29 martie 2024
ActualitateDeficit de personal de peste 20 la sută la Inspectoratul de Poliţie...

Deficit de personal de peste 20 la sută la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău

– angajările din sursă externă şi absolvenţii care s-au încadrat au acoperit o parte din plecările din sistem prin pensionare

În anii 2016 şi 2017, uşile Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău au fost larg deschise pentru toţi cei care au îndeplinit condiţiile şi au putut pleca mai repede la pensie, în condiţii avantajoase. Şi cum nu au fost deloc puţini cei care au ales să părăsească sistemul, a apărut deficitul. O parte a fost deja acoperit cu angajări din sursă externă sau prin încadrarea absolvenţilor Academiei de Poliţie şi a Şcolilor de Subofiţeri, repartizaţi la IPJ după terminarea cursurilor, s-au mai făcut promovări din rândul agenţilor cu experienţă în corpul ofiţerilor, dar deficit încă mai este.

„Deficitul în procente este de circa 22 la sută. Am încercat să echilibrez toate structurile, astfel încât toate să fie funcţionale. În mediul rural avem doar 15 posturi care sunt cu doi poliţişti, în rest celelalte sunt cu trei sau patru poliţişti, în funcţie de mărimea postului”, a declarat chestor de poliţie Vasile Oprişan, inspector şef la IPJ Bacău. Conducerea instituţiei mai aşteaptă şi anul acesta absolvenţi care vor fi repartizaţi în judeţul Bacău şi mari speranţe se pun în elevii de la Şcolile de Subofiţeri de Poliţie, care au fost admişi în urma sesiunii de luna trecută.



„Din cei 1.300 de elevi, îmbucurător este că avem 47 care sunt din Bacău şi sperăm să vină cât mai mulţi la noi. Au început în februarie cursurile şi termină în decembrie 2018. Până acum, nu prea avem candidaţi. Mergeau foarte puţini la cursuri şi ne erau repartizaţi şi absolvenţi care aveau domiciliul în alte judeţe iar după aceea fiecare îşi dorea să ajungă în localitatea de unde era”, a explicat chestorul Oprişan. În prezent, la IPJ Bacău, sunt în derulare concursuri pentru ocuparea a trei posturi de ofiţer specialist şi unul de agent de ordine publică.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri