spot_img
spot_img
miercuri, 1 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 8

Polițiștii au imaginat un caz de violență domestică, în care bărbatul care și-a sechestrat iubita avea și o bombă

    Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat un exercițiu tactic destinat testării și consolidării capacității de reacție în gestionarea unor situații de criză ce implică lipsirea de libertate în mod ilegal a unei persoane.

    Potrivit reprezentanților instituției, într-un astfel de scenariu complex intervin mai multe structuri ale inspectoratului. Patrulele de ordine publică și siguranță rutieră acționează ca prim-respondenți, având misiunea de a securiza zona și de a controla și restricționa traficul rutier. În același timp, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale intervin pe trei direcții operative: asalt, pirotehnic și negociere.

    Scenariul exercițiului a presupus intervenția într-un caz de violență domestică, care a degenerat în sechestrarea unei persoane, existând totodată suspiciunea că agresorul ar putea utiliza un dispozitiv exploziv.

    Coordonarea echipajelor s-a realizat în timp real prin intermediul Centrului Operațional, unde au fost colectate și analizate informații operative esențiale, transmise ulterior coordonatorului intervenției.

    Echipa de negociatori a inițiat dialogul cu agresorul, cu scopul stabilizării situației și al protejării victimei. În paralel, echipele de asalt au pregătit și executat intervenția tactică, reușind eliberarea victimei și imobilizarea agresorului în condiții de siguranță.

    Ulterior, echipa pirotehnică a intervenit pentru verificarea și neutralizarea unui colet suspect identificat la fața locului.

    Exercițiul a avut ca obiectiv principal antrenarea și coordonarea structurilor operative în scenarii complexe care implică negociere, intervenție tactică și gestionarea riscurilor pirotehnice. De asemenea, au fost testate capacitatea de reacție și aplicarea procedurilor specifice.

    Reprezentanții IPJ Bacău subliniază că organizarea unor astfel de activități contribuie la creșterea nivelului de pregătire și la perfecționarea continuă a personalului, pentru intervenții rapide, eficiente și sigure în situații reale.

    Siguranța comunității rămâne o prioritate, iar astfel de exerciții au rolul de a consolida capacitatea structurilor operative de a proteja viața și bunurile cetățenilor.

    Legendarul Dorel a lovit din nou: a spart conducta de apă în timp ce lucra la șantierul parcării de pe 9 Mai

    Se pare că „legendarul Dorel” a revenit în forță pe șantierul parcării supraterane de pe strada 9 Mai. Dacă data trecută muncitorii au reușit performanța de a rupe rețeaua electrică, de data aceasta au trecut la nivelul următor: au spart o conductă de apă.

    Rezultatul? Zeci de apartamente din blocurile din zonă au rămas fără apă. Pentru locatari, situația este departe de a fi amuzantă, dar pentru cei care privesc din afară pare o scenă repetată dintr-o comedie prost regizată.

    Este greu de înțeles cum, în plin oraș, lucrările pot continua cu atâta neglijență față de infrastructura existentă și față de oamenii care locuiesc în apropiere. Dacă fiecare etapă a șantierului mai „descoperă” câte o rețea pe care o distruge, ne putem întreba pe bună dreptate ce urmează data viitoare.

    Pentru locuitorii din zonă însă, nu mai este deloc o glumă. Este pur și simplu de râsul curcilor — dar pe nervii și disconfortul oamenilor.

    Cu speranța că cineva responsabil va lua în serios aceste probleme,
    Un cititor din zonă

    Umbrărescu eliberează locul: instalația de desprăfuire, mutată bucată cu bucată la Oțelu Roșu

      Lucrările de reorganizare a combinatului siderurgic din Oțelu Roșu continuă într-un ritm alert, iar una dintre cele mai spectaculoase etape ale șantierului este mutarea instalației de desprăfuire de la Oțelăria Electrică. În imagini recente de pe platforma industrială pot fi observate mai multe fronturi de lucru ale companiei UMB Steel Oțelu Roșu, inclusiv operațiunile de dezmembrare a sistemului de desprăfuire.

      Instalația este demontată componentă cu componentă, fiecare element fiind transportat într-o zonă temporară de depozitare. Acolo, piesele sunt sablate și revopsite, urmând ca ulterior întregul sistem să fie reconstruit pe o nouă amplasare, aflată în apropiere.

      Mutarea este necesară pentru a face loc noului laminor, care va fi construit în continuarea Oțelăriei Electrice și va reprezenta una dintre piesele centrale ale viitoarei linii de producție.

      În imaginile de pe șantier se poate observa, spre final, și zona în care se construiește stația de betoane, precum și spațiul unde sunt depozitate provizoriu elementele instalației de desprăfuire până la repoziționarea lor definitivă.

      O investiție majoră pentru repornirea combinatului

      În ianuarie 2025, antreprenorul Dorinel Umbrărescu, unul dintre cei mai importanți constructori de infrastructură rutieră din România, a cumpărat combinatul siderurgic din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin, prin firma Eco Wind Power, deținută de familia sa.

      Achiziția s-a realizat în urma unei licitații, la un preț de aproximativ 141,65 milioane de lei, sumă care include și cheltuielile procedurii.

      Planul familiei Umbrărescu este ambițios: investiții de câteva sute de milioane de lei pentru repornirea combinatului, închis din 2012. În prima etapă sunt estimate 100–150 de locuri de muncă, iar până anul viitor numărul angajaților ar putea ajunge la 300–400.

