Acasă Blog

Cinema în aer liber revine la Bacău. „Lilo & Stitch”, proiecția de duminică din Parcul Bazinului de Înot

    Băcăuanii sunt invitați duminică, 5 iulie, de la ora 21:00, la o nouă ediție a evenimentului „Cinema în aer liber”, organizat în parcul din apropierea Bazinului de Înot.

    Potrivit Primăriei Municipiului Bacău, pe ecran va rula filmul „Lilo & Stitch”, o producție de animație apreciată de publicul de toate vârstele. Organizatorii îi încurajează pe participanți să vină însoțiți de familie și prieteni și să își aducă pături sau scaune pliabile pentru a se bucura de o seară de vară petrecută sub cerul liber.

    Lansat în 2002 de studiourile Disney, „Lilo & Stitch” spune povestea lui Lilo, o fetiță din Hawaii care adoptă ceea ce crede că este un cățel neobișnuit. În realitate, acesta este Stitch, un extraterestru creat prin experimente genetice și ajuns pe Pământ în încercarea de a scăpa de urmăritorii săi. Pe măsură ce relația dintre cei doi se dezvoltă, filmul explorează teme precum prietenia, acceptarea și importanța familiei, reunite în conceptul hawaiian „ohana”, potrivit căruia nimeni nu este abandonat sau uitat.

    Producția, regizată de Chris Sanders și Dean DeBlois, a devenit una dintre cele mai îndrăgite animații Disney, fiind apreciată pentru umorul său, coloana sonoră inspirată din muzica lui Elvis Presley și mesajul emoționant despre solidaritate și apartenență. Filmul a avut succes atât în rândul criticilor, cât și la box office, dând naștere ulterior unei întregi francize.

    Accesul la proiecția organizată în cadrul programului „Cinema în aer liber” este gratuit.

    Fotbal/ Liga 2: FC Bacău, înfrângere drastică în amical: 2-7 cu Metalul Buzău!

    Al doilea amical al verii a adus prima înfrângere pentru divizionara secundă FC Bacău. O înfrângere drastică! La o săptămână după ce s-au impus acasă, cu 1-0, în testul de debut disputat în compania moldovenilor de la FCM Ungheni, „alb-roșii” au fost surclasați, tot la Ruși-Ciutea, de viitoarea adversară din campionatul Ligii 2, Metalul Buzău, cu 7-2.

    Interesant este că băcăuanii au condus cu 2-0 (cel mai periculos scor, nu?), prin golurile marcate de stoperul spaniol Carlos Inglada și mijlocașul Codrin Oasenegre înainte de a fi „îngropați” de avalanșa de reușite a oaspeților.

    Jocul de verificare dintre FC Bacău și Metalul Buzău a avut două reprize a câte 60 de minute, gazdele (care în cursul acestei săptămâni au oficializat despărțirea de Alexandru Aftanache, venirea lui Alexandru Gîrbiță și prelungirea contractului lui Marko Juric), rulând o bună parte din lotul avut la dispoziție. Următorul meci de verificare al FC Bacău va avea loc sâmbăta viitoare, pe 11 iulie, de la ora 11.00, pe terenul Oțelului Galați. Așadar, după Metalul, Oțelul!

    Spitalul din Buhuși: Materialele de unică folosință și cele refolosibile trebuie evaluate pe baza eficienței și siguranței

      Alegerea dintre materialele de unică folosință și cele refolosibile reprezintă una dintre provocările actuale ale sistemului sanitar, în contextul în care unitățile medicale trebuie să găsească un echilibru între siguranța pacienților, protecția mediului și utilizarea eficientă a resurselor, transmit reprezentanții Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.

      Potrivit conducerii unității medicale, analiza acestei problematici a constituit un subiect constant de interes în ultimii ani, specialiștii spitalului participând la conferințe, întâlniri de lucru și schimburi de experiență organizate atât în România, cât și în alte state membre ale Uniunii Europene.

      Reprezentanții spitalului arată că materialele de unică folosință, precum lenjeriile de pat, halatele chirurgicale, câmpurile operatorii, pijamalele, bonetele sau papucii, oferă avantaje importante în ceea ce privește prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale și simplificarea activităților logistice. În același timp, acestea presupun costuri ridicate și generează cantități importante de deșeuri.

      În schimb, utilizarea materialelor refolosibile poate reprezenta o alternativă sustenabilă, cu condiția existenței unor sisteme eficiente de colectare, spălare, dezinfecție și sterilizare, care să respecte standardele de siguranță impuse în domeniul medical.

      Conducerea Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși consideră că unul dintre modelele care și-au demonstrat eficiența în mai multe state europene este dezvoltarea unor spălătorii regionale moderne, capabile să deservească simultan mai multe unități sanitare. Potrivit reprezentanților instituției, o astfel de soluție ar putea contribui la reducerea costurilor, optimizarea resurselor și diminuarea impactului asupra mediului, fără a afecta calitatea serviciilor medicale.

      Reprezentanții spitalului subliniază că viitorul sistemului sanitar trebuie să se bazeze pe decizii fundamentate pe dovezi și bune practici, care să asigure un echilibru între siguranța pacienților, sustenabilitatea sistemului și utilizarea responsabilă a fondurilor publice.

      Jandarmii băcăuani asigură ordinea publică la maratonul montan „Legendele Nemirei”, desfășurat la Slănic Moldova

        Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău sunt mobilizați în stațiunea Slănic Moldova pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe durata maratonului montan „Legendele Nemirei”, unul dintre cele mai importante evenimente sportive de profil din județ.

        Misiunea forțelor de ordine este de a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a competiției, la care participă alergători, organizatori, voluntari, turiști și susținători. Jandarmii sunt prezenți atât în zonele de start și de sosire, cât și pe traseele de concurs și în principalele puncte de interes de pe parcursul întrecerii, fiind pregătiți să intervină în cazul producerii unor situații de urgență.

        Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău le recomandă participanților și spectatorilor să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor, să poarte echipament adecvat terenului montan și condițiilor meteorologice și să se hidrateze corespunzător, evitând expunerea prelungită la soare.

        De asemenea, jandarmii îi îndeamnă pe cei prezenți să anunțe imediat forțele de ordine sau voluntarii dacă observă persoane aflate în dificultate, să protejeze mediul înconjurător prin păstrarea curățeniei și să manifeste prudență în cazul întâlnirii animalelor sălbatice, în special a urșilor, evitând hrănirea acestora sau abandonarea resturilor alimentare.

        Pentru siguranța tuturor participanților, autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în afara traseelor marcate și respectarea măsurilor dispuse de organizatori și de forțele de ordine pe întreaga durată a competiției.

