Acasă Blog Pagina 3167

Un buldozerist beat a distrus gardul unei locuinte

    La data de 25 mai a.c., în jurul orei 18.30, patrula mixtă de siguranţă publică formată din polițist și jandarm a depistat, pe strada Ion Diaconescu din Tg-Ocna, un bărbat de 58 de ani, din judeţul Călăraşi, care conducea un buldoexcavator în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi ajuns în dreptul unei locuinţe a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul imobilului, distrugându-l pe o porțiune de aproximativ 7 metri.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Cel în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influența alcoolului.

    Un tanar baut, care fusese accidentat de o masina, a fugit din spital

      La data de 25 mai a.c., polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DN2, în localitatea Răcăciuni.

      Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 62 de ani, din județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe directia Adjud-Bacau, a surprins și accidentat un bărbat de 36 de ani, din comuna Pâncești, județul Bacău, care se angajase in traversarea drumului pe marcajul pietonal.

      Atât conducătorul auto cât și victima, au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fosat negativ pentru conducătorul auto și 0,76 mg/l alcool pur in aerul expirat pentru pieton.

      Bărbatul de 36 de ani a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, unde a primit îngrijiri, iar ulterior a părăsit incinta unității medicale fără acordul medicilor.

      In cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

      GALERIE FOTO: Excelenta de la „Vranceanu” in defilare

        Sapte clase de a XII-a. Aproape 200 de elevi. Multi dintre ei olimpici, multi admisi deja la universtitati din strainatate. Sase clase de matematica informatica, din care una intensiv engleza si una intensiv informatica, dar si o clasa de filologie.

        Sapte profesori diriginti emotionati, dar si un colectiv de cadre didactice mândre ca, inca o data, la fel ca in fiecare an, au putut participa alaturi de … excelenta de la „Vranceanu”, in traditionala defilare prin centrul orasului.

        A urmat apoi si la cursul festiv, organizat la Teatrul de Vara, a promotiei 2016 de la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu”, cel care, in urma cu 12 ani, a fost primul care a pornit seria traditonalelor de acum marsuri prin oras.

        Defilarea elevilor „vranceni” a avut de toate: majorete, mascota, megafon cu muzica de fanfara, baloane albastre, robe, elevi, profesori, vuvuzele, flori, bucurie si… ploaie. Ploaie in rafale. O noua promotie deosebita, cu rezultate foarte bune, plina de entuziasm, dupa cum au spus chiar profesorii care i-au indrumat in tot acest timp. Marsul absolventilor a incântat pe toata lumea, pe tot traseul, de la Statuia Stefan cel Mare pâna la primarie, pentru ca apoi sa se opreasca in fata Parcului Cancicov, unde clipele unice au fost imortalizate in poze.

        „Sunt mândru ca am fost directorul acestei generatii de absolventi. Sunt mândru, asa cum sunt an de an, de elevii nostri. Rezultatele lor ne bucura in aceeasi masura. Sunt elevi foarte buni, cu medii foarte mari, cu care ne mândrim, repet, si ne vom mândri in continuare, pentru ca sunt convins ca aceste rezultate vor continu si in urmatoarea etapa din viata lor”, a declarat, la ceas aniversar, prof. Gabriel Andrei, directorul CN „Gh.Vranceanu”.

        Intr-o atmosfera incendiara, care a inundat sala teatrului, absolventii si-au luat cu greu ramas bun de la anii de liceu, dar au promis ca vor merge inainte cu spiritul de „Vranceanu – cel de neinvins”, titlul imnului colegiului din Bacau.

        Sase elevi de la acest colegiu sunt „nominalizati” pentru titlul de sef de promotie. Sunt sase elevi care au terminat liceul cu media 10 pe linie. Departajarea se va face in functie de notele de la examenul de bacalaureat, iar daca si atunci va exista egalitate se va tine cont de rezultatele obtinute la olimpiadele scolare. Cei sase elevi sunt: de la clasa a XII-a A – Raluca Darauta, Iustina Grosu si George Umbrarescu, de la a XII-a B, Cristina Popa si Gabriel Danut Matei, iar de la clasa a XII-a E, Vlad Coteanu.

        [wonderplugin_gallery id=”563″]

        Scoala si gradinita din Slobozia Noua au fost inchise din cauza focarului de hepatita A

          La ora actuala, analizele pentru depistarea acestor virusuri se platesc

          Autoritatile sanitare au continuat ancheta demarata dupa aparitia focarului de hepatita virala de tip A in satul Slobozia Noua, din comuna Stanisesti, iar analizele efectuate pâna in prezent au aratat si ca sursa de apa de la scoala din localitate nu este potabila. Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau a luat decizia de a inchide scoala si gradinita pâna ce problemele vor fi remediate.

          „In contexul actual epidemiologic, unitatea scolara si-a incetat activitatea pâna la rezolvarea problemelor. Pentru limitarea imbolnavirilor, institutia noastra a luat mai multe masuri specifice. S-au recoltat probe de sanitatie de pe suprafete, tegumente si aeromicroflora. Privitor la calitatea apei, in urma analizelor de laborator, s-a constatat ca sursa de apa utilizata la nivelul scolii nu este potabila, iar consumatorii au fost informati prin afise amplasate la loc vizibil cu inscrisul «apa nepotabila».

          S-a procedat la dezinfectia curenta a sursei de apa, urmând sa se repete analiza. In momentul de fata s-a recomandat utilizarea apei potabile doar din surse verificate”, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt la DSP Bacau. De miercuri, cursurile au fost suspendate, insa se vor relua numai daca unitatile vor trece de testele inspectorilor sanitari. Responsabilii spera ca de luni scolarii se vor putea intoarce in banci.

          280 de contacti sunt supravegheati

          Primarul comunei nu crede insa ca apa este sursa problemelor. „Scoala si gradinita au fost inchise cu termen nelimitat, dar noi speram ca luni sa se redeschida. Am adus o firma care a facut dezinfectie, am inceput si dezinfectia fântânilor din tot satul, dar nu apa este problema. Daca era, se imbolnaveau toti cei care au baut apa. Totul a pornit de la doi sateni care au muncit la o ferma de vaci din Focsani. Ei s-au imbolnavit primii, de la ei au luat copiii lor, apoi copiii cu care se jucau si tot asa”, a explicat Teodor Popa, primarul comunei Stanisesti. Având in vedere ca DSP a stabilit ca apa nu este buna de baut, in scoala se va aduce apa imbuteliata.

          La momentul de fata focarul de hepatita A a ajuns la 22 de cazuri, dintre care 18 au fost confirmate, 2 infirmate iar alte 2 sunt in lucru. Ultimul caz a fost izolat in urma cu o saptamâna. Pentru o perioada de 50 de zile sunt supravegheati clinico-epidemiologic si cei peste 280 de contacti, dintre care 210 sunt copiii de la scoala si gradinita, iar restul sunt din familiile celor care s-au imbolnavit. (Geta P., Roxana N.)

          „Scoala din Stanisesti a fost inchisa, pentru zilele de 25, 26 si 27 mai. Urmeaza ca inspectorii sanitari sa se deplaseze in cursul zilei de vineri in zona pentru a reverifica apa si, cel mai probabil, luni unitatea scolara se va redeschide. Orele pierdute se vor recupera printr-un program ce va fi stabilit de conducerea scolii, fie pe finalul saptamânii, fie prin prelungirea orarului zilnic”.

          -prof. Doina Marinov, purtator de cuvânt Inspectoratul Scolar Judetean Bacau.

          Deschiderea oficiala a lucrarilor la centura, amânata

            Programat sa aiba loc astazi, de la ora 11, evenimentul la care erau asteptati sa participe reprezentanti ai Companiei de Autostrazi si autoritati locale, s-a amânat din cauza ploii.

            Chiar daca vizita oficiala va avea loc saptamâna viitoare, luni sau marti, lucrarile se deruleaza in continuare, in masura in care se poate, pentru ca turcii de la Eko Insaat au un calendar de respectat.

            SITUAŢIA OPERATIVĂ LA NIVELUL JUDEŢULUI BACĂU

              FOTO: ISU BACAU

              În ultimele 24 de ore (intervalul 25.05.2016, ora 07:00 – 26.05.2016, ora 07:00), 40 de pompieri salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, cu 25 de mijloace de intervenție au desfășurat misiuni pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase.

              Astfel, în cursul zilei de ieri, 25.05.2016, în comuna Bogdăneşti, sat Bogdăneşti, patru pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti, cu o autospecială de intervenţie şi o motopompă transportabilă, au acţionat pentru evacuarea apei din 5 gospodării. Alături de salvatori, în zona afectată, au acţionat şi 10 voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Bogdăneşti.

              În comuna Oituz, sat Marginea, pentru evacuarea apei din 5 gospodării au acţionat șase pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti, cu două autospeciale de intervenţie, o motopompă remorcabilă şi o motopompă transportabilă. În zona afectată au acţionat şi patru voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Oituz. De asemenea, în comuna Oituz, sat Bogdana, s-a deplasat o autospecială de primă intervenţie şi comandă FRAP, încadrată cu doi salvatori pentru efectuarea recunoaşterii şi evaluarea primară a pagubelor.

              Cinci pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău au acţionat în comuna Mănăstirea Caşin, sat Mănăstirea Caşin, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă FRAP, două motopompe transportabile şi trei electropompe pentru evacuarea apei din 7 gospodării.

              Pentru monitorizarea zonei, pentru evaluare în teren a pagubelor produse şi gestionarea situaţiei operative trei salvatori din cadrul ISUJ Bacău s-au deplasat, cu un autoturism pentru munca operativă, în comuna Caşin, sat Curiţa. Totodată, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti, cinci pompieri militari au acţionat, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o motopompă transportabilă şi două motopompe submersibile pentru evacuarea apei din 4 gospodării.

