Acasă Blog Pagina 42

Bacău: Contractul pentru pasarela suspendată din Parcul Cancicov, reziliat din cauza nerespectării obligațiilor contractuale

    Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat încetarea contractului de lucrări cu antreprenorul care executa pasarela hobanată din Parcul Cancicov, ca urmare a nerespectării repetate a obligațiilor asumate prin contract.

    Campionul român la sărituri în apă, Constantin Popovici, anunță că pregătirea pentru noul sezon intră într-o etapă decisivă

    După mai multe luni axate în principal pe antrenamente fizice, sportivul a revenit la săriturile de mare dificultate, cele care definesc competițiile de top. „Antrenamentele merg foarte bine”, transmite Popovici, adăugând că marile sărituri revin treptat în programul zilnic.

    Semn clar că sezonul competițional se apropie, iar forma sportivă este pe un trend ascendent. Campionul promite fanilor mai mult conținut din antrenamente, în perioada următoare, și lasă de înțeles că urmează evoluții spectaculoase.

    Rămâneți aproape: săriturile mari sunt pe drum, iar sezonul bate la ușă.

    Șomajul în județul Bacău rămâne stabil la o rată de 1,6%

      Datele indică menținerea unei situații relativ stabile a pieței muncii în județul Bacău, cu o rată a șomajului semnificativ mai mică decât media națională, dar cu diferențe persistente între mediul urban și cel rural.

      Handbal feminin/ Divizia A: Știința Bacău se pregătește să o învingă din nou pe Harghita

      Penultima etapă a sezonului regular aduce ultimul meci acasă din această fază a campionatului pentru divizionara A de handbal feminin Știința Bacău. Miercuri, 11 februarie, de la ora 15.30, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, Știința va prrimi vizita vecinei de clasament, ACS HC Harghita, în epilogul rundei cu numărul 13.

      După 12 etape, băcăuancele ocupă locul 7, cu două puncte în Seria B, în timp ce harghitencele sunt pe șase, cu patru puncte.

      O victorie în jocul direct ar permite studentelor să o egaleze la puncte pe Harghita, care beneficiază, însă de un golaveraj net superior. Știința știe bine cum poate să o învingă pe Harghita. A făcut-o în urmă cu mai puțin de trei săptămâni, în Cupa Românâniei: 30-28 (16-12).

      Și apropo de Cupă: programat inițial pe data de 21 februarie, jocul dintre Știința Bacău și prim divizionara Rapid București, din optimile de finală ale competiției se va juca pe data de 28 februarie, de la ora 15.00.

      Până atunci, însă, echipa antrenată de Giorgiana Vîntu și Costel Oprea are treabă serioasă în campionat. Miercuri, așa cum aminteam, o înfruntă pe Harghita, pentru ca duminică, 15 februarie să se deplaseze pe terenul „lanternei roșii” CNOPJ Bistrița.

      Iar cu două victorii în aceste două meciuri, Știința poate să o depășească pe Harghita în clasament și să încheie sezonul regular pe locul șase.

       

      Primăria Onești: CFR nu a avizat trecerea la nivel cu calea ferată din zona „Lanul Gării”

        Primăria Municipiului Onești a analizat, în cursul anului 2023, posibilitatea amenajării unei treceri la nivel cu calea ferată între stația Onești și podul mixt peste râul Trotuș, în apropierea Cartierului „Lanul Gării”, ca răspuns la solicitările venite din partea locuitorilor zonei.

        Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Onești, Laurențiu Neghină, inițiativa a avut ca scop îmbunătățirea accesului și creșterea siguranței pentru cetățenii care locuiesc în acest cartier, fiind transmisă în acest sens o solicitare oficială către Compania Națională de Căi Ferate – Sucursala Regională Galați.

        „Inițiativa a pornit dintr-o nevoie reală a comunității de a avea o legătură mai facilă și mai sigură cu restul orașului. Chiar dacă soluția nu a putut fi avizată, este important ca locuitorii să știe că această variantă a fost analizată și susținută de administrația locală, din grija pentru siguranța lor”, a declarat Laurențiu Neghină.

