joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 2646

Bărbat reținut pentru că s-a apropiat prea mult de fosta soție

    La data de 23 octombrie a.c. polițiștii Secției 1 Bacău au depistat un bărbat 36 de ani, din localitate, bănuit de nerespectarea hotărârii judecătorești.

    Din verificările polițiștilor a rezultat că cel în cauză nu ar fi respectat prevederile ordinului de protecție emis împotriva sa, obținut de fosta soție.

    Față de cel în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri legale.

    Cursa Blue Air Bacău – Londra a ajuns la București

    Un avion al companiei Blue Air care a decolat dimineaţă la ora 8.42 din Bacău cu destinaţia Londra s-a întors din drum şi a aterizat pe Aeroportul Otopeni, probabil din cauza unei probleme tehnice.

    Conform înregistrărilor flightradar24.com, avionul s-a întors în dreptul localităţii Târgu Lăpuş (judeţul Maramureş), în timp ce zbura la o altitudine de 32.000 de picioare (9,7 km).

    Avionul a decolat, apoi, din nou, la ora 11.28 de pe Otopeni către Londra.

    Zborul este operat cu avionul cu indicativul YR-BAJ, un Boeing 737-400 în vârstă de 25 de ani, fabricat în luna iulie 1992.

    Astfel de incidente nu sunt o noutate pentru zborurile operate de Blue Air. În dată de 10 august anul acesta, două aeronave care au decolat de pe Aeroportul Bacău spre Milano şi Londra au fost întoarse din drum.

    Reprezentanții Aeroportului Internațional “George Enescu” Bacău declară că aeronava cu destinația Luton, Londra, a plecat la timp din Bacău, nefiind raportate alte probleme. Se așteaptă informații de la reprezentanții Companiei Blue Air, care, vor trebui să anunțe totodată și întârzierea pentru cursa de întoarcere.

    Expoziție de tehnică militară

      Miercuri, 25.10.2017, intre orele 11.00 si 18.00, in parcarea Arena Mall Bacau, va avea loc expozitia de tehnica militara „Expo Militar 2017”.

      Cu acest prilej, institutiile din Sistemul National de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala isi vor expune tehnica militara si vor efectua exercitii demonstrative pentru publicul prezent la expozitie.

      Politia Locala va fi prezenta in cadrul evenimentului cu un pavilion de prezentare, unde vizitatorii vor intra in contact cu personalul institutiei si cu armamentul din dotare.

      La standul Politiei Locale sunt asteptati si copii, care vor fi intampinati cu mici surprize.

      Recomandările polițiștilor pentru șoferi

        Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău recomandă participanţilor la trafic să se intereseze de condiţiile meteo- rutiere înainte de a pleca la drum şi să adapteze viteza de rulare la condiţţile de trafic.

        Având în vedere condițiile meteorologice prognozate, polițiștii băcăuani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor concrete de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

        Este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.

        Se recomandă evitarea opririi și staționării în dreptul copacilor de pe marginea drumului, deoarece vântul puternic îi poate rupe.

        În situația în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalți conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers.

        De asemenea, pietonii vor trebui să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă.

        Debranșat fără voie

          Ciprian Părinceanu și-a găsit țevile tăiate/foto: Ramona Ionescu

          – un băcăuan care locuiește în zona de nord a orașului s-a trezit la debutul sezonului rece 2017-2018 că a fost debranșat fără voie – mergând pe firul evenimentelor, reclamantul a aflat că apartamentul lui a fost debranșat de la rețea în timpul lucrărilor de modernizare a rețelelor de termoficare – cum șantierul nu s-a încheiat nici acum, proprietarul din blocul 100 de pe strada Prelungirea Bradului nu are nici apă caldă și nici căldură – firma contractantă cunoaște cazul, iar angajații ei spun că vor finaliza lucrarea în maxim două săptămâni

          Ciprian Părinceanu locuiește pe strada Prelungirea Bradului, la blocul nr. 100/A, iar de luna trecută a constatat că nu are apă caldă la robinet, iar caloriferele sunt reci. Bărbatul a fost plecat o vreme din localitate, iar la întoarcere, a coborât la subsolul blocului pentru a vedea ce s-a întâmplat cu țevile lui pe durata efectuării racordării blocului cu rețeaua secundară care traversează de anul trecut un proces anevoios de modernizare.

          Așa a constatat cu stupoare că țevile care îi duceau în casă apa caldă și căldura au fost retezate, iar noua instalație nu a fost finalizată. Părinceanu a rămas singurul consumator din scara A, branșat la rețeaua de termoficare a orașului. Omul nu vrea să se debranșeze de la Thermoenergy și spune că nimeni nu-l poate obliga în acest sens.

          „Când s-au făcut lucrările eu nu eram acasă și am observant ulterior că ceva este în neregulă. M-am dus la subsol și am găsit tăiate țevile care duc la mine în casă. Acum nu știu ce-i de făcut ca să pot avea din nou căldură și apă caldă! Țin robitelul deschis câte o oră și apa nu se încălzește deloc. Am sesizat cele constatate la Asociația de proprietari, iar administratorul a înaintat o adresă scrisă celor de la Thermoenergy, prezentându-le situația. Nu am primit niciun răspuns!”, declară Ciprian Părinceanu, reclamant.

          Reprezentanții Asociației de proprietari nr. 116 spun că în situația lui Părinceanu mai sunt alți 21 de proprietari racordați la Thermoenergy. Se pare că lucrările nu au fost finalizate în prima etapă, urmând a fi montată pe instalații aparatură modernă.

