Acasă Blog Pagina 3183

Politistii bacauani, prin scoli

    În săptămâna 9 – 13 mai a.c., poliţiştii din județul Bacău intensifică acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.

    Măsurile poliţiştilor băcăuani sunt structurate pe trei paliere: prevenire prin acţiuni educative, verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unităţile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003, acordarea sprijinului de specialitatate (activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar).

    Se efectuează patrulări în zona şcolilor, atât pe parcursul orelor de curs, cât şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii.

    Structura de analiză şi prevenirea criminalităţii, împreună cu politiştii rutieri, sprijiniţi de poliţişti de proximinate, va continua întâlnirile preventive cu elevii, în cadrul unităţilor şcolare.

    De asemenea, poliţiştii de la ordine publică vor efectua controale periodice privind respectarea prevederilor Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Astfel, se vor face în permanenţă verificări privind modul de acces în incinta şcolilor şi executarea pazei.

    La acţiunile desfăşurate se acționează în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri competente ale Ministerului Afacerilor Interne şi poliţişti locali, precum şi cu alţi parteneri (inclusiv asociaţiile părinţilor elevilor şi conducerea unităţilor de învăţământ).

    Afaceristul Viorel Rusu si-a mentinut acuzatiile la adresa lui Stavarache

      Denuntatorul Viorel Rusu a fost audiat in instanta in dosarul de mita in care au fost trimisi in judecata primarul suspendat al Bacaului, Romeo Stavarache, fostul director al ADR-NE, Constantin Apostol, si trei oameni de afaceri – Liviu Goian, Liviu Cenusa si Costel Casuneanu. Rusu si-a mentinut acuzatiile si a explicat in ce context a facut o intelegere cu Stavarache si a ajuns sa vireze bani in conturile unor societati apropiate edilului.

      „Exista un contract intre Conextrust (administrata de Viorel Rusu, n.r.) si ANL pentru construirea a patru blocuri de locuinte pe Fagarasului, prin credit ipotecar. Primaria punea la dispozitie terenul si toate utilitatile, iar investitia trebuia finalizata pâna in 2009. La sfârsitul lui 2008, primaria a scos la licitatie lucrarile, pentru ca trebuiau executate de primarie. Eu am participat ca singur ofertant, dar am aflat apoi ca oferta mea a fost respinsa. Pentru ca exista riscul sa platesc penalitati, am mers la primar in audienta.

      Dupa mai multe amânari, am reusit sa vorbesc cu Stavarache care mi-a spus ca, daca vreau sa se rezolve problema, trebuie sa iau legatura cu Apostol Constantin. Mi-a spus ca acesta are nevoie de circa 150.000 lei. Nu am fost de acord, dar nu am avut ce face. Dupa o zi-doua, m-am intâlnit cu Apostol, dupa care a trimis pe cineva la mine cu un contract de sponsorizare de 150.000 lei”, explica Rusu. El sustine ca, dupa ce a semnat acest contract, s-a rezolvat si problema contractului de lucrari. Suma ar fi platit-o in trei transe.

      „Am mai platit 200.000 lei, in baza unui contract de imprumut pe care l-am discutat cu Stavarache. Mi-a spus sa dau aceasta suma, ca imprumut, Asociatiei Top Sport, urmând ca suma sa fie ulterior acoperita din acele comisioane pe care trebuia sa le platesc eu”, mai spune Rusu. Probleme, insa, ar mai fi aparut si dupa inceperea lucrarilor contractate de Rusu cu Primaria Bacau.

      „La sfârsitul lui 2009, am inceput lucrarea la un bloc pe Fagaras sau Teiului, nu mai stiu, in zona Bucegi. Primaria trebuia sa plateasca periodic contravaloarea lucrarilor, insa nu primeam suma necesara de la primarie pâna nu achitam facturile catre societatile lui Cenusa si Goian, asa zisele facturi de «prestari servicii».

      Trebuia sa le achit pentru ca asa mi-a spus Stavarache Romeo. Sumele platite reprezentau 10 la suta din valoarea facturilor. Se faceau niste contracte de prestari servicii publicitate, insa nu s-a facut niciun fel de serviciu de publicitate. Nu aveam de ce sa cer si nu am verificat daca s-a facut. Facturile de lucrari erau de circa 1-2 milioane lei/luna, iar eu plateam 100.000 lei sau mai mult”, au fost acuzatiile lui Viorel Rusu. La acestea se adauga altele, spune el, pe care insa nu le poate proba. Este vorba de sume de bani pe care i le-ar fi dat lui Stavarache, in numerar, pentru campania electorala – in total 45.000 euro.

      Bacau: Restrictii de circulatie din cauza asfaltarilor

        Mâine, 11 mai, se vor asfalta străzile: Neagoe Vodă (tronsonul dreapta din coborâre dinspre str G. Bacovia), Slănicului, Logofăt Tăutu (tronson Neagoe Vodă-Mioriței), Prelungire 22 Decembrie (tronson Mioriței-N.Vodă).

        Circulația rutieră va fi restricționată doar în timp ce se lucreză pe tronsonul respectiv.

        Direcția Salubrizare, Agrement și Parcuri continuă acțiunile de igienizare și toaletare a copacilor din cartierele municipiului. În paralel, se execută lucrări de întreținere a spațiilor verzi și a gardurilor vii.

        Coperta

          pagina1

          GALERIE FOTO: Mizeria de pe lacurile Bacaului, pasata intre autoritati

          De când vremea s-a incalzit, iar iesitul la iarba verde sau renovarile de primavara ale locuintelor au devenit sporturile favorite al bacauanilor, malurile lacurilor din municipiu s-au transformat in gropi de gunoi. Zone intinse, care altfel ar putea fi considerate un paradis verde in plin perimetru urban, s-au transformat in depozite de deseuri, din cauza cetatenilor lipsiti de orice urma de educatie si simt civic, dar si din cauza autoritatilor, care se invita una pe alta sa faca igienizarea. In comunitatile civilizate, aceste lacuri si cursuri de apa ar fi amenajate cu mare atentie, fiindca aduc viata si prospetime oraselor, pot fi rezervatii naturale protejate sau zone de agrement de mare atractie. Insa nu e cazul si la noi.

          Vorbele nu pot descrie mizeria infecta mai ales din zona Lacului Bacau II, care este strajuit pe ambele maluri de cartierele Serbanesti, Nord si Gheraiesti. In plus, mai gazduieste si o rezervatie naturala, lucru la care nesimtitii orasului ramân insensibili. Prin urmare, concetateni necivilizati isi bat joc de natura cu sadism si arunca pe diguri si in preajma lor, la intâmplare, toate deseurile pe care asa-zisa civilizatie umana le produce. Iar totul are aspect de dezastru ecologic.

