Acasă Blog Pagina 3194

Ce spune sotia lui Iordache Ciuperca despre mansarda care a ars

    Cum arata mansarda care a luat foc.

    Mihaela Ciuperca, proprietara mansardei care a ars in incendiul de miercuri, din Bacau, considera ca vina morala pentru ceea ce s-a intamplat apartine tuturor proprietarilor de apartamente din bloc.

    „Tot ni s-a reprosat noua ca nu avem autorizatie. Noi am avut o constatare de construire a mansardei si urma sa intram in legalitate, dar nu s-a mai intâmplat din cauza problemelor sotului. Acum câtiva ani avea intentia asta, 5-6 ani. Pe mine nu m-a lasat sa ma implic in aceasta poveste” – a declarat sotia lui Iordache Ciuperca pentru cotidianul Desteptarea.

    V”ecinul nostru, Vasilica Busuioc, nu s-a judecat cu sotul pentru mansarda, ci pentru un grilaj intre scari, ca boschetarii sa nu ajunga la ultimul etaj. Noi am pus un grilaj, si de la asta au fost mereu discutii si s-a ajuns la judecata. Mansarda s-a construit acum 20 de ani. De altfel, atunci când am construit mansarda, noi ne-am dus la usa lor si (noi initial am vrut sa izolam, nu sa construim mansarda) ne duceam la ei ca la cersit.

    Pe nimeni n-a interesat atunci, acum sunt numai comentarii. Dupa razboi, multi viteji se arata si ne arata toti cu degetul. De asta-vara trebuia facut din nou acoperisul. Erau doar peretii exteriori, era depozitata inauntru cherestea uscata, de câtiva ani, pentru ca sa facem pereti despartitori, iar pentru a intra in legalitate trebuia sa facem un proiect, cu un arhitect.

    Noi ne-am pregatit ca sa terminam de construit, dar daca s-a intâmplat ce s-a intâmplat, nu am mai reusit. Pâna acum, timp de 20 de ani, nu am avut probleme. Din apartament nu avea cum sa fie probleme. Aici nu locuia nimeni, nu era gaz, curent, ca n-am avut cu ce plati. Veneam rar pe aici, sa vad ce mai este.

    Din cauza ploilor si a mizeriei, s-a infundat pluviala si se ducea apa la vecinul de sub mine, la 6. Vecinul meu s-a oferit sa aduca pe cineva sa vada ce e sus, de unde vine apa. Eu i-am dat cheia, sa vada ce e. Nu sunt rea intentionata. Nu stiu ce a mai facut. Am lasat cheia, buna bazata ca se rezolva, cu doua zile inainte sa se intâmple incendiul. In seara aia, eram acasa, aproape sa adorm si ma suna sa vin ca arde mansarda.

    Vina morala avem cu totii, intr-un fel. Noi in fiecare an, de când avem apartamentul faceam izolatie peste tot, pentru toata scara. Era un efort mare pentru noi.

    Apartamentul este terminat la momentul asta. Cei de la asociatie au spus ca vor face curat si vor izola ca sa nu mai ploua.”

    Curs festiv la Universitatea „George Bacovia”

      Cei 187 de absolventi ai Universitatii „George Bacovia”, impreuna cu cadrele universitare, s-au intâlnit vineri, 10 iunie, in Aula Moldova a institutiei private de invatamânt, unde au sustinut cursul festiv al promotiei 2015-2016.

      Dintre cei 187 de absolventi, 133 au absolvit studiile de licenta, in doua specializari (drept si economic) respectiv 54 la studii de master, tot in doua specializari.

      La cursul festiv au participat pe lânga profesori si studenti si noul primar al orasului, Cosmin Necula, precum si dr. Adrian Cotârlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, Doctor Honoris Causa al Universitatii „George Bacovia”.

      [wonderplugin_gallery id=”591″]

      Interesant este faptul ca, absolventii 2016 de la „Bacovia” au doi sefi de promotie, unul la „drept” si unul la „economic”, ambii terminând cu media 9,86.

      _MAF8388„Pentru mine au fost patru ani destul de frumosi, fara greutati. Bine, nu pot sa spun ca a fost usoara, dar mi-e mi-a placut foarte tare si de aceea am trecut cu o oarecare usurinta prin anii de facultate. Absolvirea vine si cu bucurie, dar si cu frica, de fapt un fel de teama cu privire la responsabilitatile care urmeaza sa le avem. Mai departe vreau sa merg la Institutul National de Magistratura.”
      Constantin Grajdeanu, sef promotie specializare Drept

      _MAF8399„Anii de facultate au fost frumosi, a fost putin greu, dar m-am descurcat si nici nu m-am asteptat sa fie chiar asa de bine. Nu pot sa spun ca am regrete ca s-a terminat, am avut relatii foarte bune cu colegii sI profesorii, acestia din urma fiind goarte ingaduitori cu noi. Dupa licenta am sa ma indrept spre master, tot pe «economic» si cel mai probabil tot aici la Universitatea «Bacovia».”
      Anca Boghiu, sefa de promotie specializare Economic

      TRATAMENTUL AFECTIUNILOR REUMATISMALE LA CABINETUL DE RECUPERARE MEDICALA PHYSIOKINESIS BACAU

        Bolile reumatismale cronice, sau poliartrozele reprezinta un grup heterogen de afectiuni cu incidenta crescuta în rândul populatiei. Prin zilele de incapacitate de munca, sechelele si recuperarea uneori îndelungata dupa protezare articulara, ele devin o adevarata problema medico-sociala în toate tarile. Desi debutul clinic este la vârsta adulta, incidenta creste exponential odata cu îmbatrânirea. În realitate debutul este mult mai precoce, dar primele semne sunt ignorate, sau evolutia este muta, silentioasa pâna în momentul decompensarii dureroase sau functionale care, de obicei, coincide cu prezentarea la medic.

        Sub numele de artroza se defineste un grup heterogen de afectiuni articulare care au la baza un proces degenerativ la nivelul cartilajului hialin asociat unor modificari subcondrale, cu hipertrofie osoasa si formare de osteofite (popular denumite „ciocuri”).
        Pâna la vârsta de 50 de ani incidenta este mai mare în rândul barbatilor, pentru ca dupa aceasta vârsta, o data cu instalarea menopauzei, femeile sa devina cele mai afectate. La ele predomina localizarea la nivelul genunchilor si articulatiilor mici ale mâinilor (nodulii Bouchard si Heberden dezvoltati la nivelul articulatiilor interfalangiene proximale si distale exprima predispozitia genetica).

        Pe lânga ereditate intervin factorii de risc de ordin general (nutritia cu hipovitaminoza C si D, statusul hormonal, densitatea minerala osoasa, metabolismul osteo-cartilaginos) si factorii de risc locali (obezitatea, displaziile congenitale, traumatismele, suprasolicitarile profesionale sau sportive, slabirea musculara, viciile de postura si statica etc).