          „În aceeași situație se regăsesc 12 proprietari din blocul nr. 17, scările A,B și C, de pe strada Aprodu Purice și 10 proprietari care locuiesc în imobilul nr. 100, scările A,B,C,D. Firma care execută lucrări în zonă trebuie să mai monteze pe instalații contori, gigacalorimetre etc.”, declară Maria Huluba, administrator la Asociația de proprietari nr. 116.

          Soluția la problema de față am găsit-o la punctul termic nr. 63, acolo unde l-am întâlnit și pe unul dintre angajații „Branpis”, firma executantă.

          „Cunoaștem problemele de la cele două blocuri de care ați amintit, iar lucrurile vor intra în normal în cel mult două săptămâni. Venim cu lucrările dinspre strada Călugăreni și lucrăm în linie până la adresele amintite. Există soluție și pentru problema apei calde de la blocul 100A, de pe Prelungirea Bradului, iar aceste lucruri le rezolvăm când ajungem la lucrare”, declară Gheorghe Andronache, maistru.

          Din cele 500 de apartamente aflate în administrarea Asociației de proprietari nr. 116, doar câteva zeci au mai rămas racordate la rețeaua de termoficare a orașului. Din păcate, aceștia au avut de suferit din cauza frigului și în sezonul trecut, pentru că lucrările de modernizare a rețelelor secundare nu au fost finalizate la vreme. În final s-a apelat la niște racorduri provizorii pentru ca oamenii să poată avea căldură în locuințe.

          Spitalul Judeţean Bacău, sancţionat cu peste 70.000 lei

            Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău a dat în judecată Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAP) după ce a fost sancţionat cu 5 la sută din valoarea unui proiect adică peste 70.000 lei. Dosarul se judecă la Curtea de Apel.

            SJU cere instanţei anularea unui act administrativ fiscal emis în 2016 de către Direcţia Generală Programe Competitivitate.

            În 2010, SJU a depus o cerere de finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007 – 2013, Axa prioritară 3 „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”.

            La sfârşitul lui 2012, a fost încheiat contractul de finanţare între Ministerul Comunicaţiilor, în calitate de organism intermediar, în numele Autorităţii de Management, şi SJU, în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul „Eficientizarea serviciilor medicale oferite de SJU Bacău”.

            În cadrul proiectului, SJU a lansat procedura de atribuire a contractului „Furnizarea unui sistem informatic integrat pentru soluţia informatică aferentă proiectului de e-sănătate”, licitaţie deschisă cu etapă finală electronică, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare.

            Ulterior, SJU a încheiat contractul de achiziţie cu SC Information Business Consulting SRL, însă, după verificările făcute asupra procedurilor de achiziţie derulate de SJU, s-au descoperit o serie de nereguli şi abateri de la legislaţia privind achiziţiile publice.

            Mai precis, „s-a constatat că în caietul de sarcini s-au solicitat criterii cu caracter restrictive”, respectiv conformitate, pentru servere, cu standardele privind managementul calităţii şi mediului – ISO 9001, ISO 14001 – la producător. Din acest motiv, SJU s-a ales cu o sancţiune de 5 la sută din valoarea contractului.

            „Pentru folosirea unor cerinţe restrictive în documentaţia de atribuire, s-a propus aplicarea unei corecţii financiare de 5 la sută din valoarea eligibilă a contractului de achiziţii încheiat, în 2014, cu SC Information Business Consulting SRL. La data de 18.09.2015, SJU a formulat contestaţie administrativă împotriva notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare.

            La începutul lui 2016, a fost respinsă contestaţia menţinându-se prevederile din titlul de creanţă, precum şi creanţa bugetară în sumă de 72.936,50 lei”, explică reprezentanţii ministerului. Practic, această corecţie financiară presupune excluderea de la finanţare parţial sau în totalitate a cheltuielilor neeligibile sau în cazul încălcării prevederilor contractuale sau legale.

            „Conform concluziilor activităţii de verificare, prin cerinţele din cadrul caietului de sarcini, a fost restrânsă posibilitatea operatorilor economici de a depune oferte. Astfel, pentru stabilirea de norme tehnice prea specifice care nu permit asigurarea accesului egal al ofertanţilor la procedură sau care creează obstacole nejustificate în ceea ce priveşte concurenţa, s-a procedat la aplicarea unei corecţii de 5 la sută din valoarea contractului. În situaţia de faţă, reclamantul (SJU, n.r.) datorează autorităţii cu competenţă în gestionarea fondurilor europene un debit în valoare de 72.936,50 lei”, arată Ministerul Dezvoltării.

            Conducerea spitalului spune că nu are nicio vină

            De cealalată parte, SJU reclamă, în contestaţia depusă în instanţă, că „specificaţiile tehnice (caietele de sarcini) au făcut parte din proiectul depus de SJU/cererea de finanţare aferentă proiectului (…), finalizat prin semnarea contractului de finanţare. Din moment ce un proiect european a fost aprobat de către o autoritate competentă a statului Român, SJU Bacău, în calitate de beneficiar şi autoritate contractantă, nu a făcut decât să respecte toate elementele proiectului aprobat, în baza contractului de finanţare”.

            SJU mai spune că întreaga procedură de achiziţie a fost supusă controlului Unităţii Centrale de Verificare a Achiziţiilor Publice, control finalizat fără menţiuni. „Aceste specificaţii din caietul de sarcini nu reprezintă o cerinţă de calificare şi, pe cale de consecinţă, nu se poate invoca faptul că «au un caracter restrictiv». (…) Sub nicio formă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău nu putea modifica cererea de finanţare/contractul de finanţare (plus toate actele accesorii) fără să fie conştient de faptul că orice modificare putea conduce la anularea cererii de finanţare şi la rezilierea contractului de finanţare”, se apără SJU.

