Acasă Blog Pagina 2724

Bărbat din Blăgești, arestat. El cultiva in casă cannabis

    La data de 16.10.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului L. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere de droguri de risc în ţară fără drept şi măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile faţă de incupatul B. A. C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

    Faţă de inculpatul B. A. C. s-a reţinut că a înfiinţat pe raza comunei Blăgeşti, jud. Bacău, o cultură de cannabis in-door, cu ocazia percheziţiei domiciliare fiind identificate 9 plante de cannabis în diferite stadii de creştere şi uscare, 610 g. de muguri de cannabis şi o instalaţie pentru cultivarea “indoor” a cannabisului.

    La data de 17.10.2017 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. A. pentru o perioadă de 30 de zile.

    Există suspiciunea rezonabilă că la datele de 28.08.2017 şi 16.10.2017, inculpatul L. A. a introdus în ţară fără drept, droguri de risc, respectiv haşiş, cu ajutorul mamei sale, aflată în Italia, căreia i-a trimis sumele de bani necesare achiziţionării drogurilor, substanţe interzise pe care le-a comercializat către diferiţi consumatori.

    La data de 16.10.2017, inculpatul a fost depistat în flagrant pe raza municipiului Focşani, în apropierea domiciliului, după ce a ridicat un colet extern, în care au fost descoperite cinci plăci cu haşiş, drog de risc (aproximativ 500 de grame).

    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Bacău şi Vrancea.

    Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

    La percheziții au participat și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni Speciale din Bacău şi Vrancea.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

    Sascut: Un tânăr beat și fără permis a intrat cu mașina într-un gard

      La data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier.

      Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 29 ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 119 D, pe raza comunei Valea Seacă, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu gardul unei locuinţe, distrugând o porţiune de aproximativ 8 ml gard.

      În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr de 18 ani, pasager pe bancheta din spate a autoturismului, care a refuzat transportul la Spitalul Judeţean Bacău, pentru îngrijiri.

      Poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul de 29 ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul de 29 ani a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge şi stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infgracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

      Aerostar a semnat un memorandum cu producătorul rachetelor Patriot

      Compania Aerostar, din Bacău, a semnat, în dimineața zilei de miercuri, 18 octombrie, Memorandumul de înțelegere cu producătoarea sistemelor de rachete Patriot, compania Raytheon, din Statele Unite.

      Raytheon este unul dintre contractorii din programul României de achiziţie a rachetelor Patriot din Statele Unite.

      Rachetele Patriot reprezintă un sistem de apărare avansat de tip sol-aer împotriva avioanelor sau rachetelor de croazieră sau balistice. Astfel de arme sofisticate sunt deţinute de 12 ţări: Statele Unite, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuwait, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite.

      România ar urma să cumpere 28 de staţii de lansare M903 de la Raytheon, cu sisteme radar şi de control, 56 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T) de la Raytheon şi 168 de rachete Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3) fabricate de Lockheed Martin.

      Cursele de motocros

      Să nu-mi mai prind urechile, este a treia oară când pomenesc de ele, revin la perioada anilor ’70. Rămân în aceeași zonă, cunoscută atunci ca Piața Florescu. Strada 9 Mai nu arăta ca astăzi.

      Băcăuanii se adunau în număr mare când se organizau competiții sportive. Erau la modă cursele de motocros. Motoreta Mobra, model „50”, a fost lansată pe piaţă în 1971.

      Cu cei 4 cai putere, consuma cam doi litri și jumătate de benzină la suta de kilometri, și costa 6.325 lei. Pe Centru se organizau deja curse de karting, cu mașinuțe construite artizanal.

      Mașinuțele nu semănau nici pe departe cu cele care au luat startul, când s-a inaugurat circuitul Selena Motor Sport, de lângă CIC, în 2002. Am recuperat două imagini sugestive, făcute de fotoreporterul de atunci al ziarului Steagul Roșu, Constantin Bursuc, care nu mai au nevoie de niciun comentariu.

      Pentru cursele de motocros, cu plecare din față de la Casa de Cultură, (inaugurată în 1965) se organizau două tipuri de circuite. Unul în oraș, de măiestrie și îndemânare, care avea ca punct de întoarcere rondul de flori din piața menționată, și altul, în județ, de anduranță.

      Cum se desfașura în oraș? Aici trebuie să-l citez iar pe domnul Viorel Roman. Are farmecul lui. „Cel mai mare motociclist al Bacăului, care a câștigat aproape toate circuitele astea, era unul pe care îl chema Pintea. Și-a avut un accident mai spectaculos.

      Înainte de Policlinica Veche era un panou, lângă grădiniță. Cum o fi luat el curba, în viteză, a zburat drept în panoul ăla. S-a lovit, dar nu așa de grav. Nostim a fost că locuia chiar acolo, la subsolul policlinicii. Soția lui era asistentă. Ea l-a pansat. Pentru el era o pasiune dar era și o meserie. Avea atelier de reparații.”

      Traseul de pe drumurile de țară, văzut prin prisma unui copil cu o curiozitate păguboasă, l-am asociat cu un triunghi echilateral, plimbat prin spațiu. Mi-e cam jenă, aducându-mi aminte cum am prins drag de geometrie, și m-am implicat activ în cursa de motocros.

      Tetraedul

      Nu știu ce-o fi fost în capul nostru de copii fără internet, însă cu „maculatură” multă la dispoziție, dar tentația de a face prostii era aceeași. Așa le spunea vecina mea, baba Aglaia, la cărți. Maculatură băgată în cap.

      „Băi băiete! Pune mâna pe sapă! Astea nu țin de foame”. Cum prindea una, o și priponea. Avea o ciudă pragmatică și un cui de 12, cu locaș deja făcut în stâlpul privatei din fundul grădinii. Acolo ajungea. O femeie deșteaptă, necomplexată de faptul că nu mai vedea să citească.

      În decembrie 1972, s-a dat foc la cărți, în spatele școlii din Berești Bistrița. Un fel de curățenie, pe motiv că se înnoiește fondul de carte. Toate care aveau coperți rupte, îndoite, mâzgălite, majoritatea având ca autori scriitori de origine slavă, de la biblioteca școlară și cea comunală – erau învecinate – trebuiau să dispară.

      Eram în clasa a șasea, cu sania la derdeluș, când am văzut-o pe babă încovoiată. În loc să aibă bereta pe cap, ducea în ea adunte, în brațe, un maldăr de cărți.

      „De-aprins focul mamă, de-aprins focul! Da’ mai sunt! Păcat să ardă degeaba.” Două drumuri am făcut și eu, cu sania plină, până acasă. Cine a trecut pe acolo a luat ce a vrut și cât a putut căra. Foc tot s-a pus, mai spre seară, ca o justificare. Fraier am fost că nu am luat măcar un afiș vechi, cu întovărășirea. Valora ceva acum.

