usor remediate – ne-a spus administratorul vilei, Mircea {ova. Antifrauda poate veni fara probleme, chiar ii asteptam. Nu avem nereguli. Pentru Revelion locurile s-au vândut cu doua luni inainte. Avem o oferta din 30 decembrie pâna pe 3 ianuarie inclusiv, cu ultra all inclusiv. Tot aici s-a petrecut si de Craciun, din 23 pâna in 27 decembrie, cu 1.200 de lei de persoana”.

        In Bacau, la cunoscutul complex Green Park, si managerul Ghita Dospinescu spune ca nu sunt probleme cu Revelionul 2016. „Avem circa 250 de locuri si sunt aproape toate ocupate – a precizat managerul. Un menu costa 400 de lei de persoana in localul de jos si 300 de lei in restaurantul de sus.

        Ca la revelion, in acea noapte vor veni formatii folclorice, pentru a arata obiceiurile de Anul Nou la români Va fi muzica buna, cu trupele Heaven si Los Animos si cu Mioara Velicu, dar si cu taraful Aurel Tanase si DJ Cip Events, iar meniul de revelion este specific unei sarbatori de acest fel, un mediu traditional. Totul este preparat proaspat, in bucataria noastra. Nu vom folosi, la interior artificii, dar in spatiul liber este posibil. Restaurantul nostru inca nu a fost vizat de vreun control al ISU, dupa evenimentele din Capitala, dar ne asteptam oricând. Insa, nu avem probleme. Se aude si de un control de la Antifrauda, dar vor fi bine-veniti”.

        Lasati in frig, in ajun de Craciun

          Alte sute de locatari din Bacau au fost lasati in frig de autoritati, dupa ce, saptamâna trecuta, zeci de apartamente din zona Cornisa Bistrita au ramas fara caldura din cauza unei avarii la instalatiile CET. Initial, s-a stiut ca nu mai putin de trei asociatii de locatari din Cornisa au ramas fara agent termic in calorifere. Am aflat, insa, ca in ajunul Craciunului, si locuitorii de pe Milcov 134 au dus lipsa agentului termic.

          Partea proasta este ca nici pâna in dimineata zilei de 24 decembrie, nu se rezolvase neajunsul care afecta mai bine de un sfert de cartier.

          „PT 14 este cel mai mare din Bacau, intrucât prin el sunt alimentati cei mai multi locatari. Dar, este si cel mai afectat de avarii, aici se petrec mereu astfel de probleme. De exemplu, la noi, s-au facut doar reparatii, peticiri, in loc sa se schimbe tot, asa cum au inceput sa o faca in Cornisa.

          Si, ceea ce nu inteleg este de ce, daca se intâmpla ceva in Cornisa, trebuie sa suferim si noi, cei din vale, de pe Milcov? In plus, toata vara ce au facut?”, se intreaba Adrian Stoian, presedintele Asociatiei de locatari „Milcov”.

          Locatarii au tot incercat sa impulsioneze lucrurile, in speranta ca nu-i vor prinde Craciunul fara apa calda la robinete si caldura in calorifere.

          „L-am sunat pe viceprimar, dar n-a raspuns. As fi vrut sa stiu daca chiar ne lasa-n frig si de Sarbatori, dar n-am avut cu cine discuta”, sustine Ioan Bors, locatar din zona. Cert este ca in dimineata din ajunul Craciunului, locatarii de pe Alecu Russo, Milcov, si cei din blocurile de la capatul liniei 14, au sperat in van ca li se va rezolva neajunsul. Abia intr-un final, cu mult spre dupa amiaza zilei de 24 decembrie, „hectarul de tevi” din zona a inceput sa prinda culoare in obrajori, inclaziti fiind timid de agentul termic.

          Prima zi de Craciun, pe gheata de la Patinoarul Gepex

            Distractie si sanatate. Miscare si voie buna. Chiar daca este prima zi de Craciun, unii bacauani au ales sa iasa din casa si sa se relaxeze la Patinoarul Gepex. In jurul pranzului deja erau mai bine de 20 de patinatori pe gheata, iar coada de la inchirierea patinelor era din ce in ce mai mare. Intrarea pe gheata este 15 lei, in fiecare zi de sarbatoare.

