vineri, 2 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3302

“N-am crezut ca mai scapam vii!” Violenta domestica, la cote alarmante!

    Femei lovite cu pumnii, cu bocancii, crestate cu cutitul, batute cu lopata. Copii care, fiind martori ai acestor ingrozitoare scene, sunt traumatizati pe viata. La adapostul anonimatului, victimele marturisesc. “Zece ani ne-am inteles bine, dar era pasionat de jocurile de noroc si a inceput sa vânda din casa!” Au urmat reprosuri, batai, suferinte. Disperarea, furia, apoi razvratirea. Crima. “Imi spunea «Tu ma inseli, tu nu ma mai iubesti, nu mai esti femeia pe care am luat-o!» Mi-a facut o taietura pe gât.” Femeia a fugit, a stat departe o luna, apoi de dragul copiilor i-a mai dat o sansa. Cosmarul care a urmat a fost de nesuportat. Alta victima: “S-a suit cu piciorele pe burta mea. Nu puteam sa fac nimic. Eram insarcinata in cinci luni!” Adesea, daca femeia vrea sa se elibereze, sa fuga, si rudele devin victimele sotului: “I-a batut cam pe toti membrii familiei”, “i-a amenintat si pe copii. A fost un cosmar, nu am crezut ca mai scapam vii de acolo!”

    Cel mai mare proiect pe violenta domestica

    Sunt drame prezentate intr-un documentar realizat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, drame care se petrec lânga noi si care au devenit tot mai frecvente. Atât de frecvente incât au ajuns in statisticile internationale si nationale si au fortat ministerul sa actioneze. Rezultatul e un proiect de amploare, care isi propune sa intervina la baza, acolo unde au loc aceste drame. In fiecare judet va fi creata “o celula”, scopul fiind sa identifice cazurile, sa ajute victimele, sa formeze specialisti, sa integreze institutiile intr-un sistem, sa le invete sa lucreze impreuna. Proiectul “START – O viata de calitate in siguranta”, in valoare de 170 de milioane de lei, a fost prezentat, miercuri, la sediul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau de catre expertii Daniel Vicovanu si Irinel Timaru – Ministerul Muncii, in prezenta partenerilor de la DGASPC, Primaria Bacau, Prefectura, Agentia Nationala a Penitenciarelor. “Este cel mai mare proiect care s-a realizat in România in domeniul violentei domestice”, a declarat Daniel Vicovanu. El a explicat cum va functona sistemul, cum se va lucra pe fiecare dosar, pas cu pas, si cum va fi inregistrat progresul victimei. “La nivel de judet, putem spune ca suntem foarte norocosi pentru ca avem o colaborare foarte buna cu institutiile locale”, a adaugat el.

    Dupa zece ani, fara servicii primare!

    Sorin Brasoveanu, directorul DGASPC Bacau, a pus punctul pe “i”, declarând ca lipsa serviciilor sociale primare in mediul rural, de-a lungul timpului, a dus la cresterea numarului cazurilor de violenta: “Chiar daca autoritatile locale erau obligate sa le creeze, dupa zece ani constatam ca foarte putine autoritati locale au servicii sociale acreditate.” El a apreciat reactia ministrului Rovana Plumb la semnalele din judete: “Acest proiect e foarte binevenit pentru ca eram coplesiti de situatie si pentru ca vine sa completeze serviicile noastre.” In urma cu doi ani, constrâns de avalansa cazurilor, DGASPC Bacau a reorganizat Centrul Maternal, infiintând modulul “Artemis” pentru victimele violentei domestice, a precizat directorul DGASPC. Ramona Necula, Prefectura Bacau, a vorbit despre responsabilitatea sociala si disponibilitatea prefectului de a spriini proiectul, Gianina Stefan, psiholog in Penitenciarul Bacau, despre transformarea victimelor in agresori si dificultatea integrarii acestora, iar Delia Colac despre necesitatea corelarii actiunilor, astfel incât sa nu se suprapuna si “fiecare echipa sa stie exact cu ce ocupa si când intervine”. In acest sens se actioneaza, anume “pentru a completa acele bucati lipsa si a omogeneza, a crea un sistem integrat”, a precizat Daniel Vicovanu. In fine, Marilena Mocanu, coordonator Centrul Maternal, a explicat ca legislatia nu prea le ajuta nici pe femeile agresate, nici pe specialisti. “As vrea sa vad, in judetul Bacau, un centru destinat special victimelor violentei domestice”, a declarat ea, in final.

    Proiectul “START – O viata de calitate in siguranta”, derulat de Ministerul Muncii cu fonduri europene, va ajuta 4.000 de victime ale violentei domestice, 1.000 de copii in situatii de risc, 50 de victime ale traficului de personae si va pregati 4.000 de experti, 500 de manageri si 500 de angajati ai autoritatilor publice locale si centrale.

