vineri, 2 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3303

„Eroarea judiciara” i-a bulversat pe judecatori. Dosar plimbat aiurea prin instante, timp de un an

    Crima din Grigoreni a avut loc la inceputul lunii iulie, in 2007 / foto: Ioan Bisca

    Pare incredibil, dar se intâmpla in instantele din Bacau. Un dosar care a tulburat apele printre magistrati (judecatori si procurori), de eroare judiciara dovedita, este pasat, de mai bine de un an, de la o sectie la alta si apoi de la o instanta la alta.

    Ca si cum nimeni nu ar vrea sa-l judece si se cauta pretexte, dincolo de lege. Este vorba despre dosarul de reparare prejudicii si despagubiri, deschis de Vasile Tataru, cel care a fost condamnat si incarcerat pe nedrept, pentru uciderea profesorului de matematica Gheorghe Cernat (din Grigoreni), si achitat dupa un proces de sapte ani, intins pe trei cicluri de judecata.

    Vasile Tataru a deschis, anul trecut, actiune in instanta impotriva statului român si cere despagubiri materiale de 63.718 lei si 1.000.000 lei daune morale pentru cei aproape trei ani petrecuti dupa gratii.

    Procesul a inceput, la Tribunal, in septembrie anul trecut, dar s-a poticnit in tot felul de exceptii ridicate de reprezentantul Ministerului Finantelor, institutia care ar trebui sa-l despagubeasca pe barbat.

    Totul a culminat cu o cerere aberanta, a aceluiasi jurist, de a trimite dosarul la sectia penala, care ar fi competenta, in opinia acestuia, desi dosarul era unul de… despagubiri.

    Prin martie 2015, Completul de la Sectia Civila a Tribunalului care judeca actiunea s-a debarasat rapid de dosar si l-a trimis la Sectia Penala a Tribunalului. Sase luni pierdute de la inceperea procesului!

    In mai, Sectia Penala se declara necompetenta si declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Sectiei Civile.

    Curtea de Apel face lumina

    Pentru ca cele doua sectii ale Tribunalului nu reuseau sa ajunga la un consens, s-a constatat conflictul negativ de competenta, adica s-a cerut „interventia” instantei superioare, Curtea de Apel.

    Alte luni pierdute aiurea, pentru ca nici trimiterea „conflictului” la Curtea de Apel nu se justifica, asa cum explica magistratii de la aceasta instanta: „Doar intre doua instante poate aparea conflict de competenta si nu intre doua sectii ale aceleiasi instante. In acest caz, pe cale administrativa, trebuia sa se stabileasca sectia careia ii revine competenta de a solutiona dosarul.”

    Din acest motiv, Curtea de Apel a respins, in iunie, conflictul si a retrimis dosarul la Sectia Civila a Tribunalului cu indicatiile de rigoare: „Normele de competenta in materia repararii pagubei materiale sau a daunei morale in caz de eroare judiciara sau in caz de privare nelegala de libertate sunt clar prevazute la art. 541, alin. 3, Cod procedura penala care prevad ca «pentru obtinerea repararii pagubei, persoana indreptatita se poate adresa Tribunalului, chemând in judecata civila Statul, care este citat prin Ministerul Finantelor Publice», ori sintagma «judecata civila» nu poate avea alta semnificatie decât cea privind Sectia Civila a Tribunalului, actiunea fiind una in pretentii.

    Motivarea Sectiei Civile, cum ca asupra legalitatii starii arestului preventiv in cauza de fata nu se poate pronunta decât Sectia penala, nu este fondata. In actiuni in materia repararii pagubei materiale sau a daunei morale in caz de eroare judiciara sau privare nelegala de libertate, instanta civila statueaza numai asupra acordarii de despagubiri, caracterul nelegal al privarii de libertate ori al condamnarii fiind definitiv stabilit prin solutia de achitare dispusa in cauza.”

    Dosarul s-a intors la Tribunal si a avut pe 2 octombrie primul termen dupa tot acest traseu nejustificat. 13 luni pierdute!

    Culmea ironiei (iar gurile rele spun ca nu ar fi o coincidenta), dosarul, in momentul in care a fost trimis la Sectia penala a Tribunalului, a ajuns in mâna aceleiasi judecatoare care a dat condamnarea desfiintata ulterior, motiv pentru care aceasta a facut cerere de abtinere. „… inteleg sa ma abtin sa judec cererea petentului Tataru Vasile privind pretentiile civile provenind dintr-o condamnare gresita, intrucât hotarârea de condamnare imi apartine”, explica judecatoarea. Cererea de abtinere a fost admisa.

    S-a stabilit cauza probabila a incendiului de la Buhusi

      Comisia constituita pentru a afla ce anume a dus la producerea incendiului devastator de la Buhusi a incheiat cercetarile si a stabilit o cauza probabila.

      „In urma cercetarilor efectuate la fata locului si a analizei datelor obtinute, comisia de constatare si analiza a cauzelor de incendiu a stabilit ca cel mai probabil incendiul de la Buhusi a izbucnit din cauza autoaprinderii de natura biologica”, a declarat cpt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau.

      Focul s-ar fi iscat de la materialele textile din fibre naturale depozitate in curtea societatii si care erau imbibate cu uleiuri, vopsele si lacuri si care, spun specialistii, se pot aprinde cu usurinta.

      Reamintim ca evenimentul a avut loc in dupa-amiaza zilei de 20 septembrie, la o societate comerciala din Buhusi, care colecta deseuri reciclabile. Incendiul care s-a iscat atunci a fost unul de proportii si a fost stins abia dupa 20 de ore.

