26 aprilie 2024
ActualitatePetre Roman vine în Bacău pentru a-și prezenta cartea de memorii

Petre Roman vine în Bacău pentru a-și prezenta cartea de memorii

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău invită publicul larg, miercuri, 21 februarie, de la ora 11.00, pentru a participa la prezentarea cărţii „Despre pasiune în vremuri de libertate”, care poartă semnătura lui Petre Roman.

Evenimentul va avea loc în aula mare a instituției de învățământ superior, în care vor fi prezenți studenți și profesori universitari. Cartea conţine 70 de mini-povestiri, o invitaţie spre reflecţie şi reinterpretare a unei realităţi trăite şi asumate, din perspectiva timpului şi a experienţei, făcând apel la fapte şi idei reale care au făcut posibil, în spaţiul românesc, idealul libertăţii.

Autorul Petre Roman se dezvăluie cititorului încă din primele pagini: „Adevărul este că m-am născut de două ori, o dată în 1946, a doua oară în decembrie 1989. Iar memoriile mele din aceste pagini încep cu ziua cea mai scurtă dintre acestea două. 21 decembrie: e ziua în care, îmi amintesc foarte bine, încetasem să fiu doar al meu şi totuşi mă luam în stăpânire mai mult decât niciodată”.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri