Acasă Blog Pagina 135

Festivalul de cantautor „Gil Ioniță” – Ediția a V-a

    Stimați iubitori ai muzicii de calitate și ai poeziei,

    Vă invităm cu mare drag la Festivalul de cantautor „Gil Ioniță” – Ediția a V-a, un eveniment cultural ce aduce pe aceeași scenă tineri talentați și artiști consacrați ai muzicii folk.

    Festivalul continuă tradiția începută cu edițiile anterioare și oferă publicului ocazia de a trăi două seri pline de emoție, vers și armonie, în care poezia românească se împletește cu muzica de autor, iar generațiile se întâlnesc prin artă.

    📍 Locul desfășurării: Parcul Catedralei, Bacău

    Programul Festivalului

    📅 Vineri, 19 septembrie 2025

    Ora 17:00 – Deschiderea oficială a festivalului

    Ora 17:30 – Evoluția copiilor și tinerilor interpreți

    Ora 19:00 –  Recitaluri de poezie și muzică folk

    Artisti invitati: Ada Milea • Fără Zahăr • Eugen Avram • Zoltan Butuc • Mihai Teleagă & Harmonic • Mihaela & Marcel Bălan

    Ora 23:00 – Moment de închidere a primei seri

    📅 Sâmbătă, 20 septembrie 2025

    Ora 16:00 – Continuarea programului artistic cu tinerii participanți

    Ora 18:30 – Recitaluri de poezie si muzica folk

    Artisti invitati: Cristi Corcioveanu • Viorica Mihalache • Laurențiu Gușă • A.T.N. • Lică Chițcan • Cosmin Vaman • Grup Folk Clasic • Virgil Gospodaru • Sorin Poclitaru

    Ora 23:00 – Închiderea oficială a festivalului

    Vă așteptăm să fiți alături de noi pentru a susține tinerii artiști, pentru a redescoperi frumusețea poeziei cântate și pentru a celebra împreună muzica folk și valorile culturale românești.

     

    ORGANIZATOR:  Asociația Gil Ioniță 

    Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău,  prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu, pentru anul 2025, conform Legii 350/2005.

     

    Film în aer liber pentru băcăuani, în Parcul Catedralei

      Primăria Municipiului Bacău îi invită pe locuitorii orașului la o seară de film în aer liber. Duminică, de la ora 19:30, în Parcul Catedralei va fi proiectată animația „Ron o ia razna”, evenimentul fiind cu acces gratuit.

      Filmul spune povestea lui Barney, un elev de gimnaziu, și a lui Ron – un dispozitiv digital menit să fie cel mai bun prieten al copiilor. Când Ron începe să dea rateuri amuzante, cei doi pornesc într-o aventură plină de peripeții, descoperind ce înseamnă cu adevărat prietenia într-o lume dominată de tehnologie.

      Evenimentul face parte din seria activităților culturale prin care Primăria Bacău încurajează petrecerea timpului liber în comunitate.

      Fotbal/ Liga 2: FC Bacău, învinsă cu 2-0 de noua lideră, FC Bihor

      Vineri, în deschiderea etapei a șaptea a Ligii 2, FC Bacău și-a întrerupt seria de patru rezultate utile. Băcăuanii au înregistrat a treia înfrângere stagională în campionat, cedând cu 2-0 (2-0) la Oradea, în fața noii lidere, FC Bihor. Gazdele au controlat întâlnirea, securizându-și succesul încă din prima parte a întâlnirii.

      După doar patru minute de joc, Bihorul a deschis scorul prin Tescan, care a finalizat o fază începută cu șutul lui Stahl respins de portarul Anton și continuată cu o reluare în transversală a lui Tincău. În minutul 42 a căzut și golul al doilea, realizat printr-o super-execuție de Luca Tincău: șut din pivotare, de la 20 de metri, direct în vinclu.

      Finalul primei reprize putea găsi gazdele cu 3-0 pe tabelă, însă cu un minut înainte de pauză, Tescan, scăpat singur, a șutat în portarul Anton. Cu o apărare vulnerabilă (de-a dreptul comică eroarea lui Forisz din minutul 64, la o lovitură liberă din proximitatea careului propriu), și cu un atac care a dat ceva semne de viață abia spre final (bătăiosul Luncașu a șutat periculos în min.77, însă Mitrică, aflat pe traiectoria balonului, a deviat involuntar în aut de poartă, pentru ca în min. 84, A. Pavel să înscrie, dar reușita să fie anulată, în mod just, pentru poziția de ofsaid a lui R. Ciobanu), FC Bacău nu putea emite multe pretenții pe terenul unei echipe superioare valoric.

      În meciul de pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, antrenorul Bacăului, Costel Enache a mizat pe următoarea formulă de echipă: L. Anton- Bordea, Cimbru (min. 46 D. Ganea), Forisz, Coajă- Cîrstean (min. 46 Luncașu), I. Chirilă (min. 82 Blaj), R. Albu (min. 72 M. Ursu)- Mitrică, A. Pavel, Aftanache (min.46 R. Ciobanu).

      FC Bihor urcă pe primul loc, în timp ce FC Bacău coboară o treaptă, ajungând pe poziția 15. Runda viitoare, sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 13.00, băcăuanii vor primi vizita echipei de pe locul al treilea, ASA Târgu-Mureș.

      ZIDART – Street Art Festival aduce „Pasărea albastră” pe zidurile Bacăului

        ZIDART – Street Art Festival continuă să transforme orașul într-o galerie în aer liber, aducând laolaltă artiști din întreaga lume. Una dintre cele mai recente lucrări, „Pasărea albastră”, semnată de artista portugheză Patrícia Mariano, a fost finalizată pe strada Banca Națională nr. 45.

        Inspirată de piesa de teatru cu același nume, pictura murală propune o meditație vizuală asupra sănătății mintale a femeilor. În centrul compoziției se află chipul unei femei cu privirea distantă, parțial ascunsă de o pasăre albastră – simbol care reflectă dualitatea speranței și presiunile sociale ce pot afecta percepția de sine și claritatea emoțională.

        Lucrarea nu este doar o intervenție artistică asupra unui spațiu public, ci și o declarație puternică despre vindecare, speranță și importanța recunoașterii sănătății mintale ca prioritate socială.

        Realizarea muralului a fost posibilă cu sprijinul Asociației Agricola, demonstrând încă o dată impactul pe care colaborarea dintre artiști, comunitate și mediul privat îl poate avea asupra peisajului urban și asupra dialogului cultural din Bacău.

        Scandal într-o stațiune turistică: doi tineri sancționați de poliție pentru comportament agresiv și consum de alcool în public

          Polițiștii care desfășurau activități de patrulare pedestră pe strada Carol I din Stațiunea Târgu Ocna au intervenit, pentru aplanarea unui scandal în fața unui supermarket local.

          Potrivit reprezentanților Poliției, cei doi tineri, cu vârstele de 27 și 29 de ani, au adoptat un comportament agresiv în momentul legitimării, fiind astfel imobilizați și conduși la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

          Cei doi au fost sancționați contravențional pentru provocare de scandal și consum de băuturi alcoolice în loc public, conform Legii 61/1991, primind o amendă în valoare totală de 2.200 de lei.

          Poliția reamintește cetățenilor că menținerea unui comportament civilizat în spațiile publice și respectarea legislației privind consumul de alcool sunt esențiale pentru siguranța și confortul comunității.

          Municipiul Bacău introduce semafoare cu galben intermitent în mai multe intersecții

            Primăria municipiului Bacău anunță o noutate în sistemul de semaforizare rutieră: în anumite intersecții au fost montate semafoare cu o singură lampă de galben intermitent. Aceste semafoare au rolul de a alerta șoferii că trecerea de pietoni este pe culoarea verde atunci când se virează la stânga.

            Noile locații unde semafoarele au fost deja puse în funcțiune sunt:

            • Calea Romanului – Școală

            • Intersecție Calea Bârladului

            • Bulevardul Unirii cu Strada Nicu Enea

            • Parcul Catedralei – Biserica Sfântul Nicolae

            • Calea Republicii, intersecție cu Strada Aviatorilor

            Autoritățile rutieră reamintesc participanților la trafic că, pentru declanșarea culorii verzi la pietoni, este necesar să atingă butonul galben amplasat în intersecții.

            Primăria municipiului Bacău recomandă șoferilor și pietonilor să fie atenți la noile semnale și să respecte semaforizarea pentru a preveni accidentele și a fluidiza traficul.

            Fotbal/ Liga 3: Aerostar și Viitorul Onești- acasă, FC Bacău 2- în deplasare

            La finalul acestei săptămâni se va desfășura etapa a patra a Ligii 3. În Seria 1, trei meciuri sunt programate vineri, iar celelalte trei sâmbătă. Vineri, Aerostar Bacău va evolua pe teren propriu, în compania Științei Miroslava. Miroslăvenii s-au despărțit la începutul săptămânii de antrenorul Cristi Popovici, care a fost înlocuit pe banca tehnică de Romeo Butnaru.

            Motivul divorțului este legat de obiectivul fixat, Popovici considerând că echipa nu are forța de a repeta parcursul din sezonul trecut, când s-a calificat la barajul de promovare, în timp ce conducerea clubului insistă pentru un traseu de aceeași anvergură. Aerostar, care vine după o înfrângere pe terenul liderei Șoimii Gura Humorului, poate urca binișor în clasament în cazul în care va lua trei puncte vineri.

            Sâmbătă, 20 septembrie, vor evolua și celelalte două divizionare C băcăuane, Viitorul Onești și FC Bacău 2. Aflați pe penultimul loc al Seriei 1, oneștenii caută prima victorie stagională în campionat, misiunea lor fiind facilitată de faptul că vor juca acasă, contra unei echipe aflată, la rândul său, în zona inferioară a clasamentului, Bucovina Rădăuți.

            Cu totul altfel stau, în schimb, lucrurile, pentru „lanterna roșie” FC Bacău 2, echipa satelit a divizionarei secunde urmând să se deplaseze în această rundă la Suceava, pentru jocul cu Cetatea 1932.