            Taxa este valabila pentru accesul pe patinoar, fara limita de timp. Cei care vor sa se incalzeasca pot servi un vin fiert cu numai 3 lei paharul, un capucino cu 2 lei sau un ceai cald, tot cu 2 lei. „Am iesit sa dam colesterolul jos”, l-am auzit pe Florin, unul din „seniorii” iesiti la patinoar.

            „Am vrut sa ne intalnim in gasca, cu prietenii, si unde e mai frumos decat aici?”, mi-a spus si Alina Gheorghina, una dintre tinerele de pe gheata. Erau pe patine tineri, parinti, copii.

            Patinoarul Gepex Bacau este deschis in aceste zile, pana pe 30 decembrie, intre orele 10.00 – 23.00. Pe 31 decembrie, in ultima zi a anului, programul este de la 10.00 la ora 19.00. In prima zi din 2016, pe 1 ianuarie, patinoarul Gepex e deschis de la pranz, de la ora 12.00, pana seara la 23.00, iar pe 2 si 3 ianuarie, intre 10.00 si 23.00.

            Patinoarul Gepex are o suprafata totala de 1.800 mp si are disponibile peste 400 de perechi de patine pentru inchiriat (cu marimi de la 26 pana la 46). Inchiriatul patinelor este 10 lei, iar ascutitul lamelor de patina, tot 10 lei. Dupa ora 20.00, zilnic, inchirierea este gratuita. Patinoarul Gepex dispune si de parcare, 120 de locuri, dar si de fast-food, bauturi calde, bar.

            Uitati de autoritati, locatarii de pe Milcov 134 si-au facut singuri brad de Craciun

              Un grup de gospodari din zona Milcov si-au facut mai luminoase Sarbatorile, impodobind, din resurse proprii, un brad falnic ce crescuse in gradina din fata blocului. Au strâns bani de la unul, de al altul, si au achizitionat instalatii de brad, betele si alte ornamente de iarna.

              „La noi in zona, daca nu stiti, strazile nu prea sunt iluminate noaptea, un bec arde, sapte nu. Ne-am propus sa ne facem noi vietile mai frumoase, din pobilitatile noastre financiare, daca Primaria ne tot neglijeaza. Toata lumea a vazut in ce hal arata intreg Milcovul! Este o strada abandonata de autoritati, parasita de-a dreptul. Este singurul brad din zona noastra, ornat de Craciun”, a declarat Adrian Stoian, presedintele Asociatiei de locatari „Milcovul”.

              Locuitorii de pe Milcov 134 se arata nemultumiti fata de neimplicarea autoritatilor in vietile lor, mai ales acum, de Sarbatori, acuzând faptul ca Primaria a avut resurse pentru a impodobi cu instalatii stâlpii din zona centrala a Bacaului sau de pe arterele apropiate, lasând in parasire restul orasului.

              pom de craciun in cartierul uitat1

              Asa ca, de cum se lasa seara, in locul luminilor de pe stâlpii Primariei, locatarii aprind instalatiile bradului, alimentate de la sursa de curent de pe casa scarii.

              In lipsa oricaror atentii din partea edililor, asa cum cere traditia de Sarbatori, locatarii de pe Milcov 134 si-au pus si dorinte, sperând sa gaseasca sub bradul impodobit de ei cât mai multe daruri supriza.

              „Vrem sa ne aduca Anul nou, ca de Craciun nu se mai poate, macar un primar mai bun, cu multe intiative si, evident, multe realizari”, este dorinta locatarilor de pe Milcov 134.

              Daruri de Craciun, la Biserica „Sfânta Treime” din Bacau

                Alaturi de darurile dumnezeiesti primite de credinciosi la Sfânta Liturghie a Nasterii Domnului, in Biserica „Sfânta Treime” din Cimitirul Central al municipiului Bacau a venit Mos Craciun cu daruri pentru cei mici si cei mari.

                Prin grija parintelui-paroh Vasile Sova, si cu ajutorul unor crestini cu inima mare, vineri, 25 decembrie, cei prezenti in acest lacas de rugaciune au primit daruri dulci si binecuvântate. Acestia, la rândul lor, au oferit cântari si colinde intregind atmosfera de sarbatoare.

                „Dintotdeauna, in preajma sarbatorilor crestine, Biserica isi dezvaluie misiunea sa caritabila, aducând bucurie si sus]inându-i totodata pe cei care-i trec pragul. Anul acesta, cu binecuvântarea IPS arhiepiscop Ioachim, l-am primit in biserica pe Mos Craciun care, prin darurile sale, a trezit unora amintirile si sentimentele copilariei, iar altora bucurii de nedescris” a subliniat pr. Vasile Sova la sfârsitul evenimentului.

