Acasă Blog Pagina 2679

Cu „Urşii” în Bibliotecă!

    „Urşii” de la Dărmăneşti au fost băgaţi în Conferinţă! Nu la o „confruntare” anuală din centrul oraşului Dărmăneşti, aşa cum se obişnuia cu sute de ani în urmă, ci în Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza”, vineri, 8 decembrie, de la ora 14.00, la invitaţia directorului acesteia, Adrian Jicu.

    Cititorii din sălile de lectură şi din cea cu publicaţii au rămas surprinşi de insolita apariţie a unui „urs”, cu ursarul şi toboşarul din formaţie, în ritmurile de acum devenite celebre, care însoţesc acest obicei străvechi de pe Valea Trotuşului. Astfel, Conferinţele Bibliotecii s-au transformat într-un dialog purtat peste trei secole, la care au participat, în premieră, şi mulţi copii.

    Ce s-a întâmplat timp de două ore nu se poate povesti, ci se poate trăi doar. De fapt, „Urşii” din Dărmăneşti, personajele principale, au venit în carne, oase, piei şi costume de la Dărmăneşti, în acelaşi timp au evadat din cartea care a făcut obiectul acelei întâlniri:

    „Aceea era…Puterea colacilor!” (un titlu ciudat la prima citire, lămuritor după ce parcurgi şi următorul subtitlu „Sărbători trăite, sărbători povestite în localităţi din judeşul Bacău”). Proiectul a avut la bază iniţial documentarea patrimoniului alimentar al regiunii Bacău, extins apoi şi asupra patrimoniului imaterial al aceleaşi regiuni, materializat în acest volum, finanţat de Consiliul Judeţean.

    Cercetarea s-a desfăşurat pe două planuri, unul finalizat de o echipă de cercetători de la Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române” din Cluj, iar pe de altă parte au urmat cercetările de teren efectuate de Petronela Savin, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” şi Adrian Jicu, director al Bibliotecii Judeţene, sprijiniţi de mulţi localnici din satele investigate, profesori, învăţători, bătrâni ai satelor, practicanţi ai obiceiurilor de iarnă din localităţile Geoseni, Oituz, Dumbrava (Gura Văii), Pănceşti – Sascut, Buda – Blăgeşti, Pârjol, Câmpeni – Pârjol, Balcani, Apa Asău, Vâlcele – Tg. Ocna şi am lăsat la urmă Dărmăneşti, de unde patru eroi ai cărţii, Ion Moghior, cel mai în vârstă „urs” din Dărmăneşti, Ştefan Ion Vizitiu, meşter popular, Vasile Vizitiu (nepot) – doboşer, Ştefănel Bortoş – ursar şi Iustina Hzaparu, coordonator al singurei „şcoli de urşi” din Bacău, au jucat „Ursul” şi au povestit despre acest străvechi obicei, despre confecţionarea costumelor, a piselor fiecărui personaj, al căror meşteşug mai este ştiut doar de Ştefan Vizitiu.

    Volumul a fost coordonat de Petronela Savin, Cosmina Timoce – Mocanu (Cluj), Adrian Jicu şi Maria Cucu. Despre carte a vorbit Florinela Floria, tot de la Universitatea „Vasile Alecsandri”. A participat, la lansare, dar şi la „Conferinţă”, şi Sorin Braşoveanu, preşedinte al Consiliului Judeţean, care a apreciat efortul cercetătorilor de a aduce în atenţie obiceiurile şi tradiţiile noastre, în pericol astăzi să se „occidentalizeze”. „Ceea ce se întâmplă astăzi, aici, este ceva extraordinar, este cel mai frumos şi eficient «leac» împotriva uitării”.

    Mai multe informaţii, în ediţia de luni a ziarului Deşteptarea.

    „Teatrule, îți doresc să prosperi prin arta ta.”

      Care a fost sau este cel mai îndrăgit/nesuferit rol din experiența ta de student sau de proaspăt actor?

      Nu pot spune care este cel mai „nesuferit”/„îndrăgit” rol, pot spune că am avut roluri care mi-au ieșit sau care nu mi-au ieșit, cel puțin nu la momentul acesta; care m-au pus în dificultate sau pe care instinctiv le-am intuit. Sunt în căutări de fiecare dată. Îmi place ca fiecare rol, fie el și parte a unui examen la facultate, să reprezinte un laborator care să mă ajute pe mine să devin din ce în ce mai bună, mai pregătită, mai „vulnerabilă”, profesionistă.

      Examenul – spectacol/spectacolul cel mai de suflet este?

      Examenul de la Cehov din anul al II-lea, semestrul I, la doamna profesor Mirela Gorea. Am jucat Anfisa, din „Trei surori”. M-a marcat acest personaj teribil. Inițial am fost profund revoltată că primisem cea mai mică partitură și pe lângă asta, mai jucam și rolul unei bătrâne. Cu toate acestea, cât din ambiție, cât din dragoste pentru doamna profesor, reușisem să ajung la o înțelegere și la niște subtilități ale personajului pe care nu le mai întâlnisem până atunci. Mă simțeam de parcă eram cele trei surori la un loc, atât de puternic și vizibil simțeam acest personaj.

      Ce îți dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?

      Răbdare, încredere, căldură și prietenie.

      Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?

      Teatrule, îți doresc să prosperi prin arta ta, să ai actori conștiincioși și oameni pe care să-i bucuri prin tine! Frumoasă și primitoare scenă mai ai… Mulțumesc pentru acest popas!

      Ivona Lucan,
      Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

      Văz şi auz

      REÎNVIEREA UNUI VERB. S-au întrecut televiziunile în a găsi cele mai potrivite căi de a ne face vizibilă şi expresivă identitatea. Autorul frazei „Româneşti oriunde ai fi”, de pildă, a reactivat, fără să ştie, un verb trecut de mult timp în categoria arhaismelor, adică în fondul pasiv al limbii române. Însemna, la vremea aceea (atestarea este din 1630), „a (se) româniza”, iar în Oltenia, „a (se) creştina/boteza”. Ulterior, dar rar, era folosit pentru „a traduce în româneşte” un text dintr-o altă limbă. Am acceptat şi majuscula în mijlocul cuvântului – RomânEşti –, pentru a ne implica şi mai bine în realitatea naţională.

      DEDICAȚIE. Francesca Nicolescu (14 ani), concurentă la X Factor, şi-a dedicat succesul profesoarei ei de limba şi literatura română (de la Școala Gimnazială Nr.1 Oneşti), care s-a grăbit să plece dintre noi înainte să-şi ia rămas-bun de la dragii săi elevi. Remarca adolescentei este cu atât mai semnificativă cu cât cineva din juriu lăuda prezenţa în repertoriul concurenţilor a unor piese muzicale în limba română.
      CONCURS DE TITLURI. „Să urci la cer cu mocăniţa tristeţii” a fost declarat, neoficial, titlul ediţiei din octombrie a Revistei „Ateneu”. Îi aparţine lui Theodor-George Calcan, semnatarul cronicii la cartea „Citirea zidului”, de Nicolae Spătaru. De la poet, la poet…

      NU DOAR MOȘ-CRᾸCIUN POARTᾸ CRATIMᾸ. Directoarea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Târgu-Mureş se mândreşte că printre cei aflaţi acolo e şi veteranul de război Ioan Ștefan, de 94 de ani, un minunat povestitor şi prieten; cu vorbele dumneaei, e „un b liniuţă unic”.

      MITOLOGIE RADIOFONICᾸ. Stă să fie spulberat mitul privind exclusivitatea prezenţei bărbaţilor la „Matinalul” de la Radio-România Actualităţi (vezi legendele Ion Ghiţulescu sau Paul Grigoriu). Redactoarea de pe 30 octombrie mai e şi iubitoare de produse autohtone: într-un interval de zece minute, am ascultat două melodii în limba română (una din anii ’70, şi alta foarte recentă), iar între ele, trufaşă, o piesă în limba engleză, desigur.

      O.K.? De Ziua Radioului (1 nov.), emisiunea de ştiinţă de la Radio-România Cultural a fost prezentată şi de o liceană. Aşa am aflat că adolescenţii au un tic verbal: pun adjectivul/adverbul O.K. înainte de orice fragment de discurs. Dialogând, în direct, cu cineva din nord de ţară, tânăra începe: „O.K. Aş vrea să vă pun şi eu o întrebare: de ce Botoşaniul a organizat simpozionul dedicat lui Grigore Antipa?” Nu-i O.K.!
      PEDAGOGIA OPTIMISMULUI. În regulamentul pentru desfăşurarea examenului de bacalaureat se stipulează că răspunsurile candidatului se apreciază de fiecare membru al comisiei „cu note de la 1 la 10”. Pe coperta interioară a cataloagelor din şcoli/licee, scrie că notele sunt „de la 10 la 1”. În care să credem?

      RECORD LITERAL. Un cititor al rubricii „Româna pentru toţi” ne scrie că a parcurs până la capăt una dintre ediţii. Îl verificăm: „Câte litere are ultimul cuvânt din articol?” A ştiut: „Deprepoziţionalizarea are 21 de litere”.

      FᾸRᾸ CAPᾸT. Panourile publicitare de prezentare a vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi, din municipiul Târgu-Jiu, vor fi refăcute. „Erau pline de greşeli gramaticale şi atât de lungi, că cei ce le-au verificat nu le-au putut citi” (RRA, 29 nov.). Credem că, dimpotrivă, au fost citite, dar nu până la capăt şi, desigur, nu critic.

      AUZ FIN. „Pentru a nu fi solitar, trebuie să fii solidar” (RRC, Teatrul Naţional Radiofonic; „451o Fahrenheit”, de Ray Bradbury; dramatizare de Catinca Muscan). Pare un joc de cuvinte, când de fapt este un principiu care anulează „convieţuirea” prin singurătate.

      Traian: Bărbat cercetat pentru tentativă de omor. Şi-ar fi lovit copilul de 5 ani cu toporul în cap

        – individul a fost reţinut de poliţişti şi prezentat instanţei care a emis mandat de arestare pentru 30 de zile

        Incidentul s-a petrecut la scurt timp după ce băiatul de 5 ani a venit de la grădiniţă. Ar fi fost chemat de tată în curte, dar pentru că minorul nu l-ar fi ascultat l-ar fi lovit în cap cu toporul.

        Mama a fost cea care a luat în braţe copilul şi a ieşit cu el în stradă, unde a cerut ajutor vecinilor. Oamenii au sunat imediat la 112, iar în localitate a ajuns o ambulanţă, care a preluat victima şi a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale. Acolo a fost internată în Secţia de Pediatrie cu traumatism cranian şi facial şi din fericire este în stare bună.

        Cazul a fost sesizat şi poliţiştilor, care au început o anchetă şi l-au reţinut pe bărbatul, în vârstă de 46 de ani, pentru tentativă de omor, iar vineri seara a fost prezentat Tribunalului Bacău, care a emis pe numele suspectului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

        Băieţelul rănit mai are şase fraţi şi, în urma acestui eveniment, toţi au fost preluaţi în regim de urgenţă de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău, după ce s-a ajuns la concluzia că nu pot rămâne nici în grija mamei.

        „Se va urma procedura ca la orice copil şi anume să se identifice toate rudele până la gradul IV şi întrebate dacă îşi doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijiriea copiilor pentru a nu rămâne în sistemul de protecţie”, a declarat Marian Vătămănescu, purtător de cuvânt la DGASPC Bacău.

        Incendiu de proporţii la Tg. Ocna. O gospodărie s-a făcut scrum

          O familie din Tg. Ocna a pierdut totul în urma unui incendiu care a cuprins rapid întreaga gospodărie.

