24 aprilie 2024
ActualitateDouă persoane au ajuns la spital după ce au fost cuprinse de...

Două persoane au ajuns la spital după ce au fost cuprinse de flăcări

– un bărbat s-a autoincendiat, iar o bătrână a luat foc după ce s-a apropiat prea mult de sobă

Primul care a ajuns la camera de gardă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost bărbatul, din satul Fundu Tutovei, comuna Plopana.

Acesta prezenta arsuri severe la nivelul capului, toracelui şi mâini şi după ce a fost stabilizat în UPU medicii au decis să-l transfere la Spitalul de Arşi din Capitală, aşa cum prevede protocolul în cazul marilor arşi.



„Pacientul avea arsuri de gradul III pe circa 70 la sută din suprafaţa corpului şi a fost transferat la Bucureşti”, a declarat Mirela Romaneţ, purtător de cuvânt la SJU Bacău. În acest caz a fost vorba despre o autoincendiere. În urma unor discuţii pe care le-a avut în familie, acesta ar fi luat un bidon în care era benzină, a turnat lichidul pe el şi şi-ar fi dat foc.

Şi o bătrână de 81 de ani, din comuna Coloneşti, a ajuns la spital cu arsuri după ce s-ar fi apropiat prea mult de gura sobei şi i s-au aprins hainele. Soţul ei a sărit imediat şi a aruncat o găleată cu apă pe ea, însă chiar şi aşa a suferit arsuri pe circa 40 la sută din suprafaţa corporală. Femeia a fost internată în Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean Bacău, este stabilă şi primeşte tratamentul şi îngrijirile necesare.

Ambele cazuri au fost aduse la UPU în weekend

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri