Acasă Blog Pagina 3184

Europa prin ochii copiilor

    “United in Diversity – Europe Seen by Children” este titlul proiectului european la care participa Colegiul Naţional “Ferdinand I”. Organizat de Centrul Europe Direct din Regiunea Lombardia, cu sprijinul Centrului Europe Direct Bacau, in calitate de co-organizator regional, proiectul are ca scop celebrarea Zilei Europei printr-un schimb de desene cu tema “Europa prin ochii copiilor.”

    Obiectivul proiectului este acela de a oferi elevilor oportunitatea de a afla mai multe despre cultura statelor-membre din Europa şi de a incuraja schimburile educaţionale şi culturale dintre şcoli. “La acest proiect au participat peste 100 de şcoli primare şi Centre Europe Direct din Europa, imparţite in 10 grupuri de lucru, colegiul nostru fiind reprezentat de elevii claselor pregatitoare B si a III-a, indrumaţi de doamnele invatatoare Margareta Vatamanescu si Antonina Gheorghiu. Copiii au realizat desene, picturi, colaje, care au fost trimise la şcolile partenere din Italia, Grecia, Franta si Ţara Galilor”, ne-a declarat coordonatorul proiectului, prof. Nicoleta Nistor.

    Expoziţia cu desenele primite si informaţiile despre scolile si tarile partenere a fost inaugurata pe 9 mai si poate fi vizionata pe parcursul acestei luni in holul central al Colegiului National “Ferdinand I”.

    Platon sau Machiavelli?

    Preiau o informatie din Financial Times. Oamenii de stiinta au dezvoltat un motor microscopic, cel mai mic din lume, despre care spun ca este primul capabil sa poarte nanoboti, inclusiv nanoboti ce ar putea circula prin corpul uman si ar putea vindeca multe dintre bolile noastre…

    Ce vreau sa spun cu asta? Ca mi-as dori sa nu mai citesc/aud decât stiri interne despre spiritele care revolutioneaza lumea si ridica standardul calitatii vietii noastre. Dar nu voi putea citi/auzi asa ceva, decât daca viitorii lideri ai comunitatilor noastre vor intelege ca stirile normale nu sunt cele despre mizeria cotidiana a localitatilor noastre, despre jaful public devenit oficial, despre cancanul unui cotidian promiscuu. O tara normala nu are ca vedete DNA-ul, ANAF-ul, Politia sau zdupul. Vedeta este cetateanul onest care produce valoare adaugata, cel care, acum, se afla pe ultimul loc in topul valorilor noastre. Din pacate, acest cetatean nu este vedeta decât ca purtator de vot, in timpul campaniilor electorale.

    Daca as fi zamislitor de legi, as stipula chiar in Constitutie ca un ales al comunitatii n-ar trebui sa aiba la finalul mandatului niciun eurocent suplimentar in vistieria sa, decât doar daca salariul de bugetar i-ar permite asa ceva. Si destituirea sa ar trebui sa poata fi realizata cu mare celeritate de catre cetateni. La grecii antici, functiile publice erau o adevarata corvoada. Platon formulase chiar exigenta potrivit careia abia pe la 50 de ani, dupa ce-si vor fi ,,asezat” viata personala si desavârsit educatia, cetatenii ar putea sa-si asume, si numai in caz de nevoie, demnitati de conducere. Acestia ar trebui sa fie insufletiti de o dezinteresata dragoste de adevar si de nazuinta de a realiza justitia corecta in stat.

    Mi se pare ca guvernarea noastra la nivel local si national a avut accente sugerate de Machiavelli in scrierile sale. O ofensa a ofenselor, o zdrobire a fiintarii decente: venituri mici, coruptie mare, somaj aiuritor, infrastructura bananiera, sanatate in picaj, securitate ca vai de ea, lipsa de respect pentru copii, valori doldora de non-valoare, democratie aiurea etc. O cruzime careia greu i se poate riposta.

    Guvernul pleaca. Putin câte putin

    Ministrul Sanatatii este al patrulea membru al Cabinetului Ciolos care demisioneaza. Practic, e aproape luna si demisia si trebuie sa recunoastem ca este un adevarat record. Ministrul Muncii, cel al Fondurilor Europene si cel al Culturii au demisionat pe rând la cererea premierului, fara sa lase ceva in urma decât, poate, neindepliniri, scandaluri sau pile. Pentru ca unde s-a mai vazut ca un ministru sa demisioneze cu conditia ca in locul sau sa fie numita o persoana recomandata de el?!

    Faptul ca ministrii parasesc barca tot mai gaurita a lui Ciolos nu inseamna nimic. Absolut nimic. Pentru ca Guvernul acesta nu inseamna nimic. Decât niste functionari de mâna a paispea pescuiti din birourile in care frecau menta pe lefuri consistente la Bruxelles si care au fost adusi pentru a poza in ministri. Dar ei n-au fost si nu vor putea fi niciodata membri ai Executivului intrucât le lipseste orice raspundere. Practic, marionetele care formeaza Guvernul Ciolos nu au nici cea mai mica frica pentru ceea ce fac, nefiind legati de vreun partid, au o imunitate deplina intrucât actiunile lor nu afecteaza sansele electorale ale vreunei formatiuni politice si, din cauza asta, isi pot ingadui orice.

    „Tehnocratia” de fatada s-a dovedit a fi un esec imens pentru tara. Si, din pacate nu doar la nivel institutional sau de imagine. Incompetenta ministrilor tehnocrati ne va costa la buzunar intrucât actiunile sau inactiunile lor au produs efecte dramatice asupra economiei. Pe care incearca disperati sa le ascunda. Cum o face, de exemplu, Ministerul de Finante care, pentru a masca scaderea alarmanta a incasarilor la buget in lunile februarie si martie, a prezentat situatia incasarilor pe trei luni deoarece in ianuarie a fost record datorat actiunilor ANAF fundamentate in guvernarea precedenta.
    Guvernul Ciolos pleaca putin câte putin. Dar asta nu ne incânta cu nimic deoarece noi vom achita nota de plata.