          Pompierii de la Detaşamentele Oneşti şi Moineşti au intervenit, imediat ce au primit apelul, cu cinci autospeciale de stingere şi o ambulanţă Smurd, în sprijin venind şi pompierii voluntari ai localităţii cu o autospecială de lucru.

          Când au ajuns ei, incendiul era generalizat cu flacără la acoperişul casei de tip parter şi etaj şi la două anexe lipite de aceasta. Salvatorii s-au luptat cu flăcările patru ore, incendiul fiind declarat lichidat în jurul orei 23.00. Intervenţia a fost însă una dificilă.

          Din cauza vântului puternic exista riscul extinderii focului şi la casele vecinilor, construite foarte aproape. Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat, dar din gospodăria bărbatului de 66 de ani la care au intervenit nu au mai rămas decât pereţii locuinţei.

          Au ars circa 400 de mp de acoperiş casă şi 100 mp de anexe gospodăreşti, bunurile din interior, dar şi material lemnos.

          „Cauza probabilă stabilită a fost efectul termic de la un coş sau burlan de fum neprotejan termic faţă de materialele combustibile”, a declarat mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

          Şoferul care a accidentat doi fraţi pe trecerea de pietoni şi a fugit a fost prins

            FOTO: Marius Daniel

            – poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore şi îl duc la Parchet cu propunere de arestare preventivă

            Vineri seara, poliţiştii băcăuani au reuşit să dea de urma şoferului care, joi seară, a accidentat un băiat de 17 ani şi pe sora acestuia de 21 de ani, pe o trecere de pietoni de pe strada Gării, în apropiere de Autogara Massaro, şi a fugit de la faţa locului.

            Este vorba despre un bărbat de 25 de ani, din municipiul Bacău, care a şi fost reţinut pentru 24 de ore.

            Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru „vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, spun poliţiştii.

            Reamintim că imediat după evenimentul rutier, cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău.

            Tânăra a fost rănită uşor şi a plecat acasă după ce a fost investigată în Unitatea de Primiri Urgenţe, însă fratele ei a rămas sub supravegherea medicilor de la Neurochirurgie, starea lui fiind mai gravă.

            Balul Bobocilor la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”

              Teatrul de Vară „Radu Beligan” a fost astă seară gazda unei seri de excepție plină de culoare și multe momente artistice. Astfel, puțin peste ora 17.00, spectacolul a debutat cu un moment dinamic pregătit de tineri talentați de la Academia de Dans „Adamas”, urmat de un progarm artistic realizat cu mult fler de profesori și elevi. În cursa pentru titlul de Miss și Mister Boboc al Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” s-au înscris 11 perechi de elevi frumoși și talentați.

              Au alternat momentele artistice pregătite de elevii colegiului, cu cele pregătite de dansatorii medaliați de la „Adamas” , dar și cu muzica și portul popular românesc, care i-a îndemnat la joc atât pe cei din sală, cât și pe concurenți. Nu a lipsit nici prezentarea de modă, de această dată, cu tema „Red is the new black”.

              Prezentarea a avut ca punct central combinarea pieselor vestimentare de rezistență dominate fie de roșu fie de negru la care să se adauge auriul. Acesta a creat doza de strălucire care a farmecat audiența. Rezultatul a fost la înălțimea așteptărilor și îndelung aplaudat de spectatori.

              Concurenții au trecut cu brio pestre cele trei probe impuse și după mai bine de patru ore juriul a decis câștigătorii acestei ediții.

              Locul I și titlul de Miss Boboc – Sînziana Dobrițoiu

              Locul I și titlul de Mister Boboc – Rares Aramă

              Locul II: Miruna Doroș și Denis Nica

              Locul III: Cristina Arăboaie și Cosmin Isăilă

              Miss și Mister Popularitate: Bianca Baltag și Denis Nica.

              Război între deputați: Stanciu-Viziteu pregătește o surpriză la Regulament

                Lucian Stanciu-Viziteu, deputat de Bacău din partea USR, a organizat, vineri, conferința de presă lunară care a avut, de această dată, doar două subiecte pe ordinea de zi: evenimentele care s-au petrecut pe 6 decembrie în Parlamentul României și salariile angajaților primăriilor din județul Bacău.

                „Fără legi, fără reguli respectate, în România ar fi haos și, așa cum vede, spre haos ne vom îndrepta dacă PSD va continua modul abuziv în care se comportă și legiferează. Miercuri, USR a făcut tot posibilul, folosind toate pârghiile legale, ca să aibă loc o dezbatere parlamentară reală pentru modificarea acestor legi. Am reușit să amânam adoptarea, în Camera Deputaților, a Legii Statutului Magistraților care prevede o serie de modificări ce ar politiza justiția, în special munca procurorilor”, a declarat Lucian Stanciu-Viziteu.

                Strategii de inginer

                USR a ales acest protest neobișnuit deoarece nu a avut altă soluție, a explicat Stanciu-Viziteu. „Pentru că nu le-a plăcut ce am făcut”, susține el, trei deputați (de la PSD, ALDE și UDMR) au inițiat, joi, un proiect de lege care prevede modificarea Regulamentului Camerei, astfel încât să se procedeze la votarea în bloc a amendamentelor.

                În aceste condiții, majoritatea din Parlament se poate comporta ca o dictatură, a afirmat Stanciu-Viziteu, apoi a precizat că va încerca să contracareze inițiativa celor trei parlamentari: „Eu îmi voi folosi aptitudinile de inginer pentru a reuși să o blochez, însă am să păstrez, ca supriză, modul în care voi acționa”.

                Salarii de top în administrație

                A doua temă s-a referit la lipsa de transparență a administrațiilor locale. Ca urmare a unui amendament la Legea salarizării unitare, inițiat de USR și aprobat odată cu aceasta, până la sfârșitul lunii septembrie toate primăriile ar fi trebuit să afișeze pe site salariile angajaților. Majoritatea nu au respectat legea.

                Lucian Stanciu-Viziteu a solicitat celor 93 de primării din județ și Consiliului Județean informații privind salariile funcționarilor din aceste instituții. Din 93 de primării, doar 15 au răspuns.

                Cel mai mare salariu – 13.000 de lei – este al președintelui Consiliului Județean și al primarului municipiului Bacău. Celelalte salarii sunt cuprinse între 5.800 și 8.156 de lei.

                Cel mai scump e primarul din Prăjești

                Lucian Stanciu-Viziteu a raportat salariul la numărul de locuitori și a rezultat că primul „în topul celor mai scumpi primari” este cel din Prăjești, care are 5.800 de lei la 1.866 de locuitori, la polul opus aflându-se Cosmin Necula, primarul Bacăului, care este cel mai ieftin.

                Primarul din Prăjești, a explicat deputatul USR, are același salariu cu primarul din Motoșeni, care gospodărește o comună cu un număr dublu de locuitori.

                Celelalte 78 de primării nu au răspuns solicitării USR. Amenda aplicată de ITM pentru nerespectarea articolului care prevede obligația de a face publice salariile este de 5.000 de lei și este plătită de primar, nu de primărie.

                Seară cultural-duhovnicească “Crăciunul în temniţele comuniste”

                  Joi, 7 XII 2017, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Bacău a găzduit o frumoasă seară cultural-duhovnicească, organizată de Asociaţia Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” Bacău.

                  În deschiderea activităţii, elevii Şcolii „Ion Creangă” au recitat şi au cântat versuri din literatura carcerală şi, prin prezentări power point, au ilustrat modul în care ei şi-au însuşit cunoştinţele despre sfinţii mărturisitori din închisorile comuniste.

                  Invitatul serii cultural-duhovniceşti „Crăciunul în temniţele comuniste” a fost preacuviosul părinte Amfilohie Brânză, de la Mănăstirea Diaconeşti Prelegerea sa a creionat dimensiunile misionare ale pregătirilor pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi a evocat una dintre temele Anului omagial 2017: Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, respectiv comemorarea sfinţilor martiri şi apărători din temniţele comuniste.

                  Părintele Amfilohie a propus ca temă de analiză duhovnicească modelul oferit de tinerii elevi şi studenţi încarceraţi în anii grei ai comunismului pentru vina de a fi creltini credincioşi şi mărturisitori ai acestei credinţe şi a urmării în plan sufletesc a asumarii suferinţei şi înnobilării vieţii lor prin jerfa de care au dat dovadă.

                  Aflat la seara cultural-duhovnicească din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, părintele inspector dr. Adrian Alexandrescu a mulţumit invitatului pentru cele împărtăşite, pentru provocările lansate conştiinţelor participanţilor şi organizatorilor pentru activitatea deosebită.

                  prof. Teodora Plăeşu

                  Ce facem în weekend?

                  Evenimente frumoase, la acest sfârșit de săptămână, pentru băcăuanii mici și mari, cu gusturi diferite.

                  Duminică, 10 decembrie, e despre teatru și Stand-Up Comedy.

                  De la 11.00, pe scena Teatrului Municipal Bacovia, copiii vor putea (re)vedea spectacolul „Cei trei purceluși”, producție a instituției băcăuane, în interpretarea actorilor de la secția Animație. Spectacolul este o dramatizare semnată de Andreea Gheorghe, în regia lui Gheorghe Balint, pe muzica lui Nicu Iftime.

                  Pe aceeași scenă, dar de la ora 18.00, actori ai secției Dramă vor juca în spectacolul „Trei povești de dragoste”, după Matei Vișniec și Theodor Mazilu, regia Geo Balint.
                  Pentru amatorii de Stand-Up Comedy, un spectacol de gen vor susține duminică, de la orele 20.00, în Mauro Pub, Mane Voicu și Nelu Cortea.
                  _____________________

                  Vineri seară, 8 decembrie, de la ora 21.00, trupa Țapinarii va încânta publicul iubitor de folk și umor, printr-un concert specific lor, la Villa Borghese din Bacău.
                  Tot vineri, de la orele 19.00, un eveniment inedit va avea loc la Galeria Sara Good Art. Aici, sub ritmurile folk asigurate live de Michael Alexander și Florin Țuțuianu, publicul este invitat la o degustare de vinuri marca Domeniile Bucuroasa.

                  Pasionații de artă trebuie să-și rezerve loc în agendă pentru după-amiaza zilei de sâmbătă, 9 decembrie, atunci când, la Galeriile Velea din Bacău, va avea loc vernisajul expoziției Artitudini, cu lucrări semnate de artișii plastici Mihai Chiuaru, Gheorghe Zărnescu, Dany Madlen, Ionela Lăzureanu, Ion Lăzureanu, Liviu Nedelcu, Mari Bucur și Mihai Perca. Evenimentul începe la ora 17.30.

                  Tot sâmbătă, pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”, soprana Gabriela Iștoc aduce publicului băcăuan un spectacol extraordinar, numit „Omul de Zăpadă”. Artista va fi prezentă pe scenă alături de orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” dirijată de Ovidiu Bălan. Evenimentul începe la ora 16.00.

                  Care e problema cu Ierusalimul

                  Anunțul președintelui Donald Trump cum că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului și-și vor muta ambasada în acest oraș a aprins spiritele nu doar în Orientul Mijlociu, ci și în alte părți ale mapamondului.

                  Dar, de ce se agitată atâta lume într-o problemă aparent minoră? Pentru că, nu-i așa?, decizia de a stabili care oraș este capitala unei țări aparține țării respective! De ce majoritatea statelor nu recunosc Ierusalimul drept capitală și-și păstrează ambasadele la Tel Aviv?

                  Problema cu această chestiune este că nu-i atât de minoră precum pare. Ierusalimul a primit statutul de oraș internațional din partea ONU, după războiul israelo-arab din 1948-1949.