        Primul semn clinic este durerea articulara localizata sau referita, apare de obicei în a doua parte a zilei, este agravata de eforturi fizice, sau pozitii monotone, ulterior apare si în repaus sau nocturn (datorita stazei venoase)si ameliorata de repaus. Durerea este urmata de redoare, predominent matinala, cu o durata ce nu depaseste 30 minute, ameliorata de miscare. Evolutia în timp duce la limitarea mobilitatii, aparitia crepitatiilor si cracmentelor datorate frecarii suprafetelor osoase denudate de cartilajul degradat. Ulterior, ca o reactie de aparare, apar contracturi la nivelul tesuturilor moi periarticulare, contracturi care prin organizare determina instalarea pozitiilor articulare vicioase de cele mai multe ori ireversibile. La toate acestea se adauga modificarile de forma si volum articular. Toate acestea contureaza în final un tablou algo-disfunctional sever care, în unele cazuri, necesita montarea unei proteze articulare.

        Finalul suna cam morbid, nu-i asa ?

        Tocmai acesta este motivul pentru care profilaxia sau tratamentul precoce este foarte important. Locul ideal pentru învatarea unor noi deprinderi functionale, pentru corectarea viciilor de statica, pentru o consiliere adecvata si pentru întocmirea unui plan terapeutic individualizat si complet este PHYSIOKINESIS BACAU.

        PHYSIOKINESIS BACAU este un cabinet de recuperare medicala dotat la cele mai inalte standarde, cu un mediu elegant si o ambianta deosebita. Aici, supravegheati de echipa de specialisti si cu o abordare multilaterala a tuturor verigilor fiziopatologice, prin proceduri de ultima generatie, unice in Moldova (TECAR, CHATTANOOGA WHIRELESS PRO, LASER de inalta frecventa, TWIN – socuri termice, TECHNOGYM, etc) kinetoterapie si diverse tehnici si procedee de relaxare si echilibrare, se asigura longevitatea articulara functionala optima. Programul complex de abordare are ca obiectiv mentinerea sau corectarea supletei structurilor articulare si periarticulare, tonifiere musculara, mentinerea sau ameliorarea mobilitatii articulare si învatarea unor noi deprinderi necesare în desfasurarea vietii cotidiene profesionale, familiale si sociale.

        Este mult mai usor sa previi decât sa tratezi, implica mai putina suferinta si costuri mult mai mici.
        Considerati frecventarea CABINETULUI DE RECUPERARE MEDICALA PHYSIOKINESIS BACAU ca o polita de asigurare în alb pentru sanatatea dumneavoastra!

        Avocatul si politicianul Valeriu Stoica a pledat, in Bacau, pentru calitatea vinurilor românesti

          Reputatul si pe nedrept uitatul politician Valeriu Stoica, fost ministru al Justitiei, a revenit in atentia noastra, miercuri, 9 iunie, printr-o subtila dar consistenta campanie de prezentare a unei afaceri de familie, aceea de podgoreni in arealul vitivinicol Dragasani, in care l-am regasit acum câtiva ani buni si pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

          Afacerea familiei sale se numeste AVINCIS, din care produce 150.000 de sticle de vin bun pe an si a fost prezentata, pe degustate, ca dovada a simbolului renasterii vinurilor românesti de mare calitate.
          Valeriu Stoica a venit in Bacau cu aliura unui boier desprins din spitele vechilor familii, pentru a prezenta o afacere mare cât o pasiune in domeniul vitiviniculturii in ceea ce acum se numeste Podgoria AVINCIS, de la Vila Dobrusa, din Dragasani (Vâlcea).

          Reputatul avocat si politican, acum mai suav la trup, dar la fel de vivace la minte ca oricând, a facut la Centrul de Afaceri din Bacau o stralucita demonstratie de cunoscator al celor care apartin la un loc viilor, podgorenilor, pivnicerilor, somelierilor si degustatorilor, printr-un exceptional excurs prin istoria domeniului, dar si al literaturii dedicate acestuia si al filosofiei degustarii unui pahar de vin.

          [wonderplugin_gallery id=”590″]

          Valeriu Stoica ne-a acordat un interviu pe aceasta tema, pe care il vom publica in urmatoarele editii ale ziarului nostru.

          O bacauanca a defilat pe podium la Geneva, imbracata in costum popular

            La sfârsitul lunii trecute, la sediul Natiunilor Unite de la Geneva (Elvetia), a avut loc un eveniment unic, in cadrul unor manifestari culturale.

            Este vorba despre o parada a modei cu costume traditionale românesti cu elemente moderne/haute couture. Intre modelele care au defilat pe scena s-a numarat si Florentina Heer, fosta Budau, originara din Galbeni, comuna Nicolae Balcescu, care a prezentat un costum popular care a fost cusut de bunica si de mama ei.

            Florentina a absolvit Colegiul National „Vasile Alecsandri”, dupa care a urmat cursurile Universitatii „Vasile Alecsandri”, la “Litere si Stiinte”, unde a absolvit cu licenta in 2000 sectia Engleza-Franceza. „Intre altele, am luat locul II la Miss Universitate in 1996”, isi aminteste Florentina zâmbind, despre anii de studentie.

            © WIPO 2016 Photo: Emmanuel Berrod
            © WIPO 2016 Photo: Emmanuel Berrod
            Pentru ca provenea dintr-o familie modesta iar un salariu de profesor nu era suficient pentru un trai decent, imediat dupa absolvire a ales drumul strainatatii si s-a stabilit la München, in Germania, unde si-a continuat studiile, obtinând o specializare in publicitate la Academia Bavareza de Publicitate si Marketing.

            „Dupa 12 ani la München si in publicitate, am plecat la Geneva având un post de asistent executiv a CEO la Cartier Jewellers, iar acum lucrez pe cont propriu, fiind antreprenor. Printr-o prietena careia ii predau limba româna am aflat despre acest eveniment cultural organizat de misiunea României la ONU”, ne-a dezvaluit Florentina Heer.

            Si nu a vrut sa rateze acest eveniment, cu atât mai mult cu cât a dorit sa defileze pe podium imbracata cu un costum popular din zona noastra, din Galbeni/ Balcescu, jud. Bacau, costum cusut de catre bunica si mama ei.

            „Am pus la dispozitie chiar doua costume originale ale mamei si bunicii. I-au placut intr-atât de mult d-nei Dr. Olga Horsia, care are 55 ani de experienta la Muzeul Satului din Bucuresti, incât a decis sa introduca in parada chiar doua outfit-uri ale familiei mele. Mama (Tereza Budau) si bunica lucrasera creativ la aceste costume ierni intregi, cu migala si pasiune pentru frumos.