            Poșta Română își reorganizează activitatea pe centre de profit

              Campania de prezentare a Planului de redresare a CNPR, inițiată de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, la sfârșitul lunii septembrie, a ajuns, duminică, 22 octombrie, în Bacău. Ministrul băcăuan Lucian Șova, directorul general interimar al Companiei Poșta Română, Elena Petrașcu, și liderul sindicatului s-au întâlnit cu reprezentanți ai angajaților CNPR din nouă județe.

              Planul de redresarea a CNPR a fost aprobat prin memorandum de Guvernul României pe 27 septembrie și prevede înființarea de centre regionale de profit. De aceasta se va ocupa un grup de lucru, iar comitetul pentru înființarea centrelor va fi format din angajați ai companiei din toată țara. „Prin acest plan – a spus ministrul – se urmărește o flexibilizare a activității companiei, un management regional adaptat fiecăreia dintre zonele geografice și care să funcționeze pe criterii de competitivitate și de profitabilitate. Astfel, va exista și un sistem de salarizare și de bonusuri corespunzătoare pentru toți angajații.”

              Totodată, compania va începe, în perioada imediat următoare, procedura de achiziție a unor materiale absolut necesare pentru îmbunătățirea activității în oficiile poștale. Printre acestea, cititoare de coduri de bare, cântare și mașini de înfoliat.
              Conducerea Poștei Române le-a cerut tuturor salariaților să aibă inițiativă și să participe la punerea în aplicare a acestui proiect. Elena Petrașcu a insistat, la toate întâlnirile zonale de până acum, că implicarea angajaților este esențială. „Știu – a spus directorul interimar – că sunt diriginți de oficii poștale care își îndeplinesc atribuțiile, dar acum mă adresez acelor diriginți care stau în birou, când ar trebui să iasă să îndrume clienții atunci când sunt cozi. Vă spun că regulile s-au schimbat, acum este momentul să vă comportați ca adevărați directori, ca adevărați diriginți de oficii poștale”.

              Conducerea interimară a companiei a aprobat și introducerea unor noi aplicații informatice care vor permite funcționarilor de la ghișee să scrie mai puțin în registre și din ce în ce mai mult pe calculator. Acestea facilitează munca oficianților și, în același timp, reduc timpul de așteptare pentru clienți. Aplicațiile vor fi funcționale în toate subunitățile poștale informatizate, începând cu 1 noiembrie.
              La întâlnirile regionale de până acum Elena Petrașcu a anunțat că la începutul acestei săptămâni vor începe procedurile pentru cumpărarea unor cititoare de cod de bare, precum și a altor echipamente strict necesare în scopul eficientizării întregului proces tehnologic, pentru a reduce timpii de prelucrare și pentru creșterea calității serviciilor.

              Școlile din comuna Pârjol au nevoie de copii

                În lipsa copiilor, școlile din comuna Pârjol se tot închid/foto: Ramona Ionescu

                Cum trec pragul Școlii Gimnaziale Pârjol mă întâmpină la parter chiar prof. Silvia Nistor, directorul unității de învățământ. O întreb fără prea mari ocolișuri despre nevoile școlii, iar directoarea îmi spune direct că are nevoie de copii.

                Îmi citește mirarea pe chip și se explică imediat, spunându-mi că nevoia de copii se traduce prin faptul că tinerii părăsesc satul în căutarea locurilor de muncă, iar comuna rămâne fără copii. Pe de altă parte, nici familiile tinere nu au mai curajul sau motivația de a-și lărgi familia, lipsind suportul financiar.

                „Ne pleacă copiii de la sat și tinerii! Ar trebui ca statul să încurajeze natalitatea cu măsuri concrete, cu locuri de muncă atractive care să-i țină pe părinți legați de comunitate. De la un an la altul avem din ce în ce mai puțini copii.

                Din această cauză, am fost nevoiți să închidem Grădinița Pustiana, Școala Hăineală, Școala Bărnești și Școala Băsești. Populația din comună este îmbătrânită, familiile tinere sunt puține, iar mulți copii provin din familii dezorganizate.

                Toată lumea vrea performanță, însă, în lipsa copiilor nu putem atinge criteriile impuse”, declară prof. Silvia Nistor, director la Școala Gimnazială Pârjol.

                Școala Gimnazială Pârjol este școală de centru iar din structura ei fac parte școlile Pustiana, Câmpeni, Tărâța și Băhnășeni. În total, sunt 472 de copii în cinci școli, iar numărul elevilor este în continuă scădere.

                Servus, dom’ poștaș!

                Spunem „a venit poșta” chiar dacă nu angajatul Poștei Române, ci al altei firme de curierat a pus ceva în cutie. Eu, când zic „poștă” sau „poștaș”, mă gândesc la tânărul care îmi aduce facturile cu o întârziere de zece zile, prea adesea după data scadenței, sau îmi lasă avizele în cutie, fără să coboare de pe bicicletă, chiar dacă sunt acasă.

                E prea grăbit ca să apese butonul soneriei sau să bată în poartă. Ultima recipisă avea data de 29 septembrie și a ajuns la mine pe 16 octombrie. Pe hârtiuță nu era trecut expeditorul, prin urmare nu știam cărei instituții să mă adresez ca să aflu ce dorea de la mine. Dezinteresul angajatului poate fi explicat în multe feluri, cea mai importantă dintre cauze fiind, probabil, salariul prea mic în raport cu efortul depus și nevoile sale.

                Datorită vechimii instituției, „Poșta” a devenit substantiv comun. Din păcate, în ciuda notorietății și a poziției de unic operator de care beneficia în 1990, compania a realizat profituri tot mai mici, apoi a trecut pe pierdere. Ce i-a lipsit? Nimic. Avea spații, avea specialiști, avea clienți…

                De ce a ajuns în situația asta? Din cauza proastei administrări, a nesimțirii și a lipsei de patriotism. Indemnizații mari la vârf, salarii mici pentru cel care umblă cu tolba în spate. Mașini de lux pentru cei din staff, sărăcie în oficiile din provincie. Remunerarea a sute de experți care nu au folosit la nimic.