                  Partea de vest a orașului se afla sub control israelian, iar cea de est, sub controlul forțelor iordaniene. După războiul de șase zile din 1967, partea de est este ocupată de israelieni iar în 1981, Ierusalimul este declarat capitală a statului, însă acest lucru nu a fost recunoscut nici de statele arabe și nici de majoritatea statelor din restul lumii din cauză că rezoluția ONU încă mai era valabilă.

                  Din acest motiv, mișcarea președintelui Trump este destul de periculoasă pentru procesul de pace din regiune. Extremiștii au primit vestea cu multă bucurie, însă atât mișcarea pentru drepturile omului B’Tselem, cât și evreii ultraortodocși s-au declarat împotrivă și au avertizat că vor exista consecințe.

                  Neturei Karta – o organizație a evreilor ultraortodocși care se declara anti-zioniști – i-a cerut lui Trump să-și reconsidere poziția. Atitudinea organizației e de înțeles în contextul în care militează pentru desființarea statului Israel considerând că, de la distrugerea Templului, în urmă cu 2.000 de ani, Dumnezeu le-a interzis evreilor să-și mai constituie un stat.

                  «De la anexarea Ierusalimului de Est în mod ilegal în 1967, Israelul nu a recunoscut niciodată drepturile palestinienilor care trăiesc acolo și nici nu i-au tratat că fiind egali. Anunțul lui Trump nu schimbă faptul că o mare parte a Ierusalimului este un teritoriu ocupat, în care locuitorii sunt privați de drepturi politice. Aceasta este realitatea care trebuie să se schimbe», a reacționat B’Tselem într-un comunicat oficial.

                  Cehia deja a anunțat că recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, în vreme ce Uniunea Europeană a spus că nu o va face. Situația se complică, deci, nu doar în Orientul Mijlociu, unde palestinienii încep să reacționeze, ci și la nivel internațional.

                  Problema Palestinei este discutată serios la nivelul UE, o mișcare de boicot a produselor israeliene fiind în plină desfășurare. La rândul său, Israelul a interzis accesul în țară al unor politicieni europeni care s-au pronunțat în favoarea palestinienilor.

                  Rămâne de văzut cum va reacționa România.

                  Poliţiştii au donat sânge pentru colegul lor din Suceava, rănit în misiune

                    Mai mulţi poliţişti din Buhuşi şi Bacău, criminalişti, de la Serviciul de Ordine şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, au donat sânge, joi dimineaţă, pentru agentul rănit în timpul unei percheziţii domiciliare în Rădăuţi.

                    „Poliţiştii băcăuani au mers în această dimineaţă (n.r. joi dimineaţă) la Centrul de Transfuzii Bacău, unde au donat sânge pentru colegul nostru din cadrul IPJ Suceava, rănit în misiune. Suntem alături de el şi sperăm că se va recupera”, a declarat agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.

                    Poliţistul sucevean a fost lovit în cap cu o sabie de un individ bănuit de trafic de droguri.

                    Agentul de la „mascaţi” a ajuns la spital în stare critică, a fost operat, iar în mediul online s-a făcut apel că are nevoie de sânge.

                    La acest apel nu au rămas indiferenţi nici jandarmii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău. Şi ei au donat sânge şi au vrut astfel să fie alături de colegul lor.

                    Iluminatul public de pe podul Șerbănești a „recidivat”

                      Iluminatul public de pe podul Șerbănești a devenit nefuncțional de câteva săptămâni. În tot acest timp, băcăuanii care locuiesc în partea de Est a orașului – respectiv navetiștii din comuna Letea Veche și cei din cartierul Șerbănești – au reclamat insistent lipsa luminii pe timp de noapte pe pasarela podului.

                      Nici stâlpii de iluminat stradal nu funcționează, ceea ce îngreunează traficul în zonă. Sesizări cu privire la lipsa luminii pe timp de noapte pe podul Șerbănești au ajuns pe adresa redacției, inclusiv de la șoferii care tranzitează zona.

                      „Fac naveta zilnic din Letea Veche și pot să spun că avaria produsă la nivelul rețelelor electrice se prelungește nepermis de mult. Resimțim inclusiv lipsa ornamentelor specifice sărbătorilor de iarnă, care erau montate de regulă, la intrarea în oraș”, declară Paul Mardare.

                      Problema iluminatului public este cunoscută de autoritățile locale. Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, spune că problema semnalată la podul Șerbănești este acută, întrucât rețeaua electrică a devenit nefuncțională de ceva vreme. „Strategia pe care o avem este să schimbăm rețeaua de iluminat public, deoarece aceasta se află într-un grad de uzură foarte avansat.

                      În momentul de față Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare realizează studiul de fezabilitate pentru întreaga rețea de iluminat public”, spune Cosmin Necula, primarul Bacăului. Proiectul de lege inițiat de municipalitate ar putea fi supus dezbaterii consilierilor locali până la sfârșitul acestui an.

                      Bătrân călcat de tren

                        Joi seară, un bătrân a sfârşit călcat de tren, undeva între localităţile Dumbrava şi Bogdan Vodă.

                        Mecanicul de locomotivă al trenului Regio, care se deplasa de la Iaşi la Bacău, a anunţat prin 112 că a accidentat mortal o persoană, care se deplasa pe calea ferată, în acelaşi sens, şi care nu a reacţionat la semnalele sale.

                        Pompierii şi poliţiştii de la Transporturi Feroviare s-au deplasat la faţa locului şi au început cercetările, în urma cărora s-a stabilit că victima este un bărbat de 79 de ani, din comuna Găiceana, care fusese dat dispărut de familie de câteva zile.

                        Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi transportat la Morga pentru efectuarea necropsiei.

                        Oamenii viitorului

                        Înainte vreme, părinții se agitau pe lângă copii să-i convingă, cumva, să aleagă o profesie de viitor, care să le asigure, nu-i așa?, acea bunăstare mult visată. Vorbim de anii dificili, ai comunismului, când, dacă nu aveai un loc cald prin partid sau pe la sindicat, era mai greu să răzbești în viață.