    Datele DGASPC Bacau privind cazurile de abuz fizic nu sunt imbucuratoare. Astfel, in 2013 au fost abuzati fizic 84 de copii, in 2014 – 84, iar 2015 (in opt luni) – 67. Abuzurile sexuale au scazut, insa, de la 16 la 9, apoi la 5. Cele de neglijare au crescut de la 242 la 283, apoi au ajuns la 192. Acestea sunt doar cazurile care sunt identificate si instrumentate, multe altele fiind “invizibile” pentru autoritatile locale, dupa cum constata UNICEF.

    Conferinta Nationala CEDO la Universitatea „Vasile Alecsandri”

      Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau a deschis, ieri, prima editie a Conferintei Nationale „C(onsiliere) E(ducatie) D(ezvoltare) O(rientare) – CEDO 2015”, care se va desfasura in orasul nostru, pâna pe 9 octombrie. Evenimentul, ce marcheaza o activitate de 10 ani de consiliere si orientare in cariera la institutia de invatamânt superior bacauana, este organizat la initiativa Departamentului de Consiliere Profesionala, in parteneriat cu Consiliul Judetean Bacau, Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala, cu sprijinul unor sponsori.

      Participa, cu diferite conferinte in plen, profesori de la 15 universitati din tara, din Cluj, Brasov, Iasi, Timisoara, Bucuresti, Ploiesti, Galati, Arad, Pitesti, Craiova, Sibiu, Suceava, dar si din Chisinau. Sunt incluse workshop-uri, mese rotunde, dezbateri, ateliere de comunicari stiintifice, organizate in 10 activitati distincte, interactive, lucrative. Sunt cooptati in acest amplu proiect consilieri scolari din mediul preuniversitar si mediul academic, reprezentanti ai centrelor de cariera din universitati, cadre didactice din sistemul preuniversitar si universitar, absolventi ai institutiei de invatamânt superior, elevi si studenti, dar si angajatori din domeniul economic, industrial, didactic etc. Grupul tinta il reprezinta 40 de elevi din liceele bacauane.

      UVA conferinta prof.Valentin Nedeff

      „Universitatea noastra incearca sa realizeze, in aceasta zona a Moldovei, obiective marete, iar prin programele de licenta, master si doctorat sa asigure resursa umana atât de necesara, o resursa umana calificata, cu aptitudini si competente”, a declarat in cuvântul de deschidere prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff, rectorul Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau. Profesionalizarea serviciilor de consiliere, Virtualizarea formarii, Consilierea in spatiul universitar, Lectii ale trecutului pentru Scoala viitorului, Interventia in criza in spatiul de viata, Biblioteca vie – povesti de succes ale absolventilor si Voluntariatul – povestea frumoasa si responsabila a studentiei sunt doar câteva teme si ateliere de lucru sau workshop-uri care se vor organiza in aceste zile in universitatea bacauana.

      Scopul conferintei este de a coagula un pol complex (elevi, studenti, consilieri, profesori, absolventi, angajatori) de reflectie si interventie in domeniul consilierii si orientarii in cariera, precum si al domeniilor conexe (stiintific, didactic, psihosocial, antreprenorial) in vederea asigurarii unei integrari sociale, scolare si profesionale superioare pentru elevi, studenti si tineri absolventi.

      UVA conferinta prof. Venera Cojocariu

      „Am organizat aceasta conferinta pentru a marca si cei 10 ani de activitate a Departamentului de Consiliere Profesionala din universitatea noastra. In al doilea rând, am considerat ca problema consilierii profesionale este una vitala a relatiei intre scoala si piata muncii, dar ne dorim, de asemenea, sa strângem legatura intre universitate, elevi, studenti si mediul de afaceri.”
      prof.univ.dr. Venera Mihaela Cojocariu, directorul Departamentului de Consiliere Profesionala din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau

      Se schimba “macazul” la sedinta Consiliului Local Onesti

        Sedinta Consiliului Local Onesti din ziua de joi, 8 octombrie 2015, de la ora 14,00, vine cu o modificare in premiera. Astfel, Alexandru Cristea, viceprimar cu atributii de primar al municipiului doreste printr-un proiect de hotarâre alegerea presedintelui de sedinta pe luna octombrie, pâna acum consilierii locali fiind prin rotatie, dupa ordinea alfabetica presedinti de sedinta.

        Pe ordinea de zi se mai afla rectificarea bugetului consolidat al municipiului Onesti si suplimentarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC Domeniu Public si Privat Onesti SA pe anul 2015, modificarea bugetului si a listei de investitii a Spitalului Municipal ”Sf.Ierarh Dr.Luca” Onesti.