    GALERIE FOTO: Maiorul Constantin Ene, comemorat in Parcul Trandafirilor

      – Garnizoana Bacau, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Primaria Bacau l-au comemorat in Parcul Trandafirilor, pe eroul mr. Constantin Ene, in zi cu tripla semnificatie istorica – pe 9 Mai, bacauanii au sarbatorit „Ziua Independentei de Stat a României”, „Ziua Victoriei Natiunilor Unite” si „Ziua Europei”

      Sarbatoarea cu tripla semnificatie istorica a avut parte de toate onorurile cuvenite. Militarii din Garnizoana Bacau, reprezentantii Primariei Bacau, cadre ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau si Muzica Militara le-au vestit bacauanilor prin glasul col. (r) Paul Valerian Timofte ca pe 9 Mai sarbatorim „Ziua Independentei de Stat a României”, „Ziua Victoriei Natiunilor Unite” si „Ziua Europei”.

      Evenimentul s-a consumat in Parcul Trandafirilor, in fata bustului eroului bacauan mr. Constantin Ene, acolo unde, Muzica Militara a deschis evenimentul cântând Imnul national al României. Apoi, autoritatile locale, pompierii si militarii din Garnizoana Bacau au ascultat slujba religioasa tinuta de un sobor de preoti in cinstea eroilor neamului.

      [wonderplugin_gallery id=”533″]

      Despre insemnatatea zilei de 9 Mai, au vorbit col. (r) Paul Valerian Timofte, cdor. Nicolae Grigorie, cmdt. Garnizoanei Bacau si viceprimarul cu atributii de primar, Ilie Birzu. Pe ritmurile Rugii militare, organizatorii evenimentului au depus coroane de flori la bustul eroului mr. Constantin Ene. Dupa incheierea festivitatii, Muzica Militara a continuat sa cânte in Parcul Trandafirilor pret de o ora.

      Prestatia instrumentistilor a fost aplaudata la scena deschisa de publicul spectator atras de acordurile fanfarei. Un alt punct de atractie a fost acela reprezentat de soldatii din „Traditia Militara Regimentul 3 Grivita”, elevi ai Colegiului Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen”, coordonati de lt. col. (r) Stelian Cojocaru. Alaturi de el, cinci tineri au imbracat uniforme de artileristi si dorobanti, pentru a arata generatiei actuale cum se imbracau soldatii la 1877.

      Ministrul Sanatatii a demisionat

        Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, şi-a dat demisia în plin scandal al dezinfectanţilor din spitale.

        Este al patrulea ministru din Cabinetul Cioloş care şi-a depus mandatul.

        Premierul Dacian Cioloș a acceptat luni demisia ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, și urmează să facă o altă propunere pentru această funcție.

        „Am acceptat astăzi demisia domnului Patriciu Achimaș-Cadariu din funcția de ministru al Sănătății. În perioada următoare, voi înainta domnului președinte al României, Klaus Iohannis, propunerea pentru un nou ministru al Sănătății”, precizează premierul.

        Cronica rutiera: soferi beti sau fara permis

          La data de 07 mai a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii au oprit în traffic pentru verificări un autoturism care circula pe strada Mihai Viteazu din Bacău.
          La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din Bacău, care emana halenă alcoolică. În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, in vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

          La data de 07mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri au depistat în flagrant un tânăr de 19 ani, din Bacău, care conducea o autoutilitară pe strada Calea Mărășești din municipiul Bacău, în timp ce avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

          Un alt tânăr de 19 ani, din comuna Oituz, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în comuna Bogdăneşti, fără a poseda permis de conducere pentru nico categorie de vehicule.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

          De asemenea, polițiștii au depistat un alt tânăr de 19 ani, din Onești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rediului din localitate, în timp ce avea acest drept suspendat.
          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

          La data de 08 mai a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii au oprit în traffic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, care circula pe D.C. 62, în localitatea Huruiești.
          La volanul autoturismului polițiștii au identificat un bărbat de 59 de ani, din comună, despre care au stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
          Bărbatul emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Adjud, unde i-au fost prelevate mostre biologie în vederea stabilirii alcoolemiei.
          Polițiștii au mai stabilit că autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani are I.T.P. expirat din septembrie 2013 și nu deține politia de asigurare obligatorie valabilă.
          S-a dispus sancționarea contravențională a bărbatului de 59 de ani și măsura complementara de reținere plăcuțelor cu numarul de inmatriculare.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

          Bacau: Tanar beat, lovit de o masina

            La data de 08 mai a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victimă, pe strada Erou Ciprian Pintea, din Bacău.

            Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că o persoană de sex feminin, de 33 de ani, din comuna Mărgineni, care conducea un autoturism pe strada Erou Ciprian Pintea, a surprins și accidentat un tânăr de 25 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis și fără a se asigura.

            Pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa.

            Cele două persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru conducătoarea auto și 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton.

            În cauză se efectuează cercetpri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

            Politia in actiune

              Polițiștii au desfășurat, în perioada 06-08 mai a.c., activități suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

              În perioada 06-08 aprilie a.c., peste 150 de poliţişti au acționat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în județul Bacău, pentru pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea liniștii cetățenilor.

              Astfel polițiștii de ordine publică, de la rutieră, investigații criminale și din cadrul altor structure au efectuat 14 controale, au instituit 13 filtre rutiere și au efectuat alte 15 activități specifice muncii de poliție.