        Jandarmii băcăuani au participat la competiția militară „Signal Foot March”. Un subofițer s-a clasat în Top 10

          Patru jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au participat la competiția militară de anduranță „Signal Foot March”, organizată de Batalionul 115 Comunicații și Tehnologia Informației al Ministerului Apărării Naționale, în zona împădurită din apropierea localității Hemeiuș.

          Competiția a reunit aproape 100 de participanți, care au avut de parcurs un traseu de 30 de kilometri pe teren accidentat, echipați în ținută militară și purtând în permanență un rucsac tactic cu o greutate de 11 kilograme. Proba a presupus un efort fizic și psihic susținut, desfășurat pe parcursul mai multor ore.

          Cel mai bun rezultat al echipei Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a fost obținut de sergentul-major Popa Teofil, care a încheiat competiția pe locul al nouălea. Potrivit reprezentanților instituției, performanța acestuia se datorează pregătirii fizice constante și experienței acumulate prin practicarea ciclismului de anduranță.

          „A fost o provocare pe care am acceptat-o cu inima deschisă. Să parcurgi 30 de kilometri pe teren accidentat, cu un rucsac de 11 kilograme în spate, este un test de voință și concentrare. Ciclismul m-a ajutat să-mi dezvolt rezistența și să-mi dozez efortul. Dincolo de clasament, această competiție a însemnat mândria de a reprezenta instituția, depășirea propriilor limite și spiritul de camaraderie”, a declarat sergentul-major Popa Teofil.

          Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău i-a felicitat pe cei patru participanți pentru determinarea, spiritul de echipă și profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul competiției, apreciind modul în care au reprezentat instituția la această probă de anduranță.

          O însemnare din 7 septembrie 1940 readuce în atenție rolul militar al Târgu Ocna în preajma Dictatului de la Viena

          O scurtă notă consemnată în Cartea de Aur a Parohiei Poiana Sărată, datată 7 septembrie 1940, deschide o fereastră spre unul dintre cele mai tensionate momente din istoria României. Însemnarea îi aparține căpitanului Constantin Mihăescu, din Batalionul 18 Vânători de Munte Târgu Ocna, și capătă o semnificație aparte dacă este privită în contextul evenimentelor dramatice din acele zile.

          La numai opt zile înainte, pe 30 august 1940, fusese impus Dictatul de la Viena, prin care România era obligată să cedeze nordul Transilvaniei către Ungaria. În Poiana Sărată, trupele maghiare aveau să intre pe 13 septembrie 1940, ceea ce transformă nota scrisă de căpitanul Mihăescu într-un document cu o puternică valoare istorică.

          Întrebarea firească este: ce căuta un ofițer al Batalionului 18 Vânători de Munte din Târgu Ocna în Poiana Sărată în primele zile ale lunii septembrie 1940?

          Răspunsul se găsește în organizarea și misiunile Armatei Române din acea perioadă.

          Batalionul 18 Vânători de Munte, alături de batalioanele 17 și 20, făcea parte din Grupul 9 Vânători de Munte, inclus în Brigada 4 Mixtă Munte, structură militară înființată la 20 iulie 1939. Era cea mai numeroasă dintre brigăzile de munte existente atunci, însă și una dintre cele mai modest echipate.

          Din ianuarie 1940, brigada era comandată de generalul Gheorghe Manoliu, unul dintre ofițerii care aveau responsabilitatea apărării Carpaților Orientali într-o perioadă în care granițele României deveniseră extrem de vulnerabile.

          Pentru garnizoana din Târgu Ocna, misiunea era una esențială. Vânătorii de munte aveau sarcina de a securiza și fortifica trecătorile montane, realizând ample lucrări de geniu militar: tranșee, cazemate, obstacole antitanc și alte amenajări defensive. Scopul era prevenirea unei eventuale pătrunderi a trupelor sovietice dinspre est sau a celor maghiare dinspre Transilvania.

          În acest context se explică prezența căpitanului Constantin Mihăescu la Poiana Sărată. Localitatea reprezenta unul dintre punctele strategice ale pasului Oituz, iar militarii români desfășurau aici activități de supraveghere și consolidare a dispozitivului defensiv.

          Însemnarea lăsată de ofițer în Cartea de Aur a parohiei nu este doar o simplă notă de trecere. Ea surprinde unul dintre ultimele momente în care autoritatea românească era încă prezentă în localitate, cu doar câteva zile înainte ca administrația și armata ungară să preia controlul asupra zonei.

          Astăzi, documentul reprezintă o mărturie valoroasă despre rolul strategic pe care l-a avut garnizoana din Târgu Ocna în anul 1940 și despre starea de alertă în care se afla Armata Română în pragul pierderilor teritoriale din acel an dramatic.

          Sursa informațiilor istorice: postare și documentare realizate de Ciprian Hugianu.

          EXCLUSIV | Unde se formează excelența? Topul școlilor din Bacău cu cei mai mulți elevi de nota 9 și peste

            După publicarea Indicelui Compozit Deșteptarea (ICD), care a analizat performanța generală a școlilor din județul Bacău, următoarea întrebare este firească: unde sunt concentrați elevii cu cele mai bune rezultate?

            Pentru a răspunde la această întrebare, Deșteptarea a analizat ponderea elevilor care au obținut medii de cel puțin 9 la Evaluarea Națională 2026, înainte de soluționarea contestațiilor.

            Clasamentul nu este realizat după numărul absolut al mediilor peste 9, deoarece acesta favorizează automat școlile cu promoții numeroase. În schimb, analiza ia în calcul procentul elevilor care au depășit pragul de 9, indicator care permite o comparație echitabilă între unitățile de învățământ.

            Topul excelenței

            LocUnitatea de învățământMedii ≥ 9CandidațiProcent
            1Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău212972,4%
            2Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău162759,3%
            3Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești152951,7%
            4Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău275945,8%
            5Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău4711740,2%
            6Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău277436,5%
            7Colegiul „N.V. Karpen” Bacău92832,1%
            8Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău3712429,8%
            9Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Bacău73122,6%
            10Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău177722,1%
            11Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău3516920,7%
            12Școala Gimnazială Nr. 1 Orbeni42020,0%
            13Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran” Bacău105318,9%
            14Școala Gimnazială „Ion Creangă” Bacău116417,2%
            15Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău1912814,8%

            Ce arată clasamentul

            Analiza confirmă poziția colegiilor naționale din Bacău și Onești, care continuă să concentreze cea mai mare parte a elevilor cu rezultate excelente la Evaluarea Națională. Aproape trei sferturi dintre absolvenții Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” au obținut medii de cel puțin 9, în timp ce la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” procentul depășește 59%.

            În același timp, clasamentul scoate în evidență performanța unor școli gimnaziale care reușesc să pregătească un număr impresionant de elevi foarte bine pregătiți. Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, de exemplu, are 47 de elevi cu medii peste 9, cel mai mare număr absolut din județ, chiar dacă, procentual, este devansată de colegiile naționale.