      Oțel pentru autostrăzi

      Toate indiciile arată că producția combinatului va fi orientată către fier beton striat și sârmă, materiale esențiale pentru construcții. Acestea vor alimenta direct activitatea UMB Group, compania familiei Umbrărescu fiind implicată în majoritatea marilor șantiere de autostrăzi, viaducte și poduri din România.

      O tradiție industrială de peste două secole

      Combinatul din Oțelu Roșu are o istorie industrială impresionantă, fiind atestat documentar încă din 1796, în perioada Imperiului Habsburgic. De-a lungul celor peste 220 de ani de existență, platforma siderurgică a trecut prin numeroase schimbări de proprietate și perioade dificile, culminând cu închiderea din 2012, provocată de acumularea datoriilor.

      Relansarea combinatului este văzută ca o șansă majoră pentru revitalizarea economiei locale, prin crearea de locuri de muncă și reactivarea unei tradiții industriale importante în Banat.

      Prin această investiție, familia Umbrărescu transmite un semnal clar privind încrederea în potențialul industriei românești și dorința de a integra producția de oțel în lanțul logistic al marilor proiecte de infrastructură din România.

      Activitățile dedicate Zilei Poliției Române, continuate la Onești

        În continuarea activităților organizate premergător aniversării a 204 ani de la înființarea Poliției Române, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești.

        La eveniment au participat aproximativ 100 de elevi și cadre didactice din unități de învățământ din municipiu, care au avut ocazia să interacționeze cu polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranța Școlară, Serviciului Resurse Umane, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Onești și specialiști criminaliști.

        Pe parcursul activităților, polițiștii au prezentat elevilor mijloacele din dotare și au oferit exemple din activitatea zilnică desfășurată pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, explicând rolul fiecărei structuri și importanța colaborării dintre polițiști și comunitate.

        De asemenea, în incinta bibliotecii a fost organizată o expoziție de carte intitulată „Lumea Poliției – de la Procedură la Poveste”, prin care participanții au putut descoperi lucrări dedicate domeniului polițienesc, de la materiale de specialitate până la volume inspirate din activitatea și experiențele oamenilor legii.

        Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău mulțumesc tuturor celor care au participat la această activitate și instituțiilor partenere pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului.

        Șah / O nouă competiție băcăuană pentru copii

        La finalul săptămânii trecute, în incinta Arena Mall din Bacău s-a desfășurat un campionat de șah pentru copiii cu vârsta de până în 14 ani.

        La acest concurs au participat 45 de șahiști ce au jucat pe parcursul a cinci runde în sistem elvețian a câte 15 minute fiecare.

        Competiția a fost arbitrată de Cătălin Artene (arbitru principal) și Ionel Pâslariu (arbitru secundar), iar directorul concursului a fost instructorul sportiv de șah, inginer Radu Hanga, care a declarat:

        „Ne bucurăm că de la an la an interesul pentru acest sport al disciplinei atrage din ce în ce mai mulți copii”.

        Primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă

        Under 8: 1) Sebastian Micu, 2) Mihai Stoica, 3) Alexandru Luca.

        Under 10: 1) Nectarie Abageru, 2) David Budu, 3) Parascheva Pâslariu.

        Under 12: 1) Petru Petrache, 2) Tudor Abageru, 3) David Coman.

        Under 14: 1) David Muraru, 2), Medeea Boboc, 3) Matei Ursu.

        Bacău: 90 de intervenții ale pompierilor în weekend; bunuri de peste 5,5 milioane de lei salvate

          Pompierii militari băcăuani au intervenit, în perioada 20–22 martie 2026, în 90 de misiuni desfășurate în zona de competență, acționând pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor, potrivit unui bilanț al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.

          Cele mai numeroase solicitări au vizat acordarea primului ajutor calificat, echipajele SMURD intervenind în 38 de cazuri.

          În același interval, salvatorii au intervenit pentru stingerea a șase incendii, dintre care trei au fost incendii de vegetație. De asemenea, pompierii au desfășurat o misiune pirotehnică, au acordat sprijin pentru șapte persoane aflate în dificultate, au efectuat 16 misiuni de recunoaștere, au intervenit în alte șase situații și au participat la o misiune de sprijin.

          Totodată, au fost înregistrate trei situații în care echipajele au fost întoarse din drum, intervenția nemaifiind necesară, nouă deplasări fără intervenție și trei alerte false.

          Sâmbătă, 21 martie, pompierii au desfășurat și acțiuni de informare preventivă și control pentru prevenirea incendiilor de vegetație, fiind aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 de lei în localitățile Măgirești, Căiuți, Coțofănești și Livezi.

          Reprezentanții ISU Bacău au anunțat că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în mai multe localități din județ, pentru reducerea numărului de incendii de vegetație și protejarea mediului și a comunităților.

          Potrivit bilanțului instituției, datorită intervențiilor prompte ale pompierilor, în timpul misiunilor desfășurate în weekend au fost salvate bunuri estimate la aproximativ 5,5 milioane de lei.

          „Misiunile desfășurate în această perioadă evidențiază, încă o dată, profesionalismul, dedicarea și capacitatea de reacție rapidă a salvatorilor băcăuani, care rămân permanent la datorie pentru siguranța comunității”, au transmis reprezentanții inspectoratului.

