E duminică dimineață, iar peste oraș este o liniște specifică. Soarele e blând iar aerul ușor răcoros imi face poftă de un capucino. Insula de Agrement e un loc perfect pentru o cafea în liniște în care să fii tu și gândurile tale.
În această perioadă, Insula e o oază de verde, foarte apreciată de ai noștri, mai ales pentru cei care locuiesc în apropiere. Alții chiar vin mai de departe pentru mișcare. Unii se plimbă, alții aleargă. Un tip la vreo douăzeci și ceva de ani, aleargă în forță iar respirația lui sacadată îmi amintește de locomotivele cu abur. Unii aleargă în tandem. Printre ei, părinți tineri cu copii. Beleluși în landou sau prichindei pe triciclete. După o tură de „recunoaștere” m-am oprit la cafea. Splendid. Cafea printre flori, cu privirea la lac, o muzică în surdină… ce mai? Atmosferă de vacanță.
De jur împrejur, zeci de pescari își încearcă norocul. După cafea, zic să văd cum le merge. Pescarii, oameni hâtri, dar cu simțul umorului… Unul dă la viermișor: „Nu mănâncă – zice omul. Cred că e sătul. E și multă iarbă pe fund.” Cred că stătea de ceva vreme și nu a picat cine știe ce. Spune că are balta pește, și caras, și biban, ceva crăpuștei și nu numai. Între timp, un alt pescar părăsește zona. „Stau degeaba. Nu pică nica. Doar de aiștea mărunți. Ce să fac cu ei”, comentează din mers. „Ăhăă… Îs buni ăia mici. Ieri am prins de două tigăi. Ce au mers….” zice omul ce dă la viermișor, în timp ce îmi arată „recolta”.
Dincolo, pe insulița mică, câțiva oameni stau la plajă. Unii au și șezlong. Alții, mai pe prosop, sau pe pătură, ca în vremurile de altă dată. Bărbații mai trag cu ochiul la pescari. Printre cei de aici și o doamnă cu un puști de vreo 8-10 ani. Copilul dotat și cu minciog dar și cu mini lansetă, probabil era îndrumat în descoperirea farmecului statului pe baltă.
Pe podul dintre cele două insule un tip stă cu varga în baltă, cu o figură ușor plictistă. „Nu mușcă nimic azi. Ieri, la pod la Șerbănești uite așa pești mari – și îmi arată ceva mai mare decât palma- a prins unu. Am văzut cu ochii mei!”, zice pescarul în timp ce ne amuzam amândoi de un șomoiog de strună cu tot cu plută ce era înfășurat pe un cablu de deasupra podului.
Pe o alee vin agale doi tătici cu puștii lor. Sunt plindați cu scăunele pliante, saci cu undițe și lansete, găleți pentru „recoltă” momeli și alte cele. Unul din puști se adresează tatălui: „Spune tu tati, când ai prins peștele ăla mare…”.
Nu mai știu ce explicații a dat tati că m-am îndepărtat de ei. Descopăr și câțiva asiatici care încearcă și ei din răsputeri să prindă ceva pește, doar, doar or face de un prânz. Un alt…pescar, abia vine pe insulă. „După 12 trage peștele. Știu eu. Noaptea trecută cred că a fost la discotecă…” râde și se îndepărtează. „Dar la ce trage peștele?”, îl întreb din mers… „Peștele de aici e șmecher. Nu mai vrea râme sau mămăligă. Trage la pizza”… râde și mai tare și pleacă în căutarea unui loc bun….
Pe alei, pe zecile de bănci, băcăuanii de diferite vârste își consumă duminica de dimineață. Prin copaci, ciripitul păsărerelor este, din păcate, tulburat de croncănitul ciorilor. Asta e. În rest, dăinuie o atmosferă relaxată, de pace, mai ales în contextul ăsta…general. Mai fac o tură de insulă. Se apropie de ora 11. Câțiva nori se abat peste oraș. Nu-i bai. Cum vin, așa pleacă. Life goes on!