              Pentru evacuarea apei din 1 gospodărie, patru pompieri salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti, cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă şi o motopompă transportabilă în oraşul Târgu Ocna.

              Pe parcursul ultimelor 24 de ore, 7 echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Comăneşti şi Detaşamentelor de Pompieri Oneşti şi Moineşti au executat misiuni de recunoaştere şi monitorizare a cursurilor de apă.
              Pe timpul monitorizării nu s-au constatat probleme deosebite.

              Din cauza problemelor apărute la partea carosabilă, în data de 25.05.2016, începând cu ora 09:30, pe DJ 115 Oneşti – Mănăstirea Caşin, la km 14+700 m, în punctul Prisaca s-a circulat pe un singur fir cu restricţionare de tonaj – 20 tone. Începând cu ora 11:45, s-a închis circulaţia rutieră pe DJ 115 Oneşti – Mănăstirea Caşin, la km 14+700 m, în punctul Prisaca, pentru executarea unor lucrări de reparaţii.

              Alături de pompieri militari pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, au acţionat 25 de cadre cu 11 mijloace din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi 14 voluntari din cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu două mijloace.

              Pompierii salvatori băcăuani vor rămâne la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteorologice periculoase până la când comunitățile vor reveni la starea de normalitate.

              Editia PDF din 26 mai 2016

                Intrucat, din cauza unor probleme aparute la firma de hosting, sectiunea .pdf a www.desteptarea.ro nu poate fi accesata, editia de astazi a cotidianului nostru va putea fi descarcata de pe linkul de mai jos:


                pagina1

                DOWNLOAD

                Pagina 1

                  pagina1

                  Aberatii in aplicarea legii retrocedarilor. Muzeul de Arta a ramas fara acces in cladire

                    Am intâlnit, in ultimii 25 de ani, de când se aplica legile de retrocedare a terenurilor si imobilelor confiscate de regimul comunist, suficiente situatii aberante, pentru a nu ma mai mira nimic. La inceput, nebunia a inceput la tara, apoi s-a mutat in orase.

                    Si acum, dupa atâtia ani, instantele sunt sufocate de plângeri penale care au ca obiect retrocedari ilegale. Nu pledez pentru nerespectarea legii, insa, uneori, s-a depasit masura si logica, astfel ca ajungem la situatii efectiv de neinteles, cum este cea de la Muzeul de Arta, de pe strada Nicolae Titulescu, nr. 23, din Bacau.

                    scandal muzeu

                    Cladirea si terenul din jur apartin Consiliului Judetean, iar activitatea este coordonata de Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”. Muzeul de Arta functioneaza in acest imobil din anul 1976, fiind posesorul celei mai mari averi a comunitatii, aici sunt, in expozitiile permanente sau in depozite speciale, peste 5000 de lucrari, semnate de nume celebre ale artei plastice românesti.

                    Necazurile au inceput prin 2003, terenul din partea dreapta a Muzeului a fost revendicat, pâna la zidul muzeului, titularul intrând in posesia lui, printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva, prin 2007- 2008 (nimeni nu-si mai aminteste exact), intentionând sa construiasca un imobil cu opt etaje si o parcare subterana. Nimic de comentat, numai ca:

                    „Noi am primit o adresa de la Consiliul Judetean, prin care ni s-a comunicat situatia, respectiv retrocedarea si a terenului de la intrarea in muzeu, pâna in usa de intrare, inclusiv cel de sub scari si aleea de intrare. La observatiile noastre, privind siguranta cladirii, imposibilitatea de interventie a masinii de pompieri, acolo este un patrimoniu imens, sunt reguli speciale de interventie, de evacuare etc., raspunsul de la CJ a fost ca este hotarâre judecatoareasca si nu se mai poate face nimic. Mi s-a parut ca s-a renuntat cu foarte multa usurinta la lupta si nu stiu de ce”, ne-a declarat Geta Barbu, fost sef la Muzeul de Arta.

                    Avocatul noului proprietar, un cetatean cu domiciliul in Israel, a notificat CJ cu noua configuratie a terenului revendicat, dupa care a marcat terenul cu niste stâlpi din fier, astfel ca muzeul trebuie sa-si caute o alta solutie de intrare – iesire. Intre timp, terenul a fost vândut, revândut, nimeni nu stie acum cine este adevaratul detinator al terenului.

                    „Suntem pusi in fata unui fapt implinit, de când am preluat conducerea Complexului Muzeal cautam noul proprietar, incercam sa gasim o solutie, insa situatia a devenit presanta, trebuie sa ne conformam acelei hotarâri judecatoresti. Nu stiu cum s-a putut sa se dea o asemenea decizie, este o institutie a statului, cu un patrimoniu imens, are nevoie de acces sigur pentru public.