        De asemenea, vor mai fi luate in dezbatere Proiectul de hotarâre privind aprobarea transferului unor bunuri din domeniul privat al municipiului Onesti în vederea majorarii capitalului social al SC Domeniu Public si Privat Onesti SA prin aport în natura, aprobarea nivelului chiriei pentru spatiile comerciale modulare din Complexul Comercial Piata Agroalimentara, a cesionarii drepturilor unor contracte de concesiune, concesionarii unor suprafete de teren, prelungirii unor contracte de concesiune si îndreptarii unei erori materiale.SC DPP Onesti se afla in atentia consilierilor locali onesteni intr-un Proiect de hotarâre privind aprobarea Actului aditional nr.3 la procesul-verbal de predare-primire a bunurilor aferente contractului nr. 16886/18.08.2010 de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public si privat catre aceasta societate comerciala.

        Pe ordinea de zi se afla si un proiect incitant, legat de aprobarea Listelor sesiunii II de selectie din anul 2015 a proiectelor / programelor depuse pentru finantare nerambursabila din fondurile bugetului local al Municipiului Onesti. Initiatorul tuturor proiectelor de hotarâre ce vor fi dezbatute in aceasta sedinta este Alexandru Cristea, viceprimar cu atributii de primar al Onestiului.

        Regal muzical la Ateneu

        La Sala “Ateneu”, in aceasta seara, un regal muzical. În Concertul de concerte dirijat de maestrul Ovidiu Balan, violonistul Daniel Podlovski va interpreta trei dintre cele mai cunoscute lucrari din literatura acestui magic instrument.

        Un tur de forta care denota placerea de a cânta a unui artist care si-a dedicat viata muzicii. Solist care a încântat publicul din Austria, Finlanda, Marea Britanie, Spania, Norvegia, Franta, Grecia, Egipt, Maroc, Japonia, Iran, câstigator al unor competitii de renume precum: Festivalul Tineretului de la Moscova si Concursurile „George Enescu” (Bucuresti) si „Ceaikovski” (Moscova), Daniel Podlovski a studiat la Conservatorul din Bucuresti si s-a specializat în studii postuniversitare la Moscova, New York si Detroit.

        Urmeaza modelul tatalui sau, solist si profesor. Astfel, la New York, a predat muzica de camera la Colegiul „Sarah Lawrence” si a fost profesor titular la Academia de Muzică din Bucuresti. Multi ani, Daniel Podlovski a fost solist al Filarmonicii “Moldova” din orasul natal, Iasi. Din vastul sau repertoriu, trebuie sa remarcam bucuria cu care interpreteaza lucrari ale compozitorilor români: Eduard Caudella, Constantin C. Nottara, Liviu Glodeanu.

        În aceasta seara, acompaniat de Orchestra Filarmonicii bacauane, maestrul Podlovski ne va delecta – asa cum se intâmpla de fiecare data – cu trei capodopere: Concertul în Mi Major de Johann Sebastian Bach, Concertul nr. 5 în La Major de W. A. Mozart, Concertul în Re Major de L.v. Beethoven, secondat de Ovidiu Balan, un acompaniator greu de egalat.

        Va invitam la începutul saptamânii viitoare, marti, 13 octombrie, ora 18,30 la recitalul cameral al Cvartetului de fagoturi “Fagotiissimo”, care si-a ales un program cu piese de: Julius Weissenborn, Adolf Bergt, Walter Milles, Victor Bruns, Hector Berlioz. Muzicienii George Hariton, Mihai Timofti, Mihai Badiu, Pavel Ionescu au o sustinuta activitate, înca din 1999, concretizata în aparitii în tara si strainatate, precum si la festivaluri cu traditie din Italia si Grecia.

        Ozana Kalmuski Zarea

        Fericirea pe scurtatura

        Faptul ca D.N.A. a devenit cea mai importanta institutie a statului nostru reprezinta un efect rational al tintei prioritare pe care evenimentele decembriste ale anului 1989 au propus-o: adjudecarea fericirii pe scurtatura. Ca fericirea este redusa grobian la acumularea pesterista a capitalului, aceasta implica, deja, o dezbatere filosofica, dupa cum tot o abordare de acest gen ar trebui sa ne duca la gândul intelept al lui Solon, cel care ne spune ca nu vom sti daca am fost fericiti decât in clipa mortii, sau la izvoarele pesimiste ale lui Freud, care repeta amar: fericirea este un ideal irealizabil.