            O altă surpriză este prezența în Top 10 a Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” din Bacău și a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Orbeni, care demonstrează că excelența nu este prezentă exclusiv în marile colegii sau în municipiul reședință de județ.

            Datele arată și un lucru important: performanța poate fi privită din două perspective. Unele școli se remarcă prin faptul că aproape toți elevii obțin rezultate foarte bune, în timp ce altele impresionează prin numărul mare de elevi care ating nivelul de excelență, chiar dacă au promoții mult mai numeroase.

            Cum a fost realizat clasamentul

            Analiza include doar unitățile de învățământ cu minimum 10 candidați prezenți la Evaluarea Națională 2026. Clasamentul este realizat în funcție de procentul elevilor care au obținut medii de cel puțin 9, și nu după numărul lor absolut, pentru a permite comparații corecte între școli cu promoții de dimensiuni diferite.

            Rezultatele utilizate sunt cele publicate înainte de soluționarea contestațiilor.

            Analiză statistică realizată cu ajutorul Inteligenței Artificiale. 

            4 Iulie – Ziua Independenței Statelor Unite. Cum a luat naștere cea mai importantă sărbătoare națională a americanilor

              În fiecare an, pe 4 iulie, Statele Unite ale Americii marchează Ziua Independenței, cea mai importantă sărbătoare națională a țării. Evenimentul comemorează adoptarea, în anul 1776, a Declarației de Independență, documentul prin care cele treisprezece colonii britanice din America de Nord și-au proclamat desprinderea de sub autoritatea Coroanei Britanice și au pus bazele unui nou stat.

              La 4 iulie 1776, reprezentanții Congresului Continental au aprobat textul redactat în principal de Thomas Jefferson, cu contribuțiile lui John Adams, Benjamin Franklin, Roger Sherman și Robert R. Livingston. Documentul proclama că „toți oamenii sunt creați egali” și că au drepturi fundamentale precum viața, libertatea și căutarea fericirii.

              Declarația a fost adoptată în contextul războiului dintre coloniști și Marea Britanie, conflict început cu un an înainte. Independența avea să fie recunoscută oficial abia în 1783, prin Tratatul de la Paris, care a încheiat războiul și a consacrat apariția Statelor Unite ca stat suveran.

              O sărbătoare a patriotismului

              De-a lungul timpului, 4 Iulie a devenit sinonim cu patriotismul american. În toate cele 50 de state sunt organizate parade, concerte, picnicuri, competiții sportive și spectacole de artificii. Clădirile publice și locuințele sunt decorate cu steaguri în culorile roșu, alb și albastru, iar milioane de americani petrec ziua alături de familie și prieteni.

              Cele mai spectaculoase focuri de artificii au loc în marile orașe, precum New York City, Washington, Boston și Philadelphia, orașul în care a fost semnată Declarația de Independență.

              Relațiile româno-americane

              Pentru România, Ziua Independenței Statelor Unite reprezintă și un prilej de reafirmare a relațiilor strategice dintre cele două state. Parteneriatul Strategic dintre România și SUA, lansat în 1997, s-a consolidat în ultimele decenii prin cooperarea în domeniile apărării, securității, economiei și energiei.

              În fiecare an, Ambasada Statelor Unite la București organizează recepții și evenimente dedicate zilei de 4 iulie, la care participă oficiali români, diplomați și reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile.

              Simbol al democrației

              La aproape 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență, Ziua de 4 Iulie rămâne unul dintre cele mai importante simboluri ale identității americane. Valorile exprimate în documentul din 1776 – libertatea, drepturile individuale și guvernarea bazată pe consimțământul cetățenilor – continuă să fie repere fundamentale pentru democrația americană și au influențat numeroase constituții și mișcări democratice din întreaga lume.

              Umbrărescu pregătește autorizația pentru cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii A8. Lucrările pe tronsonul Ditrău – Grințieș ar putea începe la sfârșitul anului

                Asocierea condusă de UMB urmează să predea, la jumătatea lunii iulie, proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire aferent lotului Ditrău – Grințieș al Autostrăzii Unirii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu.

                Cu o lungime de 38 de kilometri, tronsonul este considerat cel mai lung lot de autostradă din România aflat în execuție contractuală și unul dintre cele mai complexe proiecte de infrastructură rutieră realizate până în prezent.

                Conform CineConstruiește, după depunerea documentației pentru autorizarea lucrărilor, vor urma aprobarea proiectului tehnic de execuție și emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

                Potrivit lui Gabriel Budescu, primele utilaje ar putea intra pe șantier spre sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor, inițial pe primii aproximativ 12 kilometri ai traseului, unde documentația tehnică va fi finalizată mai rapid.

                În această perioadă, asocierea formată din SA&PE Construct, Tehnostrade, Euro Asfalt și Spedition UMB a finalizat studiul topografic și continuă investigațiile geotehnice prin foraje de-a lungul traseului.

                Contractul pentru proiectarea și execuția lotului a fost semnat în martie 2025 și are o durată totală de 54 de luni, din care 14 luni sunt alocate proiectării, iar 40 de luni execuției lucrărilor.

                Un proiect fără precedent în infrastructura rutieră

                Lotul Ditrău – Grințieș este considerat unul dintre cele mai dificile proiecte de autostradă din România din punct de vedere tehnic.

                Pe traseu sunt prevăzute 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte, iar lungimea cumulată a tunelurilor și structurilor ajunge la 21 de kilometri, reprezentând aproximativ 57% din lungimea totală a lotului. Practic, mai mult de jumătate din autostradă va traversa zona montană fie prin tuneluri, fie pe viaducte.

                Finalizarea acestui tronson va crea un coridor rutier modern între Ditrău și Grințieș și va reduce timpul de deplasare dintre Ditrău și Tulgheș cu până la 40 de minute, pe un traseu care în prezent nu beneficiază de o alternativă prin drum național.

                Al doilea proiect important predat de UMB în iulie

                Lotul Ditrău – Grințieș este al doilea proiect major pe care grupul UMB îl pregătește pentru autorizare în această lună, după Drumul Expres Focșani – Brăila, cu o lungime de 73,5 kilometri.

                Prin aceste proiecte, grupul controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu își consolidează poziția de principal constructor de infrastructură rutieră din România, gestionând simultan proiectarea și execuția unor șantiere care însumează sute de kilometri de drumuri de mare viteză.

                Pe traseul Autostrăzii Unirii A8, UMB are contracte pentru peste 178 de kilometri din totalul de aproximativ 275 de kilometri aflați în execuție, inclusiv cele mai dificile sectoare montane din județele Harghita și Neamț.