          Autoritățile recomandă cetățenilor să se informeze despre modul de comportare în situații de urgență accesând platforma națională fiipregatit.ro și să descarce aplicația mobilă DSU, disponibilă în App Store și Google Play, pentru informații utile privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

          Romanian long jumper Ramona Elena Verman finishes sixth at World Indoor Championships with personal best

          Romania’s Ramona Elena Verman delivered the best performance of her career on Sunday, finishing sixth in the women’s long jump at the World Indoor Athletics Championships in Toruń, Poland, with a personal best of 6.72 meters.

          The 22-year-old athlete, coached by Aura Balaban and representing CSM Bacău, achieved the mark in the fifth round of the final, improving her previous personal best by three centimeters. The earlier record had been set just last month at the Romanian National Championships.

          Verman, competing in her first senior World Indoor Championships and still eligible for the under-23 category, was the youngest athlete in the event. She produced a consistent series of jumps without a foul, opening with 6.60 meters, followed by 6.61 and 6.58 meters.

          According to her coaching team, the third attempt measured 6.58 meters despite being taken before the take-off board, suggesting a potential distance close to 6.80 meters — a mark that would have been enough for a bronze medal.

          The competition was won by Portugal’s Agate de Sousa with a jump of 6.92 meters. Italy’s Larissa Iapichino, the reigning European indoor champion, finished second, while Colombia’s Natalia Linares claimed bronze with 6.80 meters.

          Coach Aura Balaban praised Verman’s performance, describing it as an “extraordinary achievement” at her debut in a senior world championship.

          “Finishing sixth in the world and setting a personal best at her first senior World Championships shows both her talent and her ability to compete under pressure,” Balaban said.

          Verman, who was named the top athlete of Bacău County in 2025, won the European Under-23 title last year with a jump of 6.60 meters and later placed third at the Balkan Senior Championships with 6.63 meters.

          Her result in Toruń is seen as a major confirmation of her potential and a strong boost ahead of the upcoming European Athletics Championships scheduled for this summer in Birmingham.

          Cine este jandarmul care a găsit o mică avere și a căutat păgubașul

            Într-o lume în care știrile despre pierderi și nedreptăți circulă mai repede decât poveștile despre oameni care fac bine, gestul plutonierului adjutant șef Călin Adam Fănică pare aproape incredibil prin simplitatea lui. Nu este o poveste despre eroi spectaculoși sau despre fapte extraordinare. Este, mai degrabă, o poveste despre normalitate — acea normalitate care se naște din caracter, educație și respect pentru ceilalți.

            După aproape două decenii de activitate în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, Călin Adam Fănică își trăiește meseria cu aceeași discreție cu care își trăiește viața. Pentru el, uniforma nu este un simbol de prestigiu afișat ostentativ, ci o responsabilitate pe care o poartă în fiecare zi.

            O întâmplare simplă, într-o zi obișnuită

            Totul a început într-o zi obișnuită, într-un moment de relaxare. În timpul liber, jandarmul se afla într-o parcare a unui complex comercial, printre oameni grăbiți, mașini care veneau și plecau și agitația specifică unui loc tranzitat de sute de persoane.

            Acolo a observat o borsetă uitată.

            Curiozitatea profesională l-a făcut să verifice conținutul pentru a identifica proprietarul. În interior se afla o sumă impresionantă: 4.500 de euro și 7.564 de lei, alături de un portofel cu documente și carduri bancare.

            Pentru unii, tentația ar fi putut fi mare. Pentru el însă, situația a fost simplă: lucrul trebuia returnat celui care îl pierduse.

            Fără ezitare, a anunțat colegii din cadrul jandarmeriei și a început demersurile pentru identificarea proprietarului. În scurt timp, păgubașul a fost găsit, iar bunurile i-au fost restituite.

            Lecțiile unei mame

            Călin vorbește despre gestul său cu o modestie care dezarmează.

            „Se întâmplă”, spune el calm. „Din obișnuință și din respect pentru celălalt.”

            Povestește că este unul dintre nouă frați, iar educația primită acasă i-a marcat întreaga viață. Mama lui avea o dorință simplă: dintre copiii ei, unul să devină preot și unul militar.

            „Am cochetat cu biserica, cântam la slujbe și încă mai merg uneori. Dar am ales să fiu jandarm. Aici am învățat că responsabilitatea se măsoară în lucruri mici, în gesturi de zi cu zi.”

            Pentru el, aceste valori nu sunt principii teoretice, ci reguli după care trăiește.

            Momentul reîntâlnirii

            Când proprietarul borsetei a venit să-și recupereze bunurile, reacția sa a spus mai mult decât orice discurs. Pe chipul lui se citeau ușurarea, recunoștința și surpriza că lucrurile pierdute au fost găsite și păstrate intacte.

            Pentru jandarm, acel moment a fost suficient.

            Nu a căutat recunoaștere publică și nici nu consideră că a făcut ceva ieșit din comun.

            „Nu este o poveste despre eroi”, spune el. „Este despre normalitate.”

            Onoarea uniformei

            În viziunea lui Călin Adam Fănică, onoarea uniformei nu stă în parade sau în titluri, ci în gesturi simple:
            să respecți legea, să îi respecți pe ceilalți și să faci ceea ce este corect, chiar și atunci când nimeni nu te vede.

            El rezumă totul într-o frază pe care o rostește aproape firesc:

            „Să returnezi ce nu-ți aparține, să respecți legea și oamenii — asta ține vie credința mamei și onoarea uniformei pe care o port.”

            Un exemplu discret

            Pentru comunitatea din Bacău, întâmplarea poate părea mică. Dar tocmai astfel de gesturi dau măsura caracterului și arată că integritatea nu este o noțiune abstractă.