        Nimic nou, desigur, veti spune, dar, in pofida tuturor avertismentelor, viata angajata pe aceasta scurtatura a devenit, pentru foarte multi semeni, noua religie a fiintarii. Fenomenul ,,scurtaturii” a ajuns atât de cronic, incât nu m-ar mai mira, de pilda, sa-i vad in catuse chiar si pe preseditele tarii, pe liderii Senatului si Camerei Deputatilor, pe primul ministru, pe seful D.N.A., pe seful Politiei, pe Patriarh etc.

        Copiind acest mod de viata toxic al alesilor/numitilor natiei, multi traiesc sub presiunea acestui drog al ,,scurtaturii”. Jucatori de fotbal care au insemnat ceva atunci când aveau mingea la picior, fiind neprieteni cu scoala, incearca sa-si adjudece competente de antrenor cultivând ,,scurtatura Moldova”. Intr-o tara in care, de multe ori, titlurile academice se obtin mai usor decât noul bacalaureat, unii fac rost de aceste titluri prin New Tanganika, pentru ca apoi sa ni le arunce in agora academica de parca ar fi avut ca mentori pe Einstein sau Aristotel. Absolvente de liceu eminente devin, pe aceeasi ,,scurtatura“ , dame de companie, desi orizontul unei afirmari profesionale morale si durabile le zâmbea optimist.

        Ma ingrijoreaza faptul ca vocea Scolii – care are discurs despre evolutia fireasca in cariera, despre construirea cu rabdare, cu merite, a confortului durabil al prosperitatii (atât cât se poate in România…) este ascultata cu neîncredere, uneori chiar şi cu oarece sarcasm. Cei care au zamislit aceasta samânta a dihoniei moralei sunt politicienii. Zilele trecute, un elev imi spunea ca sintagma “politician penal” este pleonasm… Viata traita pe scurtatura ne-a otravit fiinta nationala. Antidotul va fi gasit mai repede pentru cancer decât pentru aceastâ nenorocitâ scuratura batatorita cotidian cu mare patos.

        Prea multa risipa!

        In credinta populara se considera ca Pamântul sta pe spatele unui animal urias care, sleit de puteri, nu se mai poate misca. Dar, daca, oamenii arunca alimentele, daca fac risipa de mâncare, resturile ajung, prin intermediul apelor, la acest animal, care va prinde puteri si se va misca zgâltâind pamântul. Secole de-a rândul, alimentele au fost dramuite cu grija, nu neaparat pentru ca ar fi dus la cutremure, ci pentru ca producerea hranei era destul de anevoioasa.

        A venit, insa, consumerismul, care ne-a transformat radical, ajungând sa cumparam mai mult decât putem mânca si sa aruncam alimente valoroase in care s-a investit munca si bani. Mai mult, supermarketurile nici nu vor sa auda ca ar putea dona unor camine de copii sau azile de batrâni alimentele ajunse la limita valabilitatii, preferând sa le distruga.

        In câteva tari europene, intre care si Franta, s-a propus si s-a legiferat ca alimentele ajunse in apropierea datei de expirare sa fie obligatoriu donate si nu distruse. Chiar daca gigantii industriei alimentare s-au opus, legea a fost adoptata in Franta si a stârnit interesul in celelalte tari europene.

        Chiar si la noi a aparut, prin vara, o initiativa legislativa in acest sens. E de asteptat, insa, ca gigantii comertului sa faca lobby impotriva acestei idei. Din motive financiare, desigur, pentru ca in România companiile occidentale au o rata a profitului pe care doar o viseaza in tarile lor de origine: costuri salariale infime, adaosuri mari, control aproape inexistent din partea statului. La un moment dat, unele lanturi de magazine au scos la vânzare pachete cu capete de salam. Produsul nu avea decât o problema de ordin estetic; in rest avea aceeasi calitate.

        Desi, initial, pachetele erau vândute la un pret derizoriu, in scurt timp, din cauza interesului consumatorilor, pretul a fost dublat sau triplat.

        E doar un exemplu al modului de gândire tipic românesc in care o companie nu ar scadea in ruptul capului pretul pentru un produs, preferând, ca si in cazul celebru din perioada crizei economice interbelice, când laptele era aruncat pe câmp, sa arunce produsul decât sa-l ieftineasca. Desi, nu cred ca suntem singurii care gândim asa; anul trecut, toata marfa dintr-un supermarket alimentar care trebuia demolat a fost ridicata si aruncata la groapa de gunoi, spre disperarea homlees-ilor veniti cu speranta ca vor apuca si ei ceva de mâncare.

        Satenii din Sarata au protestat la Roman

          Cateva zeci de sateni din comuna bacauana Sarata au protestat, astazi, in fata sediului Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului fata de decizia de a li se schimba preotul din localitate.

          Cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter în județul Vrancea, miercuri la prânz

            Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora locală 12,25 în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului /INFP/.