            Programul etapei a patra/ vineri, 19 septembrie, ora 17.00: ACS USV Iași- CSM Vaslui, CS Gheorgheni- AFC Odorheiu Secuiesc, Aerostar Bacău- Știința Miroslava. Sâmbătă, 20 septembrie, ora 17.00: Cetatea 1932 Suceava- FC Bacău 2, Viitorul Onești- Bucovina Rădăuți, CSM Adjud 1946- Șoimii Gura Humorului.

            Clasamentul Seriei 1

            1 Șoimii Gura Humorului              3              3              0              0              12-1              9p.

            2 AFC Odorheiu Secuiesc              3              2              1              0              8-3              7p.

            3 CSM Vaslui                                          3              2              1              0              6-3              7p.

            4 ACS USV Iași                            3              1              1              1              7-7              4p.

            5 CSM Adjud 1946                            3              1              1              1              4-4              4p.

            6 Știința Miroslava                            3              1              1              1              2-3              4p.

            7 Aerostar Bacău                            3              1              1              1              3-5              4p.

            8 Cetatea 1932 Suceava              3              1              0              2              4-5              3p.

            9 Bucovina Rădăuți                            3              1              0              2              4-6              3p.

            10 CS Gheorgheni                            3              1              0              2              4-9              3p.

            11 Viitorul Onești                            3              0              2              1              2-4              2p.

            12 FC Bacău 2                            3              0              0              3              3-9              0p.

             

            Angajați ai unor ocoale silvice, cercetați pentru exploatare ilegală de arbori și fals în documente

              Polițiștii din Moinești s-au sesizat din oficiu privind posibile infracțiuni comise de angajați ai două ocoale silvice și ai unei societăți comerciale specializate în exploatarea și prelucrarea lemnului. Aceștia sunt cercetați pentru abuz în serviciu, neglijență în serviciu, fals intelectual, uz de fals, tăiere și furt de arbori, precum și alte infracțiuni conexe, prejudiciul estimat fiind de 21.800 de lei, fără TVA.

              Investigațiile au arătat că, în perioada februarie-martie a.c., angajații ocoalelor silvice ar fi întocmit documente false privind lucrările de marcare a arborilor, marcând ilegal 21 de arbori și înscriind date nereale în sistemul informatic SUMAL 2.0. Totodată, prin folosirea dispozitivului special de marcat cu amprentă circular, s-ar fi marcat un volum suplimentar de aproximativ 40 mc de lemn, fără a fi reflectat în documente.

              La data de 17 septembrie a.c., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară în comuna Asău, ocazie cu care polițiștii au ridicat mai multe obiecte și înscrisuri. De asemenea, cinci persoane cu vârste între 29 și 50 de ani au fost conduse la sediul Poliției municipiului Moinești, iar patru dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

              Parchetul continuă cercetările pentru stabilirea întregii responsabilități penale și recuperarea prejudiciului creat.

              Însoțitorii persoanelor cu handicap din Bacău își vor primi diferența de drepturi până la finalul lunii septembrie

                Primăria Municipiului Bacău anunță că până la sfârșitul lunii septembrie 2025 vor fi achitate integral drepturile aferente însoțitorilor persoanelor cu handicap grav.

                În prezent, la nivelul municipiului sunt înregistrate 1.430 de persoane cu handicap grav, fiecare beneficiind de un însoțitor plătit cu o indemnizație lunară de 2.574 lei. În luna septembrie, din cauza fondurilor insuficiente, indemnizațiile nu au putut fi achitate integral, însoțitorii primind în jur de 2.000 lei/persoană.

                Potrivit Primăriei Bacău, drepturile financiare sunt asigurate în proporție de 90% din bugetul de stat, prin cote defalcate de TVA. Până la data de 14 septembrie, municipiul a primit 31,31 milioane lei dintr-un necesar total de 44,19 milioane lei, ceea ce a dus la imposibilitatea acoperirii integrale a plăților.

                „Pentru ca drepturile persoanelor cu handicap să nu fie prejudiciate, în data de 19 septembrie, prin rectificare bugetară, vom aproba alocarea sumelor necesare pentru plata diferenței de indemnizație”, a transmis administrația locală.

                Astfel, până la finalul lunii, toți beneficiarii vor primi restanța de aproximativ 500 lei/persoană, completând astfel suma cuvenită pentru luna septembrie.

                Festivalul de cantautor „Gil Ioniță” – Ediția a V-a

                  Stimați iubitori ai muzicii de calitate și ai poeziei,

                  Vă invităm cu mare drag la Festivalul de cantautor „Gil Ioniță” – Ediția a V-a, un eveniment cultural ce aduce pe aceeași scenă tineri talentați și artiști consacrați ai muzicii folk.

                  Festivalul continuă tradiția începută cu edițiile anterioare și oferă publicului ocazia de a trăi două seri pline de emoție, vers și armonie, în care poezia românească se împletește cu muzica de autor, iar generațiile se întâlnesc prin artă.