            A fost o mare onoare sa port aceste mici/mari bijuterii brodate, si mi-as fi dorit ca mama sa mai fi trait acest moment, ea fiind decedata de zece ani. Nu mi-am putut opri lacrimile deseori la repetitii, discret in cabina sau dupa eveniment, caci ea nu mai poate vedea unde au ajuns aceste frumuseti de ii…”, s-a destainuit bacauanca.

            Revenind cu gândurile „acasa”, in România, Florentina ne-a povestit ca a calatorit foarte mult, dar ca nimic nu se compara cu momentele traite in curtea tatalui sau, la Galbeni/Balcescu, „sub cortina de vie unde mâncam porumb fiert, cules bineinteles din gradina nostra. Gustul acela e unic, un deliciu, nicaieri nu-l intâlnesti”. Ultima data a fost in tara vara trecuta si revine de fiecare data când are ocazia. Acum, asteapta cu nerabdare sa vina din nou, probabil in doua luni. De data aceasta insa, va veni altfel. Incununata cu un succes. Cu mândria ca a putut sa demonstreze lumii valoarea si frumusetea portului popular românesc autentic, provenit de pe meleagurile bacauane.

            image5

            „Multi ignora acest patrimoniu, dar când vedem ca designeri ca Yves Saint Laurent sau Tom Ford se inspira din motivele românesti si le comercializeaza pe sume exorbitante, ar trebui sa ne redirectionam gândirea si sa valorificam mai bine aceste resurse nationale.”
            Florentina Heer

            802 absolventi nu intra in examenul de Bac 2016

              Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a finalizat inscrierea absolventilor 2016 pentru sustinerea Examenului de Bacalaureat, sesiunea de vara.

              Din totalul de 4504 de elevi inscrisi la inceputul anului scolar 2015-2016 (4047 in clasa a XII-a – zi si 97 in clasa a XIII-a F.R.), doar 3702 s-au inscris pentru sustinerea Examenului de Bacalaureat 2016. Restul de 800 de tineri nu se vor prezenta la examene : fie nu se considera suficient de pregatiti, fie au corigente, sau alte motive.

              Prima sesiune a Bacalaureatului 2016 va debuta luni, 13 iunie, cu evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba româna, proba care se va incheia miercuri, 15 iunie. Urmeaza probele orale de competente de comunicare intr-o limba straina si apoi proba de competente digitale.

              La probele scrise obligatorii s-au inscris un numar de 3416 de elevi la limba româna, la proba obligatorie-profil 3468 (2189 la matematica si 1279 la istorie), iar la proba la alegere conform profilului s-au inscris 3510 de elevi, cei mai multi, respectiv 1318, la geografie, cei mai putini, adica 8, alegând filosofia.

              S-a dat startul noului sezon la balaceala

                Vremea capricioasa din ultimul timp i-a cam pus pe gânduri pe bacauani. Si asta datorita faptului ca ai nostri sunt dornici de iesiri. Si cum vara, pe lânga concediul mult asteptat la mare, oamenii isi doresc sa se destinda la scaldat, incercam sa aflam cum stam din acest punct de vedere in Bacau.

                Piscinele Gepex – un loc cu traditie
                Astfel, am vizitat câteva baze de agrement, care, abia si-au deschis portile pentru noul sezon.
                Deschise inca de la sfârsitul lunii mai, vor ramâne cu siguranta in preferintele bacauanilor. Si asta, in primul rând, pentru ca sunt situate cel mai aproape, in oras, pe strada Stefan cel Mare, dar si pentru ca sunt amplasate intr-o zona cu traditie, aici, in urma cu ani de zile, functionând strandul „Tineretului”.
                La o prima vedere, esti intâmpinat de o mare de sezlong-uri si de bazinele binecunoscute, cu apa incalzita la temperaturi intre 22 si 28 de grade, „cum scrie la carte”, dupa cum a spus unul dintre angajatii de aici.

                Piscina mare are o lungime de 40 m, latimea de 20 m iar adâncimile sunt de la 1 m la 1,5 m. Piscina mica, acolo unde este amplasata si ciupercuta cu apa, are lungimea si latimea de 20 m, cu adâncimi de la 10 cm la 50 cm, bazinul adresându-se celor mici. Nu e de neglijat bazinul cu jacuzzi, dar nici zona de bar, terasa si fast-food.

                Noutatea din 2016 va fi un bazin la care va fi amplasat un tobogan de 10 m inaltime, proiect la care se lucreaza in ritm alert pentru a fi gata in cel mai scurt timp. Cei de la piscinele Gepex pastreaza si in acest sezon gratuitatea copiilor care au sub 1 m inaltime, iar tarifele sunt de 15 lei pentru adulti si 10 lei pentru copii de luni pâna vineri, sâmbata si duminica cei mari platind 20 de lei iar cei mici doar 15.

                Zilnic, dupa ora 16.00, biletul de intrare va fi de 10 lei atât pentru adulti cât si pentru copii. Exista si posibilitatea de abonamente, acestea valorând 100 lei pentru doua saptamâni sau 200 de lei pe luna in cazul adultilor sau 80 de lei pe doua saptamâni ori 160 de lei pe luna pentru copii. Programul de la Piscinele Gepex este zilnic intre orele 9.00 si 20.00.

                Aqua Club- racoare si distractie

                aquaclub

                Bacauanii mai pot alege pentru racorire si baza de la Aqua Club, care este situata la intrarea in parcul Gheraiesti, si care dispune de 650 de sezlonguri si nu mai putin de sapte bazine. Intre acestea, doua sunt pentru copii, una având si patru tobogane.

                Trebuie mentionate piscina cu valuri, care are adâncimi de la 1 m când e linistita si pâna la 2,6 m cu valuri, bazinul semiolimpic cu o lungime de 25 de metri si latimea de 8 sau bazinul pentru volei, care are o adâncime de 1,20 m.

                La Aqua Club exista si o terasa cu 80 de locuri, toata suprafata fiind supravegheata video. Programul este zilnic intre orele 8.00 si 20.00, iar tarifele sunt de 20 de lei pâna la ora 16.00 si 15 lei dupa aceasta ora, de luni pâna vineri, respectiv 25 lei sâmbata si duminica, toata ziua. Si aici exista posibilitatea de abonamente, pretul acestora variind in functie de numarul de intrari.