              În urma acestor activități au polițiștii au constatat 14 infracțiuni (judiciare, la regimul circulației rutiere sau de altă natură) dintre care 8 în flagrant delict.

              Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au aplicat 610 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 149 200 de lei.

              Polițiștii au intervenit și au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar în urma controalelor efectuate la 36 de unități comerciale s-au luat măsuri de sancționare contravențională la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite în 6 cazuri.

              Pentru prevenirea accidentelor rutiere polițiștii au desfășurat activități în urma cărora au aplicat 544 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 277 pentru depășirea limitei legale de viteză.

              Ca măsură complementară, polițiștii au reţinut 48 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au retras 15 certificate de înmatriculare.

              Reamintim că, zilnic, polițiștii acționează pentru monitorizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație

              GALERIE FOTO: Muzica live si putin Usturoi, la final de Eye Film Festival

                Duminica seara, 8 mai, in ciuda vremii mohorate anuntate – din fericire, prognoza nu s-a adeverit decat partial – Parcul Catedralei a reunit zeci de bacauani, majoritatea din randul adolescentilor si tinerilor, la cea de-a treia zi a primului festival de film romanesc din Bacau, Eye Film Festival.

                Evenimentul, unul organizat de un grup de liceeni sprijiniti de Primaria Bacau, Teatrul Municipal Bacovia, Asociatia Inegnious Drama, Castel Film si diferiti agenti economici in calitate de sponsori, s-a incheiat frumos printr-un concert urmat de proiectia in aer liber a unui film, ultima provocare din festival.

                Trupa Myopia din Piatra Neamt a surprins publicul prin talentul si cunostintele muzicale ale celor trei membri ai ei, acestia interpretand piese din repertoriul national si international al unor trupe de calitate de pe piata muzicii rock, o reinterpretare, de fapt, a creatiilor celor din urma, in stil propriu, original, atractiv, promitator. Dupa o ora de pauza, timp in care echipa Cinemobilului a pregatit cele necesare vizionarii proiectiei de film in aer liber, publicul a savurat, de la orele 20.00, finalul Eye Film Festival, urmarind filmul „Usturoi” (regia Lucian Alexandrescu).

                [wonderplugin_gallery id=”532″]

                Potrivit organizatorilor, „Eye Film Festival” este dovada ca tinerii isi doresc arta si cultura, ca vor sa ofere unui public divers sansa de a viziona filme care scriu istoria cinematografiei contemporane”. Pret de trei zile, in perioada 6-8 mai, in Bacau a avut loc prima editie Eye Film Festival, primul festival de film romanesc din judet, eveniment la care bacaunaii au fost invitati sa urmareasca productii romanesti premiate la diferite festivaluri, proiectiile fiind gazduite de Teatrul Municipal Bacovia, iar ultima, oferita in aer liber, in Parcul Catedralei.

                Desteptarea a fost partener media al evenimentului.

                pagina 1

                  pagina1

                  Averile candidatilor la Primaria Bacau

                    Ne cer votul pe 5 iunie.

                    Noua sunt candidatii pentru fotoliul de primar al municipiului.

                    Acestia au depus saptamâna trecuta candidaturile si au atasat declaratiile de avere.

                    Desteptarea va prezinta care sunt veniturile celor care doresc sa ocupe cea mai importanta functie din administratia publica, asa cum v-am obisnuit, in ordine alfabetica.
                     
                    Claudiu Dorneanu, candidat din partea M10, detine mai multe terenuri in comuna Negri.

                    Le-a cumparat in anul 2008: un teren agricol de 635 mp, unul intravilan de 665 mp si unl agricol extravilan de 500 mp.

                    claudiudorneanuIn municipiu detine un apartament de 47 mp, pe care l-a primit mostenire in 2011. Are mai multe conturi de economii, in suma totala de aproximativ 40.000 de lei.

                    Sotia sa este asistent sef la Centrul bugetar crese si câstiga anual peste 16.000 de lei, in timp ce Claudiu Dorneanu a câstigat anul trecut 390 de lei ca broker de asigurari si 541 lei din dobânzi.

                    ghinghesCristian Ghinghes, independent, are trecute in declaratia de avere doar venituri din drepturi de autor, de la Urban.ro, de unde anul trecut a luat 5.476 lei si de la Standout SRL – 1.230 lei.

                     
                    dragos luchianDragos Luchian, candidatul PNL, are doua terenuri in intravilan, unul de 900 mp la Valea Budului si altul de 500 mp la Durau, judetul Neamt. Trece in dreptul lui si o casa de vacanta de 100 mp pe care a primit-o cu donatie in 2006, un spatiu comercial de 170 mp cumparat in anul 2000, doua apartamente achizitionate in 2002 (34,5 mp) si in 2004 (100 mp). Toate acestea sunt in judetul Bacau. In judetul vecin, la Neamt, detine o casa de vacanta de 100 mp din 1998. In 2003 a cumparat un Volkswagen Polo. A imprumutat cu 200.000 de euro societatea Total Market. A incasat anul trecut ca senator al României suma de 59.400 de lei, iar sotia a câstigat ca angajat al firmei Total Market 1026 lei. Are si venituri din chirii, 100.000 de lei Dragos Luchian si 16.761 lei sotia, iar din dividende a câstigat 16.800 lei, iar din dobânzi 104 lei.
                     
                    manolacheCristinel Manolache, candidatul PSRO detine in municipiu un apartament de 41 mp, pe care l-a cumparat in anul 1996. Are doua masini, un Nissan Micra si un Audi A8 pe care le-a cumparat in 1996 si 2008. Are venituri din functia de manager general al unei societati pe care o detine impreuna cu sotia, care are, la rândul ei, functia de manager. Manolache a declarat un venit de 3.074 lei anul trecut, la care s-a adaugat indemnizatia de consilier local, de 7.706 lei anual. In calitate de manager, sotia a câstigat putin peste 9.000 de lei.