      Cărțile le am. Așa am descoperit literatura rusă, de la Război și Pace la Ilf și Petrov. Curios că, printre ele, am găsit și un Dicționar Politehnic, tipărit în 1967. De aici a pornit ideea cu tetraedul, aplicație practică în vara următoare, când au trecut prin comună participanții la motocros.

      Milițianul Ghioc – băiatul lui mai mic era coleg de clasă cu mine, anunțase din timp oamenii să nu iasă cu căruțele în drum, să nu se întâmple ceva. Erau și afișe prinse pe garduri, în pioneze. Că veneau de la Roman sau de la Bacău, nu mai știu.

      Cert e că treceau pe la noi, apoi prin Pădureni, Gura Văii, spre Racova. Două zile, împreună cu Viorel, verișor mai mic decât mine cu 3 ani, am împletit cuie. Patru la mănunchi. Cuie subțiri de 5, și sârmă luată din plasa de la iepuri, mai maleabilă. Oricum le aruncai, unul rămânea cu vârful în sus. Am făcut vreo 20.

      Drumul era cu piatră netasată. Ne-a luat vreo două ore să le pitim pe traseu, acoperite cu pietricele. Ne feream și de consătenii care-și purtau grijile pe lângă noi. Dacă știam că prima mașină care avea să treacă era de la miliție, nu le mai puneam.

      Spaimă tataie când a apărut! Mă și vedeam la școala de corecție. De unde! A trecut în viteză și ne-a umplut de praf. Apoi bâzzz, a apărut primul motociclist, bîz al doilea, al treilea, niciun făsss! Altul! Altul! Mai să nu mai cred în ce-am citit.

      Păcat de muncă. Și se aude deodată, un împroșcat de pietre, la vreo 30 de metri de noi. Am sărit amândoi în sus de bucurie. Alb de praf, toți erau așa, nenea motociclistul își ridică ochelarii de aviator pe frunte și trage-un șut în roata din față. Se retrage cu motorul pe marginea șanțului. Cuiul a perforat prin anvelopă camera, dar datorită formei, nu a rămas înfipt. Roata s-a dezumflat progresiv. Pentru un profesionist, a pune un petec nu-i mare lucru. Pentru un concurent înseamnă timp pierdut.

      Ca doi mielușei nevinovați, ne-am dus pe partea cealaltă de drum, să vedem cum face. Era posomorât. „Măi băieți! Dați-mi o cană cu apă!” Parcă mi-a tăiat cineva craca de sub picioare. Mai să mă bușească plânsul. Așa de rău mi-a părut! Nu știu cum am alergat la fântână, erau mai multe femei „la apă”, și i-am dus o găleată, aproape plină.

      Scosese deja camera. A umflat-o cu pompa și a udat-o, să facă bășici gaura. A frecat în jurul ei cu glaspapir, petice avea. Puțin adeziv dintr-un tub, aplicat și lăsat oleacă să se zvânte, și gata. Câteva pompe îndesate și era iar călare. A băgat mâna la piept și a scos o bacnotă roșie, de 10 lei, mulțumire pentru apă. Îmi venea să intru în pământ de rușine. N-am putut să întind mâna. A luat-o văru-miu, fericit de afacere. I-am tras o castană.

      Am cules apoi toate tetraiedele pe care le-am mai găsit. Majoritatea erau turtite. M-am bucurat că nu a mai făcut nimeni pană, promițându-mi că mă las de prostii. (Va urma!)

      Dacă n-ai un bătrân… să-l cumperi!

      Zicală veche. Abia acum încep să mă bucur că demersul jurnalistic, de a scoate din uitare istoria cât de cât recentă a acestui oraș, stîrnește și interesul profesioniștilor.

      Toată stima și respectul pentru intervenția, pe pagina online a ziarului, a domnului Vilică Munteanu, acum pensionar (dar nu și bătrân), director la Arhivele Statului un sfert de secol.

      De unde vine denumirea străzii Lecca? Internetul nu mi-a oferit o sursă concretă de informare. Acum există. Lucrările științifice rămân, cumva, apanajul specialiștilor. Subiectul nu a mai fost abordat ca o… poveste.

      Pictorul Constantin Lecca, care avea 24 de ani când s-a născut viitorul politician Gheorghe Lecca, trecut în neființă cu 2 ani mai devreme decât artistul (nu știu dacă există vreo legătură de rudenie între ei… iarăși o provocare, dar din ce am citit, se pare că i-a făcut și lui un portret) nu a fost el muza care i-a inspirat pe edilii acelor vremuri, pentru a da denumirea străzii. Nostim cum tratează timpul, personalitățile.

      Artiștii rămân mai bine imprimați în memoria colectivă decât majoritatea politicienilor. Și este bine că un profesionist în istorie, blând cu mine (m-a tras cu diplomație de urechi), scoate adevărul la lumină. Preiau ce a scris domnul Vilică Munteanu pe pagina de internet, și pentru abonații și cititorii care țin acum în mână ziarul Deșteptarea.

      Săptămâna viitoare va număra cea de a opta mie apariție. „Strada respectivă a primit numele de Strada Lecca printr-o decizie a Primăriei orașului Bacău la puțin timp după decesul lui Gheorghe Gh. Lecca, înhumat pe 1 septembrie 1885 la biserica din Ungureni, ctitoria sa. Gheorghe Gh. Lecca, fiul paharnicului Gheorghe Lecca – la origine răzeș din Buciumi (lângă Onești), proprietar al moșiei Botești Dealu Mare (lângă Bacău) -, s-a născut în 1831 la Tecuci.

      A absolvit Școala Militară de la Samur (Franța), iar în anul 1854 revine în țară, ia parte la Războiul Crimeii între 1854-1856. În 1858 se încadrează ca profesor de matematică la Școala Militară din Iași, fiind numit directorul acesteia în anul 1859. A fost deputat, senator, prefect de Bacău, vicepreședinte al Partidului Național Liberal și ministru de Finanțe (1882-1885).

      Pe 11 aprilie 1868, când era prefect de Bacău, a primit o depeșă de la I.C. Brătianu, prin care era înștiințat că domnitorul Carol l-a numit prefectul Poliției Capitalei, funcție pe care a refuzat-o, fiind prea legat de orașul Bacău, dându-și demisia din post. Gheorghe Gh. Lecca, I. Negură și Costache Radu au scos ziarul «Gazeta de Bacău».

