Acasă Blog Pagina 3160

Inca trei familii in case noi, in cartierul Humanity din Moinesti

    Noul cartier de case Humanity ridicate succesiv, de peste 15 ani, pe strada Plopilor din Moinesti s-a imbogatit, la sfârsitul saptamânii trecute, cu inca un complex de apartamente in care s-au mutat alte trei familii. Proiectul de constructie a fost aplicat si finalizat de asociatia Habitat for Humanity, pe baza investitiei sustinuta de compania germana REWE si cu participarea efectiva la lucrari a unui numeros grup de voluntari, intre care multi tineri din strainatate. Familiile Vrânceanu, Banica si Curelaru, din Moinesti, au primit astfel cheile apartamentelor si se bucura acum de intimitatea si siguranta noilor camine.

    REWE România a sponsorizat, în perioada februarie-iunie 2016, constructia unui triplex în Complexul Habitat din Moinesti. Astfel, 250 de angajati ai companiei, familiile-beneficiar, dar si voluntari internationali ai Habitat for Humanity, au participat activ la constructia triplexului în perioada aprilie-iunie 2016.

    Casa noua a fost inaugurata oficial în cadrul evenimentului „VOLUNTARI pentru o cauza”, în prezenta voluntarilor si a autoritatilor implicate în proiect, dar si a invitatilor acestora. Au fost prezenti Sorin Brasoveanu – presedintele Consiliului Judetean (CJ), Viorel Ilie – primarul Municipiului Moinesti, Dennis Biernatzki si Daniel Gross – general manageri ai REWE România, Dana Popa – HR Manager la REWE România, Viorel Costea – presedintele Filialei Comanesti a Habitat for Humanity, predecesorul sau in aceasta functie, Gheorghe Baciu, actualul primar al orasului Slanic Moldova si un grup de 22 de voluntari din Irlanda de Nord. „Habitat for Humanity a adus in Moinesti si a cultivat spiritul de voluntariat – a spus Viorel Ilie. Am redescoperit voluntariatul la Moinesti, moinestenii vin pe santier, dar si elevi din Bacau si alte grupuri din zona noastra. Eu imi doresc foarte mult sa facem din Moinesti o statiune turistica, dar iata cum in prezent avem aici un alt fel de turism, al voluntarilor. Eu am avut onoarea sa deschid primul santier Habitat de pe strada Plopilor. Acum avem 31 de apartamente aici.”

    Sorin Brasoveanu a declarat ca vede un exemplu de solidaritate prin tot ceea ce s-a facut in Moinesti si nu numai, un exemplu de bune practici la care s-au alaturat tinerii. „Imi doresc – a precizat presedintele CJ – sa putem multiplica acest model, mai ales ca nevoia de ocupare la noi este din ce in ce mai mare. In Moinesti, strada Plopilor, anonima pâna acum, are astazi alta conotatie prin casele Habitat”.

    habitat6

    Emotiile cele mai mari le-au avut, evident, membrii celor trei familii beneficiare ale locuintelor. „Le multumim celor de la Habitat for Humanity pentru toata munca pe care o fac – a spus Mihaela Vrinceanu. Ne-au sustinut mult si autoritatile locale. Nu a existat nu se poate. Si multumim si Grupului REWE pentru ca ne-au ales pe noi sa ne sustina si sa ne construiasca visele. Pentru ca aici se construiesc vise. Dar le multumim si voluntarilor din toata lumea care au venit la noi.”

    Numai in judetul Bacau, Habitat for Humanity a ridicat aproape 50 de case, dar de 40 de ani a construit si reabilitat, la nivel global, peste un milion de locuinte, iar prin toate programele derulate a ajutat peste 6,8 milioane de persoane. În România, organizatia a reusit sa schimbe si sa îmbunatateasca viata a peste 64.000 de persoane prin constructii noi, reabilitari si renovari, prin asistenta tehnica si campanii pentru prevenirea dezastrelor, dar si training-uri de eficienta energetica.

    Cum a transformat scara blocului un economist pasionat de pictura

      Băcauanul a vrut sa iasa din clasicul alb si rece intâlnit in aproape toate blocurile din oras si s-a apucat de pictat peretii de pe casa scarii. Vecinii sunt incântati de lucrarile lui si primesc aprecieri de la toti cei care le trec pragul.

      Catalin Tolescu (47 de ani) locuieste de ani buni intr-un bloc de pe strada 1 Mai, din municipiul Bacau,i n cartierul Bistrita Lac.

      Timp de 17 ani a lucrat ca economist intr-o companie mare, iar când departamentul sau a fost mutat la Bucuresti a refuzat oferta de a merge acolo si a ales sa ramâna aici. A urmat un curs de amenajari interioare, dar pictura l-a atras inca din adolescenta, asa ca a alocat tot mai mult timp acestei pasiuni.

      A inceput sa picteze tablouri pe pânza, apoi a pictat peretele din sufragerie, iar acum doi ani, când scara blocului a fost zugravita, s-a gândit sa-i dea un pic de culoare, sa-si puna amprenta si in afara casei sale. A facut mai intâi câteva flori pe peretele din dreptul apartamentului sau, apoi un desen cu fete la shopping in Paris, un peisaj din Chicago, maci catre etajul doi, un arbore la parter, iar la intrare un portret si câtiva papagali, care atrag prin culorile vii.

      14.07 - pictor casa scarii (5)

      „Dupa ce s-a renovat scara, am vrut sa fac ceva, sa o personalizez, si m-am apucat de treaba. La inceput, vecinii au fost putin sceptici, dupa care m-au incurajat iar acum se roaga sa termin scara. Totul vine la pachet cu pasiunea si cu placerea de a picta, de a desena, asa ca nu este deloc greu si o sa continui”, spunea Catalin. Pasiunea pentru frumos s-a transformat incet incet intr-o sursa de venit, iar acum face, la comanda, tot felul de tablouri pe pânza, picteaza genti de piele, incaltaminte, pahare ba chiar a pictat si burtica unei gravide, care a dorit sa aiba o altfel de amintire din perioada sarcinii.

      Este multumit ca poate sa faca ceea ce-i place cu adevarat, iar vecinii au fost si ei incântati de ceea ce a iesit asa ca l-au rugat sa dea culoare si celorlalti pereti. „Este ceva inedit si reconfortant pentru toti locatarii si ne mândrim cu toate desenele acestea. Eu sunt deschis la nou si chiar l-am rugat sa ajunga si la noi, la etajul doi, sa ne faca ceva frumos”, spunea Florin Ciuta, locatar. „Am avut incredere in vecinul nostru ca are talent.