        Răspunsul Regionalei CFR Galați a fost însă negativ. Conform documentului transmis Primăriei Onești, amplasamentul propus nu respectă prevederile legale în vigoare. Printre motivele invocate se numără existența altor treceri la nivel în zonă, la distanțe mai mici decât cele prevăzute de normele tehnice, imposibilitatea asigurării condițiilor de vizibilitate necesare din cauza configurației terenului și a podului metalic, precum și riscurile suplimentare pentru siguranța circulației feroviare și rutiere.

        De asemenea, CFR arată că realizarea unei noi treceri la nivel ar conduce la o concentrare excesivă a acestora pe o distanță de aproximativ un kilometru, situație care contravine reglementărilor tehnice și normelor de siguranță feroviară.

        Primăria Onești precizează că respectă cadrul legal și deciziile autorităților competente în domeniu și rămâne deschisă dialogului cu locuitorii Cartierului „Lanul Gării”, în vederea identificării altor soluții care să poată îmbunătăți accesul și siguranța acestora, în limitele impuse de legislația în vigoare.

        Cariera de ofițer în Jandarmeria Română, un vis împlinit pentru șase tineri băcăuani

          Uniforma nu este doar un simbol, ci o promisiune. O promisiune de responsabilitate, curaj și devotament față de oameni. Pentru șase tineri din județul Bacău, această promisiune a prins contur în momentul în care au ales drumul unei cariere în Jandarmeria Română.

          Județul Bacău: mai mulți pensionari decât salariați. Dezechilibru tot mai vizibil pe piața muncii

            Image by freepik

            Datele statistice recente conturează o realitate demografică și economică îngrijorătoare în județul Bacău, unde raportul dintre numărul pensionarilor și cel al salariaților continuă să rămână dezechilibrat.

            Regulamentul de bloc: obligație legală și instrument pentru conviețuire civilizată

              Viața la bloc presupune mai mult decât plata întreținerii și folosirea propriei locuințe. Pentru a preveni conflictele și pentru a asigura o conviețuire normală între vecini, legislația în vigoare impune existența unui regulament de bloc în toate condominiile administrate de asociații de proprietari.

              Potrivit Legii nr. 196/2018 privind asociațiile de proprietari, fiecare condominiu trebuie să adopte un document scris care să stabilească regulile de utilizare a proprietății comune, precum și normele de conduită și bună vecinătate dintre locatari. Acest document poartă denumirea oficială de regulament al condominiului și nu este opțional, ci obligatoriu.

              Cine îl întocmește și cum se adoptă

              Forma inițială a regulamentului este elaborată de președintele asociației de proprietari sau de comitetul executiv, pe baza unui model-cadru pus la dispoziție de autorități. Documentul nu intră însă în vigoare automat. El trebuie discutat, eventual modificat și aprobat în adunarea generală a asociației, cu votul majorității proprietarilor din imobil.

              După adoptare, regulamentul trebuie adus la cunoștința tuturor proprietarilor în termen de maximum șapte zile, fie prin afișare la avizier, fie prin distribuirea unei copii către fiecare apartament.

              Cui i se aplică regulile

              Regulamentul de bloc nu se aplică doar proprietarilor. Conform Ordinului Ministerului Dezvoltării nr. 1.058/2019, regulile sunt obligatorii pentru:

              • proprietari;

              • chiriași;

              • persoane găzduite temporar;

              • persoane aflate în tranzit în condominiu.

              Cu alte cuvinte, orice persoană care intră în acel bloc este obligată să respecte regulile stabilite.

              Ce conține regulamentul

              Ordinul menționat stabilește și conținutul minim al regulamentului. Printre cele mai importante prevederi se numără:

              • modul de folosire a părților comune (scări, holuri, subsoluri, lift, uscătorii etc.);

              • respectarea destinației clădirii și a drepturilor celorlalți locatari;

              • interdicția producerii de zgomote puternice în intervalele de liniște (22:00–08:00 și 13:00–14:00), intervale care pot fi extinse prin decizia asociației;

              • interzicerea depozitării substanțelor periculoase, inflamabile sau poluante în spațiile comune;

              • obligativitatea aruncării deșeurilor doar în locurile special amenajate;

              • răspunderea pentru pagubele provocate proprietății comune sau altor apartamente.

              De asemenea, regulamentul prevede că orice proprietar sau locatar care produce daune este obligat să le repare sau să suporte costurile aferente.