                    melinteEmil Melinte, independent, are in intravilanul comunei Saucesti, un teren de 1057 mp, achizitionat in 2006. Tot aici are si o casa, de 150 mp, construita in acelasi an. Are actiuni la doua societati si credite din 2006, scadente in 2036 – 39.750 lei, 2019 – 36.000 lei si 2016 – 15.900 lei. Veniturile sale provin din salarii: 4950 lei anual de la Energofor Hemeius si 525 lei anual de la Gedix Grup. Sotia are salariu de la Directia de Statistica, de 30.855 lei anual. Din dividende a incasat anul trecut 31.237 lei, iar sotia 1644 lei. Indemnizatia de insotitor al copilului cu handicap reprezinta circa 9000 de lei anual.
                     
                    neculaCosmin Necula, candidatul PSD, are un apartament din 2009, de 75 mp, pentru care are un credit prin Prima Casa. In 2014 a cumparat un autoturism Skoda cu plata in rate, având de achitat 116 mi lei pâna in 2019. Are mai multe credite la banci. Creditul luat prin Prima Casa este de 60.000 de euro si este scadent in anul 2039. Un alt credit de nevoi este scandent anul acesta, valoarea acestuia fiind de 12.000 de euro. A câstigat din salariul de la Parlamentul României 59.203 lei anul trecut, iar sotia sa, angajat al Prefecturii Bacau câstiga circa 50.000 de lei anual.
                     
                    scripatConstantin Scripat, candidatul Miscarii Populare, detine in municipiu doua apartamente, unul de 62, altul de 102 mp, pe care le-a cumparat. Are inregistrat un autoturism Volkswagen Golf si câstiga ca si angajat al unei firme de familie 18.000 de lei pe an. Sotia sa lucreaza la Policlinica cu plata, de unde incaseaza 16.800 de lei anual. Baiatul lor este administrator al aceleiasi firme si are venituri anuale de 20.000 de lei.
                     
                    stavaracheRomeo Stavarache, candidat independent, are in declaratia de avere trei terenuri in intravilanul municipiului, achizitionate in 1999, 2005 si 2008, de 518, 318 si 108 mp. Are un alt teren in intravilanul comunei Agas, achizitionat in 2000, de peste 4000 mp. Are o casa in municipiu, de 252 mp, ridicata in 1999. Venitul sau ca primar a fost anul trecut de 46.431 lei, iar sotia a incasat ca administrator al firmei de familie, Prod Cresus 18.779 lei, iar ca actionar 44.000 lei.
                     
                    dragos stefanDragos Stefan, candidat al ALDE, are mai multe terenuri in Glavanesti. A pornit de la unul in intravilan, de 16.974 mp, pe care l-a achizitionat in 2009. Intre anii 2010 si 2013 a achizitionat alte trei terenuri agricole, insumând o suprafata de cinci hectare. Are un apartament de 93 mp in municipiu si trei autoturisme, Ford, Suzuki, Honda cumparate. Sotia sa câstiga din meseria de profesor 13.432 de lei pe an si din cea de inspector scolar 8.585 lei. Dragos Stefan a câstigat anul trecut ca administrator al firmei sale 17.680 de lei, iar indemnizatia de consilier local a fost de 7.938 lei.

                    Inca o amânare in procesul Rafo – ANAF in problema sechestrului

                      Mai bine de jumatate din salariatii Rafo au fost trimisi acasa (Foto: Ioan Bisca)

                      Instanta Judecatoriei Onesti a hotarât, in procesul deschis de societatea Rafo pentru a contesta hotarârea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) de a aplica sechestru asigurator pe activele rafinariei, amânarea dezbaterii cauzei pentru 25 mai. Amânarea a fost solicitata de reprezentantul ANAF, care a motivat ca cererea de a se comunica instantei copia certificata a dosarului de executare a sechestrului presupune mai multe zile.

                      Intre timp, actionarul majoritar al rafinariei, compania Petrochemical Holding, nu a ajuns la nicio intelegere pentru a se gasi solutii in situatia in care se afla Rafo Onesti, motiv pentru care a transmis administratiei sa depuna documentatia in instanta de judecata pentru procedura de intrarare in faliment. Motivatia pentru o astfel de decizie este in continuare aceeasi, adica masura luata de ANAF de a pune sechestru asigurator pe activele Rafo.

                      Dintre cei 350 de salariati ai societatii, 140 sunt acum in continuare in fabrica, la lucru, dar ceilalti au fost trimisi acasa, insa vor primi toate drepturile pe care le au ca angajati ai rafinariei.

                      „S-a mers – a opinat liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian – pe principiul «decât sa stai degeaba in fabrica, mai bine stai degeaba acasa».” Acest lucru a fost hotarât sa fie aplicat pâna pe 16 mai. Intre timp, rafinaria a achitat drepturile salariale pe luna februarie si o parte a celor din luna martie. „Noi – a mai precizat Ion Marian – suntem tot in asteptare. Insa nu mai speram la nimic bun. Din 2014, actionarul majoritar a luat numai hotarâri defavorabile, de dizolvare a societatii, de taiere a instalatiilor si valorificarea lor la fier vechi, iar acum se cere procedura de intrare in faliment. De acum incolo vor hotari sorta intreprinderii instanta de judecata si lichidatorul judiciar. La câte s-au intâmplat in ultimii ani, ar insemna sa te incurajezi de unul singur.”

                      Sapte ani de închisoare pentru infractiuni informatice

                        * pentru ca nu avea loc de munca si nici venituri, un bucurestean s-a gândit sa faca bani din activitati de tip phishing, obtinând ilegal date confidentiale de carduri pe care le-a folosit in operatiuni financiare frauduloase * printre pagubiti se afla si bacauani * inculpatul a fost condamnat definitiv la 7 ani si 2 luni închisoare.