      Aceiași, plus M. Climescu și V. Colin au achiziționat prima tipografie din Bacău în anul 1867, an în care înființează prima societate culturală din oraș, «Societatea pentru învățătura poporului român», precum și primul gimnaziu din Bacău (a fost prefect în perioadele 14.02 – 31.12.1866 și 01.06.1867 – 11.04.1868). Activitatea sa ca ministru de Finanțe este extrem de apreciată în «Memoriile Regelui Carol I». La înhumarea sa au participat importante personalități, dintre care amintim: I.C. Brătianu, generalii Fălcoianu, Radu Mihaiu, Greceanu (Prefectul Palatului – ca reprezentant al regelui), ministrul T.I. Brătianu, senatori, deputați, Ciril Sebastian – prefect de Bacău, profesori ș.a.

      Între numeroasele coroane, în mijloc una pe care era înscris «Regele, ministrului G. Lecca». Într-o postare viitoare voi prezenta copia scanată a documentului prin care se motivează atribuirea denumirii Lecca străzii cu pricina, document aflat în fondul arhivistic al Primăriei orașului Bacău, deținut de Arhivele Naționale Bacău. Repet, nu am vrut să fac decât o precizare necesară, nu să diminuez importanța demersurilor jurnalistice.” Mii de mulțumiri, domnule Vilică, pentru acest gen de informații pe care nu le mai poate contesta nimeni. Multă sănătate! Orice intervenție este binevenită.

      Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

        Absolvenţii promoţiei 2016-2017, care nu urmează o formă de învăţământ şi nu lucrează, sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la bursa locurilor de muncă, acţiune dedicată lor, în mod special.

        Această bursă va fi organizată pentru ei, dar şi ceilalţi şomeri, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău, vineri, 20 octombrie, începând cu ora 9.00 şi până la 12.00, la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” (vizavi de Biserica Precista).

        Pentru a asigura o participare numeroasă din partea angajatorilor care au, în prezent, oferte de muncă, AJOFM Bacău a contactat deja, în acest scop, 550 de agenţi economici. Dintre aceştia şi-au exprimat dorinţa de a participa la eveniment, evident, cu posturile vacante de care dispun, 45 angajatori.

        Ei pun la bătaie 565 locuri de muncă, acestea fiind în diverse domenii de activitate, ponderea deţinând-o construcţiile, confecţiile şi sfera serviciilor. Dar, cu siguranţă, oferta va fi mult mai generoasă, având în vedere numărul posturilor vacante comunicate agenţiei judeţene la finele săptămânii trecute de către agenţi economici din judeţ şi valabile şi în prezent. Astfel, în momentul de faţă, sunt disponibile nu mai puţin de 1.482 locuri de muncă, în 150 de ocupaţii. Surprinzător, cele mai multe sunt în domeniul construcţiilor.

        Deşi sezonul rece bate la uşă, în acest domeniu sunt libere 43 posturi de zugrav, 56-zidar tencuitor, 14-rigipsar, 74-muncitor necalificat, 30-instalator tehnico-sanitare, 53-fierar betonist, 20-faianţar, 40-electrician întreţinere, 52-dulgher, 9-constructor structuri, 4-betonist şi 5-asfaltator.

        Şi în sfera serviciilor sunt posibilităţi numeroase de încadrare în muncă. Aici se caută spre angajare 29 vânzători, 11 vopsitori industriali, 11 şoferi autocamion, 19 ospătari, 18 mecanici auto, 61 lucrători gestionari, 21 lucrători comerciali, 13 electricieni întreţinere şi reparaţii etc. În alte domenii sunt libere 39 posturi de tâmplar universal, 18-sudor, 11-strungar universal, 48-lăcătuş mecanic şi multe altele. Dar şanse de angajare sunt şi pentru şomerii cu studii superioare.

        Pentru ei sunt libere 4 posturi de inginer tricotaje, confecţii, 2-biolog, 1-consilier juridic, 3-economist, 3-inginer industrie alimentară, 3-inginer energetic, 1-inginer constructor, 1-inginer căi ferate, drumuri şi poduri, 1-inginer mecanic, 1-manager proiect, 1-medic BFT, 1-medic veterinar şi 2-microbiolog. În total, oferta de locuri de muncă este de trei ori mai mare decât numărul absolvenţilor aflaţi în evidenţa AJOFM Bacău.

        Până în momentul de faţă, la instituţia judeţeană de profil s-au înscris aproximativ 500 absolvenţi din promoţia 2016-2017. Dar absolvenţilor care sunt în căutarea unui loc de muncă, înregistraţi oficial, li se adaugă multe alte persoane. La finele lunii septembrie în baza de date a AJOFM Bacău erau peste 13.000 şomeri. Pentru toţi aceştia bursa locurilor de muncă, de vineri, 20 octombrie, reprezintă o oportunitate pe care nu ar trebui să o rateze.

        Judo/ CN Ne-Waza: Aur și argint pentru „csmei”

        Două noi titluri naționale pentru judoka CSM Bacău pregătiți de Aurel Chelariu și Constantin Cremene: unul de campion și unul de vice-campion. Ambele au fost cucerite la finalul săptămânii trecute, la CN Ne-Waza (lupta la sol) U11, U13 și U15 de la Poliești.

        La U11 34 kg, Dragoș Cremene s-a laureat campion al României, în timp ce la 42 kg U13, Marcus Herghelegiu a devenit vicecampion național. „Am arătat bine. Și la propriu- iar aici fac referire la echipamentul de prezentare pe care ni l-a asigurat conducerea CSM Bacău- dar și la figurat, în sensul că sportivii noștri au reușit din nou rezultate foarte bune”, a declarat prof. Aurel Chelariu.

        În altă ordine de idei, începând de azi și până duminică, la Pitești, se va desfășura selecția pentru Centrul Național Olimpic a sportivilor născuți între 2001 și 2002. De la CSM Bacău participă Ștefan Cremene (66 kg), iar de la SCM George Crețu și Dragoș Prosie, ambii la categoria de greutate 73 kg.

        Fotbal/ Liga a IV-a: Gauss, una și bună

        De obicei, pentru a afla rezultatul unei echipe, obișnuiești să întrebi: „Ce a făcut X?”. În cazul liderei Ligii a IV-a, ACS Gauss Bacău, datele problemei se schimbă. Nu mai întrebi ce a făcut, ci pur și simplu cu cât a bătut. Și asta pentru că formația antrenată de Andrei Întuneric știe una și bună: să bată tot ce iese în cale. De regulă, la scor.

        Gruparea pe care suporterii băcăuani o văd drept continuatoarea FCM Bacău și-a trecut în cont sâmbătă cea de-a noua victorie din tot atâtea jocuri disputate în actuala ediție a Ligii a IV-a. Gauss s-a impus cu 5-0 pe terenul Flamurii Roșii Sascut grație golurilor înscrise de B. Lupu, Cheța, Sascău, Dobârceanu și Lozneanu (din 11 m), consoldându-și primatul în clasament, unde păstrează un avans de trei puncte față de Curița.