      14.07 - pictor casa scarii (6)

      Multi vin la spusele altora sa vada casa scarii, care este deosebita de celelalte”, marturiseste incântat si Constantin Ojar. Tocmai pentru ca scara este diferita, s-a intâmplat ca prietena unei locatare sa creada ca a gresit adresa.

      „Stia exact unde stam si m-a sunat sa-mi spuna ca ea crede ca a gresit scara, ca a gasit una cu pasari. I-am spus sa intre ca aici stau, in scara asta frumoasa”, povestea Adriana Fotin, o alta locatara. Pentru ca a primit multe aprecieri, Catalin vrea sa duca proiectul pâna la ultimul etaj, pentru ca toti vecinii sa se bucure de un ambient placut.

      Bacau Streetball Challenge, un eveniment de succes

      Vremea calda si frumoasa de la sfârsitul saptamânii trecute a fost un punct forte al reusitei celei de-a VI-a editie a Bacau Streetball Challange, un eveniment organizat de Asociatia STEP România Bacau, cu sprijinul Consilului Local Bacau. Timp de doua zile, sâmbata si duminica, zona din fata hotelului Decebal a fost luata cu asalt de sute de iubitori ai sportului cu „cos”.

      Intre acestia s-au numarat cele 45 de echipe inscrise in competitie care si-au disputat suprematia sub „cos”, plus alte zeci de participanti la concursul de Slam Dunk sau la intrecerile organizate pentru public.

      Atmosfera a fost completata de muzica buna, animatie si alte surprize organizate de voluntarii Asociatiei STEP. In ciuda faptului ca participantii veniti din toata tara si chiar si din strainatate se cunosc intre ei si chiar au legat prietenii puternice, atunci când s-au infruntat nu s-au menajat deloc, jocul aprig aducând si situatii de accidentari.

      Situatiile de acest gen au fost rezolvate cu succes tot de voluntarii asociatiei organizatoare care au fost pregatiti si certificati si pentru astfel de evenimente, mai putin placute. De remarcat ca, in prima zi, la „sesiunea” de seara au fost invitati in calitate de spectatori si participantii de la festivalul de teatru I.D. Fest, care erau intr-o pauza intre reprezentatii.

      Astfel, centrul Bacaului a fost pentru aproximativ doua ceasuri, probabil, locul cu cei mai multi tineri la un loc din tara. „Este un week-end cu foarte multi tineri in centru orasului, ceea ce ma bucura foarte mult, si vreau ca pe viitor, Bacaul sa fie mereu plin de tineri”, a declarat Gabi Postolache, presedintele Asociatiei STEP Romania Bacau si organizatorul Streetball Challenge. Dintre oaspetii sositi de peste hotare am stat de vorba cu trei tineri pasionati de acest sport.

      Brian Butler, James Chute si Joel Henry 5632
      Brian Butler, James Chute si Joel Henry 5632

      Primul dintre ei, Brian Butler, a venit din Germania si ne-a spus ca este incântat de ce a vazut aici in Bacau. „Sunt pentru prima data aici, este frumos si este ceva nou pentru mine”, ne-a marturisit Brian. James Chute este originar din Havana, Cuba, dar acum traieste la Londra si a venit si el pentru prima data in România.

      „Trebuie sa recunosc ca imi place foarte mult aici. In primul rând imi plac oamenii care sunt foarte prietenosi si nu pot trece cu vederea frumusetea fetelor”, ne-a spus râzând James. Si Joel Henry a venit de la Londra, la fel, si el fiind la prima vizita in Bacau.

      „Primul lucru pe care pot sa vi-l spun este ca este foarte cald, iar lucrul asta ma indeamna sa-mi fac concediul aici. Desi am fost in Bucuresti câteva zile, trebuie sa spun ca-mi place mai mult Bacaul. E un oras mai mic, mai linistit, mai prietenos”, a fost explicatia lui Joel.

      Dealtfel, toti trei au spus ca le-a placut atât de mult si ca vor veni de fiecare data când vor avea ocazia. Brian, James si Joel au participat la concursul de Slam Dunk, oferind publicului un adevarat spectacol. Tot la capitolul spectacol trebuie sa trecem in revista si demonstratia de baschet in fotoliu rulant sustinut in cea de-a II-a zi de trupa Motivation.

      La capitolul premii, in primul rând trebuie spus ca, la fel ca in anii precedenti, câstigatoarea Bacau Streetball Challange va reprezenta România la concursul international de streetball de la Praga, Prague International Stretball, plus premiul de 1000 de euro.

      Toti câstigatorii au primit anumite premii, intre care mai mentionam o bicicleta Pegas si un premiu obtinut din participarea publicului la tombola, premiu care a ajuns la echipa câstigatoare a categoriei juniori. Câstigatorii editiei a VI-a a Bacau Streetball Challange sunt:

      Junior F-18 (feminin sub 18 ani): AllStar Targoviste

      Junior M-18: Finala Triple Threat – The Snipers 21-9; Locul 3 – Easy Money Panda

      Mixed (echipe mixte): Finala Radevils – Whatever 21-6; Locul 3: 3 (asa se numeste echipa).

      Wheelers (baschet in scaun rulant): Finala Drifters – Dragsters 8-6

      Open F+18 (senior F peste 18 ani): Finala Pacatoasele – AllStar 19-11

      Open M+18: Finala: Rahiva’s Finest – Scoala veche Rou 21-15; Locul 3: Leii

      Fotbal/ Liga a II-a. Ziua decisiva

      Antrenorul divizionarei B Sport Club Bacau, Cristi Popovici a pus punctul pe i:”Daca luni nu primim vesti referitoare la viitorul echipei, marti se termina totul”

      Pentru Sport Club Bacau incepe o noua saptamâna de asteptari si sperante. O saptamâna mai scurta ca oricând. O saptamâna cu o zingura zi in calendar: cea de azi. A spus-o, clar si raspicat, antrenorul Cristi Popovici: „Luni este ziua decisiva pentru viitorul echipei”. Sa-i dam, deci, cuvântul.

      -Domnule Popovici, când ati programat antrenamentul de luni?

      -Ii asteptam pe jucatori la ora 17.00, astfel incât la 17.30 sa iesim pe teren. Asta daca se va iesi… Cert este ca luni este ziua decisiva pentru viitorul echipei. De asta am si programat antrenamentul dupa-amiaza; speram ca pâna atunci sa cunoastem ce se va intâmpla cu echipa Daca nu primim nicio veste in acest sens, marti se termina totul. Pur si simplu, nu mai putem sa-i tinem pe jucatori in loc. Cei mai multi au oferte si chiar si daca nu ar avea, nu se mai poate continua in aceasta stare perpetua de incertitudine. Baietii sunt neplatiti de sapte luni. Nu avem masa si bem apa de la robinet. In plus, sa nu uitam ca pe 30 iulie incepe campionatul.

      -De la Primarie, nicio veste?

      -Pâna acum, dupa stiinta mea, nu. Stiu doar ca s-a cerut situatia economica a clubului. Speram ca luni sa vina, in sfârsit, cineva de la Primarie pentru a ne pune in tema si pentru a vedea ce va fi in continuare. E o situatie apasatoare careia, repet, trebuie sa i se puna capat. Asa nu mai merge!

      -Cum ati reusit sa-i tineti in priza pe jucatori in tot acest timp?

      -Va dati seama ca nu a fost usor. In fiecare zi trebuia sa ma prezint in fata lor cu un discurs care, de cele mai multe ori, era cam acelasi: „Sa mai avem putina rabdare….o zi si inca o zi…sa ne antrenam ca asta ne este meseria, in speranta ca va fi bine”. Chiar si jucatorii imi spuneau: „Nea’ Cristi, la ce parcurs bun am avut in conditiile financiare date nu se poate sa nu o scoatem la capat pâna la urma. Noi ne-am facut treaba si ar fi nedrept sa aflam ca am muncit degeaba”. In prima saptamâna de pregatiri a fost ceva mai usor deoarece urma sedinta de Consiliu Local prin care trebuia sa ni se aloce banii pe Legea 350. Dupa, a fost mai greu, dar am continuat. Am continuat sperând ca vestile care circulau referitor la preluarea echipei de catre Primarie sau chiar de catre un investitor privat se vor confirma.

      -Ati avut mai multe oferte de a pleca, insa nu le-ati dat curs. Regretati?

      -Nu regret deoarece fiecare din deciziile luate la vremea respectiva a fost cea justa. In primavara, când m-a ofertat Botosaniul, am decis sa ramân deoarece incepusem o treaba foarte buna aici. In plus, imprumutasem si clubul cu o suma de bani pe care, plecând, as fi avut sanse minime de a o recupera. Asta pe lânga celelalte drepturi care mi se cuveneau si mi se cuvin in continuare. Daca regret ceva este ca s-a ratat o sansa buna: pastrând lotul de anul trecut si completându-l cu câtiva jucatori, puteam sa tragem la promovare.

      -Si in aceasta vara ati fost cautat de alte echipe.

      -Daca as fi stiut de la inceputul pregatirilor ca vom ajunge in aceasta situatie, poate ca acum eram la o alta echipa, luând si câtiva jucatori cu mine si batându-ne la promovare. Am decis sa ramân in speranta ca vom iesi din impas. Si, in ciuda tuturor dificultatilor de pâna acum, eu inca mai cred ca Sport Club Bacau are viitor. Am zis-o in mai multe rânduri ca vreau sa readuc Bacaul in prima liga si continui sa cred ca acest lucru e posibil. Totul depinde, insa, de ce ni se va spune luni.

      Se cauta liceeni interesati de cariera militara

        Liceenii au sansa sa opteze pentru cariera militara/Foto: Ramona Ionescu

        – absolventii claselor a IX-a si a X-a care vor sa urmeze o forma de invatamânt militar, au sansa sa se transfere la Colegiul National Militar “Tudor Vladimirescu” Craiova – chiar daca este vacanta, oferta este valabila doar pâna la sfârsitul lunii iulie

        Colegiul National Militar “Tudor Vladimirescu” Craiova s-a reinfiintat si este in cautare de elevi. Centrul Militar Judetean Bacau ii anunta pe absolventii claselor a IX-a si a X-a din institutiile civile, cu specializare matematica-informatica, ca se pot transfera la aceasta institutie de invatamânt militar.

        Pentru ocuparea celor 40 de locuri pentru clasele a X-a si 40 de locuri pentru clasele a IX-a, Ministerul Apararii Nationale, prin Centrul Militar Judetean Bacau, desfasoara activitati de recrutare a candidatilor – baieti si fete – pentru admiterea in anul scolar 2016- 2017. Candidatii trebuie sa fie absolventi ai clasei IX-a, respectiv ai clasei a X-a, in anul scolar 2015 – 2016, la specializarea matematica-informatica, sa aiba cel putin media generala 8 si cel putin media 7 la disciplinele matematica, informatica, fizica si limba engleza.

        Nu vor fi acceptati liceenii care au sub nota 9 la purtare si nici cei care au repetat ani de studiu. „Pentru a participa la concursul de admitere in institutiile militare de invatamânt, candidatii trebuie sa se prezinte pentru luarea in evidenta la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judetean Bacau, sa efectueze un examen medical la o clinica militara (Spitalul Militar Focsani), sa sustina doua teste aptitudinale la Centrul Zonal de Selectie si Orientare Câmpulung Moldovenesc si sa participe la concursul de admitere in institutia militara de invatamânt”, declara mr. Florin Iftimie, ofiter de relatii publice la CMJ Bacau.

        Admiterea elevilor  în învatamântul militar liceal se va face pe baza mediilor generale de absolvire a claselor a IX-a si a X-a si a mediilor anuale obtinute la disciplinele matematica, informatica, fizica si limba engleza. Faza finala a admiterii va presupune sustinerea unui examen de diferenta la disciplina scolara pregatire militara. Pentru candidatii din judetul Bacau, activitatea de recrutare se desfasoara pâna pe 29 iulie 2016, la sediul Biroului Informare-Recrutare, situat în strada Energiei, nr. 1, zilnic de luni pâna vineri între orele 08.00-16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la telefoanele 0234/ 512913, int. 132 sau 0234/546855.

        O bucurie pentru  nevazatori

          Un inedit concurs de cultura generala a avut loc in municipiul de pe Trotus prin parteneriatul pe care Filiala Judeteana Bacau a Asociatiei Nevazatorilor din România il are cu Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti. Acest concurs a avut tema “Mitologia greaca” si s-a bucurat de participarea mai multor concurenti nevazatori din tot judetul Bacau. Astfel, in fata unui numar mare de spectatori au raspuns intrebarilor adresate de catre referentul Bogdan Florin Basarab concurentii Mihai Furtuna, Angela Roca, Liliana Rotaru (toti din municipiul Bacau), Luminita Tarlungeanu si Mirela Palade (ambele din Onesti), Viorel Zvânca din Moinesti si altii.

          Desi a avut  trei intrebari din domeniul teoretic si o proba de creativitate, concurentii au facut dovada ca tema acestui concurs a fost foarte interesanta si prin raspunsurile pe care le-au dat s-a ajuns la baraj pentru desemnarea câstigatorului. Dupa mai multe runde de intrebari a fost desemnata câstigatoare a concursului bacauanca Liliana Rotaru in timp ce Luminita Tarlungeanu din Onesti s-a clasat pe locul al doilea. 

          Daca pe parcursul desfasurarii ineditei intreceri ne-am putut bucura de  faptul ca fiecare concurent s-a straduit sa prezinte zeii mitologiei “vechii  Elade” – Grecia, un moment  incântator al acestui concurs a fost momentul artistic sustinut de catre Elena Dumitru, ce a interpretat un indragit cântec popular (“Nu mai plângeti ochi iubiti”).

          Prezenta parintelui protopop Ioan Bârgaoanu, de la Protoieria Onesti a adus o lumina deosebita acestui eveniment, desfasurat la Filiala “Cosânzeana” a bibliotecii onestene, el maturisind ca “fiecare avem suferinta si neputinta noastra si apreciez ca nevazatorii au darul de a simti altfel viata”. In sprijinul nevazatorilor, parintele Ioan Bârgaoanu a propus realizarea unui parteneriat cu Protoieria Onesti, prin care la Capela Spitalului Municipal sa fie savârsita Sfânta Liturghie pentru  aceste persoane si sa fie organizate si alte evenimente.

          “Aveti o lumina cu mult mai mare in sufletul dumneavoastra si va simtim aproape”, a mentionat  parintele Ioan Bârgaoanu la finalul acestui concurs. Mentionam participarea la evenimentul de la Onesti a presedintei Filialei Judetene Bacau  a Asociatiei Nevazatorilor, Laura Damian si a secretarului executiv al acestei filiale, Elena Popa, dar si prezenta a peste 150 de spectatori care au urmarit cu mult interes ineditul concurs.  
           

          Loteria bonurilor fiscale: valoarea bonului din luna iunie este 678 de lei

          La extragerea de duminica, 17 iulie, a loteriei bonurilor fiscale emise luna trecuta a fost validata valoarea de 678 de lei inscrisa pe bonurilor din ziua de 13 iunie. Astfel, premiile loteriei pot fi revendicate pentru bonurile fiscale cu valori cuprinse în intervalul 678,00 si 678,99 de lei.

          Fondul de premiere pentru extragerea lunara este de un milion de lei, suma din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

          Dupa centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, daca numarul acestora este mai mare de 100 va fi organizata o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câstigatoare.

          Cererile de revendicare pot fi depuse începând de luni, 18 iulie, timp de 30 de zile.

          Bacauanii posesori ai bonurilor câstigatoare trebuie sa depuna bonurile fiscale (în original), alaturi de copia actului de identitate si de o cerere, la orice administratie fiscala din structura Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, respectiv a Administratiei Judetene a Finantelor Publice.

          Adio, domnule profesor!

          VASILE GHENADI
          (28 febr. 1931 – 16 iul. 2016)

          Ne-a parasit pe neasteptate unul dintre cei mai destoinici slujitori ai învatamântului sportiv bacauan si national, sustinator al principiului inseparabilitatii trupului si sufletului nostru.

          Toata formatia sa profesionala si umana sta sub semnul performantei. A urmat cursurile primare (1937-1941) la fosta Școala de Baieti Nr.2 (azi, Școala Gimnaziala „Al. I. Cuza”), pe cele gimnaziale (1941-1945) la Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Timisoara, iar pe cele liceale (1945-1949) la actualul Colegiu National „Ferdinand I” din Bacau. Între 1949 si 1953 a studiat la Institutul de Cultura Fizica si Sport din Bucuresti.

          A predat educatia fizica si sportul, a fost inspector scolar si director al Scolii Sportive, dupa care a dezvoltat o remarcabila cariera universitara: lector, conferentiar si profesor la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau. În cadrul facultatii de profil, a detinut functiile de sef de catedra si de secretar stiintific. A fost membru în Senatul aceleiasi universitati. Este membru fondator al specializarilor Educatie fizica si sport (1964) si Kinetoterapie (1992).

          Echipa de volei fete de la Clubul Sportiv Școlar Bacau l-a avut antrenor (1983-1990), câstigând de patru ori titlul de campioana nationala la categoria juniori, ca si echipa de volei feminin „Știinta” Bacau, divizia BAA1. În calitate de consilier tehnic la Club „Știinta” A1, a reusit ca echipa sa fie de trei ori campioana nationala si de doua ori sa obtina Cupa României.

          Consiliul Știintei Sportului din România, Senatul Universitatii „Vasile Alecsandri” si Comunitatea Academica a Universitatii „George Bacovia”, din Bacau, l-au desemnat membru de onoare, iar Comisia Europeana de Volei i-a acordat Diploma de onoare. Este Cetatean de onoare al municipiului Bacau si detine titlurile de profesor universitar emerit si de antrenor emerit.

          Este autor de lucrari științifice de referința: cursuri universitare, articole și studii, monografii. În anul 2014 a publicat la Editura „Egal”, în colaborare cu prof. Florin Grapa, lucrarea „Actiunea motrica sau miscarea noastra cea de toate zilele”. Avea în pregatire pentru tipar cercetari în domeniul structurilor ierarhizate.

          Și-a respectat și iubit nespus familia (Maria Ghenadi, sotia, profesoara de educatie fizica si sport, cu gradul I în învatamânt; copiii: Marina Indreas, medic primar la Spitalul Municipal Bacau, si Adrian-Stelian, prof. univ. dr. ing. la Universitatea „Vasile Alecsandri”; nepotii: Alexandru, Dragos, Victor si Tudor), iar celor din jur le-a aratat în permanenta altruism, onestitate, delicatete.

          Prin plecarea la cele vesnice a lui Vasile Ghenadi, Bacaul si sportul national pierd un profesionist desavârșit, un creator de școala, un pol al performantei în jurul caruia s-au format generații întregi de specialisti.