                De altfel, sfin]ia sa, in cuvântul sau de inva]atura, a facut apel la iubirea aproapelui, esen]a acestor sfinte sarbatori, Craciunul fiind un timp al inlaturarii urii si a dusmaniei din sufletele oamenilor, „poveri care-i infrâng si altereaza chipul lui Dumnezeu din ei”.

                Florarii din Onesti petrec Craciunul in piata

                  Coronitele, ornamentele de pus pe masa de Craciun si ghivecele cu floarea Craciunului sunt la mare cautare.

                  Preturi intre 10 si 30 lei.

                  WP_000199

                  WP_000203

                  WP_000204

                  Sarbatori sub semnul avariilor in cartierul Cornisa

                    Dupa ce au stat o saptamâna fara fara apa calda si caldura, bacauanii din cartierul Cornisa Bistri]ei au trecut din nou printr-o astfel de experien]a nefericita.

                    De câteva zile, consumatorii racordati la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, au reclamat din nou lipsa apei calde si a caldurii, fara sa stie cauza exacta a sistarii serviciilor de furnizare.

                    Zile la rând au sunat la dispeceratul Thermoenergy (inclusiv in Ajun) pentru a cauta raspunsuri la problemele lor, insa, dincolo de soneria telefonului nu a raspuns nimeni.

                    Astazi (vineri, n.r.) am sunat din nou la numarul dispeceratului termoficare (0234 525300) si a raspuns un barbat care a precizat ca a fost oprita furnizarea pentru o aerisire a retelelor de la blocul nr. 1 si ca programul va reveni la normal.

                    Reclamatii cu privire la lipsa agentului termic au venit de la locatarii blocurilor nr. 5, 6 si 14.

                    Prelevare de organe la Spitalul Judetean Bacau in noaptea de Ajun. Trei vieti vor fi salvate

                      Adrian George Popa (manager SJU Bacau), dr. Aurelia Taga (director medical SJU) asis. Sef Iulian Direal (coord. Transplant SJU) au facut declaratii de presa in aceasta dimineata

                      – medicii au prelevat de la un tânar aflat in moarte cerebrala ficatul si cei doi rinichi – organele au ajuns in centrele de transplant din Bucuresti si Iasi, unde trei bolnavi pot spune ca de Craciun se intâmpla si miracole

                      Toata echipa medicala din Sectia Terapie si Anestezie Intensiva (ATI) a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau a fost mobilizata azi-noapte, in Ajunul Craciunului, dupa ce familia unui tânar de 19 ani si-a dat acordul sa-i fie prelevate organele.

                      Baiatul, victima a unui accident rutier grav, a ajuns la spital cu politraumatisme severe in urma cu câteva zile. Medicii au facut toate eforturile ca sa-i salveze viata, insa a fost in zadar, pentru ca starea lui s-a deteriorat iar in cursul zilei de joi s-a declarat moartea cerebrala.

                      Atunci a aparut si intrebarea daca este de acord sa doneze organele, iar familia a fost receptiva. A inteles ca printr-un astfel de gest poate salva trei vieti, iar fiul lor va continua sa traiasca prin cei care vor ramâne in viata datorita transplantului.

                      „In unitatea noastra a avut loc un eveniment deosebit noaptea trecuta. Echipa din Sectia ATI a coordonat o prelevare de organe. Din nefericire viata unui tânar s-a stins, insa ne bucuram ca lumea a inteles din ce in ce mai mult ca e bine sa iti dai acordul pentru prelevare acestor organe, lucru care face ca alte vieti sa fie salvate”, a declarat in aceasta dimineata Adrian George Popa, managerul SJU Bacau.

                      „Seara de Craciun a fost o seara foarte grea pentru personalul medico-sanitar din sectia ATI unde se afla internat un pacient care suferise in urma cu câteva zile un accident rutier si in cazul caruia s-a declarat moartea cerebrala.

                      Dupa ce familia si-a dat acordul pentru prelevarea de organe, s-au urmat procedurile, s-a anuntat Centrul National de Transplant. Spitalul nostru este prins in reteaua unitatilor medicale care au aceasta posibilitate de prelevare de organe, fiind acreditat pentru aceasta activitate”, a completat si dr. Aurelia Taga, director medical la SJU Bacau.