                        DIICOT Bacau a dispus, in octombrie 2015, trimiterea în judecata în stare de arest a lui Mihai Vasile J., acuzat de 14 infractiuni de fals informatic în forma continuata, efectuare de operatiuni financiare în mod fraudulos si acces ilegal la un sistem informatic (parti vatamate fiind Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank si UNICREDITBANK SA).

                        In rechizitoriu se arata ca, in perioada ianuarie 2014 – august 2015, Mihai Vasile J. a desfasurat activitati de tip phishing, prin introducerea, fara drept, pe un site administrat de acesta, a unor clone ale paginilor web ce apartineau institutiilor financiare ROMCARD si DISCOVER BANK, cu coduri-sursa modificate. Astfel, a obtinut date confidentiale de carduri pe care le-a folosit in operatiuni financiare frauduloase.

                        „Inculpatul J.M.V. a descarcat de pe internet si a salvat în sistemul informatic personal mai multe aplicatii informatice (…), destinate extragerii de adrese de email de pe diferite site-uri web si expedierii de email-uri în masa – spam. Ulterior, inculpatul J.M.V. a intrat pe site-urile institutiilor ROMCARD, Discover Bank, Wells Fargo, Yahoo, Raiffeisen Bank, Craiglist, PayPal, Anuntul.ro si Banco Santander, de unde a copiat paginile oficiale pe care le-a salvat ca si pagini-clone în calculatorul personal.

                        În activitatea de phishing desfasurata, inculpatul a folosit efectiv doar clonele paginilor web apartinând institutiilor financiare ROMCARD si Discover Bank, dupa ce le-a modificat codurile-sursa, astfel încât toate datele introduse sa fie expediate catre adresele de email pe care le detinea”, explica procurorii. Cu ajutorul aplicatiilor informatice, Mihai Vasile J. a reusit sa obtina de pe internet adrese email la care a expediat mesaje spam, aparent din partea institutiilor financiare ROMCARD sau Discover Bank.

                        „Prin respectivele mesaje, destinatarii email-urilor erau invitati sub diferite pretexte sa acceseze link-uri catre paginile web clonate, ce imitau paginile oficiale ale institutiilor financiare. Aici, destinatarilor li se solicita sa introduca datele de securitate ale cardurilor bancare care ulterior erau redirectionate catre adresele de email utilizate de inculpatul J.M.V.”, mai spun anchetatorii.

                        Dupa ce a intrat în posesia datelor confidentiale ale cardurilor bancare, Mihai Vasile J. a facut comenzi online de bunuri si servicii, pe mai multe platforme e-commerce, pe care le-a achitat cu banii din conturile bancare accesate ilegal. Prejudiciul total s-a ridicat la 18.838,14 lei. Mare parte din suma a fost folosita pentru cumpararea de telefoane mobile, aparate foto si laptop-uri. In dosarul penal deschis impotriva inculpatului, s-a constituit parte vatamata doar o persoana.

                        Dosarul a fost judecat la Tribunalul Bacau, unde Mihai Vasile J. a dat declaratie de recunoastere a faptelor. Prima instanta l-a condamnat, la sfârsitul lui 2015, la 6 ani si 2 luni închisoare, pedeapsa majorata cu un an, la Curtea de Apel. De asemenea, inculpatul a fost obligat sa plateasca daune materiale de 3.207 lei si i s-a confiscat suma de 7.179,84 lei, prejudiciul total cauzat persoanelor vatamate care nu si-au cerut banii in instanta. Sentinta este definitiva.

                        Tatii, sarbatoriti cu baloane, felicitari si inimioare pictate pe fata

                          Un soare blând si promisiunea unor surprize puse la cale de Asociatia „Valoare Plus” a atras sute de bacauani, duminica, in Parcul Cancicov. Tatii si copiii lor au fost invitati de organizatori la evenimentul “Alo, tata, e ziua ta!”, desfasurat pe spatiul verde din vecinatatea zonei de joaca, prin care a fost marcata Ziua Tatalui. Trebuie sa stiti ca au fost tolerate si mamicile pentru ca si ele sunt bucuroase când tatii se afla in centrul atentiei.

                          “Prin organizarea acestui eveniment am incercat sa aducem in atentia opiniei publice responsabilitatile unui tata si impactul acestuia in cresterea, dezvoltarea si formarea armonioasa a copiilor sai”, a declarat Marian Paduret, presedinte. Organizatorii s-au straduit sa constientizeze publicul cu privire la importanta Zilei Tatalui, sa-i motiveze pe tatici sa ocupe un rol mai activ in cresterea copiilor, iar pe mame si copii, sa-si exprime aprecierea fata de tati, sa determine implicarea taticilor impreuna cu copiii lor in activitati creative si distractive, precum si sa formeze o comunitate cu „ambasadori” care vor promova rolul tatilor in familie si in societate.

                          Adulti si copii s-au distrat teribil participând la concursurile de aruncat mingea, tirul cu prastia, crosul cu baloane sau in saci. Au privit demonstratia de arte martiale sau au participat ei insisi la exercitiile de gimnastica aerobica.

                          „Avem si un atelier de tâmplarie, in care tatal si copilul invata sa bata cuie, sa taie scânduri si cuburi, sa dea la rindea, dar toate numai impreuna, ne-a explicat Valeriu Costea.

                          Echipa trebuie sa fie formata neaparat din tata si copil.” Unii s-au pictat pe fata, altii au facut fotografii haioase folosind recuzita asociatiei (mustati, palarii etc.) sau au confectionat felicitari caci, nu-i asa, era Ziua Tatalui. Premiantii au fost rasplatiti cu acadele si sepci. Sarbatoarea a avut si un mesaj inscris pe tricourile tuturor voluntarilor: „Orice copil isi doreste un tata stabil.”

