Ei sunt cei care ramân mereu in umbra. Nu urca la tribuna, atunci când au loc festivitati, nu li se iau interviuri, nu sunt intrebati daca le este greu sau usor. Asistentii sociali, caci despre ei este vorba, lucreaza cu cei mai saraci si mai napastuiti dintre semenii nostri. Bacaul se poate lauda cu un proiect unic in tara, derulat cu UNICEF, cu primul centru de recuperare pentru copiii cu handicap din Moldova, cu primul centru destinat autistilor, cu primul serviciu de ingrijiri la domiciliu si alte modele de buna practica. Dar toate acestea nu erau posibile fara asistentii sociali, fara efortul si rabdarea lor.
Nu e deloc comod sa te intâlnesti in fiecare zi cu suferinta, cu bolile, cu revolta. Una e sa lucrezi cu hârtii – chiar daca asta presupune sa aduni, sa scazi, sa faci comparatii, prognoze – si altceva sa privesti in ochi o mama doborâta de nenorociri, cu fata arsa de lacrimi, care asteapta de la tine salvarea, minunea sau patru copii flamânzi, speriati, care se inghesuie unul in altul, intrebându-se ce va urma dupa ce i-ai luat din casuta lor, strâmba si friguroasa. Asistentii sociali sunt cei care se duc sa negocieze cu tatal betiv, cu bunicii batuti sau cu mama refugiata la concubin. Negociaza soarta copiilor.
Ar trebui sa ramâna in familie, Conventia ONU spune ca au dreptul la o familie, dar oare e bine asa? Asistentul social e obligat sa-si asume raspunderea: e vorba despre viata si sanatatea acestor pusti, despre destinul lor. Copiii vor la bunici, dar oricând se poate intâmpla o tragedie. Asistentul social se roaga de primar sa-i ajute, de politist sa-l supravegheze pe tatal agresiv, pe medic sa urmareasca starea copiilor.
Reactiile sunt anemice. Schematic, asa arata munca unui asistent social care, la sfârsitul lunii, se alege cu 1.200 de lei. Tocmai din cauza ca e o munca foarte grea, multi dezerteaza si decid sa faca asistenta sociala in strainatate. Altii ramân aici, cu saracii si nefericitii nostri. O data pe an, in martie, are loc un eveniment – Gala CNASR – care le este dedicat si in care munca lor este evaluata si premiata. Atunci urca pe scena si sunt aplaudati. Pentru a trai bucuria acelei seri au nevoie de un singur lucru, care e usor de daruit: votul vostru.