          Requiescat in pace!

          Vechea Scoala Comerciala se vinde cu 450.000 de euro

            Pentru primari, cel mai important punct de pe ordinea de zi a sedintei de marti a Consiliului Judetean (CJ) va fi repartizarea banilor alocati de Guvern pentru refacerea drumurilor din localitatile afectate de inundatiile din mai-iunie 2016.

            Suma totala care a fost repartizata judetului Bacau este de 912.000 de lei si urmeaza sa fie introdusa in bugetul anual, prin rectificare. Tot marti va fi aprobata si suma destinata sprijinirii copiilor cu cerinte educationale speciale care invata in scolile de masa. Pentru acestia, Bacaul a primit 1.545.000 de lei, care vor intra la capitolul “Sume defalcate din TVA”.

            Banii vor fi folositi pentru asigurarea rechizitelor, imbracamintei si incaltamintei si a alocatiei de hrana zilnice. Pe lânga acestea, consilierii vor mai avea pe ordinea zi 15 puncte, intre care transferul unor bunuri, contul de executie bugetara pe trimestrul II si propunerea de neexercitare a dreptului de preemptiune la cumpararea cladirii in care a functionat fosta Scoala Comerciala. Camera de Comert si Industrie Bacau, actualul proprietar, cere pentru imobil 450.000 de euro.

            Ne trebuie nemti. Si banii lor, dar si mentalitatea

            De câte ori n-am spus ca in minunatia de tara in care am fost binecuvântati sa ne nastem ne-ar mai trebui si niste nemti? O spunem, pe fata, cel putin de 25 de ani. De atunci, unii chiar au venit pe la noi si au facut lucruri notabile. Mai vin si acum, insa parca ar trebui sa se cam mute un sfert din Germania aici pentru a se vedea ceva semnificativ.

            La Slanic Moldova un investitor german a ajuns, acum mai putin de doi ani, pe o filiera sentimentala. Omul spune ca se trage tot dintr-un oras statiune, Baden Baden, unde izvoarele minerale si aerul curat sunt aidoma celor de la Slanic. La noi a gasit, insa, si oportunitatea de a investi. A facut-o readucând la viata emblema statiunii, legendarul Hotel Perla, dar spune ca mai are si alte planuri. Dumnezeu, se pare, i-a dat gândul cel bun, iar acum ar trebui sa-i mai dea si sansa de a duce planurile la capat. Pentru ca Slanicul Moldovei, ca atâtea locuri din tara, de investitori are nevoie. Si, evident, de nemti sau, mai degraba, de mentalitate nemteasca.

            Cu greu, cu multa truda, cu rabdare, statiunea de la poalele Nemirei a inceput sa straluceasca. Te plimbi cu drag prin centrul ei, prin parc, pe promenada din zona izvoarelor. Arata bine. Vile, pensiuni si hoteluri sunt peste tot, unele renovate, altele noi. Vara, mai ales, vin si turistii, curtile si camerele spatiilor de cazare sunt pline. Iarna, daca ninge cum se cuvine, vin oamenii si la pârtia de schi. Vin oamenii si la tratament balnear.

            Dar statiunea are nevoie de mult mai multe atractii. Iar edilii de ieri si de astazi o stiu. Fac si ei planuri, insa fara bani e greu sa te misti. Mi-a placut cum primarul in functie a promis continuarea proiectelor administratiei precedente, alaturi de propriile lui proiecte. Unde nu le-am vedea pe toate ca prind viata! Dar sa fie atât de bine croite si puse in valoare, incât sa ne inspire, chiar sa ne oblige la respect. Sa intram peste tot in locatii de patru stele, dar sa tratam servicii aduse la asemenea standarde cu dovezi de comportament civilizat la acelasi nivel. Sa fim si noi, astfel, nemti.

            Final de Bacalaureat. Rata de promovare a judetului a crescut de la 79,91 % la 80,38%

              S-au afisat rezultatele dupa contestatii ale examenului de bacalaureat, sesiunea de vara 2016. In judetul nostru procentul de promovare s-a ridicat de la 79,91 la suta la 80, 38 la suta. Aceste note ne mentin pe locul II pe tara, dupa Cluj, asa cum a fost si inainte de contestatii, dupa ce anul trecut am ocupat locul III.

              In urma contestatiilor, a fost inregistrata si prima medie de 10 (zece) pe linie, in cazul absolventei Smaranda Ioana Camber, de la Colegiul National „Gh.Vranceanu” Bacau, profil matematica – informatica. Aceasta a contestat nota la Matematica – 9 (noua) – iar in urma recorectarii lucrarii a obtinut 10 (zece). Tot 10 a luat, fara a mai contesta, la Româna si Fizica.

              Dupa cum am prezentat anterior, Bacaul a mai inregistrat un 10 (zece) pe linie la examenul de Bacalaureat, dar in sesiunea speciala din luna mai, prin Raluca Darauta, tot absolventa a Colegiului „Vranceanu”, care a fost cooptata in lotul României la Olimpiada Internationala de Chimie. Raluca a sustinut Bacalaureatul la Brasov si a fost singura eleva notata cu 10 (zece) – la Româna, Matematica si Chimie.

              Urmatoarea sesiune a Bacalaureatului 2016, cea de toamna, va incepe pe 16 august si se va incheia pe 1 septembrie. Inscrierile la aceasta sesiune se deruleaza incepând de astazi si pâna pe 22 iulie.

              Premii de la Ministerul Educatiei pentru cei de 10 (zece)

              Ministerul Educatiei a anuntat ca va premia, in semn de apreciere a excelentei, toti elevii care au obtinut nota 10 la Bacalaureat cu câte 3.000 de lei fiecare, dar si pe elevii care au obtinut media generala 10 la Evaluarea Nationala, cu câte 1.000 de lei fiecare. Bacaul are doi absolventi de 10 la Bacalaureat si 11 elevi de 10 la Evaluarea Nationala.

              Unde e România in cearta dintre Turcia si SUA

              Parodia de tentativa de lovitura de stat din Turcia a avut loc intr-o perioada atent aleasa: la câteva zile dupa ce relatiile cu Rusia s-au detensionat si chiar in timpul convorbirilor dintre ministrii de externe american si rus de la Moscova.