              Regulile pot fi adaptate, dar nu sancționate

              Deși regulamentul are un caracter obligatoriu, legea stabilește clar o limită importantă: asociația de proprietari nu poate aplica sancțiuni pentru nerespectarea lui. Încălcarea regulamentului nu constituie contravenție și nu poate fi amendată de asociație.

              În schimb, în cazul unor abateri repetate, proprietarii pot sesiza președintele sau comitetul executiv, iar conflictele pot fi soluționate pe cale amiabilă sau, în ultimă instanță, prin alte mijloace legale.

              Un instrument de ordine, nu de pedeapsă

              În esență, regulamentul de bloc nu este un instrument de constrângere, ci unul de organizare și prevenție. Rolul său principal este de a stabili reguli clare, cunoscute de toți, care să reducă tensiunile și să creeze un cadru predictibil pentru viața în comun.

              Atunci când este bine redactat și respectat, regulamentul nu complică viața la bloc, ci o face mai liniștită.

              4 semne că joci la un cazinou online în siguranță

              Cazinourile online sunt foarte răspândite, iar uneori este destul de dificil să-ți dai seama dacă alegi sau nu platforma potrivită pentru tine. Există, totuși, semne care fac cazinourile să iasă în evidență, cum ar fi licența cazinoului, garanția de securizare a platformei (certificatul SSL), bonusuri care nu sunt prezentate într-un mod exagerat, și așa mai departe.

              Acest articol include detalii esențiale despre siguranță, protecție și legislație. Specialiștii de la pacanele-gratis-online.ro au identificat câteva aspecte pe care le poți verifica data viitoare când alegi să te înregistrezi la cazinou. Dacă ești atent la aceste indicii, vei avea ocazia să înțelegi dacă site-urile pe care le vizitezi sunt sigure.

              1.  Cazinoul pe care îl vizitezi are o licență ONJN

              Poate părea că toate cazinourile online au funcții similare și arată asemănător, ceea ce face dificilă alegerea pentru o persoană care abia a început să joace. Totodată, este important să știi că există câteva indicii și detalii subtile care te vor ajuta să-ți dai seama că ești pe o platformă sigură, care funcționează legal în România.

              În primul rând, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este instituția care emite licențe cazinourilor online. Un cazinou va putea funcționa în România doar cu o astfel de licență, întrucât, conform deciziilor ONJN, doar anumite cazinouri care îndeplinesc cerințele legislației în vigoare pot activa pe teritoriul țării noastre. Iată, așadar, cum poți afla dacă ai vizitat un cazinou sigur:

              1. Derulează în partea de jos a platformei.
              2. Vei găsi numele companiei care deține cazinoul, numărul licenței și termenul de valabilitate.
              3. Apasă pe widget-ul cu sigla instituției pentru a fi redirecționat către pagina ONJN care dovedește că numărul licenței este valid.
              4. Caută numele companiei pe pagina respectivă.
              5. Dacă platforma are o licență activă, atunci poți avea încredere în platformă.

              De obicei, ONJN actualizează lista neagră de cazinouri care prezintă site-urile care încearcă să păcălească jucătorii români, funcționând fără licență. Acest lucru este periculos, întrucât legile nu sunt respectate, ceea ce înseamnă că siguranța celor care joacă pe acele platforme nu este garantată.

              2.  Platforma este securizată printr-un certificat SSL valid

              Un alt semn care nu este chiar evident este acela că fiecare platformă online trebuie să funcționeze cu ajutorul unui certificat SSL, pentru a putea proteja datele personale ale vizitatorilor.

              Dacă ai mai vizitat site-uri, există o posibilitate mare să fi observat că site-urile sigure prezintă o pictogramă cu un lacăt lângă URL. De asemenea, în funcție de browserul folosit, poți da clic pe butonul din dreptul link-ului paginii cazinoului și vei vedea dacă certificatul SSL este în termen de valabilitate.

              Fără un certificat, nu numai că tu nu ești în siguranță, însă nici platforma în sine. Neavând protecție, poate fi preluată și gestionată de către persoane sau grupări care pot avea intenții greșite. Astfel, este absolut esențial să joci la cazinouri online care au un astfel de certificat valid. De regulă, toate cazinourile licențiate de ONJN au acest certificat.

              3.  Cazinoul nu realizează reclame abuzive

              Dacă derulezi pe rețelele de socializare, urmărești clipuri online și observi reclame de la aceleași cazinouri online care promovează în mod exagerat oferte de bun-venit sau bonusuri fără depunere, ar fi indicat să nu alegi acea platformă.

