Un caz petrecut zilele trecute în județul Bacău readuce în atenție o situație despre care se vorbește prea puțin: ce se întâmplă atunci când un ordin de protecție impune o distanță minimă față de victimă, dar agresorul și persoana protejată locuiesc în aceeași curte, în propria locuință?
Pe 26 iunie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au intervenit în comuna Motoșeni, după ce o femeie de 36 de ani a reclamat că este amenințată de socrul său, un bărbat de 58 de ani. Oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile și au deschis un dosar penal pentru amenințare.
Măsura dispusă era clară: bărbatul trebuia să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de victimă și față de locuința acesteia.
Numai că, în realitate, cei doi locuiau în aceeași curte.
Trei zile mai târziu, pe 29 iunie, polițiștii l-au găsit pe bărbat la domiciliu, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.
Din punct de vedere legal, polițiștii au procedat corect. Ei aplică legea, nu o interpretează și nu o pot modifica. Însă cazul ridică o întrebare legitimă: poate fi respectat un astfel de ordin atunci când persoana vizată nu are, în mod realist, unde să plece?
Potrivit explicațiilor oferite de polițiști, bărbatul ar fi trebuit să își găsească o altă locuință pentru cele cinci zile de valabilitate ale ordinului – la rude sau, în lipsa acestora, la un hotel.
În mediul rural însă, soluția este adesea doar teoretică. În multe comune nu există unități de cazare, iar cel mai apropiat hotel poate fi la zeci sau chiar peste o sută de kilometri distanță. Nu toată lumea are rude dispuse să găzduiască o persoană aflată într-un astfel de conflict, iar costurile unei cazări pot fi prohibitive.
În aceste condiții, ordinul de protecție ajunge, în anumite situații, imposibil de respectat încă din momentul emiterii lui.
Desigur, protecția victimei trebuie să rămână prioritatea absolută. Nicio dificultate logistică nu poate justifica amenințările sau violența. Însă tocmai pentru ca măsurile de protecție să fie eficiente și respectate, ele trebuie să fie și aplicabile în practică.
În prezent, legislația stabilește obligații pentru persoana evacuată, dar oferă prea puține soluții concrete atunci când aceasta nu are efectiv unde să locuiască pe durata ordinului. Statul nu pune la dispoziție locuințe temporare, centre de cazare dedicate sau alte mecanisme prin care măsura să poată fi respectată fără a conduce aproape inevitabil la încălcarea ei.
Rezultatul este paradoxal: legea urmărește protejarea victimei, dar poate genera situații în care persoana vizată ajunge rapid cercetată penal și chiar arestată pentru nerespectarea unei obligații pe care, în mod obiectiv, îi este extrem de greu sau chiar imposibil să o îndeplinească.
Poate că acest caz din Motoșeni ar trebui să deschidă o discuție mai amplă. Nu despre necesitatea ordinelor de protecție – acestea sunt esențiale în combaterea violenței domestice –, ci despre modul în care ele pot fi puse în aplicare în comunitățile rurale, unde realitățile din teren sunt foarte diferite de cele avute în vedere de legiuitor.
O lege bună nu este doar una severă. Este și una care poate fi respectată.