                        Așa că mulți dintre tineri optau pentru haina militară, gândind că statul îi va asigura cam tot de ceea ce avea nevoie un om ca să o ducă (mai) bine. După ’89, cam din aceeași rațiune, mai toată lumea se înghesuia să se facă avocat, economist ori mai știu eu ce profesie care să le asigure în mod constant un venit semnificativ.

                        Un pic mai târziu, toți vroiau să se facă un Mircea Badea sau o Esca, urmând în turmă calea spre Jurnalism. Nici acum nu e mare diferență. Tinerii absolvenţi de BAC nu sunt atenți la piaţa muncii, ei știu una și bună: trebuie să fie studenţi cu orice preţ și se duc la facultate fluierând, cu dosarul de admitere sub braț, alegând varianta cea mai simplă – facultatea care-i admite fără examen.

                        Cu câteva excepții, s-a dus vremea când, ca să ajungi student, trebuia să treci peste două-trei examene complicate. Prin urmare, anumite facultăți care pregătesc studenți în meserii mai puțin căutate aproape că nu reușesc să atragă suficienți candidați pentru a îndeplini limita minimă formării unei clase. Prea puțin se vorbește despre cei care au ales, de exemplu, limbile străine exotice sau…arhitectura.

                        Ca și cum toată lumea ar vorbi coreeana, daneza sau olandeza, ori toți ar avea ochi pentru liniile invizibile ale construcțiilor. Vă spun eu, cu haina de arhitect nu se poate acoperi fiștecine; el este un vizionar, un competent prin definiție, care deține cunoștințe complexe, de la organizarea spațiului, funcționalitate, estetică, până la structura de rezistență, pei­sagistică și amenajări interioare.

                        E omul viitorului în care am încredere că va reproiecta, nu doar târgul Bacăului, ci și Capitala, Băile Herculane ori…orașele de pe Lună sau de pe planeta Marte.

                        Noul Duster: Mai DUSTER ca niciodată

                        Noul Duster afișează un design atrăgător și inedit. Confortabil și cu un comportament performant în off-road, SUV-ul Dacia poate fi comandat la un preț începând de la 12 350 Euro TVA inclus.

                        Modelul emblematic al mărcii Dacia se reînnoiește. La exterior, Noul Duster se prezintă cu un design care exprimă robustețe. Interiorul, complet nou, este confortabil și ergonomic. Calitatea percepută înregistrează la rândul ei un progres vizibil. Dotat cu sisteme de asistență la condus și cu echipamente noi, Noul Duster se afirmă ca un SUV veritabil, polivalent și confortabil.

                        Operaţiunea Porţi Deschise „Descoperă noua Dacia Duster”

                        În perioada 8 – 10 decembrie, DEDEMAN AUTOMOBILE vă aşteaptă în showroom să descoperiţi Noul DUSTER. Timp de trei zile, aveţi posibilitatea de a testa noul model și de a afla detalii despre oferta completă de servicii asociate (finanțare și post vânzare).
                        Pe lângă activitățile propuse de noi, puteți participa la campania specială organizată cu această ocazie și aveţi astfel șansa de a câștiga marele premiu – Noul Duster, în versiunea sa cea mai echipată, cu motorizarea diesel 1.5 dCi de 110 CP și tracțiune integrală.
                        Cardurile de înscriere în campanie le găsiţi în showroomul din Bacău şi Oneşti și în publicațiile Ziarul Financiar și Gazeta Sporturilor.
                        Programul Porţilor Deschise „Descoperă noua Dacia Duster” este următorul:
                        Vineri, 8 decembrie: 09:00 – 19:00
                        Sâmbătă, 9 decembrie: 09:00 – 19:00
                        Duminică, 10 decembrie: 09:00 – 15:00

                        Un design exterior 100 % nou

                        Noul Duster își afirmă din plin personalitatea de SUV, atât la exterior, cât și la interior. Toate elementele exterioare au fost redesenate pentru a sublinia caracterul său robust. În ceea ce privește interiorul, acesta oferă un confort fără compromisuri. Un accent important a fost pus pe elementele care contribuie la calitatea percepută, progresele fiind evidente la nivelul finisărilor.

                        ⦁ In partea frontala modelul beneficiază de un calandru nou, încadrat de blocuri optice extinse în lateral, care accentuează lățimea percepută a mașinii
                        ⦁ Noul Duster adoptă o nouă identitate luminoasă care integrează lumini de zi cu LED repartizate în trei segmente. Capota redesenată generează o impresie de robustețe
                        ⦁ Din profil, noul Duster prezintă flancuri înălțate, care accentuează impresia de soliditate
                        ⦁ Un parbriz poziționat cu 100 mm. mai în față și mai înclinat în comparație cu cel al modelului actual, fapt care sporește senzația de spațiu disponibil la interior
                        ⦁ Bare de pavilion cu un design modern dispuse în prelungirea liniei parbrizului
                        ⦁ Jante din aliaj de 17 inch și pasaje ale roților puternic evazate
                        ⦁ Partea din spate a beneficiat la rândul ei de o evoluție semnificativă. Bosajele generoase din partea superioară a aripilor spate dau vehiculului un aer impozant. Noul Duster adoptă semnătura luminoasă Dacia alcătuită din 4 carouri roșii. Blocurile optice sunt dispuse în extremitățile vehiculului. Scuturile de protecție (față și spate), de dimensiuni sporite, sunt perfect adaptate pentru incursiunile în off-road.