                Strandul Letea se deschide odata cu vacanta

                De cealalta parte, bazele de agrement care detin bazine aflate in proprietatea primariei, la momentul de fata sunt nefunctionale. Despre insula de agrement cred ca nu trebuie sa mai vorbim, aceasta fiind gata cel mai probabil la „Sf. Asteapta”, iar strandul „Letea”este in plin proces de amenajare, deschiderea pentru noul sezon urmând a avea loc odata cu startul vacantei de vara a copiilor sau cel mai târziu la 1 iulie. (Florin Stefanescu)

                „Oaza” de la Sarata Bai isi asteapta amatorii de placeri estivale

                Statiunea Sarata Bai, aflata la doi pasi de Bacau, si-a deschis portile publicului amator de relaxare si tratament cu ape minerale. Astfel, inca de luna trecuta, cochetul stabiliment isi intâmpina clientii, de data aceasta cu o serie de noutati care sa-i faca pe vizitatori sa se simta si mai bine.

                sarata bai (3)

                „Toate tratamentele pe care le faceam in cladirea veche au fost mutate in casutele amenajate la intrare: bai in cazi individuale cu apa sarata incalzita, masaj si fizioterapie. In schimb, venim cu spatii mai largi pentru facut plaja, in acest sens suplimentând pâna la circa 600 locurile pe sezlonguri, fata de 400 câte erau inainte.

                Cei care nu au loc pe sezlong pot alege sa stea pe prosoape pe terasele gazonate de deasupra Bailor, de unde beneficiaza si de o priveliste de exceptie a naturii”, a precizat preotul Lucian Simon, administratorul bailor Sarata.

                In plus, cei care vor calca pragul statiunii, pe lânga strandul mare cu apa incalzita cu o concentratie salina extrem de ridicata, au la dispozitie si locuri in cele doua jacuzzi, umplute tot cu apa sarata, distractia putându-se extinde si la terasa restaurant, unde pot fi consumate racoritoare, beri ultra reci si nelipsitii mititei, cârnati, fripturi sau orice fel de preparate la gratar.

                Cum pentru majoritatea tinerilor si nu numai distractia nu este conceputa fara mediul online, administratorii statiunii le pun la dispozitie celor interesati si internet wireless. Mai mult, pentru ca la Sarata se fac tratamente, aici exista, de dimineata pâna la ora 15, zi de zi, asistenta medicala pentru orice eventuale probleme aparute.

                Taxa de intrare a ramas tot cea de anul trecut: 12 lei pentru adulti si 6 lei copii. In plus, transportul pâna la Bai si retur se poate face, din ora in ora, cu numeroasele microbuze tip maxi-taxi. (Florentin Radu)

                Fotbal/ Euro 2016″: Allez, baieti, allez!

                In acest weekend incepe turneul final al Campionatului European din Franta, meciul de deschidere, programat vineri, de la ora 22.00 (Pro TV si Dolce Sport) aducând fata in fata tara gazda si România

                In sfârsit! Sau, pentru ca tot suntem acasa la Platini, finalement! Finalement, cea de-a 15-a editie a Campionatului European de fotbal se pune in miscare. Si o face in format XXL, cu 24 de echipe. Nu e singura premiera, evident.

                Tocmai numarul mare de echipe a permis ca debutante precum Albania sau Islanda sa ajunga sub Tour Eiffel… cu toate ca, daca stam mai bine si ne gândim, islandezii au eliminat Olanda… asa ca nu se poate vorbi doar de megalomania celor de la Uefa. En fin.

                Panglica va fi taiata vineri seara, cu ocazia meciului de deschidere de pe Stade de France, dintre tara gazda, Franta si reprezentativa României. Este pentru prima oara când „tricolorii” nostrii evolueaza intr-un joc de deschidere a turneului final.

                Sigur, e o onoare sa deschizi balul, dar când pe ring se afla „dansatori” precum Pogba sau Griezmann pasii devin nesiguri, chiar si in conditiile in care stii ca lui Deschamps ii lipsesc câtiva oameni din defensiva.

                „Eu cred ca Franta va câstiga trofeul. Are jucatori foarte valorosi si evolueaza in fata propriilor suporteri”, a declarat selectionerul României Anghel Iordanescu.

                „Tata Puiu” nu a spus daca vede Franta in postura de câstigatoare si in meciul de debut, cu România, dar a precizat ca „obiectivul echipei noastre este de a trece de grupe”.

                Intr-o grupa care le mai include pe Albania si Elvetia, misiunea nu este chiar una imposibila. Cu atât mai mult cu cât in „optimi” merg si cele mai bune patru echipe clasate pe locul 3. Prin urmare…allez, baieti, allez!

                Fotbal/ Liga a III-a: Mihai Ionescu, la Aerostar

                Divizionara C Aerostar Bacau va ataca sezonul 2016-2017 cu un nou antrenor; al patrulea in ultimele opt luni. Dupa Giani Florian, Costel Ilie si Florin Otelita, „aviatorii” il vor avea la mansa din aceasta vara pe Mihai Ionescu.

                Fostul antrenor al Ceahlaului Piatra Neamt a fost ofertat de conducerea bacauanilor si iarna trecuta, dupa plecarea lui Costel Ilie la Rapid CFR Suceava. La vremea respectiva, tratativele dintre Aerostar si Misu Ionescu nu s-au concretizat, insa discutiile au ramas deschise si au fost finalizate acum, in perioada premergatoare reluarii pregatirilor.

                Aerostar nu va muta doar pe banca tehnica. O va face si la nivelul lotului, obiectivul „aviatorilor” fiind o clasare in primele patru echipe ale Seriei I din esalonul trei. Astfel, pe lista gruparii prezidate de Doru Damaschin se afla jucatori de la retrogradatele Ceahlaul si Rapid CFR Suceava, dar si câtiva fotbalisti care s-au despartit de Sport Club Bacau.

                Saptamâna viitoare, Aerostar va concretiza deja o parte din aceste mutari menite sa intareasca lotul de jucatori.

                Bacaul e si el la Euro

                Fara stadion, fara echipa de prima liga si fara perspective, Bacaul este prezent, totusi, la Euro 2016. Principalul sau reprezentant este chiar presedintele Federatiei, Razvan Burleanu.

                „Sunt foarte emotionat inaintea acestui turneu final, primul pentru mine in calitate de presedinte FRF”, a declarat fostul junior al FCM Bacau.

                In lotul „tricolorilor”, ca rezerva de portar figureaza Costel Pantilimon, „gigantul” crescut de si la Aerostar, dar si doi fundasi care au legaturi cu Bacaul.

                Capitanul nationalei, Vlad Chiriches este bacauan suta la suta, cu toate ca, in afara LPS-ului, nu s-a interesectat cu vreo alta echipa din urbea lui Bacovia, in timp ce fostul purtator al banderolei, Razvan Rat, a evoluat, timp de jumatate de an, la FCM Bacau.

                In fine, sa mai notam ca in toamna lui 2000, actualul selectioner al nationalei, Anghel Iordanescu s-a aflat in tratative avansate cu FCM Bacau pentru preluarea „galben-albastrilor”. Alte vremuri!