                      In cel mai scurt timp de la instiintare, in Bacau au ajuns doua echipe de medici, specializate in prelevare, una de la Bucuresti si alta de la Iasi. „In cursul serii au venit echipele de prelevare. Actiunea a inceput la ora 22.00, s-au prelevat organele si la ora 02.00 s-a incheiat. Astazi trei primitori sarbatoresc Craciunul cu un nou inceput. Pentru trei persoane este o noua viata”, a spus asistent sef (ATI) Iulian Direa, coordonator transplant la SJU Bacau.

                      De la acest pacient s-au prelevat ficatul si cei doi rinichi. Ficatul si un rinichi au ajuns la Bucuresti, iar celalalt rinichi la Iasi, transportul fiind asigurat cu ambulante. Aceasta este prima prelevare de organe facuta la Spitalul Judetean Bacau in acest an. Anul trecut au fost trei prelevari, iar in 2013 alte doua. Agentia Nationala de Transplant decide cine primeste organele prelevate.

                      Cum a fost prins regele Poloniei la Bacau

                      Suntem in a doua domnie a lui Neculai Mavrocordat in Moldova, adica candva intre 1711 – 1716. Relatiile cu Poarta erau incordate dupa episodul “Cantemir” iar tara plina de soldati polonezi si suedezi. In urma cu cativa ani, Carol al XII-lea al Suediei il pusese in tronul Poloniei pe Stanisław I Leszczyński.
                      Dupa infrangerea de la Poltava (1709), in fata rusilor, Carol se retrage la Tighina, la granita cu Moldova iar regele Stanislaw e nevoit sa paraseasca tronul dupa ce polonezii se dadura de partea lui August, Electorul de Saxonia, care domnise inainte. Stanisław se retrage in Pomerania.

                      In acest timp, dupa cum spuneam, Moldova era plina de soldati polonezi si suedezi care mai mult jefuiau. Radu Rosetti povesteste, in “Amintirile” sale, ca, chiar daca il simpatiza pe Carol al XII-lea, “Poarta a sfîrșit prin a trimete poroncă lui Mavrocordat să-i scoată din Moldova și mare parte din acei oșteni au fost dezarmați fără împotrivire de cătră hatmanul Buhuș și agalele turcești”.

                      Si la Bacau se aflau multi osteni lesi si suedezi care se indeletniceau cu jaful.

                      Stolnicul Ștefan Ruset, fiul lui Manolache, șădea la porțile Bacăului, în curtea lui de la satul Mărgineni, care atunci era încunjurată de un zid puternic.

                      Sătenii din Mărgineni, nemaiputînd rabda jafurile și siluirile acelor oșteni, se adăpostise cu ce aveau mai de preț în ograda stolnicului, porțile fusese închise și o zdravănă strajă de pușcași pusă pe zidiuri. Șvezii și leșii au încunjurat ograda, dar nu îndrăzneau să-i deie navală. Stolnicul temîndu-se să nu sfîrșască merindele, căci avea de hrănit o mulțime de guri, s-a folosit de o noapte mai întunecoasă pentru a trimete tătîni-său, la Bogdănești, prin trei oameni deosebiți [diferiti, adica], știre despre nevoia în care se afla. Unul din oamenii trimeși, un țigan, a fost prins de leși și muncit greu; ceilalți doi au ajuns împreună la Bogdănești, a doua zi pe la prînzul cel mare.

                      Cum a auzit vestea, vornicul a trimes de s-au strîns vro sută de oameni aleși, bine armați și toți călări, din satele Bogdănești, Filipești și Grozești, și a pornit cu ei pe la toacă. În drum ceata
                      i s-a mai mărit prin oameni din Orășa și din Nadișa. Au ajuns la Mărgineni înainte de ziuă și, fără ca leșii și șvezii sa fi prins de veste, i-au încunjurat, apoi un bucium a dat sămnul năvălirii.

                      Străinii, deși surprinși, s-au aparat cu îndîrjire. Fiind oameni mai bine înarmați și mai deprinși
                      cu războiul, nu se știe dacă nu ar fi izbutit să puie oamenii vornicului pe fugă, dar deodată porțile curții s-au deschis și stolnicul Ștefan, urmat de slugile lui și de sătenii din Mărgineni, a căzut în spatele străinilor. Luați între două focuri, ei s-au predat și au fost legați burduf sau puși în
                      butuce.