            Seismul a avut loc la o adâncime de 150 de kilometri iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (24 km), Mărășești (30 km), Tecuci (43 km), Râmnicu Sărat (43 km) și Adjud (45 km).

            În octombrie, în zona seismică Vrancea au mai avut loc cinci cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,7 și 3,2 grade pe scara Richter.

            În acest an, cel mai important seism, cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, a avut loc pe data de 29 martie tot în județul Buzău.

            Cea mai mare importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter.

            AGERPRES

            A jefuit gospodaria unui batran de 93 de ani

              La data de 6 octombrie a.c., Poliţia Staţiunii Tg.Ocna a fost sesizată prin 112, de către un localnic de 38 de ani, despre faptul că persoane necunoscute au sustras bunuri din locuinţa bunicului său de 93 de ani, în timp ce acesta nu se afla la domiciliu.

              Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi în urma primelor cercetări au stability că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în imobil şi au sustras o butelie pentru aragaz, un televizor şi pachete cu carne congelată.

              Ca urmare a investigaţiilor desfăşurate în cauză poliţiştii au depistat un bărbat de 40 de ani, din aceeaşi localitate, bănuit de comiterea faptei.

              Acesta ar fi încercat să vândă butelia sustrasă unor localnici, iar la domiciliul său a fost identificat televizorul sustras.

              Bunurile au fost restituite persoanei vătămate.

              În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

              Biciclist accidentat, pe fondul consumului de alcool

                Un bărbat de 47 de ani, din comuna Cleja a fost transportat la S.J.U. Bacău pentru îngrijiri medicale, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier.

                Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti a rezultat că bărbatul de 47 de ani, care se deplasa pe bicicletă pe DJ 119 B, în localitatea Cleja, pe fondul consumului de alcool s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă.

                Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentraţia de 1,58 mg/l alcool pur in aerul expirat, iar ulterior i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infractiunii de vătămare corporală din culpă.

                Accident la Onesti

                  La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 16.30, poliţiştii rutieri au cercetat împrejurile producerii unui accident rutier pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Oneşti.

                  Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 30 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, la ieşirea cu autoturismul din curtea unui imobil, a fectuat viraj stânga fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe strada Alexandru Ioan Cuza şi care era condus de un oneştean de 29 de ani.

                  În urma impactului, cei doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani au fost transportaţi la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.

                  Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal conform sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                  Barbat intoxicat in beci

                    Marți, 06 octombrie 2015, la ora 16:21, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în localitatea Racova pentru degajarea unui bărbat căzut în beci, în vârstă de 66 de ani, inconştient, posibil intoxicat cu monoxid de carbon.

                    La sosirea forţelor de intervenţie, victima a fost găsită scoasă de persoanele aflate la faţa locului.

                    Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău sosit la faţa locului a efectuat manevrele de resuscitare, însă din nefericire bărbatul nu a răspuns la acestea.

                    Un proiectil si o grenada, descoperite in judet

                      Marți, 06 octombrie 2015, la ora 10:40, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău a intervenit în comuna Brusturoasa, sat Camenca, pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată. La locul intervenţiei a fost descoperit un proiectil exploziv calibru 75mm.

                      La ora 12:40, muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii.

                      La ora 17:10, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău a intervenit în comuna Găiceana, sat Recea, pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată. La locul intervenţiei a fost descoperită o grenadă defensivă de mână.

                      La ora 19:00, grenada a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii.

                      Dans Sportiv: Cupa Romaniei 2015-rezultate

                      Sala Polivalenta din Iasi a gazduit sambata (3 octombrie) si duminica (4 octombrie) editiea din 2015 a Cupei Romaniei la Dans Sportiv, competitie organizata de Clubul de Dans Sportiv Reflex din Iasi condus de Radu Bujenita, sub egida Federatiei Romane de Dans Sportiv
                      (F.R.D.S.).

                      La Cupa Romaniei 2015 au participat cei mai buni dansatori sportivi de la toate cluburile din tara care au concurat la cele doua sectiuni (dansurile standard si dansurile latino-americane) pe categorii de varsta, respectiv 6-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani, 16-18 ani, 19-34 ani si peste 35 de ani.

                      Concursurile au fost jurizate de cei mai buni 18 arbitri romani ai momentului, corpul tehnic de arbitri fiind condus de Cristian Parnescu, in calitate presedinte de juriu, secondat de Costin Mihaiu in calitate de observator federal si de Iustin Istrate si Radu Velcu, directori de concurs.

                      De remarcat faptul ca Sala Polivalenta din Iasi a fost plina de iubitori ai acestui sport, iar in seara de sambata, in programul galelor a participat si fanfara Garnizoanei Iasi care a intonat imnul Romaniei, marcand astfel un moment inaltator si emotionant pentru toti cei
                      prezenti in sala.