                  📍 Locul desfășurării: Parcul Catedralei, Bacău

                  Programul Festivalului

                  📅 Vineri, 19 septembrie 2025

                  Ora 17:00 – Deschiderea oficială a festivalului

                  Ora 17:30 – Evoluția copiilor și tinerilor interpreți

                  Ora 19:00 –  Recitaluri de poezie și muzică folk

                  Artisti invitati: Ada Milea • Fără Zahăr • Eugen Avram • Zoltan Butuc • Mihai Teleagă & Harmonic • Mihaela & Marcel Bălan

                  Ora 23:00 – Moment de închidere a primei seri

                  📅 Sâmbătă, 20 septembrie 2025

                  Ora 16:00 – Continuarea programului artistic cu tinerii participanți

                  Ora 18:30 – Recitaluri de poezie si muzica folk

                  Artisti invitati: Cristi Corcioveanu • Viorica Mihalache • Laurențiu Gușă • A.T.N. • Lică Chițcan • Cosmin Vaman • Grup Folk Clasic • Virgil Gospodaru • Sorin Poclitaru

                  Ora 23:00 – Închiderea oficială a festivalului

                   

                  Vă așteptăm să fiți alături de noi pentru a susține tinerii artiști, pentru a redescoperi frumusețea poeziei cântate și pentru a celebra împreună muzica folk și valorile culturale românești.

                   

                  ORGANIZATOR:  Asociația Gil Ioniță 

                   

                  Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău,  prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu, pentru anul 2025, conform Legii 350/2005.

                   

                  Karting: Bacăul, gazda ultimelor două etape ale Campionatului Național

                  În acest weekend, pe circuitul „Speed Park” se va derula etapa a cincea, pentru ca lupta finală pentru medalii să se dea tot aici, în ultima rundă a întrecerii care se va derula în perioada 17-19 octombrie

                  Campionatul Național de karting organizat de FRK revine în Bacău. Cu ultimele două etape ale întrecerii, ce vor decide campionii României în 2025.

                  În acest sfârșit de săptămână, pe circuitul băcăuan „Speed Park” este programată etapa a cincea, pentru ca tot aici să se dispute și runda de final a campionatului, ce va avea loc în intervalul 17-19 octombrie. Pentru etapa din weekendul 19-21 septembrie și-au anunțat prezența 60 de piloți, care se vor înfrunta la șase clase de concurs.

                  Cea mai numeroasă clasă este Pufo, cu 20 de concurenți, șef de coloană fiind pilotul de casă, Adam Diaconu, de la BRT, câștigător al ultimelor trei etape. La Mini și-au anunțat prezența 16 piloți, la KZ2 11 (inclusiv trio-ul aflat în luptă strânsă pentru titlu format din Milan Degeratu, Darius Babaioana și Eric Enache), în timp ce la Promo BB se vor alinia la start opt sportivi.

                  Cei mai puțini participanți vor fi la OKNJ (doar unul: Maximilian Orban) și OKN (trei, toți de la CSK: Mara Ioana Cîltea, Teodor Constantin Osiceanu și Victor Andrei Roman). Și dacă tot suntem la capitolul piloți, să notăm, ca o curiozitate, că nicio clasă de concurs nu a avut în acest an același câștigător la toate cel patru etape de până acum.

                  În ceea ce privește programul etapei băcăuane, vineri și sâmbătă se vor desfășura antrenamentele și manșele calificativele, în timp ce duminică, 21 septembrie, vom putea asista la cele două finale.

                  Finala 1 va avea loc în intervalul orar 10.58- 13.15, în timp ce Finala 2 va avea startul la 14.10 și se va încheia la 16.07. Festivitatea de premiere va începe la ora 17.00.

                   

                   

                  Tot mai multe accidente cu trotinetele. Ce trebuie să știe cei care le utilizează

                    Trotinetele electrice au devenit o prezență obișnuită pe străzile din România, însă popularitatea lor vine la pachet cu reguli clare de circulație și sancțiuni pe măsură pentru cei care nu le respectă. Dacă la început doar polițiștii rutieri aveau competența de a-i amenda pe utilizatori, din 2023 și polițiștii locali pot aplica sancțiuni pentru abateri.

                    Ce spune legea

                    Regulile pentru trotinetele electrice au fost introduse prin OUG 13/2020 și aplicate efectiv din 2021, după apariția HG 1.075/2021. Ulterior, modificarea Legii poliției locale a extins atribuțiile agenților locali, astfel încât și aceștia pot constata contravenții, scrie avocatnet.ro.

                    Conform legislației, trotinetele electrice:

                    • pot circula doar pe pistele pentru biciclete;

                    • dacă acestea lipsesc, pot fi folosite doar pe drumurile din localități unde limita maximă de viteză este de 50 km/h;

                    • nu pot fi utilizate pe trotuare;

                    • trebuie conduse în linie dreaptă, iar schimbarea direcției se face coborând și deplasând trotineta pe lângă utilizator;

                    • pot fi folosite doar de persoane de minimum 14 ani;

                    • pentru cei sub 16 ani, casca de protecție este obligatorie;

                    • transportul pasagerilor este strict interzis.

                    În plus, pentru circulația pe timp de noapte, trotinetele trebuie echipate cu sisteme de iluminare și elemente reflectorizant-fluorescente, exact ca bicicletele și mopedele.