                    Santierul acela a devenit focar de infectie, gropile sapate pot afecta rezistenta cladirii”, ne-a declarat si Mariana Popa, director al Complexului Muzeal. In aceste conditii, Muzeul de Arta este nevoit sa darâme scarile si gardul de protectie si sa amenajeze o noua intrare, prin stânga cladirii.

                    Am incercat sa luam informatii cu privire la aceasta situatie de la proprietarul cladirii, Consiliul Judetean, insa secretarul judetului, Elena Catalina Zara, era foarte ocupata („este urgent?”, a fost intrebarea), ne-a trimis la directorul executiv de la Compartimentul Juridic, Gabriel Ciprian Fantaza, care nu-si mai aminteste de caz („nici nu am timp, si nici nu-mi mai amintesc acum, era prin 2008”), recomandându-ne sa facem o cerere oficiala, prin purtatorul de cuvânt al institutiei, iar vicepresedintele Ionel Floroiu este in concediu, pe motiv de alegeri.

                    Poate dupa alegeri isi gaseste cineva timp si de imposibila situatie de la Muzeul de Arta. Este chiar urgent.

                    Geta Barbu mai aduce in discutie un aspect foarte interesant si plauzibil pâna la urma: „Nu inteleg de ce nu s-a incercat o mediere cu primul proprietar, pentru un acces in comun (nu era cea mai buna solutie), sa platim chirie pe acel teren sau, de ce nu, sa cumpere CJ acea bucatica de teren, ca-i vorba de vreo 7-8 mp. Sunt convinsa ca nu-i târziu, se pot relua negocierile, se poate relua procesul, sunt inca solutii, numai cineva sa vrea”.

                    Actuala conducere a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” a demarat deja demersurile pentru a se conforma acelei hotarâri judecatoresti.

                    Recunostinta veteranilor in halate albe

                      Emotii, bucuria revederii si fericirea ca au prilejul sa depene impreuna amintiri traite de-a lungul carierei, acestea au fost sentimentele prin care au trecut ieri, 26 mai, aproximativ 80 de medici pensionari din intreg judetul. Prin grija dr.Maria Rusu (sufletul actiunii), a conducerii Colegiului Judetean al Medicilor (CJM) Bacau si cu sprijinul Farmafil si al Clinicii dr.Chelariu, cei 80 de medici, care au fost in slujba vietii peste jumatate de veac, au fost omagiati si anul acesta in cadrul „Zilei Recunostintei”.

                      „Este normal sa ne intâlnim, este normal sa ne cunoastem inaintasii, medici dedicati profesiei, care, prin activitatea si experienta lor, ne-au fost exemple pentru viitorul si formarea noastra, a declarat dr.Dan Chelariu, cel care a lansat cu 12 ani in urma acest proiect. Unii dintre colegii medici nu mai sunt printre noi. Au slujit comunitatea, au ingrijit cu devotament bolnavii, au redat sperante si au salvat vieti. Halatul alb a fost purtat cu mândrie de catre toti colegii nostri retrasi din activitate, astfel devenind modele pentru cei din jur”.

                      Momentul le-a fost dedicat lor, dar nu numai. „Vrem ca aceasta manifestare sa devina o traditie de sarbatorire a profesiei pentru toata lumea medicala, indiferent de vârsta, a spus dr.Antoaneta Stinga, presedintele CJM Bacau. « Ziua Recunostintei » este un moment in care vrem sa fim recunoscatori pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce am facut si ceea ce am devenit. Pentru ca, asa cum spunea Nicolae Iorga, « recunostinta, intâi de toate, este o datorie catre tine »”. Prin urmare, festivitatea a fost deschisa cu un moment de reculegere in memoria celor opt medici care, din pacate, au plecat la cele vesnice in 2015 sau 2016.

                      Apoi s-a trecut la inmânarea de diplome de onoare celor 11 medici care s-au retras din activitate pe parcursul anilor 2015 sau 2016. Si, dupa ce mai multe ore au retrait alaturi clipe de bucurie si au rememorat intâmplari din cariera lor, cei prezenti au facut si o poza de grup. Fiecare a plecat acasa cu aceasta amintire si cu dorinta de a se revedea la cea de-a XIII-a editie a „Zilei Recunostintei”, eveniment care va avea loc anul viitor, tot la sfârsitul lunii mai.

                      AVANCRONICA MUZICALA. LA PUPITRU, NEGRESCU

                      Tur de forță pentru dirijorul Petronius Negrescu, care și-a ales pentru simfonicul din această seară: R. Wagner – Uvertura la opera “Tannhäuser”, J. Brahms – Simfonia a III-a în Fa Major, op.90.
                      Conferenţiar universitar la Universitatea de Arte, Facultatea de Muzică din Târgu Mureş, colaborator permanent al Filarmonicii Transilvania din Cluj şi al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, are frecvente concerte la Sinagoga din Bistriţa, la Filarmonica din Iași, în cadrul stagiunii muzicale organizată la Tecuci, fiind apreciat de criticii muzicali şi publicul meloman.