              Site-urile acestea se folosesc de absolut orice mijloc pentru a te atrage la cazinou. Promovând bonusuri care par a fi mai utile decât sunt în mod agresiv, operatorii te pot convinge să vizitezi cazinourile.

              4.  Termenii și condițiile promoțiilor sunt exprimate clar și coerent

              Atunci când decizi să selectezi și un bonus de bun-venit sau o promoție la verificarea identității, este necesar să verifici de fiecare dată termenii și condițiile ofertelor. Acești termeni sunt separați de cei generali, care se aplică pentru toată platforma.

              În general, toate cazinourile online care au promoții prezintă și termeni și condiții care se aplică de care trebuie să ții cont înainte de a selecta orice bonus. Acest lucru este important, deoarece condițiile respective te informează în legătură cu cât de mult te poate ajuta bonusul respectiv. Astfel, o pagină de termeni și condiții completă va cuprinde detalii precum:

              • Condiția de rulaj
              • Limita maximă de pariere
              • Jocurile care pot fi accesate cu oferta
              • Limita maximă de retragere
              • Data de expirare
              • Metodele de depunere acceptate (dacă trebuie să faci o depunere)

              Concluzie

              Poți juca responsabil cu adevărat atunci când ești informat corect! Amintește-ți că jocurile de noroc sunt distractive, însă dacă nu accesezi platformele potrivite, poți pierde mai mult decât anticipai. Din acest motiv este bine să rămâi cumpătat, să nu joci pe fond nervos, să verifici cazinourile înainte de a face depuneri și să nu te joci în fiecare zi.

               

              Dorinel Umbrărescu cumpără combinatul siderurgic din Hunedoara, oprit de ArcelorMittal

                Combinatul siderurgic din Hunedoara, oprit definitiv în toamna anului trecut de grupul global al oțelului ArcelorMittal, va intra oficial în portofoliul celui mai mare constructor de drumuri din România. Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat vânzarea activelor, care vor fi preluate de UMB Steel, companie controlată de antreprenorul Dorinel Umbrărescu.

                Recomandări pentru participanții la trafic, în condiții meteo nefavorabile

                  Având în vedere condițiile meteorologice specifice sezonului rece, caracterizate prin temperaturi scăzute, precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță sau ploaie înghețată, precum și riscul formării poleiului, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău recomandă tuturor participanților la trafic să manifeste prudență sporită și să respecte regulile de circulație.

                  Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiți să:
                  – adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și trafic;
                  – păstreze o distanță de siguranță suficientă față de vehiculul din față;
                  – evite manevrele bruște de frânare, accelerare sau schimbare a direcției de mers;
                  – echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, conform prevederilor legale;
                  – verifice starea tehnică a vehiculului, în special sistemele de frânare, direcție, iluminare și semnalizare;
                  – utilizeze luminile de întâlnire și să acorde o atenție sporită în condiții de vizibilitate redusă;
                  – se informeze, înainte de plecare, cu privire la starea drumurilor și condițiile meteorologice.

                  Totodată, pietonii sunt sfătuiți să:
                  – traverseze numai prin locurile special amenajate și după o temeinică asigurare;
                  – poarte îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, în special pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă;
                  – evite deplasarea pe partea carosabilă, acolo unde există trotuare sau acostamente practicabile.

                  Respectarea acestor recomandări contribuie la siguranța tuturor participanților la traficul rutier și la prevenirea accidentelor de circulație.

                  ANM: Vreme oscilantă în perioada 9–22 februarie. Episoade de ger și intervale mai calde, cu precipitații frecvente

                    Regimul termic din perioada 9–22 februarie va fi unul deosebit de oscilant la nivelul întregii țări, cu alternanțe între episoade de vreme rece, local geroasă, și intervale cu temperaturi pozitive ridicate pe timpul zilei, care pot ajunge până la 10 grade Celsius, potrivit prognozei de specialitate publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

                    Meteorologii anunță că probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în intervalul 13–15 februarie, când acestea se pot manifesta pe arii mai extinse.