                În loc să se adapteze noilor cerințe și să modernizeze serviciile, managerii au redus personalul și salariile, nu au mai achiziționat computere, mijloace de transport, nu au asigurat pază etc. Totuși, se pare că, în ceasul al XII-lea, cineva încearcă să salveze Poșta Română.

                E vorba despre noul ministru al Comunicațiilor, băcăuanul Lucian Șova, care a trimis corpul de control la companie, apoi a demarat o serie de întâlniri regionale în care a prezentat angajaților un plan de redresare. Să sperăm că nu e prea târziu și că ministrul va rămâne destul în funcție.

                Pagina 1

                  Slănic Moldova. Orientarea liceenilor în alegerea carierei

                    Reuniunea de lucru desfășurată sub genericul „Consilierea și orientarea liceenilor băcăuani pentru o decizie informată privind cariera”, desfășurată la Slănic Moldova, în perioada 16-20 octombrie 2017, la care au luat parte adolescente ale Colegiului „Ion Borcea” din Buhuși, a ajuns la final.

                    Participantele au avut oportunitatea să se implice în activități de dezvoltare personală și vocațională motivante, interactive și antrenante, prin care au reușit să-și cunoască mai bine propriul potențial, valorile de care dispun, precum și obiectivele de viață. „Întrebări, în aparență simple – «Cine sunt eu?», «Care e scopul meu în viață?» etc – au scos la iveală profunzimi nebănuite și emoții puternice.

                    Adolescentele au plâns, au râs, au înțeles, au acceptat, și-au asumat rolul important și unic pe care îl au în dezvoltarea personală și căutarea propriei fericiri”, ne-a spus prof. Cojocaru Andreea Ștefana, coordonatoarea acestora. Proiectul a fost finanțat de Consiliul Județean Bacău, managementul său fiind asigurat de Asociația „Centrului European de Educație și Training”, coordonat de Monica Andrei și Dan Ignat.

                    Iată și câteva impresii ale liceenelor… „A fost o experiență frumoasă această tabără. Am învățat să am încredere în mine. Mi-am depășit frica de a vorbi în fața unor persoane, am fost mult mai deschisă și am cunoscut persoane noi. Aș repeta această experiență cu mare drag!” (Mihaela Boboc).

                    ,,M-am descoperit și pe mine, iar acum mă simt un om încrezător în propriile forțe. Sunt un om mai fericit, mai bun. Această experiență m-a ajutat să-mi aleg drumul în viață.” (Alina Ferică).

                    ,,Am descoperit că eu sunt centrul fericirii, iar stima de sine mi-a crescut considerabil. Acum am o altă perspectivă asupra vieții mele.” (Maria Beruică).
                    ,,A fost o săptămână ce m-a bulversat în unele privințe. M-a făcut să deschid ochii mai bine. Mi-a plăcut foarte mult că am reușit să mă descopăr pe mine, să descopăr niște sentimente pe care nu știam că le am. Am aflat lucruri despre mine pe care nu le știam și, cel mai important, m-a făcut să mă apreciez mai mult și să pun pe primul loc binele.”(Giorgiana Lupan).

                    ,,Sunt mândră pentru că am reuşit să aflu ce îmi doresc cu adevărat. Am reuşit să-mi accept greşelile şi să învăț să le corectez, dar, cel mai important, am putut să-mi înving temerile şi să-mi manageriez cât mai bine reursele pe care le dețin, pentru a-mi contrui viitorul visat.”(Lucia Georgiana Cobzariu). ,,Am înțeles că fericirea depinde de mine. Trebuie doar să lupt, ca să fiu o persoană fericită și să nu-i las pe ceilalți să pună stăpânire pe subconștientul meu.” ( Bianca Iobașa). 

                    Revine Festivalul „Neghiniță”

                      Bacăul îmbracă din nou straie de sărbătoare, o sărbătoare a artelor. Și asta pentru că în perioada 27-29 octombrie se va desfășura ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Teatru, Muzică și Dans pentru Copii și Tineri „NEGHINIȚĂ”, un proiect organizat de Fundația Teatrală Neghiniță Bacău și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău.

                      Evenimentul va fi găzduit de Teatrul Municipal Bacovia și de Teatrul de Vară „Radu Beligan” și se va disputa pe patru secțiuni: teatru, muzică ușoară, muzică instrumentală și dans.

                      Acest festival se adresează copiilor și tinerilor cu vârste de la 5 ani și până la categoria 18 +. Cu ocazia acestui eveniment, vor veni la Bacău mai mult de 1000 de concurenți din 22 orașe ale țării: Comănești, Bacău, Bârlad, Botoșani, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Galați, Hârșova, Hunedoara, Iași, Moinești, Onești, Petrila, Piatra Neamț, Roman, Sibiu, Suceava, Vaslui și Vrancea, dar si concurenți din Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Armenia.

                      Jurizarea se va face cu notele la vedere iar juriul va fi alcătuit din artiști, compozitori, oameni de radio și profesori renumiți: Nico, Mihai Alexandru, Alex Florea, Mădălina Cârcotă, Bogdan Dragomir, Rumiana Nacheva, Eugenia Ursu, Semeon Limanov, Claudiu Bulete – pentru secțiunea muzica ușoară; Gabriela Ioniță, Florina Găzdaru – pentru secțiunea teatru; Monica Petrică, Paula Mitru, Ligia Cosoi, Simona Baicu – pentru secțiunea dans; Matei Bucur Mihăescu, Rodica Jijian, Andreea Timilie – pentru secțiunea muzică instrumentală.