                          Teapa cu bilete de avion continua cu firma inchisa

                            Desi a trecut aproape jumatate de an de când agentia de turism Medin Tour din Bacau a fost inchisa de Protectia Consumatorlor, clienti pacaliti de administratorul firmei continua sa apara de peste tot. Unii chiar cu sume considerabile, daca socotim ca un zbor peste Atlantic nu e tocmai ieftin. Este si cazul lui Florin Dragomir, un respectabil bacauan care, la fel ca multi altii, a cumparat de la aceasta firma bilete pentru Statele Unite, unde locuieste sora acestuia.

                            „Biletele, dus-intors, au fost luate pe la sfârsitul anului trecut, udeva in octombrie, când tatal meu a plecat, ca de obicei, pentru sase luni, la sora mea, stabilita acolo de aproape 20 de ani. Ideea e ca tatal meu o cunostea pe patroana firmei inca de pe vremea lui Ceausescu si asa s-a format increderea. Chiar sI eu am luta, in vreo doua rânduri, bilet de la ea. Acum, tatal meu avea bilet de intoarcere pentru 24 aprilie, dar si-a schimbat data pentru 8 mai, pentru ca aparuse o problema de familie la sora mea. Or, sora mea, când a vrut sa faca check in-ul, a observat ca tata nu mai are rezervare, ceea ce, dupa mine, ar putea insemna ca sefa agentiei i-a falsificat biletul de intoarcere”, spune Florin Dragomir. Din pacate, ca acest caz sunt peste 40, toate inregistrate oficial la autoritati, atât la Protectia Consumatorilor, cât si la Politie.

                            Bunaoara, un tânar din Lespezi care urma sa plece in Canada, la Calgary, unde avea contract de munca, impreuna cu tatal si cu alti trei consateni, a fost nevoit sa cheltuie alte mii de euro pentru a achizitiona bilete de avion. Unii clienti, destul de putini la numar, au reusit sa recupereze o bruma din banii incasati de angentie, insa, cei mai multi au fost nevoiti sa faca plângere la Politie, ca ultima cale de a mai recupera din paguba. „La noi, sunt in jur de zece petitii, pe care le-am transmis spre solutionare Politiei, indrumându-i, totodata, in aceeasi directie si pe ceilalti care mai veneau sa ne sesizeze neajunsul”, a declarat Alin Nastasa, seful Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bacau. In aceste conditii, comisarii C.J.P.C. Bacau au aplicat, in mai multe rânduri, sanctiuni cu amenda de 5.000 lei pentru „afectarea grava si în mod repetat a intereselor economice ale unuia sau mai multor consumatori”.

                            Patroana tepara, fugara prin Germania?!

                            Ciudat e ca, desi comisarii Protectiei Consumatorilor au inchis de multa vreme firma de turism, administratorul acesteia a continuat sa pacaleasca clientii. „Au fost identificate 45 de parti vatamate si se fac cercetari sub supravegherea Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau sub aspectul savârsirii infractiunii de inselaciune”, a declarat inspector principal Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. 

                            Am incercat, in repetate rânduri, sa luam legatura si cu administratorii agentiei, pentru a obtine un punct de vedere, insa, fara niciun rezultat. „Si eu am incercat sa dau de patroana firmei de turism, chiar de mai multe ori, dar de fiecare data m-a intâmpinat vocea operatorului de telefonie, culmea, in limba germana, fapt ca ma face sa cred ca nici nu mai este prin tara”, a incheiat Florin Dragomir.

                            Barbat in stare grava dupa o altercatie in trafic

                              Un bacauan de 42 de ani este internat in stare grava in spital, dupa ce a fost lovit din senin de catre un individ, cu care n-ar fi avut nimic de impartit.

                              S-a intâmplat intr-una din serile trecute, când barbatul ar fi avut unele sicane in trafic cu o soferita.

                              Când au ajuns in comuna Dofteana, amândoi au coborât din masini si au inceput sa se certe.

                              In acel moment, un tânar de 24 de ani, care se afla pe strada si i-a vazut ca se cearta a intervenit si i-a tras un pumn barbatului de 42 de ani care a cazut si s-a lovit puternic la cap, se pare de un parapet.

                              La fata locului a fost solicitata o ambulanta, iar victima a fost transportata la spital, starea lui fiind grava.

                              Incidentul a ajuns in atentia politistilor care au deschis un dosar penal si fac cercetari.

                              “Meridianele Dansului” la Onesti

                                Casa de Cultura a Sindicatelor a gazduit  sâmbata 7 mai cea de-a XIV a editie a Concursului national “Meridianele Dansului”. Acest concurs a fost organizat  de catre Cercul de Dans Modern  din cadrul Palatului Copiilor Bacau, Filiala Clubul Copiilor Onesti, care este condus de prof. Mariana Osteanu. Juriul acestui concurs national, care a avut la start  peste 700 de copii din 23 de judete ale tarii sI din Republica Moldova, a  fost format din  prof. Camelia Popa, inspector scolar  pentru educatie  permanenta si mentorat  la ISJ Bacau, prof. Aurica Nistor (arbitru international, director adjunct  al  Colegiului Sportiv “Nadia Comaneci”), prof. Emil Ganea, inspector  teritorial  la ISJ Bacau, prof. Adriana Busuioc, director al Palatului Copiilor Bacau, prof. Radu Ghiciusca (de la aceeasI institutie), prof. Mirela Tufa, de la Scoala Gimnaziala “Emil Racovita” Onesti. De asemenea, din juriul acestui concurs au mai facut parte Dana Lungu (de la Radio Televiziunea Kit Onesti), Bianca Necula sI Alina Tufa, foste eleve ale Cercului de Dans Modern de la Clubul Copiilor Onesti.