                Odată cu începerea efectivă a lucrărilor, lotul Ditrău – Grințieș este așteptat să devină unul dintre cele mai spectaculoase șantiere de autostradă din România.

                Băcăuanii care au cucerit Triglavul. O fetiță de 12 ani și o premieră pentru Târgu Ocna, pe acoperișul Sloveniei

                  La ora cinci dimineața, când cea mai mare parte a Alpilor Iulieni încă dormea sub lumina rece a răsăritului, 18 alpiniști își puneau căștile, își verificau hamurile și porneau spre unul dintre cele mai râvnite vârfuri ale Europei Centrale.

                  Destinația era Triglav (2.864 m), cel mai înalt munte al Sloveniei și simbolul național care domină atât stema, cât și drapelul acestei țări. Pentru sloveni există chiar o tradiție: fiecare ar trebui să ajungă măcar o dată în viață pe acest vârf.

                  Între 17 și 21 iunie 2026, ascensiunea organizată de Door2Outdoor și GoNomad a adunat 18 participanți, iar printre ei s-au aflat și iubitori ai muntelui din județul Bacău, pentru care expediția avea să devină o experiență memorabilă.

                  Un traseu care nu iartă greșelile

                  Drumul spre Triglav nu este o simplă drumeție montană.

                  Grupul a ales una dintre cele mai spectaculoase și solicitante variante de urcare, Tominškova Pot, un traseu cu aproape 1.900 de metri diferență de nivel. Poteca alternează porțiuni abrupte de stâncă, hornuri înguste, cabluri metalice pentru asigurare și pasaje expuse, unde fiecare pas trebuie făcut cu atenție.

                  La acestea s-au adăugat petice de zăpadă rămase din iarnă și ore întregi de urcare până la Triglavski Dom na Kredarici, cel mai înalt refugiu montan din Slovenia.

                  După o noapte scurtă, înainte ca soarele să lumineze crestele, a început ultima etapă.

                  Traseul dintre refugiu și vârf este considerat partea cea mai tehnică a ascensiunii. Cablurile metalice și pasajele aeriene îi obligă pe alpiniști să rămână concentrați până la ultimul metru.

                  Răsplata vine însă sus, la 2.864 de metri, unde panorama asupra Alpilor Iulieni transformă orice efort într-o amintire de neuitat.

                  Două premiere pentru județul Bacău

                  Dincolo de performanța întregului grup, expediția a adus două momente speciale pentru comunitatea băcăuană.

                  Raisa Brânză, în vârstă de doar 12 ani, a devenit cel mai tânăr băcăuan care a ajuns pe Vârful Triglav, demonstrând că pasiunea pentru munte și pregătirea atentă pot depăși barierele vârstei.

                  O altă premieră îi aparține Marianei Celmare, care a devenit prima femeie din Târgu Ocna ce reușește ascensiunea pe cel mai înalt vârf al Sloveniei.

                  Sunt realizări care depășesc statistica și completează istoria comunității montane din județul Bacău, într-o perioadă în care tot mai mulți pasionați aleg să își testeze limitele pe marile vârfuri ale lumii.

                  Din Carpați spre marile lanțuri muntoase ale lumii

                  Pentru organizatori, Triglav reprezintă doar o etapă dintr-un calendar internațional ambițios.

                  Urmează expediții pe Lenin Peak, Kazbek, Island Peak, Pico de Orizaba, Ojos del Salado, Kilimanjaro și alte vârfuri emblematice de pe mai multe continente.

                  Fiecare dintre aceste ascensiuni înseamnă luni de pregătire, planificare și muncă în echipă. Dar, dincolo de altitudini și performanțe sportive, ele construiesc o comunitate.

                  Pentru băcăuenii care au urcat pe Triglav, aventura din Slovenia nu va rămâne doar fotografia făcută lângă celebrul turn Aljaž, simbolul vârfului. Va rămâne sentimentul că au împărțit același drum, aceleași emoții și aceeași bucurie de a ajunge împreună pe acoperișul Sloveniei.

                  Din Carpații României până în Alpi, Caucaz, Africa, Asia sau America de Sud, fiecare expediție dovedește că adevărata cucerire nu este doar atingerea unui vârf, ci oamenii care aleg să urce împreună și poveștile pe care le aduc acasă.

                  Lansare de carte la Hub Cultural Romano Art Cafe – Bacău

                    Sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 12:00, iubitorii de literatură sunt invitați la Hub Cultural Romano Art Cafe, situat pe strada Mioriței nr. 10, Bacău, pentru un eveniment cultural dedicat lansării volumului „Poveștile lui Eugen Șendrea”.

                    Cartea este semnată de Stelian Cartacuzencu, cunoscut drept „Scriitorul”, în colaborare cu Maria Margoș, și aduce în atenția publicului povești inspirate din viață, memorie și valorile autentice ale comunității.

                    Evenimentul reprezintă o oportunitate de întâlnire între autori și cititori, într-un cadru prietenos, dedicat dialogului cultural și promovării literaturii contemporane.

                    Publicul este invitat să participe la această întâlnire specială, să descopere universul cărții și să se bucure de un moment deosebit alături de autori.

                    Data: 4 iulie 2026
                    Ora: 12:00
                    Locația: Hub Cultural Romano Art Cafe, Strada Mioriței nr. 10, Bacău.

                    Unde sunt surprizele Evaluării Naționale din Bacău? Nu doar colegiile de elită au atras atenția

                      Primele poziții ale clasamentului Evaluării Naționale 2026, înainte de contestații, sunt ocupate, așa cum era de așteptat, de colegiile cu tradiție din județul Bacău. Totuși, o analiză a rezultatelor arată că performanța nu este monopolul marilor colegii, iar câteva școli gimnaziale și unități din mediul rural au reușit rezultate care depășesc așteptările.

                      În fruntea clasamentului se află Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, cu o medie de aproximativ 9,14 pentru cei 29 de candidați. Urmează Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău (aproximativ 8,99) și Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești (aproximativ 8,97), rezultate care confirmă statutul acestor unități de învățământ.

                      Mai interesantă este însă situația școlilor gimnaziale. Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău a obținut o medie de peste 8,4 în condițiile în care a avut 117 candidați, un număr considerabil mai mare decât multe dintre unitățile aflate în fruntea clasamentului. De asemenea, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău a înregistrat o medie de aproximativ 8,40 pentru 74 de absolvenți, iar Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău a depășit media de 8,17, având nu mai puțin de 124 de candidați.

                      Rezultatele sunt relevante deoarece o medie ridicată obținută de o școală cu peste o sută de elevi este, din punct de vedere statistic, mai dificil de menținut decât în cazul unei promoții restrânse.