            La finalul discuției, jandarmul zâmbește și repetă principiul după care se ghidează:

            „Fă ce e bine, chiar și atunci când nimeni nu urmărește aplauzele.”

            În această propoziție stă toată esența poveștii sale — nu gloria, nu lauda, ci alegerea simplă și constantă de a rămâne, înainte de toate, un om.

            Un loc unde ideile prind viață: primul hub cultural-educațional al romilor din Bacău

              Primăvara a adus, în Bacău, mai mult decât o zi însorită de martie. A adus un început. Pe 20 martie 2026, într-un spațiu care până nu demult era doar o adresă pe hartă, s-au adunat oameni, emoții și speranțe pentru inaugurarea primului sediu al Asociației Europene a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală (AERPPI). Noua locație a fost amenajată sub forma unui hub cultural-educațional, botezat sugestiv „Art Cafe”.

              Nu este doar un sediu de organizație. Este, așa cum spun cei care l-au creat, un loc în care educația, cultura și comunitatea se întâlnesc pentru a schimba destine.

              O inaugurare cu oameni și simboluri

              Evenimentul de deschidere a adunat reprezentanți ai comunității rome, dar și invitați din mediul civic, cultural și administrativ al orașului. Printre cei prezenți s-au numărat consilierul local Ilie Bîrzu, consilierii județeni Ionel Bălan și Liviu-Alexandru Miroșeanu, precum și reprezentanți ai unor organizații culturale importante.

              Au participat și Dănuț Voicu și Petru Done, din partea Filialei Județene „Cultul Eroilor”, președinții comunităților evreiești și germane din Bacău – Hainrich Brif și Mihaela Brunhuber – dar și reprezentanți ai Despărțământului Astra „Vasile Alecsandri”, profesorii Mitică Pricopie și Ioachim Dămoc.

              Printre invitați s-au aflat și personalități rome din lumea artistică locală: dirijorul și violonistul Cristian Năstase, cunoscut drept „Domnul Orchestră”, și scriitoarea și bibliotecara Lenuța Neacșu.

              Atmosfera a fost una caldă și solemnă, iar deschiderea oficială a început cu o slujbă de sfințire oficiată de un sobor de preoți condus de protoiereul Eugen-Ciprian Ciuche. Cu acest prilej, AERPPI a primit în dar o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, o candelă și un exemplar al Bibliei tipărite în anul 2006 în limba romani standardizată – un gest simbolic care a subliniat legătura dintre credință, cultură și identitate.

              Un moment de memorie

              Înainte de discursuri și aplauze, participanții au păstrat un moment de reculegere în memoria profesorului Anghel Năstase, cel care a inițiat în trecut proiecte dedicate educației copiilor romi. Pentru mulți dintre cei prezenți, acest moment a fost o reamintire că fiecare inițiativă comunitară are în spate oameni care au crezut, uneori cu ani înainte, că schimbarea este posibilă.

              Muzică, artă și identitate

              După mesajele invitaților, spațiul hub-ului s-a umplut de muzică. Lăutarii romi din Bacău au oferit un moment artistic emoționant, cu melodii tradiționale care au readus în prim-plan bogăția culturală a acestei comunități.

              Pereții centrului au fost deja transformați într-o mică galerie. Lucrări ale artiștilor plastici Gheorghe Parascan și Maria Margoș sunt expuse alături de fotografii ale unor personalități române și rome din domeniul artei, literaturii și științei.

              Deasupra tuturor stă deviza centrului: „Educația schimbă destine.”

              Un loc pentru copii, idei și comunitate

              Președintele AERPPI, Doru Tănase, spune că hub-ul „Art Cafe” este conceput ca un spațiu deschis pentru toți băcăuanii, indiferent de etnie.

              Centrul va funcționa în opt secții:

              • teatru
              • pictură
              • muzică
              • dezvoltare personală
              • cultură și artă
              • asistență juridică
              • mediere școlară
              • mediere sanitară

              Pentru fiecare dintre acestea există deja o echipă de profesori și voluntari.

              „Vor fi aici copii romi, dar și copii din comunitatea majoritară. Ușa noastră este deschisă pentru oricine”, a spus Doru Tănase.

              Mai mult decât un sediu

              Pentru inițiatorii proiectului, hub-ul nu este doar o clădire. Este o promisiune.

              „Hub-ul nostru nu este doar un spațiu fizic, este și o promisiune că educația va rămâne o prioritate, că valorile culturale vor fi respectate și promovate și că fiecare persoană care îi va trece pragul va găsi inspirație și sprijin”, a declarat Tănase.

              El spune că proiectul este rezultatul colaborării dintre voluntari, parteneri și susținători care au crezut că un astfel de loc este necesar.

              „Avem nevoie de spații care să adune oamenii împreună. Aici ideile vor prinde viață, proiectele vor crește, iar comunitatea va deveni mai puternică.”

              Un început

              Într-un oraș în care comunitățile conviețuiesc de generații, apariția unui astfel de centru poate deveni mai mult decât o inițiativă culturală. Poate deveni un loc de întâlnire, de dialog și de oportunități.

              Iar pentru cei care au trecut pragul hub-ului „Art Cafe” în ziua inaugurării, mesajul a fost simplu: schimbarea începe cu educația și cu oamenii care cred în ea.

              Alexandra Ioana Bontaș (CSȘ Bacău), campioană a României la triplusalt, colega sa de club, Sophia Maria Falcă, vice-campioană națională la aceeași probă

              De ani buni, Bacăul generează mare performanță atât pe plan național, cât și internațional la atletism. Iar în ultimul deceniu, triplusaltul s-a dovedit, cel puțin la nivel de juniori, una din probele la care băcăuanii au excelat, dând șanse puține spre deloc adversarilor. Altfel spus, o marcă înregistrată.