                    Amenzi usturătoare pentru abateri

                    Nerespectarea regulilor se sancționează, de regulă, cu amenzi din clasa a II-a – adică patru sau cinci puncte-amendă. La valoarea actuală a punctului de amendă, aceasta înseamnă între 810 și 1.012,5 lei.

                    Există însă situații în care amenzile sunt mai mari, putând ajunge la 1.620 de lei, de exemplu pentru lipsa dotărilor obligatorii pe timp de noapte sau pentru circulația pe drumuri interzise, precum autostrăzile.

                    Val de sancțiuni la nivel național

                    Potrivit datelor transmise de Poliția Română, doar în săptămâna 18 – 24 august 2025, au fost constatate și sancționate 1.651 de abateri comise de conducătorii de trotinete electrice.

                    Autoritățile subliniază că scopul controalelor nu este doar aplicarea de sancțiuni, ci și prevenirea accidentelor și creșterea siguranței rutiere într-un context în care trotinetele electrice au devenit tot mai utilizate, în special în mediul urban.

                    Informare Publică: Avarie pe Calea Slănicului din orașul Onești!

                      Bună ziua!
                      Astăzi – 19 septembrie 2025, s-a înregistrat o avarie pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe Calea Slănicului din orașul Onești, județul Bacău. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei potabile consumatorilor de pe această stradă, iar la etajele superioare se poate înregistra lipsa totală a acesteia în intervalul orar 10.15 – 13.00.

                      Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

                      Biroul de comunicare

                      Cum îți poți monta singur un ventilator de baie?

                      Ventilarea corectă a băii este esențială pentru confort, igienă și protecția pereților împotriva umezelii.

                      În special în băile care nu au ferestre sau unde nivelul de umiditate este constant ridicat, montarea unui ventilator de baie devine o necesitate.

                      De ce ai nevoie de un ventilator în baie

                      O baie fără o ventilație adecvată favorizează acumularea de aburi și umiditate, ceea ce duce la apariția mucegaiului, deteriorarea finisajelor și a mobilierului.

                      Chiar dacă ai o cadă freestanding elegantă și spațioasă, tot confortul poate fi compromis dacă pereții se înnegreasc sau aerul devine greu de respirat.

                      Un ventilator de baie bine montat elimină rapid aerul umed și înlocuiește umezeala cu aer proaspăt, păstrând o atmosferă sănătoasă și curată.

                      În plus, ajută la prelungirea duratei de viață a instalațiilor, previne formarea condensului pe oglinzi și contribuie la igienă generală.

                      Alegerea ventilatorului potrivit pentru baie

                      Înainte de a începe montajul, trebuie să alegi un ventilator pentru baie care să se potrivească dimensiunilor camerei și nevoilor tale.

                      Există mai multe tipuri de ventilatoare: cu senzor de umiditate, cu temporizator, cu senzor de mișcare sau modele simple, care se activează odată cu aprinderea luminii.

                      Pentru băile mici sau medii, un ventilator cu o capacitate de extracție între 80 și 120 m³/h este, în general, suficient.

                      Dacă ai o baie mai mare sau folosești frecvent cada freestanding și produci aburi în cantitate mare, este recomandat un model cu o capacitate mai ridicată.

                      Asigură-te că ventilatorul ales este special conceput pentru baie, adică este rezistent la umezeală și are protecție IP (de exemplu, IP44 sau IP45), pentru a putea funcționa în condiții de umiditate ridicată fără riscuri.

                      Pregătirea pentru montaj

                      Montarea unui ventilator de baie implică atât lucrări mecanice (prinderea aparatului pe perete sau tavan), cât și electrice (conectarea la sursa de curent).

                      Înainte de a începe, asigură-te că ai la îndemână următoarele:

                      • ventilatorul ales
                      • șurubelniță
                      • bormașină
                      • dibluri și șuruburi
                      • cablu electric
                      • bandă izolatoare
                      • mască de protecție și ochelari de protecție (pentru lucrul cu bormașina)

                      Întrerupe alimentarea cu energie electrică înainte de orice intervenție. Siguranța trebuie să fie prioritatea ta principală.

                      Stabilirea locației ideale pentru ventilator

                      Locul unde montezi ventilatorul are un impact direct asupra eficienței acestuia.

                      În mod ideal, ventilatorul trebuie montat cât mai aproape de sursa principală de umiditate (de exemplu, deasupra căzii sau a cabinei de duș), dar la o distanță sigură, conform normelor de protecție electrică.

                      Dacă ai o cadă freestanding amplasată în centrul băii, ar fi ideal ca ventilatorul să fie poziționat pe tavan sau pe un perete lateral, unde poate extrage eficient aburii care se ridică.

                      Evită amplasarea lângă fereastră sau în locuri unde curenții de aer pot reduce eficiența aparatului.

