Cartea electronică de identitate poate fi solicitată la Bacău indiferent de valabilitatea actualului buletin; primul document este gratuit până în august 2026

Direcția Publică de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău a anunțat că cetățenii din municipiul Bacău și din comunele arondate pot opta pentru eliberarea cărții electronice de identitate sau a cărții de identitate simple, iar cererile pentru noul document electronic pot fi depuse indiferent de perioada de valabilitate a actualului act de identitate.

Instituția precizează că programările pentru cartea electronică de identitate se realizează online, prin intermediul platformei HUB Servicii MAI. Cererile pot fi depuse fie în baza unei programări online, fie pe baza unui bon de ordine eliberat zilnic la punctul de acces.

Potrivit reprezentanților instituției, prima carte electronică de identitate este eliberată gratuit pentru cetățenii români care au împlinit vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), până cel târziu în luna august 2026 sau până la atingerea pragului de 3,5 milioane de beneficiari. Ulterior, costul de emitere al documentului va fi de 70 de lei.



Începând cu 1 august 2025, cererile pentru eliberarea cărții electronice de identitate pot fi soluționate de orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din țară, indiferent de domiciliul sau reședința solicitantului.

Totodată, documentul poate fi ridicat de la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor ales de solicitant la depunerea cererii. În cazul în care ridicarea este solicitată într-o altă localitate decât cea unde a fost depusă cererea, termenul de eliberare se prelungește cu 10 zile lucrătoare.

Programul de lucru cu publicul al Serviciului de Evidență a Persoanelor Bacău este de luni până vineri între orele 08:30 și 16:30, iar miercurea între 08:30 și 18:30.

Informații suplimentare pot fi obținute la sediul instituției, telefonic sau pe site-urile oficiale dedicate cărții electronice de identitate.



spot_img
spot_img