                                Demn de remarcat este faptul ca intregul spectacol al concursului a tinut  nu mai putin de sapte ore, timp in care participantii s-au intrecut la mai multe categorii (7-10, 11- 14 si 15-19 ani), in prezentarea fanteziilor coregrafice, a dansurilor tematice, aerobice si sportive precum si a majoretelor si  dansurilor de caracter. Mult aplaudate de catre publicul prezent (ce a umplut sala Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti) au fost evolutiile  concurentilor de la probele “contorsionism”, “show revue” si dans popular stilizat. Despre  aceasta manifestare culturala profesoara Mariana Osteanu ne-a declarat: ”Asteptat cu emotie si bucurie atât de  organizatori, cât si de participanti, Concursul national «Meridianele Dansului»  s-a transformat intr-un bun prilej de  etalare a calitatilor, a potentialului creativ si artistic al participanttilor. Acestia au reusit ca sa se cunoasca mai bine, sa lege noi prietenii.

                                Dorim sa multumim profesorilor ce indruma aceste formatii de dans modern, care, in aceasta lume tot mai rigida si tehnologizata, isi dedica timpul si talentul pentru a aduce prin dans, prin frumoase momente  artistice, gratia, supletea si eleganta”. Foarte impresionata de frumusetea  acestui concurs, prof. Adriana Busuioc, director al Palatului Copiilor din Bacau a mentionat: ”Concursul  «Meridianele Dansului» ofera posibilitatea copiilor sa se afirme si sa isi arate talentul. Cei care au evoluat aici au facut  dovada acestor lucruri. Competitia a fost destul de strânsa si juriului i-a fost destul de greu sa delibereze, iar in final au câstigat cei mai buni”.  

                                Weekend de doliu in fotbalul românesc

                                Fotbal/ Decesul camerunezului Patrick Ekeng, care s-a prabusit pe gazon in partida Dinamo- Viitorul a facut ca LPF si FRF sa amâne toate jocurile din primele trei ligi

                                Tragedie

                                Vineri, 6 mai, ora 21.55, stadionul „Dinamo”. Gazdele conduc cu 3-2 pe Viitorul Constanta in ultima etapa din play-off-ul Ligii I. Teoretic, echipa lui Rednic pastreaza inca sanse la locul 3. Toate gândurile dinamovistilor se indreapta, insa, spre finala Cupei României, contra CFR-ului. Asta pâna când camerunezul Patrick Ekeng cade ca secerat in cercul de la centrul terenului. Cei prezenti in teren, dar si in tribune sesizeaza imediat tragedia. Intrat de numai sapte minute, Ekeng s-a prabusit pe spate, fara sa fie atins de vreun adversar. Jocul se opreste, ambulanta intra pe teren, dupa care il transporta pe fotbalistul in vârsta de 26 de ani la Spitalul de Urgenta Floreasca. Desi jucatorii ii cer arbitrului Marcu sa suspende partida, acesta fluiera reluarea sa. Viitorul egaleaza si se termina 3-3. Nimeni, insa, nu se mai gândeste la meci. Intreaga suflare este conectata la Spitalul Floreasca.

                                Soc

                                La Floreasca, manevrele de resusitare a lui Ekeng dureaza o ora si jumatate. Zadarnic: fotbalistul inceteaza din viata. Colegii de echipa ai camerunezului, oficialii, antrenorii si aproximativ 300 de suporteri ai „câinilor” primesc vestea chiar in curtea spitalului. Toti sunt in stare de soc. Tragedia lui Ekeng aminteste de cea a unui alt dinamovist, Catalin Hâldan. Dar si de cea a lui Tabarcea, Misa Klein, Vrabioru si Cristi Neamtu. Purtatorul de cuvânt al Spitalului de Urgenta Floreasca, Bogdan Oprita declara: „Pacientul a fost adus la noi de o ambulanta fara manevre de resuscitare. A venit in stop cardio-respirator. Nu este prima oara când se intâmpla asa ceva pe terenul de sport. Cauzele pot fi multiple. Ne pare rau ca n-am putut face mai mult”. Cuvintele „fara manevre de resuscitare” adâncesc suspiciunile si intaresc acuzele. „Ekeng a murit cu zile. In primele minute nu i s-au dat interventiile necesare in astfel de cazuri”, este transant Cornel Dinu.

                                Intrebari

                                Prin urmare, tragedia putea fi evitata. Dar cum? Se pune din nou pe tapet problema controalelor medicale facute dupa ureche. Si, revenind la cuvintele lui Dinu, de lipsa interventiilor chiar pe teren. In plus, ambulanta a sosit târziu, dupa doua minute. Fara medic („era doar soferul, doctorita, care fuma si mânca seminte, a venit pe jos”) si fara a fi dotata corespunzator. Unii sustin ca nu a existat defibrilator. Altii, ca nu a fost utilizat. Medicul lui Dinamo, Liviu Batineanu (care era la U Craiova când a murit portarul oltenilor, Cristi Neamtu) se apara: „Ekeng avea puls, asa ca nu erau necesare manevrele de resuscitare pe teren. Acestea au fost efectuate in masina, in drum spre spital”. Doctorii de la Floreasca sustin, in schimb, altceva. Autopsia, programata azi, la IML, va lamuri o parte din dileme. Toate celelalte intra in sarcina Procuraturii. Pentru Patrick Eseng, insa, nu se mai poate face nimic. Cameunezul paraseste aceasta lume la doar 26 de ani, lasând in urma o fetita de doi ani si o sotie insarcinata in cinci luni.