        Rezultatele etapei a noua: Voința Oituz- ACS Viitorul Nicolae Bălcescu 3-1, CSM Bacău- CS Dofteana 11-0, Vulturul Măgirești- Siretul Bacău 6-1, Fl. Roșie Sascut- ACS Gauss Bacău 0-5, Viitorul Curița- Aripile Cleja 13-0, Gloria Zemeș- Voința Gârleni 4-1, CSM Moinești- AS Negri 5-0, FC Dinamo Bacău- AS Măgura Cașin 7-3. Meciul AS Filipești- UZU Dărmănești a fost amânat.

        Clasament

        1. ACS Gauss 9 9 0 0 86-7 27p.
        2. Viitorul Curița 9 8 0 1 42-4 24p.
        3. CSM Bacău 9 7 0 2 42-9 21p.
        4. Vulturul Măgirești 9 6 1 2 44-19 19p.
        5. Voința Oituz 8 5 2 1 14-7 17p.
        6. Dinamo Bacău 9 5 1 3 25-15 16p.
        7. Gloria Zemeș 9 5 1 3 23-19 16p.
        8. Voința Gârleni 9 5 0 4 21-19 15p.
        9. UZU Dărmănești 8 5 0 3 16-25 15p.
        10. ACS N. Bălcescu 9 4 2 3 19-15 14p.
        11. AS Filipești 8 3 1 4 17-24 10p.
        12. CSM Moinești 8 3 0 5 20-17 9p.
        13. Măgura Cașin 9 2 1 6 14-32 7p.
        14. Aripile Cleja 9 2 1 6 19-52 7p.
        15. CS Dofteana 9 2 1 6 7-56 7p.
        16. Siretul Bacău 9 1 1 7 5-26 4p.
        17. AS Negri 9 0 2 7 5-36 2p.
        18. Fl. R. Sascut 9 0 0 9 5-42 0p.

        Programul etapei viitoare (21- 22 octombrie): ACS Viitorul Nicolae Bălcescu- CSM Bacău, ACS Gauss Bacău- AS Filipești, UZU Darmănești- Voința Oituz, AS Siretul Bacău- Fl. Roșie Sascut, AS Negri- Vulturul Măgirești, CS Dofteana- Gloria Zemeș, Aripile Cleja- FC Dinamo Bacău, Voința Gârleni- Viitorul Curița, Măgura Cașin- CSM Moinești.

        Primăria Slănic Moldova a preluat licența de explorare a izvoarelor din stațiune

          Primăria orașului Slănic Moldova a preluat de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), licența de dare în administrare de explorare la toate apele din stațiune, cele 11 izvoare mai puțin Izvorul numărul 3 de care se ocupă Institutul de Balneologie. Prima etapă în administrarea izvoarelor este explorarea, după care urmează exploatarea.

          „Scopul nostru – ne-a declarat, în exclusivitate, primarul Gheorghe Baciu – este ca explorarea și exploatarea să pornească foarte repede.

          Pe baza acestei autorizări, vom putea constrânge, conform legii, proprietarul izvoarelor, care este societatea Flora din Slănic Moldova, aflată în insolvență, să dea foarte repede accesul la izvoare”.

          Gheorghe Baciu a precizat că primăria va face foarte repede demersurile către societatea Flora, pentru acces la izvoare, pentru ca apoi să se înceapă analiza fizico-chimică a apelor și alte lucrări necesare.

          „Se va lucra – a mai spus primarul – cu specialiști în domeniu. Primăria va gestiona această resursă naturală, lucru foarte important pentru comunitatea noastră. Suntem foarte interesați să gestionăm aceste resurse”.

          Producții record la sfecla de zahăr

          -venituri de mii de euro pentru fermierii care au pariat pe sfeclă

          Deși sfecla de zahăr este printre cele mai profitabile culturi agricole, dar și cea mai mult subvenționată de stat, extrem de puțini fermieri băcăuani o mai cultivă în prezent. Și asta deși, înainte de ’90, în tot județul, existau peste … 15.000 de hectare cu această plantă agricolă.

          Dr. Petrișor Olteanu este fermierul băcăuan care se încăpățânează ca, an de an, să cultive cu sfeclă terenurile fertile din zona Răcăciuni. De altfel, sudul județului și mai ales zona Sascut, era renumit tocmai prin faptul că se cultiva cu precădere sfeclă de zahăr.

          Acolo, a ființat, până pe la sfârșitul anilor ’90, renumita fabrică de zahăr veche de mai bine de 100 de ani. În acest an, dr. Olteanu poate spune că a dat lovitura, producția medie la hectar fiind una record, de…68 de tone de sfeclă (e drept, estimare făcută la recoltare).

          „A fost un an bun pentru sfeclă, pentru că nu a fost secetă pronunțată, ca altădată, și nici n-a plouat la recoltare, deci n-a influențat negativ conținutul de zahăr din plantă. Vremea a ținut cu mine. Anul trecut, de exemplu, am recoltat…în decembrie. Curios este faptul că, anul trecut, mi-a rămas pe câmp sfeclă cu mult mai frumoasă decât cea de anul ăsta. Bineînțeles că depinde foarte mult și de cum o lucrezi, de tehnologiile pe care le folosești etc”, explică dr. Petrișor Olteanu, administratorul firmei cu profil agricol Agronova din Răcăciuni.

          Doi, Doamne!, și toți…doi

          De altfel, și cifrele oficiale ale Direcției Agricole indică o medie la hectar de peste 35 de tone, ceea ce ar trebui să fie motivant pentru cei care fac agricultură. Din păcate, în tot județul, mai există doar trei temerari fermieri care insistă să mențină încă viu visul dulce al lui Nicolae Ceaușescu, de a transforma România în fabrica de zahăr a Europei. E drept, doar o fărâmă din ambiția controversatului șef de stat comunist, dacă socotim că nici fabrici nu mai sunt, la fel ca și cultivatori de sfeclă de zahăr.

          În zona Moldovei, mai funcționează doar cea de la Roman, preluată și menținută în viață de austriecii de la Agrana. În rest, totul este…amintire. Partea bună este că austriecii de la Roman încă mai preiau „bruma” de sfeclă de zahăr produsă în județul Bacău.

          Prețul este unul STAS, la orice contract cu fabrica, de 26 de euro pe tonă, însă, în funcție de procentul de zahăr din sfeclă (dar și de prețul zahărului la Bursă), acesta poate ajunge și la…36 de euro tona. La aceste cifre, adăugăm și subvențiile mai mult decât generoase venite de la ministerul de resort, anul trecut, sprijinul cuplat la sfeclă, plătit prin APIA, fiind de…786,3 euro/ha.

          Stare de fapt

          Răzvan Bibire

          Dacă este să am un regret pentru guvernarea Cioloş este pentru că acum îmi lipseşte stilul de comunicare care părea să copieze – păstrând proporțiile, desigur – comunicarea de pe vremurile de dinainte de 1989, când o duceam tot mai prost dar ni se spunea că o ducem tot mai bine.