              De la Georgiana Aniței, campioană mondială de junioare 2 în Columbia în 2015 și până la Daria Vrînceanu, campioană europeană U20 en titre, fără a uita reușitele, inclusiv cele de anul acesta (unele la categorii superioare de vârstă, altele cu recorduri personale) semnate de Amelia Negulescu și David Sârbu.

              Iar din urmă vin puternic Alexandra Ioana Bontaș și Sophia Maria Falcă. Cele două atlete în vârstă de 15 ani legitimate la CSȘ Bacău au dominat autoritar proba de triplusalt feminin la Campionatele Naționale de Sală Under 16 derulate în weekend, în Sala de Atletism „Doina Melinte” din Bacău. Alexandra Bontaș, sportivă antrenată de Mariana Sârbu s-a laureat campioană a României, cu o săritură ce a măsurat 10,96 m.

              Colega sa de club, Sophia Falcă, atletă pregătită în „laboratorul performanței” condus de Cristi Nemțeanu i s-a alăturat pe podium, adjudecându-și titlul de vice-campioană națională, cu un rezultat de 10,66m. Un aur și un argint care completează seria titlurilor băcăuane. Reprezentând un nou semn bun pentru viitor. Pentru alți și alți ani buni.

              Elevi din județul Bacău premiați la concursul auto organizat de Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron”

                Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” din Bacău a organizat, săptămâna trecută, concursul județean „Cheia succesului – de la teorie la practică în atelierul auto!”, competiție dedicată elevilor pasionați de domeniul auto din unitățile de învățământ tehnologic din județ.

                Evenimentul a reunit elevi și profesori coordonatori din mai multe licee din județul Bacău, participanții având ocazia să își demonstreze cunoștințele teoretice și abilitățile practice în cadrul unor probe desfășurate în atelierul auto al liceului gazdă.

                Organizatorii au subliniat că scopul competiției este de a încuraja formarea profesională a elevilor, schimbul de bune practici între cadrele didactice și dezvoltarea spiritului de echipă. În cadrul probelor, elevii au lucrat în echipe, punând accent pe comunicare, coordonare și colaborare – competențe esențiale pentru activitatea dintr-un service auto.

                Locul I a fost obținut de elevii Cioineag Ștefan Daniel, din clasa a XI-a P1, și Dogaru Alexandru-Vlăduț, din clasa a XI-a P2.

                Reprezentanții Liceului Tehnologic „Dumitru Mangeron” au mulțumit tuturor elevilor participanți și profesorilor însoțitori pentru implicare, apreciind că evenimentul a devenit o adevărată sărbătoare a meseriilor tehnice și un prilej de a promova excelența în învățământul profesional și tehnic din județul Bacău.

                Declinul demografic continuă: mai puține nașteri și mai puține căsătorii în 2025

                  Anul 2025 confirmă o tendință care se conturează tot mai clar în ultimii ani: populația continuă să scadă, iar diferența dintre numărul nașterilor și cel al deceselor rămâne puternic negativă. Datele statistice pentru întreg anul arată că natalitatea este în scădere, în timp ce mortalitatea rămâne ridicată, ceea ce accentuează declinul natural al populației.

                  În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025 au fost înregistrați 4.426 de născuți vii, cu 364 mai puțini decât în anul precedent, când s-au consemnat 4.790 de nașteri. Scăderea este semnificativă și reflectă o tendință demografică tot mai pronunțată, determinată de factori precum migrația populației tinere, incertitudinile economice sau schimbarea modelelor de viață familială.

                  Numărul deceselor a ajuns la 7.958 în 2025, în ușoară scădere față de cele 8.200 înregistrate în 2024. Chiar dacă această reducere poate fi privită ca o evoluție pozitivă, mortalitatea rămâne mult peste nivelul natalității. Ca urmare, sporul natural al populației – diferența dintre nașteri și decese – a rămas negativ și chiar s-a accentuat. În 2025, sporul natural a fost de -3.532 de persoane, cu 122 mai mult decât în anul precedent.

                  Pe lângă scăderea natalității, statisticile indică și o diminuare accentuată a numărului de căsătorii. În 2025 au fost înregistrate 2.620 de căsătorii, cu aproape 500 mai puține decât în 2024, când au fost consemnate 3.100. Specialiștii consideră că această evoluție poate reflecta amânarea întemeierii unei familii, migrația tinerilor sau schimbările din comportamentul social al noilor generații.

                  În același timp, numărul divorțurilor a crescut ușor. În cursul anului 2025 au fost înregistrate 716 divorțuri, față de 687 în anul precedent. Creșterea nu este una spectaculoasă, dar indică o ușoară tendință de accentuare a instabilității familiale.

                  Un indicator care arată totuși o evoluție pozitivă este mortalitatea infantilă. În 2025 au fost înregistrate 25 de decese ale copiilor sub un an, cu două mai puține decât în 2024, ceea ce poate sugera îmbunătățiri în ceea ce privește îngrijirea medicală și condițiile de sănătate pentru nou-născuți.

                  Datele pentru luna decembrie confirmă, la rândul lor, aceste tendințe. În ultima lună a anului 2025 s-au înregistrat 354 de nașteri, ușor mai puține decât cele 362 consemnate în decembrie 2024. În schimb, numărul deceselor a crescut la 786, comparativ cu 766 în aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, sporul natural negativ din decembrie a ajuns la -432 de persoane.