      Au intervenit peste 50 de pompieri cu 13 autospeciale de lucru cu apa si spuma din trei subunitati, iar flacarile au distrus totul pe o suprafata de 7.000 de mp.

      BRD-GSG a lansat in Bacau campania pentru seniori

      Vladimir Cristescu, premiat pentru fidelitate la BRD-GSG / foto: Petru Done

      Dupa o viata la mansa MiG-ului 21 si de instructor pentru generatii de piloti militari, dar si dupa 11 ani de când, prin sucursala Narciselor, este client fidel al aceleiasi banci, Banca Româna pentru Dezvoltare – Groupe Société Générale (BRD-GSG), venerabilul Vladimir Cristescu a fost sarbatorit, luni, 5 octombrie, de sucursala din Bacau a acesteia, care i-a inmânat, intr-un cadru festiv, o diploma de fidelitate, un premiu de 1.000 de lei, un frumos cos de flori si un urias tort lucrat chiar in culorile bancii – rosu si negru -, care reprezenta cum altfel decât o superba aeronava.

      Evenimentul a avut loc in cadrul campaniei adresate clientelei de seniori ai bancii, careia i s-a dat, astfel, startul si in Bacau si care nu a fost aleasa intâmplator in aceasta perioada de timp, pentru ca recenta zi de 1 octombrie a fost declarata de ONU ca Ziua Internationala a Personelor Vârstnice. „Chiar ziua de 1 octombrie a fost una speciala pentru clientii nostri seniori – a spus, cu acest prilej, directorul de Retail al BRD-GSG, Oana Pintea. In acea zi am putut realiza o serie de tranzactii gratuite la ghiseele BRD din toata tara. Am dorit sa marcam aceasta perioada printr-o campanie care se va desfasura pâna pe 30 noiembrie.”

      In campanie, seniorii care vin cu pensia la BRD, pe care sa o incaseze in cont deschis cu card atasat, beneficiaza de comisioane zero, pentru o gama larga de servicii si produse: incasarea lunara a pensiei, deschiderea de cont, emiterea si reinnoirea cardului Maestro, retragerea de numerar de la bancomatele si POS-urile (aparatele de efectuare a platilor cu cardul) BRD, interogarea de sold la ATM-urile (bancomatele) BRD, plata facturilor prin ATM-uri sau canale la distanta ori platile catre alti clienti ai BRD tot prin intermediul canalelor bancare la distanta etc, dar si de dobânzi preferentiale la credite de nevoi personale si produse de economisire. Depozitele la termen le sunt oferite seniorilor la dobânzi speciale, mai mari cu 0,10% decât dobânda standard, iar contul de economii Atucont in lei beneficiaza de un bonus de 0,25% fata de dobânda standard. Creditele de nevoi personale Expresso sunt oferite, in aceleasi conditii, cu reducere de 10% la dobânda fixa pentru imprumuturile de pâna la 68.000 de lei si de 5% la marja indexabila pentru creditele in valoare de pâna la 15.000 de euro. La fel, seniorii care vin cu pensia la BRD pâna pe 30 noiembrie participa la o tragere la sorti, in urma careia pot câstiga echivalentul unei pensii, in limita sumei de 1.500 de lei. Si vor fi 126 de astfel de premii la nivel national.

      „Dorim sa le multumim, in acest fel, clientilor nostri, sa ii recompensam pentru ca ne-au ales si, mai ales, sa ii asiguram ca vom face tot posibilul sa le oferim mereu servicii bune”.
      Oana Pintea, director de Retail la BRD Groupe Société Général

      BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua banca din România dupa totalul activelor, are 2,2 milioane de clienti si opereaza o retea de 845 de unitati. BRD ocupa o pozitie importanta pe piata româneasca a cardurilor, cu 2,2 milioane de carduri emise si o retea de acceptare de peste 26.000 de POS-uri si 1.500 de ATM-uri. Cu operatiuni de factoring de 960 de milioane de euro in 2014, BRD este liderul pietei de factoring din România. Activele totale ale bancii erau, la sfârsitul lunii iunie 2015, de 47,1 miliarde de lei. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 148.000 de angajati in 76 de tari si 32 de milioane de clienti in intreaga lume, in trei activitati cheie: Retail banking in Franta, Retail banking international, servicii financiare si asigurari si Corporate & investment banking, private banking, administrare de active si servicii pentru investitori.

      Stavarache, cercetat intr-un nou dosar penal

        – procurorii de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau au deschis un dosar penal pentru infractiunea de abuz in serviciu dupa ce doi functionari din Primaria Bacau n-ar fi fost lasati sa intre la o sedinta de consiliu local

        La sedinta ordinara a Consiliului Local din luna august, managerul public al municipiului, Leonard Padureanu, si directorul economic din Primaria Bacau, Clementina Vinerica, ambii martori in procesul penal al edilului, nu au fost lasati sa intre in sala pentru ca in acelasi timp se afla acolo primarul Romeo Stavarache.

        Cei doi au acuzat ca au fost impiedicati de agentii Politiei Locale si drept urmare au fost nevoiti sa-si dea avizele necesare in varianta scrisa.

        Stavarache a sustinut ca prezenta acestora nu era absolut necesara si nu figurau pe lista de invitati.

        Razboiul de replici nu a ramas fara urmari. Oficialii de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau confirma ca au deschis un dosar penal.

        „În evidentele Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 7176/P/2015 în care se efectueaza cercetari fata de numitul Stavarache Romeo sub aspectul savârsirii infractiunii de abuz în serviciu prev. si ped. de dispozitiile art. 297 alin. 1 din C.p. începându-se urmarirea penala in rem. Dosarul se afla în lucru la Inspectoratul Judetean de Politie Bacau – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice”, se arata intr-un raspuns oficial trimis de Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau la solicitarea cotidianului „Desteptarea”.