                    Pentru zona Moldovei, începutul intervalului va fi marcat de o vreme deosebit de rece, cu maxime negative și minime ce vor coborî sub pragul gerului în cea mai mare parte a regiunii. Ulterior, valorile termice vor crește treptat, astfel că în jurul datei de 12 februarie vremea va deveni mai caldă decât normalul perioadei, în special în jumătatea sudică a regiunii, unde maximele mediate regional vor atinge 8–10 grade Celsius.

                    Până în data de 17 februarie, temperaturile vor scădea din nou, cu maxime cuprinse între 0 și 2 grade, după care se va produce o nouă încălzire, până la valori medii de aproximativ 6 grade Celsius.

                    Regimul termic nocturn va fi caracterizat, după debutul geros, de o creștere treptată a temperaturilor minime, care vor ajunge în jurul valorii de 0 grade în jurul datei de 14 februarie, urmând apoi o scădere spre un ecart cuprins între -8 și -2 grade Celsius, în jurul datei de 17 februarie. Finalul intervalului va aduce oscilații nocturne între -4 și 0 grade, valori mediate la nivel regional.

                    ANM precizează că probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse în Moldova va fi mai ridicată în zilele de 14 și 15 februarie, în contextul variațiilor accentuate de temperatură.

                    Atletism/ Gold Meeting Indoor Tour: Băcăuancele Ramona Verman și Federica Apostol concurează la Belgrad

                    Marți, atletele Ramona Verman și Federica Apostol, însoțite de de antrenoarea lor de la CSM Bacău, Aura Balaban, vor pleca pe calea aerului la Belgrad, acolo unde miercuri, 11 februarie, este programat unul dintre cele mai tari concursuri de sală din cadrul circuitului Gold Meeting Indoor.

                    Campioană a Europei Under 23 la săritura în lungime, Ramona Verman va lua startul în proba sa preferată la ora 16.20. O oră și jumătate mai târziu, va începe proba de săritură în înălțime, la care va concura și finalista Europenelor U23 de anul trecut, Federica Apostol. Cele două „CSMeoaice” au început 2026 în forță, cu rezultate de sală excelente.

                    Astfel, Ramona a câștigat Indoor Silver Tour programat în ianuarie, la Dusseldorf, în Germania, acolo unde, cu un remarcabil 6,59 m (numai patru centimetri în minus față de PB-ul ce i-a adus vara trecută bronzul balcanic la Senioare), a învins-o pe nimeni alta decât pe multipla campioană europeană, mondială și olimpică, germanca de 32 de ani Malaika Mihambo.

                    Tot în ianuarie, dar în Franța, la Hirson, Fede s-a clasat a patra, cu o săritură ce a măsurat 1,84 metri (cu doar trei centimetri sub recordul personal) în cadrul unei întreceri care, la ediția sa cu numărul 29, a fost câștigată de sportiva din Guineea Fatouma Balley.

                    „Ca de obicei, mă feresc să fac pronosticuri, dar este clar că la Belgrad ne așteaptă un concurs foarte puternic, care va genera însă stimuli la fel de puternici”, a declarat antrenoarea celor două campioane băcăuane, Aura Balaban.

                    I-a vândut un telefon, apoi a încercat să i-l ia înapoi. După ce a fost refuzat, a amenințat cumpărătorul.

                      Polițiștii băcăuani au intervenit rapid în urma unui apel la 112, efectuat de un tânăr de 29 de ani, care a solicitat ajutor după ce ar fi fost amenințat cu un obiect contondent de o persoană necunoscută.

                      Atenționare meteorologică Cod Galben de ger; recomandări pentru trafic

                        Municipiul Bacău se află sub atenționare meteorologică Cod Galben pentru intervalul 9 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 10:00, fiind prognozate temperaturi deosebit de scăzute și ger, potrivit informării publicate de autorități.

                        Conform datelor meteorologice, pe parcursul zilei de luni temperaturile vor fi cu 6–9 grade Celsius mai mici decât valorile normale pentru această perioadă, maximele urmând să se situeze între -7 și -3 grade Celsius. În noaptea de luni spre marți este așteptat ger, cu minime cuprinse între -14 și -10 grade Celsius.

                        În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a transmis o serie de recomandări pentru participanții la trafic, având în vedere riscurile generate de temperaturile scăzute, ninsori, lapoviță, ploaie înghețată și formarea poleiului.