                                Amânari

                                In semn de doliu, Liga Profesionista de Fotbal si Federatia Româna de Fotbal au amânat toate meciurile programate sâmbata si duminica, in primele trei ligi. N-a contat ca majoritatea echipelor efectuasera deja deplasarea. Unele, cale de 400 kilometri. Aflati la Constanta, pentru jocul cu Farul, bacauanii de la Sport Club au aflat sâmbata dimineata, la ora 7.30, ca meciul s-a amânat. Au servit micul dejun si au facut cale intoarsa, spre Bacau. Mâine, vor pleca din nou spre Litoral deoarece FRF a decis ca meciurile din Liga a II programate initial in data de 7 mai si amânate, se vor juca miercuri, 11 mai, de la ora 17.00. Decizia este, la rândul sau, discutabila. Ca, de altfel, cam tot ce se petrece in fotbalul românesc. Un fotbal care a cunoscut un weekend indoliat. Un alt weekend indoliat.

                                Fotbal/ Liga a III-a: Victorie la pas

                                Aerostar Bacau- CS Panciu 2-0 (1-0)

                                Programat vineri, inainte ca FRF sa decida amânarea jocurilor din esaloanele doi si trei ca urmare a decesului lui Patrick Ekeng, meciul dintre Aerostrar si CS Panciu, din deschiderea etapei a 23-a a Ligii a III-a, s-a incheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 2-0. „Aviatorii” au obtinut un succes facil contra unei echipe care venea dupa trei victorii consecutive si si-au securizat astfel locul 7 in clasament.

                                In minutul 37, Arteni a deschis scorul la o faza la care a „crosetat” doi fundasi, tintuind portarul advers cu un sut din apropiere. Golul care a inchis tabela a fost realizat in min. 65, de Oanea, tânarul mijlocas al „aviatorilor” facând din nou un meci foarte bun. De altfel, evolutia in crescendo a jucatorului venit in toamna de la LPS Bacau l-a propulsat pe acesta pe lista jucatorilor susceptibili de a fi selectionati la lotul national Under 17 al României.

                                „Am obtinut o victorie la pas, mobilizarea baietilor permitându-ne sa trecem, fara mari probleme de o echipa care traversa o perioada fasta. Scorul putea fi si mai mare, insa important este ca am luat cele trei puncte pe fondul unui joc bun”, a declarat antrenorul Aerostarului, Florin Otelita, care a utilizat urmatoarea formula de echipa: Savu (’85 Craciun)- St. Pavel (’75 Hutanu), Patriche, Ichim, Strat (’80 Hâncu)- Padovei, Chirila, Strugariu (’70 Scânteie), Oanea- Lupu, Arteni.

                                Etapa viitoare, Aerostar va sta in campionat, dar va sustine un joc de verificare la Focsani. In runda a 25-a, divizionara C bacauana va primi vizita celor de la CSM Pascani.

                                Pensia suplimentara pune pe jar breasla jurnalistilor

                                Legea privind instituirea indemnizatiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori (de creatie) legal constituite si recunoscute ca persoane juridice de utilitate publica, abia promulgata de presedintele Iohannis, pune pe jar breasla dezbinata a ziaristilor. Propunerea legislativa privind completarea art. 1 din Legea nr. 8/2006 se refera la dreptul jurnalistilor de a beneficia numai în anumite conditii de o indemnizatie de 50% din pensia care li se cuvine, asa cum se intâmpla deja de multi ani cu alte bresle de creatori. Veste buna pentru slujitorii condeiului, dar tocmai acele „anumite conditii” in care se va acorda pensia suplimentara stârneste deja nemultumirea majoritatii jurnalistilor, pentru ca una dintre conditii este ca ei sa fi cotizat timp de cinci ani intr-o asociatie profesionala „de utilitate publica„.

                                Normele de aplicare a acestei noi legi inca nu au aparut, dar singura astfel de organizatie „de utilitate publica” ar fi doar Uniunea Ziaristilor Profesionisti (UZP) din România. Blogul propriu al UZP nu dezvaluie numarul de membri pe care ii are, insa cu siguranta acolo nu pot fi mai multi câteva sute, poate si mai putini, pentru ca beasla jurnalistilor este, de 25 de ani, una dintre cele mai dezbinate sau mai corect spus neorganizate. Pe lânga UZP au mai functionat si ale asociatii profesionale, multe dedicate special unor domenii anume, precum cele ale ziaristilor care scriu despre sport, despre agricultura etc., dar ele nu par considerate… de utilitate publica.
                                Noua lege face, astfel, dreptate numai unei infime parti a breslei, mii de astfel de profesionisti fiind neinregimentati in UZP. Pot adera de acum incolo, dar cei aflati deja in pragul pensiei doar peste cinci ani s-ar putea bucura de bruma de adaos la pensie.

                                Ce sa mai vorbim despre ziaristii pensionari, unii deja spetuagenari, chiar octogenari! Pentru ei, cinci ani de acum incolo de cotizare la UZP este, pe buna dreptate, doar ca o himera sub forma pensiei suplimentare. Iar pensiile multora sunt, ca la atâtia alti români, un fel de luare in râs: cât sa acopere cheltuielile cu medicamentele si ceva dintre facturile la utilitati. La o pensie de 1.200 de lei, de exemplu, jumatate in plus ar fi ceva. Dar la sub o mie de lei, pensia suplimentara e frectie la un picior de lemn. Desi, orice banut in plus e oricând bine-venit.

                                Sa ne gândim, insa, si ca foarte multi dintre confratii nostri, inca tineri sau cu ani intregi pâna la eventuala pensie, vor avea la soroc surpriza sa constate ca nu se aleg cu mai nimic, pentru ca publicatiile pentru care au lucrat amar de ani nu le-au platit si contributii la bugetul de pensii.

                                ULTIMELE ȘTIRI