        Anchetatorii reamintesc ca urmarirea penala este doar o etapa a procesului penal in care se administreaza probe insa aceasta activitate nu poate sa infrânga principiul de nevinovatie.

        Primarul Romeo Stavarache a aflat de existenta unui nou dosar penal, dar spune ca „nu se stie al cui este abuzul. Oricine poate sa faca orice fel de plângere”, rezumându-se sa nu mai comenteze altceva.

        Potrivit restrictiilor impuse de controlul judiciar, inculpatul Romeo Stavarache nu are voie sa se intâlneasca cu martorii din dosarul in care este judecat pentru cinci infractiuni de luare de mita.

        Andreea G., Geta P.

        Deputatul Ciubotaru, suparat pe ceea ce vede la televizor

          Ciubotaru Bădără
          Lucian Ciubotaru

          Deputatul penelist Lucian Ciubotaru a interpelat CNA-ul si pe presedintele institutiei, Laura Georgescu, pe tema inculturii promovata in audiovizual. Acesta se intreaba daca incultura a devenit strategie nationala, când misiunea institutiei este de fapt de a asigura “un climat bazat pe libera exprimare si responsabilitatea fata de public în domeniul audiovizualului.

          “Asta-i misiunea dar, din pacate, sub gestionarea dumneavoastra acesta este rezultatul: priveghiuri si înmormântari, femei aproape dezbracate, manipulari grosolane, certuri si scandaluri alimentate de televiziuni, oameni inculti exploatati la maximum”, spune Ciubotaru. Acesta acuza tabloidizarea televiziunilor la ore de maxima audienta, oferind astfel pe tava, in special copiilor si adolescentilor, modele de viata dubioase.

          “Programele de televiziune afecteaza dezvoltarea mentala si morala, abunda în subiecte despre violenta, limbaj suburban si deseori cu tenta sexuala.

          Va rog sa-mi comunicati daca sunteti dispusa sa faceti ceva, în cel mai scurt timp, astfel încât sa se observe o ameliorare în grila de programe a televiziunilor din România”, a conchis deputatul bacauan, membru al Comisiei de Cultura din Parlament, care a cerut un raspuns scris din partea institutiei.

          Viceprimarul PNL in campanie, deputatul PSD pe urmele lui!

            Liderul social-democratilor din municipiul Bacau, Cosmin Necula, a fost sesizat ca viceprimarul Radu Ababei ar face presiuni asupra profesorilor din Universitatea „Vasile Alecsandri” pentru ca acestia sa-l sustina la conducerea institutiei de invatamânt: „Intelegem faptul ca domnul viceprimar Radu Ababei se afla implicat intr-o campanie electorala in cadrul Universitatii «Vasile Alecsandri» din Bacau, dar ii recomandam sa faca asta fara amenintari, fara presiuni, fara sugestii ca se vor taia diverse fonduri. Campania pe care dumnealui o desfasoara in cadrul universitar nu trebuie sa aiba nici conotatii politice, nici conotatii ce tin de Primaria Bacau.”

            Cosmin Necula sugereaza ca liberalii „incearca sa-si gaseasca o noua pusculita” dat fiind faptul ca exista posibilitatea sa dispara peste 7-8 luni din Primaria Bacau.

            „Nu mi se par juste diverse actiuni care seamana a presiune. Pe de alta parte, nici utilizarea aparatului propriu al Primariei Bacau in vederea unor eventuale amenzi pe care sa le primeasca Universitatea «Vasile Alecsandri» din partea Politiei Primariei nu mi se par justificate. Eu cred ca universitatea de stat nu trebuie sa fie afectata in niciun fel de fenomenul politic”, mai spune deputatul PSD. Presiunile ar fi de genul „va tai fondurile” sau „nu va mai dau fonduri pe la nu stiu ce cluburi sportive”, a explicat el.

            „Eu cred ca dumnealui are suficiente teme administrative la care trebuie sa raspunda, cum ar fi solicitarea depusa de noi pe Legea 544 cu privire la exercitarea dreptului de preemptiune la cumpararea Casei Cancicov”, a mai precizat Necula, in final.

            Viceprimarul Ababei sustine ca nu candideaza la nici o functie de conducere si daca ar face-o nu s-ar deda la astfel de manipulari.

            “Nu candidez nici la functia de rector, nici la cea de primar. Este un atac urât, caruia nu am sa ii raspund. Daca se gaseste vreo legatura intre Primaria Bacau si Universitate, sau cineva spune ca l-am amenintat, imi dau demisia a doua zi. Am candidat pentru a fi membru in Senatul Universitatii, dar in nici un caz nu am facut vreo presiune”, a tinut sa precizeze clar Ababei.

            Silvia Patrascanu
            Andreea Gavrila

            Puntea voluntarilor

            Prind contur tot mai mult, in ultima vreme, organizatiile de voluntariat. Iar acestea beneficiaza din plin de aportul tinerilor, mânati de un entuziasm pe care noi, cei de vârsta a doua, poate il intelegm mai greu, tocmai fiindca nu ni l-am putut manifesta deplin in adolescenta.

            O multime de tineri dintre cei pe care ii vedem astazi pe strada si-au conturat personalitati distincte si luminoase, au iesit din marea tagma a nepasarii datorita voluntariatului, care se insoteste de minune cu educatia scolara.