                      Adult (19-34 ani) Open Standard

                      1. Campigotto Paolo – Petre Alina Daniela// Mihai Petre (Bucuresti)
                      2. Mushtukov Evgeny – Sardarescu Andreea Carmen// Sp. Stud. Univ. Buc.
                      (Bucuresti)
                      3. Paraschiv Mihai – Illes Diandra Aniela// Fantezia (Galati) –
                      Authentic Dance Sport 2007 (Bacau)
                      4. Rusnac Calin – Trasnea Carmen Andra// Alegria (Timisoara) – Alessia
                      Dance (Bucuresti)
                      5. Fodor N. Csanad – Vaszi Reka// Dance Art – Clubul Sportiv Scolar
                      Targu-Mures (Targu Mures)
                      6. Vingarzan Radu Andrei – Dragulin Andreea Liana// Mihai Petre
                      (Bucuresti)

                      Video :https://www.youtube.com/watch?vaMZiQpbYM6r4

                      Adult (19-34 ani) Open Latin

                      1. Moldovan Paul Adrian – Tatar Cristina// Dance Art – Clubul Sportiv
                      Scolar Targu-Mures (Targu Mures)
                      2. Paraschiv Mihai – Illes Diandra Aniela// Fantezia (Galati) –
                      Authentic Dance Sport 2007 (Bacau)
                      3. Grigore Stefan – Filipescu Laura //Elite Dance Studio (N/A)
                      4. Leontiev Valeriu – Cureliuc Andreea Carla// Generatia 9 (Bucuresti)
                      5. Gabor Victor Cristian – Albu Catalina Gabriela// Sp. Stud. Univ. Buc.
                      (Bucuresti)
                      6. Fuioaga Codrin Constantin – Acatrinei Alexandra Lacramioara//
                      Danceplanet.Ro (Iasi)

                      Junior II (14-15 ani) Open Standard

                      1. Beca Alin Andrei – Tampau Elena Catalina// Authentic Dance Sport 2007
                      (Bacau)
                      2. Gradea Laviniu Ionut – Bujor Alexandra Cristina// Zedan’S (Bucuresti)
                      3. Ghita Andrei – Preda Alexandra Bianca// Alla Dance (Ploiesti)
                      4. Constantin Elvin – Adochitei Carina Monica// Imperial Buzau (Buzau)
                      5. Muresan Tudor – Precup Ada Maria //Dansul Viorilor (Reghin) – Dance
                      Art – Clubul Sportiv Scolar Targu-Mures (Targu Mures)
                      6. Robu Vlad Nicolae – Nyiki Nadia Camelia// Rus Team (Baia Mare)
                      7. Dobranis Darius – Hritcu Mesenschi Dennis// Dance Art – Clubul
                      Sportiv Scolar Targu-Mures (Targu Mures)

                      Junior II (14-15 ani) Open Latin

                      1 . Beca Alin Andrei – Tampau Elena Catalina// Authentic Dance Sport
                      2007 (Bacau)
                      2 . Ene Vlad – Iosub Ioana Antonia Valentina //Dance (Braila) – Dance
                      Energy (Iasi)
                      3 . Mihai Alexandru Cristian – Andrei Raluca Maria //Generatia 9
                      (Bucuresti)
                      4 . Constantin Elvin – Adochitei Carina Monica// Imperial Buzau (Buzau)
                      5 . Gradea Laviniu Ionut – Bujor Alexandra Cristina// Zedan’S
                      (Bucuresti)
                      6 . Negruser Nicolae Matei – Toma Mara// Danceplanet.Ro (Iasi)

                      Seniori (peste 34 ani) Open Standard

                      1. Nedelcu Silviu Adrian – Nedelcu Nicoleta// Violet (Bucuresti)
                      2. Boros Virgil – Demsorean Ana //Hobby Dance-Decodance
                      3. Momocea Marius – Bunescu Suzana// Impetus (Bucuresti)
                      4. Kiss Bertalan Cristian – Illyes Dalma Maria// Rus Team (Baia Mare)
                      5. Stefanescu Florin – Mitrea Adriana Violeta// Adamas (Bacau)

                      Rezultatele complete ale competitiei pe www.dancesport.ro

                      Pagina 1

                        pagina1

                        Stefan cel Mare e beton! La Sascut

                        – la Sascut exista o statuie a domnitorului Stefan cel Mare ce isca zâmbete , dar si controverse privind legalitatea amplasarii sale

                        Fotbal/ Liga a II-a: Usor, adica greu

                        Sport Club Bacau- ACS Berceni (azi, ora 15.00, stadion „Letea”)

                        Un duel cap-coada. Aflata la un singur gol distanta de lidera, a doua clasata, Sport Club Bacau primeste vizita „lanternei rosii”, ACS Berceni in prima intermediara a sezonului din Liga a II-a. Un meci de 1 solist, prin urmare. Si o misiune usoara pentru gazde.