                      Analiza evidențiază și câteva surprize din mediul rural. Școala Gimnazială Nr. 1 Orbeni a înregistrat o medie de aproximativ 7,30 pentru 20 de candidați, iar Școala Gimnazială Nr. 1 Sărata a obținut o medie apropiată, de 7,29, cu 16 absolvenți. Peste pragul de 7 s-a situat și Școala Gimnazială Traian, rezultat care plasează aceste unități peste media județeană.

                      O altă concluzie este că performanța nu poate fi măsurată exclusiv prin numărul mediilor de 10. În acest an nu există nicio medie generală de 10 în județ, iar multe școli se remarcă printr-un număr mare de elevi cu rezultate bune, fără a avea neapărat candidați în fruntea clasamentului.

                      În același timp, analiza arată diferențe importante între școli în ceea ce privește uniformitatea rezultatelor. Unele unități au obținut medii ridicate pentru aproape întreaga promoție, în timp ce altele au avut atât elevi cu rezultate excelente, cât și un număr semnificativ de medii sub 5. Acest lucru sugerează că performanța unei școli nu poate fi redusă la câțiva olimpici sau la primul loc din clasament.

                      Datele analizate sunt cele publicate înainte de soluționarea contestațiilor, astfel că unele medii se pot modifica. Totuși, imaginea de ansamblu rămâne relevantă: dincolo de colegiile consacrate, există școli gimnaziale și unități din mediul rural care au reușit să obțină rezultate peste nivelul la care mulți s-ar fi așteptat.

                      Două persoane au fost rănite într-un accident între două autoturisme, pe o stradă din Bacău

                        Două persoane au fost rănite, vineri dimineață, în urma unui accident rutier produs pe strada Narciselor din municipiul Bacău, în care au fost implicate două autoturisme.

                        Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, la locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

                        În urma evaluării efectuate de echipele de intervenție, s-a constatat că nu au existat persoane încarcerate.

                        Cele două persoane rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bacău de către echipajele SMURD și SAJ, pentru investigații și tratament de specialitate.

                        Pompierii au asigurat, totodată, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, în vederea eliminării riscurilor care puteau apărea în urma accidentului.

                        Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

                        Buhuși. Grădina care întoarce toate privirile în trafic

                          Când intri în orașul Buhuși, dinspre Bacău, pe partea stângă, o explozie de culoare îți atrage imediat privirea. O mare de flori, aflată la marginea drumului, îi face adesea pe cei care tranzitează zona să oprească, deoarece locul este de-a dreptul „instagramabil”. 

                          Dar de unde această minune colorată? Pentru a afla, într-una dintre zilele trecute, am oprit. După ce am făcut câteva fotografii, am bătut la poarta cu numărul 194 de pe strada Libertății, ca să aflăm cine se ocupă de această… grădină. Așa am cunoscut-o pe doamna Maria, în vârstă de 80 de ani, care, în fiecare dimineață, își începe ziua printre flori. Pasiunea asta o am de ani și ani de zile, pentru că eu iubesc florile. Iubesc și pomii… și totul”, spune doamna Maria, care ne vorbește și despre grădina din spatele casei, pe care o îngrijește cu sufletul. Face totul cu drag, sprijinindu-se într-o cârjă și mânuind cu mare pricepere o sapă. Deși anii și-au lăsat amprenta asupra mâinilor sale, acestea continuă să îngrijească fiecare plantă cu aceeași răbdare și dragoste ca odinioară. Până și răsadurile și le face singură, chiar dacă are unele probleme de sănătate, despre care însă nu se plânge.

                          Florile sunt bucuria mea. Când le văd înflorite, parcă uit de toate”, spune doamna Maria, în timp ce udă cu grijă straturile de flori. Ne arată florile ei cu mândrie și povestește că foarte multă lume se oprește să le admire. „Au oprit și oameni de la București să facă poze cu florile mele. Este o doamnă din București care și-a cumpărat o casă pe la Târgu Neamț și, când trece pe aici, de fiecare dată oprește”, povestește doamna Maria. Toate florile sunt perene, iar acum pot fi admirați iriși, margarete, trandafiri și multe alte specii, pe o distanță de aproximativ 50 de metri. Doamna Maria se ocupă singură de toate, pentru că, pentru ea, grădina nu este doar un hobby, ci un mod de viață. Undeva, printre florile din grădina de la stradă, doamna Maria a pus și… câteva cuiburi de castraveți, pe care abia așteaptă să-i pună la borcan. În cealaltă grădină, din spatele casei, are de toate: roșii, ceapă, cartofi, legume de tot felul și chiar vie. Peste toate acestea, mai crește și o sută de pui.

                          Totul fac singură”, afirmă cu mândrie doamna Maria. A lucrat 35 de ani la Spitalul din Buhuși, unde a fost infirmieră la Secția de Medicină Internă. Spune că se mândrește cu această perioadă din viața sa. „Doamna doctor Colbeanu m-a ținut încă șase luni cu contractul de muncă și tot nu voia să-mi dea drumul la pensie. Avea bază în mine. Și, după ceva timp, m-am îmbolnăvit rău cu inima, iar doamna doctor mi-a zis că din cauză că am plecat de la muncă. Dar așa a fost să fie”, mai spune doamna Maria. Toată lumea o admiră pentru hărnicia și optimismul său. De multe ori, oamenii se opresc la poartă doar pentru a-i lăuda florile, dar și pentru a-i cere un sfat despre îngrijirea plantelor. Munca în grădină nu este ușoară la această vârstă, însă femeia spune că mișcarea și contactul cu natura îi dau putere.

                          Primăvara pregătește pământul și sapă florile, vara le udă și le îngrijește, iar toamna pregătește grădina pentru un nou ciclu al naturii. Totul este făcut cu răbdare, fără grabă și cu multă pasiune. Grădina sa este mai mult decât un loc plin de flori. Este o lecție despre perseverență, iubire și respect pentru natură. Într-o lume în care timpul pare să alerge tot mai repede, doamna Maria demonstrează că frumusețea se construiește zi de zi, cu muncă, grijă și suflet. Povestea acestei grădini ne amintește că adevărata bogăție nu se măsoară în lucruri materiale, ci în bucuria de a crea ceva frumos și de a împărtăși această frumusețe cu cei din jur. Iar printre petalele colorate și parfumul florilor, cei care opresc fie și pentru câteva minute descoperă nu doar o grădină spectaculoasă, ci și un om cu o inimă la fel de frumoasă precum florile pe care le îngrijește.

                          EXCLUSIV | Clasamentul pe care Ministerul nu îl publică. Deșteptarea lansează primul Indice Compozit al Performanței Școlare din județul Bacău

                            Care este, de fapt, cea mai performantă școală? Întrebarea revine în fiecare an după publicarea rezultatelor la Evaluarea Națională. Clasamentul oficial al Ministerului Educației este construit în principal pe baza mediilor obținute de elevi, însă acesta nu spune întotdeauna întreaga poveste.