                      Pentru fiecare secțiune se vor acorda trofee, diplome și premii în bani. Gala pentru toate cele patru secțiuni va avea loc pe 29 octombrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, începând cu ora 11.00. Programul va începe cu un spectacol susținut de Nico, Alex Florea, Semeon Limanov și cei mai buni participanți ai acestei ediții. În toate cele trei zile de festival, de la ora 10.00 la ora 19.00, intrarea este liberă.

                      Mărul discordiei

                        De la Adam şi Eva până la frumoasa poveste „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”, mărul a fost un subiect de discuţie. Şi te întreb acum dragă cititorule: Copilul tău mănâncă fructe? Răspunsul ar trebui să fie unul simplu şi rapid: Da! Mi-ar plăcea să fie aşa.

                        Fructele, dintotdeauna au fost un adevărat izvor de sănătate. Natura darnică şi iubitoare de oameni ni le-a oferit cu dragă inimă indiferent de vremuri. Cum facem parte din Natură, toate aceste fructe bogate în minerale şi vitamine au fost şi sunt la îndemâna noastră. Să le consumăm zilnic cu plăcere!

                        Masa de dimineaţă este cea mai importantă masă a zilei. Ea reprezintă „combustibilul” necesar activităţilor diurne, care sunt cele mai intense în prima parte a zilei. Nu trebuie „sărită”, pe cât posibil, niciodată. Ea trebuie să fie o masă consistentă cu un aport de cca. 40% din totalul alimentelor ingerate într-o zi. Pentru proprietăţile lor şi pentru că sunt foarte gustoase, fructele trebuie consumate primele la micul dejun. Sucurile lor, aspectul atrăgător şi savoarea stimulează apetitul. Au un grad de digerabilitate ridicat. Sunt sărace în calorii şi bogate în fibre. Conţin o cantitate mare de apă (80-90%), acizi organici şi aminoacizi. Au fost denumite curăţitori şi purificatori ai sângelui.

                        Care este combinaţia ideală de alimente pentru masa de dimineaţă?

                        Obişnuiţi-vă să începeţi ziua cu fructe proaspete lângă care veţi consuma preparate pe bază de cereale integrale precum şi nuci. În categoria nucilor intră şi alunele, migdalele şi seminţele de tot felul (floarea- soarelui, susan, in, cânepă etc.). Vom descoperi că disponibilul de energie nu ni se va epuiza până la masa de prânz, oricât de încărcat ne-ar fi programul dimineţii. Puterea de concentrare va creşte, la fel creativitatea şi îndemânarea.

                        Fructele sunt surse excelente de vitamine şi minerale, fibre şi antioxidanţi.

                        Ce fructe recomand?

                        Toate fructele sunt importante când vine vorba de sănătatea noastră. Nimeni nu întrece pe nimeni. Fiecare îşi are importanţa lui la momentul respectiv. Cele mai recomandate sunt cele de sezon şi dacă se poate de pe meleagurile noastre. La fructe de import ar trebui să recurgem când fructele autohtone nu sunt disponibile, în extrasezon.

                        Mărul în viziunea mea a fost şi rămâne regele fructelor. Încă din copilărie, acest fruct a fost un izvor de a-mi potoli setea şi pofta de dulce. Mi-aduc aminte cu nostalgie acei ani când mama înfăşura fiecare măr în ziar şi îl punea cu grijă în lădiţă pentru ca iarna să fie mai frumoasă. Mărul era forma de mulţumire atunci când mergeam cu Pluguşorul pe la casele gospodarilor. Nu mai vorbesc de vremurile când făceam practica agricolă, perioadă foarte frumoasă în care m-am format şi maturizat.

                        Bot de Iepure, Domnesc, Creţesc, Ionatan, Parmen Auriu, Pătul sunt soiuri care aparţin meleagurilor noastre. Acestea ne sunt oferite de natură care, indiferent de schimbările care au avut loc în decursul vremurilor, a rămas darnică cu noi. Mărul conţine fibre, pectină, antioxidanţi, vitamina C, A, flavonoizi, potasiu. Este recomandat în constipaţie şi pentru hidratare. Fructul întreg este mai bun decât sucul obţinut prin stoarcerea lui deoarece, prin prelucrare se pierd fibrele, esenţiale pentru organismul sănătos.

                        De ce recomand cu insistenţă consumul fructelor de sezon?

                        Toamna bogată ne oferă: mere, pere, struguri, prune etc. Este păcat să nu consumăm aceste fructe care ajută organismul în mod direct să-şi menţină sănătatea. Este vorba de bioritmul organismului.

                        Să punem accent pe fructele de sezon şi ulterior să completăm cu celelalte în funcţie de preferinţe. Para este un fruct care ajută digestia prin fibrele pe care le conţine, este bogată în vitamina A, B2, B6, C, calciu, sodiu, potasiu. Strugurii sunt atât de gustoşi şi răcoritori! Ei conţin multe fibre, vitamina C, antioxidanţi pentru sănătatea ochilor, polifenoli pentru prevenirea cancerului şi potasiu. Sunt recomandaţi pentru hidratarea organismului. Să nu uităm de prunele bogate în vitamina C, A, K, potasiu, fibre atât de recomandate în combaterea constipaţiei.

                        Aceste fructe de sezon sunt o adevărată sursă de energie şi sănătate pentru oricare dintre noi. Întăresc sistemul imunitar, previn diabetul, bolile de inimă, cancerul, obezitatea, alergiile şi au un rol în creştere la copii întărind oasele şi dinţii.

                        Dar facem suficient încât să ne menţinem în formă?