          Imaginea dezastrului

          Toate acestea sunt constatari usor de facut de catre orice bacauan care ar porni intr-o incursiune pe malurile lacurilor si cursurilor de apa ce strabat orasul, asa cum au facut reporterii Desteptarii, de doua ori in ultimele trei saptamâni. Dezastrul incepe in zona Podului Serbanesti, din dreptul Podului cu Lanturi, pâna in spatele fostului ACR, unde sunt gunoaie pâna la buza apei. Si Pârâul Bârnat este colmatat, plin de vegetatie spontana si mai ales de nelipsitele pet-uri, cu sutele. In zona strazii Vântului parea sa se fi mutat chiar groapa de gunoi a orasului. In ultimele zile s-a mai scos ceva gunoi de acolo, dar nu este suficient.

          Insa pe malul opus, digul din zona Serbanesti este inecat in vegetatie crescuta peste masura, stuf ca intr-o zona parasita, inestetic, pâna la baza, cauciucuri de masini, peturi, lesuri de animale in descompunere si alte mizerii abandonate cu nesimtire. Spre turnul de televiziune sunt munti de deseuri din constructii. Aceeasi imagine este vizibila de-a lungul celor câtiva kilometri de diguri care fac parte din aria urbana.

          Interesant este ca zona verde adiacenta lacului Bacau II, din cartierul Serbanesti, de la turnul de televiziune si pâna la podul Serbanesti, a fost motiv de vise frumoase pentru o multime de organizatii, care ar fi vrut-o transformata intr-un teritoriu de agrement, cu traseu pentru ciclisti si amenajari pentru iubitorii de natura. Insa in conditiile actuale, este greu de crezut ca s-ar incumeta cineva sa se „relaxeze” pe acolo.

          Responsabili multi, actiune ioc!

          Am intrebat reprezentantii mai multor institutii cine ar avea sarcina sa faca salubrizarea malurilor si a zonelor de lânga diguri. Sau macar sa vegheze si sa ii amendeze pe necivilizatii care fac mizerie. Raspunsurile nu fac lumina, ci denota pasarea responsabilitatii, desi exista legislatie foarte clara in acest domeniu.

          Si inca un lucru este cert: nimeni nu poate spune exact care este limita de raspundere. Exista o opinie generala destul de vaga, conform careia luciul de apa si digul Lacului Bacau II sunt in grija Hidroelectrica, iar zona din exteriorul digului ar fi in grija autoritatilor locale. La rândul sau, Administratia Bazinala Siret are in administrare lacul de la Insula de Agrement (aflat in procedura de decolmatare), precum si cursurile de apa ce se varsa in Bistrita (vorbind aici strict despre zona orasului Bacau).

          Deasupra tuturor ar trebui sa se afle Garda de Mediu, care are instrumentele legale sa ii arda cu amenzi pe cei care depoziteaza gunoaie si pe cei care ar trebui sa salubrizeze, dar nu o face.

          Vorbe, vorbe…

          Asadar, responsabili ar fi, dar cu toate acestea exista si muntii de gunoaie, de care nu se intereseaza nimeni, doar voluntarii organizatiilor nonguvernamentale, din când in când. „Partial s-a mai facut curatenie. Am adunat deseurile din zona fostului sediu ACR, pâna la fostul strand, chiar daca am intrat si in zone care nu sunt in zona noastra de raspundere. Din punct de vedere strict legal, ar trebui sa raspunda Hidroelectrica.

          Primaria isi poate asuma curatenia si in afara zonelor pe care le are in ingrijire. Insa putem face acest lucru doar când nu pun prea mare presiune treburile din oras, cum se intâmpla in aceasta perioada. Ducem lipsa si de angajati, iar spre deosebire de anii 2000, când se lucra cu 800 de oameni, acum avem doar 170 de angajati. Dintre acestia, putem miza zilnic pe 100-120 de oameni la salubrizare”, a explicat directorul Directiei Servicii Publice din cadrul Primariei Bacau, Gabriel Gritcu.

          Fiindca a fost aratata cu degetul de reprezentantii Primariei, am cerut si o parerea de la societatea Hidroelectrica, care intoarce lovitura Primariei. „Primaria nu se implica deloc. Chiar acum doua luni am facut niste lucrari de decolmatare. In privinta gunoaielor, am sesizat Garda de Mediu. Vinovati de situatia aceasta sunt riveranii, care arunca la intâmplare tot felul de resturi menajere. Pe diguri intervenim doar atunci când structura lor ar fi pusa in pericol, dar nu este cazul acum, niciunde. Digurile sunt in stare buna, iar vegetatia existenta acum nu incurca cu nimic. Avem o arie de raspundere foarte intinsa si ar fi dificil si costisitor sa intervenim tot timpul la salubrizare”, spune Maricel Raileanu, inginer sef in cadrul Hidroelectrica.

          O curatenie prea scumpa

          Raspunsul primit de la Administratia Bazinala Siret a fost mult mai nuantat. „Pe teritoriul municipiului Bacau, Administratia Bazinala de Apa Siret, prin unitatea sa subordonata – Sistemul de Gospodarire a Apelor Bacau – are in administrare urmatoarele: Baraj si lac redresare aval UHE Bacau II (Lacul de Agrement), râul Bistrita impreuna cu digul de aparare in zona industriala CICh Bacau Sud, afluentii râului Bistrita: Trebes, Negel, Bârnat, Limpedea. (…)Consideram ca activitatea de curatenie nu ar trebui sa intre in atributiile unei institutii sau a unei organizatii, ci ar trebui sa fie datoria morala a fiecarui cetatean.

          Este, pâna la urma, o problema de constiinta civica si de mentalitate. Ne-am obisnuit sa ducem mizeria pe malul apelor. In timp, mai ales odata cu aparitia materialelor greu degradabile, acest fenomen negativ a luat amploare, iar imaginea de pe malurile apelor a devenit emblematica. Pe lânga problemele de ordin estetic, chiar daca obiecte precum anvelopele si PET-urile nu contribuie semnificativ la degradarea calitatii apelor de suprafata, acestea sunt deosebit de periculoase pentru scurgerea apelor si pentru colmatarea albiilor si cuvetelor lacurilor de acumulare. Ele pot bloca sectiunile de scurgere la poduri sau podete si pot genera, in cazuri extreme, chiar inundatii.

          In incercarea de a constitui un exemplu, ABA Siret organizeaza periodic activitati de igienizare pe baza de voluntariat”, spune Emil Vamanu, directorul Administratiei Bazinale Siret.