                            O școală cu 15 absolvenți poate obține o medie foarte mare dacă are o generație excepțională. În schimb, o unitate cu peste 100 de candidați trebuie să mențină același nivel pentru o promoție întreagă. De asemenea, două școli pot avea aceeași medie generală, deși într-una rezultatele sunt foarte apropiate între elevi, iar în cealaltă coexistă note de 10 și medii foarte mici.

                            Pornind de la această observație, Deșteptarea a realizat Indicele Compozit Deșteptarea (ICD), o analiză statistică bazată pe rezultatele Evaluării Naționale 2026, înainte de soluționarea contestațiilor. Scopul nu este înlocuirea clasamentului oficial, ci completarea acestuia cu o perspectivă care ia în calcul mai multe dimensiuni ale performanței unei școli.

                            În analiză au fost incluse doar unitățile de învățământ cu minimum 10 candidați, pentru a evita ca promoțiile foarte mici să influențeze rezultatele statistice.

                            Ce arată noul clasament

                            În primul rând, analiza confirmă valoarea școlilor aflate, în mod tradițional, în fruntea învățământului băcăuan. Primele poziții sunt ocupate de colegiile naționale din Bacău și Onești, care își păstrează performanța indiferent de metodologia utilizată.

                            În același timp, indicele scoate în evidență performanța unor școli gimnaziale care gestionează promoții foarte numeroase. Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” și Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” demonstrează că rezultate foarte bune pot fi obținute și atunci când examenul este susținut de peste o sută de elevi.

                            Din punct de vedere statistic, aceasta este o provocare semnificativ mai mare decât în cazul promoțiilor restrânse.

                            Un alt rezultat interesant este că diferențele dintre clasamentul oficial și ICD sunt relativ mici. Acest lucru sugerează că școlile aflate în fruntea ierarhiei nu excelează doar prin câțiva elevi cu rezultate foarte bune, ci prin performanța constantă a întregii promoții.

                            Primele modificări apar în partea a doua a Top 10, unde indicele favorizează școlile cu rezultate mai omogene și cu promoții numeroase.

                            Loc ICDLoc oficialDif.Unitatea de învățământCandidațiMediaICD
                            11=Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău299,1483,28
                            22=Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău278,9981,78
                            33=Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești298,9781,62
                            44=Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău598,7080,90
                            55=Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău1178,4278,96
                            66=Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău748,4178,06
                            77=Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău1248,1876,76
                            89▲1Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău778,1575,61
                            911▲2Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău1697,8974,46
                            1013▲3Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău1287,7574,40
                            1110▼1Colegiul „N.V. Karpen” Bacău288,0271,27
                            1212=Școala Gimnazială „Ion Creangă” Bacău647,7671,26
                            1316▲3Școala Gimnazială „Ștefan Luchian” Moinești817,6070,24
                            148▼6Colegiul Național „Costache Negri” Târgu Ocna228,1669,97
                            1514▼1Școala Gimnazială „Ghiță Mocanu” Onești567,7067,80
                            1622▲6Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău787,2567,23
                            1715▼2Școala Gimnazială Nr. 1 Onești427,6667,08
                            1829▲11Școala Gimnazială „George Călinescu” Onești1137,0465,41
                            1923▲4Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău657,1965,38
                            2017▼3Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran” Bacău537,4064,71

                             

                             

                            Observațiile cele mai interesante sunt:

                            • Primele 7 poziții sunt identice cu clasamentul după media generală. Asta validează faptul că elitele învățământului băcăuan sunt solide, indiferent de indicatorul folosit.
                            • Prima schimbare apare pe locul 8, unde Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău urcă un loc.
                            • Cea mai mare ascensiune din Top 20 este a Școala Gimnazială „George Călinescu” Onești, care urcă 11 poziții (de pe locul 29 pe locul 18), datorită promoției numeroase și rezultatelor relativ omogene.
                            • Cea mai mare coborâre este a Colegiul Național „Costache Negri” Târgu Ocna, care pierde șase poziții. Nu înseamnă că școala a avut rezultate slabe, ci că celelalte componente ale indicelui (mărimea promoției și consistența) cântăresc mai puțin în favoarea sa decât media generală.

                             

                            De ce era nevoie de un alt indicator

                            Clasamentul oficial răspunde la întrebarea: care este media elevilor unei școli?

                            Indicele Compozit Deșteptarea încearcă să răspundă la o întrebare diferită:

                            Cât de performantă este, în ansamblu, o promoție?

                            Diferența este importantă. O școală poate avea aceeași medie ca alta, dar să o obțină în moduri complet diferite: fie printr-un grup restrâns de elevi foarte buni și un număr mare de rezultate slabe, fie printr-o generație în care majoritatea elevilor obțin rezultate apropiate.

                            ICD încearcă să surprindă tocmai această diferență.

                            Cum a fost calculat Indicele Compozit Deșteptarea

                            Indicele Compozit Deșteptarea (ICD) este o analiză statistică realizată de redacție și nu reprezintă un clasament oficial al Ministerului Educației.

                            Pentru fiecare școală au fost analizați cinci indicatori:

                            • 40% – media generală obținută de elevii școlii;
                            • 20% – consistența rezultatelor, măsurată prin coeficientul de variație, care evidențiază cât de apropiate sunt rezultatele elevilor între ei;
                            • 20% – dimensiunea promoției, calculată printr-o funcție logaritmică, astfel încât școlile cu promoții numeroase să fie avantajate moderat, fără a domina clasamentul;
                            • 10% – ponderea mediilor de cel puțin 9, ca indicator al excelenței;
                            • 10% – penalizarea pentru ponderea mediilor sub 5, ca indicator al vulnerabilității.

                            Pentru relevanță statistică, în analiză au fost incluse doar unitățile de învățământ cu minimum 10 candidați prezenți la Evaluarea Națională 2026.

                            Indicele Compozit Deșteptarea nu își propune să desemneze „cea mai bună școală”, ci să ofere o evaluare multidimensională a performanței unei promoții. Clasamentul completează datele oficiale și va putea fi actualizat anual, folosind aceeași metodologie, pentru a urmări evoluția școlilor din județ.

                            Analiză realizată cu ajutorul Inteligenței Artificiale. 

                             

                            DSP Bacău lansează o campanie de informare privind riscurile consumului de tutun și ale produselor cu nicotină

                              Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău anunță derularea, în lunile iulie și august 2026, a campaniei naționale „Respiră curat, alege sănătatea!”, desfășurată sub sloganul „Fii informat! Fără nicotină, fără compromis!”, cu scopul declarat de a informa populația cu privire la efectele consumului de tutun și ale produselor emergente cu nicotină.

