Toată țara îl iubește pe Cuza, dar dacă, printr-o minune, s-ar întoarce din morți și ar domni peste România, jumătate din cei care-l laudă astăzi, ar ajunge să-l urască. Noi îl știm pe Alexandru Ioan Cuza ca artizan al Unirii de la 1859, deși, între noi fie vorba, domnitorul a fost mai mult fațada, de ițele afacerii având grijă Mihail Kogălniceanu.
De reformele pe care le-a introdus vorbim mai puțin. Astăzi, dacă s-ar face reformele lui Cuza, s-ar ridica jumătate de țară împotriva lui. Păi, cum, adică, să se ia din pământul boierilor și să se dea țăranilor?! Asistații social să fie împroprietăriți? Unde s-a mai văzut așa ceva?! Și cum, adică, să se confiște averile bisericilor și mănăstirilor? Cum să se lase clerul fără păduri, firme, mașini de lux, case de vacanță și fără conturile din bănci!? Să se reformeze învățământul?! Reforma Justiției?! Organizarea și dotarea Armatei? Reformarea impozitelor?! Păi de jumătate de an sunt manifestații în toată țara doar pentru că Parlamentul dorește să modifice legislația din Justiție!
Cuza nu ar avea nici o șansă să conducă România în zilele noastre.
Nici pe plan extern nu ar fi stat mai bine. La 1859 era sprijinit de Napoleon al III-lea, care avea interesul să pună stavilă expansiunii rusești către Dunăre. Franța învinsese militar Austria, se înțelesese cu Anglia și forțase Turcia să accepte Unirea. Astăzi, însă, România nu are nici un prieten extern cum a avut la 1859. Desigur, atunci și Franța avea interesele sale, care au coincis fericit cu cele ale României. Astăzi, însă, toți „prietenii” externi ai țării au un singur inters: să încaseze cât mai mult. Ori din vânzări de arme expirate, ori din exploatarea resurselor, ori vânzându-ne lucruri pe care nu le mai putem produce deoarece tot ei ne-au distrus capacitățile de producție.
Reformele lui Cuza ar fi taxate astăzi drept „comuniste” de către o generație confuză, îndoctrinată cu teze neoliberale, care consideră că privatizarea este soluția la orice. Să-ți ajuți aproapele, să schimbi perspectiva economică, să schimbi modul de a face politică sună ca dracu’ pentru un popor care de 30 de ani este bombardat cu sloganuri, victimă a unei campanii majore de spălare a creierului.
Există în America Latină o populație care, odinioară, stăpânea terenuri agricole întinse și care construise o civilizație. Conchistadorii le-au luat pământurile și i-au împins spre munți. Nu se pot întreține din agricultură pentru că nu mai au pământ, școli nu au, sunt condamnați la o viață de pauperi. Pentru a rezista realității, marea majoritate a acestei populații se droghează mestecând frunze de coca.
Și românii stăpâneau, odinioară, o țară, cu agricultură, cu industrie. Ce mai deținem astăzi? Doar dreptul de a cumpăra alimente și mărfuri industriale produse și vândute de companiile străine.
Și ne plângem că nu se ridică lideri adevărați care să repună lucrurile în făgașul lor normal. Uităm că, atunci când se ridică un lider, cum a fost cazul lui Cuza, îl dăm jos și-l alungăm din țară.