          Era de-a dreptul fantastic să-i vezi pe toţi miniştrii vorbind despre cât de bine o duce ţara, pe formatorii de opinie lăudând progresele guvernării şi ridicând imnuri de slavă salvatorului naţional. Astăzi nu mai auzi astfel de ode, ceea ce este păcat pentru că oamenii respectivi chiar aveau talent; e foarte dificil să faci din rahat bici ba să-l mai şi faci să pocnească.

          Dar talentul lor nu se pierde pentru că, acum este folosit invers, pentru a critica Guvernul. Ceea ce, la urmă urmei, este datoria oricărui gazetar, jurnalismul nefiind arta de a aduna scamele de pe hainele potentaţilor.

          Dar şi critica este o artă, neputând fi făcută oricum şi de către oricine. Din acest motiv, ne lipseşte o critică adevărată a guvernării şi ne este livrată, în schimb, propagandă electorală.

          În combinaţie cu situaţia specială a războiului din subterane, tot melanjul acesta informaţional a dat naştere unei percepţii extreme asupra politicii: în vreme ce Guvernul cade în sondaje, partidul care e la Putere creşte. În mod normal ar fi imposibil ca PSD să nu deconteze imagologic costurile unei guvernări zbuciumate, imprecise şi cu multe, foarte multe poticneli.

          Totuşi, se poate observa un lucru interesant: partidul s-a detaşat de liderii de la Centru, cei care decid politica naţională şi, deci, ceea ce face Guvernul. În teritoriu, PSD a intrat într-o zodie tehnocrată, liderii formali păstrând tăcerea, la înaintare fiind scoşi cei cu atribuţiuni pur tehnice, care nu discută politică, se mulţumesc doar să execute sarcinile de serviciu.

          Iar, în vreme ce partidul joacă, în continuare, piesa luptei împotriva Sistemului, cresc şi procentele în sondaje, în vreme ce, cum spuneam, Guvernul scade pe fondul prea deselor bâlbâieli.

          Problema este că această strategie riscă să ducă la blocaj. Pe de o parte, Sistemului îi convine situaţia deoarece poate controla foarte bine Guvernul, pe de altă parte partidului îi convine pentru că poate da vina pe Sistem şi să capitalizeze intenţii de vot. Dar asta înseamnă să nu se mai facă nici o reforma, în special cea a Justiţiei, care este absolut necesară.

          Însă, s-ar putea să mai existe o speranţă chiar dacă politicienii nu vor să se lupte cu Sistemul. Pentru că lupta se dă acum, în interiorul acestuia, între facţiunile sale.

          Piaţa Centrală: Jandarmii au confiscat 40 kg de peşte

            Un echipaj de ordine şi siguranţă publică, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bacău, care se afla în Piaţa Centrală, a depistat un bărbat care comercializa pește, fără să aibă documente care să arate proveniența mărfii.

            Vânzătorul de ocazie, în vârstă de 41 de ani, din Horgeşti, avea în autoturism 40 kg de pește de diferite specii, respectiv novac, somn, șalău, caras şi știucă.

            „În cauză, jandarmii au întocmit pe numele făptuitorului dosar cu acte de constatare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de deţinere sau comercializare a peștelui fără documente legale, iar cantitatea de 40 kg pește a fost ridicată în vederea confiscării”, a declarat plt. Alexandra Dănculea, purtător de cuvânt la IJJ Bacău.

            Peştele a fost predat pe bază de proces-verbal unei societăţi comerciale pentru valorificare, cercetările fiind continuate de Poliţie.

            Lt. Diana Zamfir: „În viață e bine să faci ce îți place!”

            – i-a plăcut mult informatica, dar pentru că nu și-a dorit muncă de birou, a ales să se facă pilot militar – a optat pentru o carieră militară în clasa a XI-a, pentru că era „fără bani” la academie

            Are 25 de ani, pare o fire delicată, dar cu toate acestea emană multă determinare. Deși pare a avea „capul în nori”, este destul de ancorată în realitatea cotidiană.

            Locotenent Diana Zamfir, s-a născut în Cluj, a crescut, a învățat și a iubit în Brașov, însă, viața și serviciul și implicit pasiunea pentru zbor, au adus-o în Bacău. De un an de zile zboară pe IAR 99 Șoim la Baza 95 Aeriană, atât pe simplă, cât și pe dublă comandă. Pentru Diana, anul 2017 a fost până acum unul bogat în ore de zbor, lucru care bucură pe oricare pilot. De când a terminat Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov și după ce și-a luat brevetul de pilot militar în anul 2015, a adunat în timp aproximativ 250 de ore de zbor. A zburat cu YAK-52 , Cessna 872, IAR 99 Șoim Standard și IAR 99 Șoim.

            R: Cu ce asociezi zborul?

            D.Z.: Pentru mine, zborul înseamnă liniște. Acolo sus, atunci când ești doar tu și aeronava, nu prea mai ai timp de altceva. Fiecare misiune necesită maximă concentrare și trebuie să fii conectat în permanență la aparatură și la țintele pe care trebuie să le atingi. Când zbor pe simplă comandă, liniștea aceea poate fi asociată cu relaxarea simțurilor, iar această stare mă ajută să duc cu succes misiunea la final. Nu îți mai spune nimeni în cască ce să faci, așa că trebuie să dai totul din tine ca zborul să fie unul reușit. Ajutorul (cicăleala) instructorilor pe durata pregătirii mi-a prins foarte bine!

            R: Care este cea mai recentă reușită pe care ți-ai trecut-o în palmares?

            D.Z.: Recent am trecut examenul de clasa a III-a, care se traduce pentru piloți într-un nivel de pregătire de bază pentru misiuni pe aeronavă. Acest nou calificativ m-a ajutat să particip la misiuni de trageri executate în poligon. Am avut două secvențe de trageri, iar reușita acestui exercițiu mi-a crescut nivelul de încredere.

            R: Cariera de pilot necesită o pregătire continuă. Mai rămâne loc și pentru viața personală?

            D.Z.: Într-adevăr, trebuie să ne pregătim continuu, iar acest lucru presupune să facem sacrificii în plan personal. Se știe că un pilot aflat la început de drum se duce acolo unde sunt avioane, ca să poată zbura cât mai mult. Iată că pe mine, cariera militară m-a adus în Bacău, fiind încadrată la Baza 95 Aeriană. Am fost nevoită să las în urmă familia, iubitul și să fac ceea ce mi-am dorit. Cred din tot sufletul că în viață e bine să faci ce-ți place! Dedicându-mi aproape tot timpul zborului și pregătirii, îmi rămâne foarte puțin pentru a dezvolta relații personale. De exemplu, concediul din vară l-am sacrificat pentru a recupera laboratoarele la master. Studiez în continuare „Sisteme electronice de comunicații integrate” la Universitatea „Transilvania” din Brașov, iar pe viitor vreau să urmez și cursul pentru căpitan.