                              Potrivit DSP Bacău, campania se adresează în principal copiilor și adolescenților cu vârste între 10 și 18 ani și urmărește prevenirea inițierii consumului de produse care conțin nicotină.

                              Instituția arată că fumatul continuă să reprezinte unul dintre principalii factori de risc pentru apariția bolilor cardiovasculare, a unor forme de cancer, a afecțiunilor respiratorii cronice și a diabetului zaharat de tip 2. De asemenea, citând estimările IHME – Global Burden of Disease 2023, DSP susține că fumatul ocupă locul al doilea între factorii de risc care contribuie la decesul prematur și dizabilitate în România, după hipertensiunea arterială.

                              În comunicat se mai arată că utilizarea țigaretelor electronice, a produselor din tutun încălzit și a altor produse cu nicotină este în creștere, în special în rândul adolescenților, iar promovarea acestora prin arome și campanii de marketing poate crea percepția că ar avea un risc redus pentru sănătate.

                              Potrivit DSP, nicotina produce dependență, iar expunerea în perioada copilăriei și adolescenței poate afecta dezvoltarea cerebrală, memoria, atenția și controlul impulsurilor. Totodată, instituția atrage atenția că aerosolii proveniți din țigaretele electronice și emisiile produselor din tutun încălzit nu sunt lipsite de substanțe cu potențial nociv.

                              În cadrul campaniei vor fi promovate mesaje privind riscurile consumului de tutun și nicotină, prevenirea expunerii pasive la fum și aerosoli și beneficiile renunțării la fumat sau la utilizarea produselor de vapat. De asemenea, părinții sunt încurajați să discute cu copiii despre aceste riscuri și să solicite sprijin de specialitate dacă observă semne ale consumului sau dependenței.

                              Campania este organizată la nivel național de Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică județene.

                              UN CONDEI MĂRTURISITOR

                                A pornit pe drumul fără întoarcere, al eternității, încă unul dintre gazetarii emblematici ai Bacăului, deopotrivă al Moldovei, fostul nostru coleg Rony Căciularu. Născut în Bacău, la 8 martie 1939. Absolvent al Liceului „George Bacovia” din localitate şi al Facultății de Litere ( Filologie)  – cursuri de zi – din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Lucrarea de diplomă despre: ” Reportajul literar şi Geo Bogza”. Între anii 1963-1966 este profesor titular  de limba şi literatura română la Şcoala profesională din Hemeiuşi- Bacău.

                                În anii de după terminarea Liceului a colaborat la presa locală băcăuană (ziarul „Steagul Roşu”) abordînd toate genurile gazetăreşti. După această perioada de ucenicie jurnalistică , în anii studenţiei sale este frecvent prezent cu articole şi radioreportaje la postul  de Radio Bucureşti („Emisiunile pentru tineret” ) şi la Radio Iaşi. Colaborează, totodată, la ziarul „Flacăra Iaşului”. În această perioadă este secretar responsabil al subredacţiei „Viaţa studenţească” pentru centrul universitar Iaşi. Scrie, în acelaşi timp, la ziarul central al tineretului, ”Scânteia tineretului” , editat la Bucureşti şi, totodată,   realizator de emisiuni zilnice la Sstaţia orăşenească de radioamplificare.

                                Concomitent, este membru activ al Cenaclului literar studenţesc „Mihai Eminescu”. Vacanţele studenţești le petrece, în cea mai mare parte, în redacţia ziarului local băcăuan. În 1966 devine redactor, reporter şi, în scurt timp, şef de secţie în cadrul aceluiaşi ziar. Scrie reportaje din toate domeniile de activitate, anchete, comentarii, note, interviuri – în special din sfera „Problemelor cetăţeneşti”, adică despre comerţ, prestări de sevicii, sănătatea publică, turism, sfera de relaţii a primăriilor cu populaţia, circulaţie rutieră etc., abordând chestiunile majore ale timpului cu care se confruntau băcăuanii în viaţa lor de zi cu zi.

                                De reamintit sunt și campaniile de presă cu titluri ca: „Dosarul alimentării cu apă a Bacaului”, „Calitatea serviciilor şi buna servire a consumatorilor”, „Timpul irosit al cetăţeanului”,”Defecţiunile din transportul în comun” etc., etc. Toate acestea ,  şi încă multe altele, remarcându-se printr-un ascuţit spirit critic, cu adresă locală precisă, fără generalizări, dar, prin repetiţia şi frecvenţa cazurilor şi situaţiilor  incriminate în majoritatea articolelor sale, însumate astăzi retrospectiv ele se constituie într-un aspru rechizitoriu la adresa orânduirii politice şi sociale. Condeiul său devenise temut de o serie de diriguitori (şi  potlogari) pasibili de a intra în atenţia redacţională…

                                Este iniţiatorul rubricii permanente de turism a ziarului. A înfiinţat, de asemenea, rubrici şi pagini de largă notorietate publică, pe teme de etică civică. De un amplu ecou, de pildă, a fost pagina „Se întîmplă la un pas de noi” – singura, la vremea respectivă, în care semnau toţi scriitorii din cadrul prestigioasei reviste naţionale „Ateneu”. A introdus rubrica permanentă a unui condei  şi a unei conştiinţe civice exemplare, intitulată „Etc.”şi semnată de criticul şi istoricul literar prof.,dr. Constantin Călin. Totodată, Roni Căciularu a cultivat şi revigorat în paginile ziarului în special două genuri jurnalistice : reportajul ( adesea cu tentă literară), gen în care întotdeauna a briat şi interviul, acesta devenit adesea percutant, critic, ofensiv, cu o dialectică interioară, cu semnalarea unor acute probleme incomode şi cu sugestii imperative pentru rezolvare. Printr-o luptă aparent derizorie,el a atacat, de fapt, esenţa societăţii.

                                       Este autorul cărţii de reportaj „Arc voltaic”, care a avut un tiraj de 10.000 de exemplare, şi care a fost bine primită de cititori şi de critica de specialitate, inclusiv în revista profesională a ziariştilor din România – „Presa noastră”. A înfiinţat „Clubul presei” ( al cărui director a fost). Deveniseră cunoscute şi apreciate, în acest context, serile de „Teatru de Cafenea” – o altă iniţiativă a acestui jurnalist băcăuan (desfăşurate în sala de recepţii a hotelului „Decebal”). A urmat cursuri de specialitate în redacţie şi in Capitală. A participat la schimburi de experienţă, profitabile profesional fiind cele de la „Informaţia Bucureştiului” şi de la ziarul  din Dresda.