                  În ceea ce privește viața de familie, luna decembrie 2025 a adus 120 de căsătorii, mai puține decât cele 126 înregistrate în decembrie 2024. În schimb, divorțurile au scăzut de la 63 la 54.

                  Per ansamblu, datele statistice arată că declinul demografic rămâne o realitate tot mai evidentă. Scăderea natalității, numărul ridicat al deceselor și diminuarea căsătoriilor conturează o evoluție care, în lipsa unor schimbări majore, va continua să influențeze structura populației în anii următori. În același timp, specialiștii atrag atenția că aceste tendințe sunt legate nu doar de evoluțiile locale, ci și de procese demografice mai ample care afectează întreaga regiune și, în general, multe zone ale Europei.

                  Cum pot fi folosite spațiile comune din blocuri: ce drepturi au proprietarii și ce spune legea

                    Viața într-un bloc presupune nu doar folosirea apartamentului propriu, ci și împărțirea unor spații comune – de la casa scării și subsol până la uscătorii, terase sau holuri. Deși aceste spații aparțin tuturor proprietarilor din condominiu, legislația stabilește reguli clare privind modul în care ele pot fi utilizate.

                    Potrivit Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, fiecare proprietar are dreptul să folosească atât locuința sa, cât și părțile comune ale clădirii, cu o condiție esențială: utilizarea acestora nu trebuie să afecteze drepturile celorlalți locatari și nici să schimbe destinația clădirii, scrie avocatnet.ro.

                    Rolul acordului de asociere

                    La baza funcționării unei asociații de proprietari stă acordul de asociere, documentul care consfințește decizia majorității proprietarilor dintr-un condominiu – cel puțin jumătate plus unu – de a se organiza în cadrul unei asociații. Acest act stabilește regulile generale după care sunt administrate spațiile comune și modul în care acestea pot fi folosite.

                    Când pot fi date spațiile comune în folosință

                    Legea permite ca anumite părți comune ale blocului să fie utilizate și de terți – fie persoane fizice, fie firme. Totuși, o astfel de decizie nu poate fi luată individual, ci doar printr-o hotărâre a adunării generale a asociației de proprietari.

                    Pentru aprobarea unei astfel de măsuri este necesar acordul a două treimi din numărul total al proprietarilor din condominiu, precum și acceptul tuturor proprietarilor direct afectați de vecinătate. În plus, folosirea spațiului comun trebuie să se facă în baza unui contract – de închiriere, de folosință sau de concesiune – semnat de președintele asociației și avizat de cenzor sau de comisia de cenzori.

                    Folosință exclusivă pentru un proprietar

                    Legea mai prevede și posibilitatea ca anumite părți comune să fie atribuite în folosință exclusivă unui proprietar, de exemplu pentru utilizarea unei uscătorii sau a unui spațiu din subsol. Și în acest caz există reguli stricte.

                    Decizia poate fi luată doar dacă nu sunt afectate drepturile celorlalți locatari și dacă există acordul tuturor proprietarilor din condominiu și al cotelor-părți indivize. Ulterior, se încheie un contract între asociația de proprietari și persoana care primește dreptul de folosință exclusivă.

                    Contractul este valabil maximum 12 luni, dar poate fi reînnoit dacă ambele părți sunt de acord.

                    Ce se întâmplă cu veniturile obținute

                    Dacă spațiile comune sunt exploatate – de exemplu prin închiriere – veniturile obținute nu sunt distribuite proprietarilor individuali. Conform legii, toate aceste sume aparțin asociației de proprietari.

                    Banii sunt direcționați către fondul de reparații al blocului, contribuind astfel la întreținerea și modernizarea clădirii. În același timp, asociația are obligația de transparență: veniturile și cheltuielile aferente trebuie prezentate semestrial într-un raport afișat la avizier și consemnate în registrul unic de venituri și cheltuieli.

                    Reguli pentru o conviețuire corectă

                    În esență, legislația încearcă să mențină un echilibru între dreptul fiecărui proprietar de a beneficia de spațiile comune și nevoia de a proteja interesele întregii comunități din bloc. Deciziile importante trebuie luate în comun, iar utilizarea acestor spații trebuie să respecte principiul fundamental al conviețuirii: drepturile unuia se opresc acolo unde încep drepturile celuilalt.

                    Romanian Tax Inspectors Seize Gold and Silver Worth €2.5 Million in Bacău

                    Romanian anti-fraud inspectors have seized more than 32 kilograms of precious metals worth about 12.56 million lei ($2.7 million) following a series of inspections at jewelry traders in the eastern city of Bacău, the tax authority said.

                    Inspectors from the General Directorate for Fiscal Anti-Fraud (DGAF), part of the National Agency for Fiscal Administration (ANAF), carried out checks targeting businesses involved in the trade of jewelry and precious metals. The inspections were launched following fiscal risk analyses, authorities said.

                    The controls focused on compliance with legislation governing the accounting, origin and commercialization of precious metal goods.

                    According to ANAF, the investigation was later extended to another company linked to the initially inspected operator after inspectors identified similar irregularities.

                    Authorities reported significant deficiencies, including poor stock management records and the absence of documents proving the origin of substantial quantities of goods.

                    As a result, anti-fraud inspectors confiscated 6,560 gold items weighing a total of 23.16 kilograms, valued at approximately 12.24 million lei. They also seized 1,989 silver items weighing 9.51 kilograms, worth about 323,000 lei.