          Asadar, legi exista, autoritati exista, dar totodata exista si gunoaie. Garda de Mediu ar reactiona la aceasta problema, insa numai in baza unor sesizari, iar aceste sesizari nu exista, dupa cum ne-a spus comisarul sef al Garzii de Mediu Bacau, Tiberiu Ciobanu.

          Din când in când, voluntarii mai salubrizeaza aceste zone, dar nu asta ar rezolva problema, ci o interventie decisa a autoritatilor, care insa lipseste cu desavârsire. Si in ciuda bunelor intentii exprimate privind Lacul Bacau II, nimeni nu misca nici un deget. Nici in precampania electorala, când aruncatul vorbelor este la moda, nici un candidat nu a facut referire la aceasta problema. Problema care, chiar daca pare mai putin vizibila pentru majoritatea bacauanilor, nu inseamna ca nu exista.

          In anul 2015, ABA Siret a cheltuit 16.580 lei pentru salubrizarea cursurilor de apa, iar in primul trimestru al anului 2016 – 22.580 lei. De Ziua Mondiala a Apei, 60 de voluntari, angajati ai institutiei, au colectat de pe cursurile de apa care traverseaza judetul 250 saci de deseuri.

          „Institutia noastra nu are ca obiect de activitate salubrizarea cursurilor de apa si malurilor, ci intretinerea acestora. Astfel, prin programul anual de gospodarire a apelor, pe lânga lucrari de decolmatare, reprofilari de albii si terasamente, se intreprind actiuni de cosire si defrisare a suprafetelor acoperite cu vegetatie si degajarea terenurilor de vegetatia cosita. Odata cu aceasta activitate se realizeaza si colectarea efectiva a deseurilor depistate.”
          Emil Vamanu, directorul Administratiei Bazinale de Apa Siret

          „Limita dintre aria orasului si cea a lacului este digul. Insa noi, Primaria, putem sa ne asumam curatenia si in afara zonelor pe care le avem in ingrijire. Insa putem face acest lucru doar când nu pun prea mare presiune treburile din oras, cum se intâmpla in aceasta perioada.”
          Gabriel Gritcu, director Directia Servicii Publice

          „Echipele Hidroelectrica se implica din când in când in salubrizarea malurilor din zonele sale de raspundere. Insa, din pacate, Primaria nu se implica deloc.”
          Maricel Raileanu, inginer sef in cadrul Hidroelectrica

          [wonderplugin_gallery id=”534″]

          Ce spune legea

          Potrivit OUG 21/2002, art. 8, lit. c si k (Legea nr. 515 din 2002) privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale, salubrizarea este in sarcina autoritatile publice locale care sunt direct responsabile de desfiintarea depozitelor ilegale si neorganizate de deseuri aflate în imediata vecinatate a cursurilor sau acumularilor de apa si de mentinerea curateniei (igienizare) pe malurile si în albiile cursurilor de apa. Articolul 8 stipuleaza urmatoarele:
          Consiliile locale, precum si primarii au obligatia sa asigure:
          c) prevenirea poluarii accidentale a mediului sau a surselor si cursurilor de apa, prin depozitarea necontrolata a deseurilor de catre agentii economici sau de catre cetateni;
          k) întretinerea digurilor si a malurilor, a cursurilor de apa, executarea lucrarilor de protectie si întretinere a albiilor, efectuarea altor lucrari de protectie contra inundatiilor, asigurarea scurgerii apelor, asanarea terenurilor insalubre si prevenirea poluarii apelor.
          Amenzile prevazute pentru nerespectarea prevederilor este intre 2.000-5.000 lei.

          Gimnastica/ Cupa „Andreea Raducan”: SCM Bacau, locul 1

          Gimnastica bacauana si-a trecut in palmares un nou rezultat pozitiv. Participanta la cea de-a sasea editie a Cupei „Andreea Raducan”, competitie rezervata junioarelor 3, nivelul 1 si 2 ce a avut loc la finalul saptamânii trecute, la Bârlad, SCM Bacau a câstigat intrecerea pe echipe.

          Gruparea pregatita de Cornel Agop , Vasilica Agop si Madalina Neagu (aceasta din urma fiind cooptata recent in staff) a terminat pe primul loc la nivelul 1 cu echipa alcatuita din Anda Brâncoveanu, Lea Colbu, Daria Iacob si Gabriela Nasturas. Pe lânga locul 1 la echipe, SCM Bacau a obtinut si o medalie de bronz la sarituri, prin Lea Colbu.

          „Competitia s-a dovedit un adevarat regal atât din punct de vedere sportiv, iar aici ma refer la calitatea executiilor si la numarul mare de participanti, cât si in plan organizatoric, sponsorii fiind foarte generosi”, a declarat antrenorul SCM Bacau, Cornel Agop, care a adaugat: „Pentru noi, aceasta intrecere a constituit un test foarte util inaintea Campionatelor Nationale de Juniori ce vor avea loc saptamâna aceasta, la Buzau”.

          Alex Manole, campion national U18

          E anul sau. Dupa ce in martie a câstigat cel de-al doilea turneu ITF din cariera, la sfârsitul saptamânii trecute, tenismenul bacauan Alexandru Manole si-a imbogatit palmaresul cu un nou titlu: cel de campion national Under 18. Sportivul legitimat la SCM Bacau a cucerit Nationalele Individuale de Vara U18 de la Bucuresti dupa un adevarat tur de forta, cu patru meciuri jucate intr-un interval de numai doua zile.

          „Vremea rea a dat peste cap desfasurarea intregului turneu. Din acest punct de vedere, ploaia a fost principalul nostru adversar. A fost un turneu greu, cu un plus de efort deoarece conditiile meteo nu mi-au permis sa ma antrenez, dar nici sa ma relaxez mental. Faptul ca am trecut cu bine peste toate impedimentele reprezinta o satisfactie suplimentara”, a declarat duminica seara, dupa victoria de la Nationale, Alex Manole, care a adaugat, glumind: „Cred ca niciodata in viata mea nu am consultat atât de des buletinul meteo”.

          Cotat drept favoritul numarul 3, bacauanul a trecut in primul tur cu 6-2, 6-4 de bucuresteanul de Razvan Codescu, pentru ca sâmbata sa-si treaca in cont alte doua victorii: dimineata, contra lui Dan Tomescu (6-2, 6-1), iar dupa-amiaza, impotriva lui Ioan Abrudan, cu 7-5, 6-1. Duminica au urmat alte doua jocuri.