            Nu e putin lucru sa pui osul la treaba fara sa astepti vreo recompensa materiala, asa cum ar face aproape orice om muscat de „binefacerile” capitalismului românesc. Din pacate, exista si partea urâta a chestiunii, de gen „voluntariat obligatoriu” (cum zicea un hâtru) sau posturi de voluntar pentru care se platesc spagi, pentru a completa CV-uri si a putea accede mai târziu la slujbe platite cu salarii normale. Dar asupra acestui subiect si asupra organizatiilor care tolereaza mizerii dintr-acestea vom reveni.

            Ceea ce dorim sa subliniem acum este numarul mare de lucruri bune, de necuantificat, pe care le lasa in urma voluntarii. Iar atunci când este vorba despre actiuni de mare amploare, sunt de subliniat ingrosat contributiile sponsorilor, printre care Dedeman, mândria bacauanilor, si-a capatat deja un renume incontestabil.

            Asa este cazul, zilele acestea, si cu proiectul derulat de organizatia Habitat For Humanity, care a prins radacini adânci in zona noastra si care acum mai ridica niste case la pret minimal. Motorul actiunii: voluntarii si sponsorii. Un gram de fericire, sau poate mai mult, adus unor nevoiasi, un cadou cât pentru toate Craciunurile vietii. Care se adauga multor si multor alte cadouri pe care acesti entuziasti le tot fac, la Comanesti, la Bacau, la tot pasul.

            A fost o vreme când tot românul care primea un loc de munca primea si locuinta, ca asa era dezideratul si politica. Tot atunci erau stiri despre cât de polarizata este societatea capitalista, o putreziciune scindata abisal intre putinii care au prea mult si multii care sunt saraci lipiti. Ne-am dat seama ulterior, dupa ce am inceput si noi sa ne infruptam din capitalismul nostru amar, iliescian, ca avutia poporului, impartita proletar, este o himera, ca oricum si oricând va exista prapastia intre unii si altii. Voluntarii incearca sa faca punte peste prapastie si, incet-incet, le si reuseste.

            Karate/ Campionatul International „Ziua Campionilor”

            Clubul de karate „Dinamic” Bacau si-a facut un debut stralucit pe plan international. Gruparea condusa de prof. Liliana Adochitei a participat, la finalul saptamânii trecute, la Oradea, la cea de-a XIV-a editie a Campionatului International „Ziua Sportului”, organizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, Comisia Nationala de Karate si Discipline Asociate a Sportului Preuniversitar si Primaria Oradea.

            La startul competitiei s-au prezentat 316 sportivi de la 52 de cluburi din Ucraina, Slovacia, Serbia, Croatia, Ungaria si România. „Dinamic” a participat cu 13 karateka (Elena Dascalu, Alecsya Munteanu, Ioana Tantos, Stefana Ilie, Sorina Canelea, Maria Bejan, Roxana Galan, Tudor Galan, Alexandru Petrila, Alessio Merlusca, Razvan Bulancea, George Braescu, Radu Bostan) si a cucerit 14 medalii: una de aur, una de argint si 12 de bronz.

            „Pentru noi, «Ziua Campionilor» a fost o mare provocare, careia i-am facut fata cu brio. Trebuie remarcat parcursul Roxanei Galan, care, la 36 de ani, a gasit forta si curajul de a se confrunta pe tatami cu adversare mult mai tinere, dar si mult mai experimentate, de 18-20 de ani si cu un palmares de invidiat. Chiar daca nu au obtinut nicio medalie, Razvan Bulancea si Radu Bostan merita toate laudele deoarece au avut un comportament excelent”, a declarat sensei Adochitei.

            Iata rezultatele inregistrate de bacauanii de la „Dinamic” in cadrul „Zilei Campionilor”:

            Kumite individual: Alecsya Munteanu- locul 1; Ioana Tantos- locul 2; George Braescu, Alexandru Petrila, Roxana Galan, Sorina Canelea, Alessio Merlusca, Elena Dascalu- locul 3.

            Kata individual: Alecsya Munteanu, George Braescu si Maria Bejan- locul 3.

            Kumite pe echipe: trei locuri 3. Cele trei echipe medaliate cu bronz de la „Dinamic” au fost alcatuite din: Alecsya Munteanu, Elena Dascalu, Ioana Tantos, respectiv Maria Bejan, Sorina Canelea, Stefana Ilie si Tudor Galan, George Braescu, Alessio Merlusca.

            Box/ România nu va avea reprezentant la Mondialele de la Doha

            Premiera negativa: România nu va avea niciun reprezentant la Campionatul Mondial de Box pentru Seniori care incepe azi, la Doha, in Qatar.

            Singurul pugilist „tricolor” calificat la Mondiale, bacauanul Mihai Nistor a facut deplasarea la Doha, insa nu a primit acordul medicilor acreditati de AIBA pentru a intra in ring.

            Practic, „super-greul” român nu s-a refacut complet dupa meciul cu germanul Erik Pfeifer, care i-a adus titlul de campion mondial APB (versiunea profesionista AIBA), iar medicii l-au declarat inapt pentru a boxa la Mondiale.

            „Sincer, luasem in calcul acest lucru deoarece nu-ti poti reveni foarte usor si foarte rapid dupa un meci precum cel cu Pfeifer. Noi am facut, insa, deplasarea la Doha pentru ca ne doream sa boxam, chiar daca, repet, exista acest risc de a nu primi OK-ul din partea echipei medicale.

            Pâna la urma, trebuie sa recunoastem ca medicii ne-au facut un bine pentru ca Mihai nu era refacut”, a declarat antrenorul lui Nistor, Relu Auras, care a adaugat: „Tinta noastra ramâne Olimpiada de la Rio, de anul viitor, acolo unde Mihai Nistor este deja calificat.

            Acum va urma o perioada de repaos si de refacere, pentru ca venim dupa un sezon foarte incarcat. Dupa asta, insa, vom trece din nou la treaba pentru ca la orizont se afla Olimpiada”.