                      Montarea ventilatorului pas cu pas

                      1. Pregătirea peretelui sau tavanului
                         Marchează zona în care urmează să instalezi ventilatorul. Asigură-te că zona este curată și că nu există țevi sau cabluri în spatele peretelui. Cu ajutorul unei bormașini, fă găurile pentru dibluri.
                      2. Instalarea tubulaturii (dacă este necesară)
                         Dacă ventilatorul va evacua aerul în exterior, va trebui să instalezi o țeavă de ventilație (PVC sau aluminiu flexibil) care duce până la exterior. Aceasta trebuie să fie izolată corespunzător, mai ales dacă trece prin spații reci, pentru a evita condensul.
                      3. Montarea carcasei ventilatorului
                         Fixează baza ventilatorului pe perete sau tavan, folosind șuruburile și diblurile potrivite. Asigură-te că este bine fixată, fără să se miște.
                      4. Conectarea la rețeaua electrică
                         Conectează firele conform instrucțiunilor producătorului. De obicei, este vorba despre fază, nul și eventual un fir pentru temporizator sau senzor. Toate conexiunile trebuie izolate cu bandă electrică. Este important să urmezi schema electrică inclusă în pachetul produsului.
                      5. Testarea funcționării
                         După ce ai terminat conexiunile și ai montat capacul ventilatorului, reconectează curentul și testează funcționarea. Dacă ai ales un model care se pornește odată cu lumina, verifică dacă se activează corespunzător. Dacă ai un model cu senzor de umiditate, poți testa creând abur cu apă fierbinte.

                       

                       

                      Prima ediție Muscle Arena Championship a adus culturismul în prim-plan la Bacău

                        Duminică, 14 septembrie, Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău a găzduit prima ediție a concursului de culturism Muscle Arena Championship, un eveniment de amploare organizat de Asociația Lungu Cristian pentru sport, cu sprijinul sponsorilor. Premii totale de peste 10.000 de euro au fost oferite la toate categoriile, atrăgând sportivi din întreaga țară.

                        Atmosfera a fost una electrizantă, iar entuziasmul participanților și al spectatorilor a contagiat întreaga sală. Evenimentul marchează prima competiție de acest gen organizată în Bacău în ultimele trei decenii, iar concurenții din alte județe au lăudat atât organizarea, cât și inițiativa.

                        Organizatorul, Cristian Lungu, originar din Buhuși, a fost menționat pe scenă de mai multe ori, subliniind prestigiul orașului în lumea culturismului, recunoscut atât la nivel național, cât și internațional. Felicitări au fost adresate echipei din spate și familiei Lungu: Cristi, Ancuța și Anelise, pentru contribuția lor la promovarea sportului.

                        Categoriile de concurs și câștigătorii

                        Bikini Fitness 166 cm

                        • Locul 1: Teodora Mitu

                        • Locul 2: Andrea Erika Ilyes

                        • Locul 3: Dascălu Ștefania Ioana

                        Bikini Fitness +166 cm

                        • Locul 1: Ana Petreanu

                        • Locul 2: Vasilica Andreea Zamfir

                        • Locul 3: Dedu Diana

                        Bikini Fitness Overall: Teodora Mitu
                        Wellness Overall: Arhire Corina

                        Men’s Physique 176 cm

                        • Locul 1: Kristof Vlad Andrei

                        • Locul 2: Ciuperca Sergiu Emanuel

                        • Locul 3: Zota Bogdan

                        Men’s Physique +176 cm

                        • Locul 1: Lungu Marian

                        • Locul 2: Marcu Alexandru Marian

                        • Locul 3: Zota Bogdan

                        Men’s Physique Overall: Kristof Vlad Andrei

                        Classic Physique 176 cm

                        • Locul 1: Ghineț Răzvan

                        • Locul 2: Barabule Andres George

                        • Locul 3: Kristof Vlad Andrei

                        Classic Physique +176 cm

                        • Locul 1: Sava Vasile

                        • Locul 2: Gândila Marcus

                        • Locul 3: Manole Ionuț Cristian

                        Classic Physique Overall: Ghineț Răzvan

                        Culturism 70 kg

                        • Locul 1: Kristof Vlad Andrei

                        • Locul 2: Gabriel Florin Mărculescu

                        • Locul 3: Petru Paladiu

                        Culturism 80 kg

                        • Locul 1: Barabula Andres George

                        • Locul 2: Răzvan Ghineț

                        • Locul 3: Radu Ștefan Darie

                        Culturism 90 kg

                        • Locul 1: Cristian Ioan Berciu

                        • Locul 2: Sava Vasile

                        • Locul 3: Stinigută Ovidiu

                        Culturism 90+ kg

                        • Locul 1: Adrian Chelba

                        • Locul 2: Craia Răzvan

                        • Locul 3: Iacob Hojdea

                        Premiu special „Best Poser”: David Dinu (Buhuși)
                        Culturism Overall – câștigător absolut: Adrian Chelba

                        Evenimentul a demonstrat că Bacău poate găzdui competiții naționale de prestigiu în domeniul culturismului, iar inițiativa organizatorilor promite să devină un reper anual pentru sportivii pasionați din întreaga țară.

