Profesorul Gabriel Stan, de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău, a fost invitat să participe la ceremonia oficială organizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, cu prilejul Zilei Independenței SUA, în semn de recunoaștere a activității desfășurate în ultimii 26 de ani în domeniul educației privind Holocaustul și al combaterii antisemitismului, rasismului și xenofobiei.
Evenimentul din acest an, desfășurat sub tema „A 250-a aniversare a Statelor Unite ale Americii”, a reunit reprezentanți ai autorităților, corpului diplomatic, organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor de învățământ și ai altor organizații naționale și internaționale. În cadrul întâlnirilor și dialogurilor purtate pe parcursul ceremoniei, participanții au evidențiat rolul esențial al educației în păstrarea memoriei Holocaustului și în prevenirea manifestărilor de antisemitism. Totodată, au fost analizate perioadele în care acest subiect a fost insuficient abordat, fiind apreciate progresele realizate de România în ultimii ani, țara fiind considerată un model regional în domeniul educației despre Holocaust.
„Participarea la acest eveniment, organizat de Ambasada Statelor Unite în România, a fost mai mult decât onorantă. Diferite persoane prezente au apreciat și recunoscut eforturile făcute de noi la Bacău pentru promovarea educației despre Holocaust și combaterea antisemitismului, rasismului și xenofobiei”, a declarat profesorul Gabriel Stan. Recunoașterea vine în continuarea unui parcurs profesional dedicat promovării educației civice și istorice, completat de participarea în cadrul International Visitor Leadership Program (IVLP), program de schimb profesional al Departamentului de Stat al SUA, experiență care a contribuit la dezvoltarea unor metode moderne de predare a istoriei și a drepturilor omului. Profesorul Gabriel Stan este unul dintre principalii promotori ai introducerii studiului Holocaustului în sistemul de învățământ românesc.
Începând cu anul 2004, odată cu publicarea Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România, condusă de Elie Wiesel, acesta a contribuit la includerea temei în curriculumul școlar și la dezvoltarea unor programe educaționale dedicate memoriei victimelor Holocaustului. De-a lungul ultimelor două decenii, Gabriel Stan a elaborat programa primului curs opțional „Istoria evreilor. Holocaustul”, aprobată de Ministerul Educației în 2004 și 2005, a organizat conferințe, sesiuni de formare și workshop-uri naționale și internaționale și a fost coautor al unor lucrări de referință în domeniu. Printre acestea se numără auxiliarul curricular „#LecțiadeistorieAltfel.
Povești de viață din perioada Holocaustului” (2022), programa disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul”, introdusă în trunchiul comun al învățământului liceal și profesional în anul școlar 2023–2024, manualul școlar publicat în 2023, precum și ghidul metodologic pentru predarea disciplinei, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării în 2025. Activitatea profesorului Gabriel Stan este considerată una dintre contribuțiile importante la dezvoltarea educației despre Holocaust în România, promovând asumarea trecutului, respectul pentru drepturile omului și valorile democratice în rândul noilor generații.
Contribuții majore și repere curriculare (2004–2026)
Eforturile prof. Gabriel Stan au transformat fundamental modul în care se predă istoria
drepturilor omului în România:
• 2004–2005: A elaborat programa cursului opțional „Istoria evreilor. Holocaustul”,
aprobată în premieră de Ministerul Educației.
• 2004–2026: A organizat constant sesiuni de formare, workshop-uri, expoziții și conferințe
naționale și internaționale.
• 2022: A fost coautor al auxiliarului curricular „#LecțiadeistorieAltfel. Povești de viață din
perioada Holocaustului”, sub egida Institutului „Elie Wiesel”.
• 2023–2024: A activat ca coautor al programei pentru noua disciplină obligatorie „Istoria
Evreilor. Holocaustul”, introdusă în trunchiul comun la liceu și școli profesionale.
• 2023: Coautor al manualului național „Istoria Evreilor. Holocaustul” (Editura Didactică
și Pedagogică).
• 2025: A elaborat ghidul metodologic oficial pentru predarea acestei discipline, aprobat de
Ministerul Educației.
Sinteză cronologică: Un sfert de secol de proiecte strategice
Colaborarea dintre profesorul băcăuan și partenerii americani s-a materializat, de-a lungul
celor 25 de ani, în proiecte care au schimbat destinele a mii de tineri:
• 2004–2008: Implementarea programului de formare „Rasism, xenofobie, antisemitism.
Holocaustul” pentru profesorii preuniversitari, finanțat de Ambasada SUA.
• 2006: Înființarea Centrului „American Corner Bacău”, singura structură de acest tip din
România care funcționează într-o unitate conexă a Ministerului Educației.
• 2008: Participarea în SUA la programul de excelență IVLP, cu tema „Education about the
Holocaust”.
• Anul școlar 2011–2012: Coordonarea proiectului județean „Tinerii în lupta împotriva
corupției”, inițiat de CRREC.
• 2012–2017: Derularea „English Access Microscholarship Program”. Liceeni din medii
defavorizate au beneficiat de cursuri gratuite de engleză, tehnologie și tabere de vară; mulți
absolvenți au obținut ulterior burse FLEX în SUA.
• 2018–2024: Implicarea directă în organizarea și consolidarea turneului academic de elită
„Elie Wiesel” Study Tour, în parteneriat cu American Councils.
• Perioada recentă: Selectarea într-un nou program IVLP de top: „Countering Holocaust
Distortion and Denial: Building a Framework of Articulated Action”, desfășurat de
Departamentul de Stat al SUA în Israel (inclusiv la Universitatea din Tel-Aviv) și în Statele
Unite.
• Prezent: Participarea activă, ca alumn al programelor americane, la evenimentele
strategice ale Ambasadei SUA („Celebrating 25 Years of Strategic Partnership” și
conferința națională ENGAGE).