            In acest an, pe lânga obtinerea calificarii la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 si cucerirea titlului mondial APB, Mihai Nistor si-a trecut in palmares si o medalie de bronz la Campionatul European

            Arme pentru tot poporul!

            Exista si in România un curent de opinie al celor care se pronunta pentru liberalizarea regimului armelor, astfel incât oricine sa poata detine arme cu glont, dupa modelul american. Sistematic, discutia despre schimbarea legislatiei revine in atentie pe diferite forumuri de Internet, motivul principal fiind protectia cetatenilor in fata raufacatorilor.

            Principalul contra-argument este, aproape de fiecare data, cel ca, daca s-ar vedea cu armele in mâini, românii le-ar folosi, mai degraba, sa-si rezolve disputele personale, impuscânu-si vecinii, prietenii de pahar care-i contrazic pe teme fotbalistice sau pe soferii care le taie fata.

            Acest argument este demn de luat in seama, mai ales ca, daca tot ni se baga in fata modelul american, o statistica facuta publica de FBI ne ofera o viziune extrem de interesanta a fenomenului. Fara indoiala, exista putini români care sa nu fi auzit de cazurile in care politistii americani au impuscat mortal diferiti cetateni ori de psihopatii care au pus mâna pe arme si au impuscat oameni pe strada sau in scoli.

            Totusi, conform raportului “Crime in the U.S., 2014” realizat de FBI, cele mai multe omucideri cu arme de foc au avut ca motiv o banala cearta. Numarul celor ucisi cu arme de foc in urma unor dispute (deci nu ca urmare a comiterii unor infractiuni) a fost, anul trecut, de 1759, mult mai mare decât al celor omorâti in urma violentelor intre bande – 667, sau a celor ucisi in traficul de droguri – 298.

            Intre cauzele disputelor finalizate tragic se numara certuri pe tema curselor de masini radio-comandate, pe tema bomboanelor, a mostenirilor sau din cauza certurilor in trafic.

            In acelasi timp, numarul cazurilor de omucidere justificata cu arme de foc de catre cetateni a fost de doar 277.

            Rezulta destul de clar faptul ca argumentul cum ca armele de foc sunt bune pentru aparare este batut de argumentul care spune ca armele de foc ajunse in mâna unor cetateni cu capsa pusa produc tragedii.

            La câta violenta este in traficul din România, ultimul lucru de care este nevoie sunt armele de foc disponibile pentru toti soferii frustrati si peste masura de agresivi.

            Angajatii „Apele Române” isi cer drepturile inapoi

            Zeci de salariati din Bacau ai Administratiei Bazinale de Apa (ABA) Siret – unitate subordonata Administratiei Nationale „Apele Române”(ANAP) – s-au adunat, marti, in fata institutiei pentru a marca, pentru câteva minute, in mod pasnic, prima zi de greva japoneza. Cu totii aveau prinse la piepturi ecusoane cu mesajul «Protest impotriva nerespectarii ANAR a Contractului Colectiv de Munca», unii venind chiar cu minipancarte improvizate pe loc pe care era inscris acelasi mesaj.

            Angajatii institutiei sunt nemultumiti pentru ca, din luna august, le-au fost reduse cu pâna la 25 la suta drepturile salariale. „Protestam pentru incalcarea de catre «Apele Române» a Contractului Colectiv de Munca. Ni s-au taiat niste drepturi salariale care, culmea!, au fost agreate de angajator si de sindicat, fiind negociate, acceptate si adoptate de ambele parti, de cinci ani, prin acest CCM”, spune Dolores Oprita, una dintre angajatele ABA Siret afectate de masura luata de aministratie.

            Taierea salariilor a survenit in urma unor controale efectuate, in 2002, de Curtea de Conturi, care au scos la iveala anumite nereguli in actele contabile ale ANAP. In plus, institutia de control considera ca unele drepturi salariale au fost acordate cu încalcarea unor acte normative, fapt pentru care a dispus masuri de intrare în legalitate, reducând, astfel, drepturile salariale cu procente cuprinse între 15% si 25%.

            „Masura taierii salariilor se aplica din luna august, desi CCM este in deplina legalitate, fiind valabil din 2010 si pâna in februarie 2016. Or, aceasta masura abuziva o resimtim cu totii, unii chiar mai mult decât altii, daca luam in considerare ca lor le-au fost taiate si anumite sporuri”, a declarat Vlad Amariucai, un alt angajat al ABA Siret Bacau.

            Drepturi salariale si ajutoare sociale

            Sindicalistii sunt cu atât mai nemultumiti cu cât masura reducerii salariilor a fost luata unilateral de Apele Române, fara a anunta in prealabil sindicatul in vederea discutarii deciziei. „In Contractul Colectiv de Munca, noi am avut si alte drepturi care, acum, au fost anulate, cum ar fi acele ajutoare sociale. Un coleg de-al nostru, daca era intr-o situatie de boala incurabila, putea primi un sprijin de la institutie. Au taiat chiar si ajutorul de deces sau sprijinul pe care-l acorda colegelor care au nascut, toate prevazute in CCM. Si, atentie!, noi nu suntem bugetari, ci pe autofinantare”, subliniaza, la rândul ei, Violeta Iacob, angajata la aceeasi institutie. Protestul sindicalistilor de la „Apele Române” va continua si in urmatoarele trei zile, pâna vineri, 9 octombrie, inclusiv.

