Trei bărbați surprinși la cules ilegal de trufe, în județul Bacău. Au fost amendați de jandarmi

Trei bărbați care recoltau ilegal trufe negre dintr-o pădure administrată de Ocolul Silvic Bacău au fost depistați de jandarmi și sancționați contravențional, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc miercuri după-amiază, în fondul forestier din zona localității Soci, comuna Pâncești. Cei trei bărbați au fost surprinși în timp ce căutau și recoltau trufe negre folosindu-se de 12 câini special antrenați pentru această activitate.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, jandarmii au găsit asupra acestora mai multe exemplare de trufe proaspăt recoltate.



Conform prevederilor articolului 17, litera c) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, este interzisă recoltarea produselor nelemnoase specifice din fondul forestier național fără acordul proprietarului și/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii.

Deoarece nu dețineau autorizație eliberată de Ocolul Silvic Bacău pentru desfășurarea acestei activități, cei trei bărbați au fost sancționați cu amenzi în valoare de câte 2.000 de lei fiecare.

Jandarmeria reamintește că recoltarea trufelor și a altor produse nelemnoase din fondul forestier este permisă doar în condițiile legii și cu respectarea procedurilor de autorizare prevăzute de legislația în vigoare.



spot_img
spot_img