                        Un interior cu design inedit și utilizând materiale de calitate

                        Design-ul interior a fost complet revăzut pentru a deveni mai practic și mai confortabil.
                        ⦁ Stilul noii planșe de bord este specific modelelor din segmentul SUV.
                        ⦁ Fațada centrală include un ecran MediaNav Evolution poziționat mai sus cu 74 mm față de cel actual și orientat către șofer.
                        ⦁ Comenzile sistemului de climatizare automată amintesc prin forma lor rotundă de cele trei aeratoare dispuse în partea superioară a planșei de bord.
                        ⦁ Butoanele de comandă sunt dispuse sub forma unei claviaturi, dând astfel o notă modernă habitaclului.
                        ⦁ Consola centrală adăpostește noi spații de depozitare. Dispunerea manetei frânei de mână a permis obținerea unui spațiu suplimentar. Consola integrează o nouă manetă a cutiei de viteze cu inserții din crom satinat.
                        Numeroasele reglaje disponibile asigură un plus de confort atât șoferului cât și pasagerilor.
                        ⦁ Volanul este reglabil pe înălțime (40 mm) și adâncime (50 mm).
                        ⦁ Scaunul șoferului dispune de acum de o cotieră, de reglaj lombar și de un nou mecanism de reglaj în înălțime (60 mm).
                        ⦁ Șezutul scaunelor a fost alungit cu 20 mm pentru a asigura o menținere mai bună.
                        ⦁ Scaunele dispun de o nouă armătură și beneficiază de o spumă mai densă, asigurând o mai bună susținere laterală în viraje și o durabilitate superioară.
                        ⦁ Forma tetierelor îi asigură șoferului o mai bună vizibilitate spre înapoi atunci când locurile din spate nu sunt ocupate.

                        Un SUV autentic, confortabil « on și off road »

                        ⦁ Noul Duster dispune de un nou sistem de direcție, asistat electric. Acesta permite reducerea cu 35% a efortului la volan în timpul manevrelor, în special al parcărilor la viteză redusă.
                        ⦁ Sistemul multiview camera (care cuprinde patru camere de filmat: una frontală, două laterale și una în spatele vehiculului), îi permite șoferului să observe mai bine ce se află în jurul mașinii sale. Acest sistem se dovedește deosebit de practic în timpul manevrelor de parcare. El se declanșează automat în momentul cuplării treptei de marșarier.
                        ⦁ Sistemul de asistență la demarajul în rampă (Hill Start Assist) și sistemul de asistență la coborârea pantei facilitează conducerea în teren accidentat.
                        ⦁ Pentru adepții traseelor offroad, ecranul de informații 4×4 afișează o busolă și indică în timp real înclinarea vehiculului.
                        ⦁ Nu în ultimul rând, Noul Duster beneficiază de funcția mâini libere. Acesta declanșează automat deschiderea portierelor la apropierea șoferului și respectiv încuierea lor (însoțită de un semnal sonor) atunci când acesta se îndepărtează. Datorită butonului start/stop, demararea mașinii se realizează prin simpla apăsare a acestuia.

                        O gamă de motorizări eficiente și cu fiabilitate dovedită

                        Noul Duster este echipat cu o gamă de motoare care beneficiază de expertiza Grupului Renault și al căror preț este în continuare la fel de accesibil.

                        ⦁ În materie de motorizări de benzină sunt disponibile propulsoarele SCe 115 (pentru versiunile 4X2 și 4X4) și TCe 125 (atât pentru versiunea 4X2 cât și pentru cea 4X4) asociate cu o cutie de viteze manuală.

                        ⦁ În ceea ce privește oferta Diesel, modelul este disponibil cu motorul dCi 90 în cazul versiunii 4X2 și cu dCi 110 pentru versiunile 4X2 și 4X4 cuplate la cutia de viteze manuală. Motorul dCi 110 (în cazul versiunii 4X2) poate fi asociat cu transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC.

                        Gama cuprinde:

                        * Două versiuni de echipare (Essential și Comfort) pentru motorizările pe benzină.
                        * Trei versiuni de echipare (Essential, Comfort și Prestige) pentru motorizările diesel.

                        Preţurile, în continuare cele mai competitive de pe piață în acest segment, variază între 12 350 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential 1.6 SCe 115 CP în configurația 4×2 și 18 750 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Prestige 1.5 dCi 110 CP în configurația 4×4.

                        Pentru cei care doresc un model echipat cu cutia automată cu dublu ambreiaj EDC, prețul acestuia este de 16 800 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Comfort și de 18 450 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Prestige.

                          Sesiune ştiinţifică “Biologia şi dezvoltarea durabilă. In Memoriam Cătălin Rang”

                          În deschiderea celei de-a XV-a ediţie a Sesiunii Ştiinţifice “Biologia şi dezvoltarea durabilă”, organizată de Complexul Muzeal “Ion Borcea”, la care participă specialişti din centre universitare, institute de cercetare şi muzee din România şi Republica Moldova, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria profesorului şi cercetătorului Cătălin Rang, cel care şi-a dedicat întreaga viaţă ştiinţei, cercetării naturii, ornitologiei şi, cu precădere Taxidermiei (din greacă pentru „aranjament al pielii”, cunoscută în română sub termenul de împăiere).

                          Absolvent al Facultăţii de Ştiinţele Naturale şi Agricole din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi, din 1964 şi până în 1983 a fost muzeograf al Muzeului Regional Bacău, în perioada 1974-1978 a fost detaşat în Republica Zair (Congo), funcţionând ca şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Naţionale. Din 1983 devine cercetător la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (Filiala Hemeiuşi), iar din 1990 este lector, apoi conferenţiar cu specialitatea Zoologie, în cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe a Universităţii din Bacău.

                          Cătălin-Petre Rang avut o activitate profesională deosebit de bogată, atât în domeniul muzeistic, cât şi didactic şi de cercetare, elaborând peste 150 de lucrări ştiinţifice, articole şi conferinţe (peste 500), 10 volume de specialitate.

                          “Conf. univ. dr. Cătălin Rang a fost unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi dascăli de la Catedra de Biologie şi unul dintre cei mai apreciaţi specialişti din domeniu”, a spus dr. Gabriela Gurău, manager al Complexului Muzeal “Ion Borcea”.