          Ambele câstigate. Mai intâi, in semifinala disputata in compania lui Sorin Iordache (CST Slobozia). Scor: 6-3, 6-1. A urmat apoi finala cu favoritul 2, dinamovistul Razvan Bobleaga, singura intâlnire care l-a solicitat pe Alex Manole timp de trei seturi: 6-3, 5-7, 6-2. „Cel mai greu meci a fost cel din finala”, a admis Manole, care se pregateste acum de o serie de turnee internationale cu premii in valoare de 10.000 de dolari. Primul este programat la Galati, zilele urmatoare, iar cel de-al doilea se va desfasura la finalul lunii mai, la Bacau. „Sper sa-mi continui ascensiunea si sa joc un tenis cât mai bun la turneele de 10.000”, a concluzionat Alex Manole. Asa ar si trebui; doar e anul sau!

          Handbal masculin/ Juniori 2

          Echipa de juniori 2 a CSSM Bacau s-a calificat la cel de-al doilea turneu semifinal al Campionatului National masculin de profil.

          Weekendul trecut, bacauanii au câstigat primul turneu semifinal, desfasurat pe teren propriu, unde au obtinut trei victorii din tot atâtea partide: 41-20 (18-9) cu CSS Calarasi, 35-18 (18-8) cu CSS Ploiesti si 42-33 cu CSS Fagaras.

          Alaturi de CSSM Bacau, la turneul semifinal 2, care va avea loc in perioada 27-29 mai, pe teren neutru, s-a calificat si CSS Ploiesti, ocupanta locului secund.

          Au impartit zâmbete si bomboane in Piata Tricolorului

            Trecatorii care au avut drum, luni, la ora 15, in zona Prefecturii Bacau au fost opriti de tineri care le-au impartit bomboane, flori si zâmbete. „Incepe saptamâna cu un zâmbet” a fost indemnul adolescentilor, care au anuntat, astfel, debutul Saptamânii Nationale a Voluntariatului (SNV), organizata la initiativa Asociatiei ProVobis.

            „Nu impartim pliante de data aceasta. Vrem ca prezenta noastra sa fie mai umana, mai calda. Când ii dai omului un pliant crede ca vrei sa-i vinzi sau sa-i ceri ceva”, a explicat Gabriel Magurianu, coordonatorul Centrului de Voluntariat. Programul manifestarii a fost anuntat, tot ieri, in sala mare a Consiliului Judetean, de catre organizatiile care au consimtit sa se implice: FSC Bacau, Habitat for Humanity Comanesti, Sf. Ioan Bosco, Agentia Nationala Antidrog (ANA), Centrul Regional de Ecologie, Interact Club Bacau, Veniti cu Noi si Leo Alpha Young and Smart. A XV-a editie a manifestarii are programate actiuni in fiecare zi: luni – „Voluntariatul cu zâmbete”, marti – un lant uman realizat de voluntarii ANA si un training la sediul FSC, joi – un concurs de tenis la Centrul de Voluntariat si doua actiuni de ecologizare, joi pe Coada Lacului, iar vineri in cartierul Gheraiesti. Miercuri va fi ziua cea mai fierbinte.

            Atunci va avea loc Târgul Voluntarilor, care va aduce „mare galagie, mare bucurie” in Parcul Catedralei, unde adolescentii vor cânta si vor dansa. Simultan, alti voluntari vor prezenta activitatile organizatiilor in care sunt membri, pentru ca bacauanii sa le cunoasca mai bine.

            Sedinta fulger a Consiliului Local Bacau

              Luni a avut loc poate cea mai scurta sedinta extraordinara a Consiliului Local Bacau din ultimii ani, care a durat mai putin de cinci minute. Cei 18 consilieri locali au aprobat in viteza cele doua proiecte aflate pe ordinea de zi.

              Primul a vizat ajustarea remunerarii brute orare a zilierilor in functie de cresterea salariului minim pe economie, intrata in vigoare de la 1 mai. Hotarârea face referire la angajatii de la Spatii Verzi, care vor primi 7,4 lei brut pe ora, in loc de 6,25 lei pe ora brut.

              Al doilea proiect de hotarâre, aprobat si acesta in unanimitate si mare viteza, a vizat mandatarea consilierilor locali in Adunarea generala a Actionarilor de la SC Thermoenergy „sa voteze in interesul Municipiului Bacau situatiile financiare anuale in sedinta AGOA”, dupa cum precizeaza proiectul.

              Din AGA Thermoenergy fac parte consilierii locali Mihai Sustac, Vasile Dragusanu si Isabela Adam. Consiliul de Administratie este condus de administratorul public al municipiului, Leonard Padureanu, si ii mai include pe directorul general al societatii de termoficare, Cristian Palade, Mircea Fechet, Gabriela Fotache, Paul Stupu, Constantin Livint si Vasile Isvoranu.

              4 ani de inchisoare cu executare, pentru o frauda de peste 7,5 milioane lei

                Tribunalul Bacau a dat condamnarile in dosarul de frauda cu fonduri europene in care au fost trimisi in judecata trei administratori de firme, alaturi de societatile Sergio Com SRL din Moinesti si Bavasim Com SRL din Comanesti.

                Sotii Elena C. si Constantin C., asociati si administratori ai SC Sergio Com SRL Moinesti, au fost condamnati la 4 ani de inchisoare cu executare, pentru folosirea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, respectiv complicitate. Aceeasi pedeapsa a primit-o Adrian Catalin S., administrator unic si asociat unic al SC Bavasim Com SRL Comanesti, pentru complicitate. Cele doua societati au fost condamnate, pentru aceleasi infractiuni, la pedeapsa amenzii de 20.000 lei si interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de 2 ani. De asemenea, inculpatii sunt obligati sa plateasca în solidar Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale despagubiri civile de 3.840.576 lei lei, la care se adauga penalitati pâna la achitarea prejudiciului. Inculpatii pot face apel.

                „Toata procedura de selectie oferte a fost fictiva”

                In rechizitoriul DNA se arata ca, in anul 2009, SC Sergio Com, la care erau asociati si administratori sotii Elena si Constantin C., a depus cerere de finantare pentru construirea unei fabrici de lapte. Beneficiarul urma sa achizitioneze utilaje si autovehicule necesare procesului de productie. Valoarea totala eligibila a proiectului era de 15.692.430 lei, din care 50 la suta valoare nerambursabila.

                „Dupa semnarea contractului de finantare cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), inculpata C. Elena a depus la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bacau mai multe documente false din care rezulta indeplinirea cerintelor contractuale in ceea ce priveste organizarea procedurii de achizitie publica a lucrarilor de constructie a fabricii de lapte. Contractul de lucrari a fost atribuit SC Bavasim, reprezentat de S. Adrian Catalin, societate care a fost in fapt singura participanta la licitatie si care era controlata in realitate de inculpatul C. Constantin”, spun procurorii.