                        Sursa foto

                        Judo/ Campionatele Naționale Ne-Waza U13 și U15: Arthur Afrăsenei și Alessia Vasile- argint, Nicole Popescu- bronz

                        Cei trei judoka antrenați de Paula Diaconescu la CSM Bacău au urcat pe podiumul de premiere la Under 13

                        Râmnicu-Vâlcea a găzduit, la finalul săptămânii trecute, Campionatele Naționale de judo Ne-Waza (lupta la sol) pentru categoriile de vârstă Under 13 și U15.

                        Pe podiumul de premiere au urcat și trei judoka antrenați de Paula Diaconescu la CSM Bacău: Arthur Afrăsenei, Alessia Vasile și Nicole Popescu.

                        Toți, la aceeași categorie de vârstă, Under 13. Diferite au fost, în schimb, categoriile de greutate și culoarea medaliilor. Astfel, Arthur s-a laureat vicecampion al României la +60 kg, la fel ca și Alessia, care a cucerit argintul la 36 kg, în timp ce Nicole a obținut bronzul la 44 kg,

                        „Sunt foarte mândră de evoluția sportivilor la aceste campionate naționale. Micii judoka au demonstrat ambiție, determinare și multă muncă, reușind să aducă acasă trei medalii importante pentru ei și pentru club.

                        Rezultatele lor sunt rodul antrenamentelor intense, al disciplinei și pasiunii pentru judo. Pentru noi, fiecare competiție este o etapă de învățare și un pas spre performanță”, a declarat antrenoarea CSM Bacău, Paula Diaconescu.

                        S-a deschis mustăria de la Urbo Parc – locul unde toamna are gust de acasă!

                        Toamna are, la Bacău, o poveste aparte. De zeci de ani, când frunzele se îngălbenesc și aerul capătă miros de struguri copți, în parcul Cancicov oamenii știu că îi așteaptă un loc al bucuriei simple: Mustăria de la Urbo Parc.

                        Anul acesta, parcă mai mult ca oricând, mustăria devine un simbol al rezistenței și al legăturii cu tradițiile. În ciuda renovarilor și a faptului că aleile familiare s-au transformat în șantier, nici praful, nici excavatoarele nu au putut opri un obicei care adună oamenii împreună de atâta vreme.

                        La Urbo Parc, mustul curge proaspăt, dulce și parfumat, aducând în fiecare pahar bucuria toamnei românești. Alături de el, bucatele tradiționale dau savoare atmosferei: pastramă fragedă rumenită pe jar, bulzul cu brânză și mămăligă și poalele-n brâu pregătite ca odinioară, cu drag și cu răbdare.

                        Astfel, chiar dacă accesul în parc este restricționat, la Urbo Parc tradiția își găsește drumul spre oameni. Pentru că adevărata bogăție a comunității noastre este puterea de a duce mai departe ceea ce ne definește!

                        Săptămâna Europeană a Mobilității: 16-22 septembrie 2025

                          Săptămâna Europeană a Mobilității (SEM), cea mai importantă campanie de pe continentul european in scopul promovarii mobilității urbane durabile, va avea loc în perioada 16-22 septembrie 2025.

                          Organizată anual de către Comisia Europeană, Săptămâna Europeană a Mobilității promovează un transport urban mai inteligent și mai curat. În timp ce obiectivele de mediu și de reducere a congestiei urbane au ocupat în mod tradițional un loc central, ediția din 2025 evidențiază modul în care mobilitatea activă poate îmbunătăți semnificativ bunăstarea fizică și mentală, reducând povara asupra sistemelor de sănătate publică si îmbunătățind calitatea vieții pe întreg continentul.

                          În timp ce orașele din intreaga Europa se pregătesc pentru Săptămâna Europeană a Mobilității 2025 (16-22 septembrie), campania din acest an pune în lumină unul dintre cele mai puternice, dar trecute cu vederea, beneficii ale mobilității durabile: sănătatea umană. Sub tema „Mișcă-te mai bine, trăiește mai sănătos”, inițiativa de o săptămână încurajează cetățenii să înlocuiască călătoriile mașina cu alternative active, cum ar fi mersul pe jos, mersul cu bicicleta și transportul public.

                          Săptămâna Europeană a Mobilității 2025 promovează beneficiile pentru sănătate ale călătoriilor active. Călătoriile active: o rețetă pentru o sănătate mai bună.

                          Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, inactivitatea fizică este unul dintre principalii factori de risc pentru mortalitatea globală. Înlocuirea transportului motorizat cu mersul pe jos sau cu bicicleta pentru călătorii scurte poate contribui substanțial la atingerea celor 150 de minute recomandate de activitate fizică moderată pe săptămână.

                          Beneficii pentru sănătate ale călătoriilor active:
                          Sănătate cardiovasculară: Mersul pe jos și cu bicicleta în mod regulat reduc riscul producerii bolilor de inimă și accidentelor vasculare cerebrale.
                          Gestionarea greutății corporale: Călătoriile active ajută la combaterea obezității și a bolilor asociate, cum ar fi diabetul de tip 2.
                          Bunăstare mintală: Activitatea fizică a fost asociată cu rate mai mici ale depresiei și anxietatii.
                          Sănătate respiratorie: Reducerea utilizării mașinilor reduce poluarea aerului;

                          În acest an, în întreaga Europă, se așteaptă ca peste 2.000 de orașe să participe la acest eveniment, lansând inițiative care să promoveze transportul activ. Acestea includ zone temporare fără mașini, piste de biciclete temporare, festivaluri stradale cu tematică de sănătate.
                          Municipalitățile pot găzdui, de asemenea, plimbări ghidate și tururi cu bicicleta, concepute pentru a inspira cetățenii să își reimagineze modul în care se deplasează prin spațiile urbane.