              Astfel, opinia publica pro-americana poate fi facuta sa creada ca a fost mâna rusilor si viceversa: pro-rusii sa considere ca a fost o conspiratie americana. Dupa maniera in care s-a desfasurat si dupa modul in care autoritatile au arestat rapid mii de judecatori putem presupune ca, de fapt, a fost doar o operatiune de Public Relations bine executata care a avut ca rezultat cresterea popularitatii presedintelui Erdogan.

              Putem spune ca, macar pe termen scurt, nu va exista nici un fel de Opozitie la adresa sa, orice ar face. Si sa fim convinsi ca nu se va face pentru ca planurile sale de islamizare a tarii au inceput sa fie puse in aplicare de prea multa vreme.

              Asadar, Erdogan detine puterea absoluta intr-o tara membra NATO dar cu grave probleme de democratie. Cea mai puternica armata de pe flancul estic al Aliantei Nord-Atlantice este pe cale sa fie islamizata. De data asta este mai mult decât amestecul in razboaiele murdare din Orient, decât furtul de petrol sirian sau sprijinirea Daesh.

              Mai ales in conditiile in care din nou Turcia plus Rusia egal love, va fi interesant de vazut in ce mod va reactiona conducerea NATO. Pentru ca pâna acum discursul anti-rusesc al turcilor le-a convenit si liderii militari au inchis ochii la excesele Ankarei.

              De data asta, Turcia a atacat deschis: baza militara de la Incirlik, acolo unde sunt pastrate armele nucleare ale americanilor, a fost inchisa de turci iar zborurile militare ale avioanelor SUA contra Daesh au fost interzise ca urmare a intrarii in vigoare a unei restrictii generale ale zborurilor militare. In replica la actiunile turcilor, inclusiv o cerere de-a dreptul obraznica de extradare a unui cleric turc refugiat in SUA, Administratia Federala pentru Aviatie a interzis pe termen nelimitat zborurile avioanelor comerciale turcesti catre America. E un inceput al unor sanctiuni economice contra Ankarei?

              Vom vedea, insa, daca Washingtonul va dori sa se razboiasca astfel cu turcii, vom fi nevoiti sa ne aliniem acestei pozitii, pentru ca mi-e greu sa cred ca Bucurestiul va spune unei eventuale cereri americane altceva decât „Saru’ mâna, boierule!”.

              Doar ca, de data asta, spre deosebire de razboiul sanctiunilor cu Rusia, vom fi afectati si noi. Conform Ministerului de Externe, România a avut, in 2014, un excedent de 544 de milioane de dolari in comertul cu Turcia. Adica exportam mai mult decât importam. Turcia este pe locul cinci in topul tarilor care importa produse românesti si pe primul loc intre statele Non-UE. Concluzia este ca un conflict economic intre SUA si Turcia va afecta extrem si economia României.

              Pagina 1

                pagina 1

                Magnolia a inflorit in plina vara

                  Stanga: Magnolia inflorita in primavara. Dreapta, magnolia inflorita zilele acestea

                  La Racaciuni, in gospodaria doctorului veterinar Petrisor Olteanu, se petrec minuni…pentru noi, nespecialistii. De câteva zile, un superb copac de magnolia a inflorit a doua oara. La fel ca toti arborii de magnolia, exemplarul din curtea gospodarului din Racaciuni a avut o prima inflorire, primavara.

                  De altfel, mai toata lumea stie ca fermecatoarele magnolii înfloresc primavara, mângâindu-ne simturile cu florile lor mari, catifelate. Dupa ce acest moment magnific a trecut, copacelul de magnolie se incrie in rândul copacilor normali pe care-i au bacauanii prin gradini.

                  „Asa e copacelul asta, mai infloreste odata, dar prin septembrie. De data asta a inflorit vara. Mai am si alte exemplare, dar decât asta infloreste de doua ori. M-astept ca, pâna la iarna, sa mai faca flori inca o data. In orice caz, este un copac superb acum, inflorit, in plina vara”, spune Petrisor Olteanu.

                  magnolia racaciuni 1

                  Intr-adevar, sunt minunate! Intodeauna florile de magnolia au avut acea frumusete deosebita, o rara noblete si eleganta, copacul fiind dorit în fiecare gradina. Putini stiu, insa, ca magnolia a fost apreciata, din vechime, pentru numeroasele proprietati curative, in special de catre asiatici.

                  Astfel, pe lânga parfumul delicat al magnoliei cu efect antistres si relaxant (de aceea este folosit si pentru odorizarea aerului din încaperi), scoarta trunchiului de magnolia este folosita, sub forma unor diferite preparate, în tratamentul ulcerului, gastritei, tusei, a starilor de diaree, greata si voma. In plus, scoarta arborelui contine magnolol si honokiol (elemente prezente si in bobocii de floare), care s-au dovedit a fi benefice în tratarea anxietatii, dar si la reducerea alergiilor si a reactiilor astmice. Dar, scoarta de magnolie are si calitati de hepatoprotector.

                  magnolia racaciuni 2

                  Asiaticii utilizeaza scoarta de magnolie în lupta împotriva stresului, inclusiv în atacurile de panica, datorita efectelor sedative pe care le are aceasta. Extractul din scoarta de magnolie este anticoagulant, fiind folosit în timpul interventiilor chirurgicale, dar opreste si înmultirea bacteriilor responsabile cu aparitia cariilor sau a bolilor paradontale.

                  Extractul din petale de magnolie fermentat s-a dovedit, de asemenea, a fi un promitator antioxidant natural si agent anti-cancer. In fine, magnolia si-a mai demonstrat eficienta si în osteoporoza si protejarea functiei cardiovasculare sau chiar în reducerea poftei de mâncare si în normalizarea greutatii corporale.

                  Asadar, indemnul specialistilor este consumarea ceaiului de plante cu flori de magnolie si alte ierburi chinezesti.

                  Cronica rutiera

                    La volan sub influența băuturilor alcoolice

                    La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii au depistat un bărbat de 56 ani, din orașul Dărmănești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12 A din Dărmănești.
                    Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul de 56 ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul autoturismului a fost condus la Spitalul Orașului Comnănești, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

                    La data de 16 iulie, în jurul orei 00.00, polițiștii au depistat în flagrant un tânăr de 24 ani, din comuna Scorțeni, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Ardeoani.
                    Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,07 mg alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                    În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

                    Depistat de polițiști în timp ce conducea fără a poseda permis de conducere

                    La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna au depistat un bărbat de 53 ani, din stațiunea Târgu Ocna, care conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii, din localitate.
                    Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul de 53 ani are permisul de conducere reținut, fapt pentru care în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără pemis de conducere.