                        „E adevarat, pare usoara prin prisma clasamentului, dar nu este”, pareaza antrenorul Sport Clubului, Cristi Popovici, care avertizeaza asupra echilibrului care domneste in acest sezon intre echipele din Seria I: „Rezultatele de pâna acum ne arata ca nu exista favorite certe. Prin urmare, orice meci necesita o atentie deosebita. Chiar si atunci sau mai ales atunci când ai in fata ultima clasata”. Popovici a dezvoltat subiectul „Berceni”: „Au o echipa cu jucatori cu mare experienta precum Al. Radu, Epaminonda Nicu, Paduretu sau Dobre.

                        Am vazut si ultimul lor meci, pierdut acasa, cu Suceava. La pauza a fost 2-0 pentru suceveni, insa ambele goluri au venit din cornere. In rest, poarta gazdelor nu prea a fost amenintata. Sper ca miercuri, starea terenului sa fie una buna si sa nu constituie un avantaj pentru oaspeti. Noi trebuie sa tragem cat mai mult de aceasta perioada fasta, astfel incât sa prelungim seria victoriilor”. Apropo de victorii: in timp ce bacauanii au patru succese obtinute unul dupa altul, Berceniul nu a aflat cum e sa câstigi vreun meci. Pentru jocul de azi, Sport Club conteaza pe intregul lot de jucatori, inclusiv Adascalitei, care iesise de pe teren accidentat sâmbata trecuta, la victoria cu 1-0 contra Otelului. Berceniul, in schimb, vine pe „Letea”, fara Cioranu, suspendat.

                        Programul complet al etapei a saptea: Gloria Buzau- Otelul Galati, Sport Club Bacau- ACS Berceni, Rapid Suceava – CS Balotesti, Bucovina Pojorâta- Farul Constanta, Dacia Unirea Braila- Ceahlaul Piatra Neamt, Dunarea Calarasi- Rapid Bucuresti. Academica Clinceni sta.

                        Clasamentul Seriei I

                        1 Dacia Braila 6 4 1 1 7-3 13p.
                        2 SC Bacau 6 4 1 1 6-3 13p.
                        3 Rapid Bucuresti 5 4 0 1 7-2 12p.
                        4 Dunarea Calarasi 6 3 3 0 7-2 12p.
                        5 Rapid Suceava 6 4 0 2 7-4 12p.
                        6 Farul Constanta 5 2 2 1 6-4 8p.
                        7 Acad. Clinceni 6 2 1 3 6-7 7p.
                        8 CS Balotesti 5 2 1 2 3-5 7p.
                        9 Otelul Galati 6 2 0 4 3-7 6p.
                        10 Gloria Buzau 5 1 1 3 5-6 4p.
                        11 Ceahlaul 5 1 0 4 2-7 3p.
                        12 Bucov. Pojorâta 6 0 2 4 7-11 2p.
                        13 ACS Berceni 5 0 2 3 5-10 2p.

                        Cu ASA, tot pe „Letea”. La ora 16.00?!

                        Federatia Româna de Fotbal a dat publicitatii programul meciurilor din optimile de finala ale Cupei României. Conform comunicatului FRF, partida dintre Sport Club Bacau si ASA Târgu-Mures se va juca miercuri, 28 octombrie, pe stadionul „Letea”. Ora de incepere, 16.00, ridica, insa, unele semne de intrebare. Pe de o parte pentru ca, in eventualitatea prelungirilor si a loviturilor de la 11 metri, vizibilitatea ar avea de suferit, in conditiile in care stadionul „Letea” nu dispune de instalatie de nocturna. Pe de alta parte, pentru luna octombrie, Federatia a stabilit ca ora de incepe a meciurilor in Liga a II-a si a III-a sa fie 15.00. „Important este sa jucam pe «Letea», indiferent de ora de incepere. Sunt convins ca stadionul va fi arhiplin”, a declarat antrenorul SC-ului, Cristi Popovici.

                        Biblioteci stradale in Moinesti

                          Un proiect pus la cale de un tânar moinestean tinde sa prinda contur. Este vorba de infiintarea unor biblioteci stradale care vor avea rolul de a angrena tinerii si nu numai, sa citeasca. Initiatorii proiectului vor ca prin aceasta actiune sa atraga locuitorii Moinestiului spre lectura si sa-i indeparteze astfel de zonele „interzise” (tutun, bauturi alcolice, substante interzise etc). Odată instalate aceste minibiblioteci, cititorii au posibilitatea să împrumute cărti si sa contribuie la dezvoltarea bibliotecilor stradale aducând carti noi.