                          Investițiile în infrastructură și politici care susțin transportul activ nu sunt doar benefice pentru sănătatea individuală – sunt esențiale pentru reziliența sănătății publice.

                          Acestă campanie reprezintă un apel la acțiune pentru toți cetățenii europeni, iar Săptămâna Europeană a Mobilității 2025 oferă o oportunitate interesantă pentru orașe, companii și persoane fizice de a se reuni și de a lua măsuri colective pentru a aborda provocările mobilității urbane. Fie că optează pentru alternative de transport mai ecologice, pledează pentru politici mai bune sau pur și simplu merg pe jos sau cu bicicleta mai des, fiecare acțiune contează în crearea unui viitor urban mai sustenabil și mai conectat.

                          Bronx de aur, pe podium și în inimile tuturor la Campionatul Național de Powerlifting

                            Sala de competiții din Alba Iulia a vibrat zilele trecute sub aplauzele publicului. Ridicările de sute de kilograme s-au împletit cu emoțiile celor aflați pentru prima dată pe podium, transformând Campionatul Național de Powerlifting într-un adevărat spectacol al curajului și al pasiunii.

                            Echipa Bronx, condusă de antrenorii Bungardean Cătălina, Zodian Daniel, Zodian Sorin și Adochitei Mărioara, a reușit nu doar să cucerească medalii, ci și inimile celor prezenți.

                            „Am simțit că trăim un vis”, a spus cu ochii umezi una dintre sportivele speciale, atatea medalii, în timp ce primea aplauzele sălii.

                            Prima experiență, prima victorie

                            Pentru grupa de Powerlifting Special Olympics, aflată la prima participare, competiția a însemnat mai mult decât un concurs: a fost dovada că „dorința poate dărâma orice barieră”. Fiecare ridicare a fost întâmpinată cu suspine de emoție din tribune și cu urale de bucurie atunci când bara s-a ridicat deasupra capului.

                            „Sportivii noștri au arătat că limitele există doar în mintea noastră. Astăzi, ei au demonstrat că munca și curajul pot învinge orice”, a declarat antrenorul Daniel Zodian.

                            Medaliile Bronx

                            Rezultatele au venit ca o confirmare a acestei forțe colective:

                            Juniori:

                            Piticaru Mădălina (43 kg) – Locul I

                            Cocioanca Paula (63 kg) – Locul I

                            Zodian Maria (76 kg) – Locul I

                            Tineret:

                            Dragomir Denisa (57 kg) – Locul I

                            Seniori Special Olympics:

                            Enăchescu Samira (52 kg) – Locul I

                            Moise Ștefania (63 kg) – Locul I

                            Pantiru Oana (78 kg) – Locul I

                            Telentin Mihăiță (90 kg) – Locul I

                            Fiecare medalie a fost întâmpinată cu îmbrățișări, lacrimi și zâmbete largi.

                            Drumul spre mondiale

                            Cireașa de pe tort o reprezintă calificarea la Campionatele Mondiale de Powerlifting Special Olympics, care vor avea loc în noiembrie, la Cluj-Napoca. O veste care a adus ropote de aplauze și a ridicat întreaga sală în picioare.

                            „Pentru noi, Bronx nu e doar un club. E o familie. Și familia asta merge acum pe drumul spre mondiale”, a adăugat Daniel Zodian.

                            Performanțele sportivilor Bronx arată că „sportul schimbă vieți”, că dincolo de kilogramele ridicate se ascund povești de curaj, solidaritate și visuri împlinite. Comunitatea Bronx are toate motivele să fie mândră: a câștigat nu doar medalii, ci și respectul și emoția tuturor celor prezenți.

                            Municipiul Bacău a pus în funcțiune noi semafoare în trei zone aglomerate ale orașului

                              Primăria Municipiului Bacău anunță că au fost instalate și puse în funcțiune noi semafoare pentru fluidizarea traficului și sporirea siguranței pietonilor. Noile echipamente funcționează în următoarele puncte-cheie ale orașului:

                              • Zona centrală – intersecția dintre Hotel Decebal și Casa de Asigurări de Sănătate;

                              • Zona Milcov – în dreptul sediului ISU – Pompieri;

                              • Zona Autogară – Lidl.

                              Autoritățile transmit că semafoarele sunt prevăzute cu senzori de activare a culorii verzi pentru pietoni. Pentru traversare, cetățenii trebuie să atingă butonul galben al senzorului amplasat pe stâlpul semaforului.

                              Primăria reamintește conducătorilor auto și pietonilor să respecte regulile de circulație și semnalele luminoase, pentru a evita incidentele și a asigura o deplasare sigură în zonele intens circulate.

                              ULTIMELE ȘTIRI