                        Conducătorii auto sunt sfătuiți să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța de siguranță, să evite manevrele bruște, să utilizeze anvelope de iarnă și să verifice starea tehnică a autovehiculelor, în special sistemele de frânare, direcție și iluminare. De asemenea, este recomandată informarea prealabilă cu privire la starea drumurilor și condițiile meteo.

                        Totodată, pietonii sunt îndemnați să traverseze doar prin locuri special amenajate, să poarte elemente reflectorizante și să evite deplasarea pe partea carosabilă, acolo unde există trotuare sau acostamente practicabile.

                        Autoritățile subliniază că respectarea acestor recomandări poate contribui semnificativ la prevenirea accidentelor și la creșterea siguranței rutiere în condiții de iarnă severă.

                        Intervenție dificilă la avaria de pe magistrala Valea Uzului – Bacău

                          Viceprimarul comunei Mărgineni, Benoni David, a declarat luni că intervenția pentru remedierea avariei apărute pe conducta magistrală de transport Valea Uzului – Bacău va fi una anevoioasă, întrucât zona în care s-a produs incidentul este greu accesibilă.

                          Avantajele și dezavantajele jocului pe mobil vs desktop

                          Evoluția tehnologică a transformat complet modul în care accesăm cazinourile online, oferind jucătorilor libertatea de a alege între experiența tradițională pe desktop și flexibilitatea jocului pe dispozitive mobile. Fiecare opțiune vine cu propriile avantaje și compromisuri, iar înțelegerea acestora te ajută să optimizezi experiența de joc în funcție de circumstanțele și preferințele tale personale.

                          Experiența de joc pe desktop

                          Jocul pe desktop sau laptop rămâne preferința multor jucători experimentați din motive întemeiate. Ecranele mari oferă o experiență vizuală superioară, permițând aprecierea completă a graficii elaborate și a animațiilor sofisticate ale sloturilor moderne. Detaliile care se pot pierde pe un ecran de telefon devin evidente și captivante pe un monitor de dimensiuni generoase.

                          Performanța hardware superioară a computerelor asigură o funcționare fluidă chiar și pentru jocurile cele mai solicitante. Streaming-ul jocurilor live beneficiază de conexiuni mai stabile și de putere de procesare sporită, rezultând într-o calitate video superioară și latență redusă în interacțiunile cu dealerii.

                          Pe un casino online rotiri gratuite accesat de pe desktop, vei putea naviga ușor între diferite secțiuni, compara jocuri și gestiona contul cu eficiență maximă. Interfețele optimizate pentru desktop oferă de obicei mai multe opțiuni vizibile simultan și acces rapid la toate funcționalitățile platformei.

                          Flexibilitatea jocului pe mobil

                          Dispozitivele mobile au revoluționat accesibilitatea jocurilor de cazinou, permițând sesiuni de joc oriunde și oricând. Timpul de așteptare la medic, navetele sau pauzele de prânz se pot transforma în oportunități de divertisment. Această flexibilitate este imposibil de replicat cu un computer tradițional.

                          Aplicațiile native și site-urile mobile optimizate oferă experiențe fluide special concepute pentru ecranele tactile. Gesturile intuitive precum swipe-ul și tap-ul fac navigarea naturală și plăcută. Majoritatea furnizorilor de jocuri dezvoltă astăzi cu prioritate pentru mobil, asigurând compatibilitate și performanță excelentă.

                          Notificările push disponibile în aplicații te pot alerta despre promoții speciale precum bonus la verificare sau evenimente limitate în timp. Această comunicare directă asigură că nu ratezi oportunități valoroase de bonus, avantaj inaccesibil pe platformele desktop.

                          Comparație tehnică obiectivă

                          Consumul de baterie și de date mobile reprezintă considerente practice pentru jucătorii frecvenți pe dispozitive portabile. Sesiunile lungi pot drena rapid bateria, iar streaming-ul jocurilor live consumă date semnificative. Aceste limitări nu există în contextul jocului pe desktop conectat la rețeaua electrică și Wi-Fi.

                          Securitatea prezintă nuanțe în ambele contexte. Desktopurile sunt mai expuse atacurilor malware dar oferă opțiuni superioare de securitate software. Dispozitivele mobile sunt mai protejate prin design dar vulnerabile în rețelele Wi-Fi publice. Utilizarea conexiunilor sigure și a software-ului actualizat este esențială indiferent de platformă.