                „Am preferat sa fiu cât mai mult printre oameni”

                – spune Dragos Stefan, candidatul ALDE la functia de primar al municipiului Bacau

                Nu stiu exact cum sa descriu campania care tocmai s-a incheiat. A fost, din multe puncte de vedere, sub asteptari. Prea multe atacuri sub centura, prea multe contre care nu au facut altceva decât sa-i determine pe bacauani sa stea acasa. Din punctul meu de vedere as fi vrut sa vad mai multe confruntari de idei si de proiecte, nu atât de multe acuze, atât de multe sageti intre cei care au candidat. Cred ca se putea si fara astfel de atacuri si in acelasi timp cred ca prezenta la vot ar fi fost mult mai mare in lipsa acestor manevre, strategii sau cum doriti sa le spuneti. Dar… fiecare a facut ceea ce a crezut ca este mai bine, astfel incât rezultatul este oglinda campaniei duse de catre fiecare dintre candidati.

                Un câstig real pentru bacauani

                In acelasi timp, mi-a placut faptul ca de aceasta data a fost o oferta mult mai variata, astfel incât oamenii au avut de unde sa aleaga. Iar rezultatul, faptul ca de aceasta data nu mai exista un Consiliu Local monolitic, mi se pare un câstig real pentru Bacau si bacauani. Eu am ales sa merg pe o campanie constructiva, am evitat sa intru in conflict cu ceilalti candidati. Am preferat sa fiu cât mai mult printre oameni, sa pot discuta direct si sa imi pot prezenta programul. Am incercat, atât cât a fost posibil, sa fiu in permanent contact cu bacauanii. Am aflat multe probleme ale cetatenilor, pe care voi incerca sa le rezolv in calitate de consilier local. Alaturi de mine a fost mereu si o echipa extraordinara, niste oameni care au facut totul pentru a obtine un rezultat bun si care nu au ezitat sa iasa printre bacauani, sa discute, sa ceara pareri pe care apoi sa le sistematizeze si, impreuna, sa le integram in proiectul pe care l-am propus bacauanilor.

                Viitorul inseamna multa munca

                Cred ca fiecare are drumul sau care poate fi urmat si fara a incerca sa le pui altora piedica. Ii salut pe toti cei care au intrat in competitia electorala si il felicit pe câstigator, pe Cosmin Necula. De acum sper sa fie date deoparte vechile lupte si contrele din campanie pentru ca avem cu totii o misiune unica, indiferent de formatiunea politica careia iI apartinem: misiunea de a readuce Bacaul pe linia de plutire prin proiecte solide, de perspectiva. Prin urmare… viitorul inseamna munca. Multa munca, pentru toti cei care fac parte din Consiliul Local. Voi milita si de acum inainte pentru finalizarea urgenta a Spitalului Municipal, pentru ridicarea a cel putin doua crese, pentru echilibrarea fondurilor alocate pe Legea 350, pentru gasirea fondurilor care sa ne permita ca pe locul gropii de la Sala Polivalenta sa ridicam un campus IT. Sunt doar câteva puncte dintre cele pe care le-am prezentat bacauanilor, iar pe viitor principala preocupare va fi sa vad ca se intâmpla cu adevarat aceste lucruri. Mult prea mult timp nu s-a facut nimic, administratia fiind blocata de procese si de interese, prin urmare acum suntem obligati sa ne miscam cât mai repede si cât mai eficient pentru a ne elibera de aceasta amorteala care a dus la decaderea Bacaului… Cred ca trebuie de urgenta sa ne mobilizam, toti cei care am fost alesi, si sa trecem peste scandaluri si antipatii, chiar si peste atacurile murdare din campanie… Suntem bacauani, indiferent de partid, si ii reprezentam pe bacauani, iar in aceasta calitate avem datoria sa facem tot ceea ce ne sta in putinta ca sa ne dovedim demni de increderea care ne-a fost acordata.

                Trebuie sa fim o echipa

                Consiliul Local, din punctul meu de vedere, trebuie sa aiba in vedere un singur lucru: bunastarea orasului si a bacauanilor. Din acest motiv sper ca proiectele sa nu fie respinse sau criticate din cauza diferentelor politice. Acum trebuie sa facem administratie, iar factorul politic trebuie sa fie pe plan secund.

                Ce sugestii aveti pentru primarul ales al municipiului Bacau, Cosmin Necula?

                Domnului primar Cosmin Necula vreau sa ii sugerez acest lucru si cred ca il va lua in seama: suntem consilieri si primar alesi si trebuie sa lucram impreuna pentru ca doar astfel ne putem ridica la inaltimea asteptarilor celor care ne-au ales. Hotarârile de consiliu, proiectele de atragere de fonduri, prioritizarea investitiilor, infiintarea de parteneriate sunt niste necesitati urgente si nu cred ca avem caderea sa le ignoram din cauze politice. Acestea fiind spuse, cu bune si cu rele, vreau sa ii felicit pe toti colegii din Consiliul Local pentru ca au finalizat o campanie dificila, pentru ca au fost alesi si pentru ca, de acum, vom lucra timp de patru ani pentru Bacau si bacauani. Nu in ultimul rând, il felicit pe primarul Cosmin Necula, alaturi de care am incredere ca vom reusi, toti cei din Consiliul Local, sa demaram si sa implementam proiecte care sa faca o diferenta reala, in bine, pentru toti bacauanii.

                Satenii din Cabesti vor avea centru medical

                  Departe de Bacau, intr-o localitate de la granita cu judetul Vaslui, va fi construit un centru medical. E vorba despre satul Cabesti, din comuna Podu Turcului. Initiativa apartine Asociatiei româno-olandeze “Betania”, care si-a facut o traditie din a investi in sanatate, educatie si servicii sociale din 1994 incoace.

                  “Au devenit interesati, locuitorii si oficialii, când am inaugurat dispensarul din Motoseni. Am constatat ca, intr-adevar, au nevoie de aceasta investitie. In acest moment, nu au niciun medic acolo”, a declarat Andre Muit, presedintele asociatiei. Centrul medical din Cabesti va costa 60.000 de euro si va fi gata in august.

                  In acest timp, voluntarii Asociatiei “Betania” lucreaza in comuna Plopana, unde construiesc Centrul de Servicii Integrate (CSI), care va fi gata in septembrie. In luna mai, doua grupuri de pensionari din Olanda, specialisti in constructii, au muncit pe santierul CSI. Vineri vor pleca cei din grupul nr. 2 si vor sosi pensionarii din grupul nr. 3.

                  “Dupa aceea vom face o pauza si vom incepe lucrarile la dispensarul din Cabesti, pe care vrem sa-l inauguram pe 12 august”, a declarat Andre Muit.