                        O masă de dimineaţă servită corect ne va asigura energia necesară pentru 5-6 ore şi nu vom mai aveam nevoie de gustare între mese.

                        Consumul corect de fructe oferă: întinerire, longevitate, vigoare, energie, vitalitate, organismul se simte mai uşor, devine mai rezistent la boli, se detoxifiază. Într-un cuvânt, consumul de fructe ne oferă SĂNĂTATE. Fructele reglează digestia, au un efect benefic asupra intestinelor şi reglează tranzitul intestinal. Atât prin fibre, cât şi prin acizii pe care îi conţin fructele produc un efect laxativ. Au valoare energetică şi ne ajută în menţinerea greutăţii corporale prin conţinutul lor redus în calorii şi ridicat în apă.

                        Experienţele din copilărie sunt foarte importante în dezvoltarea personalităţii copiilor. Aceste deprinderi învăţate de mici în familie sau noţiunile învăţate în şcoala elementară ne pot însoţi la o vârstă la care totul reprezintă o sursă de cunoaştere. În general, la cei mai mici, unul din modurile cele mai naturale de a învăţa este imitaţia. În copilărie, părinţii reprezintă un model pentru noi: ne place să-i observăm, să fim cu ei şi să ascultăm tot ce ne povestesc. Este foarte important ca noi părinţii să consumăm fructe astfel încât copilul nostru să renunţe mai uşor la dulciurile procesate industrial şi nu numai ( bomboane, biscuiţi, napolitane, ciocolată, patiserie, prăjituri etc.). Mărul este un fruct care place oricui indiferent de preferinţe şi care poate fi la îndemâna tuturor. Ai grijă să nu treacă măcar o zi fără să consumi fructe proaspete. Limitează folosirea fructelor conservate în sirop şi a sucurilor de fructe sărace în fibre. Învaţă să savurezi fructele proaspete încă de la primele ore. Ziua bună se cunoaşte dimineaţă…

                        Puterea exemplului face parte din alegerile pe care viaţa ni le oferă.

                        Iubeşte-ţi copilul, oferindu-i un măr în fiecare zi!

                        Carmen Barcan, terapeut

                        Aerostar-Dinamo: s-au pus în vânzare biletele

                        S-au pus în vânzare biletele de intrare la meciul Aerostar Bacău- Dinamo București, programat joi, de la ora 21.00, pe stadionul din Piatra Neamț, în cadrul „șaisprezecimilor” Cupei României.

                        Cei interesați își pot achiziționa tichetele fie la sediul Agenției de Turism „Cedra Tour” de pe strada Mihai Viteazul (lângă hotelul Moldova), fie direct de la sediul clubului Aerostar.

                        De astăzi, de la ora 11.00, biletele de intrare la jocul Aerostar-Dinamo se vor găsi și la stadionul din Piatra Neamț. Prețul unui tichet la Tribuna Zero este 15 lei, iar unul la tribunele I și a II-a sau la peluze este de 10 lei.

                        „Chiar dacă meciul se joacă la Piatra, ne-am dori să avem în tribune un număr cât mai mare de băcăuani”, a declarat antrenorul Cristi Popovici, care a urcat în weekend cu Aerostarul pe primul loc în clasamentul Seriei I din Liga a III-a.

                        Mâine, „aviatorii” intenționează să efectueze și un antrenament în nocturnă la Piatra Neamț. „Majoritatea jucătorilor noștri vor evolua pentru prima dată la lumina reflectoarelor, așa că o repetiție s-ar impune”, a explicat Popovici.

                        Sorin Condurache va fi înmormântat la Bârlad

                        Decedat ca urmare a unui infarct suferit sâmbătă, 21 octombrie, în Anglia, acolo unde se stabilise de aproximativ doi ani, fostul fotbalist al FCM Bacău, Sorin Condurache va fi înmormântat în orașul natal, Bârlad.

                        „Deocamdată nu s-a stabilit data înmormântării. Trebuie văzut cât de rapid vor fi rezolvate formalitățile privind transportul. Sigur este doar faptul că, Sorin va fi înmormântat la Bârlad”, a declarat fostul coleg de echipă al lui Condurache, Giani Căpușă.

                        „Am discutat cu soția lui Sorin, Laura și ea a fost de acord ca trupul neînsuflețit să fie depus pentru o zi sau două în Bacău, astfel încât toți cei care l-au cunoscut și apreciat pe omul și fotbalistul Sorin Condurache să-și poată lua adio de la el. Nu știm încă la ce biserică va fi depus, dar în mod cert va fi una dintr-o zonă centrală”, a precizat Căpușă.

                        Născut pe 22 septembrie 1968, Sorin Condurache și-a legat întreaga activitate fotbalistică de echipa fanion a Bacăului, pentru care a debutat pe 7 decembrie 1986 și de la care s-a retras în octombrie 2000, la un meci amical cu Zimbrul Chișinău. Finalist al Cupei României în 1991, atunci când FC Bacău a fost învinsă, și cu ajutorul arbitrului, de Universitatea Craiova, Condurache a rămas în memoria colectivă drept autorul golului prin care Selena Bacau a învins-o la București pe Dinamo cu 1-0 în mai 1993.

                        Acel gol ce trebuia să asigure salvarea de la retrogradare a grupării prezidate de Dumitru Sechelariu s-a dovedit în final decisiv pentru Dinamo, care a pierdut astfel titlul de campioană.

                        „Țin minte că ne-am apărat 89 de minute din 90. Am avut un singur atac, de fapt un contraatac, prin min. 85. Atunci i-am «furat» mingea lui Dorinel Munteanu undeva în apropiere de centrul terenului, m-am dus glonț spre poarta lor și am marcat după ce l-am driblat și pe Prunea”, rememora „Rusul”, așa cum îl strigau apropiații pe Sorin Condurache. Rămas bun, „Rusule”!