            R: De ce pilot și nu altceva?

            D.Z.: Mi-a plăcut mereu matematica și informatica însă nu-mi doream să am un job static. În clasa a XI-a, pe când urmam cursurile Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil” Brașov, prietenii mei m-au îndrumat să mă înscriu la academie, dându-mi încredere că voi reuși fără probleme cu bagajul de cunoștințe pe care îl dobândisem în liceu. Așa că a fost mai curând o provocare, un pariu cu mine. Și drept dovadă pentru că nu eram sigură că voi fi admisă pe cele două locuri scoase la concurs pentru fete, mi-am încercat norocul cu o prietenă și la MAI, tot pentru piloți. Când ne-am prezentat la biroul pentru informații să cerem lămuriri, am fost întrebate ce anume căutăm, pentru că locurile pentru piloți erau destinate doar băieților. Și așa am ajuns la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, după numeroase testări și examene.

            R: Ce face un pilot în puținul lui timp liber?

            D.Z.: Atunci când nu am examene de pregătit sau zbor, îmi place să evadez în natură. Oriunde, numai să nu stau în casă. Îmi place muntele, îmi place să schiez, mă pasionează escaladările la liber și orice altă activitate în aer liber care implică mișcare. Îmi place muntele, însă, prefer locurile neaglomerate, dacă se poate nefrecventate de turiști. Așa mă încarc cu energie, iar liniștea muntelui mă relaxează. Când ies să fac mișcare în natură îmi place să funcționez „4×4”, adică să mă folosesc și de mâini și de picioare, în egală măsură.

            Lt. Diana Zamfir și colega ei, lt. Daniela Tăbăcaru, sunt singurele femei pilot care activează în prezent la Baza 95 Aeriană.

            Zeci de mașini refuzate la înmatriculare

              – 80 de vehicule au fost oprite de la înmatriculare pentru că nu aveau documente

              Acest lucru s-a întâmplat în nouă luni de activitate a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Bacău când au fost consemnate tot atâtea situații în care deținătorii de mașini nu au putut prezenta documente originale ale vehiculelor.

              În astfel de situații, conform prevederilor OMAI 1501/2006, a fost întreruptă procedura înmatriculării pentru prima dată în România a 80 de vehicule.

              Persoanele care s-au prezentat la SPCRPCÎV Bacău nu au putut prezenta în original documentele de înmatriculare străine sau documentele nu au corespuns cu cele din EUCARIS. În aceste cazuri au fost efectuate demersuri pentru verificarea la statul emitent a posibilității înmatriculării în România a acestor vehicule.

              Tot la capitolul neregului, anul acesta, funcționarii SPCRPCÎV Bacău au depistat un caz în care un certificat de înmatriculare reținut pentru motive tehnice a fost declarat pierdut, eliberându-se un duplicat, cauză în care a fost sesizat Inspectoratului de Poliție Județean Bacău pentru continuarea cercetărilor privind comiterea infracțiunii de fals în declarații.

              Câte ceva despre drag şi chef de muncă

              Plec să caut de lucru, dă Doamne să nu găsesc! Cam ăsta era îndemnul adresat, mai în glumă, mai în serios, unui cunoscut cam fără chef de muncă de pe la ţară. Cum vorbele repetate tind să intre în folclor, şi această butadă a făcut carieră şi a ajuns până astăzi, nealterată şi, surprinzător, a prins conţinut şi extindere. Mai ales printre tineri, nu foarte mulţi, dar suficienţi pentru a intra în statistici.

              Apelez doar la câteva date pentru a-mi susţine afirmaţia: mai mult de 18.000 de tineri sub 25 de ani sunt în şomaj de peste şase luni, 150.000 de adulţi se găseau tot în şomaj de peste 1 an, ceea ce reprezintă 40 la sută din totalul persoanelor ca nu au un loc de muncă.

              Suntem pe locul doi în Europa la statul degeaba, clasament dublat şi de o explicaţie: majoritatea tinerilor din România preferă să trăiască pe banii părinţilor (cu acordul acestora, care-i încurajează să mai copilărească), în loc să ia viaţa în piept, să-şi facă planuri de viitor. Mulţi, spune iar statistica, nici nu vor să audă de slujbă în sectorul economiei private, unde, nu spun o noutate, se găseşte berechet de lucru.

              În fiecare an, în Bacău, dar şi în alte oraşe, se organizează burse ale locurilor de muncă, câte două-trei pe an, inclusiv pentru absolvenţii de liceu şi facultăţi. În fiecare an, la acest gen de bursă, numărul ofertelor a depăşit cu mult numărul tinerilor înscrişi la AJOFM, cu toate acestea, am văzut anul trecut, tinerii, dar nu numai ei, vin doar în vizită la Bursă, se uită, bifează prezenţa, îşi fac de lucru cu ofertanţii, ba îi mai şi persiflează, după care se retrag, pentru refacere, la vreun băruleţ. Nimic nu-i de nasul şi pretenţiile multora.

              Pentru conformitate, mergem vineri să vedem ce s-a schimbat faţă de anul trecut.

              Primăriile, luate la bani mărunți de subprefect

                De vreo șapte ani, Prefectura Bacău nu a mai făcut controale în cele 93 de unități administrativ-teritoriale (UAT) ale județului pentru a verifica dacă actele emise sunt legale și dacă primarii, funcționarii, consilierii și instituțiile pe care le reprezintă își îndeplinesc obligațiile prevăzute în legi, statut și regulamente.

                A fost o surpriză pentru subprefectul Valentin Ivancea. După ce a fost numit în funcție, el a decis să schimbe lucrurile și a făcut un plan de acțiune pe care l-a și aplicat.

                Între altele, tematica a vizat organizarea aparatului de specialitate, a comisiilor de disciplină, ședințelor de consiliu, documentațiile care au stat la baza emiterii actelor, respectarea cvorumului, a Legii 215 și Legii 52 privind transparența, activitatea secretarilor UAT, aplicarea legilor de fond funciar, rezolvarea sesizărilor și respectectarea programului de combatere a birocrației. Până acum au fost efectuate 62 de controale în comune și orașe. Unele dintre neregulile depistate au o frecvență mai mare, altele sunt izolate.

                Pedepsirea, în etapa a II-a…

                Primarii se fac vinovați, cel mai adesea, de neinițierea proiectelor de hotărâre privind aprobarea statutului UAT, a planului de măsuri pentru gospodărirea localităților și a regulamentului de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primăriei.