                    La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au depistat un tânăr de 21 ani, din Bacău, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Nicolae Bălcescu, din Bacău, fără a poseda permis de conducere.
                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără pemis de conducere.

                    Asău – accident rutier cu victimă

                    La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident cu victimă, în comuna Asău.
                    Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 37 ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un tractor forestier, transportând pe lama din spate doi bărbați de 19 și 28 ani, ambii din comuna Asău, la plecarea de pe loc, bărbatul de 28 ani s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 28 ani, care a fost transportat la Spitalul Orașului Comănești, unde nu a rămas internat. Conducătorul vehiculului și victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 37 ani și 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul victimei și le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul de 37 ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
                    În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

                    Razii dupa blocurile gri

                      În perioada 14-15 iulie a.c., 58 de polițiști, 30 de jandarmi și 8 polițiști locali au acționat în sistem integrat pe linia prevenirii faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

                      În cadrul acțiunii au fost identificați 145 de tineri dintre care 115 constituiți în grupuri tip „colţ de stradă ”, „colţ de bloc” sau „găşti de cartier”.

                      Au fost legitimați un număr de 106 tineri , iar 12 persoane care nu-și justificau prezența pe raza municipiului Bacău au fost conduse la sediul subunităților de poliție.

                      Un număr de 9 minori cu vârsta sub 14 ani au fost redați familiei.

                      Un număr de 2 minori au fost încredințați centrelor de asistență socială de unde plecaseră fără aprobare.

                      Cu ocazia acțiunilor au fost aplicate un număr de 93 de sancțiuni contravenționale din care:

                      – 27 sancțiuni aplicate unor persoane pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice;

                      – 24 de sancțiuni aplicate unor persoane pentru constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul săvârșirii de acţiuni ilicite vizând tulburarea ordinii și liniștii publice;

                      – 9 sancțiuni aplicate unor vânzători/administratori de localuri pentru servirea cu băuturi alcoolice a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor;

                      – 5 sancțiuni aplicate unor persoane pentru refuzul de a da relaţii în vederea stabilirii identităţii sau de a se legitima cu actul de identitate;

                      – 9 sancțiuni aplicate unor persoane pentru tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00;

                      – 3 sancțiuni aplicate unor persoane pentru provocarea ori participarea efectivă la tulburarea liniștii, în locuri sau localuri publice;

                      – 1 sancțiune aplicată unei persoane pentru îndemnul minorilor la săvârşirea de contravenţii;

                      – 4 sancțiuni aplicate unor persoane pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene;

                      – 9 sancțiuni aplicate părinților pentru lipsa de supraveghere a minorului;

                      – 2 sancțiuni aplicate proprietarilor de câini agresivi pentru neluarea măsurilor de supraveghere.

                      Razii dupa blocurile gri

                      Posted by Desteptarea de Bacau on Saturday, July 16, 2016

                      Astfel de acțiuni vor continua bilunar până la eliminarea stărilor de discomfort din comunitate.

                      Persoanele identificate vor fi monitorizate de către polițiștii de proximitate iar locurile și stările de disconfort identificate vor fi date în consemn patrulelor de siguranță publică.

                      Acțiunea a fost coordonată de către conducerea Poliției Municipiului Bacău.

                      A inceput Streetball Challenge

                        Inca de la primele ore ale diminetii, zona din fata hotelului Decebal din centrul Bacaului a fost ocupata de participantii la ce-a de-a VI-a editie a Streetball Challenge, eveniment organizat de Asociatia STEP Romania, cu sprijinul Consiliului Local Bacau.

                        Astazi s-au derulat primele confrontari in calificari, iar de la ora 18.30 a inceput concursul de Slam Dunk.

                        Prezenti in acest week-end in Bacau, participantii la ID Fest au primit invitatia de a participa in aceasta seara, in calitate de spectatori, la spectacolul concurs de Slam Dunk.

                        “Este un week-end cu foarte multi tineri in centru orasului, ceea ce ma bucura foarte mult, si vreau ca pe viitor, Bacaul sa fie mereu plin de tineri”, a declarat Gabi Postolache, presedintele Asociatiei STEP Romania Bacau si organizatorul Streetball Challenge.

                        Prima zi a evenimentului se va incheia cu o petrecere la Clubul TNT, iar maine vor fi reluate confruntarile.

                        [wonderplugin_gallery id=”629″]

                        La acest eveniment sunt inscrise 45 de echipe, insumand 200 de concurenti, si sunt programate intreceri dar si alte surprize impresionante pentru public.

                        O lovitura de stat a naibii de prost pregatita

                        Ca in filmele de propaganda de la Hollywood, presedintele Turciei a reusit sa dejoace lovitura de stat cu ajutorul poporului si sa salveze democratia. Martirii care au murit in numele salvarii tarii de la dictatura militara vor fi onorati, Armata va fi pusa cu botul pe labe definitiv si toata lumea va fi fericita. Sau nu.

                        Se stie ca Armata turca este un garant al laicitatii statului. Asa a fost de la fondatorul Turciei moderne, Kemal Ataturk. Armata a mai executat, in trecut, trei lovituri de stat, atunci cand guvernul tarii o cotea prea mult catre islamism.

                        De data aceasta, Armata pare sa fi avut o rabdare imensa si a asteptat fix pana in momentul in care Erdogan avea nevoie disperata de o revenire in forta, pentru a-si relansa cariera.

                        De ani de zile premierul si apoi presedintele Erdogan conduce tara spre islamism, se razboieste cu presa si cu politicienii care-l critica, a epurat Armata de liderii care ar fi putut pregati o lovitura de stat, si, nu in ultimul rand, a demarat o politica externa periculoasa.

                        Tentativa de lovitura de stat a esuat lamentabil, insa, iar Erdogan a iesit din aceasta afacere mult mai intarit.

                        Poate si pentru ca toata afacerea a parut sa fie una de amatori.

                        In primul rand, conspiratorii il lasa pe Erdogan sa „evadeze” de la vila de vacanta si sa se urce intr-un avion. Cand pucistii rusi au executat operatiunea in 1991, prima lor grija a fost sa-l aresteze pe Gorbaciov.