                      Din acei oșteni străini, șăptesprezece ar fi căzut morți și la o sută ar fi fost prinși vii, cu patru steaguri, iar din oamenii vornicului și ai stolnicului ar fi căzut numai vro zece.

                      Cand sa plece cu prinsii catre Iasi, la domnitor, vornicul primi de veste ca la Bacau au sosit trei ofiteri suedezi.

                      Vornicul a trimes vro douăzeci de oameni cu poroncă să li se încuujure gazda și să-i ridice. Șvezii, văzîndu-se încunjurați, s-au pus în aparare, dar vornicul a mai trimes un rînd de oameni asupra lor cu un credincios al său, Filipache Leca, un tînăr răzăș din satul Bucium, cu poroncă ca, în cazul cînd
                      străinii nu s-ar preda, să aprindă acoperămîntul casei în care se aflau. Filipache și cu oamenii lui pregătindu-se să execute această poroncă, unul din șvezi a ieșit din casă și a cerut să vorbească cu vornicul.

                      Adus înaintea acestuia, i-a spus, jumatate pe leșește și jumatate pe românește, că mai-marele lor este un polcovnic franțuz în slujba craiului șvedez, care venea din Țara Nemțască și voiaj să meargă la stăpînu-său, la Tighina, iar dacă vornicul îi înlesnește mergerea acolo, va primi de la el o mulțămire crăiască. Vornicul a răspuns că el nu are altă volnicie decît de a-i duce la domn, la Ieși. Îi va
                      duce acolo cu cinste și nu se îndoiește că domnul va înlesni mai-marelui lor mergerea la Tighina. Atunci șvedul s-a dus la tovarăși, și ei, după o scurtă consfătuire, au ieșit din casă și s-au dus la vornic.

                      Cel care-si zicea polcovnic (colonel) i-a propus vornicului sa-l elibereze si sa-l trimita in Ardeal si, in schimb, va primi cate mii de galbeni va cere. Vornicul, insa, i-a raspuns ca daca ar face asa, ar primi mare pedeapsa si a refuzat targul. In aceeasi noapte, el a trimis un mesaj lui Mavrocordat, la Iasi, prin acelasi Filipache.

                      În vremea călătoriei dintre Bacău și Ieși, vornicul a avut grijă ca să nu-i lipsască nimica nici polcovnicului, nicitovarășilor acestuia, iar fiecare ceas îi întărea credința, ce o avuse îndată ce dăduse ochi cu dînsul, că acel polcovnic este barbat însamnat, nu franțuz sau șved, ci leah, căci
                      de cîte ori se credea nebagat în samă de vornic sau de stolnicul Ștefan, care mergea și el la Ieși, sau de oamenii lor, vorbea nu franțuzește, ci leșește cu tovarășii lui.

                      Acel polcovnic era craiul Stanislav Lescinski, și despre recunoașterea și primirea lui la Ieși de cătră domn povestește Axinte Uricariul pe larg.

                      Înainte de a părăsi Ieșul, el a dăruit vornicului Manolache un frumos ceasornic, iar stolnicului Ștefan o păreche de pistoale îmbracate în argint, cu rafturile lor. Aceste lucruri ar fi fost în curtea de la Mărgineni, în anul 1717, cînd a fost pradată de catanele ramase în țară în urma expedițiunii lui Frență.

                      Ce s-a intamplat la Iasi ne povesteste Constantin Negruzzi in numarul din 24 decembrie 1839 al Albinei romanesti:

                      A doua zi seara, sosi vornicul Manolache și cu acei trei ofițeri și, lăsând pre doi cu fiiul său Ștefan la monastire, veni cu cel al treile la curte. Mavrocordat îl primi, deși era aproape de miezul nopții. Vorba între ei urma latinește. Ofițerul se recomendă ca un francez în slujba regelui de Svedia.
                      — Dar ce rang ai? întrebă Mavrocordat.

                      — Major sum, răspunse acesta.

                      — Imo maximus es, zise prințul zâmbind și, sculându-se, îl salută cu respect, căci îl cunoscu că era regele Stanislav, pentru că a fost văzut pe tatăl său Leșcinski (cu care acesta semăna foarte) când fusese ambasador lângă Poarta Otomană.

                      Îndată porunci să-i gătească gazdă la Trisfetitele, unde rândui spre slujba sa din însuși curtenii săi pre cuparul, camarașul al doile, vatavul de copii și pre caminarul Spandonie cu un capitan de ostași.