                Conform contractului de finantare, pentru a obtine fondurile nerambursabile, beneficiarul trebuia sa organizeze o procedura de achizitie din care sa reiasa ca a obtinut cel putin trei oferte conforme din punct de vedere tehnic. SC Sergio Com a depus la APDRP, in iunie 2010, cinci dosare de achizitii, printre care si unul pentru executia lucrarilor, in valoare de 11.490.867 lei, executant fiind SC Bavasim Com. Dupa avizarea favorabila a achizitiei lucrarilor, acelasi dosar a fost invocat si in cererea din februarie 2011 prin care Elena C. a solicitat suma de 3.923.107 lei, drept avans, adica jumatate din valoarea ajutorului nerambursabil.

                „Probatoriul administrat in cauza demonstreaza ca toata procedura de selectie de oferte, soldata cu incheierea contractului de lucrari intre SC Sergio Com si SC Bavasim, a fost fictiva, iar actele intocmite sunt false”, se precizeaza in rechizitoriu. Procurorii mai spun ca beneficiarul a depus documente din care rezulta efectuarea lucrarilor contractate de catre SC Bavasim, desi aceasta nu ar fi construit si dotat fabrica de lapte, fiind folosita doar pentru a se solicita decontarea cheltuielilor in baza unor documente fictive. Ca urmare, Sergio Com ar fi obtinut pe nedrept din bugetul UE suma totala de peste 7,5 milioane de lei.

                Start pentru furnizarea de servicii sociale integrate in 38 de comune

                  Primariile bacauane care au fost incluse in proiectul pilot ”Incluziune sociala prin furnizarea de servicii integrate in comunitate” au lansat proiectele având ca scop dezvoltarea de servicii destinate copiilor vulnerabili identificati in cadrul recensamântului realizat de UNICEF. E vorba despre 38 de proiecte scrise si depuse de 38 de primarii, care vor fi implementate pâna la 31 decembrie 2016.

                  „Proiectele vizeaza dezvoltarea de centre comunitare, completând seria actiunilor pe care UNICEF, in parteneriat cu autoritatile judetene si institutiile publice, le sustin deja la nivelul fiecareia din cele 38 de autoritati publice locale, arata Marian Vatamanescu, purtatorul de cuvânt al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau (DGASPC). Centrele comunitare vor asigura un pachet de baza de actiuni si interventii preventive facilitând accesul la servicii sociale, de sanatate si educationale pentru un numar de aproximativ 2.400 copii vulnerabili si parintii acestora din cele 38 de comunitati din proiect.”

                  Familia, „prim responsabil in cresterea copilului”

                  Cele 38 de proiecte vor primi, fiecare, maximum 10.000 de lei de la UNICEF. Proiectul demarat de UNICEF, unic in tara, este realizat in parteneriat cu cele 38 de primarii, Consiliul Judetean, Prefectura Bacau, DGASPC, Directia de Sanatate Publica, Inspectoratul Școlar Judetean, Centrul Judetean de Resurse si Asistenta in Educatie, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret.

                  Activitatile se concentreaza pe sprijinul familiei ca „prim responsabil in cresterea si ingrijirea copilului”, dar include si masuri pentru identificarea timpurie a riscurilor si vulnerabilitatilor copiilor si familiilor in care traiesc. Proiectul pilot este finantat de UNICEF si Granturile Norvegiene, bugetul total fiind de 5,3 milioane de euro.

                  Banu si Berca isi afla sentintele

                    Dosarul de trafic de influenta, in care au fost trimisi in judecata fostii demnitari Gabriel Berca si Mihai Banu, dar si fiul celui din urma, Lucian Banu (pentru complicitate), a avut ultimul termen, iar in câteva zile instanta se va pronunta. Gabriel Berca si Mihai Banu au stat in arest preventiv timp de trei luni, fiind trimisi in judecata in august 2015.

                    In rechizitoriul DNA, se precizeaza ca, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins si primit, de la afaceristul Viorel Rusu, denuntator in acest dosar, suma totala de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator si presedinte al PDL Bacau, sa intervina pe lânga membri ai Guvernului în vederea alocarii unei sume de bani catre Primaria Ardeoani. Banii erau necesari pentru achitarea unor lucrari de constructii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri.

                    Procurorii mai sustin ca, în aceeasi perioada si în acelasi scop, Mihai Banu a pretins si primit, în mai multe transe, de la acelasi om de afaceri, suma de 220.000 euro, atât pentru sine, cât si pentru Gabriel Berca si pentru partidul din care faceau parte. Anchetatorii au retinut ca din cei 220.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului sau, Lucian Banu, 150.000 lei au fost remisi de catre omul de afaceri sub pretextul achizitionarii unui teren de la o persoana indicata de acesta.

                    Asul din mâneca – imaginea sifonata a denuntatorului

                    La ultimul termen, atât procurorul de sedinta, cât si avocatii inculpatilor au incercat sa aduca cele mai solide argumente. Pentru instanta va fi destul de dificil, in conditiile in care mai multi martori (si chiar Mihai Banu) si-au schimbat declaratiile acuzatoare sau si le-au nuantat pentru a-i proteja intr-o oarecare masura pe cei pe care i-au incriminat initial, la Parchet. DNA a insistat ca declaratiile de la urmarirea penala sunt cele adevarate, iar avocatii, evident, au adus in aparare declaratiile din instanta.

                    Procurorul a cerut pedepse cu inchisoarea si confiscarea sumelor primite de inculpati, iar avocatii, direct achitarea. Asul din mâneca, de care s-au folosit aparatorii, ar fi, nu doar declaratiile schimbate ale martorilor, dar mai ales imaginea sifonata a denuntatorului. Avocatii au pus accent pe modul, cel putin imoral, in care a procedat Viorel Rusu, facând denunturi mult dupa ce a beneficiat de numeroase contracte de finantare. S-a amintit si faptul ca denuntatorul este, la rândul lui, cercetat penal si s-a cerut ca declaratiile lui, contradictorii uneori, sa fie privite cu rezerva.

                    Mihai Banu, prin avocatul sau, a mers pe aceeasi varianta ca la audieri – aceea ca Rusu a dat benevol bani, dar nu cu titlu de mita, ci ca sponsorizari pentru PDL. De altfel, mai multi martori au recunoscut ca Rusu era sponsorul principal al partidului. Aparatorul lui Gabriel Berca a combatut declaratia denuntatorului, sustinând ca nu exista nicio alta proba care sa confirme acuzatiile. Decizia judecatorului in acest dosar va fi anuntata pe 11 mai.

                    Buhusi: Batrâna snopita in bataie

                      La sfârsitul saptamânii trecute, la camera de garda a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau s-au prezentat peste 430 de pacienti, iar câtiva dintre ei au ajuns in mâinile medicilor in stare destul grava.