                          „Proiectul l-am facut singur, dar ma sprijina patru dintre prietenii mei. Ideea mi-a venit când am fost la o sedinta de consilu local si am intrebat ce programe au pentru tineri. Am zis ca nu mai are rost sa asteptam nimic de la cei alesi si ca trebuie sa ne mobilizam singuri pentru viitorul nostru.”
                          Vasile Spatariu, initiatorul proiectului (foto).

                          Una dintre biblioteci aflata in afara proiectului este gata si tinerii spera ca saptamâna aceasta sa primeasca aprobare de la primar sa o monteze in parc la Zemes. Urmatoarele biblioteci vor fi amplasate astfel: doua in parcul Bai, una in Parcul cu Pini, una in parcul din cartierul Lucacesti si una in apropierea spitalului. Daca proiectul va avea succes, se va incerca extinderea lui in Comanesti si in Onesti.

                          „Teatrul Naste Dialog” la Colegiul „Henri Coanda”

                            Având ca parteneri Opera Comica pentru Copii, Inspectoratul Scolar Bucuresti, Asociatia de Tineret ECOU, Liceul Teoretic „Dante Alighieri” Bucuresti, Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca, Colegiul National „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe si Liceul Tehnologic „Elie Radu” Bucuresti, Colegiul „Henri Coanda” din Bacau este implicat intr-un proiect amplu, intitulat Caravana „Teatrul Naste Dialog.”

                            Cu aceasta ocazie, 14 elevi din Bucuresti si Ilfov, deveniti formatori culturali ai proiectului, au organizat, la colegiul bacauan, un seminar interactiv de istoria minoritatilor, workshop-ul de olarit-ceramica, iar la final au pus in scena piesa de teatru „Greseli umane” cu scenariu propriu, in regia lui Cristian Mihailescu.

                            Proiectul „Teatrul Naste Dialog” este finantat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein si Guvernul României si este implementat in opt licee din toata tara si doua din Norvegia, pâna pe 15 ianuarie 2016 de catre Asociatia „O sansa pentru viitor” in parteneriat cu Asociatia „Concordia Oslo”.  Acesta presupune promovarea dialogului si a educatiei non-formale.

                            FOTO & VIDEO: Cabral si Ada sunt alte doua vedete care s-au alaturat proiectului ” 8 case in 5 zile”

                              Voluntarilor angrenati in proiectul „BIG Build” implementat de Habitat for Humanity si Dedeman li s-au alaturat in cea de-a doua zi inconfundabilul Cabral si cunoscuta cântareata Ada.

                              Cabral a fost in santier inca de la primele ore ale diminetii pentru ca a venit cu rulota personala si a dormit in incinta noului cartier de case.

                              Vedeta a pus umarul la tot ce a fost mai greu. A ridicat schele, a carat placi din PVC si le-a urcat pe schele, le-a fixat impreuna cu coechipierii lui, a batut cuie, a masurat din nou si s-a asigurat ca face totul ca la carte.

                              Omul de televiziune a luat totul ca pe un lucru firesc pentru ca are experienta voluntariatului. El spune ca raspunde prezent tuturor solicitarilor atunci când i se cere ajutorul.

                              „In momentul in care sunt oameni care au nevoie de ajutor, vin si fac tot posibilul sa le fie bine. In astfel de situatii, pe mine ma bucura cel mai mult gesturile de multumire ale beneficiarilor, iar asta conteaza cel mai mult”, a declarat Cabral pentru cotidianul „Desteptarea”.

                              In timp ce omul de televiziune se retragea la masa de prânz, in santier a aparut si Ada insotita de impresarul ei, Catalin. Cei doi au dorit sa intre direct la lucru. Au primit echipamentul de protectie si li s-a facut protectia muncii la intrarea in santier. Dupa o scurta prezentare, cei doi au fost directionati catre o echipa si au inceput lucrul.

                              [wonderplugin_gallery id=”360″]

                              „Este a doua experienta de acest gen pentru mine. Sunt o fire sensibila si-mi place sa le ofer ajutorul meu oamenilor aflati la nevoie. Imi place sa muncesc si nu ma dau in laturi atunci când vine vorba de munca fizica. Pentru ca am invatat sa pun polistiren, cred ca acest lucru voi face si aici. In plus, imi place munca in echipa. Abia astept sa-i cunosc pe beneficiari si sa le aflu povestea”, declara Ada.

                              O echipa condusa de Dragos Paval, presedintele Dedeman, va lucra cot la cot cu cei aproximativ 200 de voluntari. Efortul comun face ca pe zi ce trece, casele sa prinda forma. Vineri, locuintele vor fi predate la cheie celor opt familii beneficiare.