                      În următoarea zi, în vreme ce regele polon mergea la biserica catolică ca să se comunice, stafetele lui Nicolai-vodă plecau ca să vestească vezirului, hanului și pașii de Bender venirea acestui oaspet la Iași. Nicolae Costin, Hron.

                      Așteptând răspuns, Mavrocordat se întâlnea ades serile cu Stanislav care nu ieșea, ascultând liturghia în casă, pe care o zicea în toate diminețile un preot franciscan.

                      Răspunsul n-a întârziat. El cuprindea că domnul Moldaviei să trimiță îndată sub bună pază pe regele Poloniei la Tighine.

                      Spun că Stanislav auzind hotărârea aceasta, și-a adus aminte de Franțisc I, regele Franției, care după fatala bătălie de la Pavia, unde căzuse prins, scria maicei sale aceste neuitate cuvinte:

                      Tout est perdu hors l’honneur!

                      Sa mai retinem ca Nicolae Mavrocordat a obligat episcopia din Bacău să aibă o școală grecească și slavonească în schimbul veniturilor acordate.

                      Revolutia crocodililor rosii si a pinguinilor lui Mos Craciun

                      Unul dintre nepotii mei mi-a spus ca el nu mai vrea crocodili verzi. Pur si simplu s-a saturat de crocodilii mereu verzi din desene animate, din cartuliile pentru copii. El vrea un crocodil rosu. Ii spun ca nu exista crocodili rosii. Ba exista!, insista el. Ia iute un marker rosu si deseneaza ceva despre care-mi spune ca e crocodil. Rosu. Si-mi mai spune ca, daca vrea, poate sa faca (nu sa deseneze…) chiar si un crocodil galben. Acum, când Moş Crăciun se pregateste sa vina a patra oara la el, m-a averizat ca trebuie sa scriem acestuia in scrisoarea traditionala nu doar despre jucariile pe care trebuie sa i le aduca. Sa nu uitam, zice, sa-i spunem sa nu mai vina cu sania trasa de reni. M-am saturat de reni. Vreau sa vina cu o sanie trasa de pinguini! Dar, incerc eu, asa vine Mosul dintotdeauna, cu sania trasa de reni! El nici nu vrea sa auda. Imperativ, vrea ca pinguinii sa fie introdusi in ecuatia sarbatorii…

                      La inceput, fireste, atitudinea sa m-a amuzat. Apoi mi-am adus aminte ca, dupa dupa 26 de ani de la Revolutie, multi dintre noi am ramas prizonierii acelorasi anchilozati algoritmi de gândire, operam cu aceleaşi reflexe pe care doar le-am cosmetizat cu putin fard de economie de piata, le-am sulemenit stângaci, dupa modele, care, de multe ori, au devenit anacronice chiar si in Occident. N-am incercat nimic revolutionar – cu adevarat revolutionar – in materie de management national. Peste tot bântuie un centralism autocratic desantat. Suntem obligati, prin proceduri uneori de-a dreptul imbecile, sa raportam totul despre nimic. Birocratia a imbracat straie electronice. Nu mai poti vorbi decât arareori cu o autoritate a statului. Trebuie doar sa raportezi si sa executi. Conform procedurilor. Nu conteaza esenta. Nici când sesizezi ceva nu mai poti discuta cu un om, cât de canalie ar fi acesta. Te inregistreaza un robot, daca ai stiinta si rabdarea de a intra in relatie cu el. Atât. Basca faptul ca (si) toate guvernarile postdecembriste au avut chip de lotru turbat.

                      Iata de ce am inceput sa ma gândesc foarte serios la o revolutie a crocodililor rosii si a pinguinilor lui Mos Craciun. La o revolutie asezata in opera de catre pruncii de astazi. Pe noi nu ne mai poate clinti nimeni din anchilozarea asta nenorocita decât printr-un bobârnac de poveste, inedit, socant. Aud ca, intr-un orasel siberian, exasperati de flagelul coruptiei si al ineficientei manageriale, cetatenii se gândesc foarte serios ca sa-l inscauneze ca primar pe cel care, intr-un sondaj de popularitate, a obtinut 95 % din voturi: un câine. Politicienii nominalizati in sondaj au obtinut niste firimituri procentuale de râsul curcilor. Un primar, un presedinte, un prim-ministru câine! Asta da bobârnac! Macar la nivel de intentie. De aceea il astept pe Mos Craciun doar in compania pinguinilor si nu mai cred decât in crocodilii rosii si galbeni.