                      Este si cazul unei batrâne de 86 de ani, din orasul Buhusi, internata cu traumatism sever la cap, mai multe coaste rupte si o mâna rupta, dupa ce ar fi fost batuta de catre fiica sa.

                      Cazul a fost sesizat si politistilor din localitate, care au intocmit deja dosar penal, dar ramâne de vazut daca victima va depune sau nu plângere impotriva celei care se banuieste ca ar fi agresat-o.
                      Si un tânar de 25 de ani, din municipiul Bacau, a fost internat pe Terapie Intensiva, cu traumatism cranian sever dupa ce ar fi cazut pe scarile din bloc.

                      Ingrijiri medicale au mai solicitat si un tânar de 30 de ani, din Rachitoasa, care a fost lovit de cal si a suferit o fractura de mandibula, el fiind transferat la o clinica de specialitate din Iasi, dar si un barbat de 56 de ani, din Faraoani, care a fost lovit de vaca si s-a ales cu o mâna fracturata.

                      Facilitati pentru pensionari, anuntate de candidatul PSD la Primarie

                        Deputatul Cosmin Necula vrea transport în comun gratuit pentru toate persoanele vârstnice din Bacău
                        Cosmin Necula, candidatul PSD la funcția de primar al Bacăului, pledează, în programul său administrativ, pentru acordarea de facilități extinse persoanelor vârstnice din oraș.

                        Una dintre prioritățile anunțate de Necula vizează introducerea transportului în comun gratuit, pe toate liniile, pentru toți pensionarii ce locuiesc în municipiul Bacău. Măsura a fost inspirată de exemple din alte orașe mari din țară, unde primăriile au implementat transportul în comun gratuit pentru vârstnici.

                        Candidatul PSD mai spune în programul său că va impune, ca viitor primar, creșterea cuantumului bonurilor valorice primite de persoanele vârstnice la 150 de lei, în loc de 100 cum este în prezent. Concomitent, a arătat Necula, Primăria va extinde numărul de persoane ce vor beneficia de bonurile valorice acordate de municipalitate.

                        „Am convingerea că fără coruptie și cu mai mult bun simț în cheltuirea banului public, putem mări numărul beneficiarilor și crește cuantumul bonului valoric la 150 lei. De asemenea, transportul în comun gratuit pentru toți pensionarii va fi o prioritate a mandatului meu de primar. Nu trebuie să fie o rușine sau un blestem să înaintezi în vârstă, să îmbătrânești. Iar când vorbim despre cei care au ridicat acest oraș, despre seniorii care au construit Bacăul, trebuie să le oferim respectul cuvenit”
                        Cosmin Necula, candidatul PSD la funcția de Primar al Bacăului

                        Planeta Mercur a luat fata Soarelui

                          Luni, de la ora 14.00, in curtea Complexului Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” a fost amplasata o luneta-telescop, pentru a facilita observarea, in aer liber, a unui fenomen astronomic rar si spectaculos, care a debutat la ora 14:12, fiind vizibil aproape in intregime si din România. A fost vorba de tranzitarea de catre Planeta Mercur a discului Soarelui.

                          Au venit sa urmareasca „in direct” acest eveniment astronomic elevi ai Cercului de Astronomie „Meteor”, infiintat ca urmare a unui parteneriat dintre Complexul Muzeal, Colegiul National „Vasile Alecsandri” si Scoala Gimnaziala „Al.I. Cuza”, coordonat de Doina Capsa, profesor de fizica la Colegiul Alecsandri. Din pacate, in primele minute, norii au acoperit Soarele, spre dezamagirea celor prezenti.

                          „Acest fenomen s-a mai produs, in 2003, vizibil si la noi, in 2006, insa nu a putut fi observat din România si se va mai produce pe 11 noiembrie 2019. Când cerul se va degaja de nori tranzitarea se va putea observa in conditii bune”, ne-a spus Maria Velea, muzeograf, la subunitatea Observator Astronomic. Vizitatorii au primit informatiile necesare unei observari optime, fiind avertizati ca nu este recomandata observarea cu ochii neprotejati.

                          In toata amploarea lui, fenomenul a putut fi observat de fiecare dintre cei prezenti, pasionati de astronomie care, intre timp, s-au asezat in spatele lunetei-telescop, pentru observatiile care au continuat pâna la ora 18.00, iar cei care au in dotare instrumente de mare precizie au putut continua pâna la ora 20.30. „In 2019, acest interesant fenomen va putea fi observat in conditii mult mai bune, deoarece, in curând, va fi deschis Observatorul Astronomic, care va fi dotat cu cele mai performante instrumente de observare si cercetare din România”, ne-a spus si dr. Gabriela Gurau, manager al Complexului Muzeal.

                          „Vranceanca” Raluca Darauta, bronz la Internationala „Mendeleev”

                            Dupa rezultatele de exceptie obtinute de elevii bacauani la Olimpiada Nationala de Chimie, gazduita anul acesta in Bacau, pasionatii de chimie continua sa aduca medalii pentru judetul nostru. De data aceasta, vorbim de Raluca Darauta, eleva in clasa a XII-a la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau, care tocmai a revenit din Rusia, unde a participat la Olimpiada Internationala de Chimie „D. Mendeleev”, organizata la Moscova, in perioada 1 – 7 mai. Iar la gâtul ei straluceste o binemeritata medalie de bronz.

                            Alaturi de acest premiu, echipa României, din care a facut parte si eleva noastra, a obtinut „medalia de aur absoluta, fiind calificata pe locul I in concurs”, dupa cum ne-a declarat prof. Mariana Rosenschein, care o pregateste pe Raluca de patru ani, de când a intrat la liceu. Eleva bacauanca a concurat cu 120 de elevi, din 20 de tari. Competitia a presupus parcurgerea a trei probe, timp de 5 ore, dintre care doua probe teoretice si una practica / experimentala, toate cu grad de complexitate extrem de ridicat.

                            Prima proba teoretica a cuprins 8 probleme obligatorii, iar a doua a avut ca obiectiv rezolvarea unei probleme (la alegere dintr-un set de trei) pentru fiecare din cele 5 sectiuni incluse: chimie fizica, stiintele vietii, chimie anorganica, chimie organica si chimie analitica. Raluca Darauta, alaturi de colegul ei, tot de la „Vranceanu”, de la clasa a XI-a, Andrei Tanasov, face parte si din lotul largit al României (format din 20 cei mai buni de elevi de la Olimpiada Nationala de Chimie), lot din cadrul caruia se va stabili componenta echipei tarii noastre la Olimpiada Internationala de Chimie, care va avea loc anul acesta in Georgia, la Tbilisi, in luna iulie.