                          “Am fost studentă a prof. Rang, de altfel 12 foşti studenţi ai profesorului sunt acum muzeografi, cercetători ai muzeului nostru. Profesor, biolog, muzeograf, cercetător, pasiont fotograf, vânător şi pescar, profesorul şi mentorul nostru avea un farmec aparte, chiar nonconformist, vedea natura în ansamblul ei, ne-a lăsat un patrimoniu imens, divers şi bogat. A fost un exemplu pentru cei tineri”, a mai spus Gabriela Gurău.

                          Participanţii la sesiunea ştiinţifică au fost invitaţi apoi la vernisarea expoziţiei “O viaţă, un destin – Cătălin Rang”, în care vizitatorii pot vedea fotografii de familie şi piese care au aparţinut celui comemorat, puse la dispoziţie de fiul acestuia, Cătălin Rang. Urmează perioda prolifică de cercetător şi muzeograf, un alt panou este dedicat Taxidermiei, activitate în care a fost sprijinit de soţia sa Violeta Rang, un reputat specialist în această ştiinţă. Expoziţia se încheie cu imagini şi texte din cele două mari pasiuni, pescuitul şi vânătoarea.

                          Au vorbit despre activitatea prof. Cătălin Rang, Dumitru Murariu, membru corespondent al Academiei Române, prof.univ. dr. Gogu Gheorghiţă, prof. emerit dr. Ionel Andriescu – Iaşi, Neculai Barabaş, fost coleg şi prieten (“A fost un om complex, de o rară cultură, altruist, a fost şi este un simbol, o adevărată legendă printre cercetători şi muzeografi”), Constantin Scripăţ, viceprimar al municipiului Bacău. Lucrările Sesiunii ştiinţifice „Biologia şi dezvoltarea durabilă” şi-a continuat lucrările atât în plen cât şi pe secţiuni.

                          Temele generale abordate de invitaţi au fost Diversitatea organismelor acvatice şi terestre, Genetica şi biotegnologia, Protecţia mediului, Muzeologie, Muzeografie, Educaţie muzeală, Astronomie.

                          Recital la Festival

                          CSM Bacău s-a remarcat și la ultimul turneu internațional al anului: Festivalul Românesc de Judo. Desfășurat pe parcursul a două zile, la București, Festivalul a reunit peste 1000 de judoka de la 50 de cluburi din țară, dar și din Grecia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina și Republica Moldova.

                          „Csmeii” s-au prezentat cu 12 sportivi, șapte dintre aceștia urcând pe podium.

                          Astfel, Andreea Radu a cucerit aurul, Kimberley Ungureanu și David Cioineag și-au adjudecat medalii de argint, în timp ce Roxana Radu, Andreea Cavaleru, Alexandru Popovici și Alexandru Zaharia au avut evoluții răsplătite cu bronz.

                          „Se putea și mai bine, dar, având în vedere gradul de dificultate al turneului, mă declar mulțumit de rezultate.

                          Cea mai mare bucurie a fost prilejuită de victoriile în meciurile cu judoka din străinătate. Acesta este un semn că cele patru turnee externe la care am participat anul acesta au dat roade”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Dorin Cruceanu.

                          „Dom’ profesor, îi rup capul!”

                          Juniorul Andrei Drăgan a adus calificarea CSM Bacău în „sferturile” Cupei, după ce și-a asumat responsabilitatea executării ultimei lovituri de la 7 metri în meciul cu Dunărea Călărași. Azi, „csmeii” vor afla ce adversar le va hărăzi tragerea la sorți

                          Este 31 egal. Iar pulsul Sălii Sporturilor a sărit de 200. Hanțaru tocmai a anulat reușita lui Grasu, în deschiderea celei de-a doua serii a loviturilor de la 7 metri care va decide cine dintre CSM Bacău și Dunărea Călărași va ajunge în „sferturile” Cupei României. E din nou rândul oaspeților. Se pregătește Laurențiu Dinescu. Interul de 31 de ani izbește transversala!

                          Băcăuanii se află la un singur pas de o calificare fantastică. La un pas sau, dacă vreți, la o lovitură. O singură lovitură. Cine o va executa? Cine-și va asuma responsibilitatea? Cine?! Rareș Păunică face un semn în direcția lui Andrei Drăgan. Antrenorul „csmeilor”, Gabi Armanu îl întreabă pe juniorul de 18 ani care nu a jucat nici măcar o secundă în această „optime” de foc ce pare să nu se mai termine: „Ce zici, Andrei, te bagi?”.

                          Puștiul ia cu hotărâre mingea în mâini: „Mă bag, dom’ profesor. Îi rup capul portarului, o să vedeți”. Armanu zâmbește. Dar Drăgan rupe tot: și plasa, nu doar capul! E 32-31, iar tânăra echipă a CSM Bacău tocmai a eliminat experimentata prim-divizionară Dunărea Călărași. Băcăuanii sunt în delir; și cei de pe teren, și cei din tribune. Ce seară pentru handbalul băcăuan! Și ce moment pentru Andrei Drăgan!

                          „Îmi aduc aminte că, acum vreun an, îl certasem pe Sandu Iacob pentru că la un meci contra Constanței- Sandu se afla încă la Vaslui- a băgat un copil să bată un 7 metri. Și a ratat. «Ce a fost în capul tău?», l-am întrebat atunci pe Iacob”, povestește Gabi Armanu. Ce a fost de data aceasta în capul lui Armanu? Tehnicianul băcăuan zâmbește din nou: „A fost ideea că nu avem nimic de pierdut. Iar când l-am văzut pe Andrei așa sigur, mi-am zis că nici nu vom pierde”.

                          Astăzi, în jurul orei 11.00 „csmeii” își vor afla adversara din „sferturile” Cupei. Ultima fază dinaintea Final Four-ului se va disputa tot în manșă unică, pe 16 decembrie. Iar prima echipă trasă din urnă va fi gazdă. Handbaliștii băcăuani și susținătorii lor se pregătesc de un nou meci tare. Adversara contează mai puțin. Important este să se joace în Bacău. Acolo unde pulsul Sălii Sporturilor sare de 200.

                          ULTIMELE ȘTIRI