ActualitatePeste 2.100 de autovehicule verificate de polițiștii băcăuani într-o săptămână. Zeci de...

Peste 2.100 de autovehicule verificate de polițiștii băcăuani într-o săptămână. Zeci de șoferi, depistați băuți la volan

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, în perioada 15–21 iunie 2026, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Potrivit IPJ Bacău, activitățile au avut ca obiectiv creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea riscului producerii accidentelor de circulație pe drumurile publice din județ.

În cadrul controalelor, polițiștii au verificat 2.152 de autovehicule și au efectuat 1.942 de testări cu aparatul etilotest, precum și 21 de testări cu aparatul DrugTest.



În urma verificărilor, au fost înregistrate 46 de rezultate pozitive la testările pentru consumul de alcool. Dintre acestea, 32 au vizat conducători auto.

Astfel, 26 de șoferi au fost depistați conducând cu o concentrație de alcool cuprinsă între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce alți șase conducători auto au fost depistați cu valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, situații care atrag răspunderea penală.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au reținut 32 de permise de conducere și au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale șoferilor depistați cu valori de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Reprezentanții IPJ Bacău au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru depistarea și sancționarea persoanelor care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.



spot_img
spot_img