                            „Din rândul lor, adica din acest lot, au fost desemnati si elevii români care sa participe la Internationala «D.Mendeleev». Ulterior, ei vor urma un program intensiv de pregatire si, in urma testelor pe care le vor sustine, se va stabili componenta finala a echipei, formata din cei mai buni patru chimisti ai tarii, pentru a participa la Olimpiada Internationala de Chimie din Georgia”, a explicat, in timpul organizarii fazei nationale a acestei olimpiade, prof. Daniela Bogdan, inspector general in Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, presedintele executiv al Comisiei Olimpiadei Nationale de Chimie.

                            „Medalia de la «Mendeleev» este un premiu pentru care am muncit mult. Am descoperit chimia inca din clasa a VII-a, când am participat la Concursul «Raluca Ripan», unde am luat premiul I. De atunci am stiut ca drumul meu in tot ce va urma ca studii va fi legat de chimie. E o disciplina pentru care am facut o adevarata pasiune. Fiind deja in ultimul an de liceu, pot sa spun si ce va urma: Facultatea de Medicina la Bucuresti.”
                            Raluca Darauta, eleva in clasa a XII-a, la Colegiul National „Gh.Vranceanu” Bacau

                            „Istoria este cartea de capatâi a unei natiuni”

                            Ca in fiecare an, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” a organizat un interesant colocviu pe teme actuale ale istoriei nationale si universale, care au ca punct de reper ziua de 9 mai, respectiv Proclamarea Independentei de Stat de la 1877, victoria asupra Germaniei naziste (1945) si Ziua Europei, oficializata in 1985, pentru a marca data istoricei Declaratii Schuman din 1950.

                            Am remarcat formatul manifestarii, colocviu-dezbatere, la care au participat elevi de la colegiile „Vasile Alecsandri”, coordonati de prof. dr. Viorel Cruceanu, si „Henri Coanda”, indrumati de prof. dr. Gheorghe Manolache si prof. Simona Frâncu, de o parte a „frontului”, iar „statul major” a fost asigurat de prof. Mihaela Baitan – director al Filialei Bacau a Muzeului Militar National „Regele Ferdinand I”, prof.dr. Anton Cosa, dr. Marius-Alexandru Istina, muzeografi la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”.
                            „Ne-am propus, în primul rând, atragerea tineretului spre manifestari dedicate istoriei nationale si universale, implicarea în activitate a elevilor, realizarea unui dialog cu acestia, renuntând la traditionalele expuneri scolare. Ne-am bucurat ca am reusit sa sensibilizam tinerii, sa le capacitam interesul cu privire la aceste teme.

                            Chiar daca mai timid la inceput, elevii au participat la dialog, exprimându-si liber opiniile, cunostintele, fiind interesati, chiar surprinzator de interesati si de problemele actuale ale tarii, ale Europei. Noi, ca organizatori si moderatori consideram ca activitatea si-a atins scopul, fiind o ora de istorie interesanta, atractiva”, ne-a declarat dr. Anton Cosa, muzeograf.

                            Proiect Erasmus+ la Scoala Gimnazială ”Alexandru cel Bun”, Bacau

                              Incepând din septembrie 2015, Scoala Gimnaziala « Alexandru cel Bun » Bacau implementeaza proiectul „Bien dans ton corps, bien dans ta tête, bien dans ton avenir „, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene in cadrul Programului ERASMUSA, actiunea KA2 – parteneriate strategice in domeniul scolar, cu numarul de referinta 2015-1-FR01-KA219-015252-5, proiect care se desfasoara pe o perioada de doi ani, pâna in august 2017. Partenerii de proiect sunt: Collège Charles de Gaulle – Seltz, Franta; Realchule Plus Neustadt, Germania; IES Gran Tarajal, Iles Canare, Spania; St. Mary’s College, Galway, Irlanda si Scoala Gimnaziala « Alexandru cel Bun » Bacau, România.

                              Publicul tinta vizeaza elevii de 13-14 ani. Proiectul isi propune sa abordeze doua teme importante pentru societatea noastra: sportul si hrana sanatoasa si echilibrata care vor fi corelate pentru a putea constitui baza unei creativitasi cu valense antreprenoriale. Astfel, in primul an de proiect, activitatile sunt destinate dezvoltarii armonioase a corpului (numeroase activitati sportive) si hranei sanatoase (elevii vor deprinde abilitati practice de nutritie), urmând ca in cea de-a doua parte a proiectului, care va coincide si cu cel de-al doilea an, elevii sa fie initiati sa-si dezvolte abilitatile antreprenoriale, cu sprijinul si sub directa indrumare a unui specialist francez in mini -intreprinderi. Astfel, proiectul va avea ca finalitate crearea unui mic eveniment (conceput, dezvoltat si aplicat de catre elevi) care va avea loc in România.

                              Prin colaborarea strânsa intre scolile implicate in acest proiect, elevii bacauani vor fi incurajati sa participe la activitatile din cadrul programului, sa studieze, sa cerceteze si sa comunice. Comparând realitatile sociale ale tarilor partenere, elevii vor intelege aspectele pozitive si negative, vor putea aduce propria lor contributie la imbunatatirea procesului educational la nivel european.
                              Comunicarea se face prin instrumente digitale precum e-mailul, Google+ sau Google Drive, eTwinning, Twinspace, facebook, blog, site-ul proiectului, site-urile scolilor implicate etc. Practic, toti partenerii vor contribui in felul lor la derularea proiectului. Ei au aceeasi responsabilitate si aceleasi sarcini cu privire la producerea materialelor, la aranjamentele pentru vizitele educationale, la monitorizarea comunicarii elevilor si altele. Cele mai multe dintre aceste activitati sunt desfasurate intr-un mod interdisciplinar, implicând diferite clase si subiecte.

                              In timpul mobilitatilor, comunicarea se va face in franceza, dar toti vor incerca sa invete cuvinte comune si expresii din limba tarii gazda. Proiectul va certifica abilitatile si competentele dobândite in timpul implementarii acestui parteneriat si ii va ajuta pe participanti nu numai sa se dezvolte profesional si personal, ci, de asemenea, sa contribuie la crearea unui sistem modern educational european.

                              Proiectul „Bien dans ton corps, bien dans ta tête, bien dans ton avenir „, este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene in cadrul Programului ERASMUS+, actiunea KA2 – parteneriate strategice in domeniul scolar. Informatiile furnizate reprezinta responsabilitatea exclusiva a autorului, iar A.N.P.C.D.E.F.P si Comisia Europeana nu sunt responsabile pentru modul in care este folosit continutul acestor informatii.