                                     După aproape 17 ani de activitate fructuoasă în cadrul aceleiaşi redacţii (fără a mai socoti îndelungata activitate de colaborator extern al cotidianului băcăuan) ziaristul Roni Căciularu este scos din presă, fără a i se reproşa vreo vină. Cere explicaţii, dar nu  i se oferă! Se consolează însă cu o mare simpatie a cititorilor din tot judeţul Bacău. Lucrează apoi în turism, la Oiciul judeţean cu acest profil şi, în 1983, emigrează in Statul Israel. După numeroase ocupaţii neînsemnate, devine  secretarul general al Uniunii Originarilor din România, organizaţie care reprezintă interesele a cca 400.000 de membri. A militat cu succes, timp de peste 30de ani, pentru limba şi cultura românească, pentru menţinerea şi amplficarea unui climat pozitiv de apreciere şi consideraţie faţă de valorile poporului român, organizând, printre altele, manifestări culturale şi politice cu sute şi mii de evrei originari din România. Şi-a continuat, totodată, activitatea publicistică în presa de limbă română din Israel.

                                S-a dovedit permanent, prin fapte, animat de sentimente şi gânduri calde faţă de România şi valorile ei. A fost căsatorit, are un fiu, două nepoţele şi un nepot. A scris până în ultimele zile ale vieții sale atât în presa israeliană, la  ziarul central de limbă română – „Viaţa Noastră”, dar şi la presa  băcăuană („Deşteptarea”, „Ziarul de Bacău”, „Observator”, „Informaţia Bacăului”, revistele Plumb și Ateneu) şi a vizitat periodic ţara şi oraşul natal, precum şi pe foştii colegi şi prieteni. Inclusiv pe unii dintre jurnaliştii zilei de azi. A fost șl va rămâne un  onorabil fiu al Bacăului. Trecerea sa în lumea umbrelor nu va însemna o despărțire definitivă de foștii colegi de gazetărie, ci un remember permanent al imaginilor și sentimentelor pe care ni le-a dăruit prin condeiul său mărturisitor de fapte.

                                Mihai BUZNEA, UZPR

                                 

                                 

                                Școala Națională de Poliție Penitenciară din Târgu Ocna a deschis noul an școlar. O nouă promoție de viitori agenți începe pregătirea

                                  Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna a deschis oficial anul școlar 2026–2027, printr-o festivitate în cadrul căreia conducerea instituției și corpul profesoral au adresat un mesaj de bun venit noii promoții de elevi.

                                  La eveniment au participat, în format online, comisarul-șef de poliție penitenciară Alina Elena Stănciugelu, director general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și cadrele didactice și elevii care își vor desfășura activitatea la structura de învățământ din Arad.

                                  Festivitatea a marcat începutul pregătirii unei noi generații de agenți de poliție penitenciară, care vor urma procesul de formare profesională în vederea integrării în sistemul administrației penitenciare.

                                  Reprezentanții instituției le-au transmis elevilor urări de succes în parcursul educațional și profesional, subliniind importanța responsabilității, disciplinei și profesionalismului în exercitarea viitoarei profesii.

                                  Peste 4.000 de muncitori și 600 de utilaje lucrează pe autostrada A7 Bacău – Pașcani. Pasajul de la Filipești începe să prindă contur

                                    Lucrările pe autostrada A7 Bacău – Pașcani se desfășoară într-un ritm susținut, cu aproximativ 4.000 de muncitori și peste 600 de utilaje și autobasculante mobilizate pe cele trei loturi ale proiectului.

                                    Pe Lotul 1 Săucești – Trifești, constructorul avansează la unul dintre cele mai importante obiective de pe traseu, pasajul peste DN 2 și calea ferată din zona Filipești, unde structura începe să prindă contur.

                                    În prezent, sunt în curs de finalizare ultimele elemente de infrastructură necesare montării grinzilor, printre acestea numărându-se turnarea elevațiilor culeelor și realizarea banchetelor pentru cuzineți.

                                    Totodată, pe același tronson continuă lucrările la celelalte structuri de pe traseu, precum și operațiunile de stabilizare a terenului, taluzare și amenajare a nodurilor rutiere.

                                    Lotul 1 al autostrăzii A7, cu o lungime de 30,30 kilometri, este executat de asocierea formată din SC Spedition UMB SRL, SC SA&PE Construct SRL și SC Tehnostrade SRL.

                                    Contractul de proiectare și execuție a fost semnat la 15 februarie 2023, iar potrivit celor mai recente date, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 56,15%.

                                    Proiectul este finanțat din fonduri europene și face parte din investiția strategică privind realizarea Autostrăzii Moldovei (A7), una dintre cele mai importante infrastructuri rutiere aflate în execuție în România.

                                    Sursa video: DRDP Iași

                                    Urșii în sat, oamenii, închiși în case

                                    În ultimele zile am aflat că, în județul nostru și, cel mai probabil, în multe alte zone ale țării, autoritățile încearcă să gestioneze problema urșilor care pătrund în localități prin… împărțirea de pliante. Cetățenii sunt sfătuiți să rămână în case, să evite deplasările și să nu intre în contact cu animalele sălbatice. O astfel de măsură pare mai degrabă o încercare de a transfera responsabilitatea asupra oamenilor decât o soluție reală la o problemă care se agravează de la an la an. 

                                    Este evident că prezența tot mai frecventă a urșilor în sate și chiar în orașe nu este întâmplătoare. Tot mai mulți specialiști și reprezentanți ai comunităților locale susțin că populația de urși a crescut considerabil, iar în anumite zone habitatul natural nu mai poate susține un număr atât de mare de exemplare. În aceste condiții, animalele caută hrană în apropierea gospodăriilor, unde riscul unor întâlniri periculoase cu oamenii este din ce în ce mai mare. 

                                    În loc să fie discutate deschis toate opțiunile de management al faunei sălbatice, inclusiv măsurile de control al populației acolo unde studiile o justifică, autoritățile par să prefere soluții administrative și despăgubiri acordate după producerea pagubelor. Fermierii sunt despăgubiți pentru animalele ucise de urși sau de șacali, însă aceste compensații nu înlătură cauza problemei și nu îi scutesc pe oameni de teamă. 

                                    Mai grav este că există și victime omenești. Nicio sumă de bani nu poate compensa pierderea unei vieți sau trauma unei familii care și-a pierdut un membru în urma unui atac. Tocmai de aceea, protejarea faunei trebuie să meargă mână în mână cu protejarea oamenilor, iar echilibrul dintre cele două obiective nu poate fi ignorat. 

                                    Cred că este momentul ca autoritățile să renunțe la abordările exclusiv birocratice și să inițieze o dezbatere serioasă, bazată pe date științifice și pe experiența comunităților afectate. Informarea populației este utilă, dar un pliant nu va opri un urs flămând să intre într-o gospodărie. O soluție durabilă trebuie să reducă riscurile înainte ca acestea să se transforme în tragedii.

                                    Ilie I.

                                    ULTIMELE ȘTIRI