                      Solistă în Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op.54 de R. Schumann, Oana Csiky a studiat pianul în orașul natal, Craiova și la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj, la clasa de pian a conf. univ. dr. Csíky Boldizsár, unde este în prezent asistent universitar doctor.

                      Premiată a mai multor concursuri naţionale şi internaţionale: Carl Filtsch- Sibiu, Pro Piano- Bucureşti, Festivalul Muzicii Maghiare- Bucureşti, a participat la cursuri de măiestrie cu reputaţi pianişti-interpreţi: Walter Krafft, Csíky Boldizsár, Georg Sava, Pier Narcisso Massi, Theodor Paraschivescu.

                      În calitate de solist, a susţinut diferite concerte cu orchestrele filarmonicilor din țară și din străinătate (Ungaria, Germania, Austria, Italia) și numeroase recitaluri.

                      Vineri, 27 mai, Concertul de concerte cu elevii Colegiului Național George Apostu, dirijat de Petronius Negrescu, cel ce ne delectează de șase ani în aceste programe dificile. Protagoniștii din acest an sunt: Margina Bianca – vioară, cls. IV, Ghinea Ștefana Gabriela – flaut, cls. VI, Condrea Bianca – vioară, cls. V, Butnaru Raris Ștefan – pian, cls. IV, Hușanu Cristian – vioară, cls.VII, Lacatoș Mark Josuah – pian, cls. VII, Coman Iohan – vioară, cls. VIII, Tanasă Daria Anastasia- flaut, cls. IX, Cojan Rebeca Antonia – pian, cls.X, Ioja Melinda – violă, cls. XII, Dumitru Raluca Nada – canto, cls. XII, de la clasele profesorilor: Silvia Pîndaru, Andreea Timilie, Nadia Sandu, Cornelia Zurita Vilafranca, Viola Cel-Mare, Angela Pascu, Mircea Iordăchiţă, Iulian Bolog, Brânduşa Moţoc.

                      Ozana Kalmuski Zarea

                      Fermierii au facut un portret al dezastrului agriculturii românesti

                      Cea mai puternica organizatie a fermierilor, Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din România (LAPAR), a reunit la evenimentul agricol al anului, organizat saptamâna trecuta, Conferinta Nationala, peste 1.000 de participanti din toate judetele. Tema dezbaterilor din acest an a fost „SOS. Sprijiniti agricultura României!”, cu trimitere la multiplele probleme pe care inca le mai intâmpina fermierii, desi acestea au fost sesizate deseori autoritatilor statului si au fost prezentate si in organismele de profil de la Bruxelles.

                      Fermierii au putut analiza aceste probleme impreuna cu ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, dar si cu Nini Sapunaru, presedintele Comisiei pentru agricultura a Camerei Deputatilor, si cu noul director general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), Florin Marius Faur. Lucrarile conferintei au fost salutate personal de Thierry de l’Escaille, secretar al Organizatiei Europene a Proprietarilor de terenuri (ELO – European Landowners Organization).

                      Din judetul Bacau au participat la eveniment fermieri din mai multe comune si reprezentanti ai Camerei Agricole.

                      In stilul afisat inca de la preluarea mandatului de presedinte al LAPAR, fermierul bacauan Laurentiu Baciu a provocat din start participantii la dezbateri cu o prezentare transanta a problemelor cu care inca se confrunta fermierii. Presedintele a vorbit despre problemele din activitatea Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, dar si hibele din legislatia agricola, vânzarea in continuare a terenurilor catre straini, introducerea pe piata a alimentelor vechi sau de slaba calitate din import etc. A fost criticat si modul in care Agentia de Administrare Fiscala ii controleaza pe fermieri si s-a abordat din nou vechea problema a infiintarii de camere agricole.

                      Fermierii au facut apel la unitate pentru a lupta cu toate neregulile constatate in institutiile statului si si-au exprimat sprijinul pentru actualul ministru al Agriculturii, pe care unele forte politice urmaresc sa-l demita.

                      Probleme constatate in activitatea institutiilor agricole au fost semnalate si de vicepresedintele LAPAR, fermierul bacauan Daniel Ciobanu.

                      „A fost impresionanta participarea la acest eveniment – ne-a declarat, la final, managerul firmei Rolex, Ioan Chiriac. Au fost multi fermieri din Bacau si mai ales din tara. Discutiile au fost mai mult decât constructive, pentru ca actualul ministru al Agriculturii este un bun cunoscator al legislatiei europene. Am plecat de la Conferinta cu multumirea ca nu am pierdut o zi pe acolo, ci am câstigat o zi pentru profesia noastra”.

                      Iar inginerul Gica Pislaru, consultant la Camera Agricola Judeteana, a subliniat inca o data importanta relatiei acestei institutii cu toate asociatiile agricole. „La Conferinta – ne-a declarat inginerul – am ascultat cererile disperate ale agricultorilor catre autoritatile statului, iar cea mai mare nemultumire a lor este legata de subventii. Dar s-au analizat si notiuni legate de viitorul agriculturii, in contextul european al acestui domeniu. Toti speram ca fermierii nostri sa ajunga macar la nivelul la care sunt sprijiniti fermierii europeni”.