                  Rugaciuni intru pomenirea eroilor la hramul Inaltarii Domnului

                  Hramul Inaltarii Domnului i-a adunat pe credinciosii bacauani in bisericile din cadrul Eparhiei Romanului si Bacaului.

                  In mod special, joi, 9 iunie, in cel mai mare lacas de rugaciune de pe malul Bistritei, rugaciunile acestui praznic imparatesc au rasunat in mod aparte prin glasurile preotilor-slujitori, in frunte cu ierarhul locului, IPS arhiepiscop Ioachim. In cadrul Sfintei Liturghii, un moment aparte l-a constituit pomenirea mortilor, in special a eroilor care si-au dat jerta suprema pentru tara si semenii lor.

                  Cu piosenie si recunostinta, a fost evocat si numele capitan-comandorului Voicu Ionut Socae, concitadinul nostru, membru SMURD, care si-a pierdut viata intr-o misiune de salvare.

                  La final, corul de copii coordonat de catre prof. Mihaela Potirniche a completat atmosfera de sarbatoare din Catedrala „Inaltarea Domnului”.

                  Eveniment cultural-religios dedicat tinerilor, in Parohia „Sf. Ioan” din Bacau

                  – cu aceasta ocazie, joi au fost aduse moastele Sf. Antipa de la Calapodesti si Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Giurgeni

                  In cadrul seriilor de evenimente ce marcheaza „Anul omagial al educatiei religioase a tineretului crestin ortodox” in Parohia „Sf. Ioan” din Bacau se va desfasura simpozionul „Tinerii in lumina lui Hristos”.

                  Timp de patru zile, in perioada 9 – 12 iunie, in umbra bisericii de pe strada Razboieni vor avea loc o serie de evenimente adresate in special tinerilor si nevoilor lor spirituale. Programul manifestarilor a debutat joi, 9 iunie, de la ora 16.30, când la Biserica „Sf. Ioan” au poposit moastele Sf. Antipa de la Calapodesti, impreuna cu Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Giurgeni.

                  „Vineri, 10 iunie, de la ora 18.00, IPS arhiepiscop Ioachim va oficia slujba de sfintire a Centrului Cultural Catehetic «Sfântul Ioan Botezatorul» situat in imediata apropiere a bisericii parohiale, un moment mult asteptat de credinciosii parohiei noastre”, a precizat parintele Marius Popescu, parohul Bisericii „Sf. Ioan”.

                  Acest eveniment va fi urmat de rugaciunile Sf. Maslu. Ziua de sâmbata, 11 iunie, va fi dedicata dialogului. Sub titlul „Paternitate naturala, spirituala si duhovniceasca in formarea tânarului crestin”, de la ora 18.00 se va desfasura o serie de conferinte ce va avea ca invitati pe IPS arhiepiscop Ioachim, pr. arhim. Pimen Costea, prof. univ. dr. Nicu Gavriluta si pr. dr. Constantin Sturzu.

                  Ultima zi a manifestarilor va fi incununata de Sfânta Liturghie arhiereasca oficiata de catre IPS Ioachim impreuna cu un sobor de preoti din Protopopiatul Bacau. In continuare, in acelasi cadru, va avea loc festivitatea de premiere a sefilor de promotie din peste 40 de institutii de invatamânt preuniversitar.

                  Cu aceasta ocazie, ierarhul va oferi premii si distinctii celor care reprezinta excelenta in invatamântul bacauan.

                  VIDEO: Eroi au fost, eroi sunt inca

                    – in semn de recunostinta pentru eroii patriei care au cazut in Primul Razboi Mondial, autoritatile statului român au hotarât, prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor sa fie decretata sarbatoare nationala si sa fie celebrata in Ziua Inaltarii Domnului

                    Cu mare fast religios, scolar, militar si national, bacauanii i-au comemorat pe eroii care au murit in Primul Razboi Mondial. Daca in anul 1920 s-a dat un decret ca Ziua Eroilor sa fie sarbatorita de Ziua Inaltarii Domnului, in anul 1995, Parlamentul României a preluat aceasta traditie si prin Legea privind regimul monumentelor si operelor comemorative de razboi, a decis ca sarbatoarea Inaltarea Domnului sa fie proclamata drept sarbatoare nationala a poporului român.

                    In Bacau, Ziua Eroilor a fost marcata cu un ceremonial militar si unul religios, urmat de defilarea garzii de onoare. Pe durata intregului eveniment, in fundal, s-a auzit Imnul Eroilor. Slujba de pomenire a eroilor cazuti pe frontul de lupta in Primul Razboi Mondial, a fost oficiata de un sobor de preoti condus de IPS Ioachim Bacauanul, arhiepiscopul Romanului si Bacaului.

                    Ceremonialul religios a fost urmat apoi de depuneri de coroane la monumentul din Cimitirul Central, unde, au fost prezenti, elevi, reprezentanti ai unor institutii si societati bacauane, autoritati locale, membri au unor formatiuni politice, militari activi/in rezerva si chiar preoti. Festivitatea de comemorare a inceput dupa oficierea Sfintei Liturghii a Inaltarii Domnului.

                    ”Iata ca ne-am adunat ca in fiecare an sa-i comemoram pe eroii neamului românesc. Este o zi importanta, iar la ora 12, in toate lacasurile de cult au batut clopotele in biserici, iar elevii au tinut in scoli, un moment de reculegere”, declara col. (r) Paul Valerian Timofte, presedintele Asociatiei Nationale Cultul Eroilor “Regina Maria” – filiala Bacau.

                    Ziua Eroilor
                    https://www.desteptarea.ro/eroi-au-fost-eroi-sunt-inca-2/

                    Posted by Desteptarea de Bacau on Thursday, June 9, 2016

                    Adunati la mormintele eroilor care si-au pierdut viata la Revolutia din 1989, parintii revolutionarilor au declarat cu durere in suflet ca fiii lor au fost uitati de autoritati.

                    Citat: “Singurul oficial care a trecut pe la mormântul eroilor nostri a fost IPS Ioachim Bacauanul. Restul, ne-au tratat cu spatele. Si copiii nostri si-au dat viata pentru tara si merita acelasi respect!”, declara Elena Nechita, mama eroului George Nechita

                    La eveniment au mai participat membri ai asociatiilor de veterani si ai organizatiilor neguvernamentale. Asa cum ne-au obisnuit, „soldatii” din “Traditia Militara Regimentul 3 Grivita”, elevi ai Colegiului Tehnic de Comunicatii “N.V.Karpen”, coordonati de lt. col. (r) Stelian Cojocaru, au fost pata de culoare.

                    [wonderplugin_gallery id=”589″]

                    Fete si baieti, imbracati uniforme de artileristi si dorobanti, le-au reamintit participantilor hainele militare pe care le-au imbracat soldatii in anul 1877. Traditia a fost la rang de cinste, pentru ca mai multi elevi bacauani au venit imbracati la eveniment in straie populare românesti. Manifestarea s-a incheiat pe acordurile Muzicii Militare, iar Garda de onoare a salutat participantii la eveniment.