                          Multitasking-ul eficient favorizează desktopul, unde poți avea multiple tab-uri deschise pentru a compara jocuri sau a consulta strategii simultan. Pe mobil, comutarea între aplicații poate fi mai puțin fluidă, deși telefoanele moderne au îmbunătățit semnificativ această experiență.

                          Alegerea optimă pentru tine

                          În realitate, nu trebuie să alegi exclusiv o singură platformă. Mulți jucători adoptă o abordare hibridă, folosind desktopul pentru sesiuni lungi și concentrate de joc, și mobilul pentru distracție casual în mișcare. Sincronizarea contului între dispozitive permite această flexibilitate fără compromisuri.

                          Testează ambele variante pentru a descoperi ce funcționează cel mai bine pentru stilul tău de viață și preferințele de joc. În concluzie, atât desktopul cât și mobilul oferă experiențe de calitate, iar alegerea ideală depinde de prioritățile și circumstanțele tale individuale.

                           

                           

                          Program temporar de furnizare a apei, după avaria de la conducta Valea Uzului

                            Ca urmare a avariei identificate în cursul dimineții de astăzi, 9 februarie 2026, la conducta de transport Valea Uzului – Bacău, în zona comunei Mărgineni, sat Podiș, autoritățile locale și operatorul regional au anunțat un program temporar de furnizare a apei potabile.

                            Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a precizat că locația avariei a fost identificată, conducta este în curs de golire, iar lucrările de săpătură vor începe în scurt timp. Detalii suplimentare privind durata exactă a remedierii sunt așteptate în următoarele 2–3 ore.

                            Potrivit informării transmise de SC CRAB SA, pentru ziua de astăzi furnizarea apei potabile se va face după următorul program:

                            • între orele 10:00 – 17:00, apa va fi livrată la debit și presiune redusă;

                            • între orele 17:00 – 20:00, furnizarea apei către consumatorii din municipiul Bacău se va realiza în regim normal.

                            Reprezentanții operatorului atrag atenția că, pe durata furnizării apei la presiune redusă, există posibilitatea ca locuitorii de la etajele superioare (III și IV) ale blocurilor tip bară să se confrunte cu lipsă de presiune sau întreruperi temporare în alimentarea cu apă.

                            Echipele CRAB continuă intervențiile în teren pentru remedierea situației, iar programul de furnizare va fi actualizat în funcție de evoluția lucrărilor. Autoritățile recomandă populației să urmărească informările oficiale pe parcursul zilei.

                            Avarie la conducta care alimentează municipiul Bacău cu apă

                              În cursul dimineții de astăzi, 09 februarie 2026, a fost semnalată o avarie la conducta de transport Valea Uzului – Bacău, în zona comunei Mărgineni, sat Podiș.

                              Inspectoratul Școlar Județean Bacău organizează simulări județene pentru examenele naționale din 2026

                                Inspectoratul Școlar Județean Bacău organizează, cu sprijinul unităților de învățământ din județ, simulări județene pentru Evaluarea Națională și Examenul de Bacalaureat, în vederea pregătirii elevilor pentru sesiunile de examene naționale din anul 2026, a anunțat inspectorul școlar general Anca Egarmin.

                                Potrivit calendarului stabilit, simulările pentru Evaluarea Națională se vor desfășura în zilele de 9 și 10 februarie, la disciplinele limba și literatura română și matematică.
                                Simulările probelor scrise ale examenului de Bacalaureat sunt programate în perioada 16–18 februarie, incluzând limba și literatura română, matematică sau istorie, precum și proba la alegere a profilului și specializării.

                                Inspectorul școlar general Anca Egarmin a subliniat că aceste simulări au un rol esențial în procesul educațional, având drept obiective principale conștientizarea, în timp util, a necesității unei pregătiri temeinice, stabilirea unui punct de plecare privind nivelul de performanță al elevilor, precum și îmbunătățirea rezultatelor obținute la examenele naționale.

                                „Simulările județene reprezintă un exercițiu important atât pentru elevi, cât și pentru profesori, oferind repere clare pentru adaptarea strategiilor de predare și învățare, în beneficiul performanței școlare”, a precizat conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

                                La aceste simulări vor participa elevii claselor a VIII-a și a XII-a, în condiții similare celor de examen, rezultatele urmând să fie analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, în vederea optimizării pregătirii pentru examenele din 2026.

                                 

                                ULTIMELE ȘTIRI