                    In addition, inspectors imposed administrative fines totaling 20,000 lei in accordance with current legislation. The confiscated goods were handed over to the relevant authorities under legal procedures.

                    ANAF representatives said inspections will continue to ensure compliance with legal regulations, protect state budget revenues and maintain fair competition in the market.

                    Romanian Environmental Inspectors Fine Construction Firm Over Illegal Waste Dumping

                    Environmental inspectors in eastern Romania have fined a construction company after discovering illegal dumping of construction waste in the floodplain of the Siret River, authorities said.

                    Commissioners from the National Environmental Guard’s Bacău County unit launched an inspection following complaints from local residents about waste being deposited near the Narcisa Bridge area.

                    Field checks revealed significant quantities of construction debris, including concrete beams and slabs reinforced with metal. According to inspectors, the materials originated from safety works carried out on the Letea Overpass, locally known as the Narcisa Bridge.

                    Investigators found several irregularities during the inspection. Some of the beams resulting from the works had reportedly been handed over to a private individual and abandoned on private land, effectively disposing of the waste in unauthorized areas.

                    Authorities also found that the waste had been transported without the legally required documentation. In addition, the construction company was unable to present a waste management plan or records documenting how the waste had been handled.

                    For breaching environmental regulations, the firm responsible for the works was fined 60,000 lei (about $13,000) for disposing and storing waste outside authorized areas. Inspectors also issued warnings for failing to prepare a waste management plan, lacking proper waste management records, and not providing loading and unloading documentation.

                    Environmental commissioners also ordered immediate corrective measures, including a strict ban on depositing construction waste outside authorized sites and a requirement that such materials be handed over only to licensed waste operators, with full traceability ensured through proper documentation.

                    Representatives of the Environmental Guard thanked citizens for reporting the issue, stressing that protecting water resources and the environment remains a priority.

                    Stâlpii care stau să cadă

                    Vă scriu pentru a semnala o situație care ridică serioase semne de întrebare privind siguranța infrastructurii electrice din zona satului Bijghir.

                    În apropierea localității se află mai mulți stâlpi de electricitate care sunt vizibil înclinați și par să fie într-o stare avansată de degradare. După cum se poate observa și din fotografiile atașate, unii dintre acești stâlpi sunt atât de aplecați încât dau impresia că ar putea cădea oricând. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât aceștia susțin linii electrice active, iar prăbușirea lor ar putea provoca accidente grave, pene de curent sau chiar incendii.

                    Zona este frecventată de localnici, iar în apropiere există terenuri agricole și locuințe. În aceste condiții, riscul pentru oameni și bunuri nu poate fi ignorat. De aceea, consider că problema ar trebui verificată de urgență de către instituțiile responsabile și de compania care administrează rețeaua de distribuție a energiei electrice.

                    Prin intermediul publicației dumneavoastră, sperăm că această situație va ajunge în atenția autorităților competente și că vor fi luate măsurile necesare pentru remedierea problemei înainte ca aceasta să se transforme într-un incident grav.

                    Cu stimă,
                    Un cititor îngrijorat

                    Activități dedicate Zilei Poliției Române, organizate înaintea aniversării a 204 ani de la înființare

                      Premergător aniversării a 204 de ani de la înființarea Poliției Române, marcată anual pe 25 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au organizat o activitate dedicată comunității în Complexul Comercial Hello Shopping Park Bacău. Evenimentul a oferit vizitatorilor ocazia de a descoperi, într-un mod interactiv, o parte dintre tehnicile și mijloacele folosite de polițiști în activitatea de zi cu zi.

                      La acțiune au participat mai multe structuri ale inspectoratului, fiecare prezentând publicului echipamentele și procedurile specifice domeniului în care activează. Cei prezenți au avut posibilitatea să discute direct cu polițiștii, să afle detalii despre munca acestora și să vadă îndeaproape tehnica utilizată în diferite misiuni.

                      Polițiștii Serviciului Rutier au prezentat echipamentele folosite pentru creșterea siguranței rutiere, printre care aparatele alcooltest și drugtest, pistolul radar și dispozitivul FARO, utilizat pentru scanarea la 360 de grade a locului accidentelor rutiere. De asemenea, vizitatorii au putut admira motocicleta din dotarea serviciului, care a stârnit interesul copiilor și al pasionaților de tehnică.

                      Specialiștii Serviciului Criminalistic au realizat demonstrații privind tehnicile de amprentare și ridicare a urmelor de la locul faptei, explicând modul în care sunt colectate și analizate probele în cadrul anchetelor. Demonstrațiile au atras atenția publicului, oferind o perspectivă asupra muncii de investigație desfășurate de polițiști.

                      Copiii s-au bucurat de activitățile pregătite de polițiștii din cadrul structurii de siguranță școlară, care au organizat jocuri interactive și discuții despre reguli și comportamente sigure. În același timp, polițiștii de la prevenirea criminalității au oferit baloane și insigne simbolice cu mesajul „Polițist junior”, încurajând respectarea regulilor și spiritul civic încă de la vârste fragede.

                      Un alt punct de interes al evenimentului a fost standul luptătorilor pentru acțiuni speciale, care au prezentat armamentul și echipamentele utilizate în misiuni, atrăgând numeroși curioși.

                      Participanții au avut, de asemenea, ocazia să testeze un simulator de accidente, prin intermediul căruia au putut înțelege mai bine consecințele nerespectării regulilor de circulație și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

                      Totodată, polițiștii din cadrul structurii de resurse umane au oferit informații despre cariera de polițist, prezentând condițiile de recrutare și oportunitățile de formare profesională pentru tinerii interesați să urmeze această profesie.