                      „Multe lucruri care trebuiau facute de APIA s-au produs cu intârziere. Astfel, LAPAR a solicitat Ministerului Agriculturii si premierului sa faca cercetari acolo, sa gasim vinovatii, sa le cerem socoteala, sa-i dam in judecata pentru dezastrul produs. Un milion de fermieri au avut de suferit din cauza intârzierii subventiilor, iar 1,3 miliarde de euro inca n-au putut fi impartite acestora. In alte state europene s-a putut.”
                      Laurentiu Baciu, presedintele LAPAR

                      Cu o concurenta de 9 pe loc, 18 posturi au ramas neocupate la concursul pentru POLITISTI

                        Multi au fost, putini au mai ramas. Concursul pentru incadrarea de viitori politisti din sursa externa s-a incheiat. Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau a avut 105 posturi scoase la concurs, pe care s-au inscris 973 de candidati.

                        La proba scrisa au mai ajuns 275 dintre ei, peste 170 fiind declarati admisi. Chiar daca au obtinut note bune, nu toti au reusit sa obtina si un post, pentru ca inscrierile s-au facut pe functie si nu in general. Asa ca, acolo unde au fost si trei candidati pe un loc, admis a fost declarat cel cu rezultatul cel mai bun, chiar daca si ceilalti doi au trecut cu brio de toate probele.

                        In judetul Bacau, 18 posturi au ramas neocupate, pentru ca niciun candidat nu a obtinut nota minima. Spre exemplu, la Letea Veche, unde concurenta a fost acerba, postul a ramas tot liber. Aceeasi situatie s-a inregistrat si la posturile de politie Horgesti, Izvoru Berheciului, Corbasca, unde au ramas neocupate câte 2 locuri, dar si la Sascut, Colonesti, Tatarasti, Vultureni, Solont, Rachitoasa, Racaciuni, Oncesti, Huruiesti, Ghimes-Faget si Filipeni, unde a ramas câte un post vacant.

                        Cei admisi vor urma un curs de initiere in cariera, dupa care, timp de sase luni se vor afla in responsabilitatea unui politist cu experienta, care le va arata ce presupune munca de politie si la final vor sustine un examen de definitivare in profesie.

                        Pentru posturile ramase neocupate, Ministerul Afacerilor Interne a anuntat ca se vor organiza noi concursuri de incadrare.

                        La Secuieni toate cele trei posturi au fost ocupate de trei viitoare politiste.
                        Cea mai mare nota, 9.92, a fost obtinuta de o tânara de 23 de ani, care va fi politista la Glavanesti.
                        Un grad bun de ocupare a fost la Postul de Politie Orbeni, unde toate cele patru posturi au fost ocupate.

                        România Curată: Necula și Ghingheș, singurii candidați ce respectă criteriile de integritate

                          Potrivit unei Liste întocmite de portalul România Curată în parteneriat cu Societatea Academică din România (SAR), doar doi candidați la funcția de primar al Bacăului îndeplinesc criteriile de integritate stipulate de cele două entități: Cosmin Necula (PSD) și Cristian Ghingheș (Independent).

                          Restul candidaților, în frunte cu primarul-suspendat Romeo Stavarache și candidatul PNL, Dragoș Luchian întâmpină, potrivit Listei elaborate de SAR, mari probleme de integritate. Stavarache este acuzat de DNA de 5 infracțiuni de luare de mită, în timp ce de numele lui Luchian este legată controversata construcție a unui bloc cu apartamente de lux, în perioada în care era viceprimar al municipiului Bacău.

                          Blocul, potrivit SAR, care citează o amplă investigație publicată de Adevărul.ro, ar fi fost construit la un preț mult subevaluat, de aproximativ 200 de euro pe metrul pătrat (de 3-4 ori mai puțin decât prețul real al pieței), în primul an (2009) de activitate ca viceprimar al lui Luchian.

                          „Am spus, în repetate rânduri, că pentru mine integritatea este criteriul esențial în constituirea echipei. Onestitatea, integritatea, corectitudinea sunt o prioritate pentru noi. Cu ele începe o bună administrație locală. În 5 iunie, vom avea de ales între reprezentanții PNL care, în ultimii 12 ani, au năruit acest oraș cu minciunile și corupția lor și oamenii politici integri, curați. Lupt pentru dreptul la viitor al Bacăului și cred că acest oraș trebuie să iasă de sub zodia corupției marca Stavarache – Luchian – PNL”, a declarat pentru Deșteptarea candidatul PSD la Primăria Bacău, deputatul Cosmin Necula.