                    Limbajul medicinei, aproape universal (II)

                    Personal am aflat de existenţa dicţionarului în toamna anului 2015 când, predând pentru prima oară limba română la anul pregătitor, m-am interesat de existenţa vreunui auxiliar didactic de acest tip realizat pe plan local. Următorul pas a fost să-l determin pe autor, Daniel Nicolescu, să-l reia şi să-l propună Editurii „Alma Mater” a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.
                    A existat şi o condiţie îndeplinită, sper, onorabil  revizia lexicografică a lucrării  şi iată că după aproape patru decenii se reeditează „Micul dicţionar”, util studenţilor din anul pregătitor veniţi în Bacău din ţările arabe, dar şi din Franţa ori Italia, pentru a studia apoi kinetoterapia, medicina ş.a.
                    Am operat aşadar o adaptare lingvistică la normele actuale, conform Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române – DOOM, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, apărut sub egida Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (Editura „Univers enciclopedic”, 2005), dar şi Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie – IOOP, Ediţia a V-a  Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” (Bucureşti, Editura „Univers enciclopedic”, 1995). Cele mai multe noutăţi sunt în contrast cu DOOM1 (1982). Întrucât concluziile analizei comparative sunt multiple, considerăm necesar a le face publice pentru a preveni informaţia greşită în cazul consultării manualelor de acest fel tipărite în anii anteriori apariţiei lucrărilor normative citate.
                    I. F o n e t i c ă
                    I.1. A c c e n t
                    Deşi autorul Dicţionarului nu şi-a propus marcarea accentului în cuvintele-titlu, este utilă informaţia că unele cuvinte prezintă variante de accentuare, ambele corecte: „apendice/apendice (prelungire a intestinului)”, dar „apendice (adaos)”. Uneori, pentru cuvintele în limba franceză, accentul pare necesar: dysentérie (corect: dysenterie).
                    I.2. F a l ş i d i f t o n g i
                    Unele derivate cu sufixul –al(ă) par a conţine diftongi, ca în albăstreală, de pildă. Corect se vor lectura cu hiatul e-a: pi-ne-a-lă (nu *pi-nea-lă), pe-ri-to-ne-a-lă (nu *pe-ri-to-nea-lă) etc.
                    I.3. O r t o g r a f i e
                    a) Pentru echivalentul în franceză al unui cuvânt precum coastă, este util circumflexul (côte), care marchează dispariţia consoanei s din latinescul costa (idem, fenêtre, pentru fereastră, din lat. fenestra, cu rotacizare).
                    b) Condiţiile tipografice modeste ale Reprografiei Institutului băcăuan în acei ani au creat confuzii de litere, din cauza cernelurilor şi matriţelor utilizate în procesul tehnologic general. Abrevierile v.I şi v.t. apar în paralel cu v.i (l, t şi i, litere „înecate”; de aici confuzia). Dacă se ia în calcul şi alăturarea imediată a sufixului, neutralizarea este imposibilă: „a asimila, v.I (-ez)” (verb de conjugarea I, cu forma asimilez). De fapt lucrarea semnalează numai categoria tranzitivităţii: v.t. a verb tranzitiv, respectiv v.i. a verb intranzitiv.
                    c) Unele adaptări ortografice privesc folosirea majusculei, conform DOOM2: Evul Mediu, Antichitate, Pământ (planeta), (nu evul mediu, antichitate, ca în DOOM1; precizarea pământ sau Pământ lipseşte din DOOM1).
                    Alteori se produc modificări literale, ca urmare a presiunii uzului: fetus (în loc de foetus) sau a întoarcerii spre etimon: röntgen (DOOM1 admitea şi roentgen), darwinism (nu darvinism).
                    Ioan Dănilă

                    Fabricile de vorbe au inca piata de desfacere

                    Nu mai departe de ieri, un prieten, hâtru in zilele de sarbatoare, când isi face timp pentru sinistre glumite, ma intreba daca am vazut deja schimbarile pozitive din oras, la numai o saptamâna de la liberele si tacutele alegeri.

                    Ai vazut – zice – parca oamenii sunt mai voiosi, exuberanta tinerilor nu mai incape pe strazi, maturii au ridicat capul din pamânt, iar vârstnicii, majoritari prin piete si parcuri, depozitari ai promisiunilor daruite cu nonsalanta de candidatii la fotoliul ramas liber de la primarie, au uitat de punctul de pensie si au dat fuguta sa se inscrie pentru un bilet la Govora.

                    Nu-i asa ca este frumos? Alegerile astea au mai animat orasul, necazul a fost dat uitarii si i-a luat locul speranta. La fiecare patru-cinci ani, parca si natura o ia razna, ajutata de inimosii lucratori de la Spatii verzi, si ei mai veseli dupa Marea Schimbare. De ce cu majuscule? Deoarece a devenit substantiv propriu prin continut si extinderea plajei de folosinta.

                    Nu am auzit, nu am citit, in ultima luna (mereu aceeasi luna iunie (!), decât despre Schimbare: Sa schimbam clasa politica, modul de administrare a unei localitati, ba unii au riscat pe schimbarea mentalitatii, a cursurilor unor râuri, a culorii coruptilor etc.

                    I-am spus prietenului meu ca am pastrat in redactie toate programele electorale ale candidatilor, scrise si inregistrate, am arhivat in memoria calculatorului fiecare cuvintel care facea referire la fericire, bunastare, prosperitate, schimbare, promise ca vor prinde substanta de mâine, de luna viitoare, de la anul…, asta deoarece nu ma mai bazez pe buna mea tinere de minte. Si chiar nu vreau sa mai uit, iar daca se intâmpla, promit sa bat mai des strazile orasului, printre bacauanii despre care mi-a vorbit prietenul meu ca nu mai incap de fericire, dupa ce s-au lasat “vaccinati” cu apa chioara. Nu-mi permit sa dau sfaturi, insa mereu este nevoie de circumspectie, de indoiala, atunci când stam de vorba cu politicieni, mai versati sau virgini, deoarece ne-am fript prea des, ca sa nu suflam si in iaurt.

                    Dezvelirea placii comemorative „Emil Braescu”

                      La ceas de mare sărbătoarea creştină şi naţională îi omagiem pe cei care de-a lungul veacurilor, cu sacrificii umane şi materiale, au creat o stare de spirit, un sentiment al eroismului, al patriei şi al dăruirii de sine.

                      Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar mai ales necunoscute, unii ştiuţi doar de Dumnezeu, sunt acele personalităţi care au demonstrat, chiar prin sacrificiul suprem, că pun interesele comunităţii sau ale naţiei mai presus decât interesele proprii.

