Despre Unire şi Credinţă, în centrul Bacăului

    Băcăuanii care au avut curajul să înfrunte gerul aspru ce a pus stăpânire pe oraş au putut participa la slujba de Te Deum organizată de Protoieria Bacău cu ocazia sărbătoririi a 159 de ani de la Unirea Principatelor.

    Astfel, miercuri, 24 ianuarie, sub razele unui soare cu mulţi dinţi, preoţii băcăuani, în frunte cu ierarhul locului, ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, au venit în procesiune spre Piaţa Tricolorului.

    Prin aceasta, ei au reeditat acţiunile care, de peste o sută de ani, marchează acest important eveniment naţional. Având în frunte muzica militară a Garnizoanei Bacău şi purtând în mâini steaguri tricolore, procesiunea s-a oprit pe treptele Palatului Administrativ unde, în prezenţa autorităţilor locale şi a băcăuanilor adunaţi cu această ocazie, s-a oficiat ritualul religios.



    Despre însemnătatea acestei zile au vorbit ÎPS arhiepiscop Ioachim, Maricica Coşa, prefectul de Bacău, şi Constantin Scripăţ, viceprimarul municipiului Bacău. “Dincolo de opţiunea politică, de crezul religios, de statutul social, să nu trecem sub tăcere, în uitare, istoria acestui neam şi faptele uimitoare pe care înaintaşii noştri cu arma, cu crucea sau cuvântul le-au aşezat la edificiul său spiritual”, a subliniat ÎPS Ioachim în cuvântul său.

    La final, Corala “Episcop Melchisedec” a preoţilor băcăuani şi fanfara militară condusă de lt. Valeriu Bălan au intonat “Hora Unirii” şi alte cântece patriotice.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"