                          PUBLICAT LA COMANDA PSD, CUI 21160002

                          Un nou inspector scolar adjunct la ISJ Bacau

                            Prof. Ida Vlad este noul inspector scolar general adjunct la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau. Aceasta este singura din cei patru candidati pe Bacau care au participat marti, pe 24 mai, la Bucuresti, la examenul de ocupare a posturilor vacante scoase la concurs, care a fost declarata admisa.

                            Au concurat – pentru cele doua posturi de inspector scolar adjunct ISJ Bacau, prof. Ida Vlad (fost inspector scolar pe managementul resurselor umane) si prof. Iulia Rusu (cadru didactic in Moinesti). Totodata, s-a organizat concurs si pentru functia de conducere a Casei Corpului Didactic (CCD) Bacau, la care au candidat prof. Gabriel Stan (director al institutiei) si prof. Nicoleta Neagu (fost director la Scoala 10). In final, doar prof. Ida Vlad a obtinut nota de trecere.

                            Cei respinsi au drept de contestatie. Daca aceasta nu va fi admisa, persoanele care au ocupat pâna acum acest post, au participat la examen si nu l-au luat, nu mai au dreptul sa ocupe functia nici macar cu delegatie.

                            Asadar, pâna acum, doar un singur post de inspector scolar general adjunct la ISJ Bacau este ocupat, din cele doua vacante, iar la CCD, daca niciunul din cei doi candidati nu trece de contestatii, functia de director va fi neocupata.

                            Conform metodologiei si deciziilor venite direct de la Ministerul Educatiei posturile vacante vor fi ocupate doar cu delegatie, dar de alte persoane decât cele care au participat la concurs si nu l-au promovat.

                            Trofeul Municipiului Bacau. Alternativa indoor

                            Din cauza ploii, organizatorii turneului de 25.000 dolari plus ospitalitate au decis ca meciurile de miercuri sa se joace in sala pusa la dispozitie de Dragos Paval

                            Ploaia este mai mereu cap de serie la turneele de tenis din Bacau. De ce ar fi stat lucrurile altfel la editia din acest an a Trofeului Municipiului? Marti dupa-amiaza, rafalele de ploaie au pus lacat competitiei organizate cu sprijinul Consiliului Local, FRT, SCM si Simba Invest. La fel si ieri dimineata.

                            Numai ca, uneori, pâna si marii favoriti sunt invinsi. Chiar daca vin… direct din cer. Cu ingeniozitate si simt practic, organizatorii turneului dotat cu 25.000 de dolari plus ospitalitate au reusit sa elimine ploaia de pe tabloul principal. Cum? Mutând meciurile in sala. Si nu orice sala, ci una dotata cu toate facilitatile, inclusiv suprafata de zgura. Varianta indoor a fost pusa in aplicare cu sprijinul lui Dragos Paval, presedintele companiei Dedeman.

                            „In conditiile meteo date, am apelat la domnul Dragos Paval, care, fiind un pasionat de tenis, ne-a pus la dispozitie sala de pe Arcadie Septilici”, a declarat Cristi Lungu, reprezentantul firmei Simba Invest. „In felul acesta, am salvat o zi si am ramas in grafic. Ce va fi joi, vom vedea, insa important este ca ne-am descurcat mai mult decât onorabil”, a adaugat antrenorul Mihai Ciuntea. Doua din cele patru partide jucate ieri indoor fusesera intrerupte marti: confruntarea bacauana Tudor Diaconu- Matei Avram si intâlnirea de dublu Victor Hanescu/ Vlad Cornea- Andreas Mies/ Oscar Otte (Germania). Diaconu l-a invins pe Avram cu 7-6,6-3, ajungând in turul 2. Adica acolo unde ploaia nici nu mai conteaza.

                            Rezultatele primului tur, simplu: Marius Copil- Victor Crivoi 6-4, 6-3, Jose Hernandez-Fernandez (Rep. Dominic.)- Dan Dumitrascu 6-0, 6-3, Nicolas Barrientos (Columbia)- Juan Londero (Argentina) 7-6(5), 6-1, Lorenzo Giustino (Italia)- Bogdan Apostol 6-1, 6-0, Maxime Hamou (Franta)- Luis Martinez (Venezuela) 6-4, 6-4, Lucas Gomez (Mexic)- Sander Gille (Belgia) 7-6(3), 6-3, Yannick Reuter (Belgia)- Iulian Crisan Zara 6-2, 6-0, Petru Luncanu -Sekou Bangoura (SUA) 6-2, 3-6, 6-1, Oscar Otte (Germania) – Luca Tatomir 6-3, 7-5, Gleb Sakharov (Franta)- Mihnea Bara 6-0, 6-0, Andrei Marinescu- Maxim Dubarenco (Belarus) 0-2, retragere, Juan Pablo Paz (Argentina)- Giovanni Lapentti (Ecuador) 6-3, 4-6, 7-5, Emilio Gomez (Ecuador)- Razvan Codescu 6-1, 6-4, Tomas Lipovsek Puches (Argentina)- Vlad Cornea 6-3, 6-1.