                              Prima reuniune transnationala, la care au participat un total de 17 profesori ( dintre care cinci profesori din Scoala „Alexandru cel Bun” Bacau), a avut loc intre 12 – 16 octombrie 2015 la Seltz, in Franta. Gazda reuniunii a fost Colegiul « Charles de Gaule », coordonatorul proiectului. Cu aceasta ocazie s-au stabilit responsabilitatile pentru fiecare tara, s-a stabilit calendarul activitatilor si al mobilitatilor si s-au stabilit termenele limita pentru fiecare activitate ulterioara a acestei intâlniri transnationale. Coordonatorii de proiect din cele cinci tari partenere au fost invitati la Parlamentul European din Strasbourg, la o conferinta sustinuta de Directorul de Programe ErasmusA , Agentia din Franta, la care au fost invitati sa raspunda intrebarilor legate de implementarea proiectului Erasmus+.

                              In luna ianuarie a acestui an, a avut loc prima mobilitate cu elevii din cadrul proiectului. Aceasta s-a desfasurat in Galway, Irlanda, gazde fiind St. Mary´s College. Echipa din România a avut ca participanti 15 elevi din clasele a VII-a A si a VI-a A de la Scoala Gimnaziala „Alexandru cel Bun”, din Bacau, si trei cadre didactice, una dintre ele fiind Dumitrascu Sofica, coordonatoarea echipei proiectului din România.

                              S-a propus elevilor un program care sa le dezvolte atât capacitatile fizice, cât si cele de relationare, jocurile de echipe mixte fiind dintre cele mai antrenante. Astfel, elevii si-au prezentat tarile, regiunile si scolile din care provin, au aflat despre sporturile din Irlanda, au dansat impreuna, au pictat si au participat la ore, au facut drumetii si au jucat diverse jocuri.
                              De asemenea, au avut si un concurs de cultura generala la care elevii din România s-au distins in mod deosebit. Mai mult, in urma alegerii desenului care sa fie logo pentru proiect, tot echipa din România a luat cele mai multe voturi, prin desenul elevei Nistor Teodora, din clasa a VII-a A.
                              Ulterior, in perioada 28.02 – 05.03.2016, s-a desfasurat cea de-a doua mobilitate. Astfel, un grup de zece elevi entuziasti, insotiti de profesoarele lor, Iancu Eugenia si Dumitrascu Sofica Elena, au ajuns, in seara zilei de 28.02.2016, in Neustadt, un mic orasel cochet din vestul Germaniei, considerat si “Orasul vinurilor”, asezat intr-o renumita zona viticola. Reintâlnirea cu elevii din celelalte tari participante in proiect, cu care s-au cunoscut in mobilitatea din Irlanda, a fost un bun prilej de a schimba pareri, impresii, experiente din activitatea scolara a fiecarei tari.

                              Activitatile s-au desfasurat in scoala “Realschule Plus” din Neustadt, scoala implicata in acest proiect. Tema principala a mobilitatii a fost formarea deprinderilor pentru o alimentatie sanatoasa, echilibrata, prin studierea, intelegerea si aplicarea corecta a “Piramidei alimentelor”. Elevii au participat la diverse ateliere de lucru interesante prin tematica abordata, toate legate de formarea unor deprinderi de nutritie corecta. Activitatile de studiu au fost combinate cu activitati distractive, sportive, artistice, drumetii etc. La sfârsitul intalnirii din Germania, toti elevii din cele cinci tari au avut de gatit un fel de mancare. Elevii români au pregatit desertul, la care s-au descurcat excelent. Partea a doua a mobilitatii s-a desfasurat in Franta, la Seltz, cu tema: dezvoltarea personalitatii. Elevii au activat in ateliere de lucru cu diferite teme: estetica, coafura, relooking, arte plastice, teatru si activitati sportive.

                              In Franta, elevii celor cinci tari au mers intr-o frumoasa excursie la Strasbourg, unde au vizitat sediul Parlamentului European, Catedrala Notre-Dame si alte obiective importante.

                              A fost o experienta extrem de interesanta pentru elevi, care au avut de invatat din activitatile desfasurate, au interactionat cu elevi din alte tari, au capatat informatii despre sistemele lor de invatamânt si au legat prietenii.
                              Urmeaza mobilitatea din Spania.

                              In memoriam. O legendă a medicinei româneşti – dr. Costache Andone

                                În Joia Mare, la Piatra-Neamţ (unde şi-a petrecut o bună parte din cei 96 de ani câţi i-a dat Dumnezeu), a fost înmormântat cel mai cunoscut şi priceput orelist din Moldova ultimilor şaptezeci de ani – C. Andone (n. 14/27 sept. 1919, satul Bălaia, com. Filipeni, judeţul Bacău – d. 26 apr. 2016, Piatra-Neamţ).

                                La Biserica Precista Veche, din cartierul cu acelaşi nume, în faţa a 30-35 de personae (media de vârstă, firesc: 70 de ani), au rostit ultime cuvinte preotul Dan Cojan, duhovnicul răposatului, dr. Iosif Koszeghi, preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul Neamţ, şi prof. univ. dr. Gogu Gheorghiţă, din partea Academiei Oamenilor de Știinţă din România – filiala Neamţ.

                                „Îngăduiţi-mi, îndoliată adunare – am intervenit în final –, să transmit familiei şi dv. două mesaje de condoleanţe din judeţul Bacău: cel dintâi este din partea primarului comunei Filipeni, Vasile Banu, iar al doilea vine de la şcolile absolvite în Bacău: Gimnazială Al. I. Cuza (ciclul primar) şi Colegiul Ferdinand I”. La catafalc am remarcat coroanele depuse de Secţia ORL a Spitalului Judeţean Neamţ, de F.C. „Ceahlăul” (echipă pe care a sprijinit-o decenii la rând), de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Neamţ, de Primăria şi Consiliul Local Piatra-Neamţ (C. Andone este Cetăţean de onoare al municipiului) etc.

                                Duminică, în prima zi de Paşte, am ţinut să localizez mormântul pentru a-i ajuta pe unii dintre cei 150 de mii de foşti pacienţi ai renumitului otorinolaringolog să-i aprindă o lumină sau să-i depună o floare: Cimitirul „Eternitatea” (Borzogheanu), din Valea Viei, aleea din prelungirea bisericii, spre mormântul scriitorului Calistrat Hogaş, la stânga, foarte aproape de locul de veci al cărturarului G. T. Kirileanu.

                                Despre personalitatea covârşitoare şi opera ştiinţifică a doctorului în medicină Costache Andone, merită să vă informaţi de pe internet. Ca unul care i-a cunoscut calităţile de cozeur (am circa zece ore de dialog audio/video), nu pot decât să promit că-i voi face publice amintirile, judecăţile şi poveţele mai mult decât trebuincioase.

                                ULTIMELE ȘTIRI