                S-a constatat că se răspunde la sesizările și solicitările cetățenilor în termenul prevăzut de lege, fapt pentru care primarii merită o bilă albă. Niciunul, însă, nu avea publicat în Monitorul Oficial raportul privind activitatea desfășurată în baza Legii 544. Destul de numeroase au fost și cazurile în care nu existau dispoziții de primar cu privire la regulamentele de organizare a comisiei de disciplină și a comisiei paritare.

                În activitatea Consiliilor Locale, cele mai frecvente au fost neprezentarea raportului de activitate anual de către aleșii locali și neacordarea de audiențe cetățenilor. „Aceste controale au vizat o acțiune de îndrumare, nu neapărat de sancționare, a declarat subprefectul Valentin Ivancea.

                Pe noi ne interesează, în primul rând, intrarea în legalitate. Controalele ulterioare vor avea o altă abordare.” Prima verificare a UAT-urilor este urmată de stabilirea măsurilor de corectare a deficiențelor, dar aplicarea acestora va fi monitorizată foarte serios, avertizează subprefectul Valentin Ivancea.

                „Malurile Prutului s-au unit” la Slănic Moldova, la expoziția unei tabere de creație

                Eleonora Brigalda, profesor universitar, Iana Stanțieru, directorul galeriei de artă și primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu

                Iubitorii artei plastice din Slănic Moldova au vibrat zilele trecute la vernisajul unei expoziții care „a unit malurile Prutului” prin împărtășirea unor emoții foarte puternice. Un prim motiv de bucurie la vernisajul expoziției „Maeștrii în Slănic, Conexiuni România – Republica Moldova” a fost dat de faptul că frumoasa bijuterie arhitectonică a stațiunii de la poalele Munților Nemira – Cazinoul, a găzduit acest deosebit eveniment cultural.

                Astfel, urcând treptele în spirală ale acestei clădiri, ce a fost închisă publicului în ultimii ani, „o revărsare” de culori a cuprins spațiul luminos al Cazinoului, unde o sală de spectacole cu locuri și balcoane și un imens policandru așteaptă să fie puse în valoare pentru a-i bucura pe iubitorii culturii. Cele peste 20 de lucrări expuse reprezintă rodul muncii de o săptămână a peste 10 artiști plastici din România și din Republica Moldova, care s-au aflat într-o tabără de creație, ce a fost organizată de Galeria „Europe s Art” din Bruxelles în parteneriat cu Primăria Slănic Moldova.

                După cum ne-a declarat directorul acestei galerii, Iana Stanțieru „printr-un proiect de promovare a artiștilor plastici din Estul Europei am adus împreună, în această tabără 7 artiști plastici din Republica Moldova și 6 din România. Primul proiect al nostru de promovare a fost pentru artiștii plastici din Republica Moldova, acum am avut în vedere și artiști plastici din România pentru ca în viitor să cuprindem în aceste acțiuni pictori și sculptori și din alte țări ale Europei de Est. O parte din lucrările prezente la această expoziție vor fi expuse și la Bruxelles”.

                Destăinuindu-ne cum de a fost ales Slănicul Moldovei pentru acest proiect Iana Stanțieru a menționat:„În vara acestui an am fost prezentă aici când șase artiști plastici din Brazilia au realizat timp de o lună lucrări ce au fost inspirate de istoria și tradițiile acestor locuri.

                Atunci slăniceanca Georgiana Teodorescu (artist plastic ce s-a stabilit peste Oceanul Atlantic în America), a pus în aplicare un proiect («Context»), care nu numai că a dat strălucire rezidenței internaționale în artă dar a și înscris această frumoasă stațiune pe harta localităților unde au loc evenimente artistice de prestigiu. De aceea, ne-am gândit ca anul viitor să putem derula aici Proiectul internațional «Femeile în artă pentru pace», care să fie realizat cu sprijinul Consiliului Europei și a Organizației Națiunilor Unite”.

                Prof. univ. Eleonora Brigalda (care este și doctor în studiul artelor, artist plastic dar și critic de artă în Republica Moldova), a bucurat pe cei prezenți vorbind despre lucrările aflate pe simezele acestei expoziții.

                Ea a declarat: „Dacă Barbizonul a fost o mică localitate de lângă Paris, ce a devenit din locul preferat de întâlnire al artiștilor «leagănul» unei școli de pictură și Slănicul Moldovei, prin deschiderea ce o are în lume datorită izvoarelor de apă minerală și prin frumoasa arhitectură a locului, a devenit locul de întâlnire a artiștilor plastici, atrași și de natura deosebit de pitorească. Aici «s-au unit malurile Prutului» închegându-se această expoziție.

                Astfel, din rândul artiștilor plastici din Republica Moldova Gheorghe Oprea prezintă în lucrările sale o sinteză între abstract și real îmbinând elemente ale picturii tradiționale cu elemente moderne, Liviu Hâncu a dorit să surprindă frumusețea toamnelor de la Slănic Moldova (mărturisind că «nu-i ajung culorile» ) iar Eleonora Romanescu vine în această expoziție cu o pictură suavă, plină de farmec. Făcând primii pași pe tărâmul artelor Antonina Mamonova practică o pictură într-o formulă decorativă.

                Gheorghe Șărnă, un pictor din Republica Moldova ce are un stil aparte, a pictat izvoarele de la Slănic Moldova și a menționat că «metaforic, simți cum te inundă galbenul de aici!». Ofelia Furtună, reprezentanta Școlii ieșene de pictură, și-a deschis sufletul către Slănic Moldova, lucrarea pe care a realizat-o fiind «o fereastră deschisă cu inima ei»! Cât de aproape este de locurile acestea! Cornelia Perianu (restaurator la Muzeul de artă al României), ne transmite o pasiune a ei – dragostea pentru tradițiile spațiului românesc, realizând pictarea unei case vechi, rămase în paragină din Slănicul Moldovei.

                Expoziția prezintă și lucrări semnate și de alți artiști plastici , toți expozanții dovedind faptul că au văzut cu ochii, au folosit culorile dar au pictat cu sufletul!”

                Prezent la vernisajul acestei expoziții primarul orașului – stațiune Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, a declarat: „Sunt foarte bucuros că Slănicul are din ce în ce mai multe evenimente cultural – artistice. În acest an s-a făcut o punte de legătură între trecutul stațiunii (George Enescu a cântat în foișorul Parcului din Slănic, mulți alți artiști au creat aici) și prezent.