                      Mos Craciun vine cu pasapoarte noi pentru unii bacauani

                        cms. sef Florentina Neamtu spune ca cele mai multe solicitari au fost pentru minori/Foto: Ramona Ionescu

                        Sarbatorile de iarna s-au dovedit a fi un bun prilej pentru bacauanii care au dorit sa-si faca pasaport sau sa il reinnoiasca pe cel vechi. Serviciul Pasapoarte a functionat inclusiv in Ajunul Craciunului, iar cei care au solicitat un document de calatorie, au avut acces la ghisee pâna la ora 16.

                        “Zilele acestea am avut pâna la 150 de cereri pe zi, din care 45 au fost programari pe internet. Numarul solicitarilor a fost in crestere in aceasta perioada, iar mare parte dintre cereri au fost facute pentru minori. Echipa mobila de la Onesti a inregistrat la rândul ei 141 de eliberari de pasapoarte si primiri de dosare. Le reamintesc persoanelor care locuiesc in comunele si orasele invecinate Onestiului, ca in fiecare zi de marti, o echipa mobila se deplaseaza in acest municipiu pentru a prelua solicitarile si a elibera pasapoartele la termen”, declara cms. sef Florentina Neamtu, sef Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau.

                        Serviciul Pasapoarte isi va relua activitatea pe 28 decembrie si va functiona cu program normal pâna pe 31 decembrie 2015. Ghiseele se deschid in timpul saptamânii la ora 8.30 si se inchid la ora 16.30, exceptie facând ziua de miercuri, când programul de lucru se prelungeste pâna la ora 18.30. Serviciul Pasapoarte functioneaza in cladirea Evidenta Populatiei de pe str. Henri Coanda, CP 600302, municipiul Bacau (vis-a-vis de Scoala Gimnaziala “dr. Alexandru Safran”), telefon: 0234 552 569. (Ramona Ionescu)

                        Mos Craciun a aterizat cu elicopterul la Baza 95 Aeriana Bacau

                          Mos Craciun a venit cu elicopterul!!! El a aterizat pe una din pistele aerodromului, in dreptul Bazei 95 Aeriene Bacau. Vestea ca Mosu’ va veni cu un elicopter s-a raspândit imediat printre aviatori, iar acestia au dat alarma in familie.

                          Aproximativ 30 de copii ale cadrelor militare s-au mobilizat si l-au asteptat infrigurati pe Mos Craciun, la câtiva metri de elicopterul acestuia.

                          Mos Craciun elicopter 2

                          Dupa ce palele aeronavei s-au oprit, Mos Craciun si-a facut aparitia in usa elicopterului si i-a salutat pe cei prezenti. La un semn, copiii au fugit spre Mos Craciun care abia putea cara sacul plin de cadouri.

                          Mos Craciun elicopter 2

                          Mos Craciun elicopter 3

                          Dupa ce au schimbat câteva vorbe pe pista, mosul i-a invitat pe micuti in sala de spectacole a unitatii militare, pentru a le asculta poeziile si a le inmâna cadoul mult dorit.

                          Mos Craciun are ajutoare patrupede

                            In Ajunul Craciunului, la peste 10 grade Celsius, renii lui Mos Craciun au fost inlocuiti cu fratii lor canini. Catelul din imagine se afla in recunoastere, pe strada Republicii din municipiul Bacau.

                            Mos Craciun canin 1

                            Crima la Darmanesti: Tanar de 23 de an, ucis de un individ cu doi ani mai in varsta

                              Un tânar de 23 de ani, din orasul Darmanesti, a fost omorât miercuri seara pe o strada din localitate, de un individ de 25 de ani, ruda cu el.

                              Intre cei doi s-a iscat un conflict si s-ar fi ajuns si la bataie.

                              Cel agresat s-a dus la Politie sa-l reclame, dar acest lucru l-a infuriat si mai tare pe agresor.

                              S-a inarmat cu un cutit si l-a asteptat in drum unde l-a injunghiat in abdomen.

                              Tânarul de 23 de ani a fost transportat la Spitalul Comanesti pentru ingrijiri medicale, insa a decedat la scurt timp.

                              Suspectul a fost depistat imediat si retinut sub acuzatia de omor.

                              El va fi prezentat instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.

                              ULTIMELE ȘTIRI