                        Secretarii și trezorierii Lions Clubs au început cursurile în Bacău

                          Circa 20 de secretari și trezorieri ai Lions Clubs din Regiunea Nord-Est s-au reunit la Bacău la prima ediție a unei serii de seminarii menite să le sporescă tuturor bagajul de cunoștințe pentru a-și îndeplini mai bine sarcinile de club și pentru a le deschide orizontul mișcării lionistice. Ei s-au întâlnit astfel cu Mirela Grigorovici, past-guvernator al Districtului 124 România al Lions Clubs International în anul lionistic 2013-2014 și cu Răzvan Rotta, past-guvernator în anul 2006-2007, inițiatorul acestei serii de seminarii.

                          „Sunt coordonator al Comisiei de leadership la nivel de District 124 și Area Leader Lions Global Service Team Europa 4C at Lions Clubs International pentru nouă districte din Europa – ne-a declarat Mirela Grigorovici. Pentru Regiunea Nord-Est au fost desemnate ca centre de seminar Bacăul și Iașul, cele mai importante centre din punct de vedere lionistic la nivel național. Bacăul este un centru lionistic foarte puternic, cu trei cluburi în municipiu și un club în Comănești. Seminariile sunt necesare, chiar dacă unele cluburi au multă experiență. Apar mereu noi întrebări și e bine să le explicăm cu ajutorul celor care dețin informații. Vom fi traineri și pentru viitorii președinți de cluburi din toată țara, în luna mai”.

                          Răzvan Rotta este membru al Lions Club Transilvania din Cluj-Napoca, club al cărui naș, la înființare, a fost Lions Club Moldova Bacău. „Această instruire la nivel de District 124 – ne-a spus past-guvernatorul – se face în opt orașe din România. Eu sunt inițiatorul acestui gen de seminarii și am venit să culeg informații și opinii pentru cea de a doua ediție a lor”.

                          Răzvan Rotta apreciază că lionismul românesc este în creștere față de cel din țările Europei de est, vreo 12 la număr. „Proiectele noastre sunt mai bune, mai mari, mai diferite – a precizat past-guvernatorul. Moto-ul lionismului este «We Serve» (Noi servim), dar deviza mea ca guvernator în anul 2006 – 2007 a fost «Nimeni nu te obligă să fii leu, dar a fi leu te obligă»”.

                          Și anul lionistic actual este unul deosebit, în opinia lui Răzvan Rotta, un an al unui dublu centenar, cel al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, dar și cel al înființării Lions Clubs International. „Vrem să facem în acest sens și activități lionistice și românești. A început un an lionistic foarte bun, iar cluburile din Bacău au proiecte frumoase, unele, precum Tabăra de diabet, fiind un proiect pilot în România”.

                          Trio Syrinx

                          Când ajungi la 35 de ani de activitate artistică, e un prilej de sărbătoare şi de mirată înfiorare. Oare când au trecut aceşti ani? Anii tinereţii, ai idealurilor şi creşterii spirituale. După concertul din 1982 a Trio-ului Syrinx, scriam o entuziastă şi elogiativă cronică despre acest ansamblu cameral, o formulă ce avea să cucerească laurii succesului în lumea muzicală românească şi din străinătate. Era greu să răzbată, ca tineri absolvenţi de Conservator, unde au fost colegi: Dorel Baicu la clasa de flaut a profesorilor Virgil Opriţoiu şi Virgil Frâncu, oboistul Dorin Gliga, care a studiat cu Pavel Tornea şi Radu Chişu, Pavel Ionescu, la clasa de fagot a lui Gh. Ciavici şi Gh. Cuciureanu. La muzică de cameră, erau îndrumaţi de Francisc Laszlo.

                          Undeva, în paginile Jurnalului de la Tescani, Andrei Pleşu nota: „Vom fi măsuraţi cu măsura aspiraţiei noastre şi nu cu aceea a realizării ei”.

                          Ei bine, după ce, tot în 1982, cei trei muzicieni devin instrumentişti ai Filarmonicii băcăuane, recitalurile şi intensa acumulare de repertoriu (să nu uităm că li s-au dedicat mai multe lucrări) se concretizează în reînnoite reuşite. Cu o ambiţie pe măsura exaltării specifice tinereţii, cei trei pornesc să cucerească lumea şi chiar reuşesc să impresioneze. Mărturie stau cele 6 premii internaţionale la concursuri de muzică de cameră: Premiul I, Llangollen (Marea Britanie – 1983), Premiul I absolut la Stresa (Italia – 1985), Premiul II- Premio Ancona, 1986, Premiul III la Martigny (Elveţia – 1987), Premiul I absolut la Capri (Italia – 1988), Premiul juriului la Tokyo (Japonia – 1989). Premiile din 1986, 1987 şi 1989 au fost câştigate cu Concertino a compozitorului ieşean Viorel Munteanu, devenit piesă obligatorie în competiţiile de gen.

                          Nu ştiu exact cum va fi Seara între prieteni din 24 octombrie, la Sala Ateneu, dar aştept să ascult, în deplinătatea maturizării talentului lor, muzici de P. Prowo, G. Ph. Telemann, A. Vivaldi, J. Haydn, E. Grieg şi V. Munteanu, cu prof. univ. dr. Dorel Baicu, Dorin Gliga (membru al Ansamblului Archaeus), Pavel Ionescu – manager al Filarmonicii din Bacău – toţi solişti în numeroase concerte şi la rândul lor, evaluatori în jurii ale unor importante competiţii muzicale.

                          Ozana Kalmuski Zarea

                          Congresul Tineretului Național Liberal

                            În data de 22 octombrie 2017, la Palatul Parlamentului, a avut loc Congresul Tineretului Național Liberal, în cadrul căruia a fost aleasă noua conducere, pentru următorii doi ani.