                      Cinstirea faptelor lor eroice le vom arăta şi dovedi nu prin simple discursuri şi confesiuni retorice, ci prin înălţarea noastră la măreţia şi strălucirea jertfei lor! Făclie de lumină şi de înălţare, eroii neamului ne cer astăzi un stil de viaţă nouă şi devotament cu dăruire pe altarul neamului. Să plecăm genunchii şi inimile noastre pentru pioasa reculegere în faţa eroilor noştri, ctitori ai veşniciei româneşti şi să lăsăm să cadă o lacrimă de recunoştinţă,în rugăciunea noastră pentru veşnica lor odihnă!

                      13419074_1003141533086040_5068244944188432509_nLa sfârșitul anului 1864 Școala din comuna Călugăra Mare (numele comunei Măgura) a fost una din primele școli înființate pe baza „Legii instrucțiunii publice „din 25 noiembrie 1864. În anul 1912 s-a finalizat noul local de școală, cheltuielile fiind suportate de catre Emil Brăescu, cel care a donat și 8592 m2 pentru curtea și grădina școlii.

                      În anul școlar 1932-1933 existau în comuna Călugara doua școli –Școala nr.1, azi Școala „Emil Brăescu” și Școala cu clasele I-IV în satul Sohodol.

                      În anul 1954 își începe activitatea și Școala nr.2 Osebiți, mai întâi într-o casă a unui locuitor din sat, iar în 1978 s-au finalizat cele 3 corpuri de clădire existente și astăzi.

                      20160609_124540

                      Prestigiul școlii este susținut prin rezultate bune și foarte bune ale elevilor, prin ținuta ireproșabila a personalului școlii, prin realizarea de parteneriate benefice pentru resursa umană din acestei școli.

                      În cinstea fondatorului Şcolii Gimnaziale din comuna Măgura, cadrele didactice, în cadrul ”Zilelor şcolii “ , il omagiază pe acesta prin dezvelirea plăcii comemorative.

                      director, prof. Maria Popa

                      A intrat România in Primul Razboi Mondial cu un spion german in fruntea Armatei?

                      Seful Marelui Cartier General al Armatei Române murea misterios la 12 noiembrie 1916, la doar câteva luni de la intrarea tarii in razboi.

                      Generalul Vasile Zottu a detinut formal comanda Armatei Române in aceasta perioada si a raspuns de elaborarea ipotezelor de razboi si a planului de campanie pentru anul 1916.

                      Tehnic, insa, atributiunile de sef al Marelui Cartier General erau indeplinite de un subordonat al lui Zottu, generalul Dumitru Iliescu.

                      Comandantul Armatei Române era, conform Constitutiei, regele. Regele Ferdinand conducea Armata in timpul razboiului prin intermediul Marelui Cartier General – care era, de fapt, Marele Stat Major mobilizat.

                      De la data de 1 aprilie 1914, seful MStM era generalul de divizie Vasile Zottu, numit printr-o decizie controversata: la data respectiva a fost trecut in rezerva pentru limita de vârsta si, in aceeasi zi, a fost concentrat si numit sef al MStM.

                      Desi, dupa inceperea razboiului, a fost seful Marelui Cartier General, generalul Zottu nu a condus decât cu numele operatiunile Armatei. Ce se intâmplase?

                      In perioada celor doi ani de neutralitate a României, s-a purtat un adevarat razboi invizibil de cumparare a personalitatilor pentru a sprijini una din cauze. Atât Antanta – Anglia, Franta, Rusia – cât si Puterile Centrale – Germania, Austro-Ungaria – plateau bani buni pentru ca ziaristii, scriitorii, politicienii sa imbratiseze una dintre tabere.

                      In acest context, autoritatile descopera un recrutor german – un anume Gunther – pe lista caruia se afla intre Constantin Mile (ziarele Adevarul, Dimineata), Ioan Slavici (ziarul Minerva), Tudor Arghezi, Gala Galaction, Matei Caragiale si numele lui Vasile Zottu, seful Marelui Stat Major.

                      Premierul Ion I.C. Bratianu a fost informat de aceasta situatie, insa decide sa-l pastreze pe Zottu ca sef al MSt.M pentru a nu periclita relatiile cu Puterile Centrale. Bratianu il insarcineaza, insa, pe generalul Dumitru Iliescu sa pregateasca armata pentru razboi.

                      La o luna dupa dezastrul de la Turtucaia, generalul Zottu se sinucide. Unii au zis ca a fost o sinucidere „de onoare” pentru o batalie pierduta. Cei mai multi, insa, pun sinuciderea lui Zottu pe seama legaturilor sale cu Germania.

                      Constantin Scripat: “Am plecat la Bucuresti exclus din PMP si m-am intors presedinte

                        Constantin Scripat, candidatul Partidului Miscarea Populara (PMP) pentru functia de primar al municipiului Bacau, este, incepând de joi, presedintele organizatiei judetene.

                        “Eu am plecat la Bucuresti exclus din partid si m-am intors presedintele PMP Bacau. Ion Vrânceanu, care m-a denigrat prin toate mijloacele media in ultimele doua zile, a plecat presedinte al organizatiei judetene si s-a intors exclus”, a declarat Constantin Scripat.

                        Candidatul la functia de primar al Bacaului nu a fost singurul dat afara din partid de catre Ion Vrânceanu, lui adaugându-i-se inca sapte membri ai PMP Bacau.

                        “Asta nu a mai spus presei, arata Constantin Scripat. E vorba despre oameni care au muncit foarte mult si s-au implicat financiar in campanie. A procedat astfel pentru a-i elimina de pe lista candidatilor la CL Bacau si a ajunge la oamenii care ii sunt favorabili.”

                        Consiliul National al PMP a luat decizia de a-l numi pe Scripat presedinte si de a-l exclude pe Vrânceanu.

                        “El s-a prezentat cu zero procente, eu cu 5,78 la suta. El nu s-a implicat deloc in campanie, ba chiar a deranjat vizibil organizatia prin persoanele din lumea interlopa de care era inconjurat si pe care eu nu le-am acceptat. Mai grav, i-a sunat pe membrii PMP Bacau si le-a cerut sa-i voteze pe candidatii la CL Bacau, dar sa nu-l voteze pe Scripat.”

                        In urmatoarele zile, noul presedinte va decide cu privire la soarta celorlalti membri ai PMP exclusi din organizatie de predecesorul sau.

                        “Si asa suntem putini, trebuie sa analizam cu mare atentie activitatea fiecaruia. Eu imi voi lua functia in serios si voi reorganiza toate filiale PMP din judetul Bacau”, a declarat, in final, Constantin Scripat.

                        ULTIMELE ȘTIRI