                      Activitatea s-a bucurat de interesul numeroșilor vizitatori ai centrului comercial, în special al copiilor, care au avut ocazia să descopere, într-un mod atractiv și educativ, o parte din activitatea desfășurată zilnic de polițiști.

                      Prin organizarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău își propune să fie cât mai aproape de comunitate și să consolideze relația de încredere dintre polițiști și cetățeni.

                      O tragedie, trei agresori și o societate indiferentă – ancheta socială din Steagul Roșu (1970)

                      În arhivele presei locale din Bacău există articole care, dincolo de contextul epocii în care au fost scrise, rămân documente sociale puternice. Un astfel de text este ancheta publicată la 22 martie 1970 în cotidianul Steagul Roșu, care relata un caz grav petrecut în oraș și analiza cauzele morale și sociale care au dus la comiterea lui.

                      Articolul începea cu o formulare directă și dură, specifică stilului jurnalistic al epocii: trei tineri, descriși drept „zdrahoni cu mușchi de fier, numai buni pentru o muncă cinstită”, ajunseseră să formeze o gașcă violentă, unită nu de prietenie sau solidaritate, ci de o trăsătură comună – disprețul față de semeni. Din această mentalitate, scria ziarul, până la săvârșirea unor fapte antisociale nu mai era decât un pas.

                      Cazul relatat era cutremurător. În zona cinematografului „Tineretului”, cei trei au agresat o minoră de 13 ani, pe care au dus-o cu forța într-o locuință unde a fost supusă unei agresiuni brutale. Ulterior, fata a fost abandonată și aruncată pe fereastră. Găsită la scurt timp, a fost transportată de urgență la spital.

                      Epilogul juridic al cazului s-a consumat la Tribunalul județean Bacău. Doi dintre inculpați au fost condamnați la câte opt ani de închisoare, iar al treilea la șase ani. Pentru reporterii ziarului, însă, sentința nu era doar finalul unei infracțiuni, ci începutul unei reflecții mai ample asupra responsabilității sociale.

                      Ancheta a scos la iveală un aspect tulburător: cei trei nu păreau conștienți de gravitatea faptei lor. În discuțiile cu reporterii, aceștia nu manifestau remușcare și erau convinși că vor scăpa de pedeapsă, mizând pe intervențiile părinților.

                      Mentalitatea lor despre femei și despre semeni era descrisă de jurnaliști drept profund degradată, rezultatul unei educații greșite și al unui mediu familial în care respectul față de oameni nu era o valoare.

                      Un alt element analizat în articol a fost rolul mediului social. Reporterii au remarcat că în momentul agresiunii, în holul cinematografului se aflau și alte persoane.

                      Cu toate acestea, nimeni nu a intervenit. Întrebați de ce au rămas pasivi, martorii au invocat diverse motive: „nu este treaba mea”, „nu vreau să ajung prin tribunale” sau „nu sunt plătit să mă ocup de huligani”.

                      Pentru autorii anchetei, această indiferență colectivă a reprezentat un factor care a permis tragediei să se producă.

                      Articolul analiza și mediile în care tinerii își petreceau timpul liber: holuri de cinematograf, baruri, străzi lăturalnice – spații unde, în lipsa intervenției comunității, comportamentele antisociale puteau prinde rădăcini.

                      În final, textul din Steagul Roșu nu se limita la relatarea unui caz penal. El încerca să transmită un mesaj mai amplu: societatea este responsabilă nu doar pentru sancționarea faptelor, ci și pentru prevenirea lor.

                      Indiferența, scria ziarul, poate deschide drumul către tragedii, iar un simplu gest de intervenție sau solidaritate ar putea salva destine.

                      Privită astăzi, această anchetă rămâne un document despre modul în care presa locală încerca să transforme un caz dramatic într-un avertisment social.

                      Dincolo de limbajul specific epocii, mesajul central rămâne actual: responsabilitatea civică și solidaritatea comunității sunt esențiale pentru a preveni violența și degradarea morală.

                      Un jandarm aflat în timpul liber a găsit și returnat o borsetă cu peste 4.500 de euro și 7.500 de lei

                        Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în timpul liber, a găsit în această după-amiază o borsetă care conținea o sumă importantă de bani și documente personale și a reușit să o returneze proprietarului.

                        Potrivit reprezentanților instituției, jandarmul a descoperit borseta în parcarea unui complex comercial din municipiul Bacău. În interior se aflau 4.500 de euro, 7.564 de lei, precum și un portofel care conținea carduri bancare și documente personale.

                        Fără a ezita, acesta a solicitat sprijinul colegilor aflați în serviciu. Un echipaj de intervenție s-a deplasat imediat la fața locului pentru a acorda suportul necesar în identificarea proprietarului bunurilor.

                        Datorită unei cărți de vizită găsite în borsetă, proprietarul a fost contactat în scurt timp și s-a prezentat la intrarea complexului comercial, unde bunurile i-au fost înmânate pe bază de proces-verbal.

                        Persoana în cauză le-a mulțumit jandarmilor pentru gestul lor, apreciind promptitudinea și corectitudinea de care au dat dovadă.

                        Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău subliniază că astfel de gesturi reflectă responsabilitatea și integritatea care stau la baza activității jandarmilor, atât în timpul serviciului, cât și în afara acestuia.

                        ULTIMELE ȘTIRI