                            Astfel, deputatul Mara Mareș, a fost confirmată în funcția de președinte a structurii naționale de tineret. Din partea filialei TNL Bacău, au participat 29 de delegați, din care 2 membri de drept, Bogdan Pleșca – președinte TNL Bacău și Mircea Fechet – vicepreședinte TNL.

                            În urma votului exprimat de către cei aproximativ 1000 de delegați prezenți la Congres, reprezentanta TNL Bacău, Ioana Maria Iordache, a fost aleasă în Biroul Permanent Național al TNL Bacău.

                            „Felicitări noului președinte Mara Mareș, întregii echipe și colegei noastre, Ioana Iordache! Acesta este un moment zero după fuziunea celor două foste organizații, un moment de unitate și forță în cadrul organizației de tineret! Mult succes în noul mandat!” a declarat președintele TNL Bacău, Bogdan Pleșca.

                            Elevii de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi, în excursie tematică la Vulcanii noroioși

                              Weekend-ul trecut, 38 de elevi din clasele I-VIII de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi, comuna Gârleni, însoțiți de cadrele didactice din școală, profesorii Radu Constantin Cuțic, Anamaria-Domnina Gînju, Eduard Pavel, Corina Postolache, Anamaria Carp, Irina Colătău și înv. Corina Brînzei, în calitate de organizatori, au organizat o excursie tematică: „Valea Buzăuluiși Vulcanii noroioși”.

                              Obiectivul principal al acestei excursii a fost informarea și promovarea obiectivelor naturale și antropice din zona Munților Buzăului, explicarea unor fenomene naturale observabile direct în natură precum Vulcanii noroioși fenomen unic în Europa, dar și stabilirea unor relații de prietenie între elevii școlii.

                              Au fost îmbinate elementele de geografie umană cu cele de geografie fizică într-un geosistem unitar. Excursia s-a desfășurat pe traseul Bacău- Mărășești- Buzău- Berca- Siriu- Prejmer- Târgu Secuiesc- Onești – Bacău.

                              Elevii au avut de observat elemente din mediu natural: forme de relief, etajarea vegetației și inversiunile de vegetație, descrierea cursului Râului Buzău din aval spre amonte, importanța lacului de acumulare Siriu, ocupațiile locuitorilor din Valea Buzăului, dar și monumente istorice: Mausoleul Eroilor Neamului de la Mărășești și Cetatea Prejmer, prezentate de prof. de istorie Eduard Pavel.

                              Excursia a fost un real succes, fiind foarte bine receptată de elevi, cadre didactice și comunitatea locală.

                              Constantin-Radu Cuțic, profesor de geografie

                              O lege a graţierii fără demonstraţii?

                              Aplicarea legii care dă dreptul deţinuţilor să fie eliberaţi înainte de termen în cazul în care condiţiile de încarcerare sunt proaste a bulversat societatea românească, multă lume fiind deranjată de idee.

                              Românii nu-s deranjaţi nici de faptul că unii au ajuns în închisoare pentru fapte minore (că doar nu toţi cei închişi sunt criminali şi violatori), nu-s deranjaţi nici că unii au ajuns în închisoare ca urmare a unor erori judiciare şi nici că în închisoare sunt condiţii inumane.

                              Românul ştie una singură: ai greşit, trebuie să fii pedepsit cât mai greu, indiferent dacă ai furat o pâine pentru copii sau ai ucis pe cineva. Asta e una la mână.

                              A doua problemă cu legea care a intrat în vigoare recent este că nu a mai stârnit atâtea pasiuni ca precedenta propunere, cea a graţierii (şi nu a amnistiei cum au încercat unii să manipuleze).

                              Dacă ţineţi minte demonstraţiile de dinainte de Ordonanța 13 erau despre intenţia Guvernului de a graţia o serie de deţinuţi. Ce furtună s-a stârnit atunci! Deşi propunerea viza doar infracţiunile mărunte, nefiind vizaţi pentru a fi eliberaţi deţinuţii condamnaţi pentru fapte de corupţie, recidiviştii, criminalii sau violatorii.

                              Preşedintele României era în fruntea celor care manifestau împotriva „amnistiei” (da, era doar graţiere, dar la televizor ni se spunea mereu că e amnistie).

                              Acelaşi preşedinte a promulgat legea actuală care – atenţie! – permite eliberarea recidiviștilor, şi a corupţilor, criminalilor sau violatorilor. Dar în stradă e linişte. Cetăţenii sunt liniştiţi la casele lor. Piaţa Victoriei e liberă. Nu mai sunt pancarte cu „Nu graţierii”. Nu se mai pune problema pedofililor şi violatorilor care sunt eliberaţi din închisori. A corupţilor.

                              De fapt, în afară de câteva comentarii ameţite pe reţelele sociale, problema este ieşită de pe agenda publică. Oare cetăţenilor nu le mai pasă? Nu se mai tem că vor fi furaţi, violaţi, omorâţi de hoardele de deţinuţi eliberaţi din penitenciare? A dispărut teama? Sau altele sunt cauzele acestei apatii civice? Nu mai e cine să sune adunarea, cine să transmită mesaje de mobilizare? Sau se păstrează acest atu pentru viitoarele lupte din subteranele politicii?

                              Logica ne spune clar: dacă actuala lege care permite eliberarea nediscriminatorie a deţinuţilor nu a fost întâmpinată cu demonstraţii dar proiectul care prevedea eliberarea unui număr limitat de deţinuţi condamnaţi pentru infracţiuni uşoare a scos zeci de mii de oameni în stradă, ceva este putred la mijloc!

                              ULTIMELE ȘTIRI