            Promisiuni si … atât

            Liderii de sindicat s-au aflat, ieri, in Capitala unde au purtat discutii cu ministrul de resort. Acesta le-a promis protestatarilor ca se pregateste sa faca un demers la Guvern prin care sa fie redus impactul masurilor luate asupra drepturilor salariale, cerându-le, in schimb, sindicalistilor sa renunte la proteste. „Nu ne-au dat nimic palpabil, n-au fost niste elemente foarte concrete, doar niste vorbe, promisiuni. Or, noi suntem decisi sa mergem mai departe, pâna se va intra in normalitate. Tensiunea sociala este in continua crestere si noi nu ne asumam nicio manifestare spontana care, Doamne fereste!, se va intâmpla pe undeva”, a incheiat Gheorghe Gavrila, liderul sindicalistilor de la ABA Siret Bacau.

            FOTO: Un pas mic pentru om…

              NASA a publicat pe Flikr peste 10.000 de fotografii ale misiunilor Apollo, inclusiv cele ale primilor pasi facuti de om pe Luna.

              [wonderplugin_gallery id=”359″]

              Intreaga colectie poate fi gasita aici.

              Victime in procesul politistilor din Onesti, hartuite in instanta

                Se intâmpla, uneori, in sala de judecata, situatii jenante, condamnabile, in care partile vatamate intr-un proces sa fie tratate mai rau decât infractorii, in incercarea disperata a unor avocati de a-si scoate basma curata clientii – inculpati.

                Marti, Tribunalul Bacau a judecat un nou termen in dosarul de luare de mita si abuz in serviciu in care au fost trimisi in judecata patru politisti din Onesti. S-a pus in discutie accidentul de circulatie musamalizat de doi dintre ofiterii de politie cercetati, fiind audiate partile vatamate.

                Acestea au ajuns, in final, tinta unor intrebari agresive, acuzatoare din partea a doi dintre avocati, fiind intimidate si hartuite pentru ca au decis sa le faca plângere politistilor.

                Mândri ca avocatii lor ataca in forta, agentii de politie le-au oferit cu generozitate victimelor rânjete de satisfactie si priviri sfidatoare.

                De remarcat este ca judecatorul nu a tolerat astfel de comportamente si a incercat sa-i domoleasca pe cei doi avocati.

                Reamintim ca Adrian G. si Razvan C. (politisti din Onesti) sunt acuzati, potrivit rechizitoriului, ca nu si-au indeplinit atributiile de serviciu in momentul in care au fost trimisi sa faca cercetari la un accident rutier produs in decembrie 2013, in comuna Oituz.

                Procurorii spun ca politistii nici nu au ajuns la locul accidentului, nu au facut testarea cu aparatul etilotest si nu au sanctionat persoana vinovata de accident, desi au suferit prejudicii doi oameni, dar si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale – Sectia Drumuri Nationale Bacau (7 m de parapeti de protectie ai podului). Cei doi politisti l-ar fi favorizat pe soferul vinovat de accident caruia i s-a mentinut dreptul de a conduce si a fost “scutit” de plata daunelor.

                „Nici probe biologice nu ni s-au recoltat ca sa vada daca suntem bauti”

                Victimele accidentului, sot si sotie, au dat, ieri, declaratii in instanta si au povestit cum au fost izbiti de o masina si proiectati in lateral, masina lor, in care se aflau si doi copii minori ramânând suspendata pe niste tevi.

                Au povestit si cum concubinul soferitei vinovate, impreuna cu politistul Razvan C., din echipajul trimis sa ancheteze accidentul, au facut tot posibilul sa-i convinga sa incheie o intelegere amiabila si au chemat o macara sa ridice rapid masina distrusa. „Politistul nu m-a intrebat nimic de accident si nici de faptul ca s-au distrus parapetii, dar stia ce s-a intâmplat.

                Sorin B. (concubinul soferitei vinovate, n.r.) l-a intrebat pe C. Razvan, când a dat mâna cu el, «Cum ramâne cu podul?» Am dedus ca cei doi sunt apropiati si pentru ca pe noi politistul nu ne-a intrebat nimic. Nici ce persoane erau in autoturism sau daca aveam copii in masina. Am considerat ca nu a fost un accident usor, dupa modul in care s-a desfasurat, cu distrugerea podului, dar am semnat conventia amiabila pentru ca nu mi-a oferit nicio alternativa”, a declarat Carmen A.

                Sotul ei a sustinut, la rândul lui, ca a insistat ca la locul accidentului sa vina politia si a refuzat sa-i fie ridicata masina: „Trecusera vreo doua ore si nu venea nimeni si a trebuit sa fiu de acord cu ridicarea masinii. La intâlnirea cu echipajul de politie, la intrarea in Onesti, discutiile s-au purtat doar intre B. Sorin si politisti. Nu ni s-au luat niciun fel de date, ni s-a spus ca stiu ei ce au de facut. Nici probe biologice nu ni s-au recoltat ca sa vada daca suntem bauti.

                S-au purtat discutii cu privire la pod. A intervenit B. care a spus ca acest pod il priveste”, arata Cosmin A.

                Când au ajuns in Bacau, victimele accidentului s-au hotarât sa faca plângere la Inspectoratul de Politie, mai ales ca cei doi copii acuzau dureri. De aici si atacurile celor doi avocati care pareau sa nu inteleaga de ce oamenii au decis sa faca plângere daca, initial, au semnat intelegerea amiabila sau de ce nu s-au dus intâi la spital cu copiii si au preferat sa mearga la politie.

                Politistii stiau ca e vorba de un accident grav

                Tot ieri, a fost audiata in instanta si martora Viorica R., ofiter de politie din Onesti, cea care a preluat o sesizare de la Serviciul de Drumuri privind producerea accidentului si care l-a sunat pe Razvan C.