                        In al doilea rand, desi au inchis retelele sociale si televiziunea de stat, au lasat sa functioneze posturile private de televiziune. Erdogan a fost in direct la un post TV printr-o transmisie Skipe de pe telefonul mobil.

                        In al treilea rand, conspiratorii au tras in Parlament, adica in institutia pe care spuneau ca vor sa o apere, prin reinstaurarea „democratiei”.

                        Rezultatul a fost ca presedintele a putut sa-si transmita linistit mesajul catre popor, caruia i-a cerut sa iasa in strada.

                        Lovitura a esuat iar Erdogan este din nou pe val, primind un cec in alb pentru actiunile sale viitoare.

                        Asta nu inseamna ca toata Turcia il iubeste. Ci doar ca a blocat pe termen scurt si mediu orice incercare de schimbare a planurilor sale de islamizare a tarii.

                        Lovitura de stat din Turcia a esuat

                          Prim-ministrul turc a denunțat vineri seară o „tentativă ilegală” a unui grup din cadrul armatei, la scurt timp după închiderea parțială în direcția Asia-Europa a podului de pe Bosfor la Istanbul.

                          Armata turcă a anunțat că a preluat puterea în Turcia pentru a restabili ordinea și menține drepturile omului.

                          Șeful Statului Major al armatei turce este printre cei luați ostatici la cartierul general din Ankara. Președintele turc Tayyip Erdogan este în siguranță.

                          Canalul public anunță proclamarea legii marțiale. Președintele Recep Tayyip Erdogan denunță o „revoltă a unei minorități în interiorul armatei”.

                          Un ofițer recent înlăturat ar fi principalul organizator al loviturii de stat. Avionul în care se află președintele Erdogan a aterizat la Istanbul.

                          Președintele Erdogan a apărut în mijlocul mulțimii de susținători în afara aeroportului din Istanbul. Un total de 754 de militari au fost arestați în legătură cu puciul unui grup de soldați rebeli.

                          13690772_1201025169937368_1449261495019301905_n

                          13681057_1201025156604036_4482903949797402950_n

                          13700101_1201025186604033_7820253768383146526_n

                          13716153_1201025209937364_8372039242980179076_n

                          13726586_1201024923270726_5530543017417809115_n

                          13692573_1201024959937389_3686766753909193938_n

                          13690833_1201024983270720_4815255686487340008_n

                          13726821_1201024999937385_2787785745587092920_n

                          13726762_1201025023270716_304377450328957120_n

                          13659122_1201025049937380_907185795893858437_n

                          Despre dragostea pentru contesa Dash

                          Domnitorul Mihai Sturza, care ar fi putut ramâne in istorie unul dintre cei mai de seama domni ai Moldovei de n-ar fi avut o patima asa mare pentru bani, avea un fiu pe nume Grigore. Radu Rosetti ne povesteste cum s-a finalizat povestea de dragoste a acestei beizadele cu o contesa frantuzoaica.

                          „Barbat de o statura înalta si înzestrat din nastere cu o putere musculara neobisnuita, n-a crutat nici o silinta pentru a o mai spori prin tot feliul de exercitii. Gelos de isprava lui Milton de la Crotona, si-a pus în gînd sa faca la feli. Spre acest sfîrsit a început sa poarte în spinare un vitel mic, în fiecare zi, în cursul unui timp anumit, urmînd sa repete aceasta manopera pana ce vitelul a ajuns juncan. Aceasta isprava fiind cunoscuta în tara, beizade Grigore a capatat de la popor porecla de Beizade Vitel. (…)

                          Beizade Grigore era un admirator patimas (si nu platonic) al sexului frumos; succesele lui pe acest cîmp, în tinerete, au fost multiple. Mult zgomot a facut dragostea lui pentru contesa Dash, cunoscuta scriitoare franceza. O cunoscuse în Franta, pe cînd el era foarte tînar. Iar ea se apropia de virsta matura, dar mai avea urme numaroase si înca vii ale unei mari frumusete. O adusese în Moldova fagaduindu-i ca o va lua de sotie si era foarte hotarît sa se tie de cuvînt. Amorezatii se stabilise la Perieni, o mosie din împrejurimile lesului, apartinînd mamei beizadelei.

                          Cînd voda a fost pus de fiu-sau în cunostinta proiectelor sale matrimoniale, le-a întîmpinat cu un veto din cele mai categorice. Dar beizadeaua nu s-a lasat învinsa si a început sa duca pe contesa pe la rudele sale, prezentînd-o ca logodnica lui. Voda se temea mai cu sama de o casatorie clandestina si, în unire cu mitropolitul, luase masurile cele mai aspre pentru a împiedeca ca nu cumva vreun preot sa celebreze cununia în ascuns. Pentru a pune capat desavîrsit romanului, voda, barbat practic si hotarît, a trimes pe neasteptate la Perieni, într-o noapte, o «roata» (companie) de infanterie si un pluton de cavalerie, cu ordin sa încunjure curtea si sa nu lese pe nimene sa intre într-însa si ordinul a fost executat ad litteram.

                          Camara de la Perieni era foarte bine aprovizionata, dar întîmplarea facuse ca cei doi amanti sa fie înzestrati de natura cu cîte un formidabil apetit, iar slugile casei erau multe si, desi fusese puse din ziua dintai la jumatati de portii, tot trebuiau hranite. Dupa prea putine zile, numarul slugilor se împutinase, dar totus nu mai ramasese nici macar farmatura de lucru de ale mîncarii si dragostea a trebuit sa capituleze înaintea foamei.

                          Amantii si-au luat ramas bun unul de la altul, fagaduindu-si sa se regasasca în Franta si beizade Grigore, calare, înarmat pana în dinti, a pus sa se deschida portile ograzii si a navalit ca o furtuna asupra lantului de sentinele care încunjura curtea. Nici una nu s-a gîndit sa-i tie piept, ci cu totii s-au grabit sa se deie înapoi, lasînd tînarului calea libera.

                          Contesa Dash, ramasa prizoniera oastei învingatoare, a fost înainte de toate poftita sa ieie o masa substantiala, careia s-a grabit sa-i faca cinste. Apoi i s-a pus la dispozitie o trasura cu doisprezece cai de posta si un ofiter, spre a fi dusa la Galati. Aici a gasit locul ei pe un vapor platit pana la Constantinopol, pe lînga o rînduiala de bani permitîndu-i sa-si urmeze în chip cuviincios calatoria pana în Franta”.

                          Radu Rosetti

                          ULTIMELE ȘTIRI