                            Judo: „Cupa 1 Iunie”, in devans

                            Micutii judoka nascuti intre anii 2004 si 2009 au sarbatorit Ziua Copilului in devans. Au facut-o sâmbata trecuta, in Sala de Atletism din Bacau, cu prilejul celei de-a 13-a editii a „Cupei 1 Iunie”. Competitia organizata de DJTS Bacau, Asociatia Judeteana de Judo si JC Royal a reunit pe cele trei spatii de lupta 270 de sportivi de la 19 cluburi, care au concurat la U8, U9, U11 si U12, masculin si feminin.

                            „As remarca faptul ca fetele au fost mai ambitioase decât baietii”, a declarat prof. Aurel Chelariu, „motorul” competitiei. In clasamentul pe cluburi, SCM/ JC Royal Bacau a ocupat locul doi, dupa CSS Ploiesti, pozitia a sasea revenind celor de la CSS Onesti. SCM Bacau a concurat la U13, in timp JC Royal a avut participanti la U8, U9 si U11.

                            Iata lista medaliatilor de la SCM/ JC Royal Bacau:

                            Locul 1: Paula Stanciu (22 kg, U9), Raimond Benchea (24 kg, U9), Razvan Moisei (27 kg,U9), Stefan Buga (22 kg, U11), Andrei Buga (30 kg, U11), Rares Gârmacea (55 kg, U13).

                            Locul 2: Rares Galea (24 kg, U8), Mihnea Soldeanu (34 kg, U8), Andreea Drobota (32 kg, U13).
                            Locul 3: Stefan Motcu (20 kg, U8), Michael Nicoara (20 kg,U8), Ana Maria Motcu (24 kg, U9), Ana Maria Dumitru (26 kg, U8), Stefania Olaru (32 kg, U11), Alexandru Ciuche (42 kg, U9), Stefano Dumitru (55 kg, U13).

                            In acest weekend, SCM Bacau va participa cu doi sportivi, Ionut Puscasu (66 kg) si Cosmin Tamba (73 kg), care vor fi insotiti de antrenorul Aurel Chelariu, la Balcaniada pentru cadeti U18 programata in Serbia, la Kikinda.

                            Fotbal/ Liga a III-a: Victorie de ramas bun

                            Aerostar- CSM Pascani 2-0 (1-0)

                            Divizionara C Aerostar Bacau s-a despartit de propriul public printr-o victorie. Marti seara, in debutul penultimei etape din campionatul Ligii a III-a, „aviatorii” s-au impus cu 2-0 contra Pascaniului.

                            Partida, disputata pe o ploaie napraznica, a confirmat superioritatea gazdelor, care au deschis scorul in min. 40, prin Vlad Scânteie, autorul unui sut plasat, cu latul, in coltul din stânga sus al portii aparate de Turita.

                            La un sfert de ceas de la reulare, bacauanii au fixat rezultatul, Catalin Oanea (avansat intre timp in calitate de mijlocas dreapta) onorând printr-un gol spectaculos atât convocarea sa la actiunea de selectie a lotului national U17, cât si banderola de capitan al Aerostarului.

                            Sâmbata, in ultima etapa a sezonului, echipa antrenata de Florin Otelita va evolua la Galati, impotriva Metalosportului, intr-un joc care va decide ocupanta locului 5 la finalul campionatului. Aerostar a inceput partida de marti, cu CSM Pascani, in urmatoarea alcatuire: Savu- St. Pavel, Patriche, Strat, Oanea- Chirila, Honea- Strugariu, Scânteie, Artenie- B. Lupu. Au mai evoluat: Craciun, Hutanu, Padovei si Hâncu.

                            O avarie majora lasa fara apa orasele Onesti, Darmanesti, Comanesti, Moinesti si mai multe comune

                              Din cauza unei avarii pe conducta de alimentare cu apa bruta a Statiei de Tratare Darmanesti in ziua de 25.05.2016, se intrerupe alimentarea cu apa potabila a tuturor beneficiarilor deserviti de catre aceasta.
                                 
                              Vor fi afectate urmatoarele localitati: mun. Onesti, orasul Darmanesti, orasul Comanesti, mun. Moinesti, precum si comunele de pe traseu.
                                 
                              Vom reveni cu amanunte despre finalizarea interventiei.
                                 

                              Doua dezbateri ale candidatilor

                                Uniunea Nationala a Patronatului Român organizeaza vineri, de la ora 14, la Centrul de Afaceri o masa rotunda la care sunt invitati candidatii la Primaria Bacau.

                                Intâlnirea va avea ca scop dialogul cu organizatiile patronale.

                                O a doua dezbatere va fi organizata in aceeasi zi, de la ora 18, la Teatrul Bacovia, de Consiliul Judetean al Elevilor.

                                Dezbaterea va fi pe trei teme: educatie, mediu de afaceri, transport. Ambele dezbateri sunt publice.

                                ULTIMELE ȘTIRI