                „Acesta mi-a spus ca stie de accident, ca nu sunt victime si ca e o simpla tamponare. I-am atras atentia ca partile nu pot incheia intelegere amiabila daca exista «un al treilea element» – gard, pod etc. Daca lua cunostinta de al treilea element, organul de politie trebuia sa incheie proces verbal de contraventie”, a explicat Viorica R.

                Si concubinul soferitei vinovate, Sorin B., a dat declaratii si a recunoscut ca a vorbit cu politistul Razvan C. despre accident si ca i-a spus ca „s-a rupt parapetul de protectie de la un pod. El mi-a spus ca daca nu sunt victime, se poate incheia intelegere amiabila”. Judecatorul a citit in sedinta transcrierea unei convorbiri telefonice interceptate din care reiese ca politistul Razvan C. stia ca este vorba de un accident grav in care au fost distrusi parapeti de protectie.

                Convorbire telefonica

                Sorin B.: Masina sta suspendata pe doua tevi, iar de pe tevile alea pâna jos mai sunt 5 m pâna in apa. Deci, daca nu ar fi capul de pod, pe care sta asta, cum ii spune, cupola…
                politistul Razvan C.: Asa.
                Sorin B.: Masina ar cadea in apa in secunda unu. Am noroc de 3 cm, ca se sprijina intr-o parte, cum ar veni. Sta pe doua tevi, masina.
                (…)
                Sorin B.: E lipita de capul de pod, n-am vazut accident de asta in viata mea, a avut norocul de pe lume. Deci norocul de pe lume… si doi copii in masina.

                Gabriel Vlase, numit de Parlament în fruntea Comisiei de cod electoral

                  Parlamentul a decis, marți, numirea lui Gabriel Vlase în funcția de președinte al Comisiei de cod electoral.

                  Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens cu 312 voturi „pentru” și trei abțineri.

                  Liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, Marian Neacșu, s-a angajat să propună plenului un proiect fezabil pentru rezolvarea problemei votului cetățenilor din afara granițelor.

                  „Îmi întăresc acel angajament pe care l-am luat aici și în numele președintelui de comisie, împreună cu AEP, împreună cu colegii de la toate celelalte grupuri parlamentare, că respectiva comisie va propune plenului un proiect fezabil pentru rezolvarea problemei votului cetățenilor din afara granițelor României”, a spus Neacșu, în plenul Parlamentului.

                  În urma unei pauze de consultări, liderii grupurilor parlamentare au decis să ia act de angajamentul liderului PSD, Marian Neacșu, ca, până la mijlocul săptămânii viitoare, să existe un proiect de lege din partea comisiei care să fie înaintat pentru dezbatere.

                  Liderul grupului parlamentar al PNL, Eugen Nicolăescu, a susținut, în cadrul dezbaterilor, că nu s-a dorit să se introducă în textul de hotărâre un termen.

                  „Liderii grupurilor parlamentare au ajuns la următoarea variantă de comunicare publică: luăm act de angajamentul liderului PSD, dl. Neacșu, ca până la mijlocul săptămânii viitoare să existe un proiect de lege din partea comisiei care să fie înaintat Parlamentului pentru dezbatere. Nu s-a dorit să se introducă în textul de hotărâre un termen și, în consecință, vom urmări dacă se va respecta sau nu acest termen, dar grupurile PNL vor vota împotriva hotărârii pe care astăzi o va adopta majoritatea parlamentară”, a precizat Nicolăescu.

                  Deputatul PNL Mihai Voicu a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de cod electoral ca formă de protest față de „tergiversarea” de către PSD a adoptării legii votului prin corespondență, anunța pe 22 septembrie copreședintele liberalilor, Alina Gorghiu.

                  AGERPRES

                  A furat banii batranei care il angajase s-o ajute

                    Poliţiştii efectuează cercetări cu privire la furtul unei sume de bani comis de către
                    un tânăr de 20 de ani, din comuna Scorţeni.

                    Din cercetările poliţiştilor a rezultat că la data de 5 octombrie a.c., o femeie, de 75 de ani, din comuna Scorţeni, s-a înţeles cu tânărul de 20 de ani să o ajute la treburi gospodăreşti.

                    În jurul orei 16.30, după terminarea activităţii, persoana vătămată i-a înmânat tânărului suma de 10 lei, iar acesta, profitând de neatenţia bătrânei, i-a sustras din portofel suma de 290 de lei după care a părăsit locuinţa.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

                    La volan cu o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat

                      Poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant, la data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, un bărbat de 41 de ani, din comuna Buhoci, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

                      În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că bărbatul avea o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la S.J.U. Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

                      Teatrul Municipal “Bacovia” joacă Shakespeare pe scena Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi

                      Spectacolul „Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare, montat de Anca Sigartău la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, a fost invitat să participe la cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie – Galaţi 2015, organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” şi Primăria municipiului Galaţi, în perioada 5 – 16 octombrie.

                      Spectacolul băcăuan va fi jucat pe scena festivalului gălăţean miercuri, 7 octombrie 2015, de la ora 19.00, şi va deschide seria de trei montări ale piesei „Îmblânzirea scorpiei”, care vor putea fi vâzute anul acesta în programul evenimentului. Celelalte două spectacole după celebrul text al lui Shakespeare, selecţionate în actuala ediţie a festivalului, sunt produse de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi (regia Ion Sapdaru) şi Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani (regia Cristian Gheorghe).