                Această expoziție este o continuare a evenimentului internațional «În context» din vară (la care a fost prezentă și Alexandra Nechita – «Micuța Picasso») și iată că lucrările se așează ușor – ușor și Slănicul este înnobilat cu cât mai mulți oameni cu suflet mare!” Menționăm că la vernisajul acestei expoziții au fost prezente Georgiana Teodorescu (marea susținătoare a artei pe valea Slănicului) și interpreta de muzică populară Alina Ureche, din Basarabia. Ea este câștigătoare a Concursului de romanțe „Crizantema de Argint” de la Chișinău iar la vernisajul acestei expoziții a susținut un scurt recital, ce a făcut ca să vibreze și mai mult „malurile Prutului” la înflăcărarea cu care a rostit prin cântec „aici cânt, aici mi-e bine / sunt cu frații lângă mine!”

                Albumul „Bacău, urbea cu parfum de epocă” – cartea anului 2016

                Albumul „Bacău, urbea cu parfum de epocă”, realizat de colecționarul și maximafilistul Mihai Ceucă, apărut anul trecut la editura Magic Print din Onești, a fost distins cu titlul „Cartea anului 2016” și cu diploma de excelență acordate de Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. În album apar, adnotate și grupate în 15 capitole, în funcție de obiectivele prezentate și de semnificația lor socială și economică sau culturală, aproape jumătate dintre cele 300 de ilustrate adunate, în mai mult de o jumătate de secol, de inginerul Mihai Ceucă.

                „M-am străduit toată viața să respect o regulă a bunului simț care recomandă ca atunci când te afli printre oamenii mari să nu te ridici pe vârfuri – a scris, cu acest prilej, pe pagina sa de Facebook Mihai Ceucă. Ce faci însă, atunci când oamenii mari se apleacă la nivelul tău pentru a te dezmierda? Eu zbor în al nouălea cer și de acolo strig tare, să audă toată lumea: vă mulțumesc, Oameni Mari!”.

                Lucrarea face parte dintr-o serie de patru albume, primele trei publicate la aceeași editură și tipărite la aceeași tipografie, Magic Print, și semnate de profesorul Corneliu Stoica. Ele cuprind și imagini din colecțiile de cartofilie ale inginerului Mihai Ceucă și ale altor colecționari. Albumele sunt „Târgul anilor romantici. Un secol de istorie ilustrată a orașului Târgu Ocna”, „Valea Trotușului de odinioară în cărți puștale ilustrate (1899 – 1939)” și „Slănic Moldova de odinioară în cărți poștale ilustrate (1899 – 1939”.

                Colecția integrală de cărți poștale ilustrate a inginerului Mihai Ceucă arhivează imagini din toate localitățile județului Bacău, surprinse la începutul secolului al XX-lea. O parte dintre acestea au apărut în peste 20 de lucrări monografice realizate de diferiți autori.

                18 10 2017

                  Arena Mall: „Expoziție Umană” împotriva traficului de persoane

                    Asociația „Valoare Plus” organizează, astăzi, 18 octombrie, de la ora 18.00, un eveniment în premieră: o expoziție umană sub deviza „Păstrează-ți libertatea!”. Expoziția va marca, astfel, Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane și va încerca să-i sensibilizeze și să-i conștientizeze pe băcăuani cu privire la formele traficului de persoane.

                    Treizeci de voluntari ai Asociației „Valoare Plus” vor expune la parterul clădirii Arena Mall, pe viu, forme ale traficului de persoane. Vor fi spuse povești dureroase, povești tragice pentru ca publicul să cunoască cazuri reale de traficare a unor tinere.
                    „Evenimentul este organizat în cadrul proiectului «Stay Free», prin intermediul căruia asociația noastră, alături de Swedish Alliance Mission, își propune, în perioada septembrie 2016-iunie 2018, să informeze 20.000 de liceeni din județele Regiunii Nord-Est a României cu privire la acest fenomen. Până acum am informat circa 10.000 de tineri”,”, arată Marian Pădureț, președinte „Valoare Plus”.

                    „Expoziția Umană” este realizată în parteneriat cu „Bacău – Capitala Tineretului din România” și Arena Mall.

                    Al treilea premiu Let’s Be ECO din județ a ajuns la Frumoasa

                      Ultimul lot de 15 laptopuri oferite de Garda Națională de Mediu (GNM) ca premii pentru școlile care au participat cu lucrări de creație plastică făcute din materiale recuperabile la concursul Let’s Be ECO au ajuns la Școala Gimnazială din satul Frumoasa (comuna Balcani). Concursul aflat la prima ediție, a fost organizat de GNM împreună cu Fundația Let’s Do It Romania și a avut 33 de câștigători, între care trei școli din satele băcăuane – Căiuți, Răcăciuni și Frumoasa.

                      Premiul pentru elevii din școala de la Frumoasa a fost adus de Titi Secară și Dragoș Verbuță – comisari ai Comisariatului Județean Bacău al GNM. Comisarii au fost însă însoțiți și de primarul Vasile Luca și viceprimarul Vasilică Heisu. Iar elevii care le-au preluat au fost din ciclul întâi al școlii, care au cursuri dimineața. Școala are 328 de elevi.

                      „Noi – ne-a spus directoarea școlii, Luminița Prisecaru – avem un cabinet CDI (centru de documentare și informare) și o sală AeL (platformă modernă de instruire și gestiune a conținutului educațional), iar din acest an în programa școlară de clasa a V-a s-a revenit cu predarea orelor de tehnologia informației și comunicațiilor. De aici utilitatea noilor calculatoare, care se adaugă celor 14 pe care le avem deja”.
                      „Participând la acest concurs – au spus dascălii școlii -, elevii au conștientizat că trebuie să păstreze un mediu curat, iar acum, premiați, se simt deja foarte importanți”.

                      Comisarii le-au explicat elevilor ce este Garda de Mediu și care este rolul ei în protejarea mediului, dar și ce trebuie să facă fiecare locuitor al unei localități pentru a păstra un mediu curat.

                      Cu acest prilej, primarul comunei le-a adus copiilor vestea bună că și sacul lui Moș Crăciun va fi, în acest an, mai plin decât altădată.

                      Elevii au vorbit despre lucrările pe care le-au înscris în concurs. Cosmin, de exemplu, a realizat chiar un costum al lui Abel, confecționat din saci menajeri, capse de sticle și carton. Alți copii au confecționat coroane regale din carton recuperat, iar Andrei a alcătuit un desen în care apăreau Pământul Trist (poluat) și Pământul Vesel (protejat). Ei au fost îndrumați de profesorii și învățătorii Mioara Chihăescu – consilierul educativ, Adelina Coardă, Adriana Pușcașu, Constantin Gherman, Anișoara Bujor, Gheorghe Chihăescu, Vasile Leahu și Cătălin Ciciu.

                      Elevii au vorbit și despre activitățile lor de ecologizare de pe albia Tazlăului, dar și despre cum unii dintre consăteni sunt obișnuiți să arunce oriunde gunoiul. Comisarii Gărzii de mediu le-au amintit elevilor și de colectarea selectivă a deșeurilor, practicată și în școala din Frumoasa.

                      ULTIMELE ȘTIRI