                      Premiera spectacolului „Îmblânzirea scorpiei” semnat de Anca Sigartău a avut loc pe 1 august 2015, în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock”, organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”. Din distribuţie fac parte Eliza Noemi Judeu (Actriţa), Adi Hostiuc (Baptista Minola), Alina Chinie (Catarina), Alexandra Paşcu (Bianca), Emil Măndănac (Petruccchio), Valentin Branişte (Grumio), Bogdan Buzdugan (Hortensio), Răzvan Krem Alexe (Lucenţio), Bogdan Matei (Tranio), Cristi Neacşu (Biondello), Ciprian Cârstiuc (Gremio), Viorel Baltag (Vincenţio), Ştefan Alexiu (Pedagogul), Simona Nica (Pietra), Alina Neagu (Filippa), Adina Iftime (Niccola), Maria Mădălina Costin (Cadâna), Nicu Paşcu -regizor tehnic (Servitorul). Asistenţa de regie este realizată de Cristi Neacşu. Ilustraţia muzicală este semnată de 1Q Sapro şi Marius G. Mihalache

                      Alături de Teatrul Municipal “Bacovia” au mai fost invitate la Festivalului Naţional de Comedie – Galaţi 2015, cu producţii de gen, Teatrul Mic Bucureşti, Teatrul Odeon Bucureşti, Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” Timişoara, Teatrul “Regina Maria” Oradea, Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova, Teatrul “Mihai Eminescu” Botoşani, Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi, Teatrul “I.D. Sîrbu” Petroşani, Teatrul “Maria Filotti” Brăila, Teatrul Metropolis Bucureşti şi Teatris-Studija Jorik (Letonia).

                      Pagina 1

                        pagina1

                        5 octombrie – Ziua Mondiala a Educatiei. „Invatatorul si drumul lui spre succes”

                          La intâlnirea de la Scoala „Al.I.Cuza” au fost prezenti membrii de marca si invitati ai Asociatiei Invatatorilor din Judetul Bacau / foto: Ioan Bisca

                          In toate scolile din Bacau, dar si din judet, luni, s-a marcat Ziua Mondiala a Educatiei, sarbatorita an de an, inca din 1994, in peste 200 de tari din intreaga lume. Anul acesta, cel putin in Bacau, aceasta zi a fost marcata prin diferite activitati si proiecte, poate mai mult ca niciodata, chiar daca in unele unitati de invatamânt s-a decis ca orele de curs sa fie sustinute in continuare, ca intr-o zi normala.

                          Asa ca, in jurul orelor prânzului in mai toate institutiile de invatamânt s-au desfasurat intâlniri cu ocazia acestei zile. Daca la Scoala „Ion Creanga” s-a lansat un proiect Erasmus cu aceasta ocazie sau la Scoala 10 Bacau, activitatile educative legate de aceasta zi au adunat laolalta elevi si dascali, la Scoala „Alexandru Ioan Cuza”, aceasta zi a fost aniversata printr-o intâlnire speciala. Organizata de Asociatia Invatatorilor din Judetul Bacau, cu incepere de la ora 12.30, in Amfiteatrul „Radu Beligan”, si intitulata „Invatatorul si drumul lui spre succes”, activitatea a reunit membrii fondatori, asociatii si partenerii acestei institutii de marca, care a depasit deja un secol de existenta (anul trecut a fost marcat centenarul).

                          Presedinta acestei asociatii, prof. Rodica Leonte, a inmânat celor prezenti diplome, insigne si medalii in set aniversar, ca piesa emblematica pentru aceasta ocazie. Au fost prezenti, ca invitati, reprezentanti ai Primariei Bacau – viceprimarul Radu Ababei, Inspectoratului Scolar – prof. Alina Pistol, inspector scolar general adjunct, Casei Corpului Didactic, Sindicatului Liber din Invatamânt, Universitatii „Vasile Alecsandri” – prof.univ. Costica Lupu, Directiei Judetene Bacau a Arhivelor Nationale – director Vilica Munteanu, Asociatiei „EuroCivica” – consilierul local Ilie Birzu.

                          „Tot cu aceasta ocazie am inmânat si diplome cu titlu de membru de onoare al asociatiei profesorilor Camelia Stamate, Daniela Birzu, Doinita Sârbu, Costel Paduraru si lectorului universitar Liliana Mita. A fost o intâlnire la ceas aniversar pentru care am batut special medalia centenara a Asociatiei Invatatorilor din Judetul Bacau. Pe 24 octombrie ne vom intâlni iar, la Balul Invatatorilor.”
                          prof. Rodica Leonte, presedinta Asociatiei Invatatorilor din Judetul Bacau

                          Ziua Mondiala a Educatiei a fost inaugurata de UNESCO, pentru a marca semnarea, in 1966, a recomandarii facute de Organizatia Internationala a Muncii privind conditiile de lucru ale personalului didactic. Ziua nu are rolul de a omagia doar munca profesorilor, ci este si un prilej de recunoastere a rolului pe care educatia in sine il are in orice stat.

                          Sarbatoare la Scoala Beresti-Tazlau

                            Elevi si dascali ai Scolii Gimnaziale Beresti-Tazlau au marcat Ziua Internationala a Educatiei, luni, 5 octombrie, prin activitati educative variate, precum: dezbateri, ateliere de lucru, concursuri, intreceri sportive, activitati de educatie rutiera si de creatie plastica, expozitie de desene, prezentari in format Power Point.

                            Alaturi de directiunea scolii, elevi, cadre didactice si parinti, a fost invitat reprezentantul Politiei din comuna, agentul sef Rusu Dumitru, care a prezentat audientei importanta activitatilor de educatie rutiera destinate elevilor precum si deprinderea unui comportament civilizat atât in scoala, cât si pe strada. La sfârsitul activitatilor elevii au primit diplome de participare.

                            Multumim tuturor celor prezenti. La Multi Ani, stimate cadre didactice!

                            Consilier educativ, prof. Elena-Diana Manase